Tuesday Jun 25, 2024
Luca 16:1-18 | Itinerar Biblic | Episodul 227
Dragi ascultători, traversăm împreună miezul de forță al Evangheliei după Luca – care surprinde apogeul lucrării Mântuitorului, în înaintarea Sa către Ierusalimul pătimirii Sale. Și-n această parte centrală a scrierii sale, evanghelistul intelectual și singurul ne-evreu face dovada originalității sale și prin bogatul material exclusiv pe care-l adaugă biografiei Domnului Hristos. Sunt multe pasajele pe care doar Luca – dintre cei patru autori de Evanghelii – le livrează celor ce-și doresc o cât mai detaliată imagine a învățăturii și lucrării lui Isus; pildele din cap. 15 (de care ne-am ocupat în episoadele trecute) și din cap. 16 ce ne stă acum înainte, sunt doar câteva exemple.
Chiar dacă i-am alocat deja întreg episodul trecut, putem spune că pilda fiului risipitor (din a doua parte a cap. 15) ar mai avea destule lucruri de subliniat și înțeles, ar mai fi de aflat și de dezvoltat, poate și de actualizat – plecând de la această parabolă cunoscută pe toate meridianele... De aceea, vă îndemn să reveniți și să stăruiți asupra ei – să și citiți literatura bogată pe care a generat-o, dar să și gândiți cu mintea și inima proprie, și mai cu seamă să-i personalizați semnificațiile și învățămintele, și să nu-i uitați nicidecum mesajul (ba chiar să-l împărtășiți și altora), și anume: Tatăl ceresc așteaptă să te întorci acasă, la viața pentru care ai fost creat! Niciodată nu-i prea târziu, dar cel mai bun moment e acum!
Capitolul 16 în care trecem pe nesimțite ne păstrează în aceeași lume a parabolelor și învățăturilor unice în care Isus Hristos era neîntrecut. Vom avea și în această secțiune două pilde – pe care le găsim doar în această Evanghelie – și câteva scurte și percutante comentarii prin care Învățătorul sugerează abordarea din perspectiva corectă și sănătoasă a unor aspecte de viață.
Cu Pilda ispravnicului necredincios ne reține El atenția pentru început. Această parabolă a fost adesea înțeleasă în mod greșit, iar unul dintre motivele pentru care s-a întâmplat aceasta este că pilda lasă impresia că Domnul îl laudă pe acest escroc. Pentru că trebuie spus din capul locului: administratorul din istorioara aceasta este un escroc desăvârșit (nici nu știu dacă acesta este atributul potrivit!). Poate că vreunii se vor fi gândit că orice persoană pe care o scoate în evidență Domnul într-o pildă este un erou sau un exemplu de caracter nobil. Dacă și tu crezi așa, atunci pregătește-te pentru o schimbare, pentru că vei întâmpina dificultăți în cazul pildei de față. Personajul principal al acestei parabole este un ticălos. Când eram pastor, am încercat într-o vară să țin o serie de predici despre mârșavii și ticăloșii din Scriptură, hoții din teologie, oamenii răi din Biblie și escrocii din creștinism – și credeți-mă: a fost o serie lungă, pentru că au existat totuși așa de mulți derbedei și pungași! Și ispravnicul din pilda noastră face parte dintre ei.
Am atras deja atenția asupra faptului că Luca redă câteva pilde prin contrast, el fiind sigurul evanghelist care face acest lucru. Majoritatea pildelor sunt prin comparație. În orice caz, pentru exegetul serios, pilda este dificil de înțeles și interpretat, astfel încât să asigure o consecvență a tratării simbolurilor, a sensurilor și principiilor hristice și a coerenței învățăturii oferite cititorului/ascultătorului. (Apropo: audiența pare să se schimbe în cazul de față, pilda fiind spusă ucenicilor – nu știm exact dacă în prezența altora, sau doar lor...)
Vedem că în această pildă, Domnul folosește ca exemplu un om care se ghida după principiile lumii. În Cuvântul lui Dumnezeu ni se spune că lumea îi iubește pe cei care sunt ai săi, însă îi urăște pe cei care Îi aparțin lui Dumnezeu: „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.” (Ioan 15:18–19). Un copil al lui Dumnezeu nu aparține acestei lumi și nu trăiește după principiile acesteia. În Galateni 1:3-4, Pavel spune: „Domnul nostru Isus Hristos... S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.” Iar în Romani 12:2, tot Pavel spune: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” La fel, apostolul Ioan ne îndeamnă: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume…” (1 Ioan 2:15). Destulă lume apreciază și azi principiul evoluționist al selecției naturale, iar ispravnicul necredincios in pilda noastră pare că se ghidează și el exact după acest principiu.
Un imperativ major al omenirii este „autoconservarea”, pe fondul naturii pervertite de păcat și de pornirile firești. Se „închid ochii” atunci când este vorba despre o afacere dubioasă, sunt sprijinite practicile îndoielnice, iar escrocul este lăudat. De multe ori, legile sunt de partea escrocului și a criminalului – ba parcă adesea sunt făcute sau aplicate să protejeze mai degrabă drepturile făptașului decât ale victimei! Orice om, potrivit legilor lumii, este considerat nevinovat până la proba contrarie. Cuvântul lui Dumnezeu, însă, are o abordare exact opusă. Dumnezeu spune că omul este vinovat până la proba contrarie. El afirmă clar în Cuvântul Său: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Rom. 3:23). Un om nu poate fi nevinovat înaintea lui Dumnezeu, însă poate fi justificat înaintea Lui: „Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus…” (Rom. 8:1). Când un om își pune încrederea în Isus Hristos ca Salvator al Său, el este justificat prin credință. Acesta este singurul mod în care poate fi justificat un om înaintea lui Dumnezeu, singurul proces în baza căruia vinovatul este iertat și socotit nevinovat.
Isus a mai spus ucenicilor Săi: „Un om bogat avea un ispravnic care a fost pârât la el că-i risipeşte averea.” (Luca 16:1)
Aceasta este povestea unui proprietar bogat și a administratorului averilor sale – care se dovedește la un moment dat periculos de necredincios (iar mai apoi, de incorect!). Ispravnicul acesta era responsabil de păstrarea și sporirea bunurilor stăpânului său.
Vă amintiți că și Avraam avea un astfel de slujitor, care se ocupa de toate averile sale. Acel slujitor principal al lui Avraam a fost cel care a mers în Haran pentru a căuta o mireasă pentru Isaac. Și David a avut ispravnici, care sunt menționați în 1 Cronici 28:1. Administratorii aceștia se ocupau de toate averile împăratului, inclusiv de copiii lui. Iar în Noul Testament, Pavel ne spune astfel: „Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.” (1 Cor. 4:2).
Ispravnicul din această pildă corespunde directorului executiv al unei corporații din zilele noastre, responsabil de buna ei funcționare din toate punctele de vedere, astfel încât interesele proprietarilor/acționarilor să nu aibă de suferit. Iată însă că administratorul din pilda noastră se face vinovat de abuz în serviciu și deturnare de fonduri... Închipuiți-vă un președinte de bancă, delapidând sau fugind cu fondurile băncii. Ispravnicul necredincios era acuzat/pârât că risipea averea stăpânului său.
Încă două mici observații: cuvântul grecesc pentru „pârât” este diabolos, din care derivă „diavol”. Iar când auzim cuvântul „risipire” nu putem să nu ne aducem aminte de pilda precedentă, a fiului pierdurt și regăsit – un risipitor prin excelență!
Deci acuzația (rețineți că nu se specifică cine l-a pârât) face ca administratorul să-și piardă încrederea și-i pune în pericol chiar poziția, pentru că ce proprietar rămâne impasibil când aude că averile sale se duc pe apa sâmbetei cu concursul unui administrator indolent?
El l-a chemat şi i-a zis: „Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta, pentru că nu mai poţi fi ispravnic.” (Luca 16:2)
Sesizat, stăpânul spune ceva de genul: Te rog să vii la mine cu registrele contabile și cu inventarul bunurilor! Nu era neapărat o zi a răfuielii, dar era cu siguranță un moment în care trebuiea să dea socoteală. El avea sigiliul stăpânului său, deci el era casierul (avea cum s-ar spune și ștampila, și specimen de semnătură, facea operațiunile bancare și înregistrările contabile, alcătuia balanțe, bugete și rapoarte, pe care tot el le semna! Un fel de cumul de funcții care acum ăși dovedește carențele procedurale!) Așadar, omul nostru, în loc să întocmească un raport financiar, se decide instantaneu să folosească principiul de căpetenie al naturii umane – autoconservarea... Care începe cu o analiză de sine (care nu denotă însă deloc părere de rău pentru ce făcuse, ci pentru ce putea să i se întâmple! Îl motivează deci preocuparea pentru cum să iasă bine la control, ca să-i fie bine și după aceea!)...
Ispravnicul şi-a zis: „Ce am să fac dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.” (Luca 16:3)
Acest om avea pielea fină, și simțea că n-ar fi putut lucra ca muncitor de rând, dar și să cerșească îi era rușine! Nu poți să nu zâmbești amar: omului îi era rușine să cerșească, dar nu-i era rușine să înșele și să fure! Din păcate, și astăzi există mulți astfel de oameni!
„Ştiu ce am să fac, pentru ca, atunci când voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor.” (Luca 16:4)
Omul acesta nu s-a pocăit; nu i-a părut rău pentru ce a făcut și nici n-a avut remușcări. Acest om era un escroc, care era considerat însă inteligent după standardele lumii. Nu avea pregătirea necesară pentru o altfel de muncă și probabil că nici vârsta nu îl avantaja. Pe deasupra, era prea mândru ca să cerșească, însă nu îi era rușine să fie necinstit. Așa că-și face niște calcule, și ajunge la niște concluzii simple și materialiste, pe care se grăbește cu orice risc să le aplice (Luca 16:5–6):
A chemat pe fiecare din datornicii stăpânului său şi a zis celui dintâi: „Cât eşti dator stăpânului meu?” „O sută de măsuri de untdelemn”, a răspuns el. Şi i-a zis: „Ia-ţi zapisul şi şezi degrabă de scrie cincizeci.”
Exegeți clasici au făcut observația că în vremea aceea în Orient nu se practica totuși ținerea unor registre, nici controlul regulat. Totul se făcea pe încredere și pe memorie. Ispravnicul întreba: „Cât eşti dator stăpânului meu?” Iar acel om îi datora stăpânului o sută de măsuri de untdelemn. „Păi”, zice ispravnicul, „o măsură de untdelemn costă cam un leu acum. Hai să-ți spun cum facem. Îți dăm untdelemnul cu 50 de bani.” Astfel, datornicul trebuia să plătească numai jumătate din datoria sa.
Apoi a zis altuia: „Dar tu cât eşti dator?” „O sută de măsuri de grâu”, a răspuns el. Şi i-a zis: „Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci.” (Luca 16:7)
Nu știu de ce acestuia nu i-a făcut aceeași reducere ca primului, însă acest om a trebuit să plătească 80 de bani pentru o măsură de grâu (poate că grâul era de regulă mai scump, sau mai prețios!) În orice ca, mi se pare că acest ispravnic necredincios este la fel de abil și acum, spre sfârșitul carierei sale, cum va fi fost probabil de la început.
El își cunoaște interesul: să scape de pedeapsă, și să-și securizeze viitorul!
Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înţelept. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii. (Luca 16:8)
Cred că unul dintre cele mai greu de înțeles lucruri din această istorioară este reacția stăpânului, la aflarea aranjamentelor pe care le făcuse administratorul (în avantajul său și-n defavoarea proprietarului) Trebuie să recunoaștem că este șocantă reacția laudativă – vecină cu bucuria! – a acestui stăpân, care aproape că se laudă cu adminsitratorul său întreprinzător. Așa că nu pot să nu mă gândesc că probabil și omul acesta se va fi îmbogățit folosind cam aceleași principii precum ispravnicul necredincios.
Citești și parcă nu-ți vine să crezi: stăpânul îl laudă pe angajatul său că – deși l-a păgubit! – a procedat în mod înțelept. În ce fel? Potrivit principiilor lumii. Aceasta este lumea care Îl urăște pe Hristos și care își face propriul set de reguli. Astfel, legea lumii este „care pe care”. Acel stăpân lumesc și-a lăudat ispravnicul lumesc pentru înțelepciunea sa lumească folosită în afacerile sale lumești! (De menționat în context că unii comentatori, din dorința de a face mai inteligibilă și acceptabilă pilda, propun citirea frazei în cheie interogativă, punând-o sub semnul întrebării retorice: „Credeți că stăpânul l-a lăudat pe ispravnic, pentru că a lucrat înțelept?” Interogație cu răspuns negativ, desigur!)
Domnul Isus concluzionează pilda cu o constatare care ar trebui să ne pună pe gânduri: „Fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.” (Sunt iarăși comentatori care consideră această afirmație drept cea mai dificilă din toată Evanghelia!) Adică, fiii lumii din acest veac sunt mai pricepuți decât fiii luminii, în a-și folosi banii cu pricepere și eficiență!
Poate că vor fi fost destui care îi disprețuiau pe credincioșii care se ocupau de chestiunile pragmatice ale comunității – și pare că Domnul încearcă să le facă dreptate, admonestându-i în același timp pe ucenici: „Dacă un biet administrator de moșie s-a comportat isteț, de ce ați fi mai dezinteresați sau ineficienți voi, care administrați chiar proprietățile Tatălui ceresc?!”
„Şi Eu vă zic: faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice.” (Luca 16:9)
Expresia în original este: „Faceți-vă prieteni cu mamona cel necinstit...”, unde mamona este cel mai probabil substantiv comun, și nu propriu – cuvânt aramaic care se traduce prin: „bogăție, profit, avere”, prin extensie: „lăcomie de bani”!
Oricum, avem aici de-a face cu – îndrăznesc să afirm – cea mai șocantă și mai surprinzătoare afirmație din acest pasaj: cea referitoare la relația credinciosului cu „bogăţiile nedrepte”. Ce sunt aceste „bogăţiile nedrepte”? Păi sunt și posesiunile, inclusiv banii (deși cred de exemplu că și sănătatea este un gen de bogăție pentru care nu ai niciun merit, și care nu putem spune că ni se cuvine, sau că e pe drept atribuită!). Dar să revin la bani... care, în sine, nu sunt răi; ei sunt amorali. Însă iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Pentru credincioși, banii trebuie să fie de factură spirituală – adică ne slujim de ei cât să acoperim nevoințele esențiale, iar restul îi orientăm înspre lucrări care țintesc proclamarea Evangheliei și extinderea domeniului și intereselor Împărăției cerurilor. Domnul nostru a spus că trebuie să ne adunăm comori în ceruri; așadar, să fim înțelepți cu privire la felul în care ne folosim banii, pentru ca atunci când vom fi scoși din isprăvnicie, adică atunci când ajungem la sfârșitul vieții, să fim primiți în ceruri.
„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari. Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi, dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” (Luca 16:10–12)
Noi suntem ispravnici ai lucrurilor materiale. În virtutea calității suplimentare și fundamentale de credincioși, noi nu posedăm nimic, ci dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu de felul în care administrăm bunurile Sale. Domnul spune că oamenii din lume sunt mai înțelepți decât fiii luminii în ceea ce privește isprăvnicia. Timp de câțiva ani am fost pastor într-o biserică din centrul orașului Los Angeles, iar lângă sediul bisericii se afla sediul unui consorțiu financiar. De-a lungul anilor, am văzut mulți oameni luând cu asalt birourile brokerilor, pentru a urmări fluctuația bursei de valori. Dimineața mergeau acolo pentru a-și da seama ce au de făcut în ziua respectivă și nu investeau în acțiuni decât atunci când credeau că valoarea acestora este în creștere. Un creștin mi-a spus odată că și-a obținut averea jucând la bursă și din acest motiv nu voia să accepte să slujească în biserică (totuși, nu știu cum se împăca cu gândul că este membru în biserică! Oricum, e clar că omul acesta se pricepea să facă bani!)
Câți creștini din zilele noastre sunt isteți în folosirea bogățiilor nedrepte, adică a banilor? Își folosesc creștinii banii pentru a-și aduna bogății spirituale? Dumnezeu te va trage la răspundere pentru folosirea greșită a bogățiilor materiale pe care ți le dă. Știu despre un program al cărui singur scop este interesul unui anume individ. Așa cum știu despre altele în care cea mai mare parte a donațiilor sunt folosite pentru cheltuielile uriașe ce permit liderilor să circule în automobile de lux, avioane sau vapoare scumpe, sau să-și facă niște concedii excentrice... Creștinii greșesc cu privire la felul în care își donează banii și lucrurile ar sta altfel dacă ei ar fi la fel de isteți ca fiii acestui veac. Cât de deștept ești, dragul meu creștin, în probleme legate de bani? Îți folosești banii ca să ajuți Cuvântul lui Dumnezeu să ajungă la cei care au nevoie de ei? Sau te mulțumești doar să îi dai, și ți-e indiferent ce se face cu ei, sau unde ajung?!
În pilda ispravnicului necredincios, Domnul Isus spune, cu alte cuvinte: „Credeți că Dumnezeu vă va încredința bogățiile cerești, dacă nu folosiți așa cum trebuie ceea ce v-a dat aici, pe pământ?” Banii sunt o problemă spirituală, iar tu trebuie nu doar să dai bani, ci și să-i investești acolo unde crezi că vor aduce cel mai mare profit de suflete câștigate pentru Hristos! Prin extensie, sensul interogației hristice este: dacă nu ești în stare să ai grijă să folosești bine banii, cum să ți se ncredințeze valorile/bunurile/bogățiile cu adevărat importante (spirituale, veșnice)?!
„Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul, şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Luca 16:13)
Care sunt valorile tale și ce faci cu ele, dragul meu prieten? Concret, practic, imediat: ce faci cu banii tăi? Îndrăznesc să cred că ai un venit, câștigi niște bani... ce faci cu ei? Aceasta este o întrebare bună. Nu mă interesează pe mine, să te intereseze pe tine că faci ce trebuie cu ei! Îi folosești în scopuri egoiste sau murdare? Atunci slujești mamona, ești robul lăcomiei! Îl slujești pe Dumnezeu sau pe mamona? Pentru că nu-i poți sluji pe amândoi în același timp!
Cred că v-ați dat seama până acum, Domnul Isus nu vorbește de dragul cuvintelor – ci să fie auzit... și aici, afirmațiile sale au și scop polemic. Că vor fi fost prin preajmă sau nu, cert e că fariseii au auzit ce a spus Isus, și s-au simțit puși sub acuzare.
Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea şi îşi băteau joc de El. Isus le-a zis: „Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte; şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală. Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege.” (Luca 16:14–17)
Așa cum cunoștea inimile fariseilor, Domnul Isus cunoaște și inima ta (și o cunoaște și pe a mea, desigur). Putem să ne punem măști în fața oamenilor, însă nu în fața lui Dumnezeu. Să nu căutăm să-i impresionăm pe alții, să nu urmărim aprecierea și lauda/înălțarea în ochii oamenilor – pe care Domnul n-o privește cu ochi buni! Cine se smerește va fi înălțat... și ferice de cei cu inima curată – adică sinceri, transparenți, naturali, curați... Noi nu putem atinge acest standard al lui Dumnezeu, fără ajutorul Lui!
„Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei preacurveşte.” (Luca 16:18)
Dacă acesta ar fi singurul verset din Scriptură care vorbește despre divorț, atunci pentru creștini nu ar exista divorțul – care este în sine o temă deloc agreată de cei ce voiesc să trăiască după bunul plac. Versetul acesta, însă, trebuie comparat cu Matei 19 și cu 1 Corinteni 7, pentru că o învățătură trebuie studiată în întreaga Scriptură pentru a i se verifica validitatea. Aici, Domnul le vorbește unor oameni care – deși se aflau sub Lege – nu luau în serios Legea lui Dumnezeu!
Doamne, ajută-ne să ne ținem departe de orice fel de lăcomie, dă-ne înțelepciunea să folosim bine darurile Tale, și să nu ieftinim nici harul Tău, care aduce mântuirea (în sfințenie!) pentru toți oamenii!
Rămâneți în har, până data viitoare!