Friday Jun 21, 2024
Leviticul 8:1-30 | Itinerar Biblic | Episodul 177
Dragi ascultători, continuăm călătoria noastră prin Cuvântul lui Dumnezeu dând o nouă filă a Bibliei – cea care se deschide acum sub ochii noștri cuprinzând capitolul 8 din cartea Leviticul, a treia carte a lui Moise (și din Biblie). Cartea dinaintea sa, Exodul, se termină cu inaugurarea și consacrarea Cortului Întâlnirii, făcut „după chipul care i s-a arătat lui Moise pe munte”. Cum trebuia să folosească Israel această construcţie? Reglementările aşezate în cartea Leviticul reprezintă răspunsul la întrebarea aceasta, și acoperă două zone majore ale vieții spirituale: închinarea și umblarea corespunzătoare, adică relația cu Dumnezeu – baza acestei relații fiind jertfa, iar rodul părtășiei fiind sfințirea.
În acest capitol, în care se trece de la statuarea și explicarea jertfelor la așezarea proției, este menționat de vreo douăsprezece ori că Domnul i-a poruncit anumite lucruri lui Moise. Dovada hotărâtoare este în ultimul verset: „Aaron şi fiii lui au făcut toate cele poruncite de Domnul prin Moise” (Lev. 8:36). Toate aceste lucruri au fost poruncite de Domnul, iar consacrarea trebuia făcută după porunca Lui!
Sunt destui care cred într-o datare târzie a cărții Leviticul, care ar reprezenta astfel o invenție a preoților. Totuși, e clar din text că totul a fost făcut după porunca lui Dumnezeu. Așadar, dacă credeți în Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, nu puteți fi de acord cu datarea târzie a Leviticului; trebuie să credem în ineranța Scripturii, și că tot ce cuprinde ea este după porunca lui Dumnezeu.
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Ia pe Aaron şi pe fiii lui împreună cu el, veşmintele, untdelemnul pentru ungere, viţelul pentru jertfa de ispăşire, cei doi berbeci şi coşul cu azimele, şi cheamă toată adunarea la uşa Cortului întâlnirii.” (Lev. 8:1–3).
Îmi place că Iahweh este foarte direct, concis, specific în solicitările pe care i le face lui Moise: să-i aducă la ușa Cortului întâlnirii pe Aaron și pe fiii lui, împreună cu toate lucrurile care trebuie folosite în ritualul consacrării preoților... apoi, să cheme adunarea să participe la ritualul consacrării preoților.
Urmează o scenă și o slujbă de forță, în care poporul va vedea cum Dumnezeu ia oameni slabi și îi pune deoparte pentru a-L sluji pe El. Când aud acest lucru, îmi vine să spun „Aleluia!”, pentru că El face la fel și cu noi azi! „În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie” (Evr. 7:28). Hristos a fost consacrat într-un sens în care nimeni altcineva n-a mai fost consacrat, însă lucrul cel mai minunat este că Dumnezeu acceptă oamenii în pofida defectelor lor. Dacă ar cere perfecțiune, am fi lăsați cu toții pe dinafară. Slavă Domnului că El ne acceptă pe fiecare așa cum suntem, cu tot cu defectele noastre!
Moise a făcut cum îi poruncise Domnul; şi adunarea s-a strâns la uşa Cortului întâlnirii. Moise a zis adunării: „Iată ce a poruncit Domnul să se facă.” (Lev. 8:4–5).
Moise face ceea ce i s-a poruncit; poporul ascultă și se adună pentru această slujbă, iar Moise le spune că tot ce urmează este după instrucțiunile Domnului.
Moise a adus pe Aaron şi pe fiii lui şi i-a spălat cu apă. (Lev. 8:6)
Moise îi aduce pe Aaron și fiii lui la lighean, pentru a-i curăța; le face baie, dacă doriți. Acțiunea aceasta înseamnă că dacă vor să slujească Domnului, Aaron și fiii lui trebuie să fie curați, nepătați. Ei fuseseră deja la altar pentru iertare, însă au nevoie și de curățire.
Mulți oameni cred că se califică pentru a sluji în biserică pentru simplul fapt că sunt mântuiți. Este adevărat că mântuirea este fundamentală, dar pentru slujire este nevoie și de curățare. Trebuie să fii curat pentru a putea fi folosit! Să citim în acest sens câteva versete din Noul Testament: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:5). „Să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată...” (Evr. 10:22). „Ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt” (Efes. 5:26). „Isus i-a zis: «Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi»” (Ioan 13:10). „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).
Duhul Sfânt ne înnoiește și ne umple pe măsură ce înaintăm pe cale, dar avem nevoie ca Domnul Isus să ne spele. Care este agentul de curățire? Cuvântul lui Dumnezeu, iată ce ne curăță! Domnul Isus a spus că ucenicii Săi trebuiau să se spele, din cauză că aveau picioarele murdare. Toți ucenicii se spălaseră, adică fuseseră mântuiți (cu excepția lui Iuda), dar pentru a putea avea părtășie cu Hristos, ei tot mai trebuiau să-și spele picioarele. Această curățare este în vederea slujirii.
Cum avem parte de această spălare? Prin mărturisire! Așa suntem iertați și curățați. Vreți să fiți folosiți de Dumnezeu? Atunci, dragi creștini, mărturisiți-vă păcatele! Acesta este primul pas. Așa lucrează Dumnezeu, aceasta este porunca Lui. Ori procedăm așa cum vrea El, ori nu-L putem sluji. Dumnezeu procedează în felul Său, iar noi suntem chemați să învățăm să acționăm ca El, după cum poruncește El. (Lev. 8:7):
A pus tunica pe Aaron, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat cu mantia şi a pus pe el efodul, pe care l-a strâns cu brâul efodului cu care l-a îmbrăcat.
Îmbrăcarea marelui preot este o imagine a Marelui nostru Preot, în toată îndurarea și slava Sa. Fiecare piesă de îmbrăcăminte simboliza ceva, cea a marelui preot fiind formată din opt piese; patru dintre ele erau la fel, sau asemănătoare cu cele purtate de toți preoții, iar patru erau specifice și îl diferențiau de ceilalți. Erau veșminte de cinste și podoabă.
Cele patru piese comune tuturor preoților sunt: tunica, brâul, mitra (sau turbanul) și pantalonii. Toate erau făcute din in alb, cu excepția mitrei. Inul alb simbolizează neprihănirea, fiecare credincios fiind îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos. Pentru a putea sluji ca (mare) preot, trebuia să fii îmbrăcat în felul acesta, iar încingerea brâului este necesară în vederea unei ascultări active. Tunica și brâul (menționate în versetul de mai sus și descrise amănunțit în Exodul 28) formau îmbrăcămintea de bază purtată de toți preoții.
I-a pus pieptarul şi a pus în pieptar Urim şi Tumim. (Lev. 8:8)
În Exodul 28 mai este descris și pieptarul în care se aflau Urim și Tumim – care se pot traduce prin „lumină” și „desăvârșire”. Nu știu exact cum se foloseau aceste două pietre; unii cred că aveau de-a face cu Legea și că probabil aceasta era scrisă pe pietrele respective. Psalmul 19 face referire la acest lucru: „Legea Domnului este desăvârşită [desăvârșire – Tumim] şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor” (Ps. 19:7). „Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii [lumină – Urim]” (Ps. 19:8). Se pare că Urim și Tumim aveau legătură cu descoperirea voii lui Dumnezeu. Există aici o aplicație spirituală pentru noi: pentru a înțelege care este voia Domnului în viața noastră, avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu și de călăuzirea Sa.
I-a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a aşezat placa de aur, cununa împărătească sfântă, cum poruncise lui Moise, Domnul. (Lev. 8:9).
Deasupra mitrei marelui preot se afla placa de aur descrisă în Exodul 28. Amintiți-vă: pe ea era scris SFINȚENIE DOMNULUI. Acestea erau hainele care îl deosebeau pe marele preot de ceilalți preoți; ele vesteau cinstea și podoaba Marelui nostru Preot, care a murit aici jos ca să ne mântuiască, și trăiește la dreapta lui Dumnezeu pentru a ne păstra mântuiți. „Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui” (Rom. 5:10). „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi” (Ioan 14:19).
Fiii lui Aaron erau lângă el, îmbrăcați în in simplu. Aceasta este o imagine a Marelui nostru Preot, cu fiii Săi cei mulți adunați în jurul Său și îmbrăcați cu neprihănirea Sa. „Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor” (Evr. 2:10). Noi venim la Hristos ca niște păcătoși pierduți, și El ne acoperă cu neprihănirea Sa.
Preotul purta pietre prețioase pe umeri, cu câte șase din cele douăsprezece seminții pe fiecare umăr în parte. Tot astfel, fiecare din cele douăsprezece pietre de pe pieptar purta numele uneia dintre semințiile lui Israel. Umărul reprezintă puterea, iar inima reprezintă dragostea.
Moise a luat untdelemnul pentru ungere, a uns sfântul locaş şi toate lucrurile, care erau în el, şi le-a sfinţit. (Lev. 8:10).
Cortul întâlnirii și toate uneltele folosite în slujire au fost stropite cu sânge (Evr. 9:21). Acum ele sunt unse cu untdelemn, acesta simbolizând Duhul Sfânt. El este liber să se miște și să lucreze în privința închinării și a slujirii în Cortul întâlnirii. „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24).
A stropit cu el altarul de şapte ori şi a uns altarul şi toate uneltele lui, şi ligheanul cu piciorul lui, ca să le sfinţească. Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron şi l-a uns, ca să-l sfinţească (Lev. 8:11–12).
Actul stropirii cu untdelemn reprezintă sfințirea. Acum, toate erau gata să fie folosite, fiind puse deoparte în slujba Domnului. Aaron nu a fost stropit, ci uns cu untdelemn; de fapt, el a fost acoperit cu untdelemn! „Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veşmintelor lui” (Ps. 133:2). Tot așa, Duhul Sfânt (al cărui simbol este untdelemnul) a fost turnat peste Hristos la botezul Său. Se afirmă în mod clar că „Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură” (Ioan 3:34). Altfel spus: Dumnezeu Îi dă, Fiului Său, Duhul Sfânt fără măsură.
Trebuie să observăm faptul că untdelemnul a fost turnat pe capul lui Aaron înainte ca preoții să fie stropiți cu sânge. Marele nostru Preot nu a avut nevoie de jertfă pentru păcat; noi avem nevoie, însă El nu a avut. „Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi” (Evr. 1:9).
Moise a adus şi pe fiii lui Aaron; i-a îmbrăcat cu tunicile, i-a încins cu brâiele şi le-a legat scufiile, cum poruncise lui Moise, Domnul. (Lev. 8:13).
Ni se spune, din nou, că toate ritualurile au fost făcute potrivit cu porunca Domnului și ni se aminteşte, o dată în plus, că trebuie să fim îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos.
A apropiat apoi viţelul adus ca jertfă de ispăşire; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul viţelului adus ca jertfă de ispăşire. (Lev. 8:14).
Vițelul era animalul adus ca jertfă de ispășire pentru marele preot. Cei patru fii ai lui Aaron (Nadab, Abihu, Eleazar și Itamar) puteau considera că această jertfă era și a lor. Păcatele lor sunt transferate asupra victimei, realitate simbolizată prin procedeul punerii mâinilor. Chiar dacă preoții se aflau în slujba lui Dumnezeu, El a întipărit pentru totdeauna în sufletele lor și în inimile lor faptul că erau păcătoși.
Parcurgând Scriptura, veți descoperi că oamenii lui Dumnezeu au fost mereu conștienți de păcătoșenia lor. „Căci rele fără număr mă împresoară, m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele; şi nu le mai pot suferi vederea. Sunt mai multe decât perii capului meu, şi mi se înmoaie inima” (Ps. 40:12). Dragul meu, simți și tu că ești un astfel de păcătos? Dacă da, atunci Dumnezeu poate face ceva pentru tine. Pentru că, dacă nu ești suficient de bolnav pentru a merge la medic, nu o vei face! Dacă nu ești sigur de păcătoșenia ta, atunci nu poți să mergi la Hristos. „Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine” (Ps. 38:4).
Dragii mei, dacă povara voastră este prea grea pentru voi, lăsați pe altcineva să vă ajute. Este Cineva care spune: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați. Eu vă voi da odihnă. Eu voi lua poverile voastre.” Nu încercați să-L păcăliți pe Dumnezeu. El știe totul despre voi – așa că puteți să-I spuneți tot ce aveți pe inimă!
Moise l-a înjunghiat, a luat sânge şi a uns cu degetul coarnele altarului de jur împrejur, şi a curăţat altarul; celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului şi l-a sfinţit astfel, făcând ispăşire pentru el. A luat apoi toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea lor, şi le-a ars pe altar. Iar cealaltă parte care a mai rămas din viţel, şi anume: pielea, carnea şi balega le-a ars în foc, afară din tabără, cum poruncise lui Moise, Domnul. (Lev. 8:15–17).
Acest ritual are sens doar dacă înțelegem lecția spirituală din spatele lui. Ritualul este ca la jertfa de ispășire, cu excepția faptului că sângele nu se pune pe altarul de aur, ci pe cel de aramă. Chiar și altarul care este folosit pentru jertfele pline de sânge trebuie sfințit cu sânge. Acest lucru ne amintește că lemnul crucii nu are niciun merit. Sunt mulți oameni care cred acest lucru, dar crucea nu are o valoare în sine! Tot meritul este al Celui ce a murit pe cruce, și Și-a vărsat sângele pentru noi acolo. Deși Hristos a devenit păcat pentru noi, El nu a fost întinat sau pătat de mizeria păcatului. El a fost „făcut păcat” și totuși a rămas „fără păcat”. Observăm din nou că totul a fost făcut la porunca lui Dumnezeu.
A apropiat apoi berbecul pentru arderea de tot; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul berbecului. Moise l-a înjunghiat şi a stropit sângele pe altar de jur împrejur. A tăiat berbecul în bucăţi şi a ars capul, bucăţile şi grăsimea. A spălat cu apă măruntaiele şi picioarele şi a ars tot berbecul pe altar: aceasta a fost arderea de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, cum poruncise lui Moise, Domnul. (Lev. 8:18–21).
Acum se desfășoară ritualul arderii de tot, care vine după jertfa pentru păcat. Este imposibil să pricepem meritele și splendorile lui Hristos, înainte ca problema păcatului să fie rezolvată într-un mod care să satisfacă standardele lui Dumnezeu. Jertfa pentru păcat reprezintă ceea ce a făcut Hristos pentru noi pe cruce, iar arderea-de-tot reprezintă cine este El. Nu poți să-L cunoști pe Isus până când nu vii la El ca să te salveze, și până nu-L accepți ca înlocuitor al tău în problema păcatului. El a plătit pedeapsa pentru păcatul tău, și acesta este un lucru de o importanță covârșitoare, să știi asta!
De fapt, în Noul Testament părtășie înseamnă să ai parte de prezența și lucrările lui Hristos și doar cei care sunt credincioși cumpărați cu sânge pot lua parte la aceste lucrări. Partea de afară a Cortului nu era prea frumoasă, pentru a-i vedea splendoarea preoții trebuiau să intre în Locul Sfânt. Tot așa, cei necredincioși nu văd frumusețea lui Hristos și Îl resping, însă copilul lui Dumnezeu găsește noi frumuseți și splendori în El în fiecare zi.
A adus apoi celălalt berbec, adică berbecul pentru închinarea în slujba Domnului; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul berbecului. Moise a înjunghiat berbecul, a luat din sângele lui şi a pus pe marginea urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept. A adus pe fiii lui Aaron, a pus sânge pe marginea urechii lor drepte, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare de la piciorul lor cel drept, iar sângele rămas l-a stropit pe altar de jur împrejur. (Lev. 8:22–24).
Berbecul adus pentru consacrare era, de fapt, o jertfă pentru vină și nu se aduceau jertfe de mulțumire. De ce nu? Deoarece preoții erau deja în sanctuar, locul părtășiei și al comuniunii.
Sângele pus pe ureche simbolizează faptul că preotul va auzi vocea lui Dumnezeu. Altfel, dragul meu, nu-L vei putea auzi; omul firesc nu primește lucrurile lui Hristos. Sângele pus pe mână era esențial în slujire, nimeni nu-L poate sluji pe Dumnezeu înainte să fie mântuit. Sângele pus pe picior era esențial în privința umblării înaintea lui Dumnezeu. Toate aceste gesturi și simboluri indică faptul că înaintea lui Dumnezeu ne prezentăm cu întreaga noastră personalitate.
A luat grăsimea, coada, toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea lor şi spata dreaptă; a luat de asemenea din coşul cu azime, pus înaintea Domnului, o turtă fără aluat, o turtă de pâine făcută cu untdelemn şi o plăcintă, şi le-a pus pe grăsime şi pe spata dreaptă. Toate aceste lucruri le-a pus în mâinile lui Aaron şi în mâinile fiilor săi, şi le-a legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului. Apoi Moise le-a luat din mâinile lor şi le-a ars pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta a fost jertfa de închinare în slujba Domnului, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. Moise a luat pieptul berbecului de închinare în slujba Domnului şi l-a legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului; aceasta a fost partea lui Moise, cum poruncise lui Moise, Domnul. (Lev. 8:25–29).
Aceste versete relatează faptul că Moise a luat părți din toate jertfele și le-a pus laolaltă în mâinile lui Aaron și ale fiilor săi. Apoi le-au legănat înaintea Domnului, ceea ce însemna dedicare totală înaintea lui Dumnezeu în baza unei singure jertfe. „Tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă” (Evr. 9:28).
Moise a luat din untdelemnul pentru ungere şi din sângele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor; şi a sfinţit astfel pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor împreună cu el. (Lev. 8:30).
Preoții, împreună cu Aaron, sunt consacrați acum cu sânge și untdelemn. Sângele reprezintă iertarea păcatelor, lucrarea lui Hristos, iar untdelemnul reprezintă ungerea Duhului Sfânt. (Instrucțiunile în această privință au fost date în Exodul 29:21.) Această consacrare vorbește despre Domnul Isus, care a spus: „Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr” (Ioan 17:19).
Cuvintele Mântuitorului ar trebui să ne amintească și de faptul că cei credincioși sunt datori să umble cu băgare de seamă prin lumea aceasta, neuitând că sunt datori cu o mărturie aleasă de copii ai lui Dumnezeu răscumpărați prin sânge. La aceasta se referea fratele Domnului apostolul Iuda: „Căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne” (Iuda 23). Vedeți, putem participa la servicii de consacrare, putem face promisiuni și legăminte... dar adevărata întrebare este, ce cred vecinii despre dumneavoastră? Ce cred despre tine cei cu care vii în contact la școală? Cred oamenii cu care lucrezi că tu Îl slujești pe Dumnezeu? Cred ei că I te-ai consacrat? Se vede asta în viața și manifestările tale, în activitățile tale?
Am auzit într-o zi un lucru minunat despre un creștin. Un om nemântuit a spus: „Nu prea știu despre religia acestui om, însă dacă voi deveni vreodată religios, vreau să am și eu religia lui.” Mă tem că, adesea, ceea ce vede lumea la creștini nu prea este o mărturie bună pentru ei. Viața noastră ar trebui să fie de așa natură încât să-i atragă pe oamenii nemântuiți înspre Domnul Isus Hristos.
Fie ca noi să ne dorim asta, și să fim angajați conștient în asta – iar Domnul ne va ajuta! Să ne reauzim sănătoși data viitoare!