Tuesday Jun 25, 2024
Numeri 7:1-89 | Itinerar Biblic | Episodul 249
Dragi ascultători, ne reîntâlnim în prezența Scripturii deschise – vrem s-o parcurgem în întregime, și dacă ne va îngădui Dumnezeu – s-o și înțelegem și s-o asimilăm... sau cel puțin să deprindem maniera cea mai simplă și directă de a ne apropia de Dumnezeu prin intermediul Cuvântului Său, pentru ca apoi s-o facem și singuri, și chiar mai intens și mai personal decât își poate permite acest program.
Am ajuns acum la un alt capitol remarcabil – fie și pentru simpla observație că este al doilea cel mai lung capitol din Biblie, după Psalmul 119, care vorbeşte în toate cele 176 de versete ale sale despre Cuvântul lui Dumnezeu. Acest capitol, al 7-lea din cartea Numeri, are 89 de versete... şi ştiţi despre ce e vorba în ele? Despre daruri... darurile oferite lui Iahweh de către căpeteniile seminţiilor lui Israel... și enumeră toate articolele pe care le-au adus aceştia. Am zice că e un capitol monoton, deoarece abundă în repetiții... Toate căpeteniile sunt amintite şi ni se spune exact ce a dăruit fiecare dintre ei – și vom vedea că niciunul n-a vrut să se lase mai prejos, dar nici Moise – menționându-le... Chiar dacă sună prozaic și puțin promițător, vom găsi aici un mesaj important și pentru noi.
Dacă vă mai amintiți – dacă nu, puteți să vă consultați Bibliile – în Exodul 40 când Cortul a fost finalizat, Moise a primit de la Domnul porunca pentru ungerea și sfințirea Locașului, apoi pentru consacrarea lui Aaron și a fiilor lui... apoi, din Cort, Domnul i-a vorbit lui Moise (în Leviticul) și i-a dat poruncile privitoare la legile jertfelor și ale preoției. Oarecum în acest punct al desfășurării evenimentelor putem plasa acest cap. 7 din Numeri – care păstrează în continuare pe Domnul și Cortul întâlnirii în centrul atenției celor din tabără... prin darurile pe care căpeteniile lui Israel le aduc Domnului – ca răspuns la făgăduința solemnă a Domnului și la binecuvântarea aaronică cu care se încheiase capitolul precedent:
Când a isprăvit Moise de aşezat Cortul, l-a uns şi l-a sfinţit împreună cu toate uneltele lui, precum şi altarul cu toate uneltele lui; le-a uns şi le-a sfinţit. Atunci mai marii lui Israel, căpeteniile caselor părinţilor lor, şi-au adus darurile lor: aceştia erau mai marii seminţiilor, care luaseră parte la numărătoare. Ei au adus ca dar înaintea Domnului şase care acoperite şi doisprezece boi, adică un car la două căpetenii şi un bou de fiecare căpetenie, şi le-au adus înaintea cortului. (Numeri 7:1-3)
Putem presupune că aceste căpetenii, fiind cele ce luaseră parte la numărătoare, făceau parte din cercul de lucrători apropiați lui Moise și Aaron, și deci mai informați despre planurile Domnului și de importanța și slujba Cortului în mijlocul poporului. Cred că ei vor fi avut de gând ca fiecare dintre familiile leviților să fi beneficiat de câte două care pentru a-și face mai bine treaba – dar perspectiva și considerentele lui Iahweh erau diferite!
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Ia de la ei aceste lucruri şi să le întrebuinţezi pentru slujba cortului întâlnirii; să le dai leviţilor, fiecăruia după cum cere slujba lui.” Moise a luat carele şi boii şi le-a dat leviţilor. A dat două care şi patru boi fiilor lui Gherşon, după cum cereau slujbele lor; a dat patru care şi opt boi fiilor lui Merari, după cum cereau slujbele lor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron. Dar n-a dat niciunul fiilor lui Chehat, pentru că, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri. (Numeri 7:4-9)
Domnul acceptă darul colectiv și personal al căpeteniilor, dar intervine cu precizări clare și pertinente în ce privește atribuirea și utilizarea carelor. Dacă unii din cei de-atunci sau de azi ar socoti nedreaptă repartizarea carelor, e necesar să le reamintim că merariții și gherșoniții puteau încărca în care lucrurile care intrau în sfera slujirii lor, chehatiții trebuiau să ducă pe umeri lucrurile sfinte din Cortul întâlnirii – ceea ce face o distincție și între Cortul însuși și ce se afla în Cort... Vă reamintesc, am aflat în cap. 4 că Aaron și fiii lui trebuiau să adune și să învelească mobilierul și instrumentarul Cortului, înainte ca să-și intre în atribuții chehatiții, care nu aveau voie să atingă direct lucrurile sfinte, ci le vor purta pe umeri astfel ambalate de către preoți.
Căpeteniile şi-au adus darurile pentru târnosirea altarului în ziua când l-au uns; căpeteniile şi-au adus darurile înaintea altarului. Domnul a zis lui Moise: „Căpeteniile să vină unul câte unul, şi anume fiecare în câte o zi deosebită, ca să-şi aducă darul pentru târnosirea altarului.” (Numeri 7:10-11)
În tabără erau 12 seminții și deci tot atâtea căpetenii, care aduc darul seminției respective – putem spune că în acest caz târnosirea altarului a durat 12 zile, până când fiecare trib și-a putut prezenta ofranda, în câte-o zi diferită.
Cel ce şi-a adus darul în ziua întâi, a fost Nahşon, fiul lui Aminadab, din seminţia lui Iuda. El a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie, un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot; un ţap, pentru jertfa de ispăşire; şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahşon, fiul lui Aminadab. (Numeri 7:11-17)
Îl ştiţi pe bărbatul acesta, Nahşon? Nici eu! De fapt, tot ce știu despre el este că l-am mai întâlnit în capitolele 1 și 2, și că a adus pentru Iuda aceste daruri... și mai știu că Dumnezeu îl cunoştea şi a luat în seamă/a acceptat/a prețuit darurile pe care I le-a adus Nahșon. Apropo: ți se pare interesantă ofranda lui? Pentru mine nu înseamnă mare lucru, și sincer nu-mi spune nimic! Dar nu desconsider, doar că nu pot aprecia cum se cuvine!
A doua zi, şi-a adus darul Netaneel, fiul lui Ţuar, căpetenia lui Isahar. El a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un viţel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; un ţap pentru jertfa de ispăşire şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Netaneel, fiul lui Ţuar. (Numeri 7:18-23)
Acum, Domnul nostru a spus: „Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta” (Matei 6:3)... şi pentru foarte mulţi oameni ar fi de preferat să nu ştie dreapta ce face stânga, deoarece ambele mâini fac aşa de puţin pentru Domnul. Ar trebui să le fie ruşine cu mâinile lor, atât dreapta, cât şi stânga. Dar vreau să știți ceva: cu certitudine, Domnul ţine cont de tot ce facem pentru El, chiar dacă este sau pare puţin!
Amintiţi-vă că în Evanghelia după Luca ne este relatat cum, într-o zi, Isus şedea jos în faţa vistieriei. Credeţi că era indiscret? Avea vreo treabă acolo? Cu siguranţă avea. Se întâmplă că El era Domnul slavei şi Domnul templului. El voia să-Și facă o idee despre modul în care oamenii dăruiau. Cei avuţi dădeau daruri din belşug, generoase... şi Domnul le-a observat. Dar a văzut la un moment dat o văduvă... care a pus doar doi bănuţi. În comparaţie cu bogăţia acelui templu, cu abundenţa şi averea lui, cu nevoile lucrării de acolo – ceea ce a dat ea nu reprezenta nimic. Dar Isus nu a privit lucrurile aşa. El a apreciat că ea dăduse tot ce avea, şi pentru Isus darul ei a fost cel mai mare. Poţi să fii sigur că darul ei este consemnat în cer.
Isus cunoaşte cu exactitate ceea ce Îi oferi Lui şi cunoaşte cât de mult păstrezi pentru tine însuţi. Nu îmi plac acele afirmaţii evlavioase ale unor oameni care spun că ceea ce dau este între ei şi Domnul. Mă întreb dacă sunt conştienţi sau chiar cred că Dumnezeu într-adevăr ţine evidenţa!
A treia zi, căpetenia fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon, a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un viţel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; un ţap pentru jertfa de ispăşire şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon. (Numeri 7:24-29)
Încet-încet, vom observa faptul interesant că fiecare căpetenie aduce înaintea lui Dumnezeu exact același dar ca cei dinainte! Un fel de a spune că aici nu e loc nici pentru creativitate, nici pentru curiozitate, nici pentru competitivitate!
A patra zi, căpetenia fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur, a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un viţel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; un ţap pentru jertfa de ispăşire şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliţur, fiul lui Şedeur. (Numeri 7:30-35)
Având în vedere că acest ritual s-a repetat de 12 ori, în 12 zile consecutive, mă gândesc că poporul se va fi lămurit repede că nu mai era cazul să fie curioși și să compare darurile – mai cu seamă constatând că-n a doua, a treia, a patra zi darurile s-au repetat identic până la detaliu... Astfel încât atenția se mută de la dar la Acela Căruia I se aducea/închina darul, adică exact ceea ce conta cel mai mult!
A cincea zi, căpetenia fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai, a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un viţel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; un ţap pentru jertfa de ispăşire şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul de mâncare al lui Şelumiel, fiul lui Ţurişadai. (Numeri 7:36-41)
Nu-i prea târziu să precizez că siclul Sfântului Locaș (despre care se pomenește și-n Exodul 30:3) cântărea cca 11.4 gr., iar aceste cățui erau niște cleștișori de forma unor palme, făcuți din cca 110 gr. de aur fiecare, și cu care se manevra tămâia – erau deci valoroase și prin cantitatea de aur din care erau făcute, și prin tămâia conținută.
A şasea zi, căpetenia fiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Deuel, a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un viţel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; un ţap pentru jertfa de ispăşire şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel. (Numeri 7:42-47)
Cred că ați remarcat că (până aici) ordinea în care semințiile și-au adus darurile prin reprezentanții lor de drept reiterează fidel așezarea taberelor în jurul Cortului întâlnirii, începând cu latura de răsărit, în ordinea rotirii acelor de ceasornic... și aceasta se va respecta până la final, deci și-n a doua jumătate a ceremonialului de prezentare a darurilor pentru târnosirea altarului... care continuă deci cu triada de triburi campate în vest:
A şaptea zi, căpetenia fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud, a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un viţel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; un ţap pentru jertfa de ispăşire şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elişama, fiul lui Amihud. (Numeri 7:48-53)
A opta zi, căpetenia fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahţur, a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un viţel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; un ţap pentru jertfa de ispăşire şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Gamliel, fiul lui Pedahţur. (Numeri 7:54-59)
A noua zi, căpetenia fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni, a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un viţel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; un ţap pentru jertfa de ispăşire şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni. (Numeri 7:60-65)
Mă gândesc că este posibil ca – așa cum Domnul i-a dat lui Moise planul detaliat al Cortului și mobilierului, cum mai târziu David va da lui Solomon până și modelul și ornamentația furculițelor – la fel și în cazul acesta componența darurilor aduse de fiecare căpetenie sp fi fostt stabilită după o schemă prealabilă. Domnul ceruse lui Moise ca Locașul sfânt să fie făcut din ce aduce fiecare, și cred că același principiu se aplică și aici, deci darurile sunt făcute pe cheltuiala fiecărui trib – astfel încât fiecare persoană din fiecare seminție să se simtă implicată, fără a ajunge prea familiară și deci fără reverență. Așa încât nu ne miră că și ultimul grup de seminții aduce daruri identice:
A zecea zi, căpetenia fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai, a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur, plină cu tămâie; un viţel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; un ţap pentru jertfa de ispăşire şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amişadai. (Numeri 7:66-71)
A unsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Aşer, Paguiel, fiul lui Ocran, a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un viţel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; un ţap pentru jertfa de ispăşire şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Paguiel, fiul lui Ocran. (Numeri 7:72-77)
A douăsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan, a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un viţel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; un ţap pentru jertfa de ispăşire şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan. (Numeri 7:78-83)
În cel mai clar stil evreiesc, ni se prezintă și concluziile, sinteza, sumele celor 12 seturi de daruri, atât ca o subliniere a opulenței lor, și a naturii festive a ceremonialului, cât și cu un sens al jubilației ce caracterizase fiecare contribuție:
Acestea au fost darurile aduse de căpeteniile lui Israel pentru târnosirea altarului, în ziua când l-au uns. Au fost douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece lighene de argint, douăsprezece căţui de aur; fiecare farfurie de argint cântărea o sută treizeci de sicli şi fiecare lighean cântărea şaptezeci de sicli, aşa că argintul acestor unelte se ridica în totul la două mii patru sute de sicli, după siclul Sfântului Locaş. Au fost douăsprezece căţui de aur pline cu tămâie, câte zece sicli căţuia, după siclul Sfântului Locaş; aurul căţuilor se ridica în totul la o sută douăzeci de sicli. Toate dobitoacele pentru arderea-de-tot au fost: doisprezece viţei, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an, cu darurile de mâncare obişnuite, doisprezece ţapi, pentru jertfa de ispăşire. Toate dobitoacele pentru jertfa de mulţumire: douăzeci şi patru de boi, şaizeci de berbeci, şaizeci de ţapi, şaizeci de miei de un an. Acestea au fost darurile aduse pentru târnosirea altarului, după ce l-au uns. (Numeri 7:84-88)
Asta însemna, în ce privește cantitățile de metal prețios folosite pentru vasele dăruite: două mii patru sute de sicli de argint – adică peste 27 de kg., o sută două zeci de sicli de aur – cca 1,5 kg. Precizia evreiască și concizia literară rămân atributele specifice ale acestei cărți biblice atât de potrivit numită „a numerelor”! Și-ncă un lucru: textul nu vorbește despre animalele sacrificate – cuvântul tradus prin daruri nu se referă la jertfe! Animalele erau special folosite la Cort, ca daruri dintre animalele din șeptel folosite de câte ori era necesar!
Când intra Moise în cortul întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care-i vorbea de pe capacul ispăşirii, care era aşezat pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi. Şi vorbea cu Domnul. (Numeri 7:89)
Vedem aici unicitatea relației lui Iahweh cu Israel – oamenii din orice religie puteau (și pot) ridica locașuri, ține ritualuri, aduce jertfe... și nu par deranjați că divinitatea nu se manifestă! Dar doar Dumnezeu răspunde! Și nu cred că această onorantă postură a lui Moise de partener de dialog al lui Dumnezeu se datora vreun moment dărniciei poporului, dar e sigur că Iahweh le-a apreciat cum se cuvine generozitatea și reverența!
Acest capitol este unul deosebit. Conţine 89 de versete şi poate că este unul dintre cele mai plictisitoare lucruri pe care le-ai citit până acum, dar te asigur că Domnul i-a conferit însemnătate! Cred că El deschide cărţile şi a ținut... și ţine cont de toate darurile! Faptul că darurile sunt aceleași a transformat o potențială concurență între seminții într-o închinare a întregului popor înaintea Domnului, ei dându-și seama de măreția și atotștiința lui Dumnezeu făcute cunoscute în contextul Cortului, precum și de rolul acestuia în păstrarea binecuvântării de la finalul cap. 6.
Prietene, nu există nimic făcut sau dăruit pentru Domnul, și care să fie ignorat sau neapreciat de El! Dar nu le contabiliza tu! Nu face farmacie cu Dumnezeu! Dăruiește-I mult, tot mai mult... și dăruiește-I-te pe deplin... ai ceva care să fie al tău, pe care să nu-l fi primit?! Ar trebui deci să putem și tăcea, dar și vorbi despre așa ceva nestingheriţi, dar și fără emfază sau falsă modestie despre aceste lucruri, pentru că Dumnezeu le consideră importante... Iar acum, ne oprim aici, mulțumim Domnului pentru lămuriri și călăuzire, să ne reîntâlnim sănătoși – gata să-I oferim Lui darul atenției și interesului nostru!