Friday Jun 21, 2024
Leviticul 8:31-9:24 | Itinerar Biblic | Episodul 178
Dragi ascultători, mă rog ca de fiecare dată să găsiți satisfacție duhovnicească în episoadele acestui program care – pentru că izvorăște din Cuvântul lui Dumnezeu – este util întru apropierea de Cel ce ne-a creat, și ne susține... și care vrea să fie și Mântuitorul cât mai multora... Sper ca apropierea de Dumnezeu să fie și dorinţa dvs. arzătoare... Ar trebui să fie, pentru că aşa (și de aceea) am fost creaţi. Stăruind (ca atât de mulți alții!) în independență și indiferență față de El, nu facem decât să rătăcim bezmetic, să ne bucurăm cu surogate sau pseudo-realizări, și să ne ratăm destinul pentru care am fost creați.
Apropierea de Dumnezeu este cea care ne aduce împlinirea. În primul rând deci – trebuie să acceptăm și să ne dorim asta! Apoi, desigur, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, de care trebuie să apropiem în sfinţenie, trebuie să respectăm condiţiile cerute de natura Sa. Ele nu sunt simple recomandări şi nici nu au un caracter preferenţial. Ele se aplică tuturor celor ce intră în prezenţa lui Dumnezeu, indiferent de statutul pe care îl au. În prezența Lui vii în condițiile Lui! Așa a fost dintotdeauna...
Ne uităm și în cartea pe care o parcurgem acum, Leviticul: chiar preoții desemnați de Însuși Dumnezeu să intre în prezenţa Lui, pentru a face mijlocirea, trebuiau să îndeplinească condiţiile pe care Dumnezeu le-a comunicat. Nimeni nu s-a putut și nu se poate sustrage acestora. Este ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la toți cei ce-I slujesc Lui!
Am început să vedem ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la preoţi şi primele aspecte legate de oficiul preoţesc au fost cele legate de consacrarea lor. Moise este agentul care transmite și coordonează aplicarea scrupuloasă a tuturor prevederilor divine în procesul de pregătire pentru consacrare și de sfințire a celor desemnați (Aaron și fiii săi) în slujba preoției. Aceștia sunt echipați corespunzător, cu toate piesele vestimentare de cuviință, după care se aduc jertfele de mulțumire și de ispășire reclamate de sfințenia lui Iahweh.
Apoi, sunt sfinţiţi prin ungerea cu sânge şi untdelemn. Sângele este pentru iertarea păcatelor, care este lucrarea lui Hristos; untdelemnul este pentru ungerea Duhului Sfânt. (Instrucţiunile în această privinţă sunt date în Exodul 29:21.) Acestea ne vorbesc despre Domnul Isus, care a spus: “Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr” (Ioan 17:19). Acest verset ar trebui să ne amintească faptul că toți cei credincioşi sunt chemaţi să umble şi să trăiască în această lume ca adevărați copii răscumpăraţi cu sânge ai lui Dumnezeu. Acelaşi lucru l-a avut în gând şi Iuda când a scris (în vers. 23 al scurtei sale epistole): „Căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne”.
Spuneam și data trecută: puteţi trece prin ritualuri de consacrare, prin slujbe de consacrare, puteți să fiți activi în slujba Domnului... Esenţial este însă: ce cred cei din jur despre voi? Ce gândesc rudele, colegii, vecinii voştri? Văd ei că voi chiar Îl iubiți și-I slujiţi lui Dumnezeu? Văd în viaţa voastră că sunteţi consacraţi în slujba Domnului? Și cum se simte asta în relația cu ei?! Să nu uităm că avem datoria ca oamenii să vadă numai lucruri frumoase în viaţa creştinilor. Viaţa noastră ar trebui să fie o chemare și-o provocare la adresa omului de a ieşi din lume şi de a veni la Isus Hristos!
Așadar, în cadrul sfințirii în slujba preoției, ungerea lui Aaron și-a fiilor săi este completată în finalul capitolului cu o serie de imperative drastice adresate acelorași:
Moise a zis lui Aaron şi fiilor lui: „Fierbeţi carnea la uşa cortului întâlnirii; acolo s-o mâncaţi, împreună cu pâinea care este în coş pentru jertfa de închinare în slujba domnului, cum am poruncit, zicând: „Aaron şi fiii lui s-o mănânce.” Iar partea care va mai rămâne din carne şi din pâine s-o ardeţi în foc. (Lev. 8:31–32)
Dacă vă amintiți, de la începutul capitolului 8 am avut ocazia să trecem peste câteva „liste” (le zic eu acum, chiar dacă ele nu sunt denumite așa!): una, cuprinzând ce-i spune Iahweh lui Moise să ia în vederea sfințirii lui Aaron și-a fiilor săi... apoi – un desfășurător al fiecărui pas al pregătirii preoților în vederea consacrării... și-apoi, o trecere în revistă a acțiunilor prin care Moise aplică ad litteram instrucțiunile lui Dumnezeu; și tot așa se încheie, acum, textul acesta despre consacrare. Aaron și fiii lui, trebuiau să mănânce mâncarea care mai rămânea, iar acest lucru simbolizează că cei credincioși sunt invitați să se hrănească din lucrarea lui Hristos care a fost dusă până la capăt. Pacea și desfătarea le revin credincioșilor doar în măsura în care ei se hrănesc cu Hristos. Nimic nu trebuie să rămână, ci totul să fie consumat sau ars în foc. Nimic nu trebuie lăsat să se altereze ori să se risipească. Oh, câtă nevoie au oamenii lui Dumnezeu să se hrănească cu El!
Așadar sfințirea preoților în slujba Domnului se încheie cu masa la care Aaron și fiii săi sunt invitați (ca o confirmare a acceptării lor de către Domnul!)... dar și cu un avertisment serios (care încheie și cap. 8): (Lev. 8:33–36)
...Timp de şapte zile, să nu ieşiţi deloc din uşa Cortului întâlnirii, până se vor împlini zilele pentru închinarea voastră în slujba Domnului; căci şapte zile se vor întrebuinţa pentru închinarea voastră în slujba Domnului. Ce s-a făcut azi, Domnul a poruncit să se facă şi de acum încolo ca ispăşire pentru voi. Să rămâneţi dar şapte zile la uşa Cortului întâlnirii, zi şi noapte, şi să păziţi poruncile Domnului, ca să nu muriţi; căci aşa mi s-a poruncit!” Aaron şi fiii lui au făcut toate cele poruncite de Domnul prin Moise.
Din aceste versete reiese clar că li se cerea să pună deoparte șapte zile de consacrare și meditație. Preoții trebuiau să rămână mereu în slujbă la ușa Cortului întâlnirii. Tot așa este și cu Marele nostru Preot, care trăiește veșnic și mijlocește pentru ai Săi. La indiferent ce moment (și dacă te trezești la ora două dimineața), El este chiar acolo sus pentru tine. El este mereu disponibil!
Poate că nu e neapărat necesar, dar o spun spre deplină edificare și clarificare: nu Moise a născocit acest ritual, așa cum nu el elaborase responsabilitățile ce derivau din ungerea în slujba Domnului ca preot. Moise doar transmitea mesajul și veghea pentru îndeplinirea celor poruncite de Iahweh... și asta se va vădi și-n împrejurări viitoare, mult mai dramatice. Fiecare din aceste mișcări și acțiuni s-a făcut „la porunca lui Dumnezeu”, fapt scos în evidență prin repetarea expresiei în fiecare din ultimele trei versete ale acestui capitol. Motivația care stă la baza acestei realități va fi dezvăluită în capitolul următor.
Deocamdată, la finalul cap. 8 – să recapitulăm evenimentele: Moise i-a despărțit din mijlocul poporului pe cei aleși de Dumnezeu pentru preoție. Și pentru că sfințirea s-a făcut înaintea întregului popor, putem spune că Israel a consacrat Domnului pe Aaron și fiii săi. Aceștia trebuiau acum să fie și acceptați de Domnul. Aceasta este explicația jertfelor aduse: ispășirea și arderea-de-tot – fără de care nimeni nu se putea apropia de Dumnezeu. Iar după acestea, în plus – a urmat ritualul consacrării/sfințirii/închinării lor în slujba Domnului. Semnul acceptării lor a fost participarea la masa la care au fost invitați. Cele șapte zile în care n-au avut voie să părăsească perimetrul Cortului au marcat definitiv consacrarea și închinarea lor în slujba lui Iahweh.
Și certificarea că poruncile divine au fost respectate vine în chiar debutul capitolului următor, care începe chiar cu aceste cuvinte: „În ziua a opta...” – deci, după ce au trecut cele șapte zile de recluziune prescrise...
Și capitolul 9, în care intrăm și prin care vom trece în continuare, este și el interesant, deoarece prezintă nu doar inițierea lui Aaron și a fiilor săi în serviciul preoției, ci și – în detaliu – serviciul obișnuit de fiecare zi al slujbei preoțești. Din acest punct de vedere, avem de-a face cu un capitol important, pentru că în Scriptură nu ne sunt des oferite multe amănunte despre ritualul și slujbele zilnice al preoților, în afara aspectele asociate cu Ziua Ispășirii.
În capitolul pe care-l studiem este marcat corespunzător momentul în care o persoană debutează în slujba de preot. Urmașii lui Aaron, deși erau născuți în familia lui, nu deveneau preoți decât în momentul consacrării. Termenul ebraic pentru consacrare se traduce literal prin sintagma „a umple mâna”. Asta înseamnă că la Dumnezeu se vine cu mâinile goale. Consacrarea nu este promisiunea de a merge să slujești ca misionar sau să faci altceva pentru Domnul. „Consacrare” înseamnă să vii la Domnul cu mâinile goale și să întrebi: „Doamne, ce vrei să fac?” – iar El umple! Aceasta este consacrarea.
Prea mulți cred că trebuie să-I aducă ceva lui Dumnezeu, atunci când urmeză să fie consacrați. Unii au impresia că Îi oferă foarte mult Domnului atunci când se aduc pe ei înșiși înaintea Lui. Nu-I oferim niciodată prea mult, dragii mei. Când ne aducem pe noi înșine, când ne primește pe fiecare, El nu primește decât o mulțime de păcate și-un boț de fire pământească... Atât! Slavă Lui că știe ce să facă și are soluții pentru curățarea și sfințirea noastră!
Și termenul grecesc folosit în Septuaginta pentru „consacrare” exprimă aceeași idee: înseamnă „sfârșit” și se referă la „scop”, adică să îndeplinești ceea ce dorește Dumnezeu. Adică finalul către care tinzi să fie îndeplinirea scopului lui Dumnezeu în ce te privește, și pentru care te-ai născut. Scopul pentru care ne-am născut fiecare dintre noi este glorificarea lui Dumnezeu și întregirea trupului lui Hristos; El Însuși S-a născut și a venit aici jos spre a împlini voia lui Dumnezeu, ca să poată duce pe mulți dintre noi acasă, în slavă. „Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor” (Evr. 2:10). Observați, vă rog, că Isus a fost consacrat și a avut un scop. „În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie” (Evr. 7:28).
Așadar, acest capitol nu se referă neapărat la caracterul lui Hristos, ci la slujba Sa, prin care Mântuitorul îndeplinește scopul dat de Dumnezeu. Chiar dacă tot Moise continuă să fie în prim plan, transmițând neobosit poruncile lui Dumnezeu și veghind la împlinirea lor, de la începutul capitolului ne este prezentat Aaron care și el se pregătea să-și înceapă slujba – (Lev. 9:1–2):
În ziua a opta, Moise a chemat pe Aaron şi pe fiii lui şi pe bătrânii lui Israel. Şi a zis lui Aaron: „Ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot, amândoi fără cusur, şi adu-i înaintea Domnului.
Toate rânduielile, cu detaliile lor, fuseseră neabătut îndeplinite după cum poruncise Dumnezeu timp de șapte zile... iar acum, în ziua a opta, Aaron trebuia să-și înceapă slujba ca mare preot. Ziua a opta este prima zi a săptămânii! Aceasta e ziua în care Isus s-a ridicat dintre cei morți. Hristos Și-a început slujba de Mare Preot după moartea și învierea Sa.
Pasajele din Evrei 8:4 și 9:10–12 ne spun că dacă Hristos ar fi pe pământ, nu ar putea fi preot. Doar după ce S-a înălțat la cer a devenit Mare Preot în Cortul care nu este făcut de mâini omenești. El a intrat în Locul Sfânt al Cortului din cer cu propriul Său sânge.
În prima zi a săptămânii, când și-a început Aaron slujba de mare preot, cei patru fii ai săi se aflau acolo ca martori. În același fel, noi avem cele patru evanghelii care depun mărturie despre moartea și învierea lui Hristos. Astăzi, datorită morții sacrificiale și substituționare a lui Hristos, noi avem un Mare Preot desăvârșit. „Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice” (Evr. 5:9). Noi ascultăm de Domnul Isus prin faptul că Îl credem și ne încredem în El. Copii ai Săi și credincioși (fiind, nu doar numindu-ne!), noi ascultăm de El atunci când ne străduim să facem voia Lui – și aceasta înseamnă consacrare, dragi prieteni! Noi venim la Domnul Isus goi, întindem mâinile noastre goale spre El, și Îl rugăm să le umple...
Aaron nu a fost Marele nostru Preot, din cauză că și el trebuia să aducă jertfă pentru păcatul său. La toate sărbătorile publice, marele preot începea slujba prin a aduce o jertfă pentru sine, pentru ca păcatele lui să fie acoperite... Prin lucrul aceasta mărturisea că nu era el Cel Sfânt, Hristosul... și că după el (preotul după rânduiala aaronică, din seminția lui Levi) va veni Cineva care va fi Marele Preot, din altă seminție și după altă rânduială – „Care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuşi” (Evr. 7:27).
Și Moise continuă să-i transmită lui Aaron următoarele (Lev. 9:3–4):
Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: „Luaţi un ţap pentru jertfa de ispăşire, un viţel şi un miel de un an şi fără cusur pentru arderea de tot; un taur şi un berbec pentru jertfa de mulţumire, ca să-i jertfiţi înaintea Domnului, şi un dar de mâncare frământat cu untdelemn. Căci azi vi Se va arăta Domnul!”
Aaron era instruit să spună poporului să vină înaintea lui Dumnezeu cu toate tipurile de jertfe, excepție făcând jertfa pentru vină. Acum, la început, nu era nevoie de jertfă pentru vină, deoarece poporul nu avusese încă timp să încalce Legea. Copiii lui Israel au adus iedul folosit la jertfa pentru păcat; un vițel și un miel ca jertfă pentru arderea de tot; un taur și un berbec ca jertfă de mulțumire; și jertfa obișnuită de mâncare. Slava Domnului urma să li se arate în acea zi și acest ritual ne arată faptul că trebuie să ne apropiem de Dumnezeu prin moartea lui Hristos, prin Marele Preot înviat, care stă acum la dreapta lui Dumnezeu.
Ei au adus înaintea Cortului întâlnirii tot ce poruncise Moise; şi toată adunarea s-a apropiat şi a stat înaintea Domnului. Moise a zis: „Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta slava Domnului.” Moise a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar; adu-ţi jertfa ta de ispăşire şi arderea ta de tot şi fă ispăşire pentru tine şi pentru popor; adu şi jertfa poporului şi fă ispăşire pentru el, cum a poruncit Domnul. (Lev. 9:5–7).
Întregul ceremonial urma să fie îndeplinit de Aaron și de fiii săi, pentru că ei erau cei a căror slujbă trebuia confirmată. Au adus dar jertfele pentru ei, apoi pe cele pentru popor. Israeliții trebuie să facă după cum li s-a poruncit, dacă vor ca să devină realitate ceea ce Moise le spusese: că li se va arăta slava Domnului. Textul se ocupă cu tact de fiecare din aceste momente: întâi –
Aaron s-a apropiat de altar şi a înjunghiat viţelul pentru jertfa lui de ispăşire. Fiii lui Aaron i-au adus sângele la el; el şi-a înmuiat degetul în sânge, a uns coarnele altarului, iar celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului. A ars pe altar grăsimea, rinichii şi prapurul ficatului de la viţelul pentru jertfa de ispăşire, cum poruncise lui Moise, Domnul. Iar carnea şi pielea le-a ars în foc, afară din tabără. (Lev. 9:8–11).
Aceste versete detaliază felul în care Aaron aduce la îndeplinire ritualul primei jertfe, cea pentru păcat. De ce? La început, când s-au adus jertfele, arderea de tot a fost prima, iar jertfa pentru păcat, ultima. Vedeți dumneavoastră, jertfele de la început au fost aduse din perspectiva lui Dumnezeu, însă acum ne apropiem de Domnul din perspectiva omului, care vine la El ca un păcătos.
Și eu și tu, dragul meu ascultător, venim ca păcătoși înaintea Lui și, în primul rând, trebuie rezolvată problema păcatului. „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” (Efes. 1:7).
Apoi, și ritualul arderii de tot este respectat cu strictețe, și Aaron finalizează astfel aducerea jertfelor pentru preoți.
A înjunghiat apoi arderea de tot. Fiii lui Aaron i-au adus sângele la el, şi el l-a stropit pe altar de jur împrejur. I-au adus şi arderea de tot tăiată în bucăţi, cu cap cu tot, şi le-a ars pe altar. A spălat măruntaiele şi picioarele şi le-a ars pe altar, deasupra arderii de tot. (Lev. 9:12–14).
...După care au fost aduse jertfa pentru păcat și arderea-de-tot pentru popor.
În urmă, a adus jertfa pentru popor. A luat ţapul pentru jertfa de ispăşire a poporului, l-a înjunghiat şi l-a adus jertfă de ispăşire, ca şi pe cea dintâi jertfă. A adus apoi arderea de tot şi a jertfit-o, după rânduielile aşezate. (Lev. 9:15–16).
Ritualul acesta Îl ilustrează pe Hristos; permiteți-mi să invoc doar două texte care întăresc această perspectivă: Isaia 53:10 – „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui”... Și 2 Cor. 5:21 – „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”.
Isus Hristos, jertfa noastră pentru păcat, El – cel perfect sfânt și fără nici umbră de păcat – a fost făcut El Însuși păcat pentru noi și-n locul nostru, iar nelegiuirile întregii lumi au apăsat asupra Lui cu toată greutatea lor.
Ne-ntoarcem în (Lev. 9:17–21) – unde Aaron aduce jertfa de mâncare și jertfa de mulțumire în numele lui Israel:
A adus şi jertfa de mâncare, a umplut un pumn din ea şi a ars-o pe altar, afară de arderea de tot de dimineaţă. A înjunghiat apoi taurul şi berbecul, ca jertfă de mulţumire pentru popor. Fiii lui Aaron au adus sângele la el, şi el l-a stropit pe altar de jur împrejur. I-au adus apoi grăsimea taurului şi a berbecului, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele, rinichii şi prapurul ficatului; au pus grăsimile acestea deasupra piepturilor, şi el a ars grăsimile pe altar. Aaron a legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului, piepturile şi spata dreaptă, cum poruncise lui Moise, Domnul.
Jertfa de mâncare și jertfa de mulțumire s-au desfășurat după ritualul obișnuit. Aaron, ca reprezentant al poporului, aduce jertfele înaintea Domnului, prin vărsarea sângelui. Interesant și remarcabil este că jertfele de mulțumire au fost aduse înainte ca poporul să fi văzut împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Înțelegem astfel o dată în plus că a umbla prin credință înseamnă a crede promisiunea și credincioșia lui Dumnezeu, și a umbla în baza și-n puterea lor chiar dacă nu există vreun semn evident al materializării. Aceasta Îl onorează pe Dumnezeu! De aceea, poporul este primit și urmează binecuvântarea.
Aaron şi-a ridicat mâinile spre popor şi l-a binecuvântat. Apoi, după ce a adus jertfa de ispăşire, arderea de tot şi jertfa de mulţumire, s-a coborât. Moise şi Aaron au intrat în Cortul întâlnirii. Când au ieşit din el, au binecuvântat poporul. Şi slava Domnului s-a arătat întregului popor. Un foc a ieşit dinaintea Domnului şi a mistuit pe altar arderea de tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie şi s-au aruncat cu faţa la pământ. (Lev. 9:22–24).
Binecuvântarea vine după ce au fost aduse cele trei jertfe: jertfa pentru păcat, arderea de tot și jertfa de mulțumire. Apoi, Moise și Aaron s-au retras în Cort... și se crede că la vremea jertfei de seară, ei au ieșit și au binecuvântat poporul... după care s-a coborât slava Domnului! Acum totul este încheiat, poporul scoate strigăte de bucurie și se aruncă cu fața la pământ în adorare și închinare. După cum numai slava lui Dumnezeu peste Cortul Întâlnirii a dovedit că Domnul primea și binecuvânta lucrarea mâinilor lor, la fel acum doar prezența nemijlocită a shekinah – prin focul care a mistuit jertfele de pe altar – a confirmat că Aaron și fiii săi au fost divin acceptați ca mijlocitori între popor și Dumnezeu!
Hristos a intrat în Locul Sfânt, adică în cer, ca să fie acolo în folosul tău și al meu. Dragă prietene care încă n-ai făcut-o: apucă-te de acest Hristos viu! Cazi înaintea Lui în adorare și închinare! Ne despărțim în ecoul valoros al acestui îndemn! Să ne reîntâlnim cu bine data viitoare!