Tuesday Jun 25, 2024
Numeri 5:1-31 | Itinerar Biblic | Episodul 247
Dragi ascultători, chiar dacă înaintea noastră nu se întinde pustiul, precum odinioară înaintea poporului Israel, nu înseamnă că n-avem motive să ne preocupe aventura vieții... dar ca-n vremurile biblice, avem de partea noastră un Dumnezeu care nu S-a schimbat, care este independent de trecerea miilor de ani, și care n-a obosit să ne vorbească și să ne aștepte, oferindu-Se să ne conducă și să ne insufle atitudini, cuvinte și fapte potrivite cu natura Lui, cu exigențele dar și cu planul Lui binefăcător în ce ne privește! Așadar, precum ale poporului Israel de-atunci (la care ne uităm parcurgând cartea Numeri), șansa și datoria noastră înseamnă ascultarea de Creatorul și Salvatorul nostru! Ușor de zis, greu de făcut, dar sper ca lectura și meditația la Cuvântul lui Dumnezeu din aceste minute să fie de folos!
Sunt sigur că v-ați gândit oarecum blazați că această carte n-are cum să fie prea interesantă, dar sper că ați început să vă schimbați părerea... pentru că Numeri chiar conţine materiale importante şi un mesaj potrivit și pentru noi azi... Așa spre pildă, după cele două capitole (3-4) în care am trecut în revistă componența, structura și sarcinile fiecărei familii de leviți – înainte de a lua act de alte precizări și dispoziții referitoarela călătoria aspră ce stătea înaintea lui Israel, permiteți-mi în puțin cuvinte să vă sugerez și câteva posibile paralele, ca aplicație:
-așa cum leviții au fost plasați sub responsabilitatea lui Aaron, credincioșii NT-ari trăiesc și lucrează sub coordonarea Marelui lor preot Isus Hristos, în vederea slujirii și zidirii trupului viu al Casei Domnului!
-dacă leviții au fost luați în locul întâilor-născuți ai poporului, credincioșii formează „Biserica celor întâi-născuți” (Evr. 12:22);
-leviții erau numărați de la vârsta de o lună în sus, noi suntem în slujba Domnului din momentul nașterii din nou;
-cum leviții deprindeau slujirea în familie, tot așa și noi creștem și slujim în contextul poporului lui Dumnezeu; începem prin a fi slujiți, dar vine și momentul în care noi slujim!
-e bine să respectăm și noi, ca leviții, și momentul ieșirii din slujirea activă, fără a înceta însă susținerea celor activi;
-ca leviții, preocuparea majoră trebuie să fie slujirea casei/poporului Domnului, fără să ducem grija nevoilor, pe care Domnul o ia asupra Sa (sarcină pe care o împarte cu poporul care beneficiază de slujirea leviților!)
Ar mai fi și alte paralele, dar ne oprim deocamdată – poate că le veți extrage sau sesiza și personal, pe parcursul derulării celorlalte capitole ale cărții Numeri (și nu numai!)
Am luat deci notă până acum de modul ordonat de aşezare al taberei, care prefigura și ordinea de deplasare a impresionantei mase de evrei în timpul marşului prin pustie. Trebuia să existe această pregătire. Creştinul de astăzi trebuie să accepte că este un pelerin care are de străbătut pustia acestei lumi, cum am spus de la bun începutul acestui episod.
Orice lucru şi orice persoană trebuiau să fie la locul lor pentru mersul, lucrul, lupta şi închinarea în pustie. Principiul este valabil și pentru noi – ca răscumpărați ai unui Dumnezeu al ordinii, și ca unii sortiți biruinței, avem datoria de a trăi într-o cât mai deplină rânduială!
Acum, întorcându-ne mai în urmă, ne amintim că Israel plecase în mare grabă din Egipt, cărând după ei – pe lângă bunurile date de egipteni ca să plece mai repede! – și „o mulțime de oameni de tot soiul” (Exodul 12:38)... „adunătură” care încet-încet a început să devină tot mai vocali și mai influentă, creând indisciplină și răzvrătire... pe care Domnul le rezolvă fie prin nimicirea unora din factorii perturbatori, fie prin impunerea prezenței Sale în tabără, prin confecționarea Cortului, stabilirea jertfelor și-a preoției, recensămintelor și aranjării semințiilor în jurul Cortului, rânduielile cu privire la slujbele leviților... iar în capitolul de față – 5 – vom afla câteva dintre instrucţiunile legate de curăţirea taberei care sunt cuprinse în capitolele de la 5 la 8. Pentru că ne apropiem de această parte despre curăţirea taberei, trebuie să înţelegem că principalul argument în favoarea imperativului și necesităţii curăţirii este acela că ei slujeau (şi noi slujim) unui Dumnezeu sfânt!
Vom vedea că Domnul începe cu eradicarea necurăției fizice, a hoției și a geloziei – vizând prevenirea epidemiilor, haosului social și întărirea relațiilor de familie; Dumnezeu are astfel în vedere sănătatea, curăția și integritatea fizică, socială, morală și spirituală la toate nivelurile – individual, familial, comunitar, social. Ce binefăcătoare ar fi astfel de priorități igienizatoare și-n vremea, comunitatea și societatea noastră de azi!
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros şi pe oricine are o lepădare de sămânţă sau este întinat prin atingerea de un mort. Fie bărbaţi, fie femei, să-i scoateţi afară din tabără; să-i scoateţi afară, ca să nu spurce tabăra în mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa.” Copiii lui Israel au făcut aşa şi i-au scos afară din tabără; cum poruncise lui Moise, Domnul, aşa au făcut copiii lui Israel (Numeri 5:1-4)
Ei trebuiau să îi scoată pe leproşi afară din tabără. Acest lucru ni se poate părea nemilos, dar exista un motiv foarte clar pentru aceasta. Exista pericolul contaminării şi transmiterii bolii. Şi am citit că tabăra nu trebuia pângărită, pentru că Dumnezeu locuia în mijlocul ei.
Dumnezeu a poruncit ca anumite persoane să fie scoase afară din tabără. Acest lucru nu a fost făcut de către cei care se credeau superiori sau care vroiau să îşi arate privilegiile spirituale. S-a făcut la porunca lui Dumnezeu. Cine erau cei care trebuiau eliminaţi din tabără? În primul rând, leproşii. Am văzut în cartea Levitic că lepra era un fel de păcat. Vă amintiți probabil că prin lepră se înțelegea orice boală sau rană infecțioasă (fiind deci mai degrabă un titlu generic, nu doar boala îndeobște cunoscută sub acest titlu!) Apoi, orice erupţie din interior, orice scurgere din corp, simbolizează carnea, natura degenerată a omului – deci Dumnezeu avea în vedere curăția gândirii și vieții sexuale. Păcatele cărnii trebuiau și trebuie confruntate, tratate, eliminate!
Este necesar să înţelegem că dacă vrem să umblăm cu Dumnezeu, dacă vrem să avem părtăşie cu El, trebuie să aibă loc o curăţire a vieţilor noastre. Nu de mult am auzit despre un predicator care a murit din cauza alcoolismului, şi totuşi oamenii vorbeau despre el ca despre un om care a fost o binecuvântare. Eu nu cred lucrul acesta, pentru că Dumnezeu nu poate fi păcălit. El nu ne binecuvintează, nici nu umblă cu noi atunci când trăim în mod conştient în păcat. Cred mai degrabă că „Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor” (Evrei 12:29). „Dumnezeu este înfricoşat în adunarea cea mare a sfinţilor şi de temut pentru toţi cei ce stau în jurul Lui.” (Psalm 89:7)
Astăzi o mare parte din probleme, dificultăţi, boli şi dureri sunt provocate de creştini care nu se ocupă de păcatele din viaţa lor. În bisericile de astăzi păcatele din vieţile oamenilor sunt prea ușor trecute cu vederea! În Israel asemenea oameni erau scoşi afară din tabără! Când ajungem la cartea Iosua, vom vedea că Israel nu a putut obţine biruinţa la Ai deoarece Acan păcatuise şi-şi acoperise păcatul. Înainte de a putea fi biruitori, au trebuit să scoată la lumină şi să rezolve problema păcatului.
Cred că în biserica zilelor noastre, care invocă trezirea, ar putea fi trezire numai dacă fiecare credincios, începând cu păstorii, predicatorii, responsabilii de departamente, învăţătorii de şcoală duminicală, dirijorii de cor şi muzicienii, şi-ar confrunta și trata păcatele din vieţile lor. Păcatele cărnii sunt ca o lepră. Dumnezeu nu va da binecuvântare până ce fiecare din aceste păcate nu este tratat!
Deci, tabăra – adică oamenii – trebuiau păstrați curați de dragul Domnului, „ca să nu spurce tabăra în mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa.” (5:3)
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Spune copiilor lui Israel: „Când un bărbat sau o femeie va păcătui împotriva aproapelui său, făcând o călcare de lege faţă de Domnul, şi se va face astfel vinovat, să-şi mărturisească păcatul şi să dea înapoi în întregime preţul lucrului câştigat prin mijloace necinstite, adăugând a cincea parte; să-l dea aceluia faţă de care s-a făcut vinovat. Dacă nu este nimeni care să aibă drept să ia înapoi lucrul câştigat prin mijloace necinstite, lucrul acela să se întoarcă la Domnul, la preot, afară de berbecul adus ca jertfă de ispăşire cu care se va face ispăşire pentru cel vinovat. Orice dar ridicat din lucrurile închinate Domnului de copiii lui Israel să fie al preotului căruia îi sunt aduse. Lucrurile închinate Domnului vor fi ale preotului: tot ce i se va da preotului al lui să fie.’” (Numeri 5:5-10)
Dacă primul set de porunci a vizat curăția individuală, fizică, prin al doilea set Iahweh are în vedere și dimensiunea socială – relațiile interumane și cele privitoare la respectarea dreptului de proprietate. Vedem aici că trebuia să aibă loc o despăgubire. Prin urmare, pocăinţa este mai mult decât doar a spune: „Îmi pare rău.” O relaţie între Dumnezeu şi om nu poate fi una de prietenie, până când nu ai o relaţie bună cu semenii. „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.” (2 Cor.7:10)
Aduceți-vă aminte ce s-a oferit Zacheu să facă: „Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” El era dispus să facă chiar mai mult decât îi cerea Legea mozaică. Mulţi oameni cred astăzi că pocăinţa înseamnă să verse câteva lacrimi, şi apoi să meargă voioşi pe aceeaşi cale. Este mult mai mult decât atât! Înseamnă să nu mai faci ce nu făceai bine și corect, înseamnă să îndrepţi lucrurile prin despăgubirea persoanei pe care ai rănit-o (acolo unde mai este posibil, desigur). Este adevărat, trebuie să ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu. Dar trebuie să ne amintim că Domnul a spus şi lucrul acesta: „Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul..” (Matei 5:23-24)
Lumea e de părere că poate vărsa câteva lacrimi şi să-şi ceară iertare pentru un lucru sau pentru o vreme... şi apoi totul este din nou în regulă. În Corinteni acest comportament este numit „întristarea lumii” şi este un mod de pocăinţă fără valoare, fără putere.
Tatăl meu obişnuia să-mi povestească despre o mică ambarcațiune de pe fluviul Mississippi. Avea un cazan micuţ şi un şuierat puternic. Dacă se deplasa în amonte şi şuiera, aluneca în derivă. Nu putea să urce în susul râului şi să șuiere în acelaşi timp! Sunt foarte mulţi oameni de felul acesta astăzi. Pocăinţa lor este ca șuieratul bărcii – varsă lacrimi din abundenţă, dar nu există întoarcere de la păcat, nici întoarcere la Dumnezeu, nici despăgubire faţă de cei afectați... Din acest motiv în vieţile lor de creştini nu există progres!
De la vers. 11 încolo, Dumnezeu are în vedere și dă dispoziții care să conducă la refacerea cât mai grabnică a încrederii și bunei înțelegeri în familii, mai cu seamă între soți – o altă lacună și urgență și în cazul omenirii contemporane! Vom vedea că rezolvării problemei geloziei Iahweh îi acordă de două ori mai mult spațiu/text (deci importanță) decât celorlalte două precedente luate la un loc (care nici ele nu erau bagatele!) Asta ne conduce la o primă concluzie în ce privește importanța sănătății familiei: când suspiciunile instaurează neîncrederea în familie, se creează teren pentru boală fizică și inadaptare/alienare socială. De aceea Dumnezeu ia asupra Sa și tratează cu seriozitate limpezirea problemelor din familie, pentru o vindecare cât mai rapidă.
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Dacă păcătuieşte nevasta cuiva faţă de bărbatul ei şi-i este necredincioasă; dacă altul se culcă cu ea, şi lucrul este ascuns de bărbatul ei; dacă ea s-a pângărit în ascuns, fără să fie vreun martor împotriva ei şi fără să fie prinsă asupra faptului; – şi dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui care s-a pângărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui care nu s-a pângărit; – omul acela să-şi aducă nevasta la preot, şi, ca dar de mâncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr-o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea şi să nu pună tămâie pe ea, căci acesta este un dar de mâncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descoperă* o fărădelege. (Numeri 5:11-15)
Ce înseamnă, ce desemnează aici cuvântul gelozie? Rădăcina acestui verb apare de aproape 90 de ori în VT și desemnează o dorință puternică de a intra sau rămâne în posesia a ceva sau cineva. În forma pozitivă, această emoție se traduce ca zel sau râvnă; în formă negativă, gelozia se însoțește cu invidia și mânia. În relațiile interpersonale, în special în familie, înseamnă dorință maximă de a fi singurul care are drepturi depline și/sau beneficiază de atenția/dragostea celuilalt, simțul de proprietate însoțindu-se cu o înclinație paranoică în suspectarea celuilalt. Dacă prin căsătorie cei doi devin un singur trup, adulterul sfâșie, anulează această unitate, ucide acest trup nou – de aceea era un păcat socotit grav și pedepsit cu moartea. (De remarcat că termenul este folosit și în raport cu Dumnezeu în contextul idolatriei, echivalată cu adulter spiritual și pedepsită la fel!)
Așadar, când un bărbat își exprima bănuiala, suspiciunea, neîncrederea – justificate sau nu – pentru că în joc era instituția familiei, lucrurile trebuiau rezolvate înaintea Domnului, deci era momentul să intervină preotul, ca reprezentant/mijlocitor înaintea lui Dumnezeu.
Preotul s-o apropie şi s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului. Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ, să ia ţărână de pe podeaua cortului şi s-o pună în apă. Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului; să descopere capul femeii şi să-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mână apa amară aducătoare de blestem. Preotul să pună pe femeie să jure şi să-i zică: „Dacă niciun om nu s-a culcat cu tine şi dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut de la el ca să te pângăreşti cu altul, să nu-ţi facă niciun rău această apă amară aducătoare de blestem! Dar dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, te-ai abătut de la el şi te-ai pângărit şi dacă un alt om decât bărbatul tău s-a culcat cu tine», şi preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem şi să-i zică: «Domnul să te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău, făcând să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pântecele, şi apele acestea aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pântecele şi să ţi se usuce coapsa!» Şi femeia să zică: «Amin! Amin!»” (Numeri 5:16-22)
Sigur că puterea de descoperire, puterea acestui jurământ nu stătea în elementele ce interveneau aici – darul de mâncare, apa de gelozie – ci în Domnul Însuși. Înaintea Lui, care oricum știa totul, se aflau bărbatul (ca acuzator), femeia (ca acuzat), preotul (ca mijlocitor), elementele respective (ca instrumente vizibile ale judecății invizibile a lui Iahweh). Iar versetele care urmează ne spun că femeia trebuia să bea apa amară şi dacă aceasta făcea să i se umfle pântecele şi să i se usuce coapsa, femeia aceea va fi de blestem în mijlocul poporului ei. Dacă nu era pângărită şi era găsită curată, atunci era liberă.
Preotul să scrie blestemele acestea într-o carte, apoi să le şteargă cu apele cele amare. Şi să dea femeii să bea apele amare aducătoare de blestem, şi apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi-i vor pricinui amărăciunea. Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să legene darul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului şi să-l aducă pe altar. Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, şi să-l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apele. După ce îi va da să bea apele, dacă ea s-a pângărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi-i vor pricinui amărăciunea; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei. Dar, dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, va rămâne neatinsă şi va avea copii. (Numeri 5:23-28)
Era un test cu un efect psihologic extraordinar asupra unei persoane, mai ales dacă era vinovată. Atât femeia, cât mai ales bărbatul gelos trebuiau să-și aducă aminte de verdictul Domnului – conștientizând atât omnisciența Lui, cât și atotputernicia care putea izbăvi și nimici. În acest test al geloziei, dacă nevasta era găsită curată era dezvinovăţită. De fapt, această lege o proteja de un soţ gelos. Aceasta lucra spre binele ei într-un mod minunat. Iar bărbatul trebuia să-I dea crezare lui Dumnezeu, pentru că sigur duhul de gelozie nu va renunța/pleca ușor de la el! Dacă recidiva curând, femeia putea invoca acea carte de aducere aminte a nevinovăției ei, verdictul dat de Domnul Însuși!
Aceasta este legea asupra geloziei, pentru împrejurarea când o femeie care este sub puterea bărbatului ei se abate şi se pângăreşte şi pentru împrejurarea când un bărbat, apucat de un duh de gelozie, are bănuieli asupra nevestei lui: preotul s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului şi să-i facă întocmai după legea aceasta. Bărbatul va fi scutit de vină, dar femeia aceea îşi va lua pedeapsa nelegiuirii ei.’” (Numeri 5:29-31)
De ce nu erau și bărbaţii supuşi la acelaşi test? Morala Bibliei nu e contradictorie. În acest caz, bărbatul era suspicios în privinţa soţiei sale. Putea fi şi un soţ vinovat? Bineînţeles. Cuvântul liu Dumnezeu învață că dacă un bărbat sau o femeie erau prinşi în adulter, amândoi erau omorâţi cu pietre. Nu există nici un îndreptar dublu în Biblie. Atunci de ce doar femeia era verificată? Deoarece aceasta este o imagine a lui Hristos şi a bisericii. Nu poate exista nici o îndoială la adresa lui Hristos, dar există, vă asigur, suspiciuni în ce priveşte biserica. Cunosc biserica destul de bine şi credeţi-mă este sub semnul întrebării.
Deci așa stau lucrurile cu apa pentru gelozie. Poate Dumnezeu să fie gelos? Da, El afirmă că este un Dumnezeu gelos. De multe ori El spune: „Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău.” Nu este acel fel de gelozie josnică, omenească, a unei persoane aţâţate de un Iago, ci este gelozia dragostei. Când aud o soţie spunând: „Soţul meu nu este gelos!”, îmi vine să-i strig: „Doamnă dragă, dacă soţul tău nu este gelos înseamnă că nu te iubeşte. Aşa că eu n-aş mai tot aminti asta!” Dacă un bărbat iubeşte cu adevărat o femeie este gelos, şi acelaşi lucru este adevărat despre o femeie care iubeşte un bărbat. Acesta este modul în care Dumnezeu este gelos. El ne iubeşte şi vrea în schimb dragostea noastră. El este gelos pe loialitățile noastre împărțite, pe cei cărora le acordăm mai multă atenție decât Lui! El nu vrea să ne dedicăm timpul şi afecţiunea lucrurilor efemere
Cred că ne-am lămurit încă o dată de claritatea Cuvântului lui Dumnezeu în problema fidelităţii faţă de jurământul căsătoriei. Astăzi observăm o mare delăsare în privinţa aceasta şi a devenit un lucru pe care îl cunoaştem, acela că legământul căsătoriei nu este tratat cu seriozitate. Dumnezeu te va ajuta să te ţii de promisiune- pot să te asigur de asta. O mare parte din problemele lumii de astăzi încep acasă. Ele sunt generate de cei care tratează cu uşurinţă legământul căsătoriei. Dumnezeu nu poate şi nici nu va binecuvânta o naţiune în care există această situaţie. Familiile sănătoase sunt garanția sănătății adunării, comunității, societății, țării, lumii! Familia este locul unde se acumulează calitățile pentru a fi destoinici pentru lupta credinței și-a Împărăției! Începeți așadar curățenia în plan personal, dar nu vă opriți: instaurați-o și mențineți-o și în familie... și apoi și-n relațiile cu alți oameni!