Tuesday Jun 25, 2024
Numeri 33:1-56 | Itinerar Biblic | Episodul 270
Dragi prieteni, pentru că ne-am apropiat de capătul călătoriei poporului Israel, aflat în sfârșit – de fapt, pentru a doua oară! – în pragul Țării promise, e semn că ne apropiem și de finalul secțiunii biblice numite Numeri – a patra carte a Pentateuhului, purtând semnătura lui Moise. Aproape 40 de ani trec între debutul și finalul acestei cărți în care sunt consemnate atent rute, cantități și numărători. Drept dovadă stă și capitolul 33, la care vom privi împreună azi – și care este în sine o recapitulare, un jurnal succint al călătoriei și popasurilor poporului ieșit din Egipt. Am spus şi mai înainte că nu avem consemnări ale majorității celor întâmplate în timpul celor patruzeci de ani de pribegie, ci doar ale câtorva evenimente disparate, dar aici avem o nouă listă: a locurilor unde au campat, ceea ce înlesnește refacere itinerarului urmat. De fapt, într-un fel, întreaga secțiune/carte biblică Numeri este unul dintre cele mai vechi (dacă nu cumva primul) dintre jurnalele de călătorie – iar acest capitol 33 este sinteza sa, pe baza căreia putem reface traseul și popasurile lui Israel pe drumul spre moștenirea promisă de Iahweh.
E bine de știut din capul locului că această listă a fost scrisă de Moise la comanda și sub călăuzirea Domnului, de aceea – chiar dacă ridică dificultăți de identificare – este vrednică de crezare. Chiar dacă multe din locațiile respective par nerelevante, așa cum altele au o oarecare importanță istorică și/sau geografică, listarea redă gradual experiențele lui Israel și constituie mai degrabă un antologic document spiritual, religios, un catalog de încercări și izbăviri ale lui Israel de către Iahweh. Doar la începutul relatării și undeva la un moment dat pe parcurs se adaugă puțină narațiune; în rest, deși pare o înșiruire seacă de denumiri (care implică efort de identificare și exerciții de dicție pentru cititorul modern) lista conține de fapt o istorie implicită de 4 decenii a trecerii lui Israel nu doar de la robia egipteană la libertatea făgăduită în Țara promisă, ci și de la o generație la alta!
Iată popasurile copiilor lui Israel care au ieşit din ţara Egiptului, după oştirile lor, sub povăţuirea lui Moise şi lui Aaron. Moise a scris călătoriile lor din popas în popas, după porunca Domnului. Şi iată popasurile lor, după călătoriile lor. (Numeri 33:1-2)
Un vechi proverb ne asigură că orice călătorie, oricât ar fi de lungă sau de scurtă, începe cu un pas, cu primul pas. În cazul nostru, călătoria de 40 de ani a evreilor către Canaan a început cu... ieșirea miraculoasă din Egiptul în care fuseseră robi peste 400 de ani!
Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi. A doua zi după Paşte, copiii lui Israel au ieşit gata de luptă în faţa tuturor egiptenilor, în timp ce egiptenii îşi îngropau pe toţi întâii lor născuţi pe care-i lovise Domnul dintre ei. Căci Domnul făcuse chiar şi pe dumnezeii lor să simtă puterea Lui. (Numeri 33:3-4)
Nu uităm: moartea întâilor născuți a fost cea din urmă intervenție prin care Iahweh a adus jalea în Egipt, reducând la tăcere forța și panteonul imperiului, și determinând ieșirea (mai precis: alungarea!) lui Israel din „țara robiei” către „țara făgăduinței”! Moise nu ezită să puncteze umilirea zeilor egipteni, împotriva cărora de fapt fuseseră în primul rând îndreptate cele zece urgii. Deși numai a oștire nu arăta Israel, ieșiți precipitat și oarecum haotic din Egipt, prezența și manifestările ordonatoare, protectoare și călăuzitoare ale Dumnezeului Oștirilor i-a făcut adesea să pară o oaste antrenată și disciplinată – pentru că Iahweh lupta pentru ei!
Pentru a urmări și poate întipări mai ușor parcursul poporului – redat în acest jurnal de bord – privind retrospectiv putem etapiza traseul astfel: 1. Din Egipt la Marea Roșie (vv. 5-7); 2. De la Marea Roșie la Sinai (vv. 8-15); 3. De la Sinai la Cades (vv. 16-18); 4. 38 de ani în pustie (vv. 19-36); ultimul an de călătorie (vv. 36-49).
Copiii lui Israel au pornit din Ramses şi au tăbărât la Sucot. Au pornit din Sucot şi au tăbărât la Etam, care este la marginea pustiei. Au pornit din Etam, s-au întors înapoi la Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon, şi au tăbărât înaintea Migdolului. (Numeri 33:5-7)
Toate aceste localități erau în Egipt, pe țărmul vestic al Mării Roșii. De la Ramses, din Gosen, Israel a coborât spre sud-est trecând prin locurile menționate, pentru a campa între Migdol („turn”) și mare. Aici este locul de unde a început traversarea miraculoasă a Mării Roșii, și aventura repatrierii lui Israel.
- De la Marea Roșie la Sinai (vv. 8-15)
Au pornit dinaintea Pi-Hahirotului şi au trecut prin mijlocul mării, înspre pustie; au făcut un drum de trei zile în pustia Etamului şi au tăbărât la Mara. Au pornit de la Mara şi au ajuns la Elim; la Elim erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici; acolo au tăbărât. Au pornit din Elim şi au tăbărât lângă Marea Roşie. Au pornit de la Marea Roşie şi au tăbărât în pustia Sin. Au pornit din pustia Sin şi au tăbărât la Dofca. Au pornit din Dofca şi au tăbărât la Aluş. Au pornit din Aluş şi au tăbărât la Refidim, unde poporul n-a găsit apă de băut. Au pornit din Refidim şi au tăbărât în pustia Sinai. (Numeri 33:8-15)
Vă aduceți aminte ce s-a întâmplat la Mara („ape amare”) – a fost debutul festivalului de cârtiri care a caracterizat umblarea lui Israel înaintea lui Iahweh de la ieșirea din Egipt până la intrarea în Canaan. Domnul a făcut potabilă apa aceea, dar nu a reușit să domesticească poporul predispus la răzvrătire... care imediat recidivează, la Refidim, tot pentru că nu aveau apă de băut – care le-a fost dată apoi din belșug, din stânca Horebului!
Drumul până la Sinai a durat mai bine de două luni... iar aici, Israel staționează aproape un an de zile, timp în care primesc Legea, este construit Cortul întâlnirii, și sunt stabilite slujirile preoțești și levitice, și trasate rânduielile ritualice ale închinării și diferitelor jertfe și sărbători (vă amintiți sper: primele 10 capitole din cartea Numeri se petrec la Sinai!) După care, poporul ridică din nou ancora, după ce primiseră până și indicații privind ordinea în care să se facă plecarea și respectiv camparea, pentru optimizarea mișcărilor și evitarea haosului (era vorba totuși de vreo două milioane de suflete!) Urmează deci faza a treia, de la Sinai (cel mai sudic punct al călătoriei lor) până la Cades-Barnea, unde vor avea posibilitatea să intre în Țară (vv. 16-36).
Vom avea parte în continuare de una dintre cele mai seci și sărace (stilistic și lexical) dintre redările acestei cărți care nu excelează oricum în suculență! Practic, e vorba de expresia „au pornit din... și au tăbărât la...”, repetată de 21 ori, și în care tot ce se schimbă sunt... denumirile locurilor de campare!
Au pornit din pustia Sinai şi au tăbărât la Chibrot-Hataava. Au pornit de la Chibrot-Hataava şi au tăbărât la Haţerot. Au pornit din Haţerot şi au tăbărât la Ritma. (Numeri 33:16-18)
Chibrot-Hataava este un alt toponim de tristă aminitre – locul unde cârtirii poporului flămânzit Domnul îi răspunde cu o revărsare de carne, dar și de nimicitoare mânie, ca răsplată a lăcomiei!
Apoi, de dincolo de Hațerot, Moise a trimis iscoade în Canaan... care după 40 de zile s-au întors și au dat raport lui Moise și poporului staționați la Cades în pustia Paran (Numeri 13:26). Parcă deliberat Moise vrea să șteargă din memoria lui Israel numele catastrofic de Cades-Barnea, unde plângerea și necredința poporului L-au determinat pe Dumnezeu să ordone cale-ntoarsă și Israel să treacă prin blestemul celor 38 de ani de peregrinări, soldate cu pieirea întregului efectiv adult (cu excepția lui Iosua și Caleb!)
Au pornit de la Ritma şi au tăbărât la Rimon-Pereţ. Au pornit din Rimon-Pereţ şi au tăbărât la Libna. Au pornit din Libna şi au tăbărât la Risa. Au pornit din Risa şi au tăbărât la Chehelata. Au pornit din Chehelata şi au tăbărât la muntele Şafer. Au pornit de la muntele Şafer şi au tăbărât la Harada. Au pornit din Harada şi au tăbărât la Machelot. Au pornit din Machelot şi au tăbărât la Tahat. Au pornit din Tahat şi au tăbărât la Tarah. Au pornit din Tarah şi au tăbărât la Mitca. Au pornit din Mitca şi au tăbărât la Haşmona. Au pornit din Haşmona şi au tăbărât la Moserot. Au pornit din Moserot şi au tăbărât la Bene-Iaacan. Au pornit din Bene-Iaacan şi au tăbărât la Hor-Ghidgad. Au pornit din Hor-Ghidgad şi au tăbărât la Iotbata. Au pornit din Iotbata şi au tăbărât la Abrona. Au pornit din Abrona şi au tăbărât la Eţion-Gheber. Au pornit din Eţion-Gheber şi au tăbărât în pustia Ţin, adică la Cades. (Numeri 33:19-36)
Dac-ar fi să fim amabili, am numi această înșiruire: monotonă. Parcă am vrea să ştim un pic și din ce s-a întâmplat pe-acolo, nu?! Dar tot ce ne oferă Scriptura despre cei 38 de ani este această listă a... popasurilor lui Israel; nimic altceva nu ni se spune!
Dacă ai merge să vizitezi un prieten care tocmai s-a întors din Europa, i-ai cere să-ţi povestească despre călătoria lui. Și dacă el ți-ar zice doar că a fost la Roma, apoi la Milano, apoi la Florenţa, apoi în Elveţia la Zurich şi la Geneva, şi apoi în Germania la Frankfurt şi aşa mai departe. Ai vrea să îl întrebi ce a văzut şi ce a făcut. Ai considera că o înşiruire a locurilor pe unde a fost nu este decât o trecere în revistă plictisitoare a excursiei respective. Și încă tot n-ar fi la fel de nesemnificativă ca lista pe care o parcurgem noi acum, pentru că despre Roma, Zurich sau Frankfurt mai știm câte ceva, am mai citit sau văzut unele-altele despre ele... dar despre aceste localități obscure nici măcar imaginația nu ne ajută să ne facem vreo idee cât de cât realistă!
Aceasta este părerea mea despre acest capitol; nu este în sine o lectură foarte interesantă (deși repet: putem uza de trimiteri și de rememorarea evenimentelor menționate în Biblie ca întâmplându-se pe-acolo!).
Dar, după cum fiecare porţiune din Scriptură are o lecţie spirituală minunată, tot astfel și traseul redat în acest capitol ne poate lăsa învăţături importante. Deşi acest capitol care arată mai degrabă ca o hartă nu este foarte interesant de citit, el descoperă faptul că Dumnezeu a notat şi a consemnat fiecare pas pe care l-au făcut aceşti oameni. De fapt, El era cu ei la fiecare pas în marşul prin pustie.
Cântăm astăzi o cântare care se numeşte „Voi merge cu El tot drumul.” Sincer, mie nu-mi place şi cred că exprimă exact opusul a ceea ce ar trebui să spună. Atunci când eram pastor obişnuiam să privesc biserica cântând „Voi merge cu El tot drumul”, iar apoi pe mulţi dintre ei nu îi mai vedeam duminica seara sau la vreun alt studiu biblic sau atunci când era ceva treabă de făcut pentru Domnul. Mă întrebam: cât de departe era dispuşi în realitate să meargă alături de El? Trebuie să mărturisesc că eu și noi L-am dezamăgit pe Dumnezeu. Nu pot promite că voi merge alături de El tot drumul. Cred ca ar trebui să inversăm cuvintele acestui cântec, și să cântăm: „El va merge cu mine tot drumul”, deoarece El a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5)
Revenim la recapitularea călătoriei spre libertate și emancipare a lui Israel, din Egipt în Palestina, așa cum este redată în Numeri 33. De la vers. 37 la 49, uzând de același format uniform și voit inexpresiv, ni se reamintesc principalele mișcări din ultimul an dinaintea intrării în Canaan, care debutează cu moartea preotului Aaron (care se petrecuse după moartea Mariei, sora cea mare a lui Aaron și Moise, dar care nu apare în această rememorare recapitulativă!)
Au pornit din Cades şi au tăbărât la muntele Hor, la marginea ţării Edomului. Preotul Aaron s-a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului, şi a murit acolo, în al patruzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintâi zi a lunii. Aaron era în vârstă de o sută douăzeci şi trei de ani când a murit pe muntele Hor. Împăratul Aradului, canaanitul care locuia în partea de miazăzi a ţării Canaanului, a aflat de sosirea copiilor lui Israel. (Numeri 33:37-40)
De remarcat că abia aici redarea monotonă introduce o paranteză narativă, redând atât moartea lui Aaron – la respectabila vârstă de 123 de ani (era cu trei ani mai mare decât Moise, care avea deci 120 de ani!) – cât și aluzia la cea dintâi victorie militară a lui Israel în noua sa zonă de reședință; menționată în cap. 21 din Numeri, această bătălie lasă în istorie și numele Horma („nimicire deplină”) dat de evrei locului unde au zdrobit pe oponenții lor canaaniți... Dar va urma imediat un nou episod de cârtire a poporului, sancționată de Iahweh cu șerpii înfocați al căror efect dispărea doar prin privirea înălțată cu credință spre șarpele de aramă ridicat de Moise pe o prăjină în mijlocul taberei! Dar nici eăpisodul acesta nu apare în rememorarea succintă și parcă grăbită a acestui capitol!... care continuă așa:
Au pornit de la muntele Hor şi au tăbărât la Ţalmona. Au pornit din Ţalmona şi au tăbărât la Punon. Au pornit din Punon şi au tăbărât la Obot. Au pornit din Obot şi au tăbărât la Iie-Abarim, la hotarul Moabului. Au pornit din Iie-Abarim şi au tăbărât la Dibon-Gad. Au pornit din Dibon-Gad şi au tăbărât la Almon-Diblataim. Au pornit din Almon-Diblataim şi au tăbărât la munţii Abarim, înaintea muntelui Nebo. Au pornit de la munţii Abarim şi au tăbărât în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului. Au tăbărât lângă Iordan, de la Bet-Ieşimot până la Abel-Sitim, în câmpia Moabului. (Numeri 33:41-49)
Am trecut deci în revistă jurnalul călătoriei lor. Nu știu dacă ați apucat să numărați prin câte locuri au trecut – sper să nu greșesc, eu am numărat vreo 50 de denumiri... și peste 40 de locuri în care Israel s-a oprit, pe care le-a traversat sau părăsit... și cred că astea au fost doar cele semnificative. În toate locurile prin care au trecut, cu fiecare oprire și-n fiecare stație de campare, sau la reporniri – în fiecare din încercările prin care au trecut, Iahweh a fost cu ei... chiar dacă ei nu mergeau cu El. Adică, de multe ori, și adesea pentru perioade întregi de timp, inimile lor au fost răzvrătite împotriva Lui... Dar El nu i-a lăsat niciodată, nu S-a dezis de ei definitiv nici chiar când S-a mâniat pe ei! În pofida răzvrătirii lor sistematice, și în ciuda pedepselor pe care li le aplica, bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, și îndurările Lui n-au ajuns la capăt, ci s-au înnoit în fiecare dimineață – față de ei... dar, pentru că Domnul este Același, și față de noi același adevăr este valabil!
Pentru că acesta este unul dintre marile adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Isus a afirmat acelaşi lucru în discursul Său din camera de sus: „Nu vă voi lăsa nemângâiaţi” (traducerea literală echivalentă cu „nu vă voi lăsa orfani”), Mă voi întoarce la voi.” Cum? Trimiţând Duhul Sfânt. Duhul Sfânt locuieşte în fiecare credincios. Dacă ești copilul lui Dumnezeu, nu poți fugi de El. El nu te va lăsa să pleci. El va merge alături de tine tot drumul. S-ar putea să ne împiedicăm, să ne clătinăm şi să cădem. Noi nu Îl urmăm aşa cum ar trebui să o facem. Dar, slava lui Dumnezeu, El merge cu noi tot drumul!
Așadar, călătorie care putea dura câteva săptămâni – a ajuns să se întindă pe durata a 40 de ani! Iar aceasta, pentru că Israel s-a opus sistematic lucrării, călăuzirii și domniei lui Iahweh! Așa că în tot acest lung interval și itinerar, Domnul a trebuit să împletească binecuvântările cu pedeapsa! Dar El a avut în vedere în cele din urmă câteva adevăruri: drumul pustiei poate fi un drum al testării credinței, și al rafinării caracterului! Moștenirea – ne așteaptă la capătul unui drum lung și adesea anevoios! Drumul din Egipt în Canaan este necesar/obligatoriu pentru orice credincios, dar rătăcirea prin pustie este doar pentru cei neascultători, cârtitori, fără credință și nemulțumiți!
Acest capitol se încheie cu o serie de porunci pe care Domnul i le transmite lui Moise, pentru poporul Israel care se pregătea să intre în ţară.
Domnul a vorbit lui Moise în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului, şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „După ce veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului, să izgoniţi dinaintea voastră pe toţi locuitorii ţării, să le dărâmaţi toţi idolii de piatră, să le nimiciţi toate icoanele turnate şi să le nimiciţi toate înălţimile pentru jertfe. Să luaţi ţara în stăpânire şi să vă aşezaţi în ea; căci Eu v-am dat ţara aceasta, ca să fie moşia voastră. Să împărţiţi ţara prin sorţi, după familiile voastre. Celor ce sunt în număr mai mare să le daţi o parte mai mare, şi celor ce sunt în număr mai mic să le daţi o parte mai mică. Fiecare să stăpânească ce-i va cădea la sorţi; s-o luaţi în stăpânire, după seminţiile părinţilor voştri. Dar dacă nu veţi izgoni dinaintea voastră pe locuitorii ţării, aceia dintre ei pe care îi veţi lăsa, vă vor fi ca nişte spini în ochi şi ca nişte ghimpi în coaste: vă vor fi vrăjmaşi în ţara în care veţi merge să vă aşezaţi. Şi vă voi face şi vouă cum hotărâsem să le fac lor.” (Numeri 33:50-56)
Având în vedere numeroase mostre de amnezie și sfidare ale poporului, Iahweh repetă principalele obligații pentru popor, ca să se așeze bine în noile teritorii, ca să aibă liniște, și să beneficieze de protecția lui Iahweh... și anume: să elimine locuitorii țării și să le distrugă idolii și simbolurile religioase; să împartă proporțional țara între seminții, și să ocupe teritoriul respectând scrupulos zona atribuită.
Acum, sunt mulți cei care – mai ales azi – consideră ca foarte dur şi nedrept din partea lui Dumnezeu să ceară poporului Israel să cureţe ţara de locuitorii ei, de vreme ce nici Israel nu era un exemplu de ascultare. E ca și cum ar spune că poporul din ţară era alcătuit din nişte oameni aşa drăguţi încât dorinţa lui Dumnezeu de a-i da afară este nejustificată. Așa pun problema umaniștii, liberalii sau scepticii...
Uitaţi-vă împreună cu mine la Ps. 24:1, pentru o clipă: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” Acesta este pământul Lui! El l-a făcut, ca și omenirea ce-l locuiește... El porunceşte ce trebuie făcut. El i-a spus lui Israel să intre în ţară şi să le distrugă icoanele, statuile, altarele – adică idolii lor. Arheologii le dezgroapă astăzi. Iar ei trebuiau să distrugă idolii turnaţi. Trebuiau să distrugă înălţimile lor. Acestea erau locuri de închinare păgâne şi demonice, unde aveau loc cele mai urâcioase și murdare practici. Cananiţii erau într-o stare spirituală foarte decăzută. Nu doar că erau dedaţi la idolatrie, departe de Dumnezeul viu şi adevărat, dar destrăbălarea şi păcatele sexuale erau un mod de viaţă şi o parte a închinării lor. Ca urmare, cananiţii au fost mâncaţi de boli venerice. Societatea noastră imorală încearcă să minimalizeze grozăvia păcatelor sexuale. Astăzi avem nu doar o grozavă varietate de boli cu transmisie sexuală – unele din ele (SIDA) letale – ci și strategii de ațâțare a poftelor sexuale, care se aplică de la vârste tot mai scăzute, în combinații și doze care fac ravagii în rândurile tinerei generații! Trăim practic pe o bombă cu ceas din acest punct de vedere! Cu bună știință, producem răni enorme rasei umane.
Orientul mijlociu este unul din cele mai strategice locuri de pe pământ, şi armatele lumii au păşit prin acea ţară. Rute comerciale ale lumii trec prin acea ţară. Cananiţii au avut contact cu un mare număr de oameni, iar astfel ei și-au răspândit infecţiile și practicile lor dezgustătoare pretutindeni. Aşa că Dumnezeu vine să aşeze alți locuitori în ţară. Cananiţii Îi distrugeau proprietatea şi răneau omenirea, aşa că Dumnezeu curăță lumea de ei!
Prietene, nu veni să-mi spui că Dumnezeu n-avea dreptul să facă asta! De fapt, a fost o manifestare a milei. Dumnezeu i-a nimicit pe cananiţi de dragul generaţiilor următoare. Din acelaşi motiv a trimis Dumnezeu potopul – apăra generaţiile viitoare. Prietenul meu, nu-L critica pe Dumnezeu. Nu-ţi asuma dreptul de a-L judeca pe Dumnezeu. Noi nu putem înţelege toate lucrurile care sunt implicate în orice situaţie. Un lucru ştim: nu vom experimenta pace, curăție și armonie pe acest pământ până la domnia Prinţului Păcii. Până atunci Dumnezeu va continua să folosească naţiuni pentru a judeca alte naţiuni!