Tuesday Jun 25, 2024
Luca 23:50-24:27 | Itinerar Biblic | Episodul 239
Dragi prieteni, iată-ne în ultima parte a relatării despre viaţa și moartea Domnului Isus, şi vom ajunge îndată şi la învierea Lui. Luca vrea să ne convingem că El a fost nu doar un învățător, un reformator, un vindecător sau un personaj cu puteri miraculoase, ci Mântuitorul întregii omeniri!
Data trecută, am fost martorii momentului greu când Domnul Isus Și-a dat duhul... deci moartea lui a fost una voluntară, pe care El Și-a asumat-o ca unică modalitate pentru ca noi să fim iertaţi de păcatele noastre. Acesta este beneficiul cardinal al existenţei umane. Nicio altă descoperire majoră n-a propulsat omenirea spre înainte ca moartea Domnului Isus. Din păcate, reacţia oamenilor față de acest eveniment a fost și este mai degrabă una letargică, dezinteresată, trădând insensibilitate şi lipsă de dorință de a înţelege. Fie ca Duhul lui Dumnezeu să lumineze minţile şi să încălzească inimile noastre, pentru ca acest mare sacrificiu să nu rămână neroditor pentru destinul omenirii, pentru fiecare dintre noi în parte.
Ne întoarcem la relatarea făcută de Luca cu privire la moartea pe cruce a Domnului nostru. El Și-a încredinţat duhul în mâinile Tatălui, și asistența era marcată deopotrivă de sfârșitul Domnului și de atmosfera sumbră... Unii au plecat cu regret, alții au rămas să contempleze urma Domnului pe pământ... care însă abia se prefigura!
De la versetul 50 al cap. 23, aflăm ce se întâmplă cu trupul Domnului:
Era un sfetnic al soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. Omul acesta s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. (Luca 23:50-52)
Acest Iosif era, se pare, un om important și, pe lângă că avea influență, era și un om bun și cu frică de Dumnezeu. Deși era membru al Sanhedrinului, Iosif nu fusese de acord cu decizia de crucificare a lui Isus Hristos (de unde reiese faptul că Sanhedrinul nu acționase în unanimitate). Iosif era un om care se pare că avusese de-a face față-n față cu Hristos, și trecuse de partea Lui. Se crede că erau mulți în situația asta, care însă nu-și mărturisiseră deschis adeziunea, spre deosebire de ucenici. Iată însă că la momentul răstignirii, ucenicii Domnului Isus se ascund, iar cei ce se ascunseseră până atunci ies la iveală: Iosif și Nicodim dunt doi dintre acești oameni importanți care și-arată deschis credința și sentimentele față de Mântuitorul. Evanghelia după Ioan ne spune că Nicodim a participat și el, alături de Iosif, la îngroparea Domnului Isus.
Ca unul care avea influență, resurse, mijloace și... curaj (alături de credință) Iosif îi cere lui Pilat trupul lui Isus.
L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. (Luca 23:53)
La întrebarea: „Unde este mormântul în care a fost pus Isus?” se indică de obicei două locuri unde se spune că ar fi fost pus trupul Domnului; pe unul din acele locuri se află astăzi o biserică romano-catolică, iar celălalt loc se află în afara zidului orașului. Personal (afirmă JVMcGee) cred că mormântul Domnului Isus nu s-a aflat în niciunul din aceste locuri. Au existat de-a lungul timpului oameni care au urât atât de mult pe Hristos și creștinismul, încât au încercat să distrugă orice amintea de El. Forțele romane conduse de Titus, în anul 70 d.Hr., a distrus orașul Ierusalim, arând pământul. Locul cunoscut astăzi sub denumirea de Grădina Mormântului, arătat astăzi turiștilor, a scăpat cumva de această distrugere, însă cred că nu acolo s-a aflat mormântul în care a fost pus trupul lui Isus, deși este probabil prin zona respectivă. Cred că Dumnezeu nu ar fi lăsat intact mormântul Domnului Isus, pentru că oamenii l-ar fi transformat în fetiș, în loc să-L facă pe Domnul Isus obiectul închinării lor. Când am vizitat Grădina Mormântului din Ierusalim, o doamnă din grupul nostru a îngenunchiat și a început să sărute podeaua mormântului, iar apoi a început să plângă și să urle! Cu tot respectul, astfel de lucruri nu au nicio valoare! Chiar dacă acela ar fi fost mormântul lui Isus, valoarea nu rezidă în mormânt, ci în Cel care stă astăzi la dreapta lui Dumnezeu, Salvatorul cel viu! Haideți să ne îndreptăm atenția către El!
Era ziua Pregătirii şi începea ziua Sabatului. Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoţit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el… (Luca 23:54–55)
Acest mic grup de femei credincioase, care Îl slujeau probabil pe Domnul și pe ucenicii Săi, au fost alături de El până la capăt.
Știu că se dezbate destul de aprins și ziua în care a murit Domnul; Biblia nu spune că El a murit pentru păcatele noastre miercuri, joi sau vineri, ci spune doar că Isus a murit pentru păcatele noastre, așa că nu ar trebui să ne pierdem timpul în dispute legate de ziua în care a murit Domnul Isus. Eu cred, totuși, că era o zi de vineri, din moment ce se spune că se apropia ziua sabatului. Femeile au văzut cum a fost pus trupul lui Isus, cu alte cuvinte, ritualul de îngropare nu fusese încheiat, din lipsă de timp... Mai târziu, Nicodim și Iosif au înfășurat trupului lui Isus în pânză de in, în stilul îmbălsămării egiptene, iar Evanghelia după Ioan adaugă că au înfășurat trupul cu fâșii de pânză de in, cu miresme (aproape o sută de litri de smirnă și de aloe), „după cum au obicei iudeii să îngroape” (Ioan 19:40).
…s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege. (Luca 23:56)
Pentru că ziua de sabat era o zi de odihnă, femeile nu au venit la mormânt, ci au pregătit miresme și miruri ca să le pună pe trupul lui Isus... degeaba, însă – pentru că atunci când a venit momentul să le folosească, nu I-au mai găsit trupul în mormânt!
Ultima secțiune a Evangheliei vorbește despre îngroparea și învierea lui Isus Hristos, care trebuie luate împreună. Pavel a scris astfel: „V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Cor. 15:3–4). Acestea sunt evenimentele evangheliei. Cum te poziționezi tu față de aceste evenimente? Isus a murit, a fost îngropat și a înviat din morți. Au aceste lucruri vreo însemnătate pentru tine? Crezi că Isus Hristos a murit pentru tine? Crezi că, atunci când a fost îngropat, și păcatele tale au fost îngropate, problema păcatului fiind astfel rezolvată? Crezi că El a înviat din morți și ai înviat și tu împreună cu El? Dacă credem toate aceste lucruri, suntem așezați în Hristos. Dumnezeu ne vede în Hristos și neprihănirea Lui devine neprihănirea noastră; poziția Lui devine poziția noastră și acesta este singurul lucru cu care ne putem lăuda noi astăzi...
În continuare, trecem peste câteva zeci de ore și dăm pagina, abordând și ultimul capitol al Evangheliei lui Ioan – 24, care debutează sub semnul surprizei și... revoluției:
În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. (Luca 24:1)
Femeile au venit să-și aducă miresmele. Întotdeauna mi-am dorit să le întreb pe femei ce au mai făcut apoi cu miresmele lor. Maria fusese certată când L-a uns pe Domnul cu mir, pe când El era încă în viață: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei și să se fi dat săracilor?” (vezi Ioan 12:5). Mirul Mariei nu a fost irosit, miresmele acestor femei în schimb nu au fost folosite... și mă gândesc cum vor fi fost (dacă) valorificate... Poate că femeile, șocate și bucuroase, își vor fi uitat sau abandonat miresmele la mormânt.
Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus. (Luca 24:2-3)
Piatra nu a fost dată la o parte ca să poată ieși Domnul Isus din mormânt, ci ca femeile să poată să intre în el... ca să constate că... Domnul plecase deja!
Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că: «Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.»” Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus. (Luca 24:4–8)
Întrebarea „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?” a fost o întrebare bună și rămâne o formulare memorabilă – admonestare și încurajare în același timp. De ce au venit femeile la mormânt și de ce a venit și Petru (și Ioan) în fugă la mormânt? Ei căutau un mort printre cei morți, nu căutau pe cineva viu. Ei nu au crezut că Domnul va învia din morți. Unii cred că cele patru Evanghelii nu se armonizează în privința evenimentelor care au avut loc în dimineața Învierii... însă un studiu atent al Evangheliilor va arăta că nu este nicio contradicție acolo! Fiecare evanghelist prezintă o altă fațetă a învierii.
Luca ne spune despre venirea femeilor la mormânt și se oprește acolo. Femeile și-au amintit de aceste cuvinte ale Domnului Isus, atunci când îngerul li le-a repetat... Uneori și noi auzim anumite lucruri – și aproape că știm că sunt adevărate – însă parcă nu ne vine să credem. Mulți oameni tratează în acest fel Cuvântul lui Dumnezeu. Toți evangheliștii ne arată extrem de clar faptul că Domnul Isus le-a spus ucenicilor de multe ori că merge la Ierusalim ca să moară și că va învia a treia zi. Ucenicii au auzit ce spunea Domnul, însă cumva nu credeau că așa se va întâmpla.
La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau împreună cu ele. (Luca 24:9–10)
Poate ne-am fi așteptat ca apostolii să fie foarte marcați și interesați de ce le spuneau femeile, însă observați, vă rog, reacția lor (Luca 24:11):
Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau.
Mi s-ar fi părut mult mai normal ca femeile acelea să fi fost crezute pe cuvânt, ca martori credibili... însă iată că primii necredincioși ai învierii au fost totuși chiar apostolii, chiar dacă Domnul le spusese mereu și mereu ce avea să se întâmple, referitor la moartea și învierea Sa...
Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate. (Luca 24:12)
Simon Petru s-a dezmeticit primul, a fugit la locul faptei... și a trebuit să întoarcă pe toate părțile toate dovezile, până când a putut lua o decizie cu privire la ceea ce se întâmplase. Eu cred că el nu avea o minte la fel de ageră ca Ioan, apostolul. Ioan ne spune în Evanghelia sa că, atunci când a mers la mormânt și s-a uitat înăuntru, a crezut. Ioan a fost convins pe loc de învierea Domnului, însă Simon Petru a trebuit să mediteze puțin la toate aceste lucruri... care l-au mirat, da, dar nu l-au convins!
Luca schimbă acum cadrul, și ne conduce în altă zonă, în alt moment, în altă companie... E vorba de un drumeag care lega Ierusalimul de Emaus – o așezare situată la vreo 11 km de capitală. Pare o experiență interesantă să te afli pe acest drum. Auzim astăzi multe despre drumul spre Ierihon, însă acela este drumul unde cazi pradă hoților; drumul spre Damasc, unde Domnul te trântește și te dovedește! Eu prefer drumul către Emaus, unde Îl întâlnim pe Domnul nostru cel înviat.
În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. (Luca 24:13–16)
La un moment dat pe drumul acesta, Domnul Însuși se alătură celor doi ucenici care vorbeau despre El. Ei nu-L văzuseră pe Domnul, nu știu dacă erau dintre cei care-i fuseseră prin preajmă, deci poate că nu știau cum arată... și cred că și ei erau dintre cei ce nu credeau că El înviase din morți. Și nici nu le dădea prin cap că Cel care tocmai li se alăturase pe drum era Hristosul înviat. Mă gândesc că acești ucenici, de fapt, nici nu-L căutau pe El!
El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?” (Luca 24:18)
Nu va înceta niciodată să mă amuze, să mă intrige dar să mă și stârnească această abilitate de a încerca să răspunzi la o întrebare cu o altă întrebare... Prin modul de exprimare, Cleopa aduce niște informații suplimentare, pe care iarăși doar în această Evanghelie le întâlnim (deci la datorăm doctorului Luca). Arestarea, răstignirea și pretinsa înviere din morți a Domnului Isus provocaseră agitație în Ierusalim. Celor doi ucenici nu le venea să creadă că exista cineva pe-acolo care să nu știe ce se întâmplase. Este ca și cum te-ai plimba pe o stradă din orașul tău, împreună cu un prieten, și ați discuta despre călătoria pe lună. Un străin vi se alătură și spune: „Vrei să spui că a ajuns cineva pe lună?” Cu siguranță ai reacționa la aceste cuvinte. Ar fi greu să trăiești în zilele noastre și să nu știi că cineva a ajuns pe lună și s-a întors înapoi. La fel de greu de crezut li se părea și acestor ucenici ca cineva să nu fi auzit despre evenimentele petrecute acolo în ultimele zile.
Mi-aduc aminte că apostolul Pavel, în apărarea sa înaintea împăratului Agripa, afirma că era convins că împăratul cunoștea deja ceea ce-i spusese Pavel, „fiindcă nu s-au petrecut într-un colț” (Fapte 26:26). Astfel de lucruri neobișnuite nu aveau cum rămâne ascunse, ci deveneau rapid bine cunoscute și toată lumea vorbea despre ele.
„Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.” (Luca 24:19)
Ați observat ce au spus ucenicii? Au spus că El „era un proroc.” Ei credeau că Domnul Isus era mort și nu credeau că El înviase.
„Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit?” (Luca 24:20)
Ucenicii depun acum mărturie despre moartea Lui.
„Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.” (Luca 24:21)
Bieții ucenici recunoșteau că ei speraseră că Isus Hristos era Profetul care va izbăvi pe Israel, însă acum părea că totul fusese doar o iluzie, speranța lor de izbăvire națională se spulberase! Isus din Nazaret fusese crucificat și era mort! Așa că am zice mai degrabă că se alăturaseră și ei celor care nu mai credeau în ceea ce spusese acest Profet!
„Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu.” (Luca 24:22–23)
Bărbații aceștia nu credeau nici ce le spuseseră femeile, care văzuseră cu ochii lor că mormântul era gol. Putem observa câtă necredință era atunci față de înviere, însă exista o mică speranță... și apare o mică licărire de speranță în gândirea celor doi:
„Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” (Luca 24:24)
Tocmai când credința lor părea că se umflă și crește, cineva înțeapă balonul cu un ac, prin acest: „dar pe El nu L-au văzut”. Nu prea înțelegeau ei ce se întâmplase, dar se părea că trupul... dispăruse. Nu puteau încă să explice ce se întâmplase, dar rămânea în picioare faptul că nimeni nu-L văzuse pe Domnul – nici viu, dar nici trupul mort!
Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!” (Luca 24:25)
Aceasta este o secțiune foarte importantă, dragul meu! Vorbind despre învierea Sa, Domnul nu le-a arătat semnele cuielor din mâinile Lui, ca dovadă a învierii. El le-a vorbit despre Scriptură și nu despre semnele cuielor. Domnul le-a spus: „Ar fi trebuit să credeți ce au spus proorocii!” Este important să observăm care este atitudinea Domnului față de Biblie, pentru că noi trăim în vremuri de îndoială. Sunt oameni astăzi care spun că nu poți să fii un om inteligent și în același timp să crezi Biblia, așa că mulți refuză să spună dacă cred Biblia sau nu, de teamă că nu vor fi considerați oameni inteligenți. Cred că aceasta este cea mai subtilă și mai satanică dintre capcanele din zilele noastre, și anume: discreditarea inspirației, ineranței și a integrității Cuvântului lui Dumnezeu. Hristos spune că cel care nu crede Cuvântul lui Dumnezeu este un nebun. Domnul a arătat o susținere deplină a afirmațiilor Scripturii, fără dacă, și ori dar.
Într-o zi am luat cu mașina un profesor de la Seminar și l-am dus la o benzinărie, pentru că avea ceva probleme cu mașina. Pe drum, l-am întrebat care era poziția Seminarului în care preda el cu privire la ineranța Scripturii. „Adică te referi la infailibilitatea Bibliei?”, m-a întrebat. „Stai puțin! Disputa nu este de ordin semantic! Știi la ce mă refer și eu știu la ce te referi. Crezi sau nu crezi în ineranța Scripturii?” Profesorul nu a făcut o declarație clară în această privință, pentru că voia să pară inteligent. Sincer, mulți dintre aceștia nu au tăria de caracter să apere Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, problema lor este legată mai degrabă de curaj, decât de intelect!
Observați, vă rog, că Domnul pune aici accentul pe Cuvântul lui Dumnezeu.
„Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. (Luca 24:26–27)
Domnul a început de la Moise şi de la prooroci, pentru că Moise și proorocii vorbiseră despre El. Moartea și învierea Domnului Isus împliniseră profețiile lor. Mi-ar fi plăcut să fiu acolo în seara aceea și să-L ascult pe Domnul vorbind! Hristos spune că există două lucruri esențiale pentru înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, două lucruri simple, dar importante:
În primul rând, după cum reiese din versetul 25, trebuie să avem credință în Biblie. Hristos a spus: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii!” O inimă care vine smerită și cu credință înaintea lui Dumnezeu, va fi iluminată de Duhul Său cel Sfânt și ochii săi vor fi deschiși.
Apoi, Domnul spune că Biblia nu poate fi înțeleasă decât cu ajutor divin, pentru că intelectul uman pur și simplu nu este suficient pentru a putea înțelege adevărurile sale. În 1 Corinteni 2:14, Pavel declară: „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește.” Există lucruri care sunt deasupra puterii de înțelegere a omului, pe care numai Duhul Sfânt ni le poate arăta. Așa că, rugăciunea noastră ar trebui să fie: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Ps. 119:18)
Să ne apropiem deci cu credință și cu smerenie de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă citești Biblia, nu înseamnă că o și cunoști – va trebui ca Duhul lui Dumnezeu să ți-o descopere. Succes!... Și te aștept și data viitoare, ca să încheiem împreună ev. după Luca!