Tuesday Jun 25, 2024
Luca 18:18-43 | Itinerar Biblic | Episodul 231
Dragi ascultători, reluăm parcursul nostru regulat prin Scriptură – grație căruia intenționăm să vă oferim prilejul să treceți prin textul integral al Bibliei, comentat pe alocuri, astfel încât să prindeți curaj ca aprofundarea și extensia aplicațiilor să le faceți deja singuri. Deci programul de față intenționează să vă ajute să prindeți gustul și ritmul acestei discipline, care va fi rodnică dacă va fi zilnică și serioasă. Un lucru e cert: Dumnezeu răsplătește pe cei ce se apropie cu reverență și atitudine potrivită de El, prin intermediul ascultării de poruncile Lui detaliate în Sfânta Scriptură. Fie ca imperativele și principiile biblice să devină liniile călăuzitoare și cartea dvs. de vizită!
Vă reamintim, suntem în capitolul 18 al celei de a treia secțiuni a NT – Evanghelia după Luca, o carte intensă și originală (conține peste 40 de pasaje care nu au corespondent în celelalte Evanghelii!)... o Evanghelie scrisă de un medic cu frică de Dumnezeu și cu simț literar și istoric (singurul autor ne-evreu dintre semnatarii secțiunilor Scripturii iudeo-creștine). Și vom continua acest capitol, punând accentul pe cine și ce contează. În primul rând, reafirmând că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul, adăugăm aserțiunea care însoțește neapărat afirmația de mai sus: Domnul Isus – personajul principal al Bibliei, cu-atât mai mult al Evangheliilor – a fost Logosul întrupat și Dumnezeu incarnat, cortuind printre noi (cum vom afla ad-litteram din debutul celei de-a patra Evanghelii. Iar faptul că era Om, nu-L făcea mai puțin Dumnezeu... așa cum faptul că era Dumnezeu nu Îl făcea mai mult Om. El a fost un Om perfect, dar un Om adevărat. Sincer, dacă ai fi fost acolo, în vremea Lui, indiferent de temperamnetul tău, de bună credință fiind ți-ar fi plăcut să stai în preajma Lui. Ar fi fost un adevărat privilegiu să stai lângă El și să-L vezi în complexitatea simplă și naturală a manifestărilor Sale... Cred că era un spectacol de bun simț fiecare gest, învățătură, miracol, pas, zâmbet... chiar și din confruntările Sale am fi avut și avem ce învăța – cum să confruntăm problema fără să înfruntăm persoana, sau când să confruntăm persoana fără s-o rănim... sau cum să-i scuturi pe inamici fără să le răspunzi cu aceeași ostilitate...
Din ce vedem în pasajele Evangheliilor, Domnul nostru a fost atât de uman și de profund, încât orice om de bună credință era câștigat stând în compania Lui. Fiecăruia ne place să fim în preajma unui anumit tip de oameni. Mie-mi place compania oamenilor care mă provoacă din punct de vedere intelectual, dar care au și simțul umorului, fără să jignească și fără să se ofenseze ușor, și care nu se socotesc „cei mai...”, sau net superiori celor de față... Eu cred că și Domnul Isus avea simțul umorului, pentru că acesta este una dintre cele mai distinctive caracteristici umane – și spuneam că Mântuitorul (Dumnezeu întrupat) a fost și Omul par excellence. Să nu uităm că umorul sănătos și curat dezamorsează adesea situații explozive... de care Domnul nostru n-a fost deloc scutit în scurta Sa trecere pământeană!
Aici, în prima parte a cap. 18, Domnul Isus spune două pilde: a judecătorului nedrept și-a văduvei stăruitoare, și-apoi cea cu vameșul și fariseul – în care factorul comun pare a fi rugăciunea și caracteristicile ei (pentru a fi eficientă). Nu uităm că a doua pildă Domnul Isus o spusese special pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi (Luca 18:9); așadar, pentru cine avea urechi de auzit, Domnul îndeamnă la rugăciune necurmată, făcută cu credință, cu o curățenie interioară dovedită prin smerenie și sinceritate. Domnul încheiase capitolul 17 cu un discurs despre zilele din urmă și despre revenirea Sa, și în care comparase zilele din urmă cu zilele lui Noe, avertizând că acestea vor fi zile grele, nefavorabile credinței. Acum, aici, Domnul vorbește despre viața de credință, în vremuri lipsite de credință, acest pasaj fiind de aceea foarte relevant și pentru vremea noastră. Pentru că trăim printre oameni ale căror inimi sunt cuprinse de teamă, dominate de păcat, împietrite de ură. Domnul oferă aici alternativa posibilă pentru oricine trece printr-o vreme dificilă... și fiecare din noi va trebui să alegem o variantă sau pe cealaltă. Așadar, în vremuri grele, oamenii fie se vor ruga, fie vor renunța la rugăciune; prin urmare, vor fi ori vremuri de credință, ori vremuri de frică.
În pilda judecătorului nedrept (care este o pildă prin contrast, și nu prin comparație), Domnul Isus spune ceva de genul: „Când vii înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, nu-ți imagina că El e un judecător corupt, sau un politician versat, alunecos și instabil... El nu are agende ascunse și nu face și desface din considerente obscure și capriciu... Dumnezeu este dreptatea absolută, și El va fi Singurul judecător la final! Iar dacă un judecător nedrept și limitat a făcut până la urmă dreptate unei femei care și-a susținut cauza până-n pânzele albe, crezi că Dumnezeu va face mai puțin de-atât?! EL NU E un judecător nedrept!”
Deci nu te simți descurajat, și vino înaintea lui Dumnezeu cu smerenie și credință, pentru că El este judecătorul incoruptibil și disponibil, care vrea să-ți asculte rugăciunea și să-ți răspundă! Nu trebuie să-L tragi de mânecă și să-L implori. Dumnezeu vrea să-ți răspundă! Să ne schumbăm atitudinea și abordarea în rugăciune, și viața noastră spirituală și mărturia noastră vor fi cu totul altfel!
Noi, astăzi, nu trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să fie îndurător, pentru că El este. Și-a dat singurul Fiu să moară pentru tine și îi spune celui mai rău păcătos: „Vino! Pedeapsa ta a purtat-o Altul!” Dumnezeul cel sfânt Își întinde brațele către tine. Tu nu mai trebuie să-L implori și nu trebuie să-I promiți nimic, pentru că El îți cunoaște slăbiciunile; nu trebuie să intri undeva sau să fii cineva. Poți să fii ca acel biet vameș! Poți să vii și să-ți pui credința în El și El te va salva! Dumnezeu este îndurător! „Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:14)
Într-un asemenea moment de mare sensibilitate și rezonanță duhovnicească, episodul următor redat de Luca se înscrie perfect coerent – binecuvântarea copiilor dovedește că atât copilașilor le plăcea să stea pe lângă Domnul Isus, cât și că Lui îi convenea de minune compania lor... care-L stimulează-ntr-atât, încât Domnul emite celebra sentință/poruncă/atenționare: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei… Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.” (Luca 18:16-17)
Domnul nu voia doar ca adulții să nu-i împiedice pe copii să vină la El, ci și ca ei, cei mari, să vină către Mântuitorul cu aceeași atitudine de copii: sinceri, dependenți, încrezători și bucuroși. Doamne, ai milă de toți adulții care îi împiedică pe copii să vină la Tine! Dar și de cei care vin cu interese ascunse sau cu atitudini false – ajută-i să-și dea seama că pe Tine nu te pot înșela! Adu-le aminte cuvintele spuse ceva mai devreme pe această temă: „Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască” (Luca 17:2). Dragul meu ascultător, nu uita că micuții din jurul tău te privesc, te imită, și te urmează! Asigură-te că-L cunoaște și-L iubește pe Domnul Isus, astfel ca la momentul potrivit să-L urmeze pe Domnul Isus în cel mai natural și entuziast mod.
Am văzut până acum, în incursiunea noastră prin Scriptură, cât de important este să avem o apropiere corectă faţă de Dumnezeu şi de Cuvântul Său. Nu ne putem apropia de Dumnezeu oricum. Chiar în acest capitol 18 din Evanghelia după Luca, am văzut ce a spus Domnul Isus cu privire la modul în care trebui să ne îndreptăm către Dumnezeu cu rugăciunile noastre. De asemenea, El a folosit pilda fariseului şi vameşului pentru a ne arată care este atitudinea potrivită a inimii care caută apropierea de Dumnezeu. Apoi, Domnul Isus a luat nişte copilaşi şi i-a pus în mijlocul ucenicilor, prezentându-i ca pe nişte modele pentru cei ce vor să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Capitolul continuă cu alte exemple privitoare la atitudinea adecvată faţă de Împărăţia lui Dumnezeu, generate de interacțiunea Domnului Isus cu diverse alte persoane și situații. Relatarea care urmează implică un om important al momentului – numit aici fruntaș. Deci o autoritate recunocută la un oarecare nivel – și care a mai fost prezentat şi în pasajele corespondente din precedentele Evanghelii (Matei 19:16-30 şi Marcu 10:17-31). Este o povestire foarte bună – din care, ca de obicei, cu toţii avem câte ceva de învăţat... chiar dacă Domnul cercetează comportamentul și reacțiile acestui bărbat devreme realizat dpdv financiar (dacă e să ținem cont de faptul că Matei îl numește „tânăr”).
Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” „Pentru ce Mă numeşti bun?”, i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.” (Luca 18:18–19)
Înainte de a sublinia seriozitatea și importanța întrebării care-l frământa pe omul nostru, Domnul Isus Hristos vrea să îl ajute să înțeleagă că, dacă el vedea bunătate în Mântuitorul, era pentru că El este Dumnezeu. Acesta era raționamentul pe care Domnul ar fi vrut ca tânărul să-l înțeleagă... și acest raționament l-ar fi dus, ca și pe ucenici, la înțelegerea faptului că Isus este „Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Mat. 16:16).
Fruntașul poate ar fi vrut să-și arate simpatia față de Domnul, sau aprecierea față de învățătura și persoana Mântuitorului, sau față de empatia cu care Isus Se apleca asupra cazurilor grave, vindecând, exorcizând, ajutând... Doar că Domnul nu cade în capcană, și nu-Și arogă merite (chiar dacă erau reale!), ci-i atribuie întâietatea și lauda lui Dumnezeu!
Apoi, omul pleacă de la premiza că trebuie să facă ceva pentru a obține viața veșnică – asta a rămas până azi spaima și capcana majorității celor ce-și pun problema mântuirii. Se cuvine să subliniem că o minte, o inimă, o viață schimbată vine în urma nașterii din nou, prin predarea totală și asumarea credinței și încrederii în Domnul Isus ca Mântuitor personal, prin moartea și Învierea Sa... acestea vor duce la schimbarea de mentalitate și comportament... Dacă plecăm de la ce se vede, de la ce trebuie să facem – înainte să fim! – vom claca repede și iremediabil!
Totuși, pentru că avea de-a face cu un fruntaș cunoscător al Legii, probabil, Domnul Isus îi îndreaptă atenția asupra a cinci porunci din Decalog:
„Ştii poruncile: «Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.»” „Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinereţea mea.” (Luca 18:20–21)
Nu știu de ce Mântuitorul citează aceste porunci (a 6-a, a 5-a, a 7-a, a 8-a, a 4-a), și de ce în această ordine... Interesant este că Domnul exemplifică poruncile punând înaintea tânărului cea de-a doua parte a Celor Zece Porunci, care mai este numită și „probitas” și care se referă la relațiile unui om cu semenii săi (prima secțiune a decalogului reglementează relația omului cu Dumnezeu și se numește „pietas”).
Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.” (Luca 18:20–22)
O primă concluzie: nimeni nu poate spune că a împlinit toată Legea, sau că e fără reproș în încredințările și practicile sale! Întotdeauna ne scapă câte ceva important! Iată, tânărul acesta putea îndeplini o parte însemnată a Celor Zece Poruncilor, însă nu pe toate – și chiar pe cele mai importante, care țineau de relația cu Dumnezeu. El nu avea așa ceva, pentru că, în mod evident, bogățiile îi stăteau în cale.
Deci ca să moștenești viața veșnică trebuie să ai o relație cu Dumnezeu – adică nimic să nu stea între tine și Dumnezeu, nimic și nimeni altcineva să nu fie pentru tine prioritate sau idol! Legea împlinită nu-l absolvea pe fruntașul acesta de poruncile neîmplinite, care îl condamnau pe tânărul ale cărui bogății erau piatra lui de poticnire. Poate că pentru tine altceva reprezintă piatra de poticnire: slujba, anturajul, poziția la care aspiri, bunurile pe care ți le dorești, persoana la care ți se pare că ții... Nimeni nu poate intra în Împărăția cerurilor dacă n-o dorește cu necesitate și prioritar... sau cu ajutorul bogățiilor, sau prin orice alt mijloc omenesc. Numai Dumnezeu poate face „să treacă o cămilă prin urechile acului”, și numai Dumnezeu poate regenera. Deci să nu crezi că poți fi în regulă și asigurat în ce privește viața veșnică doar făcând ceva – oricât de măreț sau important – fără să ai în ordine relația cu Dumnezeu! Sigur că astfel de precizări nu sunt plăcute firii pământești...
Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat. Isus a văzut că s-a întristat de tot şi a zis: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.” Cei ce-L ascultau au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?” Isus a răspuns: „Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.” (Luca 18:23–27)
Curios că niciun evanghelist nu ne redă vreun cuvânt de-al acestui om care se credea religios și aproape de Împărăția lui Dumnezeu, și care practica în parte pioșenia pe care o credea necesară. (Spre deosebire de Matei și de Marcu, Luca aici nici măcar nu ne spune că pleacă... pur și simplu, a fost material didactic pentru încă o magistrală lecție de viață creștină, predată cu dragoste, pasiune și reverență, de Domnul Isus Hristos!)
Lecția continuă, parcă-L văd pe Domnul – care remarcase schimbarea de atitudine și de mimică a fruntașului cu aspirații spirituale – cum Se întoare spre audiență, și apoi spre ucenici... pentru concluzii... Cred că și Domnul Isus S-a întristat văzându-L pe omul acesta că „s-a întristat de tot” (cum se menționează de două ori! Iar în altă Evanghelie ni se spune că Domnul Isus l-a iubit pe omul acesta, adică i-a înțeles zbuciumul...)
Intrarea, accesul în Împărăția lui Dumnezeu este dificil pentru cei bogați nu din cauza bogățiilor lor, ci din cauza inimii lor, care se atașează de averi și-și mută plăcerea, grijile, preocupările în prezervarea și sporirea bogățiilor. Uităm că ele sunt „nedrepte” (ne sunt dăruite, nu le merităm) și ne amăgesc să-L uităm pe Dumnezeu, sau să facem gesturi grandilocvente, atrăgând atenția asupra unor gesturi teatrale de generozitate, în loc să nu știe stânga ce face dreapta, și totul să fie spre gloria lui Dumnezeu de la care ne vin toate (căci tot ce avem am primit!)
Sigur că în același fel și săracii pot pierde accesul la Împărăție, câtă vreme îngrijorarea și preocupările sunt legate exclusiv de existență, blocând căile credinței și-ale seninătății!
Parcă înțelegem perplexitatea celor din asistență care-L întreabă: „Atunci, cine poate fi mântuit?” Cei ce au credință că la Dumnezeu toate sunt cu putință, și că El îngrijește și iarba și păsările, cu-atât mai mult sufletele preaiubiților Lui! Pe de altă parte, sigur că e imposibil ca cineva prin puterile sale (prin comportamentul și faptele sale) să intre în prezența lui Dumnezeu... dar prin îndurarea lui Dumnezeu, oricine poate fi cetățean al Împărăției cerurilor – prin pocăința și credința în Isus Hristos, Dumnezeu întrupat răstignit și înviat. Cei pierduți nu sunt pierduți pentru că sunt bogați, violenți, musulmani sau paria ci pentru atitudinea ostilă sau indiferentă față de Isus Hristos!
Atunci Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Luca 18:28–30)
În ciuda neascultării sale, se spune că Isus l-a iubit. Bogățiile l-au despărțit pe acest tânăr de Domnul Isus. Dacă el L-ar fi urmat pe Domnul, ar fi ajuns la cruce pentru răscumpărare, iar Domnul era foarte aproape de cruce în acel moment. Cine era acest tânăr bogat? Nu știu cine era, dar poate și tu ești astăzi ca el. L-a urmat tânărul acesta pe Domnul mai târziu? Sper. Dar tu, Îl vei urma pe Domnul? El te iubește!
Sigur că abandonarea totală a bogățiilor sau a posesiunilor este o chestiune de călăuzire personală – dar trebuie avută în vedere, dacă se constată că inima nu se dezlipește de ele! Oricum, Cel ce te-a creat și te-a răscumpărat poate să îngrijească perfect de tine, doar pune-L la încercare. În orice caz, să luăm aminte bine la tragedia acestui om admirabil!
În context, Domnul nu omite – provocat desigur și de remarca ușor elitistă a lui Petru – să sublinieze recompensele uceniciei; a-L urma pe Domnul reprezintă alegerea cu cele mai mari șanse de câștig... poate nu imediat, dar sigur în planul veșniciei! (Spunea cineva că dacă nu ești mulțumit de salariul/recompensa ca lucrător creștin, gândește-te la „pensie” – adică la veșnicie!) Promisiunile grijii lui Dumnezeu sunt pentru toți cei ce împlinesc cerințele și plătesc prețul uceniciei. Atenție: e vorba de jertfele care se fac realmente pentru Împărăția lui Dumnezeu și spre gloria Sa! Dumnbezeu nu va rămâne niciodată dator, chiar dacă nu obișnuiește să promită viață tihnită și plutire pe norișori sau covor de petale! Un lucru e sigur: grija plină de dragoste a lui Dumnezeu în fiecare zi a vieții pământești!
Luca redă apoi a treia vestire a patimilor Domnului, făcută de Însuși Învățătorul:
Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece şi le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini. Căci va fi dat în mâna neamurilor: Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa şi, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri, căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei şi nu pricepeau ce le spunea Isus. (Luca 18:31-34)
Tot ce I se va întâmpla, se va desfășura în acord cu voia divină revelată din vechime prin proroci. Domnul știe mai dinainte și în detaliu tot ce I se pregătea și prin ce va trece – dar alege să meargă până la capăt, îndurerat mai degrabă de neînțelegerea ucenicilor, decât de atrocitățile iminente.
Înainte să privim la următorul incident, trebuie să menționăm că unii critici ai Bibliei găsesc aici o contradicție, pentru că Matei vorbește despre doi orbi, pe când Marcu și Luca menționează doar unul. Totuși, dacă vom citi pasajul acesta cu atenție, vom vedea că Matei și Marcu vorbesc despre o vindecare ce a avut loc pe când Isus pleca/ieșea din Ierihon. Bartimeu, cel care ia inițiativa dintre cei doi, cel are strigă „Isuse, Fiul lui David”, este menționat în Marcu 10:46. Vindecarea descrisă de Luca, în versetele 40-43, a avut loc pe când Isus intra în Ierihon... chiar dacă și acest om, la fel ca Bartimeu, folosește aceeași formulă de adresare: „Fiul lui David”...
Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lângă drum şi cerşea. Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. I-au spus: „Trece Isus din Nazaret.” (Luca 18:35–37)
Numindu-L pe Isus „fiul lui David,” el Îi recunoaște domnia. El știa că Isus poate să-l vindece, așa că nimic nu l-a putut face să tacă. El știa ce voia, și avea o credință mare în Isus. Iar Domnul – Se ocupă de acest orb cu blândețe și duioșie!
Şi el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit şi a poruncit să-l aducă la El; şi, după ce s-a apropiat, l-a întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea.” Şi Isus i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit.” Numaidecât, orbul şi-a căpătat vederea şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu. (Luca 18:38–43)
După ce a fost vindecat, el L-a urmat pe Isus cu ochii larg deschiși. Ce va vedea el peste câteva zile? Pe Isus murind pe cruce. Mulți oameni din zilele noastre, care au o vedere sănătoasă, nu au văzut încă efectul morții lui Isus pe cruce în viața lor și nu au primit iertare pentru păcatele lor. Dacă și tu ești printre aceștia, privește și trăiește! Și nu uitați: în toate acestea este vorba de mult mai mult decât viața și sănătatea trupului! E vorba de veșnicie!