Tuesday Jun 25, 2024
Leviticul 21:1-24 | Itinerar Biblic | Episodul 195
Stimați ascultători, suntem încredințați că înaintarea noastră prin textul biblic e de bun augur, și eficientă, chiar dacă nu ne dăm seama imediat... este promisiunea Autorului că niciun cuvânt al Lui nu rămâne fără rod, așa că... tot înainte!
Ne aflăm încă în secțiunea cărții Leviticul care se ocupă de curățiri (cap. 11-22). Am văzut că cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie sfinți având grijă ca toate aspectele vieții să fie curate – pentru Domnul! – adică: alimente, trupuri, straie, case... Țara întreagă era chemată la curățire generală și smerire – în marea zi a ispășirii (Yom Kippur). A te curăța pentru Domnul include și a-L recunoaște pe El ca singurul Stăpân! Apoi am luat cunoștință de poruncile și avertismentele lui Iahweh privind curăția relațiilor de familie, cu vecinii, cu partenerii de afaceri, cu Dumnezeu... Necurăția – inclusiv în domeniul sexual – era aspru pedepsită (am aflat data trecută!)
Începând din capitolul 11 până în capitolul 20 am trecut în revistă prevederile care aveau în vedere poporul. Acum vom afla cum aborda Legea referitoare la curăția personală a preoților, găsită în capitolele 21 și 22 și în care anumite aspecte se vor repeta de mai multe ori.
Intenția lui Dumnezeu, de la început, a fost ca întreaga națiune să fie o împărăție de preoți (Exodul 19:5-6). Neascultarea lor în împrejurarea cu vițelul de aur le-a compromis posibilitatea realizării unei asemenea societăți ideale. Abia în perspectiva mileniului se va obține o astfel de orânduire, în care toţi israeliţii vor fi preoții de pe pământ pentru celelalte neamuri de oameni. De altfel, în timpul mileniului și în veșnicie vor exista aceste trei grupuri de familii omenești: (1) biserica lui Isus Hristos, în Noul Ierusalim, (2) națiunea lui Israel, pe pământ, (3) neamurile mântuite, tot pe acest pământ.
După eșecul lui Israel, Dumnezeu a ales numai una din seminții să îndeplinească slujba preoțească, și anume, seminția lui Levi. Cum se știe însă, poziția superioară conferă nu doar drepturi, ci și obligații superioare, autoritatea implică deci responsabilitate pe măsură, iar responsabilitatea cu cât este mai mare impune o trăire la un nivel mai înalt.
Astăzi, biserica este numită o preoție împărătească. Fiecare credincios este un preot (nu prin meritele proprii, ci prin lucrarea Marelui Preot al neprihănirii noastre, Isus Hristos!) Prin El avem acces la tronul harului – mare har, incredibilă, onorantă postură! Dar în consecință fiecare credincios-preot trebuie să aibă o viață sfântă - lucru posibil numai prin puterea Duhului Sfânt care locuiește în el. „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare” (1 Pet. 2:9–10). Și același Petru ne sfătuia, mai departe, în consecință: „Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate. Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire. Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin” (1 Pet. 4:8–11).
Fiind așadar poporul lui Dumnezeu, suntem chemați să trăim la un nivel mai înalt: „Iată, dar, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii în deşertăciunea gândurilor lor... cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul” (Efes. 4:17, 22–24).
Copilul lui Dumnezeu este mântuit prin har și a fost chemat la o trăire curată. În plus, un credincios ar trebui să fie foarte atent când acceptă o slujire în biserică. Dacă devine slujitor, este chemat să trăiască la nivelul acelei responsabilități. Nu sunt prea îngăduitor cu bărbații care acceptă o slujire în biserică și apoi spun că nu pot veni la serviciul divin din timpul săptămânii sau la cel de duminica seara. Ei bine, fratele meu, ar fi trebuit să nu accepți această slujire. Vezi, odată cu privilegiul vine și responsabilitatea. Este un privilegiu să-L slujești pe Domnul într-un anumit fel. Ai fost înălțat într-o asemenea demnitate, deci, trăiește la nivelul ei.
Domnul Isus este Marele nostru Preot și a trăit la nivelul oficiului Său; El nu S-a menajat, n-a urmărit beneficiile pozițției, ci S-a dat pe Sine Însuși: „Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie” (Evr. 7:26–28). Domnul Isus Hristos este atât Preotul, cât și jertfa.
În acest capitol din Leviticul, Dumnezeu Se ocupă de marele preot şi de ceilalţi preoţi, arătând care este legea pentru curăţirea personală a acestora. În principal, vom vedea, textul vizează: 1. Întinarea preoţilor prevenită prin vegherea asupra condiției și relaţiilor acestora, versetele 1-15; 2. Însuşirile preotului (integritatea fizică), versetele 16-24.
În prima parte, se precizează condițiile de curăție impuse fiilor lui Aaron. Fiind cel ce aducea jertfele înaintea Domnului, preotul trebuia să fie curat, și privit ca sfânt de către popor: (Lev. 21:1–3).
Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le: «Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat; afară de rudele lui cele mai de aproape, de mama lui, de tatăl lui, de fiul lui, de fratele lui şi de sora sa care-i încă fecioară, stă lângă el şi nu este măritată, afară de aceştia, să nu se atingă de niciun alt mort.»”
Dumnezeu rezervă această secțiune preoților. Moartea este o pedeapsă pentru păcat și ideea subliniată va fi că preoții nu trebuie să fie contaminați de păcat. Contactul fizic cu un mort aducea cu sine întinare, corupere, necurăție. Pentru preot, dispensa de întinare prin contact era doar în ce privește rudeniile apropiate. Ca preot al lui Dumnezeu, trebuia să fie lăsat să-și exprime sentimentele de simpatie și durere; să nu uităm că trebuia să fie un tip reprezentativ al lui Isus – Cel care (vă amintiți?) avea să plângă la mormântul lui Lazăr, fiind mișcat de sentimentele și durerile noastre. Cu toate acestea, preotului nu i se permitea să devină necurat pentru mortul altora. Putea jeli (interior, sau vizibil) dar nu îi era permisă atingerea.
Ca unul care este fruntaş în poporul lui, să nu se facă necurat atingându-se de un mort. (Lev. 21:4).
Oficiul pe care-l ocupa îi cerea preotului o separare mai strictă decât cea așteptată de la un om obișnuit din popor.
Să vă spun ceva: sunt anumite locuri în care nu merg, orice-ar fi; nu pentru că ele ar fi nepotrivite, ci datorită faptului că sunt un slujitor ordinat și nu doresc să dau vreun prilej de ofensă sau pricină de poticnire față de cineva. Cred că pastorii, diaconii, prezbiterii, învățătorii de școală duminicală și toți ceilalți lideri sau slujitori din cadrul congregației ar trebui să fie foarte atenți în orice moment unde merg, ce fac și ce spun. Dumnezeu îți va cere ție și mie mai multă socoteală, dacă ne-a așezat într-o poziție de responsabilitate.
Să nu uităm principiul din aceste versete din Leviticul 21: ca puși deoparte pentru Domnul, preoții erau chemați și să deosebească ce este sfânt de ce este necurat; intrând în contact cu necurăția, preotul nu-și mai putea exercita slujba – or, scoaterea lor din slujbă era o pierdere pentru tot poporul! Atenție deci, preoți ai bisericii lui Hristos!
Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv în cap pentru un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii şi să nu-şi facă tăieturi în carne. (Lev. 21:5).
Asemenea practici erau specifice păgânilor și erau făcute în semn de jelire a celor morți. Preotul nu avea voie să practice astfel de superstiții și ritualuri păgâne întâlnite în jurul său. Iar invocarea Numelui Domnului accentuează dimensiunea idolatră a practicilor respective, cu atât mai periculoase în context funerar, la hotarul dintre lumi...
Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor şi să nu necinstească Numele Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mâncarea Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinţi. (Lev. 21:6).
Se cerea ca jelirea și comportamentul lor să corespundă cu statutul de paharnici ai Regelui, cei ce aduc „mâncarea Dumnezeului lor”, adică jertfele... Poziția lor de reprezentanți ai lui Dumnezeu cerea demnitate și cumpătare. Acest adevăr se aplică și reprezentanților lui Dumnezeu în biserica din zilele noastre: „Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav; ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat.” (Tit 1:7–8)
Așadar, harul și demnitatea preoției mergeau/merg mână în mână cu responsabilitatea pe care acestea o reclamă în comportamentul public și social:
Să nu-şi ia de nevastă o curvă sau o spurcată, nicio femeie lăsată de bărbatul ei, căci ei sunt sfinţi pentru Dumnezeul lor. Să-l socoteşti ca sfânt, căci el aduce mâncarea Dumnezeului tău; el să fie sfânt pentru tine, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, care vă sfinţesc. (Lev. 21:7–8).
Cele de mai sus se referă la statutul social/matrimonial al preotului. Și în acest domeniu, datorită poziției pe care o are, este obligat să arate sfințenia lui Dumnezeu. Nu avea voie să se căsătorească cu o prostituată, cu o femeie păgână sau cu una divorțată. Motivul menționat este că preotul slujește lui Dumnezeu – „aduce mâncarea Dumnezeului tău.”
Repet: preotul este un tip reprezentativ al lui Hristos. Totodată credincioșii, numiți mireasa lui Hristos, trebuie să fie curățiți așa încât „mireasa” care va fi prezentată înaintea lui Hristos să fie „slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.” (Efeseni 5:27)
Slujitorul bisericii trebuie să fie un exemplu pentru alții în privința căsătoriei. Aș vrea să spun că primesc multe mesaje, atât de la bărbați cât și de la femei care au trecut prin divorț înainte de a fi mântuiți. Unii din bărbați doresc să intre în lucrare, iar femeile vor să devină misionare. Știu că nu trebuie să generalizăm, însă cred că este aproape păcătos modul în care anumite persoane inocente, care au avut o experiență nefericită în viața lor – mulți dintre ei înainte de a fi mântuiți – sunt date afară dintr-un birou din cauza acelei experiențe din trecut, în care în cele mai multe cazuri ei nu au fost vinovați deloc. Pe acești oameni, eu JVMcGee îi încurajez să crească, să se maturizeze și să se pregătească pentru lucrare sau pentru câmpul de misiune. Totuși, îi avertizez să fie pregătiți să reziste la criticile unor „sfinți” care cred că vorbesc din partea lui Dumnezeu. De asemenea, vor întâlni destule biserici care îi vor respinge, dar îi încurajez să persevereze cu pregătirea lor, deoarece va fi un timp și-un loc în slujire și pentru ei. Trebuie să recunoaștem că în zilele noastre multe persoane nevinovate sunt victime ale divorțului.
Un alt lucru pe care trebuie să-l recunoaștem este că soția unui pastor nu este un pastor asistent. Este pur și simplu soția unui pastor și acesta este rolul pe care ea trebuie să-l îndeplinească. Se cere să fie acel gen de persoană angajată în susținerea soțului, și care va aduce credit și-un plus de apreciere slujirii acestuia. Nu este necesar ca ea să cânte la pian sau la orgă, să cânte în cor, să conducă o organizație misionară etc.
Dacă fata unui preot se necinsteşte curvind, necinsteşte pe tatăl ei: să fie arsă în foc. (Lev. 21:9).
De ce? Din cauza poziției ocupate de tatăl ei. Ea trebuia să primească cele mai severe pedepse, pentru că necinstea slujirea tatălui ei.
În continuare, următoarele versete (10-15) trec în revistă exigențele impuse marelui preot, care nu era doar un primus inter pares, ci reprezenta la momentul respectiv singura persoană pe de-a-ntregul calificată pentru slujba preoției, reprezentantul suprem al preoțimii, dacă vreți: el era uns cu untdelemnul sfânt, purta Urim și Tumim, și doar el putea purta veșmintele sfinte și efodul, sau să intre în Locul preasfânt: (Lev. 21:10–12).
Preotul care este mare preot între fraţii lui, pe capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere, şi care a fost închinat în slujba Domnului şi îmbrăcat în veşminte sfinţite, să nu-şi descopere capul şi să nu-şi sfâşie veşmintele. Să nu se ducă la niciun mort; să nu se facă necurat şi să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa. Să nu iasă din Sfântul Locaş şi să nu necinstească Sfântul Locaş al Dumnezeului său; căci untdelemnul ungerii Dumnezeului său este o cunună pe el. Eu sunt Domnul.
Aceasta este prima menționare a marelui preot. Ca preot uns de Dumnezeu, el trebuie să fie pus deoparte pentru Domnul. El purta mitra și placa de aur pe care erau inscripționate cuvintele „Sfânt/sfințenie Domnului”, aceasta fiind o continuă amintire a ceea ce era el, al Cui era și pe Cine slujea.
Nu avea voie să-și sfâșie veșmintele sale sfinte și nici să fie un om violent. În timpul procesului Domnului Isus, această lege a fost încălcată atunci când marele preot și-a pierdut cumpătul și și-a rupt hainele (Mat. 26:65). Mai mult, marele preot nu avea voie nici să participe la funeraliile tatălui sau a mamei sale. Peste el era turnat untdelemnul sfânt și astfel marele preot trebuia să fie dedicat total lui Dumnezeu, iar datorită oficiului său avea obligaţia să se separe de păcat.
Domnul Isus Hristos a fost uns cu untdelemn și a venit să împlinească voia Tatălui, chiar până la moarte, și se așteaptă la o astfel de dedicare și din partea urmașilor Săi.
Femeia pe care o va lua el de nevastă să fie fecioară. Să nu ia nici o văduvă, nici o femeie despărţită de bărbat, nici o femeie spurcată sau curvă; ci femeia pe care o va lua de nevastă din poporul său să fie fecioară. Să nu-şi necinstească sămânţa în poporul lui; căci Eu sunt Domnul, care-l sfinţesc. (Lev. 21:13–15).
De asemenea și soția marelui preot trebuia să se ridice la înălțimea poziției acestui oficiu sfânt. Preotului îi era interzis să se căsătorească cu o femeie stricată, cu una păgână sau cu una divorțată. Iar cea care se gândea sau accepta să devină soție de preot trebuia să se pregătească pentru această cinste, păstrându-se curată pentru Domnul, și apoi comportându-se într-un mod care să-i facă cinste ei, soțului ei, și mai cu seamă Domnului!
Până aici, poruncile lui Dumnezeu cu privire la preoți au vizat curăția rituală; versetele următoare precizează imperativul integrității fizice a celui ce se apropia de Dumnezeu ca să-I înfățișeze mâncarea Dumnezeului său, și-n consecință sunt prezentate și descalificările pentru funcția preoției. Vom constata imediat, citind (Lev. 21:16–21) care sunt aceste diformități și cusururi:
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte lui Aaron şi spune-i: «Niciun om din neamul tău şi din urmaşii tăi, care va avea o meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui. Niciun om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie: şi anume niciun om orb, şchiop, cu nasul cârn sau cu un mădular mai lung; niciun om cu piciorul frânt sau cu mâna frântă; niciun om ghebos sau pipernicit, cu albeaţă în ochi, care are râie, pecingine sau boşit. Niciun om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească: să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui.»”
Dacă nu v-ați gândit sau n-ați apucat să le numărați, vă spun eu că sunt vreo 12 metehne fizice care descalificau pe cineva de la preoție. De ce trebuia să fie așa? După cum nu se cuvenea să se aducă vreo jertfă care avea cusur, tot astfel nici un preot care avea diformități nu putea sluji în Cortul întâlnirii. Atât jertfa cât și cel ce aduce jertfa Îl reprezentau pe Hristos, în care nu este cusur – nici în Persoana și nici în lucrarea Lui. Hristos este Marele Preot desăvârșit. În El nu este nicio pată, ci numai frumusețe și glorie. Din mâncarea Dumnezeului lui, fie lucruri preasfinte, fie lucruri sfinte, va putea să mănânce. Dar să nu se ducă la perdeaua dinăuntru şi să nu se apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu sunt Domnul care îi sfinţesc.” Astfel a vorbit Moise lui Aaron şi fiilor săi şi tuturor copiilor lui Israel. (Lev. 21:22–24)
Deși celor ce aveau anumite diformități li se interzicea să slujească, nu li se cerea să se îndepărteze de masa Domnului. Așa ceva este în contrast cu modul în care păgânii îi tratau pe cei ce nu corespundeau.
Putem învăța o lecție spirituală: există mulți credincioși cu un handicap serios, fie el fizic ori moral, etic sau spiritual. Acesta îi restricționează de la anumite forme de slujire, dar cu toate acestea ei sunt sfinți autentici ai lui Dumnezeu, care au toate în toate privințele drepturile și privilegiile celor credincioși.
Pe când mă pregăteam să devin pastor – povestește JVMcGee – am slujit și ca învățător la școala duminicală, și am lucrat între alții și cu un liceean... Era un tânăr viguros, un bun atlet, dar avea o despicătură a boltei palatine și deci o disfuncționalitate în vorbire. Într-o zi a venit la mine și mi-a spus că ar dori să fie un slujitor al Domnului. Ce i-ați răspunde unui asemenea tânăr? Am încercat să-i explic că este un atlet minunat, dar că vorbirea lui constituie un handicap și i-am sugerat să găsească o slujire creștină care nu necesită vorbire în public. De-a lungul anilor, m-am interesat de acest tânăr - și am aflat că a devenit antrenor de fotbal american la un colegiu. Influența lui înspre Hristos a fost la fel de mare ca oricărui alt slujitor. Oamenii au învățat să-l admire pe acest tânăr pentru calitățile sale sportive, iar apoi, în ciuda impedimentului verbal, mărturia lui despre Hristos avea un mare impact asupra lor.
Sigur, ca să fii un lider bun ai nevoie de niște calități, dar nu există defect care să te împiedice să fii un martor al lui Hristos – dacă ai această pasiune pentru El și pentru oameni.
Da, Dumnezeul lui Israel și Dumnezeul nostru este Dumnezeul perfect și creator, care iubește integritatea, sănătatea, sfințenia – viața, în manifestarea ei plenară și desăvârșită. Cel care a adus în existență și a chemat la ordine un univers perfect, va face un cer nou și un pământ nou, în care va domni desăvârșirea, și-n care moartea, tânguirea durerea nu vor mai exista. Ele mai există acum aici, pentru că această creație suferă consecințele corupției păcatului, ceea ce sunt și bolile și imperfecțiunile noastre. Dar toate acestea vor fi schimbate, semnalul l-a dat venirea celui de-al doilea Adam, moartea Sa ispășitoare și învierea Sa triumfală, care au dat lovitura fatală lui Satan, păcatului și morții... Către acest veac viitor, către această realitate viitoare slăvită, indicau și preotul și Marele preot – prin integritatea lor fizică și prin slujba făcută în Cortul întâlnirii.
De această veșnicie strălucită să rămânem preocupați, fascinați, acaparați... La ea ne cheamă și ne așteaptă Marele preot Isus Hristos, garantul mântuirii noastre.