Luca 3:1-38 | Itinerar Biblic | Episodul 209

Dragi prieteni, fiecare întâlnire ne găsește mai... împliniți, cu cel puțin o zi – dar ne dorim ca maturizarea să nu fie doar biologică, ci și spirituală. Oricum, trecerii timpului nu i se poate sustrage niciun pământean... nici măcar marile personalități ale omenirii!... Chiar și Omul Isus Hristos a crescut, (cum am citit la finalul episodului trecut în ultimul verset din Luca 2) și-n statură și-n înțelepciune, fiind tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor... așa cum vă dorim fiecăruia și tuturor!

Doctorul Luca nu trece peste acei ani în care în mod discret Isus devenea adult, acumulând în toate planurile (mental, fizic, spiritual, social) şi dezvoltându-Se sub toate aspectele, pentru a deveni un om desăvârşit.

Dar, bineînțeles, nu numai Domnul Isus creștea... vă mai aduceţi aminte de Ioan, rubedenia ceva mai vârstnic decât Domnul? Între mulți alții, și el se apropia cu fiecare zi de startul misiunii sale. Cu o abordare de adevărat istoric, Luca încadrează lucrarea lui Ioan Botezătorul în contextul spațio-temporal, și va pune la momentul potrivit accentul pe mesajul de pocăință adus de Ioan, ca anticipare și condiție a venirii lui Mesia. Preluând din sistemul mozaic abluțiunile, spălările în apă, care se realizau în acea vreme prin imersiune și constituiau obiceiuri chiar scrupuloase pentru mulți evrei, Ioan a început să-i boteze pe cei care veneau la el, făcând acest lucru ca pregătire (o reformă morală) pentru venirea lui Mesia. Hristos urma să-i boteze cu Duhul Sfânt și aceea era transformarea reală.

Practic, Evanghelia propriu-zisă începe cu capitolul 3, cu prezentarea misiunii celor doi protagoniști, Ioan și Isus... care intră în scenă în această ordine, cu același mesaj (vă amintiți, sper: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!”) Da, Ioan are întâietate/precedență cronologică, dar Mesia este Isus! Misiunea lui Ioan este importantă în măsura în care o anunță pe a Domnului Isus.

Și acest capitol 3 conține multe detalii, și începe cu o nouă probă de minuțiozitate, în care – nu voi obosi să repet – Luca excelează, arătând astfel că urmărește acuratețea informațiilor... și-și respectă audiența – (Luca 3:1-2):

În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea, Irod, cârmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania, cârmuitor al Abilenei, şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa...

În acest verset avem o abundență de personaje istorice și locații, în măsură să ne ajute să delimităm perioada în care s-au întâmplat aceste lucruri. Cezar Augustus era împărat la nașterea Domnului Isus, însă când Ioan Botezătorul și-a început lucrarea, Tiberius era împărat de 15 ani. Istoria laică, din care preluăm datele de care mai avem nevoie, ne spune că Tiberius a fost un împărat strălucit, însă brutal. A fost inteligent, însă viclean; a fost inuman și păgân și a încercat să stăpânească peste lumea întreagă. Pilat (numit chiar de Tiberius) era de cel puțin 2 ani procurator/prefect al Iudeii, comandantul armatei romane de ocupație și avea prerogative judiciare (el avea decizia privind condamnările sau grațierile) dar și religioase (numea marii preoți iudei și controla vistieria Templului). Vicleanul Irod Antipa (fiul lui Irod cel mare) era (nu rege, ci) tetrarh al Galileei (poziție în care va rezista până în anul 39, când va fi destituit de Caligula). Filip îi era frate vitreg (doar după tată), și cârmuia o regiune mult mai întinsă decât ținuturile menționate. Lisania era un personaj mult mai șters, pomenit aș zice mai degrabă din exces de zel de Luca, și tetrarh al unei zone mici și depărtate – Abilene/Abilena, situată pe coamele estice ale munților Antiliban, în nord, la granița cu Siria.

Din mai multe direcții și considerente făcând calculele (coroborate inclusiv cu ce se știe despre personajele din acest verset!) rezultă plauzibil că data în cauză ar fi anul 28-29.

Apoi, Luca ne dă și numele celor ce se vor dovedi conducători-marionetă. Ana și Caiafa erau marii preoți din acea vreme. De ce erau doi mari preoți? Acest lucru dovedește implicarea Romei în religia Ierusalimului de atunci. Ana era puterea din spatele tronului, însă Caiafa (care era și ginerele lui Ana) era cel pe care Roma îl numise mare preot.

cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu. (Lc.3:2b) 

Luca folosește aici (pt „cuvânt”) rhema nu logos; rhema (echivalentul ebraicului dabar) trimite la o energie de proveniență divină care-l împuternicește și animă pe profet.

Ioan Botezătorul este una din acele personalități care apar din când în când. El amintea de Ilie, deoarece existau niște asemănări între ei. El le amintea, de asemenea, oamenilor de Cel care urma să vină, adică Mesia. Ioan Botezătorul a fost o persoană paradoxală și un om cu adevărat neobișnuit. Se pare că va fi fost cineva care-i va fi povestit lui Luca despre nașterea miraculoasă a lui Ioan, anunțată de îngerul Gabriel; copilăria lui este trecută cu vederea, iar următorul lucru spus despre el este relatarea începutului lucrării sale. În mod normal, Ioan ar fi trebuit să slujească în Templu, așa cum făcuse tatăl său. El ar fi trebuit să fie lider în Templu, însă a disprețuit această poziție. În schimb, Ioan a mers în pustie, renunțând la preoția sa. El nu a vrut să slujească într-un sistem corupt, așa că a devenit profet. Ioan Botezătorul a fost deci preot prin naștere, pentru că era fiul lui Zaharia, însă a fost chemat/învestit de Dumnezeu să devină profet – și-n plus era un predicator puternic, curajos și foarte tranșant.

Curios este că propovăduirea lui se desfășura în pustiul Iudeei din împrejurimile Iordanului. Și deși nu erau mesaje mângâietoare, oamenii veneau la Ioan acolo – pustia semnificând fie locul întâlnirii privilegiate cu Dumnezeu, fie loc de reculegere și pocăință, fie loc de refugiu pentru cei ce vor să scape de aglomerația și corupția urbane.

Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor. (Luca 3:3)

Ioan predica botezul pocăinței. El este ultimul profet al VT, care apare pe paginile Noului Testament; un personaj pitoresc: cu aspect neîngrijit, îmbrăcăminte rudimentară, dietă primitivă... sare în ochi de la distanță, atrage atenția... dar va avea parte de același tratament ca mulți alți profeți, adică va fi omorât.

Cel mai incomod mesaj, chiar și astăzi, este transmis prin vocea profetului. Lumea nu va primi niciodată cu brațele deschise un om care îi contrazice și-i demască filosofia de viață sau ușurătatea. Dacă vrei să fii popular, ceea ce se aplică și la predicatori, trebuie să cânți la unison cu mulțimea, să le vorbești pe plac. Dumnezeu să aibă milă de amvonul care nu este decât o placă de rezonanță care transmite ceea ce dorește congregația respectivă. Fiți convinși că lumea nu vrea să audă vocea lui Dumnezeu, mai ales atunci când vorbește despre judecată. Cu siguranță, Ioan Botezătorul avea un asemenea mesaj foarte puternic.

...După cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările. Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate, şi drumurile zgrunţuroase vor fi netezite. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.»” Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” (Luca 3:4–7)

Ioan pare mai degrabă mânios în asemenea discurs, și poate că nu era foarte senin când spunea lucrurile acestea, dar să nu uităm că era un limbaj specific profeților. Mă întreb cât ar rezista un pastor în orice biserică dacă și-ar începe predica de duminică dimineața astfel: „Pui de viperă...”?! Cred că duminica viitoare nu ar mai fi îngăduit la amvon, iar oamenii ar face tot posibilul să scape repede de el. Deși nu recomand neobișnuita introducere de predică a lui Ioan, totuși cred că s-ar potrivi în multe biserici.

Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: „Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” (Luca 3:8)

Chiar dacă folosea cuvinte brutale, drastice, Ioan predica un mesaj de pocăință. Mesajul nostru de astăzi nu este identic cu cel al lui Ioan, deși credința include și pocăința. Pavel le spune credincioșilor din Tesalonic astfel: „de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat” (1 Tes. 1:9). Nu te poți întoarce la Dumnezeu fără a te întoarce de la ceva anume. (Atunci când te întorci înspre ceva, implicit te întorci de la altceva.) Atunci când te întorci la Dumnezeu, te întorci de la păcat – și aceasta este pocăința! Când Îl accepți pe Hristos ca Mântuitor al tău, renunți la lucrurile lumii! Poate că ai auzit de dragostea lui Dumnezeu, dar nu ai fost impresionat de ea... și te-ntrebi de ce... Trebuie să auzi mai întâi acea voce care strigă în pustie: „Pocăiți-vă!” Pocăința este parte a credinței salvatoare. Mesajul nostru nu este neapărat pocăința; noi predicăm harul lui Dumnezeu, însă dacă ai primit harul Său și te-ai întors la El, va trebui să te întorci de la păcatele tale. Dacă nu ai renunțat la păcatele tale, atunci nu te-ai întors cu adevărat la Dumnezeu! Mântuirea include pocăința, însă mesajul lui Dumnezeu astăzi este: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit…” (Fapte 16:31). Iar convertirea autentică se va cunoaște după rod și comportament, nu după vorbe sau ritual!

„Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.” (Luca 3:9)

În vremea lui Ioan, pomii care nu aduceau rod erau nefolositori, fiind tăiați și aruncați în foc. Mesajul lui Ioan este foarte puternic. El nu a adus mesajul dragostei răscumpărătoare a lui Dumnezeu, pentru că nu a fost chemat să transmită acest mesaj. Mesajul său a fost cel al judecății iminente, iar noi trebuie să recunoaștem că acesta face parte din mesajul lui Dumnezeu pentru noi astăzi. Poporul Israel nu adusese rod, așa cum s-a așteptat Dumnezeu de la ei, așa că urmau să aibă parte de judecata lui Dumnezeu. Astfel, Ioan le spunea evreilor că dacă nu vor aduce rod, vor fi tăiați și aruncați în foc – iar Domnul Isus spune și El bisericii Sale același lucru, astăzi...

Noroadele îl întrebau şi ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?” Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; şi cine are de mâncare să facă la fel.” (Luca 3:10–11)

Ioan îi mustră pe evrei pentru că ei trăiau egoist, doar pentru ei înșiși, sfătuindu-i să abandoneze acest stil de viață și să împartă ceea ce aveau cu cei lipsiți. De remarcat că nu impune sacrificii peste putință, ci doar împărțirea surplusului – prisosul fiind de fapt darul lui Dumnezeu; nu dăruiești de la tine, ci din ale Lui!

Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.” (Luca 3:12–13)

Incedibil: și vameșii se întorceau la Dumnezeu, deși ce auzeau teoretic n-avea cum să le placă! Vameșii erau cei care adunau taxele, cunoscuți pentru lăcomia și ilegalitățile lor, însă și ei au venit la Ioan și l-au întrebat: „Ce să facem?” Curios este și că ei i se adresează cu apelativul „învățătorule”, ce-i va fi atribuit sistematic Domnului Isus, mai cu seamă în evanghelia lui Ioan. Un asemenea învățător nu preda teorie, ci sfaturi de viață, învățături concrete...

Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.” (Luca 3:14)

Ioan a transmis mesaje cât se poate de directe, practice și personalizate oamenilor de cele mai diverse condiții și din cele mai diferite clase sociale. Dragul meu, dacă ești soldat, își dovedești creștinismul prin felul în care îți îndeplinești slujba de soldat. Dacă ești casnică, își demonstrezi creștinismul prin felul în care îți îndeplinești sarcinile de casnică. Prin ce și cum faci arăți ceea ce ești. „Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte” (Mat. 7:20).

Fiindcă norodul era în aşteptare şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul, Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine şi căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela are lopata în mână; Îşi va curăţa aria cu desăvârşire şi Îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” (Luca 3:15–17)

Ioan spune clar că nu el era Mesia, și că nu mesajul lui era cel final. El doar pregătea calea pentru Cel care va veni! Ioan boteza cu apă. Isus va boteza cu Duhul Sfânt... și face asta de aproape două milenii... iar la a doua Sa venire va boteza cu foc, ce reprezintă judecata. Unii cred că aceasta ar fi o referire la Ziua Cincizecimii, la pogorârea Duhului Sfânt, când au avut loc manifestări neobișnuite... Este important de notat, totuși, că în Fapte 2:3 se spune că limbile au fost „ca de foc” (s.n.), ceea ce înseamnă că nu au fost de foc. Venirea Duhului Sfânt nu a fost împlinirea botezului de foc; personal cred că asta se va întâmpla la cea de-a doua venire a Domnului nostru – afirmă JVMcGee.

Important este că în acest pasaj apar toate elementele specifice botezului: apă, Duh, foc. Ioan săvârșește botezul cu apă,  Isus – pe cel al Duhului și focului. Ideea este că Dumnezeu Își călește aleșii. Toți primesc Duhul dar nu toți vor rezista probei focului. Iar judecata are în vedere întâi separarea grâului de pleavă, și apoi arderea celei din urmă, în focul care nu se stinge.

Astfel propovăduia Ioan norodului Evanghelia şi-i dădea încă multe alte îndemnuri. (Luca 3:18)

Iată deci că judecata face parte din mesajul Evangheliei, deci oamenilor trebuie să li se transmită întregul mesaj! Iar Ioan Botezătorul, teribilul profet, ne apare aici ca un evanghelist, lucru care ar trebui să ne dea tuturor de gândit; dacă un om total neatractiv și needucat a făcut-o, rezultă că tot ce ne trebuie pentru proclamarea Evangheliei este ascultarea de Domnul!                                                                    (Luca 3:19–20):

Dar cârmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, şi pentru toate relele pe care le făcuse, a mai adăugat la toate celelalte rele şi pe acela că a închis pe Ioan în temniţă.

Ioan îl critica în mod public pe Irod pentru că se căsătorise cu Irodiada, soția fratelui său Filip. Sigur că acest lucru nu putea rămâne fără urmări, așa că – la cererea Irodiadei – Irod a dispus arestarea lui Botezătorului.

După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul, şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” (Luca 3:21–22)

Luca nu încearcă să prezinte evenimentele în ordine cronologică, pentru că dacă era așa, atunci trebuia să fie menționat botezul lui Isus înainte de arestarea lui Ioan Botezătorul (pentru că este puțin probabil ca botezarea lui Isus să nu fi fost săvârșită de Ioan!) Lucrul cel mai important aici este că Trinitatea Se revelează la botezul lui Isus în integralitatea Sa copleșitoare. Duhul Sfânt coboară peste Isus, iar Tatăl vorbește din ceruri! Ce tablou rar, acesta în care botezul lui Isus stă sub semnul bucuriei și iubirii Tatălui, prin legăturile Duhului!

Capitolul trei continuă cu o a doua genealogie hristică – pe linia Mariei de astă dată. În Evanghelia lui Matei ni se dă genealogia prin Iosif, tatăl adoptiv, tutorele legal al Omului Isus Hristos. Această genealogie începe cu Avraam, și listează vreo trei calupuri de câte 14 generații – ajungând la Domnul Isus Hristos, prin David și Solomon. Se afirma astfel acolo că dreptul legal la tron al Domnului Isus (care face parte așadar din istoria lui Israel) a venit, de fapt, prin Iosif.

Genealogia prezentată de Luca este, însă, diferită, fiind în ordine inversă față de cea din Matei. Luca merge înapoi până la David, de unde continuă până la Adam (și el într-un fel fiul lui Dumnezeu)... ceea ce scoate în evidență două lucruri. În primul rând, subliniază că Isus a fost Om cu adevărat. Matei, care Îl prezintă pe Isus ca Rege, trasează linia genealogică numai până la Avraam, spre deosebire de Luca, care prezentându-L pe Isus ca Om, merge până la Adam. În al doilea rând, Maria era descendenta lui David, însă nu prin Solomon, ci prin Natan, fiul lui David (vom vedea asta în v. 31; vezi și 1 Cron. 3:5).

Alte observații legate de această genealogie, pe care începem s-o parcurgem: în primul rând, doctorul Luca arată deslușit că Iosif nu era tatăl Domnului Isus.

Isus avea aproape treizeci de ani când a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli... (Luca 3:23)

Termenul fiu, așa cum este folosit aici, nu se întâlnește în manuscrisele cele mai bune. Iosif nu era fiul lui Eli, ci termenul fiu este utilizat pentru a indica linia genealogică bărbătească, bărbatul fiind capul familiei. Cu alte cuvinte, genealogia conține numele bărbaților care erau capi de familie. În Matei, unde este redată genealogia lui Iosif, se spune că din Iacov s-a născut Iosif. Continuăm să citim genealogia Domnului, de la vers. 24:

fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim... (Luca 3:24-30)

Întrerup o clipă lectura, ca să vă atrag atenția asupra celui de-al doilea lucru important de observat, în versetul 31 care spune:

...fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David...

Matei trasează linia genealogică a lui Hristos prin Solomon, fiul lui David, aceasta fiind linia regală. Luca trasează linia genealogică a lui Hristos prin Natan, fiul lui David. Maria moștenise sângele regal al lui David, iar astfel Isus Hristos este Fiul lui David...

Luca merge mai departe, adică spre înapoi în vechime, spre începuturi –

...fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Boaz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason, fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. (Luca 3:32-38)

Luca Îl prezintă pe Isus Hristos ca Fiul Omului și Salvatorul omenirii. Linia lui genealogică nu se oprește la Avraam, ci merge până la Adam, primul „fiu” al lui Dumnezeu – primul om creat de Dumnezeu. Însă Adam a căzut din acea poziție măreață în momentul în care a păcătuit. Isus Hristos, ultimul Adam și Fiul lui Dumnezeu, a venit ca să pună omenirea înapoi în acea relație cu Dumnezeu pe care Adam a avut-o (însă a pierdut-o!) Această relație este și astăzi încă perfect posibilă – prin credința în Domnul Isus!

La această relație îți atrage atenția și te invită fiecare ediție a acestui program! Prețuiește-o!

• Likes
• Download
• Share