Matei 17:1-27 | Itinerar Biblic | Episodul 86

Dragi prieteni, mă grăbesc să apreciez reîntâlnirea noastră, la baza căreia cred că stă dorința sinceră de a crește în cunoștință și credință sănătoasă – care încep cu o percepție corectă cu privire la persoana Domnului Isus. El este Fiul lui Dumnezeu, venit să ridice păcatul omenirii. El a murit şi a înviat ca noi să fim Biserica Sa, Mireasa Lui în veșnicie dar și responsabilă cu deschiderea Împărăţiei Cerurilor pentru cei pierduţi, aici pe pământ.

Repet: este important să avem o percepție corectă și complete în ce-L privește pe Mântuitorul. Lui Petru nu i-a plăcut ideea că Învățătorul avea să moară crucificat la Ierusalim, dar era singura cale ca noi să fim salvaţi. Sunt și azi mulţi cărora le este uşor să creadă în Isus ca Învățător sau taumaturg, dar nu ca Fiul lui Dumnezeu… Sau ca un reper moral și afectiv, un exemplu de bunătate și blândețe, un prieten apropiat – dar nu ca pe Cel venit să moară pentru păcatele noastre… nu ne este uşor să acceptăm că suntem păcătoşi. Și ne e greu, și nu vrem să acceptăm că suntem păcătoşi – pentru că administratorul principal al Păcatului, Satan, luptă să rămânem de partea lui. Atunci când acceptăm că Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre, acceptăm şi ca El să fie Domn în vieţile noastre. (Pentru că sunt de asemenea mulți care sunt de acord că Isus e Mântuitor, dar nu și Domn!) Domnia Lui înseamnă că nici noi, nici Satan, ci Domnul Isus e pe tronul vieții noastre, El care a biruit moartea prin înviere, El care este capul Bisericii, El care va veni să-şi ia această Biserică ca pe o mireasă. Ne rugăm poate: O Doamne vino mai curând! Dar acel moment este cunoscut doar de către Dumnezeu-Tatăl. Până atunci noi trebuie să căutăm fața Domnului, să ne sfințim și să ne onorăm mandatul de a proclama Evanghelia care deschide calea Împărăţiei pentru cei din jurul nostru. Studiul Cuvântului lui Dumnezeu face parte din cadrul acestei pregătiri active. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să ne dea înţelepciunea de care avem nevoie pentru a înţelege care este voia lui Dumnezeu cu privire la vieţile noastre.

Să ne întoarcem la Evanghelia după Matei, am ajuns la capitolul 17. În plan cronologic, mai erau cca 6 luni până la răstignirea Domnului Isus la Ierusalim. Ultimul verset din capitolul precedent 16 suna aşa: „Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa”. Domnul Isus anunţa un eveniment ce va arunca lumină asupra viitorului anticipat al Împărăţiei – este vorba despre schimbarea la faţă.

Evenimentul schimbării la față nu este întâmplător şi are o semnificaţie aparte în ceea ce priveşte speranţa noastră cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu. Domnul Isus a fost glorificat înaintea morţii şi învierii Sale – nu pentru El, ci pentru noi. Acolo pe munte, Domnul Isus a arătat ce se va întâmpla cu noi atunci când El va veni şi Împărăţia va fi instaurată. Să vedem ce spune Matei despre eveniment și despre reacţiile celor care au participat la el.

Prima parte a capitolului 17, care descrie schimbarea la faţă, este continuarea, explicația, aplicația ultimului verset din cap. 16 – deci câțiva ucenici (Petru, Iacov și Ioan) vor întrezări frânturi din gloria Fiului și Împărăției. Schimbarea la faţă este o imagine a Fiului omului când va veni în împărăţia Sa. Cineva ar putea spune: „Poţi fi sigur că Domnul Isus S-a referit la schimbarea Sa la faţă, care urma să se întâmple?” Ei bine, Simon Petru a fost unul dintre apostolii prezenţi la schimbarea la faţă, iar în a doua sa epistolă, el a scris despre aceea experienţă: „În adevăr, v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.” (2 Petru 1:16-18). Când și cum s-a împlinit afirmaţia lui Isus pentru apostoli în ziua aceea? Când Domnul Isus Hristos a fost glorificat pe Muntele Schimbării la faţă, în prezenţa celor trei ucenici! Schimbarea la faţă a fost o imagine în miniatură a Împărăţiei, iar Simon Petru a confirmat acest lucru pentru noi.

Și celelalte Evanghelii sinoptice relatează schimbarea la faţă, dar nu și Evanghelia după Ioan. Aceasta mă conduce la o afirmaţie care poate vă va uimi. Schimbarea la faţă nu dovedeşte şi nici nu afirmă dumnezeirea lui Hristos. Evenimentul afirmă umanitatea lui Hristos. Evanghelia după Ioan accentuează dumnezeirea lui Hristos, acesta fiind poate un motiv pentru care omite relatarea despre schimbarea la faţă.

Schimbarea la faţă a Domnului Isus Hristos este, după înțeleg eu lucrurile, nu doar dovada umanităţii Sale, ci şi speranţa umanităţii. Omul pe care îl vedem glorificat aici, transfigurat, este tipul de persoană care vei deveni şi tu, prietene, într-o zi dacă eşti copilul lui Dumnezeu. „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.” Lucrurile astea le-a scris un alt martor al schimbării la față: Ioan despre care am pomenit, în prima sa epistolă, cap. 3, vers. 2. Perspectiva glorioasă de a fi asemenea lui Hristos stă înaintea fiecărui om.

Domnul Isus a fost glorificat înainte de moartea şi învierea Sa, și tocmai această imagine ne este prezentată aici. Veţi vedea că Evanghelia după Luca prezintă detalii pe care nici Matei, nici Marcu nu le includ, întrucât doctorul Luca este cel care afirmă răspicat și subliniază predilect umanitatea desăvârşită a lui Isus. Citim deocamdată (Mat. 17:1–2)

Dupăşase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.

Din expresia „faţa lui a strălucit ca soarele”, eu înțeleg că Lumina strălucea mai degrabă din El și prin El, decât peste El, din exterior, asemenea unui reflector. M-aș gândi chiar – de ce nu? – că probabil Adam şi Eva erau îmbrăcaţi cu ceva de felul acesta în Grădina Edenului înainte de cădere. După ce au păcătuit, au descoperit că sunt goi. Se subînţelege că nu fuseseră goi înainte, ceea ce mă face să cred că erau îmbrăcaţi cu o lumină de felul acesta, care a dispărut, s-a stins, când a atins-o păcatul neascultării. În acest pasaj din Matei, este umanitatea lui Hristos cea care a fost transfigurată.

Cuvântul transfigurare este unul foarte interesant; este cuvântul metamorphosis, care înseamnă „schimbare a formei sau structurii.” Micuţa omidă pufoasă va deveni cândva un fluture minunat prin procesul de metamorfozare. Acest trup pe care îl avem astăzi, plin de neputinţă şi afectat de tot felul de boli, va fi schimbat într-o zi – şi chiar și cei ce vor fi în viaţă la venirea lui Hristos vor fi schimbaţi, transfiguraţi. Aceasta este șansa umanităţii, aceasta este speranţa... SIGURANȚA creștină!

Şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El. (Mat. 17:3)

Moise era reprezentantul Legii, iar Ilie reprezenta ceata proorocilor. Moise murise, dar mormântul nu-i era cunoscut; Ilie plecase din lumea aceasta într-un car de foc, răpit de/la Dumnezeu. Luca ne spune că tocmai aceștia doi erau cei ce discutau cu Mântuitorul despre moartea lui Isus în Ierusalim – „Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie, care se arătaseră în slavă şi vorbeau despre sfârşitul Lui pe care avea să-l aibă în Ierusalim” (Luca 9:30-31). Legea şi prorocii depuneau mărturie pentru moartea Domnului Isus Hristos.

Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.” (Mat. 17:4)

Simon Petru făcea parte dintre cei care nu rezistă niciodată să tacă, atunci când au ocazia de a vorbi. De obicei se ridica în picioare pentru a spune ceva şi, adesea, era ceva greşit – asta până în ziua Cincizecimii. Și dacă orice ocazie banală era una prielnică pentru el, apoi aceasta era una extraordinară, unică! Dar aici Petru chiar că ar fi trebuit să tacă. Dumnezeu Însuşi îl va mustra, indirect, aşa cum vom vedea, pentru că bietul Simon încerca să îi pună pe Moise şi pe Ilie pe acelaşi nivel cu Domnul Isus. Luca oferă o explicaţie pentru indiscreţia lui Petru afirmând: „Nu ştia ce spune” (Luca 9:33). Şi există așa de mulţi oameni și astăzi care vorbesc fără să ştie ce spun! Petru a fost mustrat. Ar fi trebuit să tacă! Dar să nu-l condamnăm prea tare pe el, înainte să ne evaluăm fiecare pe sine!

Pe cândvorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acestaeste Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (Mat. 17:5)

Aceasta este mărturia lui Dumnezeu Tatăl cu privire la Isus, Fiul. Isus este autoritatea supremă în materie de revelaţie. Ceea ce au avut de spus Moise, Ilie şi proorocii a fost extraordinar, dar autorul epistolei către Evrei a spus: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul...” (Evrei 1:1-2). Fiul este Cel care a venit pe pământ ca revelaţie supremă a lui Dumnezeu pentru oameni.

Luați aminte acum la afirmaţia simplă, profundă, vibrantă, marcantă – făcută de Dumnezeu-Tatăl: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea; de El să ascultaţi!” Aţi auzit vreodată o voce din ceruri care să vă laude şi să spună că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în voi? Ei bine, nici mie nu mi-a spus asta vreodată! De fapt, El nu a spus niciodată nimănui acest lucru, decât Fiului Său! Domnul Isus Hristos este singurul care i-a fost vreodată plăcut lui Dumnezeu. Tu şi cu mine nu vom ajunge niciodată în prezenţa lui Dumnezeu dacă nu suntem în Hristos, prin credinţă. Când Îl primim pe Hristos ca Mântuitor al nostru suntem aşezaţi în comunitatea credincioşilor. Hristos este singurul în care Dumnezeu Și-a găsit plăcerea, iar noi suntem primiţi în Cel Preaiubit.

Cândau auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pământ şi s-au înspăimântat foarte tare. Dar Isus S-a apropiat, S-aatins de ei şi le-a zis: „Sculaţi-vă, nu vă temeţi!” Ei au ridicat ochii, şi n-au văzut pe nimeni decât pe Isus singur. (Mat. 17:6–8)

Vrei un motto bun pentru viaţa ta? Ei bine, plecând de la finalul vers. 8 (decât pe Isus singur), îţi sugerez această deviză... două cuvinte: DOAR ISUS. El este Cel care are toată autoritatea. Sper că îţi vei însemna aceste două cuvinte, doar Isus, în Biblia ta. Ele reprezintă un motto bun pentru fiecare dintre noi. Să ne ajute Domnul să devină realitate în viața noastră, și să nu fie doar o lozincă pe buze, la răstimpuri, în dezacord cu viața!

Pe când se coborau din munte, Isusle-a dat porunca următoare: „Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta, până va învia Fiul omului din morţi.” (Mat. 17:9)

De ce să aştepte până la înviere pentru a vorbi despre experienţa aceasta, de ce nu chiar atunci? Un astfel de eveniment face parte din materialul cuprins în Evanghelie şi vorbeşte despre identitatea lui Isus. El este Mielul desăvârşit al lui Dumnezeu, El a fost încercat timp de trei ani, iar în acest moment El Se îndreaptă spre cruce, spre Golgota – unde va muri pentru păcatele lumii. Vedeţi, Dumnezeu avea nevoie de un Miel fără cusur, iar Domnul Isus Hristos a fost singurul care putea să moară în locul oamenilor, pentru că doar El era fără păcat. În umanitatea Lui desăvârşită, a fost Isus transfigurat; de aceea El este speranţa umanităţii! Speranţa umanităţii nu este ştiinţa sau educaţia, nu este noua moralitate, corectitudinea politică sau libertățile individuale. Toate astea ne dezamăgesc sistematic, în aceste zile. Ele crează monştri precum Frankenstein, şi-am dovedit în repetate rânduri că nu știm ce să facem cu ele, că nu le putem folosi doar pentru bine. Se spune că ce nu te omoară te face mai tare – eroare! Poluarea, industria alimentară și farmaceutică, suprapopularea, interesele politice, intoleranța etnică și religioasă – nu fac altceva decât să ne decimeze sistematic, și totul la adăpostul celor mai bune intenții și-al „principiilor”! Ştiinţa, tehnologia, medicina nu pot rezolva problema mântuirii. Crede-mă, prietene, speranţa acestei lumi este într-o Persoană pe nume Isus Hristos. Asigură-te că îl cunoşti pe El; Isus a fost, este și va fi singura ta speranţă!

Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: „Oarede ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” (Mat. 17:10)

Se pare că apariția lui Ilie în vedenia ce se consumase fusese pusă de unii ucenici pe seama vreunui rol pe care prorocul l-ar fi jucat în legătură cu misiunea lui Isus. Dacă tot venise Ilie, ce-i mai împiedica să proclame deja venirea lui Mesia și-a Împărăției? Ca a multora dintre noi, dar și dintre învățații de-a lungul vremii, gândirea escatologică a ucenicilor era confuză! Fapt pentru care Învățătorul încearcă lămurire și simplificare:

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşezedin nou toate lucrurile.” (Mat. 17:11)

Isus confirmă ceea ce era scris în profeţia lui Maleahi, dar continuă subliniind că realitatea era atât de diferită de așteptările lor!

„Darvă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.” Ucenicii au înţeles atuncică le vorbise despre Ioan Botezătorul. (Mat. 17:12-13)

Această remarcă a ridicat în mințile multora întrebări cu privire la... Ioan Botezătorul. Fusese el, cu adevărat, Ilie? Am spus câteva lucruri și când am citit și comentat Matei 11. Ceea ce face Domnul nostru în acest capitol este să anticipeze că El va trebui să moară pe cruce pentru că Ioan Botezătorul nu a fost Ilie – iar Ilie trebuia să vină înainte ca Hristos să Se întoarcă pentru a-şi instaura Împărăţia. Domnul nostru spune că dacă poporul L-ar primi pe El ca Rege, Ioan ar fi Ilie. Nu mă întrebaţi cum este posibil lucrul acesta – eu vă spun doar ceea ce înțeleg că învaţă Scriptura.

Iar în propoziția „tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor” – Domnul Isus menționează aici încă o dată răstignirea Sa apropiată.

Și cu lucrurile astfel tranșate (dar oare și lămurite?), coborârea de pe munte îi pune încă o dată față în față cu realitatea necredinței și-a conflictului spiritual. În scena care urmează avem o situaţie a Împărăţiei cerurilor, aşa cum este ea în lume astăzi. Unde îşi găseşte Biserica locul în această imagine? La poalele muntelui, ceilalţi ucenici (aceia care nu fuseseră împreună cu Domnul pe Muntele Schimbării la faţă) erau într-o mare problemă.

Cândau ajuns la norod, a venit un om care a căzut în genunchi înaintea lui Isus şi I-a zis: „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi, şi n-au putut să-l vindece.” (Mat. 17:14–16)

Acesta era probabil cazul cel mai grav care fusese supus atenţiei lui Isus. Era şi o situaţie tristă, pentru că ucenicii fuseseră lipsiţi de putere. Aceasta este imaginea Bisericii de astăzi într-o lume nebună și posedată de demoni. De ce este Biserica lipsită de putere în această lume? Pentru că nu are suficiente cunoştinţe de psihologie sau suficiente metode sau suficienţi bani? Ba bine că nu! Are toate aceste lucruri, dar nu ele sunt esențiale!

Acest om i-a spus lui Isus: „L-am adus la ucenicii Tăi, şi n-au putut să-l vindece.”

„O, neam necredincios şi pornit la rău!”, a răspuns Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine.” (Mat. 17:17)

Cred că aceste cuvinte („O, neam necredincios şi pornit la rău!” ) ar fi adresate și azi de către Domnul bisericii din zilele noastre... şi cred că le-am auzi și tu, și eu... Parcă ne dor aceste cuvinte! Închipuiți-vă cât L-au durut pe Domnul Isus, nevoit să le spună! „Aduceţi-l aici la Mine.” Isus, marele Doctor, îți spune: Prietene, adu la Mine problema ta!

Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. (Mat. 17:18)

Domnul i-a mustrat pe ucenicii Lui şi apoi a certat demonul. Probabil acesta fusese cel mai grav caz de posedare demonică de care Se ocupase Mântuitorul!

Atunci ucenicii au venit la Isus şi I-au zis deoparte: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?” „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacăaţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo», şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.” (Mat. 17:19–20)

„Nimic nu v-ar fi cu neputinţă”- adică nimic din ce este după voia lui Dumnezeu! Dar bine, nu fusese voia lui Dumnezeu ca acest băiat să fie eliberat de posesiunea demonică? Și atunci, de ce nu putuseră ucenicii să-l elibereze? Pentru că nu aveau destulă credinţă!

„Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.” (Mat. 17:21)

Ei bine, se pare că tocmai acest verset, atât de citat de unii în ocazii speciale, nu apare în manuscrisele mai bune, în mărturiile timpurii, fiind preluat probabil din Marcu 9:29. Iar acum, încă o dată Isus le reaminteşte ucenicilor că are să moară, şi că va învia din morţi!

Pecând stăteau în Galileea, Isus le-a zis: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” Ucenicii s-au întristat foarte mult. (Mat. 17:22–23)

Era a treia oară când El le pomenea ucenicilor Lui despre moartea şi învierea Sa. Prima dată le-a menţionat  acest lucru în Cezarea lui Filip. Acum este în Galileea, pe drum spre Ierusalim, şi menţionează din nou aceleași aspecte. În mod normal, și de înțeles, ucenicii nu pot să se bucure auzind aceste lucruri! (Mat. 17:24)

Când au ajunsîn Capernaum, cei ce strângeau darea pentru templu au venit la Petru şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?”

„Birul” era impozitul colectat anual pentru sprijinirea Templului, în valoare de ½ siclu.

„Ba da”, a zis Petru. Şi, când a intrat în casă, Isus i-a luat-o înainte şi i-a zis: „Ce crezi, Simone? Împăraţii pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la străini?” (Mat. 17:25)

„Isus i-a luat-o înainte” înseamnă și că Isus l-a întâmpinat, așa cum poate să însemne și că – auzind discuția sau știind chestiunea – Domnul n-a mai așteptat s-o ridice Petru.

Petru I-a răspuns: „De la străini.” Şi Isus i-a zis: „Aşadar, fiii sunt scutiţi.” (Mat. 17:26)

Isus încearcă să îi arate lui Petru că tot aşa cum familia regală este scutită de plata taxelor, El, ca Fiu al lui Dumnezeu, nu ar trebui să fie obligat să plătească pentru susţinerea slujbelor de închinare de la Casea lui Dumnezeu.

Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi; deschide-i gura şi vei găsi în ea o rublă pe care ia-o şi dă-le-o lor, pentru Mine şi pentru tine.” (Mat. 17:27)

Metoda Lui de a obţine banii de impozit a fost cu siguranţă revoluționară! Acum Domnul nostru demonstrează că a recâştigat tot ceea ce odinioară pierduse Adam. Creaturile ascultau de El. Peştele a ascultat de porunca lui Isus... și la fel a ascultat și Petru, care probabil că se lupta – ca pescar vajnic – cu îndoiala că va prinde la comandă un pește-tezaur. Cred că Dumnezeu i-a dat lui Adam acelaşi fel de autoritate asupra întregii creaţii, dar el a pierdut-o la cădere. „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mări, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ” (Geneza 1:26).

În episodul schimbării la faţă – principal în acest capitol – vedem omul restaurat la scopul său iniţial, iar în episodul plătirii taxei vedem omul restaurat la capacitatea sa iniţială. Deci având aceste prerogative asigurate, ce ne-ar mai împiedica să ne asumăm identitatea și mandatul de copii ai lui Dumnezeu?! Vă rog, și vă doresc – să le exercitați din plin!

• Likes
• Download4
• Share