Tuesday Jun 25, 2024

Numeri 17:1-18:32 | Itinerar Biblic | Episodul 258

Cu fiecare pas făcut în acest incitant raid prin Scriptură, nu doar că înaintăm în text și adăugăm cunoaștere, ci Îl și cunoaștem mai bine pe Dumnezeu, și ne convingem că El este autoritate de care trebuie să ținem seama dacă vrem să trăim frumos și să atingem țintele și nivelul pentru care am fost desemnați! Știm că n-am putea singuri, de aceea suntem recunoscători că tot El ne oferă generos resurse, asistență și călăuzire! Vă mulțumim și dvs. că nu ne lăsați singuri, dragi ascultători, și cred că la final vom fi toți câștigați! Pentru că ne-am propus să atingem astăzi miezul cărții Numeri, vom trece în ediția de față prin 2 capitole, care – e drept – au împreună mai puține versete decât capitolul parcurs data trecută. (Facem iată uneori pași mai apăsați, alteori mai sprințari – dar important e ca de fiecare dată să înțelegem sau să reținem ceva, să ne asumăm nevoia zilnică de hrană duhovnicească, și să și deprindem înțelepciunea și discernământul duhovnicesc necesare înțelegerii Cuvântului și voiei lui Dumnezeu în ce ne privește!)

N-ați uitat cred – un capitol amplu și intens, cap. 16, am citit data trecută, cu două rânduri de răzvrătiri în rândul poporului Israel, și cu două răspunsuri pe măsură de nimicitoare ale lui Iahweh la adresa copiilor Săi revoltați! Și totuși, situația nu părea să se fi liniștit – poporul se potolea puțin, sub apăsarea mâniei revărsate a lui Dumnezeu, dar nu pentru multă vreme... De aceea, parcă e nevoie de reconfirmări sistematice ale autorității divine, dar și ale celei delegate peste Moise și Aaron – împotriva cărora copiii lui Israel cârteau! Vom asista în consecință la o nouă confirmare – atât a preoției, cât și a responsabilităților acestei slujbe, precum și la o reiterare a responsabilităților asumate de Iahweh Însuși în ce-i privește pe slujitorii Săi.

În capitolul 17, Dumnezeu urmează să reconfirme deci slujba lui Aaron şi să ateste și să proclame clar faptul că el este marele preot. Și chiar va dovedi acest lucru – prin înviere! (Numeri 17:1-5)

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi ia de la ei un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege din partea căpeteniilor lor, după casele părinţilor lor. Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui; şi să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi; căci va fi câte un toiag de fiecare căpetenie a caselor părinţilor lor. Să le pui în Cortul întâlnirii, înaintea mărturiei, unde Mă întâlnesc cu voi. Bărbatul pe care-l voi alege, va fi acela al cărui toiag va înflori, şi voi pune capăt dinaintea Mea cârtirilor pe care le ridică împotriva voastră copiii lui Israel.”

Poporul Israel a cârtit împotriva lui Aaron spunând că el nu era singurul care îi putea reprezenta înaintea lui Dumnezeu. Fusese așadar în primul rând o răzvătire împotriva lui!

Moise a vorbit copiilor lui Israel; şi toate căpeteniile lor i-au dat câte un toiag, fiecare căpetenie câte un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor. Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în Cortul mărturiei. (Numeri 17:6-7)

Dumnezeu confirmă acum preoţia lui într-o manieră remarcabilă. Dumnezeu a cerut căpeteniilor celor douăsprezece seminţii să aducă fiecare un toiag. Aceste toiege erau luate din deşert... erau probabil cioplite şi decorate cu sculpturi, dar erau doar lemne moarte! Le-au adus înaintea Domnului în cort. Era și vestitul toiag al lui Aaron acolo, printre celelalte... şi acesta însă – la fel de fără viaţă ca şi celelalte. Iată însă ce se întâmplă...

A doua zi, când a intrat Moise în Cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise şi copsese migdale. (Numeri 17:8)

Dintre toate bețele acelea, toiagul lui Aaron înflorise... din nimic. Astfel, preoţia lui Aaron este confirmată prin renaştere. Toiagul lui Aaron trecuse prin cele patru stadii, și purta fructe coapte! Vorbim de roduri, și de viaţă din moarte... Vorbim de Înviere. Înflorirea primăvara a plantelor care au stagnat toată iarna nu ilustrează viaţa din moarte. Nici oul. Există o sămânţă de viaţă în acel ou. Cea mai bună ilustraţie despre învierea Domnului Isus este toiagul lui Aaron care a înmugurit.

Preoţia Domnului Isus Hristos se întemeieză pe realitatea învierii Lui. Ni se spune foarte clar în capitolul şapte din Evrei că dacă El ar fi fost aici pe pământ, nu ar fi fost un preot. El nu Se trage din seminţia preoţească a lui Levi. Învierea Lui este aceea care L-a făcut preot. Apoi ni se spune că nu orice om poate deveni preot: „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.” (Evrei 5:4) Aaron a fost preotul numit de Dumnezeu. Dovada era toiagul înmugurit – semnificând Învierea!

Domnul Isus Hristos a fost înviat din morţi, şi El a devenit Marele nostru Preot. Preoţia lui nu poate trece de la unul la altul şi de aceea: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25) Chiar acum, El stă la dreapta lui Dumnezeu. El este astăzi acolo pentru tine şi pentru mine. Unul din marile privilegii pe care le avem este că putem apela la El. El este Marele nostru Preot care mijloceşte pentru noi. „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:14-16)

Recunoști că ai nevoie de îndurare? Ai nevoie de ajutor astăzi? Este viaţa ta monotonă? Este învechită, searbădă, păguboasă? Atunci, du-te la Domnul Isus! El este pentru tine Marele tău Preot de sus! Te simţi singur? Mergi la El. Ți-este viața o luptă pierdută? Eşti înfrânt? Mergi la El! Te tot lupți cu ispitele și parcă nu le poți birui? Mergi la El! Pare viaţa ta o greşeală groaznică, şi ai nevoie de înţelepciune în luarea unei decizii? Mergi la El! Este viaţa ta învelită în nenumărate necazuri și eșecuri? Mergi la El! El este Marele nostru Preot prin învierea din morţi. El este viu! El este acolo sus pentru noi astăzi!

Moise a luat dinaintea Domnului toate toiegele şi le-a dus tuturor copiilor lui Israel, ca să le vadă şi să-şi ia fiecare toiagul lui. Domnul a zis lui Moise: „Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei şi să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiţi, ca să pui astfel capăt înaintea Mea cârtirilor lor şi să nu moară.” Moise a făcut aşa; a făcut întocmai după porunca pe care i-o dăduse Domnul. Copiii lui Israel au zis lui Moise: „Iată că murim, pierim, pierim cu toţii! Oricine se apropie de cortul Domnului moare. Va trebui oare să murim cu toţii?” (Numeri 17:9-13)

Toiagul lui Aaron, care înflorise şi făcuse migdale, trebuia păstrat pentru mărturie şi ca un semn. Așa că a fost unul din cele trei obiecte depozitate în chivotul legământului: „El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului.” (Evrei 9:4)

Tablele de piatră, pe care erau scrise cele zece porunci, un vas cu mană şi toiagul care înfrunzise – iată dovezile și mărturiile credincioșiei și autorității lui Iahweh față de Israel, păstrate în chivotul legământului din Cortul întâlnirii. Iar toiagul acela roditor răspunsese definitiv contestărilor legate de preoţia lui Aaron!

Nu vom uita ușor cum a judecat și pedepsit Dumnezeu împotrivirea lui Core şi a celor 250 de fruntaşi ai lui Israel față de autoritatea atribuită lui Moise şi lui Aaron. Răzvrătirea lor fusese de fapt împotriva lui Iahweh! Poporul din tabără cârtise până și față de această judecată divină, acuzându-i pe oamenii lui Dumnezeu de pieirea acelor lideri – o judecată prea dură, credeau ei! Dar Moise era la fel de vinovat de moartea acestora cum era Simon Petru vinovat de moartea cuplului Anania/Safira. Personal, consider că și Moise a fost surprins de ceea ce s-a întâmplat.

Prin urmare, o urgie s-a abătut asupra poporului din pricina cârtirii lor. Aaron a stat între cei vii şi cei morţi şi a devenit de fapt mijlocitorul lor în acea vreme. Apoi Dumnezeu a confirmat preoţia lui Aaron – făcând ca toiagul lui Aaron să înmugurească, să înflorească şi să rodească. Acum Dumnezeu consideră necesar să confirme preoţia și slujirea levitică.

Domnul a zis lui Aaron: „Tu şi fiii tăi, şi casa tatălui tău cu tine, să purtaţi pedeapsa fărădelegilor făcute în Sfântul Locaş; tu şi fiii tăi împreună cu tine să purtaţi pedeapsa fărădelegilor făcute în împlinirea slujbei voastre preoţeşti. (Numeri 18:1)

Dumnezeu le spune leviţilor că ei sunt responsabili de ceea ce se întâmplă anormal în slujba Locașului Sfânt. Să nu uităm că și Core fusese un levit; împotrivirea apăruse în mijlocul seminţiei lui Levi. Era ceva foarte grav. Dumnezeu le atribuie responsabilitatea!

Tu şi cu mine suntem responsabili astăzi de mărturia noastră creştină, de familiile noastre şi de biserica noastră. Multora le place să disimuleze şi să afişeze o atitudine de sfinţenie superioară, dispreţuindu-i pe ceilalţi din biserică. Dar când se manifestă asemenea neorânduieli, Biserica se îndreaptă spre apostazie, iar noi suntem răspunzători pentru păcatele din viaţa noastră, din familiile noastre şi din biserica noastră!

Exact asta îi spune Dumnezeu lui Aaron. Aaron nu putea privi la ceea ce se întâmpla printre leviţi – cu o atitudine de falsă moralitate. Aaron nu se putea înălţa pe el însuşi arătând că el este alesul lui Dumnezeu, cel pe care Dumnezeu l-a ales ca mare preot. Omul lui Dumnezeu trebuie să umble în umilinţă. Omul lui Dumnezeu poartă răspunderea!

Apropie de asemenea de tine, pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, seminţia tatălui tău, ca să fie legaţi de tine şi să-ţi slujească, atunci când tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi fi înaintea Cortului întâlnirii. Ei să păzească ce le vei porunci tu şi cele privitoare la tot Cortul; dar să nu se apropie nici de uneltele Sfântului Locaş, nici de altar, ca să nu muriţi, şi ei şi voi. Ei să se alipească de tine şi să păzească tot ce priveşte cortul întâlnirii pentru toată slujba cortului. Niciun străin să nu se apropie de voi. Să păziţi cele privitoare la Sfântul Locaş şi altar, ca să nu mai fie mânie împotriva copiilor lui Israel. Iată că am luat pe fraţii voştri leviţii din mijlocul copiilor lui Israel, ca unii care sunt daţi Domnului; ei vă sunt încredinţaţi vouă în dar, ca să facă slujba cortului întâlnirii. Tu şi fiii tăi împreună cu tine să păziţi slujbele preoţiei voastre în tot ce priveşte altarul şi tot ce este dincolo de perdeaua dinăuntru: aceasta este slujba pe care o veţi face. Vă dau în dar slujba preoţiei. Străinul care se va apropia va fi omorât.” (Numeri 18:2-7)

Dumnezeu le subliniază în mod evident faptul că ei, adică Aaron şi fiii lui, sunt responsabili de sfântul locaş, de vasele altarului şi de altar.

Apoi Dumnezeu intră în detalii în ceea ce priveşte partea de jertfe care aparţin preoţimii. Ei trebuiau să fie susţinuţi de partea lor din jertfe şi toate “darurile legănate” erau oferite preoţilor. Darul legănat nu era adus ca o ardere de tot, ci era dat preoţilor.

Domnul a zis lui Aaron: „Iată, din toate lucrurile pe care Mi le închină copiii lui Israel, îţi dau pe cele care Îmi sunt aduse prin ridicare; ţi le dau ţie şi fiilor tăi ca drept al ungerii, printr-o lege veşnică. Iată ce va fi al tău dintre lucrurile preasfinte care nu sunt mistuite de foc: toate darurile din jertfele lor de mâncare, toate jertfele lor de ispăşire şi toate jertfele pentru vină pe care Mi le vor aduce; lucrurile acestea preasfinte să fie ale tale şi ale fiilor tăi. Să le mâncaţi într-un loc preasfânt; orice bărbat să mănânce din ele; să le priviţi ca sfinte. Iată ce va mai fi al tău: toate darurile pe care le vor aduce copiii lui Israel prin ridicare şi legănându-le într-o parte şi în alta ţi le dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale împreună cu tine, printr-o lege veşnică. Oricine va fi curat în casa ta să mănânce din ele. Îţi dau cele dintâi roade pe care le vor aduce Domnului: tot ce va fi mai bun din untdelemn, tot ce va fi mai bun din must şi grâu. Cele dintâi roade ale pământului lor pe care le vor aduce Domnului să fie ale tale. Oricine va fi curat în casa ta să mănânce din ele. Tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduinţă în Israel să fie al tău. Orice întâi născut din orice trup pe care-l vor aduce Domnului, atât din oameni, cât şi din dobitoace, să fie al tău. Numai să laşi să se răscumpere întâiul născut al omului şi să laşi să se răscumpere şi întâiul născut al unui dobitoc necurat. Să laşi să se răscumpere întâii născuţi ai oamenilor de la vârsta de o lună, după preţuirea ta, cu preţul de cinci sicli de argint, după siclul Sfântului Locaş, care este de douăzeci de ghere. Dar să nu laşi să se răscumpere întâiul născut al vacii, nici întâiul născut al oii, nici întâiul născut al caprei; acestea sunt lucruri sfinte. Sângele lor să-l stropeşti pe altar şi să le arzi grăsimea; aceasta va fi o jertfă mistuită de foc de un miros plăcut Domnului. Carnea lor să fie a ta, ca şi pieptul care se leagănă într-o parte şi în alta şi ca şi spata dreaptă. Îţi dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale împreună cu tine, printr-o lege veşnică, toate darurile sfinte pe care le vor aduce Domnului, copiii lui Israel prin ridicare. Acesta este un legământ de neîncălcat şi pe vecie înaintea Domnului, pentru tine şi pentru sămânţa ta împreună cu tine.” (Numeri 18:8-19)

Acesta este modul în care a fost pecetluit legământul în acea zi. Sarea era privită ca un ingredient pentru mâncarea de fiecare zi şi era folosită în jertfele aduse Domnului. Un legământ al sării înseamnă practic un legământ de necălcat.

Domnul a zis lui Aaron: „Tu să n-ai nicio moştenire în ţara lor şi să n-ai nicio parte de moşie în mijlocul lor. Eu sunt moştenirea şi partea ta de moşie în mijlocul copiilor lui Israel. (Numeri 18:20)

Aaron şi ceata leviţilor nu vor avea parte în ţară. Ei nu urmau să aibă ogoare sau turme de întreținut, sau livezi de cules. Dumnezeu Însuşi era moştenirea lor.

Îmi dați voie să actualizez? Oamenii din biserică trebuie să-şi întrețină slujitorii. Trebuie să te gândești la nevoile de viață ale celui care-ţi aduce hrana sufletească. Cel care îşi petrece timpul făcând aceasta nu poate munci într-o fermă sau pe câmp sau într-un birou. Nu mi se pare normal ca slujitorii lui Dumnezeu, atât aici, cât şi pe câmpurile de misiune, să-şi ia și o slujbă laică ca să se poată întreţine. Lucrarea suferă şi Biserica suferă! Dumnezeu le-a asigurat sprijin leviţilor, şi El cere ca şi biserica să îşi susțină păstorul!

Recunosc că nu e uşor să aştepţi ca Dumnezeu să poarte de grijă, dar este în acelaşi timp minunat. Am fost și eu un asemenea slujitor timp de mulţi-mulţi ani (JVMcGee), şi, deşi am trecut prin perioade care ne-au pus credinţa la test, a fost extraordinar să văd cât de bun este Dumnezeu! Peste măsură de bun, cu un biet lucrător ca mine! La fel spune și David în Psalmul 16:5: „Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu.” Este extraordinar să-L ai pe Dumnezeu drept moştenire, să știi că El e sprijinul la care apelezi pentru orice nevoie. Este grozav să fii într-o astfel de postură!

Deci Domnul le-a poruncit leviţilor să trăiscă prin credinţă.

Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba Cortului întâlnirii. Copiii lui Israel să nu se mai apropie de Cortul întâlnirii, ca să nu se facă vinovaţi de vreun păcat şi să moară. Ci leviţii să facă slujba Cortului întâlnirii şi să rămână încărcaţi cu fărădelegile lor. Ei să n-aibă nicio moştenire în mijlocul copiilor lui Israel: aceasta să fie o lege veşnică printre urmaşii voştri. Leviţilor le dau de moştenire zeciuielile pe care le vor aduce copiii lui Israel Domnului prin ridicare, de aceea zic cu privire la ei: ‘Să nu aibă nicio moştenire în mijlocul copiilor lui Israel.’” (Numeri 18:21-24)

Ei trebuiau să slujească Domnului și adunării la Cortul întâlnirii, şi urmau să fie susţinuţi prin zeciuiala lui Israel. Aceasta înseamnă că leviţii trebuiau să umble prin credinţă.

Acum, o întrebare care se ridică deseori este dacă și predicatorii, misionarii şi membrii din conducerea bisericii ar trebui să dăruiască la biserică. Descopăr că sunt mulţi care cred că nu ar trebui. Aş vrea să spun o vorbă în legătură cu aceasta. Avem de-a face aici cu legi şi regulamente din Legea mozaică. Cu toate că noi nu trăim sub sistemul mozaic, cred că acesta ne oferă principii importante după care ar trebui să trăim. Ele sunt hărţi pentru noi care ne ajută în aceste domenii discutabile.

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Să vorbeşti leviţilor şi să le spui: „Când veţi primi de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v-o dau din partea lor, ca moştenire a voastră, să luaţi întâi din ea un dar pentru Domnul, şi anume: a zecea parte din zeciuială, şi darul vostru vi se va socoti ca grâul care se ia întâi din arie şi ca mustul care se ia întâi din teasc. Astfel, să luaţi şi voi întâi un dar pentru Domnul din toate zeciuielile pe care le veţi primi de la copiii lui Israel şi să daţi preotului Aaron darul pe care-l veţi lua întâi din ele pentru Domnul. Din toate darurile care vi se vor da, să luaţi întâi toate darurile pentru Domnul; din tot ce va fi mai bun, să luaţi întâi partea închinată Domnului.’ Să le spui: ‘După ce veţi lua din ele partea cea mai bună, zeciuiala va fi socotită leviţilor ca venitul de la arie şi ca venitul de la teasc. Să-l mâncaţi într-un loc oarecare, voi şi casa voastră, căci aceasta este plata voastră pentru slujba pe care o faceţi în cortul întâlnirii. Nu vă veţi face vinovaţi pentru aceasta de niciun păcat, dacă veţi lua din ele pentru Domnul ce este mai bun, nici nu veţi pângări darurile sfinte ale copiilor lui Israel şi nu veţi muri.’” (Numeri 18:25-32)

Dacă Dumnezeu le-a spus leviţilor că trebuiau să dea a zecea parte din ceea ce primeau, dă-mi voie să-ţi spun ceea ce crede JVMcGee: e normal ca și slujitorul creştin, oricine ar fi el, să dăruiască pentru lucrarea Domnului. Cred că ar trebui să dea bisericii sale, şi prin biserica sa, pentru slujirile Bisericii!

Am dăruit mereu pentru misiuni şi mi-am încurajat mereu oamenii să dea. Coşurile de colectă nu trebuie să ocolească amvonul sau locurile din jurul acestuia, ca să putem fi în toate un exemplu pentru adunare. Și vreau să vă spun că am avut parte de nişte experienţe înduioşătoare. De exemplu, obișnuim să le trimitem cărţi şi casete misionarilor fără să le cerem să plătească pentru ele. Dar ştiţi că jumătate din ei plătesc pentru ele? Am avut recent o experiență cu un misionar întors pentru o vreme acasă. Era descurajat şi simţea că îşi pierde credinţa, dar a început să asculte programul acesta. A devenit apoi fidel ascultător, şi a comandat toate episoadele; i le-am oferit, dar el a insistat să plătească pentru ele. Daţi-mi voie să vă spun: avea un principiu bun... și va fi binecuvântat, și pe pământ și-n ceruri!

Cum am spus, mulţi dintre misionarii noştri nu pot plăti, şi ne bucurăm să le oferim programele noastre şi alte materiale. Am fost afectat profund de sărăcia misionarilor din regiunile pe care le-am vizitat. M-au cărat cu maşini hodorogite, gata să se descompună... De multe ori, rezervorul de benzină era aproape de gol, și-am stat cu inima cât un purece până am ajuns la aeroport. Este ruşinos că oamenii aceștia trăiesc la limita sărăciei, şi că nu le oferim resursele şi uneltele necesare să ducă tot mai departe lucrarea lor!

Și din acest punct de vedere, capitolul optsprezece din cartea Numeri este util și practic, cu mesajul său limpede pentru fiecare dintre noi. Ne oprim acum, dar cred că ne vom reîntâlni data viitoare, când vom intra în a doua jumătate a acestei cărți! Pe curând!