Tuesday Jun 25, 2024

Numeri 27:1-23 | Itinerar Biblic | Episodul 266

Dragi prieteni, ne reîntâlnim unii cu alții și cu poporul Israel aflat în fața Iordanului – gata să intre în țară, mai bine spus gata să înceapă cucerirea țării (cu ajutorul lui Iahweh; asta ne aduce și nouă aminte să nu ne lansăm în nicio „cucerire” sau luptă, de niciun fel, fără ajutorul Domnului! Chiar și aventura acestui program am încredințat-o de la bun început și continuăm să punem fiecare episod sub semnul și puterea lui Dumnezeu!)

Trecerea Iordanului părea așadar pe cale să se înfăptuiască... dar se vor mai petrece câteva lucruri până atunci! Voia lui Dumnezeu era (și este!) suverană, Cuvântul Lui se împlinea neabătut – semn că El este credincios și Atotputernic! Să nu uităm că trista și îndelungata experiență negativă a lui Israel în pustie rămâne până-n zilele noastre, și pentru noi, o pildă... de evitat, un strașnic „așa nu!”, subliniind că pericolul este încă real; citiți doar prima parte din 1 Corinteni 10, și veți înțelege de ce e nevoie ca și cei ce cred că stau în picioare, să ia seama să nu cadă! Și să fie siguri că nu sunt lăsați singuri, la cheremul poftelor, ispitelor, demonilor, oamenilor răi, hazardului sau împrejurărilor!

Un mare atu al celor de azi este că beneficiază de moștenirea istoriei și de experiențele predecesorilor, așa cum fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să se socotească/să nu uite că este (pentru că Dumnezeu a decis așa) un co-moștenitor al lucrurilor prețioase și veșnice păstrate în ceruri pentru noi! De altfel, și acest capitol 27 din cartea Numeri este pus tot sub semnul ideii de moștenire – fiecare din cele două jumătați ale acestui pasaj punânde-une înainte aspecte care au de-a face cu câte-o moștenire, fie pământească, fie având în vedere lucrurile „de sus”!

Suntem așadar în partea finală a cărţii Numeri, care se ocupă cu precădere de „noua generaţie.” Data trecută am văzut că atunci când s-a făcut numărătoarea, Iosua şi Caleb au fost singurele persoane în viaţă care au fost înscrişi atât în prima, cât și în a doua numărătoare. Cu alte cuvinte, toţi cei ce aveau douăzeci de ani sau mai mult au murit în acea perioadă de patruzeci de ani. Ei au pierit pe parcursul acelor ani aspri prin pustie – oficial, din cauza dificultăților parcursului; în realitate: pentru că Iahweh promisese că așa se va întâmpla, în urma răzvrătirilor lor sistematice. Acum Israel înseamnă o nouă generaţie, dar vom vedea că şi acest neam de oameni va cauza și se va confrunta cu alte probleme!

M-a uimit întotdeauna conceptul de „conflict între generații” – și pentru că se verifică, și pentru că se ia ca atare, ca o fatalitate, ca o inevitabilitate... Mă intrigă de ce avem probleme cu înţelegerea celorlalți, mai cu seamă că și noi am avut și avem, și fiecare individ și generaţie se confruntă cu propriile probleme. Deci dacă eu am probleme, de ce nu pot accepta că și altul poate avea, și că așa cum eu mă aștept să fiu înțeles și ajutat, la fel și ceilalți... Zâmbesc amar constatând că niciodată nu ne place și nu agreem cu ceilalți – când suntem tineri criticăm (cel puțin) generaţia vârstnică, iar când eşti bătrân îi critici pe cei tineri. Până la urmă însă, trebuie să ne resemnăm că... asta este natura umană!

Ajunși la acest capitol 27 al cărţii Numeri, vedem că noua generaţie este prezentată aici cu o nouă problemă. De fapt, Moise se confruntă cu un aspect insolit – cu care nu mai avusese de-a face și pe care nu știe cum să-l soluționeze... Așa că trebuie să apeleze la Domnul, mai cu seamă că era vorba atât de o chestiune legală, cât și socială și culturală... și mai cu seamă o problemă ce putea să devină explozivă, în orice caz era sensibilă...

Vă reamintesc, recensământul – făcut și pentru a stabili criterii pentru împărțirea Canaanului – îi viza doar pe bărbații de la 20 de ani în sus; dar existau în popor și familii în care nu existau asemenea persoane – ce avea deci să se întâmple cu partea lor de moștenire? Potrivit legilor altor popoare, femeile nu era băgate în seamă, ci erau tratate ca sclavi. Va fi asta și situația evreicelor?

Vom constata cu câtă îndurare, înțelegere și dreptate rezolvă Iahweh o asemenea chestiune, folosindu-se de cazul a cinci surori îndrăznețe din tribul lui Manase:

Fetele lui Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif, şi ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa (Numeri 27:1)

Prieteni, dacă aveţi fiice în familiile dumneavostră, şi pentru că știu că e o permanentă cursă pentru nume cât mai originale sau spectaculoase, și dacă nu aveți un nume preferat, sau nu vă plac numele comune, iată o listă pe care v-o sugerez: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa! Am umblat mult și am trăit destul, dar nu am întâlnit vreo femeie purtând unul din aceste nume... şi cred că ştiu şi de ce!

Dar, n-ar trebui să ne mire prea mult numele acestea... având în vedere că pe tatăl lor îl chema... Ţelofhad!

S-au apropiat şi s-au înfăţişat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor şi înaintea întregii adunări, la uşa Cortului întâlnirii. Ele au zis: „Tatăl nostru a murit în pustiu; el nu era în mijlocul cetei celor ce s-au răzvrătit împotriva Domnului, în mijlocul cetei lui Core, ci a murit pentru păcatul lui şi n-a avut fii. Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, pentru că n-a avut fii? Dă-ne şi nouă deci o moştenire între fraţii tatălui nostru.” Moise a adus pricina lor înaintea Domnului. (Numeri 27:2-5)

Cred că problema nu e greu de intuit... Acest bărbat Ţelofhad a murit în pustie. El avea cinci fiice şi niciun fiu. Potrivit legii mozaice se pare că fiul era cel care moştenea averea, iar femeile erau pur şi simplu omise. Legile altor popoare le lăsau cu siguranţă pe dinafară. Ele nu erau luate în considerare. Acum ce trebuiau ei să facă?

Aceste fiice ale lui Ţelofhad apar mereu împreună, deci erau foarte unite – au știut că dacă vor să fie ascultate, trebuie să umble împreună. Apoi, știau Legea, și și-au dat seama că ele erau într-o excepție! Apoi, ni se arată a fi foarte decise, foarte pornite. Și nu pe principii sau pe drepturi formale, ci pe chestiuni practice, imediate și importante: nu voiau să rămână fără moștenire în Țara promisă, în care urmau să intre. Astăzi auzim o grămadă de discuţii despre drepturile femeilor. Ei bine, cu siguranţă ele şi-au primit drepturile în Biblie. Există unii care cu ani în urmă au spus că Biblia este o carte a bărbaţilor. Şi totuşi cu cât citesc mai mult din Biblie, cu atât mai mult văd că Cuvântul lui Dumnezeu le oferă femeilor drepturile lor. Şi desigur că și ele trebuie să aibă drepturile lor!

Confruntat cu problema ridicată de fetele lui Țelofhad, Moise nu prea a ştiut ce să facă. Presupun că le-a spus: „Ei bine, fetelor, nu ştiu ce să vă spun! Mi se pare că sunteți îndreptățite să semnalați și să cereți ce-ați cerit, dar din câte mi se pare mie, potrivit legilor şi obiceiurile actuale, nu cred că veţi primi ceva!”

Aşa că Moise a adus cauza lor înaintea Domnului.

Şi Domnul a zis lui Moise: „Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o moşie între fraţii tatălui lor şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor. (Numeri 27:6-7)

Vedeţi, modul în care se raportează Dumnezeu la problemă arată atât prețul pe care El îl pune pe relațiile de familie, cât și realitatea că El nu tratează discriminator femeile. El are în vedere inclusiv drepturile femeii.

Misionarii care lucrează printre triburile de pe râul Orinoco îmi spuneau nu de mult că în Venezuela o fetiţă este vândută unui bărbat înainte de a împlini vârsta de zece ani. Se face comerţ cu fetele la fel ca şi cu animalele. Acest obicei încă există printre popoarele necivilizate. Fiecare femeie din ziua de azi ar trebui să fie recunoscătoare Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece Biblia a fost prima care le-a dat femeilor drepturi. Consider că acest lucru este unul minunat.

Ceea ce va rezulta din solicitarea acestor cinci surori, și din înțelepciunea lui Dumnezeu, va fi una dintre cele mai remarcabile legi pe care ni le putem imagina. În ziua de azi o decizie judecătorească ca aceasta este o banalitate, dar nu așa stăteau lucrurile în vechime! Putem spune că avem de-a face aici cu o premieră, dar una din acelea pe care doar Iahweh le putea orchestra și soluționa așa de fructuos!

Se pare că cele cinci surori, fetele lui Țelofhad, prețuiau așa de mult moștenirea promisă de Domnul, încât au fost gata de sacrificiul impus de Dumnezeu – au fost gata să plătească „prețul împroprietăririi”, condiția impusă în Numeri 36:6-10: să se căsătorească doar în cadrul seminției lor. Am putea spune că, într-un fel, alături de dreptul la moștenirea teritorială în discuție, mai era în joc ceva prețios: cu adevărat valoros mi se pare că era „numele” care se pierdea. Care sunt lucrurile cu adevărat valoroase pentru noi? Ce ne preocupă cel mai mult? Pentru ce luptăm și îndrăznim cel mai mult în viață? Ce lăsăm în urma noastră? Cum ne este văzut „numele”? Ce se spune despre noi? Să ținem cont și că urmașii noștri vor fi afectați de numele pe care ni-l facem.

O alăa lecție pe care o învățăm de la aceste fete este că unele lucruri le vom obține doar dacă le cerem! Îndrăzniți înaintea Domnului, veniți și cereți cu îndrăzneală, și vom obține – dacă stăruim, dacă cerem insistent și cu credință... Dumnezeu nu a omis acele lucruri, dar vrea să vadă cât suntem de îndrăzneți și insistenți în ceea ce cerem. Dacă nu cerem, nu primim – ni se spune clar în Cuvântul lui Dumnezeu. Oare câte din cele ce ne lipsesc nu le avem doar pentru că nu îndrăznim să le cerem? Oare nu cumva suntem săraci pentru că așa alegem să fim, conștient sau nu?! Aşadar, ele au cerut prin credinţă, şi prin credinţă Dumnezeu le-a dat lor moştenirea.

Și încă o învățătură din această istorie: o cauza bine reprezentată înaintea lui Dumnezeu, are sorți de izbândă! Vedem că modul în care aceste fete pun problema Îl mișcă pe Dumnezeu! Ele nu bârfesc, nu cârtesc pe la spate, nu creează răzmeriță... Se prezintă în fața conducerii și-și pledează corect și inteligent cauza (vers. 3-4): „Tatăl nostru n-a participat la răscoala lui Core, ci a murit în păcatul lui.” Își cunoșteau bine și istoria, și prevederile Legii, și drepturile... Ele continuă argumentația lor cu singura problemă a tatălui lor – nu avusese fii! „Pentru ce – continuă ele – să se șteargă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui?” Și Domnul Își pune rezoluția:

„Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o moşie între fraţii tatălui lor şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor.” Acum, pe baza acestui lucru, Dumnezeu introduce o regulă nouă şi amendează Legea pentru ele:

Iar copiilor lui Israel să le vorbeşti şi să le spui: „Când un om va muri fără să lase fii, să treceţi moştenirea lui asupra fetei lui. Dacă n-are nicio fată, moştenirea lui s-o daţi fraţilor lui. Dacă n-are nici fraţi, moştenirea lui s-o daţi fraţilor tatălui său. Şi dacă nici tatăl lui n-are fraţi, moştenirea lui s-o daţi rudei cele mai apropiate din familia lui, şi ea s-o stăpânească. Aceasta să fie o lege şi un drept pentru copiii lui Israel, cum a poruncit lui Moise, Domnul. (Numeri 27:8-11)

Acesta este un extraordinar pas înainte, făcut cu aproximativ 1.500 de ani înainte ca Hristos să vină în lume. Mă uimesc în egală măsură îndrăzneala și de determinarea acestor femei. Și mă minunez de credinţa lor! „...fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6)

Cele cinci fete vroiau să intre în posesia moştenirii tatălui lor. Nu era obiceiul în zilele de atunci, nici vreo lege scrisă care să le dea acest drept. Dar iată că o cauză prezentată simplu și cu reverență înaintea lui Dumnezeu are sorți de izbândă!

Avem parte în acest episod (cum bine constatați și singuri) de câteva lecţii extraordinare, valabile și pentru noi astăzi. Ni se spune că suntem binecuvântaţi cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti în Hristos (Efeseni 1:3). Eu cred că Dumnezeu ne aude şi ne răspunde nu doar cu privire la binecuvântările duhovniceşti, ci şi cu privire la lucrurile materiale. Sunt de părere că mulţi dintre noi sunt săraci, mai mult sau mai puţin, deoarece nu venim la Dumnezeu ca şi copiii Săi şi să cerem de la El lucruri. Dumnezeu vrea să fie bun cu noi.

În viaţa mea creştină am ezitat întotdeauna să-I cer lui Dumnezeu lucruri materiale. Când eram în seminar, lucram pentru un ziar, introducând noaptea anunţuri în ediția de dimineață. Când dădeam peste câte-un anunț care mă interesa și pe mine, mă prezentam și cercetam respectivele obiecte – dacă de exemplu era vorba de o maşină, dacă-mi convenea și aveam posibilități, o cumpăram, o conduceam un an sau doi, apoi o vindeam cu acelaşi preţ cu care o cumpărasem. Când am absolvit seminarul, i-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea o maşina second-hand bună. Ştiţi ce a făcut Domnul? Mi-a dat o maşină nouă! Cum de nu I-am cerut de la bun început o maşină nouă? Poate că eram prea săraci și n-am crezut că pot sau că merit... sau pentru că pur şi simplu nu ştiam să cer... Nici acum nu știu dacă știu!

Mult mai mult decât atât, noi avem averi: averi duhovniceşti inestimabile și minunate în Hristos Isus. El ar vrea ca noi doar să le cerem prin credinţă. Fiicele lui Ţelofhad au venit şi au cerut partea de moștenire cuvenită tatălui lor. Și noi avem astăzi bunuri duhovniceşti pe care ar trebui să le cerem. Haideţi să-I spunem Tatălui nostru că dorim moştenirea şi că dorim aceste binecuvântări duhovniceşti. El vrea să ne binecuvinteze! Ce minunat este El... c-o va face, dacă vom solicita înțelept și cu credință!

Așadar prima parte a acestui capitol s-a ocupat de moștenirea solicitată și primită de fiicele lui Țelofhad – episod reluat și-n ultimul capitol din cartea Numeri. A doua jumătate a capitolului 27 ne pregătește de despărțirea de personajul uman central și principal al primelor cărți ale Scripturii – autorul lor uman, Moise. I se apropia și lui clipa morții, Iahweh nu glumise când îi spusese că nu va intra în Canaan, și trebuia să-și lase și el moștenirea irarhică, să predea ștafeta – celui pe care i-l indicase Dumnezeu, și pe care-l pregătea de atâta vreme pentru acest lucru...

Ajungem așadar într-o zonă de tristețe. L-am urmărit pe Moise de atâta vreme. Ne-a servit drept pildă și-n bune și-n rele, a fost atât de natural în comportamentul său uman, dar totodată și atât de ascultător de Iahweh și de îndelung răbdător cu multele neajunsuri și cu opoziția din partea propriilor săi concetățeni. Ei bine, omul acesta trecut prin atâtea, în special în ultimii 40 de ani, și care lăsa în urmă o moștenire istorică și spirituală remarcabilă, se apropia de momentul în care și el trebuia să se pregătească să părăsească scena istoriei pământești.

Este invitat în consecință de către Domnul Însuși să privească țara de la înălțime și de la distanță

Domnul a zis lui Moise: „Suie-te pe muntele acesta Abarim şi priveşte ţara pe care am dat-o copiilor lui Israel. S-o priveşti, dar şi tu vei fi adăugat la poporul tău, cum a fost adăugat fratele tău Aaron; pentru că v-aţi împotrivit poruncii Mele, în pustiul Ţin, când cu cearta adunării, şi nu M-aţi sfinţit înaintea lor cu prilejul apelor.” (Acestea sunt apele de ceartă, la Cades, în pustiul Ţin.) (Numeri 27:12-14)

Dumnezeu se referă la momentul în care Moise a lovit piatra de două ori după ce Dumnezeu îi spusese să îi vorbească. Dumnezeu spune aici că aceasta a fost răzvrătire împotriva poruncii Lui. Datorită acestui fapt, lui Moise i s-a îngăduit doar să privească ţara; și deși dusese greul conducerii poporului până acum, nu i se va îngădui să intre în Canaan.

Obişnuiam să pun o întrebare-capcană la cursurile mele: „A intrat Moise vreodată în ţara promisă?” Cei mai mulți dintre studenţi răspundeau că nu a intrat. Din când în când însă, câte-un student ager mai spunea: „Da, a intrat.” Şi așa e, a intrat! Moise a fost pe muntele schimbării la faţă cu Domnul Isus. Aceasta a fost desigur mult după moartea sa, și-ntr-o cu totul altă condiție decât era când Iahweh i-a indicat și i-a permis să privească ţara promisă. Dumnezeu nu i-a îngăduit să intre în ţară.

Vedeţi, neascultarea ne împiedică pe mulţi dintre noi să intrăm în posesia bunurilor noastre duhovniceşti. Necredinţa întotdeauna conduce la neascultare. Aceasta este exact ceea ce i s-a întâmplat lui Moise.

Mi se pare remarcabil însă că Moise primește cu bărbăție decizia lui Iahweh! Nu doar că nu se lamenteză, nu doar că nu insistă și nu se disculpă, nu rememorează vinovăția exclusivă a poporului cârtitor, ci ultima lui dorință arată că grija lui îi viza tot pe ei:

Moise a vorbit Domnului şi a zis: „Domnul Dumnezeul duhurilor oricărui trup să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor.” Domnul a zis lui Moise: „Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mâna peste el. Să-l aşezi înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări şi să-i dai porunci* sub ochii lor. Să-l faci părtaş la dregătoria ta, pentru ca toată adunarea copiilor lui Israel să-l asculte. Să se înfăţişeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea Domnului, şi Iosua, toţi copiii lui Israel, împreună cu el, şi toată adunarea să iasă după porunca lui Eleazar şi să intre după porunca lui.” Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. A luat pe Iosua şi l-a pus înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări. Şi-a pus mâinile peste el şi i-a dat porunci, cum spusese Domnul prin Moise. (Numeri 27:15-23)

Trebuia ales un succesor care să-i ia locul lui Moise. El trebuia să fie un bărbat plin de Duh. Vreau să clarific faptul că punerea mâinilor asupra lui nu îl umplea de Duh, nici nu îi dădea vreo putere. Singurul lucru care putea fi transmis prin punerea mâinilor erau niscai agenţi patogeni ai bolilor. Dar punerea mâinilor indică succesiunea sau parteneriatul într-o întreprindere. Vă veţi aminti că biserica şi-a pus mâinile asupra lui Pavel şi Barnaba şi i-a trimis în Antiohia. Le-a dat acest lucru putere? Nicidecum. Puterea a venit prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Aceasta a fost ca să arate că biserica recunoaştea asocierea sa cu aceşti doi bărbaţi în lucrarea misionară. Aceasta era însemnătatea punerii mâinilor.

Iosua este cel care va fi succesorul lui Moise. După ce lui Moise i se retrage învestitura, Iosua este cel care o dobândeşte. Vom învăţa foarte multe și despre, și de la acest bărbat când vom ajunge în cartea Iosua. Vreau să spun aici că sunt de părere că Iosua a fost cel mai surprins bărbat din tabără când a fost ales să urmeze după Moise. Într-un fel, el era cel mai puţin potrivit ca să-i urmeze lui Moise. Ştiţi de ce? El era un om de rând. Nimeni nu mergea de jur împrejur spunând că Iosua are un mare potenţial, o mare abilitate de lider, şi tot felul de lucruri pe care le auzim azi. Iosua era o persoană obişnuită. Iosua ne descoperă ce poate face Dumnezeu cu un om simplu.

Trebuie să îţi spun că cărţile Iosua şi Judecători au fost mereu o mare încurajare pentru mine. Iubesc aceste două cărţi, deoarece ele arată ce poate face Dumnezeu cu oamenii simpli. Dacă o persoană i se predă Lui, Dumnezeu îl poate lua şi folosi. Aceasta înseamnă că El Se poate folosi de mine, deoarece El Se poate folosi de oameni simpli. Înseamnă că El Se poate folosi de tine.

Deci Iosua este cel ales. El este desemnat ca să-i ia locul lui Moise. Vom vedea aceasta la momentul potrivit, după moartea lui Moise la sfârşitul cărţii Deuteronom, când Iosua preia conducerea.

Încheiem episodul de azi, cu o concluzie a acestui pasaj: intrăm în posesia moștenirii călcând pe urmele Celui care a fost desemnat de Dumnezeu să ne conducă spre ea, mai precis, pe urmele Celui ce a câștigat această moștenire cu prețul vieții, morții, Învierii și mijlocirii Lui – Domnul Isus Hristos!