Tuesday Jun 25, 2024
Leviticul 14:1-32 | Itinerar Biblic | Episodul 186
Dragi prieteni, continuăm să citim și să-nțelegem Biblia – nu doar ca să știm mai multe, ci ca să trăim mai bine, adică mai aproape de nivelul pt care am fost creați! A cunoaște Scriptura înseamnă a te apropia de Dumnezeu, adică a umbla cu El, deci a te asemăna tot mai mult cu El, dpdv al caracterului. Esența lui Dumnezeu este sfințenia, deci către așa ceva ne atrage și pe noi. Vă reamintim, răsfoim împreună o carte veche de peste 3 milenii (mă refer la Leviticul), care în sine poate fi redusă la imperativul divin „Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt!” Astăzi aterizăm chiar la centru, suntem în miezul cărții, cap. 14 fiind și el un capitol consacrat reabilitării. Fac precizarea că nu ni se dă aici un tratament pentru lepră, ci este vorba de o curățare ceremonială.
Am văzut în capitolele precedente detaliile de care se ținea cont în diagnosticarea leprei. Se pare că existau leproși care erau vindecați prin tratamentele cunoscute pe vremea aceea, oricare ar fi fost ele, și mai existau persoane vindecate în mod supranatural. Astăzi știm că lepra poate fi vindecată, nu este o boală incurabilă și nici Scriptura nu o prezintă în felul acesta. Ea este o boală îngrozitoare și este folosită pentru a ne învăța pe noi lecții spirituale importante despre păcat.
Vom sesiza în textul care ne stă înainte raze de lumină și speranță în întunericul condiției leprosului. Curățarea ceremonială care urmează vindecării arată spre răscumpărarea păcătosului; ritualul este pur simbolic, dar poate avea și valoare terapeutică.
Când omul a căzut în Grădina Edenului, păcatul l-a despărțit de Dumnezeu. Această barieră a acționat în două direcții: atât în relaţia omului cu Dumnezeu, cât și în propria condiţie umană. Pe de o parte, omul a devenit vinovat faţă de un Dumnezeu sfânt, iar pe de altă parte s-a degradat continuu şi a fost tot mai contaminat de păcat. Lepra este o imagine a păcatului în toată mizeria sa.
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Iată care va fi legea cu privire la cel lepros, în ziua curăţării lui. Să-l aducă înaintea preotului. Preotul să iasă afară din tabără şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei... (Lev. 14:1–3).
Deci preotul nu merge să-l vindece pe lepros, ci doar să vadă dacă acesta s-a vindecat. Asta e ceea ce contează, și e „legea cu privire la cel lepros, în ziua curăţării lui” – ritual care trebuia îndeplinit întocmai, fiind curățarea ceremonială ce urma după vindecare. Omul fusese declarat lepros de către preot; același preot îl putea declara curat. Preotul mergea la lepros, acolo unde se afla el, pentru că acestuia îi era interzis să fie laolaltă cu ceilalți. Amintiți-vă de cei zece leproși din Luca 17:12: „...Ei au stat departe.”
Avem aici imaginea măreață a Persoanei și lucrării Marelui nostru Preot și Medic Suprem. El a venit din gloria cerească pe pământul acesta blestemat de păcat, unde omul suferea de lepra păcatului. Dragi prieteni, ca leproși nu putem ajunge în societatea cerului. Oriunde-am călători în universul acesta, omul nu scapă de păcat! A fost nevoie ca Domnul Isus să vină din gloria cerească aici pe pământ, cum spune cântarea: „Din palatele de aur, în lumea de necaz.” Aceasta este istoria Lui pe scurt!
În al doilea capitol din Evrei se vorbește despre asta: „Dar pe Acela care a fost făcut «pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii», adică pe Isus, Îl vedem «încununat cu slavă şi cu cinste» din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor... Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul... Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului” (Evr. 2:9–10, 14, 16–17). El a venit din gloria cerului jos pe pământ. Preotul a venit la lepros! „Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea” (Gal. 4:4–5).
Trebuie să subliniem faptul că Hristos ajunge și azi la orice păcătos care-l cheamă, pentru a-l vindeca de plaga păcatului. „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apoc. 3:20). Dumnezeu a declarat că inima omului este murdară, deci tot El să-l declare pe om curat. „Sângele lui Isus Hristos... ne curăţă de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Doar El poate curăți.
Să observăm mai departe ce făcea preotul, odată ajuns la lepros: (Lev. 14:4–7)
Preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curăţat, două păsări vii şi curate, lemn de cedru, cârmâz şi isop. Preotul să poruncească să se înjunghie una din aceste păsări într-un vas de pământ, în apă curgătoare. Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cârmâzul şi isopul, şi să le înmoaie împreună cu pasărea cea vie în sângele păsării înjunghiate în apa curgătoare. Să stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţat de lepră. Apoi să-l declare curat şi să dea drumul păsării celei vii pe câmp.
Trebuie să fiți de acord că este o ceremonie ciudată. Toate celelalte jertfe se aduceau pe altarul din Cortul întâlnirii sau, mai târziu, la Templu, după porunca lui Dumnezeu. Aceasta este o excepție. Leprosul nu avea voie să intre în Cort, așa că preotul trebuia să meargă la el.
Altarul de aramă pe care se aduceau jertfele, simbolizează crucea lui Hristos, însă crucea aceea trebuia să fie aici jos pe pământ, aici unde eram noi. Dragii mei, nici noi nu aveam voie să intrăm în prezența lui Dumnezeu. Eram străini, fără speranță și fără Dumnezeu în lume. El a ales să vină la noi, să ne găsească așa cum eram.
În această jertfă erau folosite două păsări curate și vii. Cel mai probabil erau porumbei. Una dintre păsări era sacrificată, simbolizând astfel moartea lui Hristos, iar cealaltă era lăsată în viață, simbolizând învierea lui. Acestea sunt cele două aspecte ale Evangheliei. Pavel spune: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Cor. 15:3–4). Două păsări: moarte și înviere!
Observați apoi că se folosea lemn de cedru. Cred că acesta este simbolul umanităţii perfecte a lui Hristos. Pe lângă că era rezistent, aici servea unui scop practic, de lemn fiind legat isopul cu cârmâz (fir de lână stacojie – culoarea stacojie amintindu-ne de sângele lui Hristos. Nu uitați că și Rahavei i s-a spus să lege la fereastră o frânghie stacojie, ca dovadă a credinței sale).
Isopul este o plantă care crește în locuri umede și stâncoase, și reprezintă credința individuală. „Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada” (Ps. 51:7). Aceasta este însușirea și aplicarea răscumpărării în Hristos. Nu-i de-ajuns să spui că tu crezi în moartea și învierea lui Isus. Aceasta nu este credință mântuitoare. Întrebarea este dacă ți-ai însușit această credință. Ți-ai pus cu adevărat încrederea în El? Isopul reprezintă și aplicarea morții lui Hristos și a sângelui Său la păcatul din viața credinciosului. „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat” (1 Ioan 1:7).
Vasul de lut reprezintă umanitatea lui Hristos; El şi-a asumat omenitatea noastră. Pavel se numește pe sine „vas de lut” în 2 Corinteni 4:7. Vasul de lut este trupul nostru şi accentul cade aici pe slăbiciunea și neputința omenească. „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evr. 4:15).
Apa curgătoare reprezintă apa vie; apa ceremonială era luată dintr-o apă curgătoare sau dintr-o fântână şi reprezintă atât Cuvântul lui Dumnezeu, cât și pe Duhul lui Dumnezeu.
Ritualul este neobișnuit, dar și frumos. Una din păsări este sacrificată într-un vas de lut, în care se află apa vie; aceasta reprezintă moartea lui Hristos care S-a dat pe Sine Însuși prin Duhul cel veșnic. „Cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!” (Evr. 9:14).
Era esențial să fie două păsări, astfel încât să se poată reprezenta aspectele specifice ale învierii. Pasărea cea vie era înmuiată în sângele păsării sacrificate, pentru a se identifica cu ea, apoi era lăsată să zboare în libertate. Hristos a fost jertfit pentru păcatele noastre și înviat pentru a ne face neprihăniți, dându-ne libertatea să stăm neclintiți în Hristos. „Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei” (Gal. 5:1). Aceasta înseamnă să nu ne încurcăm din nou cu religia, cu reguli, ritualuri și legi. Hristos a luat locul nostru, a murit și a plătit pedeapsa noastră. El a fost înviat pentru noi. Dacă El a murit pentru noi aici jos, atunci și noi am murit în El (2 Cor. 5:14–15) și am fost înviați, și suntem în El, acolo sus la dreapta lui Dumnezeu (Efes. 1:1–6). Dragii mei, credinciosul este liber ca pasărea cerului – este eliberat de religie, ritual și lege. El este acum robul Domnului Isus Hristos şi se supune voii Lui: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15).
„Să stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţat de lepră.” Numărul șapte este simbolul desăvârșirii și al sfârșitului. Aceasta rezolvă pentru totdeauna dilema dacă leprosul a fost curățat sau nu. Există două tipuri de leproși în lumea aceasta: bolnavi de lepră, și leproși curățiți. Altfel spus, există doar două feluri de păcătoși: pierduți, și salvați. Atât!
Apa vie și sângele se întâlneau în cadrul acestei ceremonii. Ioan a avut grijă să menționeze pentru noi că, atunci când a murit Hristos și soldatul roman i-a străpuns coasta, din trupul Domnului a curs apă și sânge (Ioan 19:34–35). În epistola sa, Ioan repetă faptul că Isus Hristos a venit cu apă și cu sânge (1 Ioan 5:6). În vremea lui Ioan, gnosticii susțineau că Isus nu era Dumnezeu, ci că Dumnezeu a venit asupra Lui la botez (simbolizat prin apă) și a plecat de la El când se afla pe cruce (simbolizată de sânge). Ioan susține convingător că Isus Hristos era Dumnezeu de la bun început, atunci când a luat trup de om, și a fost Dumnezeu atunci când se afla pe cruce și Își dădea prețiosul Său sânge. „Şi trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şi sângele, şi aceştia trei sunt una în mărturisirea lor” (1 Ioan 5:8). Ceremonia și jertfa pentru curățarea leprosului confirmă și ilustrează acest mare adevăr.
Cel ce se curăţă trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul şi să se scalde în apă; şi va fi curat. În urmă va putea să intre în tabără, dar să rămână şapte zile afară din Cort. În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprâncenele: tot părul să şi-l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă, şi va fi curat. (Lev. 14:8–9).
Acum trebuie să recunoaștem că și asta sună ciudat. Ceremonialul s-a încheiat, leprosul a fost curățat și acceptat... însă înainte de a reintra în comunitate, ritualul pe care trebuie să îl îndeplinească arată că vechea lui viață este încheiată, și o nouă viață i se deschide în față. Hainele reprezintă obiceiurile din viața lui, stilul lui de viață. Părul ras de pe întreg corpul accentuează schimbarea radicală și revoluționară care are loc în viața lui.
Dragi ascultători, când un păcătos vine la Hristos, acolo va avea loc o schimbare! Punerea de o parte a firii este esențială pentru o umblare consecventă înaintea lumii. Domnul Isus a spus: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Mat. 7:16); acesta este și astăzi testul pentru recunoaşterea copiilor Săi.
Cele șapte zile, repet, indică un ciclu complet de examinare și verificare. Leprosul trebuia să fie supus unor teste clare, înainte de a se întoarce în societate. Cred că uneori le îngăduim noilor convertiți să depună mărturie prea devreme. Ar fi bine să fie supravegheați o vreme, deoarece trebuie să se vadă înnoirea vieții.
La sfârșitul acestei perioade, cel ce se curăța urma să se spele în întregime. Copilul lui Dumnezeu trebuie să se spele mereu. „Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17). Nimeni nu va putea fi curățat sau sfințit, pus deoparte pentru a fi folosit de Dumnezeu, până nu va fi plin de Cuvântul lui Dumnezeu. Este un adevăr foarte important!
Dați-mi voie să spun că pentru credincios, perioada celor șapte zile, timpul desăvârșirii, este atunci când Dumnezeu încheie călătoria pământească parcursă de Biserica Sa. Atunci o va înfățișa înaintea Lui ca Biserică fără pată (Efes. 5:25–27), dar, până atunci, credinciosul se află în procesul de sfințire. Acesta este aspectul practic. Trebuie să existe o creștere zilnică, o creștere în credință și în trăire. Sfințenia este pentru viața spirituală ceea ce este sănătatea pentru trup.
A opta zi, să ia doi miei fără cusur şi o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare frământat cu untdelemn, şi un log de untdelemn. (Lev. 14:10).
Leprosul curățat putea de-acum să intre în adunarea Domnului, iar când o făcea avea datoria să-și aducă jertfele pe care fiecare membru al comunității le aducea înaintea Domnului. Aducea deci doi miei, o mielușea, floarea făinii frământată cu untdelemn și un log (pahar) de untdelemn. Acestea erau jertfele pe care le aducea, în mod obișnuit, un israelit de rând în timpul vieții sale, şi semnifică acceptare deplină.
Preotul care face curăţarea să aducă înaintea Domnului pe omul care se curăţă şi toate lucrurile acestea, la uşa Cortului întâlnirii. Preotul să ia unul din miei şi să-l aducă jertfă pentru vină, împreună cu logul de untdelemn; să le legene într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca dar legănat. Să înjunghie mielul în locul unde se înjunghie jertfele de ispăşire şi arderile de tot, adică în Locul Sfânt; căci, la jertfa pentru vină, ca şi la jertfa de ispăşire, dobitocul pentru jertfă va fi al preotului: el este un lucru preasfânt. Preotul să ia din sângele jertfei de ispăşire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţă, pe degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui şi pe degetul cel mare de la piciorul drept. Preotul să ia untdelemn din log şi să toarne în palma mâinii stângi. Preotul să-şi înmoaie degetul mâinii drepte în untdelemnul din palma mâinii stângi şi să stropească din untdelemn de şapte ori cu degetul înaintea Domnului. Din untdelemnul care-i mai rămâne în mână, preotul să pună pe (moalele) marginea urechii drepte a celui ce se curăţă, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, deasupra sângelui de la jertfa pentru vină. Iar untdelemnul care-i mai rămâne în mână, preotul să-l pună pe capul celui ce se curăţă; şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului. Apoi preotul să aducă jertfa de ispăşire; şi să facă ispăşire pentru cel ce se curăţă de întinăciunea lui. În urmă să înjunghie arderea de tot. Preotul să aducă pe altar arderea de tot şi darul de mâncare; şi să facă ispăşire pentru omul acesta, şi va fi curat. (Lev. 14:11–20).
În Versiunea Autorizată a traducerii Bibliei în limba engleză, acest pasaj extins formează o singură frază. Acțiunea descrisă este o ceremonie continuă, care cuprinde toate jertfele și semnifică faptul că leprosul curățit stă acum în fața ușii Cortului întâlnirii, ca orice alt israelit.
El aduce un miel ca jertfă pentru vină, fapt ce îi amintește că este încă un păcătos și are nevoie de sângele lui Hristos aplicat la viața lui de către Duhul Sfânt. Celălalt miel este adus ca jertfă pentru păcat, din cauză că leprosul curățat are încă în el firea păcătoasă. Mielușeaua este pentru arderea de tot, reprezentând persoana lui Hristos, așa cum Îl vede Dumnezeu. Floarea făinii amestecată cu untdelemn amintește de jertfa de mâncare, care reprezintă frumusețea umanității lui Hristos. Sângele pus pe vârful urechii drepte arată că păcătosul poate auzi acum vocea Fiului lui Dumnezeu spunând: „Credința ta te-a mântuit.” Sângele pus pe degetul mare de la mâna dreaptă arată că acesta îl poate sluji pe Dumnezeu cu mâini curate, iar sângele pus pe degetul mare de la piciorul drept arată că leprosul curățit poate umbla pe calea lui Dumnezeu. În sfârşit, untdelemnul turnat pe capul său arată că este dedicat în întregime Domnului.
Toate aceste jertfe Îl simbolizează pe Hristos, Cel prin care leprosul vindecat și curățat este acceptat înaintea lui Dumnezeu. El nu este cu nimic mai special, doar pentru că este un lepros curățat. Adesea întâlnim și noi creștini care simt că ei sunt diferiți și speciali. Ei se retrag dintre ceilalți și cred că sunt mai buni decât ei. Dragul meu, noi trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu așa cum vin toți ceilalţi. Fiecare dintre noi are nevoie să fie acceptat înaintea lui Dumnezeu prin Hristos; fiecare are nevoie să fie spălat. Vă amintiți că Petru a protestat în fața Domnului Isus, spunându-I că nu-L va lăsa să-i spele picioarele. Domnul însă a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine” (Ioan 13:8). Există aici o lecție foarte importantă pentru noi. Într-adevăr, leprosul a fost adus înapoi, fiind curățit de lepra sa, dar a stat împreună cu toată adunarea înaintea lui Dumnezeu. El venea tot ca un păcătos înaintea Domnului și avea mereu nevoie să fie curățit.
Versetele 21–32 explică ce fel de jertfă putea să aducă leprosul curățat sărac. Ne-am gândi poate că o persoană care a avut lepră nu și-ar putea permite un ritual elaborat. Din nou, purtarea de grijă a lui Dumnezeu este minunată. Nimeni nu este exclus din cauza sărăciei. Animalele cerute pentru a fi jertfite puteau fi înlocuite cu porumbei sau turturele. Dragi ascultători, săraci suntem doar atunci când nu recunoaștem harul activ și abundent al Domnului în viața noastră! Fiți plini de har și de duh, deci, și cu promisiunea reîntâlnirii, nedespărțim citind (Lev. 14:21–32).
Dacă este sărac şi nu poate să aducă toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel, care să fie adus ca jertfă pentru vină, după ce a fost legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat, şi să facă ispăşire pentru el. Să ia o zecime din floarea făinii frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare, şi un log de untdelemn. Să ia şi două turturele sau doi pui de porumbel, după mijloacele lui, unul ca jertfă de ispăşire, celălalt ca ardere de tot. În ziua a opta, să aducă pentru curăţarea lui toate aceste lucruri la preot, la uşa Cortului întâlnirii, înaintea Domnului. Preotul să ia mielul pentru jertfa de vină şi logul cu untdelemn; şi să le legene într-o parte şi într-alta, ca dar legănat, înaintea Domnului. Să înjunghie mielul jertfei pentru vină. Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţă, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept. Preotul să toarne untdelemn în palma mâinii stângi. Preotul să stropească de şapte ori cu degetul de la mâna dreaptă, înaintea Domnului, din untdelemnul care este în mâna stângă a lui. Iar din untdelemnul din mâna lui, preotul să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţă, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, în locul unde a pus din sângele jertfei pentru vină. Ce mai rămâne din untdelemn în mână, preotul să-l pună pe capul celui ce se curăţă, ca să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului. Apoi să aducă una din turturele sau un pui de porumbel, cum va putea, unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, împreună cu darul de mâncare; şi preotul să facă ispăşire înaintea Domnului pentru cel ce se curăţă. Aceasta este legea pentru curăţarea celui ce are o rană de lepră şi nu poate să aducă tot ce este rânduit pentru curăţarea lui.”