Monday Jun 17, 2024
Matei 19:27-20:34 | Itinerar Biblic | Episodul 89
Dragi ascultători, vă salut cu prețuire, la reîntâlnirea noastră cu și în prezența Cuvântului lui Dumnezeu; sper că sunteți de acord că Scriptura ne aduce, de fiecare dată când o invocăm sau o deschidem, în prezenţa lui Dumnezeu. Sigur, Dumnezeu nu e de față doar dacă e și-o Biblie prin preajmă – aceasta e doar instrumentul suplimentar prin care Dumnezeu se adresează minții și inimii noastre... și care ne clarifică voia lui Dumnezeu, promisiunile pe care El ni le face, planul Său pentru salvarea omenirii. Și totul devenind mai clar în ce privește Persoana, manifestările, voia și planurile lui Dumnezeu, ne apropie de Însuși Dumnezeu – și cred că sunteți de acord că aceasta este cea mai mare binecuvântare și recompensă de care poate beneficia un om: relația cu Atotputernicul Creator și Suveran Sfânt și Veșnic, ce vrea să ne facă părtași atributelor și firii Sale perfecte!
Fiți convinși că nici de această dată Dumnezeu nu face excepţie, Duhul lui cel Sfânt fiind acela care fixează și evocă ceea Dumnezeu vrea să aflăm şi ceea ce inima și viața noastră au nevoie. În plus, același Duh Sfânt plantează, îngrijește și face să rodească în inima și viața noastră semințele credinței și-ale Cuvântului, asigurându-ne continuu accesul la tronul de unde este condusă creația... Poate fi ceva mai de dorit decât asta?
Avem uneori senzația că noi facem o favoare lui Dumnezeu încercând să ne îndeletnicim cu cele sfinte, punându-ne probleme spirituale sau făcând fapte bune – lucruri pt care probabil așteptăm și recompense suplimentare, de amploare... când de fapt astea ar trebui să ne fie manifestările normale, căutarea lui Dumnezeu, accesul la El și umblarea cu El fiind răsplătirea supremă la care putem aspira! Pt că El ne face favoarea să ne ierte, să ne aștepte, să investească, să dăruiască – necurmat și abundent, și-n ciuda limitelor, greșelilor și sterilității noastre. El Însuși e răsplata noastră cea mai mare – când vom înțelege și ne va fi de ajuns asta, vom fi ce trebuie!
Vedeți, problema asta a recompenselor e de când lumea – și asemenea gânduri le-au trecut prin cap și ucenicilor. Finalul cap. 19 din ev. după Matei, de unde reluăm lectura și comentariile, ne pune înainte răspunsul Domnului Isus la o întrebare cât se poate de omenească, pusă la finalul episodului cu tânărul care avea inima lipită de bogățiile sale:
AtunciPetru a luat cuvântul şi I-a zis: „Iată că noiam lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?” (Mat. 19:27)
Am spune că Simon Petru dă dovadă de materialism, de egoism sau infantilism... Era însă și el dintre evrei, asistase la episodul cu tânărul bogat, și cred că se face ecoul întrebărilor sau poate discuțiilor pe care le nutriseră în cercul intimilor Domnului, dar pe care încă nu îndrăzniseră să le pună în acest fel și până-n acest moment... Decât să ne dăm cu presupusul, mai bine să nu ne grăbim să judecăm, ci să reținem ce urmează:
Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţişedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” (Mat. 19:28)
Domnul nu l-a mustrat pe Petru, ci dimpotrivă, i-a spus că îl aşteaptă o mare răsplată. Tot aşa, cred că noi, creştinii de astăzi, ar trebui să lucrăm pentru o răsplată – care nu va fi nici limitată, nici temporară, nici posibil de obținut pe alte căi... Auziți despre ce e vorba:
Şi oricinea lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică. Darmulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi. (Mat. 19:29–30)
Există o răsplată pentru cei care au sacrificat ceva de dragul lui Isus, urmându-L. Mulţi sfinţi necunoscuţi, despre care lumea nu a auzit, vor primi un loc de cinste în prezenţa Lui, cândva... Cred că, în ziua aceea, mulţi lideri creştini extraordinari care au avut parte de aplauze în lumea aceasta vor fi ignoraţi, în timp ce mulţi sfinţi ai lui Dumnezeu necunoscuţi de oameni vor fi grandios răsplătiţi. O atenționare și-o rectificare de natură să ne pună pe gânduri, să ne încurajeze, să ne repoziționeze în ce privește modul în care Îl urmăm, slujim, proclamă pe Domnul nostru, Evanghelia și Împărăția Lui!
Trecem acum în capitolul următor, 20… care practic continuă precizările Mântuitorului despre ce înseamnă ascultarea și slujirea din perspectiva lui Dumnezeu, și despre maniera absolut unică, neomenească a Stăpânului de a-Și motiva și recompensa lucrătorii. Pilda lucrătorilor viei, care urmează, este importantă pentru a înțelege modul în care Dumnezeu vede viaţa și lucrarea noastră, eforturile pe care le facem, şi dă explicații privind răsplata pe care El ne-o pregătește și criteriile după care ne-o acordă.
Per ansamblu, acest capitol finalizează o secţiune care a redat progresiv amploarea lucrării și învățăturilor hristice dinaintea fazei finale a vieții Sale terestre, care se va încheia peste puțină vreme la Golgota. Încă din acest capitol, tempo-ul relatării lui Matei creşte, iar Domnul se îndreaptă direct și lămurit către cruce. De asemenea, acest capitol contribuie la clarificarea altor lucruri referitoare la Împărăţia cerurilor.
Repet: capitolul debutează cu pilda lucrătorilor viei, în care este enunțat atât principiul, cât și criteriile răsplătirii. Poate vom fi, poate nu vom fi surprinși să aflăm că înaintea lui Dumnezeu credincioşia faţă de sarcina încredinţată reprezintă criteriul de bază al răsplătirii, și nu volumul de muncă depus sau natura poate spectaculoasă a lucrării.
Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie. (Mat. 20:1)
Cum am spus, această pildă continuă subiectul din capitolul anterior. Matei 19 se încheie cu vers. 30 unde scrie: „Darmulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi”, iar pasajul alocat acestei parabole din cap. 20 se încheie cu vers. 16, unde Domnul reformulează aceeași idee: „Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” Aşadar, observați, vă rog, că atât la începutul, cât şi la sfârşitul pildei avem conceptul conform căruia cei de pe urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei de pe urmă! Poate că ne-am obișnuit cu această formulare, și nu ne mai surprinde, dar trebuie să recunoaștem că nu sună foarte normal... de fapt e chiar deconcertant, având în vedere că majoritatea ne dorim să fim primii, nu ultimii! Ei bine, acest gospodar din parabola noastră, (Mat. 20:2–5)
S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi şi i-a trimis la vie. A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. „Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi vă voi da ce va fi cu dreptul.” Şi s-au dus. A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel.
Deci, ca să fie clar pentru toți: omul nostru avea de lucru, și pentru că avea nevoie de muncitori, a ieșit la recrutare în câteva rânduri: dis-de-dimineață, poate însemna chiar ora 6 dimineața, apoi la ceasul al treilea – ora 9 dim. – apoi la „al şaselea” ceas – adică la amiază, ora 12, iar al „nouălea” ceas era ora trei după-amiaza. Dar se vede treaba că tot nu eru suficienți, astfel încât și aprope de sfârșitul zilei – pe la 5 după amiază – a mai dat o tură după forță de muncă... (Mat. 20:6–7)
Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: „De ce staţi aici toată ziua fără lucru?” Ei i-au răspuns: „Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.” „Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi veţi primi ce va fi cu dreptul.”
Nu pot să nu mă gândesc cât de simple, inteligibile, naturale erau ilustrațiile pe care le folosea Domnul Isus... nimic forțat, nimic prețios, nimic livresc sau ambiguu în ele... Dar asta a fost doar prima parte... citim până la vers. 15 ce-i mai interesant, plus deznodământul pildei lucrătorilor viei:
Seara, stăpânul viei a zis ispravnicului său: „Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi.” Cei din ceasul al unsprezecelea au venit şi au luat fiecare câte un leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului şi ziceau: „Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei.” Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: „Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. Nu potsă fac ce vreau cu ce-i al meu? Orieste ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?” (Mat. 20:8–15)
Aceasta parabolă magistrală a fost folosită pentru a ne transmite un adevăr important: răsplata primită nu este determinată nici de durata şi nici de importanţa slujirii tale. Mai degrabă, vei fi răsplătit pentru credincioşia ta faţă de sarcina pe care Dumnezeu ţi-a încredinţat-o, indiferent de amploarea sau durata sa, ori cât de semnificativă a părut!
Întotdeauna am crezut că într-o bună zi între cei răsplătiți de Domnul va fi și o doamnă drăguţă, care se poate să fi fost chiar membră a bisericii mele. Eu mă voi întoarce spre membrii echipei mele şi-i voi întreba: „O cunoaşteţi?” Răspunsul va fi: „N-am auzit niciodată de ea. N-a cântat în cor... n-a predat niciodată la o clasă de şcoală duminicală... Nu a fost preşedintele vreuneia dintre organizaţiile noastre!... Femeia aceasta nu știm să fi făcut vreodată ceva remarcabil... şi ia uite cum o răsplăteşte Domnul!” Probabil vom afla că femeia aceea era o văduvă și avea un fiu tânăr. Ea nu a vorbit niciodată în faţa a mii de oameni, ca unii predicatori sau evanghelişti, nu a dăruit sume impresionante, nu a scris cărți... ci doar şi-a crescut singurul băiat cu credincioşie, iar el a devenit misionar, proclamând Evanghelia în locuri dificile. Văduva aceea va fi fost credincioasă în sarcina pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o. Poate că cineva va protesta: „Cu siguranţă slujirea ei nu a fost așa de grea ca a mea!” Se prea poate să fie adevărat, însă pilda lucrătorilor viei tocmai ne-a-nvătat că Dumnezeu nu ne răsplătește după cantitatea de muncă depusă, ci după credincioşia faţă de slujba la care El te-a chemat. Dragul meu, poate că Dumnezeu nu te-a chemat să faci ceva măreţ pentru El, însă eşti tu credincios în ce ţi-a încredinţat El?
Tot aşa , cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” (Matei 20:16)
Cum am spus, refrenul acesta străjuiește pilda lucrătorilor viei! În continuare, Domnul trece în starea de mișcare, dar nu-Și întrerupe propovăduirea și învățătura înțeleaptă:
Pe cândse suia Isus la Ierusalim, pe drum, a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici şi le-a zis: (Mat. 20:17)
Mişcarea fizică dedusă implică și modificarea parametrilor geografici ai pasajului. Isus şi ucenicii Lui se deplasează înspre Ierusalim, unde Domnul urmează să moară pe cruce.
„Iatăcă ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-Lvor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească; dar a treia zi va învia.” (Mat. 20:18–19)
Domnul Isus nostru n-ar fi putut formula mai clar acest adevăr. Era a patra oară când le spunea ucenicilor – și chiar în detaliu de data aceasta – ce I se va întâmpla. Ei însă n-au reuşit să înţeleagă ce li se spunea, pentru că pur şi simplu așa ceva nu se potrivea cu gândurile și planurile lor. Dar noi, care citim lucrul acesta acum, știm clar ce urma să se întâmple, și că planul divin era ca Hristos să meargă la Ierusalim pentru a muri. Să ne gândim puţin la importanţa acestui adevăr: El S-a îndreptat hotărât și deliberat spre Golgota, să moară pentru tine şi pentru mine. Iată adevărul fundamental la care trebuie să medităm. Pare simplu, dar nu e! Ucenicii lui Isus pur şi simplu n-au putut crede așa ceva!
Și tocmai în momentul în care Isus făcea anunţul important al morţii ce Îl aştepta, mama lui Iacov şi Ioan vine la Isus pentru a-I cere... o favoare.
Atuncimama fiilorlui Zebedei s-a apropiat de Isus împreună cu fiii ei şi I s-a închinat, vrând să-I facă o cerere. (Mat. 20:20)
Mulţi dintre noi I se închină cu aceeaşi motivaţie... câtă lipsă de sensibilitate!
El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Porunceşte”, I-a zis ea, „ca, în Împărăţia Ta, aceşti doi fii ai mei să şadăunul la dreapta şi altul la stânga Ta.” (Mat. 20:21)
În orice altă ocazie şi în orice alt moment, această cerere ar fi fost ceva natural pentru o mamă care își dorea ce era mai bun pentru copiii ei. Însă, în cazul acesta, ea nu a simţit atmosfera şi nici nu a înţeles ce se întâmpla de fapt în momentul acela. Domnul îi va răspunde şi, citând Scriptura, voi lăsa deoparte o porţiune care nu se regăseşte în cele mai bune manuscrise de care dispunem astăzi.
Drept răspuns Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharulpe care am să-l beau Eu...?” „Putem”, I-au zis ei. Şi El le-a răspuns: „Este adevăratcă veţi bea paharul Meu... dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea nu atârnă de Mine s-odau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.” (Mat. 20:22–23)
Dacă citim aceste două versete, chiar și lăsând porţiunile respective deoparte, sensul devine limpede. Dragul meu, ai grijă să nu-ți scape înţelesul acestor cuvinte, pentru că el e de maximă importanță pentru creştinii de astăzi! Domnul nostru nu spune aici că nimeni nu va avea locurile de la dreapta sau de la stânga Sa. Ceea ce spune El este că nu va acorda în mod arbitrar acele locuri lui Iacov și lui Ioan, sau cuiva anume... Mai degrabă, acele locuri sunt pentru cei desemnați de Dumnezeu.
Observaţi cu atenţie: în cer se intră pe bază de pocăință și credință, și nu pe bază de cerere! Nu poți să faci nimic, nimic, pentru mântuire. Eşti mântuit prin credinţa în Hristos, prin harul Său minunat. Iar poziţia ta viitoare, răsplata ta din cer este determinată de ce și cum faci aici jos pe pământ. Acest lucru este foarte important, şi se pare că mulţi creştini au pierdut din vedere acest lucru. Pentru ce fel de loc te pregăteşti? Personal, nu am nicio ambiţie și nu aspir la locurile de la dreapta sau de la stânga lui Hristos – sunt sigur că pe acelea le-am pierdut deja! – dar lucrez pentru un loc, și noi toţi ar trebui să facem lucrul acesta. În Filipeni 3:14 Pavel a spus: „Alerg, dar, spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Problema creştinilor de astăzi este că prea puţini mai încearcă să câştige ceva. Trebuie să recunoaştem că mântuirea este un dar fără plată, însă trebuie să intrăm în cursă pentru a primi o răsplată.
Cei zece, cândau auzit, s-au mâniat pe cei doi fraţi. (Mat. 20:24)
Ştiţi de ce s-au mâniat cei zece? Pentru că şi ei îşi doreau locurile de la dreapta şi de la stânga lui Hristos, și pentru că aceștia le-o luaseră înainte cu solicitarea!
Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Întrevoi să nu fie aşa. Ci oricareva vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şioricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.” (Mat. 20:25–27)
Această este o nouă abordare a slujirii, care ar trebui să fie foarte limpede în mintea tuturor celor implicați în lucrarea creştină. Dragul meu, dacă vei cânta pentru Domnul, te rog, nu încerca să calci peste toţi ceilalţi solişti. Dacă vrei să fii predicator al Evangheliei, nu încerca să dai deoparte vreun alt slujitor. Dacă vrei să fii vreun responsabil, poate chiar lider al bisericii, nu o face în detrimentul altcuiva. Domnul nostru afirmă foarte clar că, dacă vrei să fii mare şi dacă vrei să-L slujești, trebuie să îţi asumi cea mai de jos poziţie.
Acum, când Isus şi ucenicii Lui sunt foarte aproape de cetatea Ierusalimului, El le spune pentru a cincea oare despre apropiata Sa moarte.
„Pentrucă nici Fiulomului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentrumulţi.” (Mat. 20:28)
Acesta este un verset uimitor şi orice creştin ar trebui să îl memoreze, ca să îi fie la îndemână atunci când se iveşte ocazia să depună mărturie. Astfel, vom putea spune de ce a venit Isus Hristos în lume şi care a fost misiunea Lui... pentru că în prezent, încă există multă indiferență, și destulă confuzie în legătură cu acest subiect.
Cândau ieşit din Ierihon, o mare gloată a mers după Isus. (Mat. 20:29)
Isus şi ucenicii Lui se îndreaptă dinspre Ierihon spre Ierusalim, adică în sens invers faţă de omul din parbola biunului samaritean (Luca 10) care coborând de la Ierusalim la Ierihon a căzut între tâlhari. Domnul merge în sus de la Ierihon la Ierusalim ca să moară alături de tâlhari. Drumul lui Hristos este diferit, un drum pe care tu şi cu mine nu putem merge niciodată. Nu putem decât să venim la El cu credinţă, ştiind că El a murit în locul nostru. Și nu uita: cu Domnul urci spre Ierusalim – spre suferință și spre răsplătire!
Ca o paranteză, unii oameni cred că dacă Domnul Isus nu s-a apărat în timpul procesului Său, El nu a făcut acest lucru niciodată și, prin urmare, creştinii ar trebui să îi urmeze exemplul. Însă, în alte ocazii Domnul s-a apărat. Când a mers la Ierusalim să moară, nu a făcut aceasta deoarece El pentru aceasta venise, și pentru că o făcea în locul meu, care sunt vinovat. Acesta este motivul pentru care Mântuitorul nu Și-a deschis gura în momentul acela. Era ceasul când purta păcatul meu și al tău, ceasul pentru care venise!
Şi doiorbi şedeau lângă drum. Ei au auzit că trece Isus şi au început să strige: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” (Mat. 20:30)
Îmi plac aceşti doi oameni – nimeni nu i-a putut face să tacă!
Gloata îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” (Mat. 20:31)
Observaţi și că ei I s-au adresat corect – „Doamne, Fiul lui David.” Ei I-au recunoscut descendența și autoritatea. La fel și femeia siro-feniciană, Îl numise la început „fiul lui David”, dar Domnul i-a reamintit că ea nu putea emite niciun fel de pretenţie și nu-L putea invoca în felul acesta. Oamenii despre care e vorba în aceste versete erau însă evrei, şi puteau să se apropie de Isus în calitatea Sa de „Fiu al lui David”.
Isus S-a oprit, i-a chemat şi le-a zis: „Ce vreţi să vă fac?”
„Doamne”, I-au zis ei, „să ni se deschidă ochii!” (Mat. 20:32–33)
Problema acestor oameni părea evidentă, de ce i-o mai fi întrebat Domnul ce poate face pentru ei? Prietene, când vii la Domnul Isus Hristos trebuie să-I spui clar care este nevoia ta. Nu pentru că El n-o știe, ci pentru ca tu s-o știi! Dacă vii la El pentru mântuire este necesar să-I spui că eşti un păcătos şi că ai nevoie de salvarea Lui. Dacă nu faci așa, nu vei fi mântuit. Aceasta este ofensa crucii. Toţi ar vrea să vină la cruce, dacă ar putea să îşi aducă şi mireasma propriei lor neprihăniri şi a faptelor bune. Dar tu şi cu mine nu avem nimic bun, absolut deloc și nimic de adus Domnului! A îndulci caracterul omenesc cu pregătire, psihologie şi educaţie, este echivalent cu încercarea de a elimina mirosul unui maldăr de gunoi de grajd turnând peste el o sticluță de Chanel! Trebuie să venim la El ca păcătoşi şi să Îl primim pe Isus ca Mântuitor. Orbii aceştia au venit la Domnul Isus cu nevoia lor: „Doamne, să ni se deschidă ochii”! Spune-I-o și tu la fel de clar, disperat și încrezător!
Lui Isus I s-a făcut milă de ei, S-a atins de ochii lor, şi îndată orbii şi-au căpătat vederea, şi au mers după El. (Mat. 20:34)
Domnul nostru i-a vindecat, iar ei L-au urmat. Amintiţi-vă încotro se îndrepta – era pe drumul spre cruce. Lasă-te și tu vindecat de El, ia-ți crucea – și urmează-L până la capăt!