Tuesday Jun 25, 2024
Luca 5:1-39 Itinerar Biblic | Episodul 212
Dragi ascultători, trebuie să recunosc că sunt încă sub impresia copleșitoarei efervescențe a activității Mântuitorului Isus Hristos, pe care am sesizat-o în a doua parte a capitolului 4 (adică în episodul precedent). Înțelegem astfel că Evanghelia necesită nu doar verb, ci și energie, nu doar predică, ci și timp și implicare – cu lepădare și cheltuire de sine. De asemenea rugăciunea este esențială, dar nu e totul – să nu facem din ea un paravan pt inerție. Domnul Isus Se ruga, dar slujea mulțimile până târziu în noapte – și astfel se răspândea cu putere Evanghelia Împărăției (pt prima oară menționată aici de Luca în 4:43!). Având în vedere exigențele și imperativele acestui demers, Domnul Isus continuă cu ceea ce constituie cuprinsul cap. 5, de care ne apropiem în următoarele minute...
Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie. (Luca 5:1–3)
Lacul Ghenezaret reprezintă un cadru familiar cititorilor NT, unde apare și sub titulatura de Marea Galileei sau Lacul/Mare Tiberiada/Tiberiadei. (Numele actual este Yam Kineret, iar în VT o întâlnim ca Marea Chineret – de ex. Num. 34:11) Este o fâșie de apă din NE Israelului, de vreo 20 km lungime și 13 km lățime, în care Iordanul se varsă la nord și din care iese apoi prin sud... Este lacul de apă dulce plasat la cel mai jos nivel de pe pământ – cca 210 m sub nivelul mării.
Pescarii de acolo coborâseră din bărcile lor și își curățau mrejele. Domnul a urcat în barca lui Simon Petru și l-a rugat pe acesta să o depărteze puțin de țărm... și de acolo vorbea mulțimii de pe țărm. Ce amvon atipic, nu?! Cred însă că imaginea este atât figurativă, cât și sugestivă. Fiecare amvon este un „loc de pescuit”, din care se împarte Cuvântul lui Dumnezeu cu speranța de a prinde ceva de folos pt Împărăția lui Dumnezeu. Domnul Isus era pe punctul să-i anunțe pe acești oameni că vor deveni pescari de oameni. Acest lucru nu înseamnă că vor prinde pește ori de câte ori vom transmite Cuvântul, ci sensul real e că cel din barcă nu trebuie să uite că principala sa chemare și menire este aceea de a câștiga suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” (Luca 5:4)
Când a socotit că trebuie să le dea o pauză, Domnul Isus le-a spus colaboratorilor Săi: „Acum lăsăm pescuitul de oameni și vom pescui pești.” Matei și Marcu relatează că atunci când Domnul i-a chemat prima dată pe acești oameni, se afla pe țărmul Mării Galileei și l-a văzut pe Simon Petru și pe fratele său, Andrei, aruncând mreaja în apă, iar Domnul le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (cf. Mat. 4:19; Marcu 1:17). Acești oameni se întorseseră apoi la ocupația lor obișnuită. Se pare că Domnul le-a adresat mai mult de o chemare ucenicilor Săi. Pe majoritatea dintre ei îi întâlnise în Ierusalim, după cum ne spune Ioan în primul capitol al Evangheliei sale. Când Ioan Botezătorul L-a văzut pe Isus, câțiva din ucenicii săi au vrut să știe unde locuiește Domnul. Printre aceștia se aflau Filip, Natanael, Simon Petru și Andrei. Domnul nu i-a chemat atunci să-I fie ucenici, ci doar i-a întâlnit atunci. Mai târziu, Domnul trecea pe lângă Marea Galileei, i-a văzut pescuind, și i-a chemat să-L urmeze. Iar ei și-au lăsat mrejele și L-au urmat. Apoi se întorseseră la vechea lor ocupație. Doctorul Luca relatează că, mai târziu, Domnul îi cheamă din nou să devină pescari de oameni – și atunci i-a și numit apostoli.
Domnul nostru vorbea mulțimilor din barca lui Simon Petru, iar acesta stătea acolo și asculta. Când a terminat de vorbit, El i-a spus lui Simon: „Lansează barca la apă și aruncă mreaja. Tu ai renunțat la pescuit pentru Mine, așa că acum voi merge Eu cu tine la pescuit!”
Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” (Luca 5:5)
Exprimarea aceasta „Dar la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” indică faptul că Simon Petru începuse o discuție acolo. Ei erau pescari experți și credeau că știu totul despre pescuitul în Marea Galileei – și așa era... Pescuiseră toată noaptea și nu prinseseră nimic.
Se spune că ducele de Wellington a dat un ordin unuia din generalii săi, iar acesta i-a răspuns că ceea ce i se cerea era imposibil. Wellington i-a răspuns acestuia: „Du-te și fă ce ți-am spus, pentru că eu nu dau porunci imposibile!” Cu-atât mai mult Domnul Isus, când ne spune să facem ceva specific, nu te certa cu El, nu protesta: „Am încercat deja și nu se poate.” El nu dă porunci imposibile!
După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele. (Luca 5:6)
Pescuitul trebuie făcut conform indicațiilor Sale, iar noi putem învăța multe lucruri de aici. Pescuitul este o artă. Trebuie să mergi unde sunt peștii, să folosești momeala potrivită, trebuie să ai răbdare, însă cea mai importantă lecție pe care o învățăm de aici este că trebuie să pescuim conform instrucțiunilor Sale. Dacă vrem să câștigăm oameni pentru Domnul, atunci trebuie să pescuim așa cum ne spune El.
În acest caz, mreaja s-a rupt. Mai târziu, în Evanghelia după Ioan, o mreajă plină cu pește nu se va rupe. Astfel, mreaja pescarului ne învață un adevăr important. În acest moment, nu exista o mreajă care să poată ține peștele, pentru simplul motiv că Domnul Isus nu murise și nu înviase încă: aceasta este Evanghelia! O „mreajă” care ține peștele este aceea care se bazează pe moartea și învierea lui Hristos, iar în acel moment acestea nu avuseseră loc. Mreaja s-a rupt. După moartea și învierea Sa, El le-a spus cum să pescuiască, iar mreaja nu s-a mai rupt (vezi Ioan 21:1–11). Aici, Domnul Isus le spune să meargă și să predice Evanghelia până la marginile pământului.
Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” (Luca 5:7–8)
Trebuie să recunoaștem că era vorba de o captură impresionantă de pește! Iar Petru își mărturisește eșecul, recunoscând că nu este nici măcar un bun pescar de pești, din cauza necredinței sale. Când Simon a spus: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos”, el spunea, de fapt: „Doamne, m-ai chemat să fiu pescar de oameni și am eșuat. M-am întors la pescuitul meu, la care credeam că mă descurc mai bine, dar se pare că nu-i așa! Pleacă de la mine! Sunt un păcătos. Găsește pe cineva pe care să te poți baza!”
Domnul însă nu avea de gând să renunțe la Simon Petru, ci voia să-l folosească – și acest lucru este valabil și în ce ne privește... Tot ce trebuie să facem este să ne recunoaștem eșecurile și necredința. Atunci când suntem dispuși să depindem de El, Domnul nu ne va înlătura, nu ne va debarca... El ne va folosi – și acesta este un adevăr foarte încurajator!
Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El. (Luca 5:9-11)
Simon Petru a ajuns până la urmă să fie și un autentic „pescar de oameni”, amintiți-vă ce bine s-a descurcat în Ziua Cincizecimii... În acest sens, răspunsul pe care i-l dă Domnul este semnificativ. Trei mii de suflete s-au întors la Hristos după prima predică a lui Petru, deoarece el pescuia acum după indicațiile primite de la Dumnezeu.
Și mai învățăm o lecție de aici. Știți că mai există un pescar? Vă vine să credeți că și Satan este pescar? Pavel scrie în 2 Timotei 2:26 despre desprinderea „din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.” Și Satan își aruncă perseverent cârligul în apă. Dumnezeu este interesat de sufletul tău spre binele tău, dar Satan încearcă și el să-l prindă, ca să-l tragă alături de el în pierzarea veșnică... și pt asta pune în cârligul lui momeala lucrurilor din această lume. Cârligul lui Dumnezeu am putea spune că este o cruce, și anume acea cruce pe care Fiul Său a murit pentru tine. Acesta este mesajul lui Dumnezeu pentru tine. Apropo, de cârligul cui ești tu agățat astăzi? Pentru că nu poate fi decât cârligul lui Dumnezeu sau cârligul lui Satan. Tu îi aparții fie diavolului, fie lui Dumnezeu, pentru că nu există un al treilea pescar! Ești între două împărății – nu poți sluji la doi stăpâni, deci decide!
În versetele 12-14 este redată istoria vindecării unui lepros. Luca pare că era un doctor bun, pentru că a putut să vadă o implicație psihologică în vindecarea acestui lepros, lucru care nu era foarte evident și întotdeauna înțeles în acea vreme:
Isus era într-una din cetăţi. Şi iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s-a aruncat cu faţa la pământ, L-a rugat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.” Isus a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţat!” Îndată, l-a lăsat lepra. Apoi, i-a poruncit să nu spună nimănui. „Ci du-te”, i-a zis El, „de te arată preotului şi adu, pentru curăţirea ta, ce a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.” (Luca 5:12-14)
Nu ni se spune cum a descoperit omul respectiv că are lepră, dar îmi închipui că lucrurile se poate să se fi desfășurat cam așa: într-o zi, omul nostru vine acasă de la câmp și-i spune soției sale: „Am rană în palmă și mă cam deranjează... Poți, te rog, să-mi pui o compresă și să-mi bandajezi mâna?” Soția lui l-a doftoricit... dar rana nu ceda deloc... așa că peste câteva zile amândoi erau deja alarmați. Soția îi spune: „Trebuie să mergi la preot.” Omul se duce, iar preotul îl izolează pentru 14 zile. Când a fost adus din nou la preot, acesta îl cercetează și vede că rana s-a întins, și-l declară lepros. Omul, cu inima frântă, îi spune preotului: „Lasă-mă să merg la soția și la copiii mei să-mi iau la revedere de la ei.” Preotul, însă, e categoric: „Nu poți să-ți iei la revedere de la ei. De fapt, nu vei mai putea vreodată să-ți îmbrățișezi soția și nici copiii tăi dragi.” Astfel, omul pleacă de unul singur. Familia îi aducea mâncare și i-o lăsa într-un loc anume, iar apoi se retrăgea și el venea s-o ia. El își putea vedea soția de la distanță, și tot de la distanță a observat cum copiii i-au crescut... Apoi, într-o zi, Domnul Isus Hristos a trecut pe acolo. Leprosul spune: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.” Iar Regele regilor răspunde: „Da, voiesc, fii curăţat!”
Observați, însă, cum l-a vindecat Domnul. El Și-a întins mâna și l-a atins pe acest om plin de lepră. Bietul om nu mai fusese atins de nimeni de câțiva ani!... Vă puteți imagina ce trebuie să fi însemnat pentru el să fie atins de mâna lui Hristos?
Întrebarea este: S-a atins Domnul Isus și de viața ta? Sunt atât de multe vieți care au nevoie să fie atinse. Dacă ești al Lui și pescuiești la porunca Lui, atunci cred că poți aduce pe cineva la Domnul. Trebuie să întinzi mâna și să atingi, cu puterea Evangheliei și-a Duhului, un suflet pe care doar tu îl poți atinge în Numele Său astăzi.
Se răspândea tot mai mult vestea despre El, şi oamenii se strângeau cu grămada ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Iar El Se ducea în locuri pustii şi Se ruga. (Luca 5:15-16)
Ideea este că zvonurile despre minunile și învățătura Domnului se răspândeau cu asemenea iuțeală, încât El nu mai putea intra aproape în nicio cetate fără să fie luat cu asalt – așa că Isus a ajuns să prefere locurile pustii, unde putea avea liniștea necesară comuniunii cu Tatăl, care-i dădea puterea de care avea atâta nevoie! Dar asta nu permanent desigur – pentru că El venise pentru oameni, nu să devină anahoret!
Într-una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte farisei şi învăţători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileei şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece. Şi iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui. Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperişul casei şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!” (Luca 5:17–20)
Este relatarea binecunoscutei vindecări a omului paralizat din Capernaum, ai cărui prieteni l-au adus și din cauza aglomerației l-au coborât prin acoperișul casei, pentru ca Domnul Isus Hristos să-l poată vedea. Această minune este prezentată și de Matei și de Marcu, acesta din urmă oferind relatarea cea mai detaliată (chiar dacă Evanghelia sa este cea mai scurtă!). Omul nostru a fost vindecat pentru că prietenii lui l-au adus în prezența Domnului, care i-a adresat binefăcătoarele cuvinte: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!”
Sunt mulți cei care vor primi mesajul salvării doar dacă vei purta și tu targa pe care se află, pentru a-i duce acolo unde pot auzi Cuvântul Domnului. Ei sunt paralizați, imobilizați de păcat și de legăturile vrăjmașului și-ale lumii. Unii sunt paralizați de prejudecăți, alții de indiferență... Ei nu-L vor auzi niciodată pe Isus spunând: „Păcatele îți sunt iertate!”, dacă nu prinzi și tu de targa pe care zac, pentru a-i aduce la El.
Toate aceste situații arată că Domnul Isus Hristos vrea ca noi să ducem și altora mesajul salvării! De aceea predic eu Cuvântul lui Dumnezeu... însă nu uitați că o targă nu poate fi dusă de un singur om. Targa omului paralizat a fost purtată de patru oameni. Tot astfel, și astăzi este nevoie de mulți bărbați și femei care să ajute la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca acesta să ajungă la cei care au nevoie de El.
Cărturarii şi fariseii au început să cârtească şi să zică în ei înşişi: „Cine este acesta de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul şi le-a zis: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice: ‘Păcatele îţi sunt iertate’ sau a zice: ‘Scoală-te şi umblă’? Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: ‘Ţie îţi poruncesc’”, a zis El slăbănogului, „‘scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.’” Şi numaidecât, slăbănogul s-a sculat în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. Toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.” (Luca 5:21-26)
Așadar prima controversă dintre Domnul Isus și autoritățile iudaice se încheie cu o concluzie pentru mulți dătătoare de speranțe: miracolul săvârșit sub ochii lor ovedește că iertarea și vindecarea țin exclusiv de autoritatea divină, manifestată în acord cu acceptul omului. Efectul păcatului (boala, sub orice formă) se poate înlătura, iar iertarea poate fi dobândită – nu prin ritualuri, ci – prin credința într-un Dumnezeu viu!
După aceea Isus a ieşit afară şi a văzut pe un vameş, numit Levi, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine!” Vameşul a lăsat totul, s-a sculat şi a mers după El. (Luca 5:27–28)
Aceasta este toată informația pe care o dă Matei în Evanghelia sa referitor la acest eveniment, iar Marcu mai adaugă câteva detalii. Luca însă ne spune și mai multe despre chemarea lui Matei.
Levi I-a făcut un ospăţ mare la el în casă; şi o mulţime de vameşi şi de alţi oaspeţi şedeau la masă cu ei. Fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau ucenicilor Lui: „Pentru ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?” (Luca 5:29-30)
Această masă a fost dată de Levi, ca o metodă de a încerca să câștige oameni pentru Domnul Isus Hristos. Levi nu avea pregătire teologică; era un vameș ticălos, însă când s-a întors la Domnul, a făcut ceva... fiind un om bogat, a dat o masă la care i-a invitat pe toți prietenii săi, ca aceștia să se întâlnească cu Isus.
Cărturarii și fariseii care se aflau acolo abia puteau să tacă, iar în cele din urmă vin la Domnul și-L abordează cu o întrebare, la care El dă un răspuns foarte bun:
Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Luca 5:31–32)
Cărturarii și fariseii i-au întrebat pe ucenici de ce mănâncă cu vameșii și păcătoșii, iar Domnul dă răspunsul perfect: El, Medicul cel Bun, nu încerca să-i vindece pe cei care erau sănătoși! El venise să-i slujească pe cei care erau bolnavi de păcat. Tot așa, Evanghelia era și este pentru cei care admit că au nevoie de ea. Există oameni care cred că sunt prea buni ca să aibă nevoie de salvare. Ei nu sunt conștienți de nevoia lor, însă dacă recunoști că ai o nevoie, atunci Evanghelia este pentru tine. Hristos poate să te salveze și vrea să o facă. Dar, dacă te încrezi în tine însuți, dacă nu recunoști că ai lipsuri, nevoi și eșecuri, și mergi pe calea pe care vrei tu – aceasta te va duce la pieire. Îmi pare rău, însă Medicul cel Bun nu poate face nimic pentru cei care consideră că nu sunt bolnavi.
Ei I-au zis: „Ucenicii lui Ioan, ca şi ai fariseilor, postesc des şi fac rugăciuni, pe când ai Tăi mănâncă şi beau.” (Luca 5:33)
Cărturarii și fariseii nu se lasă cu una-cu două, ci întreabă apoi de ce ucenicii lor și ai lui Ioan postesc, iar ucenicii lui Isus se distrează?!
El le-a răspuns: „Oare puteţi face pe nuntaşi să postească în timpul când mirele este cu ei? Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei; atunci vor posti în acele zile.” (Luca 5:34–35)
Și noi, astăzi, trebuie să ne bucurăm de mântuire și de Mântuitor... însă și postul este benefic, deoarece prin el recunoaștem că Domnul nostru este în cer, în timp ce noi ne află într-o lume care L-a respins. Ceea ce vreau să spun este că, fie că postim sau sărbătorim, datoria noastră este ducem Cuvântul la oamenii care au nevoie de El.
Finalul cap. 5 ne pune înainte prima pildă din Evanghelia lui Luca:
Le-a spus şi o pildă: „Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petic, ca să-l pună la o haină veche; altminteri, rupe şi haina cea nouă, şi nici peticul luat de la ea nu se potriveşte la cea veche. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi, şi amândouă se păstrează. Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: «Este mai bun cel vechi.»” (Luca 5:36–39)
Omului firesc îi plac căile lui vechi, îi place vinul său cel vechi, adică vechea sa religie. Ceea ce este important este să recunoaștem că Domnul nostru a adus omenirii ceva nou, și anume Evanghelia. El nu a venit în lumea noastră ca să peticească o haină veche, adică să peticească Legea, ci a venit să plătească pedeapsa păcatului, murind pe cruce... Și a făcut mai mult decât atât: El a înviat dintre cei morți ca să poată întinde peste noi haina neprihănirii Sale. El ne dă vinul cel nou al Evangheliei, care trebuie pus în burduful nou al Harului, iar nu în burduful vechi al Legii: „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh” (Efes. 5:18). Acesta este mesajul Domnului pentru noi astăzi. El a venit să ne aducă ceva total nou: a venit să ne salveze prin credința în El!
În întreg capitolul 5, Luca urmărește un singur lucru: să prezinte Evanghelia glorioasă a Domnului Isus Hristos în cât mai multe feluri posibile, pentru ca oamenii să audă și poată alege dacă să-L accepte pe El, sau nu. Pentru ca tot mai mulți să poată opta în cunoștință de cauză, fiecare dintre noi trebuie să trăiască și să lucreze ca Domnul Isus!