Tuesday Jun 25, 2024

Luca 11:1-26 | Itinerar Biblic | Episodul 220

Ce Dumnezeu atent și sensibil avem, ce Tată binevoitor și puternic! El a fost cu noi până aici și până acum („v-am purtat și tot vreau să vă mai port, pentru că până la căruntețele voastre Eu sunt același!”) Credincioșia Lui îndurătoare este impresionantă, necurmată și generoasă – ne învață și ne poartă, lucrează și ne protejează, ne călăuzește și ne hrănește la toate nivelurile și-n toate domeniile. Dacă în trecutul îndepărtat intervenea direct și personal din înalt, în Domnul Isus El a coborât și-a umblat o vreme printre noi, pentru a întruchipa un model de viață și lucrare, de trăire și vorbire, de învățătură și de înțelepciune – toate: în dependență și comuniune cu Tatăl ceresc... iar în zilele noastre, prin Cuvânt, prin Duhul Sfânt, Dumnezeu ne vorbește și interacționează personal, și se ocupă de fiecare după nevoile specifice, mai cu seamă când Îl solicităm! Iar dacă ni se pare că nu știm cum să-L rugăm, sau că n-avem îndrăzneală, ori mai știu eu ce altceva – Domnul Se ocupă și de compensarea/corijarea acestor lacune (reale sau doar pretinse)

Mărturie în acest sens stă episodul de debut al cap. 11 al Evangheliei după Luca, în care Isus Își învață ucenicii să se roage, spunându-le o pildă – citim (Luca 11:1–4)

Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.” El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”

Această secțiune importantă vorbește despre rugăciune... poate că se aseamănă cu anumite pasaje din alte Evanghelii, însă este diferită de acestea. Unii consideră că acest pasaj este o inserție în relatarea cronologică a lucrării lui Hristos. Este adevărat că pasajul acesta nu urmează mișcarea generală, însă prezintă multe implicații și particularități interesante. Oricum, nu se poate preciza unde și când are loc această întâmplare didactică.

Motivul pentru care acel ucenic a vrut să știe cum să se roage a fost că el Îl văzuse pe Hristos rugându-se. Domnul obișnuia să Se retragă undeva singur, ca să Se roage. Se pare că un ucenic L-a auzit rugându-Se și astfel s-a născut în inima lui dorința de a se ruga și el așa cum s-a rugat Hristos.

Dragul meu, Domnul Isus Hristos se află în acest moment la dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi. El este marele nostru Mijlocitor. Și încă este o idee bună și astăzi să-L rugăm să ne învețe cum să ne rugăm. Am putea să-I spunem: „Doamne, învață-mă cum să mă rog!”

Acest ucenic nu întreba, însă, doar cum să se roage. Domnul rostise Predica de pe Munte, care arăta cum trebuie să ne rugăm. Acest ucenic nu dorea să afle o tehnică, un sistem, o formă de artă sau un ritual pe care să-l urmeze. Nu era vorba despre cum să spună o rugăciune, ci ucenicul dorea, de fapt, să se roage așa cum Se ruga Hristos.

Mulți oameni își spun rugăciunile și asta este ca și cum ai spune „Amin!” la sfârșitul unei zile, când te îmbraci în pijamale. Eu am fost crescut într-o casă în care nu am auzit niciodată o rugăciune și nu am văzut niciodată Biblia (povestește JVMcGee). Prima dată când am avut de-a face cu rugăciunea a fost la o conferință la care am participat pe când eram copil. Eram cazat într-un cămin, împreună cu alți băieți, iar seara, cel care era responsabil acolo, ne-a spus să ne punem pijamalele și să ne adunăm la rugăciune. La început am avut impresia că întotdeauna trebuie să te îmbraci în pijamale ca să te rogi și că nu te puteai ruga într-un alt moment decât atunci când te îmbrăcai în pijamale. Cu alte cuvinte, eu îmi imaginam că pijamalele erau hainele pe care trebuia să le porți când te rogi. Era o idee absurdă, bineînțeles, însă, sincer, habar n-aveam nimic despre rugăciune – și de aceea spun: chiar avem nevoie de cineva să ne învețe să ne rugăm; nu doar să spunem rugăciuni, ci să ajungem la Dumnezeu.

Acest ucenic L-a rugat pe Domnul: „Învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.” Suntem în măsură deci acum să aruncăm pe neașteptate o privire în viața lui Ioan Botezătorul (un fel de privire de rămas-bun, pentru că îl vedem pentru ultima dată!) Și ce vedem în această ultimă imagine cu Ioan Botezătorul, cu ce ecouri despre el rămânem? Aproape surprinzător – îl vedem pe Ioan (și) ca om al rugăciunii. Poate nu ne vine să credem că un om aspru, obișnuit să ridice vocea la păcătoși, să-i pună la punct pe așa-zișii lideri religioși, omul neînfricat care spunea lucrurilor pe nume, trăitor mai degrabă în pustie, de aceea neîngrijit, fără maniere sau gusturi – poate fi iată un om al rugăciunii! Și-n plus, și mai uimitor: omul acesta avea și ucenici, de care se ocupa, pe care îi învăța, și nu în ascuns! Iată că era de notorietate că Ioan își învăța discipolii, inclusiv (cum) să se roage!

Probabil că așteptarea și rugămintea acestui ucenic era nu să ajungă să se roage și el ca Ioan, sau chiar ca Hristos... ci să li se predea și lor această artă a rugăciunii, de către Învățătorul Isus, „pentru că, uite: asta face și Ioan Botezătorul!” „Învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.” Va putea spune cineva așa despre tine sau despre mine? Vom fi și noi pomeniți ca oameni ai rugăciunii, și care au „ținut aproape” de cei care aveau nevoie de rugăciune, și care voiau să stăpânească practica, arta rugăciunii (sau a luptei în rugăciune!)? Toții marii slujitori ai lui Dumnezeu au fost oamenii ai rugăciunii. Viețile uscate ale creștinilor și uscăciunea din bisericile noastre de astăzi sunt rezultatul lipsei de rugăciune. Asta este problema noastră. Dar nu-i totul pierdut – noi, azi, avem de partea noastră (în noi!) Duhul Sfânt, care ne conduce în tot adevărul, care mijlocește pentru noi cu suspine negrăite, chiar ne ajută în slăbiciunea și neștiința noastră (inclusiv în a ne ruga!)

Ca răspuns la cererea lor, Domnul le dă următoarea rugăciune, însă eu nu cred că intenția Lui a fost ca această rugăciune să fie atât de des rostită în timpul serviciului public de închinare. Rugăciunea „Tatăl nostru” nu a fost intenționată să fie o rugăciune pompoasă pentru serviciul public de închinare, ci o rugăciune personală spontană, ca și cum un fiu ar vorbi cu tatăl său. Dumnezeu Tatăl mă cunoaște și nu cred că vrea să-mi dau aere, să-mi schimb vocea și să folosesc un limbaj bombastic. Cred că sufere când atunci când vorbesc cu El am altă voce, alt limbaj, altă tonalitate – mai afectate toate! – decât atunci când vorbesc cu soția sau cu un prieten. Tatăl nostru ceresc vrea să fim cât se poate de naturali atunci când ne rugăm! Și nici nu cred că vrea să spun rugăciuni interminabile. Pe mine mă obosesc rugăciunile lungi, și cred că la fel Îl obosesc și pe El!

Să mai spunem că versiunea împământenită în mentalul popular este o sinteză a celor două variante ale acestui model de rugăciune, oferit de Domnul Isus în Evangheliile lui Matei și Luca. Dar această rugăciune a fost „predată” în mai multe propovăduiri publice ale Mântuitorului. Apoi, Evanghelia după Matei a fost scrisă pentru creștinii proveniți din iudaism, și include această rugă-tip în predica de pe munte; Evanghelia după Luca – scrisă pt prozeliții dintre ne-evrei – arată că de acest model de rugăciune au beneficiat doar ucenicii. Deci era normal să existe diferențele care apar între variantele din Matei respectiv Luca.

Foarte succint vă propun să privim la câteva componente ale acestui model de rugăciune. Prima parte a rugăciunii este lauda – „Sfințească-se numele Tău”. „Vie Împărăția Ta” înseamnă că ne rugăm ca voia și autoritatea lui Dumnezeu să se aplice și să se împlinească pe pământ, înseamnă să urâm răul și să iubim binele și să dorim împlinirea voii lui Dumnezeu în viața noastră. Nu are niciun rost să rostești cuvintele acestei rugăciuni, dacă nu le spui din inimă. Această rugăciune este pentru credincioși, nu pentru cei nemântuiți. (Există un model de rugăciune și pentru cei nemântuiți, care spune: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13), însă poate fi chiar și mai simplă de-atât. Dumnezeu este milostiv și poate să aibă milă de tine! Nu trebuie să-L implori pe Dumnezeu să te salveze; El te va salva dacă vii la El!)

O altă parte a rugăciunii „Tatăl nostru” se referă la hrana necesară: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi.” (Există o dificultate de traducere aici: epiousios poate fi tradus și „de toate zilele/de fiecare zi”, dar și „spre ființă”, cu sens spiritualizat. Alții chiar – într-o Evanghelie a nazarenilor, traduseseră „de mâine”, tot cu sens spiritualizat referitor la Împărăția de mâine, escatologică, mesianică – dorită azi, acum, mai degrabă). Apoi ni se spune să ne rugăm astfel: „şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator.” Sper că tu poți să te ridici la acest standard, în ce mă privește însă mă tem că eu nu pot. Poți să-i ierți pe toți cei care îți greșesc? Dragul meu, Dumnezeu vrea să-I iertăm pe semenii noștri. Standardul nostru este stabilit în Efeseni 4:32, unde se spune: „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.”

Dumnezeu să ne ajute să fim oameni ai rugăciunii. Nevoia noastră nu este de mai mulți predicatori, biserici sau misionari, ci de mai mulți oameni care știu să se roage.

Mergem mai departe cu citirea și înțelegerea cap. 11 din Evanghelia după Luca, și constatăm că Dumnezeu nu a terminat cu subiectul rugăciunii în acest capitol. Luca este singurul care relatează următoarea pildă, despre perseverență și insistență în rugăciune, aducând astfel o altă lumină asupra subiectului rugăciunii:

Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten şi se duce la el la miezul nopţii şi-i zice: «Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu şi n-am ce-i pune înainte»; şi dacă, dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: «Nu mă tulbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pâini…»” (Luca 11:5–7)

Mi se pare o parabolă a contrastelor... și-n plus, aș vrea să-ncerc s-o actualizez și s-o fac și mai relevantă și practică pentru zilele noastre. Cu alte cuvinte, ar putea fi așa: să luăm cazul unei familii (soț, soție și copii), care primesc o scrisoare că mama soției va sosi în curând într-o vizită. Le spune exact ziua în care va veni, menționând că va ajunge în cursul după-amiezii. Familia decide că vor merge cu toții în oraș pentru a lua cina, atunci când va ajunge mama-soacră. În cele din urmă, sosește ziua cea mare, însă mama-soacră nu apare. Trece după-amiaza, vine seara, iar familia primește un telefon de la mama-soacră, care le spune că întârzie din cauza unei defecțiuni la mașină. Ei se liniștesc, și presupun că va mânca ea ceva pe undeva, înainte de a ajunge la ei... La miezul nopții, ajunge mama-soacră, iar ginerele o întreabă dacă a mâncat. Ea îi spune că nu a mâncat, și că îi este chiar foarte foame! Așadar, pentru că nu au nimic de mâncare în casă, ginerele merge la vecinul său, să-l roage să-i împrumute ceva de mâncare. Vecinul însă îi răspunde: „Așteaptă până dimineață, doar nu mori de foame! Sunt în pat și copiii mei la fel! Du-te acasă!”

„Vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie.” (Luca 11:8)

Omul însă îi răspunde vecinului său: „Vecine, nu o cunoști pe soacră-mea! Te rog, scoală-te!”, continuând să bată la ușă. În cele din urmă, vecinul se scoală și îi dă ce dorește.

Nu uitați, vă rog, că am precizat că avem aici o parabolă prin contrast.

„De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.” (Luca 11:9–10)

Dragul meu, crezi cumva că Dumnezeu a adormit? Când te rogi, ai impresia că S-a dus la culcare și nu poți să-L trezești? Sau crezi că nu vrea să-ți răspundă la rugăciuni? Dumnezeu vrea să răspundă rugăciunilor tale și o va face. Acesta este mesajul pildei de față – o parabolă bazată pe contrast, nu pe asemănare. Nu trebuie să asaltezi porțile Împărăției sau să faci scandal la ușile Cerului, pentru a atrage atenția lui Dumnezeu! El nu șovăie să te asculte sau să-Ți răspundă. Dumnezeu ne spune în Isaia 65:24: „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” Dumnezeu vrea să te asculte și să-ți răspundă.

Unii cred că Dumnezeu nu le aude rugăciunile și nu le răspunde, însă ei nu înțeleg, de fapt, că Dumnezeu uneori spune „Nu!”. Problema noastră este că nu ne place acest tip de răspuns. Dumnezeu aude întotdeauna rugăciunile copiilor Săi și le răspunde, însă uneori El spune „nu”, pentru că noi nu cerem ce este mai bine pentru noi. De-a lungul anilor, mi-am dat seama că cel mai bun, cel mai sănătos răspuns pe care mi-l putea da Dumnezeu la unele din cererile mele a fost „nu”! Slavă Lui că așa a făcut! Să vă spun doar o împrejurare:

Când eram tânăr, m-am rugat ca Dumnezeu să mă ajute să ajung pastor într-o anumită biserică (povestește JVMcGee). Am fost invitat să candidez la postul respectiv, însă cei care decideau lucrurile pe-acolo s-au întâlnit în spatele ușilor închise pentru a decide dacă mă acceptă sau nu. În cele din urmă, decizia lor a fost să-mi respingă candidatura, pentru că nu eram implicat în politica bisericească, iar biserica lor avea un rol strategic pe atunci. Când am primit răspunsul lor, am mers plângând înaintea Domnului... și I-am spus că m-a dezamăgit! Astăzi mi-e rușine de ce am făcut atunci, și mi-am cerut iertare pentru atitudinea mea greșită. El nu m-a lăsat baltă atunci, ci doar știa ce este mai bine pentru mine. El pregătise ceva mult mai bun pentru mine... și de multe ori i-am mulțumit apoi pentru acel „nu”! Nu trebuie să asediezi poarta cerului ca să-L faci pe Dumnezeu să te audă și să răspundă rugăciunii tale. Dumnezeu nu doarme, nici nu moțăie, El nu e ocupat cu altele! Ușa Sa este larg deschisă, iar El spune: „Bate, caută și cere.” Du orice situație înaintea Domnului în rugăciune – și El îți va da tot ce este mai bun... conform atotștiinței Lui și planului Lui în ce te privește! El nu-ți va împlini toate mofturile sau dorințele, dar sigur nu te va lipsi de ce știe că-ți trebuie!

Deci, nu fii nemulțumit că nu primești ce vrei, fii mulțumitor că nu primești ce meriți!

„Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?” (Luca 11:11)

Însă, înainte de a merge înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, trebuie să te asiguri că El este cu adevărat Tatăl tău: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Dacă crezi că Domnul Isus Hristos a murit pentru tine și a înviat, pentru a te îndreptăți pe tine înaintea lui Dumnezeu, atunci devii fiul sau fiica lui Dumnezeu. Atunci când te încrezi în Hristos ca Salvator al tău, ești botezat de Duhul lui Dumnezeu în trupul lui Hristos și devii fiu, care poate merge înaintea lui Dumnezeu spunându-I „Tată”. Dacă îi ceri tatălui tău pământesc o pâine, îți va da o piatră? Dacă îi ceri un pește, îți va da el oare un șarpe? Poți să-ți imaginezi că un tată ar putea face acest lucru?

„Sau, dacă cere un ou, să-i dea un scorpion? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:12–13)

Acela a fost momentul în care Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi să ceară Duhul Sfânt!... însă din câte-mi dau seama, ei nu L-au cerut niciodată. Mai târziu, Hristos a pus la un moment dat: „Luaţi Duh Sfânt!” (Ioan 20:22). Ei aveau nevoie de Duhul Sfânt în acele zile de dinaintea Cincizecimii, când se va pogorî Duhul Sfânt. Atunci, în ziua aceea, la 10 zile după Înălțarea Mântuitorului, Duhul a venit și i-a botezat pe ucenici în trupul credincioșilor, așezându-i astfel în Hristos. În acea zi, ei au fost umpluți cu Duhul Sfânt! Noi toți avem nevoie de această umplere. Toți credincioșii au fost botezați în trupul lui Hristos: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh” (1 Cor. 12:13).

Următoarea întâmplare este relatată și în Matei 12:24–30 și în Marcu 3:22–30, și din acest context provine noțiunea așa-zisului „păcat de neiertat”.

Isus a scos dintr-un bolnav un drac care era mut. După ce a ieşit dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat. Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.” (Luca 11:14–15)

Minunile Domnului Isus erau atât de clare și de evidente, încât fariseii au fost nevoiți să găsească o explicație, pentru că nu puteau nega existența miracolelor, când acestea se întâmplau sub ochii lor. Ei au recurs însă la ea mai josnică și mai blasfemiatoare explicație cu putință. Fariseii nu au negat realitatea acelor minuni, însă susțineau că erau făcute prin puterea Diavolului.

Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn din cer. Isus le-a cunoscut gândurile şi le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei este pustiită; şi o casă dezbinată împotriva ei se prăbuşeşte peste alta. Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul? Şi dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.” (Luca 11:16–19)

Hristos le-a arătat absurditatea crasă a raționamentului lor.

„Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi.” (Luca 11:20)

„Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi” înseamnă că aceasta era printre ei, în prezența persoanei lui Isus, care întrunea condițiile de a fi rege.

„Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruie, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte prăzile luate de la el.” Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte. (Luca 11:21–23)

„Omul cel tare şi bine înarmat” este Satan, iar omul posedat de demon era o dovadă a puterii lui. Isus, însă, este mai puternic decât Satan, astfel că a putut să scoată demonul din om. Expresia aceasta „Omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa” – ne transmite și un mesaj foarte actual. Sunt mulți (inclusiv din afara granițelor!) care vor să ne slăbească și să ne înfricoșeze, atât individual, cât și ca națiune... Terorismul proliferează, însă „omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa”. Și Satan lucrează, din afara granițelor Împărăției lui Dumnezeu, și cât timp există un dușman puternic, ar fi bine să fim înarmați.

„Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: «Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.» Şi, când vine, o găseşte măturată şi împodobită. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşază în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.” (Luca 11:24–26)

Această pildă ilustrează poziția precară a Israelului și a fariseilor. Pilda vorbește despre un om cu un duh necurat. Duhul pleacă din om, iar omul simte că este curat –măturat și împodobit, dar gol. Îmbunătățirea nu este de folos, dragii mei! Dacă toți oamenii din lume nu ar mai păcătui, asta nu ar însemna că ar fi mai mulți creștini în lume. A renunța la păcat nu înseamnă că devii creștin. Nu de îmbunătățire avem nevoie, ci de regenerare. Poporul Israel își măturase casa prin lucrarea lui Ioan Botezătorul și a lui Isus, însă nu L-a invitat pe Domnul Isus Hristos să intre în ea, așa că acea generație stricată de evrei urma să ajungă într-o stare și mai rea, după cum ne arată pilda. Ne oprim aici, pentru a continua cap. 11 din Luca sper să ne reîntâlnim data viitoare! Pe curând!