Matei 28:1-20 | Itinerar Biblic | Episodul 102

Dragi ascultători, iată-ne ajunși aproape de punctul terminus al relatării pe care Matei o face în Evanghelia sa cu privire la viaţa Domnului Isus. Cei care ne-au însoțit au putut reține că fostul vameș ajuns ucenic de nădejde al Domnului L-a prezentat pe Învățătorul sau ca fiind Regele, Împăratul Împărăţiei Cerurilor – a fost ideea centrală a Evangheliei sale. Adresată preponderent concetățenilor evrei, mesajul Evangheliei după Matei este că Domnul Isus este Mesia cel aşteptat de veacuri.

Dragii mei, dacă evreii l-au aşteptat și mulți încă-l așteaptă pe Mesia, la fel au stat lucrurile și cu restul omenirii: chiar inconștientă, în fiecare om există nevoia de mântuire, de izbăvire. Singurul care o poate aduce este Domnul Isus, iar singurul modul în care se putea realiza (și El a împlinit!) această misiune – era prin jertfă.

Bolta Evangheliei se sprijină pe două coloane măreţe: (1) moartea lui Hristos şi (2) învierea lui Hristos. Ascultaţi cum defineşte apostolul Pavel Evanghelia: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15:3-4).

În capitolul precedent am traversat evenimentele legate de moartea şi îngroparea Domnului Isus, iar în acest capitol vom fi martorii Învierii Lui. Ambele sunt esenţiale pentru mântuirea mea şi a ta – pentru că Isus Hristos „a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi” (Romani 4:25). El a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Adevărul unic și major al Evangheliei este învierea. Toate celelalte religii consemnează moartea conducătorului lor. Doar credinţa creştină consemnează învierea Fondatorului ei. Toţi ceilalţi conducători religioşi sunt morţi. Doar Isus este viu! Este fundamental să ştim și să credem asta!

Niciunul dintre autorii Evangheliilor nu prezintă detaliile complete referitoare la înviere. Fiecare consemnează acel aspect al învierii care contribuie la atingerea scopului pe care Duhul i l-a inspirat. Deci, imaginea completă derivă din suma relatărilor celor patru Evanghelii. Aș zice că autorii lor nici nu încearcă să ofere relatarea completă şi întreagă, ci doar ceea ce slujeşte scopului său. De aceea relatările Evangheliilor trebuie aduse împreună pentru a obţine imaginea de ansamblu, iar ele se vor susține unele pe altele.

Referitor la ordinea evenimentelor legate de învierea lui Hristos, vreau să vă împărtăşesc o notă foarte interesantă pe care am găsit-o în Biblia Scofield la pagina 1043:

„Ordinea evenimentelor, combinând cele patru relatări evanghelice, este următoarea: trei femei (Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome) pornesc către mormânt, urmate de alte femei care duc mirodenii. Cele trei găsesc piatra rostogolită, iar Maria Magdalena se duce să le spună ucenicilor (Luca 23:55–24:9; Ioan 20:1-2). Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose se apropie de mormânt şi îl vede pe îngerul Domnului (Matei 28:2). Ea se întoarce pentru a se întâlni cu celelalte femei care vin după ele cu mirodeniile. Între timp, Petru şi Ioan, anunţaţi de Maria Magdalena, ajung la mormânt, se uită înăuntru şi apoi pleacă (Ioan 20:3-10). Maria Magdalena se întoarce plângând, vede doi îngeri, iar apoi pe Isus (Ioan 20:11-18) şi pleacă după ce El îi spune să îi anunţe pe ucenici. Maria (mama lui Iacov şi a lui Iose), s-a întâlnit între timp cu femeile care aduceau mirodenii şi, întorcându-se împreună cu ele, văd cei doi îngeri (Luca 24:4-5; Marcu 16:5). De asemenea, ele primesc mesajul îngerilor şi, plecând să îi caute pe ucenici, Îl întâlnesc pe Isus (Matei 28:8-10).

Ordinea arătărilor Domnului nostru pare a fi: În ziua învierii Lui: (1) Mariei Magdalena (Ioan 20:14–18). (2) Femeilor care se întorc de la mormânt cu mesajul îngerilor (Matei 28:8–10). (3) Lui Petru, probabil după-amiaza (Luca 24:34; 1 Corinteni 15:5). (4) Ucenicilor la Emaus, spre seară (Luca 24:13–31). (5) Apostolilor, cu excepţia lui Toma (Luca 24:36–43; Ioan 20:19–24). Opt zile după aceea: (1) Apostolilor, între care era acum şi Toma (Ioan 20:24–29). În Galileea: (1) Celor şapte lângă Marea Tiberiadei (Ioan 21:1–23). (2) Pe un munte, apostolilor şi la 500 de fraţi (1 Corinteni 15:6). La Ierusalim şi Betania din nou: (1) Lui Iacov (1 Corinteni 15:7). (2) Celor unsprezece (Matei 28:16–20; Marcu 16:14–20; Luca 24:33–53; Faptele Apostolilor 1:3–12). Lui Pavel: (1) Lângă Damasc (Faptele Apostolilor 9:3–6; 1 Corinteni 15:8). (2) În Templu (Faptele Apostolilor 22:17–21; 23:11). Lui Ştefan, în afara Ierusalimului (Faptele Apostolilor 7:55). Lui Ioan pe insula Patmos (Apocalipsa 1:10–19).”

Pentru că Matei Îl prezintă pe Isus ca Rege (într-adevăr, El S-a născut Rege, a trăit ca un Rege, a murit Rege şi a înviat din morţi Rege!), relatările despre Înviere cuprind elemente spectaculoase; de exemplu, o fanfară de trâmbiţe, un cutremur, îngeri, despre piatra rostogolită, despre paznicii înspăimântaţi, efortul depus de către conducătorii religioşi să muşamalizeze adevărul mormântului gol.

Dac-ați compara ce spune Matei despre Înviere cu relatarea din Evanghelia după Luca de exemplu, veți observa că acesta din urmă marșează mai mult pe tăcere şi un ton scăzut... Femeile vin în tăcerea dimineţii, piatra este deja rostogolită. Domnul Isus li se arată celor doi ucenici pe drumul spre Emaus, iar apoi ucenicilor într-o cameră secretă a unei case de la o adresă necunoscută. Luca relatează istoria de la nivelul umanității, în timp ce Matei îl prezintă pe Hristos în poziţia Sa regească. Ambele relatări sunt corecte, ca şi ale celorlalte două Evanghelii, dar ele sunt fiecare prezentate din puncte de vedere diferite.

La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şicealaltă Marie au venit să vadă mormântul (Matei 28:1).

Celelalte relatări ale Evangheliilor ne spun că femeile veneau nu în vizită, ci să aducă miresme pentru a unge trupul lui Isus. Este greu să o identificăm pe „cealaltă Marie”. Tradiţia spune că ea era mama lui Iacov şi Iose. Oricum rolul femeilor ca primi martori ai Învierii nu poate fi socotit o ficțiune apologetică, pentru că femeile nu erau acceptate ca martori în societatea evreiască a acelor zile.

Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un îngeral Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea (Matei 28:2).

De ce era nevoie să fie rostogolită piatra de la uşa mormântului? Ca să îi permită lui Isus să iasă? Nu, El deja ieşise când piatra a fost rostogolită. Mormântul nu a fost deschis pentru a-L lăsa pe El să iasă, ci pentru a-i lăsa pe ei să intre. (Matei 28:3)

Înfăţişarealui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.

Nu e lipsită de interes descrierea îngerului, un lucru neobişnuit în Scriptură (vezi Daniel 10:6; Apocalipsa 10:1, pentru alte descrieri). Pe de altă parte, să remarcăm că îngerii marchează începutul și finalul acestei Evanghelii.

Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi (Matei 28:4).

Îmi închipui că apariția teofanică i-a paralizat de spaimă, și cred că paznicii s-au bucurat să plece îndată după episodul acesta! Erau neajutoraţi în prezenţa îngerului... care însă nici nu-i bagă în seamă! Mesajul angelic este doar pentru femeile prezente... pe care în primul rând le liniștește, lucru mereu necesar când supranaturalul atinge naturalul!

Îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cumzisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul. Şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El mergeînaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta (Matei 28:5-7).

Acesta este anunţul divin al învierii. Isus părăsise mormântul, înainte ca piatra să fie dată la o parte. Mai târziu, El avea să intre într-o încăpere cu uşile încuiate. Trupul glorificat al lui Isus era radical diferit de trupul cu care se născuse.

Anunţul angelic (deloc triumfalist, nici succint, nici amplu – ci clar și înviorător) ia sfârșit; de aici încolo, mesajul avea să fie spus de buze omeneşti! Dar înainte ca orice persoană să depună mărturie, ea trebuie să aibă o convingere de nezdruncinat cu privire la adevărul învierii. În mintea sa trebuie să fie la loc de cinste adevărul că Hristos a murit pentru păcatele sale şi a fost îngropat („Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul”) şi că Hristos a înviat din morţi – „Nu este aici, a înviat.” Apoi, astfel convins, el poate să se ducă „repede şi să spună.” Prietene, tu şi cu mine trebuie să mergem şi să spunem – repede!

Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui (Matei 28:8).

Observaţi sentimentele amestecate ale celor două femei – teamă şi bucurie mare. Dacă ne cunoaștem cât de cât bine, ne dăm seama că excitația și sentimentele amestecate sunt cât se poate de explicabile în asemenea circumstanțe extraordinare! Și sunt stimulative, aș adăuga, pentru că ele au plecat în fugă să ducă vestea ucenicilor!

Dar iată că le-a întâmpinat Isusşi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat (Matei 28:9).

Aceste cuvinte par să contrazică întâlnirea Mariei Magdalena cu Domnul ei înviat. În Ioan 20:17 găsim următoarele cuvinte: „Nu Mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” O posibilă explicaţie este că între aceste două întâlniri, Isus Se înălţase la Tatăl şi-Și prezentase preţiosul sânge în Sfânta Sfintelor din cer.

Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilorMei să meargă în Galileea: acolo Mă vor vedea” (Matei 28:10).

Domnul Isus confirmă și repetă mesajul îngerului către ucenici – despre care Mântuitorul înviat folosește apelativul onorant „frații Mei”, cu o posibilă referire la un cerc mai mare decât doar cei doisprezece!

Între Galileea spre care arată vers. 7 și Galilea în care se desfășoară ultima scenă a Evangheliei lui Matei (28:16-20) este introdusă o scenă din Ierusalim, care prezintă în contrast cu bucuria femeilor și-a ucenicilor – frica și perversitatea oponenților lui Isus.

Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate (Matei 28:11).

Soldaţii care erau de strajă s-au dus în cetate şi i-au anunţat pe preoţii cei mai de seamă. Ei nu ştiau că Isus ieşise din mormânt. Tot ceea ce ştiau era că după ce piatra a fost rostogolită au aruncat o privire în mormânt, iar trupul nu mai era acolo! Întregul episod i-a înspăimântat ca de moarte. Ar fi putut să fie executaţi pentru că îngăduiseră ca trupul lui Isus să dispară de sub ochii lor.

Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani și le-au zis: „Spuneţi aşa: „Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat” (Matei 28:12–13).

Aceasta nu este o explicaţie foarte plauzibilă! Închipuiţi-vă un soldat, îndeosebi un soldat roman, pus de strajă într-un anume loc şi care primeşte ordine stricte să stea de pază lângă obiectiv şi să împiedice pe oricine să pătrundă acolo. Să presupunem că cineva ar veni şi ar lua lucrul pe care trebuia să îl păzească; să presupunem că explicaţia pe care el i-o prezintă ofiţerului său superior ar fi: „Am adormit.” Ce crezi că i s-ar întâmpla?

Şi dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă (Matei 28:14).

Cu alte cuvinte: „Nu vă îngrijoraţi dacă zvonul acesta ajunge la urechile lui Pilat. Cu o mită bună, o să-i treacă și lui supărarea și veți scăpa de plutonul de execuţie.”

Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s-a răspândit zvonul acesta printre iudei până în ziua de astăzi (Matei 28:15).

Mita a ajutat în convingerea lor de a prezenta această scuză nesăbuită. Acesta era alibi-ul din primul secol pentru a explica învierea lui Hristos. De atunci și până astăzi au apărut tot felul de alte alibi-uri, tot felul de alte încercări de a escamota adevărul minunat al Învierii, dar nimic nu a putut prezenta argumente și contraargumente documentate.

Dragii mei, învierea Domnului este un act confirmat chiar de acţiunile celor care s-au împotrivit cel mai mult Domnului. Ea este confirmată şi astăzi de vieţile multora care inițial s-au împotrivit lui Isus, dar care, când au cedat, au ajuns să experimenteze o viaţă cu totul schimbată. Puterea învierii Domnului Isus este o putere care acţionează şi astăzi în viaţa celor care îşi pun credinţa în El. Și este ceea ce garantează și învierea noastră!

Dragi prieteni, pentru noi învierea este o mare taină. Resursele și limitele noastre nu ne permit s-o explicăm, dar pentru Dumnezeu este manifestarea naturii Lui, confirmă Atotputernicia Lui, calitatea lui de Domn Absolut al acestui Univers.

Când Domnul Isus i-a explicat lui Nicodim taina naşterii din nou, i-a spus că noi nu putem înţelege ce se întâmplă, ci-i putem vedea doar efectele. Iar efectele acestei noi vieţi au devenit vizibile la Nicodim. La fel se întâmplă cu această putere a învierii. Chiar dacă nu avem explicaţii pentru ea, efectele ei sunt vizibile şi fiecare dintre noi le poate experimenta.

Puterea învierii este cea care aduce neprihănirea în viaţa noastră. Nu este vorba de o neprihănire pe care o dau faptele, ci este neprihănirea care vine ca dar de la Dumnezeu. Domnul Isus n-a avut păcat, dar El a purtat păcatul nostru. Păcatul nostru merita o pedeapsă aspră – moartea. Dar, Domnul a luat totul asupra Lui pentru ca noi să primim neprihănirea, o stare pe care Dumnezeu ne-o oferă. Este asemenea unei datorii achitate. Este asemenea unui bilet de liberă trecere. Noi avem acum dreptul să intrăm în prezenţa lui Dumnezeu, pentru că El ne-a pus  în starea care ne permite acest lucru. Dacă Domnul Isus nu ar fi adus această jertfă, noi nu am fi putut beneficia de toate acestea. Prin faptele noastre nu am fi putut niciodată să realizăm acest lucru. Nimic din ceea ce putem noi face nu ar fi fost suficient pentru aceasta. Nimic din ceea ce suntem noi nu ne-ar fi calificat pentru o asemenea poziţie.

Totul este harul lui Dumnezeu. Scriptura spune că mântuirea este un har, pentru ca să nu se laude nimeni. Dragii mei, nu ne putem lăuda cu nimic atunci când este vorba despre neprihănire.

Nimic altceva nu ne poate oferi accesul la prezenţa lui Dumnezeu. Nimic nu ne poate oferi iertare, nimic nu ne poate oferi regenerare, decât această jertfă a Domnului Isus.

Preferăm noi minciunile savante ale diavolului, preferăm noi indiferenţa, ignoranţa? Sau, acceptăm, credem şi trăim aşa cum spunea Pavel:

„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dar pe Sine Însuşi pentru mine.”

Și iată-ne ajunși înaintea ultimului pasaj al evangheliei lui Matei, așa numita Mare Însărcinare/Trimitere. În zilele noastre cunosc două puncte de vedere antitetice referitoare la această Trimitere – iar eu cred că amândouă sunt extreme (afirmă JVMcGee). Trimiterea pe care Domnul nostru o încredinţează ucenicilor Săi, aşa cum este ea consemnată în Matei este o sursă de controverse. Un grup extremist consideră că Marea Trimitere conţine singura poruncă pentru Biserică. Celălalt grup extremist consideră că ea nu are nicio relevanță pentru noi astăzi şi că ar trebui să fie exclusă din programul misionar al Bisericii. Repet: personal le consider pe amândouă greşite!

Ne-am străduit să arătăm că Matei are aplicaţii directe pentru noi, deci cu siguranţă și Marea Trimetere a fost și este actuală pentru creștini. Asta nu înseamnă că nu-şi va găsi o semnificaţie finală şi deplină și în viitor... Dar, după cum este evident că Matei nu a prezentat relatarea completă a învierii, tot aşa nici nu ne-a dat întreaga Trimitere (adaugă McGee). Eu cred că tot ceea ce a spus Domnul nostru privitor la orice temă ar trebui adunat şi prezentat ca întreg, pentru a avea o poruncă completă pentru ziua de astăzi, precum şi pentru viitor. Trimiterea din Matei trebuie luată în considerare împreună cu trimiterea consemnată în celelalte relatări ale Evangheliilor şi, îndeosebi, cu textul din Faptele Apostolilor 1:8: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” Noi trebuie să fim martorii Lui şi avem nevoie să fim înzestraţi cu putere de sus.

Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele undele poruncise Isus să meargă. Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit (Matei 28:16–17).

Așadar, misiunea mai vastă începe acolo unde generase și misiunea inițială a grupului! Și să nu ne mire că unii i s-au închinat, iar alţii s-au îndoit – asta se tot întâmplă de atunci până azi! Oricare dintre noi, și tu, prietene, suntem într-una din aceste două categorii!

Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost datăîn cer şi pe pământ (Matei 28:18).

El vorbea ca un Rege cu prerogative depline pe un domeniu nelimitat, în măsură să delege autoritate incontestabilă și irezistibilă:

Duceţi-văşi faceţi ucenicidin toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28:19).

A-i trimite pe ucenici – evrei – la neamuri însemna o extindere considerabilă a mentalității lor, precum și a misiunii lor; reprezintă de fapt apogeul temei omniprezente pe parcursul acestei Evanghelii și a Noului Testament: formarea unui popor universal a cărui coeziune este asigurată de relaționarea la același centru de comandă: Dumnezeirea! Sunt convins că aceste cuvinte vor avea o aplicaţie reală în timpul Necazului celui Mare şi chiar în timpul Mileniului. Dar, prietene, ele sunt aplicabile şi pentru noi astăzi.

Botezul în apă în numele Trinităţii a fost practicat de către Biserică încă de la începuturile sale. Chiar şi Pavel, care nu a fost trimis să boteze (vezi 2 Corinteni 1:14-17), a practicat acest ritual al Bisericii primare, care trebuie făcut în deplină cunoștință de cauză.

Şi învăţaţi-isă păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin (Matei 28:20).

Observaţi că învăţătura este parte a lucrării Bisericii (vezi Efeseni 4:11). Iar învăţăturile lui Isus se găsesc nu doar în Evanghelii, ci şi în Epistole (1 Tesaloniceni 4:2), scrise de apostolii Domnului, din care majoritatea umblaseră cu El!

Penultimul cuvânt al textului, veac este cuvântul grecesc aion, care înseamnă vreme. Domnul nostru promite să fie cu noi până la sfârşitul vremurilor. În puterea Lui, Marea Trimitere poate fi dusă la îndeplinire. „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Ce altă resursă, ce altă asigurare, ce alt stimulent mai puternic ne trebuie?

Am privit la Marea Trimitere, să spunem două vorbe și despre „marea omitere”. Vedeţi ce lipsește din relatarea lui Matei? Nu există înălţarea lui Hristos aici. Motivul care mi se pare evident este că Împărăţia va fi aici pe acest pământ, iar Matei lasă Regele pe pământ pentru că aici trebuie să fie El. Luca 24:49-53 şi Faptele Apostolilor 1:6-11 relatează înălţarea lui Hristos. La momentul răpirii Bisericii, Domnul Isus îi va scoate pe cei ce sunt ai Lui din lume pentru a fi cu El, iar înălţarea este esenţială pentru acel eveniment.

Matei este Evanghelia Regelui. Isus S-a născut Rege, a trăit ca un Rege, a murit ca un Rege, a înviat din morţi ca un Rege. Şi, prietene, se va întoarce din nou pe acest pământ ca Rege al regilor şi Domn al domnilor! Să nu crezi că te vei putea închina atunci înaintea Lui – dacă nu I te vei închina Lui chiar astăzi. Acum este momentul, folosește-l, întoarce-te la Dumnezeu, primește mântuirea prin credință, și vei trăi veșnic în compania Regelui!

SCHIŢa cărții, pe CAPITOLE

1. Genealogia şi relatarea naşterii lui Isus din fecioară
2. Vizita Magilor – Fuga în Egipt – Întoarcerea în Nazaret
3. Ioan Botezătorul, antemergătorul Regelui, proclamă Împărăţia şi Îl botează pe Isus, Regele
4. Testarea Regelui în pustie – Începutul lucrării publice în Capernaum – chemarea ucenicilor

          5–7. Predica de pe munte

1. Supuşii Împărăţiei în relaţie cu ei înşişi, 5:1–16
2. Supuşii Împărăţiei în relaţie cu Legea, 5:17–48

• Supuşii Împărăţiei în relaţie cu Dumnezeu, 6:1–34

1. Relaţia dintre copiii Regelui, 7:1–29
2. Şase minuni ale Regelui care demonstrează aplicarea principiilor din Predica de pe Munte
3. Alte şase minuni înfăptuite – Chemarea lui Matei – Discuţii cu fariseii
4. Isus îi trimite pe cei 12 ucenici să predice Evanghelia Împărăţiei poporului Israel
5. Întrebările ucenicilor lui Ioan – respingerea cetăţilor nepocăite – o nouă chemare adresată oamenilor
6. Conflict şi despărțire finală între Isus şi conducătorii religioşi
7. Pildele Împărăţiei cerurilor
8. Ioan Botezătorul este decapitat – Isus hrăneşte 5.000 de oameni – Trimiterea ucenicilor pe mare în mijlocul furtunii– Isus umblă pe ape
9. Isus îi învinuieşte pe cărturari şi farisei – vindecarea fiicei femeii siro-feniciene – hrănirea celor 4.000
10. Conflict cu fariseii şi saducheii – Mărturisirea din partea ucenicilor, Petru, purtătorul de cuvânt – Isus îi confruntă prima dată cu Biserica, Moartea şi Învierea Sa
11. Schimbarea la faţă – Băiatul demonizat – Banii pentru bir asiguraţi în mod miraculos
12. Copilaşul – Oaia pierdută – Comportamentul în Biserică – Pilda despre iertare
13. Standardul lui Dumnezeu pentru căsătorie şi divorţ – Binecuvântarea copilaşilor – Tânărul bogat – Poziţia apostolilor în Împărăţia care vine
14. Pilda lucrătorilor viei – Isus face al patrulea şi al cincilea anunţ referitor la moartea Sa – Mama lui Iacov şi Ioan cere locuri de cinste pentru fii ei – Isus întâlneşte doi orbi şi le redă vederea
15. Regele se oferă pe Sine în mod public şi final poporului – Curăţarea Templului – Condamnarea conducătorilor religioşi prin pilda celor doi fii şi a vierilor
16. Pilda nunţii Fiului de Împărat – Isus le răspunde şi îi reduce la tăcere pe irodieni, saduchei şi farisei
17. Avertismentele lui Isus şi vai-urile rostite împotriva cărturarilor şi fariseilor – Isus plânge pentru Ierusalim

          24–25.         Predica de pe Muntele Măslinilor; Isus răspunde la întrebări legate de semnele sfârşitului veacurilor şi semnele venirii Lui – Pilda celor 10 fecioare – Pilda talanţilor – Judecata națiunilor ilustrate prin oi şi capre

26. Complotul împotriva lui Isus – Maria din Betania Îi unge picioarele – Trădarea comisă de Iuda – Ultima celebrare a Paştelor şi prima celebrare a Cinei Domnului – Agonia din Ghetsimani – Arestarea şi judecarea de către conducătorii religioşi – Lepădarea lui Petru
27. Judecata, Moartea şi Îngroparea Regelui
28. Învierea Regelui —Marea Lui trimitere

• Likes
• Download1
• Share