Tuesday Jun 25, 2024
Leviticul 13:24-59 | Itinerar Biblic | Episodul 185
Dragi ascultători, suntem în mijlocul unui pasaj biblic sordid și măreț totodată – pentru că se ocupă de mizeriile cărnii trecătoare, dar ne arată un Dumnezeu care se apleacă binevoitor și vindecător spre ele; pentru că ne surprinde în meschinătatea și sub apăsarea unui flagel nimicitor (păcatul), pe lângă care lepra oricât de grozavă este ceva suportabil... dar nu ne lasă fără speranța curățirii și vindecării – depline și totale – prin implicare Aceluiași Dumnezeu plin de har și restaurator.
Cartea Leviticul pune în balanță sfințenia lui Dumnezeu cu multele și serioasele disfuncționalități ale poporului Israel, din toate domeniile vieții... echilibrându-le prin chemarea la sfințenie și alocarea unor instrumente de lucru (respectiv directive și prescripții, indicații și îndrumări) a căror ascultare asigura oamenilor un certificat de bună purtare și liberă trece către Dumnezeu – în baza sistemului sacrificial pe care se fundamenta religia iudaică. Capitolul 13 în care suntem se ocupă de diagnosticarea leprei de pe oameni, pentru ca următorul capitol (14) să trateze preponderent curățarea.
Luând ca axiomă că lepra este un simbol potrivit pentru păcat, și admițând – cum spuneam data trecută – că există cazuri în care boala poate reveni, trebuie să fim conștienți în paralel și de pericolul ca vechile păcate să se răspândească şi să devină maligne. Auzim adesea de cazuri de oameni întorși la Dumnezeu și scăpați din robia unui păcat sau a unui obicei rău, confruntându-se sau căzându-i din nou pradă, după câţiva ani. E necesară deci o evaluare temeinică, și fără grabă – atât a stadiului bolii, cât și a vindecării, fie că e vorba de lepră, fie că e vorba de păcat. Continuă lectura Lev. 13, de la vers. 24:
Când un om va avea pe pielea trupului o arsură pricinuită de foc, şi se va arăta pe urma arsurii o pată albă sau de un alb roşiatic, preotul să-l cerceteze. Dacă părul din pată s-a făcut alb, şi ea pare mai adâncă decât pielea, este lepră, care a dat în arsură; preotul să declare pe omul acela necurat: este o rană de lepră. Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu este mai adâncă decât pielea şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte zile. Preotul să-l cerceteze a şaptea zi. Şi dacă pata s-a întins pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră. Dar dacă pata a rămas pe loc, nu s-a întins pe piele şi a mai scăzut, este o rană pricinuită de umflătura arsurii; preotul să-l declare curat, căci este semnul rănii vindecate a arsurii. (Lev. 13:24–28).
Pasajul acesta descrie o arsură infectată. Nu sunt identificate nici tipul, nici cauzele arsurii; în orice caz, exista pericolul ca această arsură să degenereze în lepră.
Aceasta pare să confirme ceea ce spune Scriptura, și anume că firea trebuie ținută sub strictă supraveghere, pentru că poate izbucni în cel mai periculos mod. „Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră” (Rom. 6:19). „Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Cor. 9:27).
Toate aceste pasaje biblice ne învață să fim atenți la prezența oricărei pustule. Carnea nu poate fi plăcută înaintea lui Dumnezeu.
Când un bărbat sau o femeie va avea o rană pe cap sau la barbă, preotul să cerceteze rana. Dacă pare mai adâncă decât pielea şi are păr gălbui şi subţire, preotul să declare pe omul acela necurat: este râie de cap, este lepră de cap sau de barbă. (Lev. 13:29–30).
Lepra putea să erupă în cele mai neașteptate locuri. Dacă era ascunsă de părul de pe cap sau de pe barbă, o vreme putea să rămână nedescoperită. Trebuie să facem o observație specifică pentru cazurile de lepră în aceste locuri. Aceleași metode erau folosite pentru a descoperi prezența leprei în orice loc ar fi putut apărea. Părul gălbui indică aici că infecția se afla sub epidermă și era, prin urmare, lepră.
La fel, păcatul se poate strecura în cele mai neașteptate locuri – chiar între lideri, printre slujitori sau într-o întâlnire de misiune. Atunci când există păcat la nivelul conducerii, este afectată și slăbită mărturia tuturor credincioșilor. Repet, aceste lucruri trebuie analizate și evaluate cu mare grijă, acordând pentru aceasta timpul necesar.
Dacă preotul vede că rana râiei nu pare mai adâncă decât pielea şi n-are păr negru, să închidă şapte zile pe cel cu rana de râie la cap. Preotul să cerceteze rana a şaptea zi. Dacă râia nu s-a întins, dacă n-are păr gălbui şi dacă nu pare mai adâncă decât pielea, cel cu râia la cap să se radă, dar să nu radă locul unde este râia; şi preotul să-l închidă a doua oară şapte zile. Preotul să cerceteze râia a şaptea zi. Dacă râia nu s-a întins pe piele şi nu pare mai adâncă decât pielea, preotul să-l declare curat; el să-şi spele hainele şi va fi curat. Dar dacă râia s-a întins pe piele, după ce a fost declarat curat, preotul să-l cerceteze. Şi dacă râia s-a întins pe piele, preotul n-are să mai caute să vadă dacă are păr gălbui: este necurat. Dacă i se pare că râia a stat pe loc şi că din ea a crescut păr negru, râia este vindecată: este curat, şi preotul să-l declare curat. (Lev. 13:31–37).
Deducem de aici că în anumite cazuri se poate să nu fie vorba despre lepră. Încă o perioadă de timp trebuie să treacă, înainte de anunțarea verdictului; pacientul este plasat în carantină timp de șapte zile, iar apoi este necesară încă o perioadă de șapte zile. Asta ar trebui să ne învețe că acuzațiile împotriva celor care conduc sau coordonează lucrarea lui Dumnezeu trebuie primite cu o foarte mare prudență. Înainte de luarea deciziei, trebuie făcută o examinare atentă a cazului.
Preotul avea suficiente ocazii pentru observarea rănii. Dacă mai târziu rana s-a întins, preotul încă mai putea să-l declare necurat pe omul respectiv. Pe de altă parte, dacă în rană creștea păr de culoare neagră, preotul îl declara curat.
Când un bărbat sau o femeie va avea pete pe pielea trupului, şi anume pete albe, preotul să-l cerceteze. Dacă pe pielea trupului lui sunt pete de un alb gălbui, acestea nu sunt decât nişte pete care au făcut spuzeală pe piele: este curat. (Lev. 13:38–39).
Aceste versete clarifică faptul că un pistrui nu este lepră, iar versetele următoare arată că nici chelia nu este lepră, deși lepra poate să apară pe o chelie.
Când unui om îi va cădea părul de pe cap, este pleşuv: este curat. Dacă i-a căzut părul de pe cap numai în partea dinainte, este pleşuv în partea dinainte: este curat. Dar dacă în partea pleşuvă dinainte sau dinapoi este o rană de un alb roşiatic, este lepră, care a făcut spuzeală în partea pleşuvă dinainte sau dinapoi. Preotul să-l cerceteze. Dacă în partea pleşuvă dinapoi sau dinainte este o umflătură de rană de un alb roşiatic, asemănătoare cu lepra de pe pielea trupului, este lepros, este necurat: preotul să-l declare necurat; rana lui este pe cap. Leprosul atins de această rană să-şi poarte hainele sfâşiate şi să umble cu capul gol; să-şi acopere barba şi să strige: „Necurat! Necurat!” (Lev. 13:40-45).
Hainele unui lepros trebuiau sfâșiate. Leprosul era obligat să-și acopere barba și să strige: „Necurat! Necurat!” Condiția leprosului se vede în starea lui îngrozitoare; el putea transmite boala prin contact.
Păcătosul își răspândește păcatul pe oriunde trece! Boala lui este contagioasă și îi îmbolnăvește și pe alții. Un tată are dreptul să-și trăiască viața așa cum vrea, însă nu are dreptul să-și ia și fiul cu el în iad. Or, mulți tați fac exact acest lucru! Leprosul contamina tot ce era în jurul său. Asta învățăm de aici. Chiar și hainele sale puteau transmite boala. La fel, tot ce este atins de păcat este întinat.
Câtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat! Să locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără. (Lev. 13:46).
Mulți păcătoși se consolează cu gândul că vor avea companie în iad. Observați, vă rog, că leprosul era singur, despărțit de ceilalți. Sigur, asta nu înseamnă că păcătosul o va duce în iad mai bine decât leprosul pe pământ! Măcar acesta din urmă trăiește cu speranța vindecării, pe când cel dintâi experimentează suferința și moartea perpetuă – care nu e anihilare sau lipsă de simțire, dimpotrivă!
În continuare, în partea a doua a acestui episod vom recurge la un mic artificiu... dar întâi să explic de ce. Israelul este învățat obsedant să evite orice contact sau contaminare cu boala. Locul și poporul în care cobora Domnul trebuia să fie locul în care domnește viața! De aceea, nu doar oamenii trebuiau avuți în vedere și verificați – ci pe orice apăreau semnele bolii și morții. Finalul cap. 13 se referă la examinarea și tratarea hainelor afectate... iar ultima parte a capitolului următor are în vedere situația în care semne ale bolii apăreau pe zidurile caselor. Având în vedere că redarea prescripțiilor divine nu are neapărat curgerea unei narațiuni, și că între tratarea leprei de pe haine (final cap. 13) și tratarea leprei de pe case (ultima parte cap. 14) există un pasaj amplu consacrat curățării leprei de pe oameni, vă propunem să cuplăm în continuare tratarea hainelor și-a caselor, afectate de... spori/ciuperci/germeni etc... urmând ca episodul viitor să-l alocăm curățării/tratării leprei de pe om – acum că tot am încheiat ce ținea de diagnosticarea bolii (afecțiuni ale pielii redate generic în original prin termenul țara’at și tradus în românește la fel de generic „lepră”, chiar dacă simptomele, manifestările, cazuistica erau sensibil diferite!)
Oricum capitolul „curățări” va continua și în cap. 15, cu alte aspecte ce țin de fiziologia umană – dar până atunci mai e puțin... deocamdată, să citim finalul cap. 13, subintitulat chiar „semnele leprei de pe haine”:
Când se va arăta o rană de lepră pe o haină, fie haină de lână, fie haină de in, în urzeală sau în bătătură de in sau de lână, pe o piele sau pe vreun lucru de piele, şi rana va fi verzuie sau roşiatică pe haină sau pe piele, în urzeală sau în bătătură, sau pe vreun lucru de piele, este o rană de lepră şi trebuie arătată preotului. Preotul să cerceteze rana şi să închidă şapte zile lucrul cu rana. Să cerceteze a şaptea zi rana. Dacă rana s-a întins pe haină, în urzeală sau în bătătură, pe piele sau pe lucrul acela de piele, este o rană de lepră învechită: lucrul acela este necurat. Să ardă haina, urzeala sau bătătura de lână sau de in, sau lucrul de piele pe care se găseşte rana, căci este o lepră învechită: să fie ars în foc. Dar dacă preotul vede că rana nu s-a întins pe haină, pe urzeală sau pe bătătură, sau pe lucrul acela de piele, să poruncească să se spele partea atinsă de rană şi să-l închidă a doua oară şapte zile. Preotul să cerceteze rana, după ce se va spăla. Şi dacă rana nu şi-a schimbat înfăţişarea şi nu s-a întins, lucrul acela este necurat: să fie ars în foc, căci o parte din faţă sau din dos a fost roasă. Dacă preotul vede că rana a mai scăzut, după ce a fost spălată, s-o rupă din haină sau din piele, din urzeală sau din bătătură. Şi dacă se mai iveşte pe haină, în urzeală sau în bătătură, sau pe lucrul de piele, înseamnă că este o spuzeală de lepră: lucrul atins de rană să fie ars în foc. Haina, urzeala sau bătătura, sau vreun lucru de piele, care a fost spălat, şi de unde a pierit rana, să se mai spele a doua oară şi va fi curat. Aceasta este legea privitoare la rana leprei, când loveşte hainele de lână sau de in, urzeala sau bătătura, sau un lucru oarecare de piele, şi după care vor fi declarate curate sau necurate.” (Lev. 13:47–59).
Acesta este un pasaj mai lung despre înlăturarea hainelor. Nu conta calitatea lor. Cea mai bună îmbrăcăminte era la fel de infectată ca cea ieftină. Putem învăța o lecție de aici. Neprihănirea omului este ca o haină murdară în ochii lui Dumnezeu. Tot ceea ce face sau atinge un păcătos este contaminat de păcatul lui. Chiar și hainele celor cu o infecție cât de mică trebuiau spălate. Acest pasaj prezintă o imagine uimitoare a răspândirii infecției. Și noi toți suntem ca un lucru necurat și avem nevoie să fim spălați. „Toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită”... ce să mai spunem de faptele rele?! Numai că El, Dumnezeu este Singurul care are remediu pentru păcătoși.
Cum v-am propus, să ne îndeptăm atenția spre construcții acum – și să vedem cu prescrie Dumnezeu curățarea leprei caselor:
Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „După ce veţi intra în ţara Canaanului, pe care v-o dau în stăpânire, dacă voi trimite o rană de lepră pe vreo casă din ţara pe care o veţi stăpâni, cel cu casa să se ducă să spună preotului şi să zică: „Mi se pare că este ceva ca o rană în casa mea.” Preotul, înainte de a intra ca să cerceteze rana, să poruncească să se deşarte casa, ca nu cumva tot ce este în ea să se facă necurat. După aceea să intre preotul şi să cerceteze casa. (Lev. 14:33–36).
Recunosc că este ciudat să apară lepra într-o casă. E greu de precizat ce însemna aceasta. Poate că, la construcție, în zidurile casei se va fi strecurat vreo ciupercă... Preotul trebuia să cerceteze casa pentru a vedea dacă există pete verzui sau roșiatice și apoi să o examineze din nou după șapte zile spre a constata dacă petele sau extins sau nu. Această imagine reprezintă viața noastră trăită într-o casă veche, aici pe pământ, adică în trupul nostru. Trăim în această lume atinsă de păcat; casa veche în care trăim este plină de lepră.
Preotul să cerceteze rana. Dacă vede că pe zidurile casei sunt nişte gropişoare verzui sau roşiatice, care par mai adânci decât zidul, să iasă din casă şi, când va ajunge la uşă, să pună să încuie casa şapte zile. În ziua a şaptea, preotul să se întoarcă în ea. Şi, dacă va vedea că rana s-a întins pe zidurile casei, să poruncească să se scoată pietrele atinse de rană şi să le arunce afară din cetate într-un loc necurat. Să pună să răzăluiască toată partea dinăuntru a casei şi tencuiala răzăluită să se arunce afară din cetate, într-un loc necurat. Să ia alte pietre şi să le pună în locul celor dintâi şi să se ia altă tencuială, ca să se tencuiască din nou casa. (Leviticul 14:37-42)
Așadar, era vorba de o tratare la fel de precaută și în ce privește diagnosticul corect și apoi curățarea ceremonială a casei... care cunoștea și ea, cum vedem în text, vreo trei faze... În primul rând, casa era golită de mobila și persoanele care locuiau acolo. Preotul o examina și o sigila timp de șapte zile, după care o examina din nou. Dacă atunci mai găsea vreo urmă de lepră, trebuia să dea jos tencuiala de pe partea afectată și să scoată pietrele afectate de lepră.
Dacă rana se va întoarce şi va izbucni din nou în casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzuit şi tencuit din nou casa, preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă vede că rana s-a întins în casă, este o lepră învechită în casă: casa este necurată. Să dărâme casa, lemnele şi toată tencuiala casei; şi să scoată aceste lucruri afară din cetate, într-un loc necurat. Cine va intra în casă în tot timpul când era închisă va fi necurat până seara. Cine se va culca în casă să-şi spele hainele. Cine va mânca în casă de asemenea să-şi spele hainele. (Lev. 14:43–47).
Dacă preotul găsea urme ale infecției în casa renovată, atunci ea urma să fie demolată și toate dărâmăturile să fie scoase din cetate.
Va veni o vreme când Dumnezeu va demola acest pământ atins de lepră și îl va curăța. Va fi un cer nou și un pământ nou, care nu vor mai fi atinse se păcat.
Dacă preotul, care s-a întors în casă, vede că rana nu s-a întins, după ce a fost tencuită din nou casa, să declare casa curată, căci rana este vindecată. (Lev. 14:48).
Constatăm în continure un lucru care poate părea curios: același ritual al jertfirii celor două păsări este urmat și aici, ca în cazul curățirii ritualice a leprosului.
Pentru curăţarea casei să ia două păsări, lemn de cedru, cârmâz şi isop. Să înjunghie una din păsări într-un vas de pământ, într-o apă curgătoare. Să ia lemnul de cedru, isopul, cârmâzul şi pasărea cea vie; să le înmoaie în sângele păsării înjunghiate şi în apa curgătoare şi să stropească de şapte ori casa. Să cureţe casa cu sângele păsării, cu apa curgătoare, cu pasărea cea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul şi cârmâzul. Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe câmp. Să facă astfel ispăşire pentru casă, şi ea va fi curată. (Lev. 14:49–53).
Da, este ciudat că și pentru curățarea casei trebuia recurs la sânge, deci la jertfă de ispășire – exact ca pentru curățarea leprei de pe oameni, dar spre deosebire de tratarea leprei hainelor. Poate că ați remarcat în vers. 34 expresia: „dacă voi trimite o rană de lepră...” – interesant de observat deci că putem înțelege că rana era trimisă de Dumnezeu; cu alte cuvinte, putem deduce vreun motiv, vreo legătură cu starea locatarului casei respective, sau vreo defecțiune în relația acestuia cu Iahweh. Aceeași implicare directă a Domnului reiese și din modul în care sunt formulate binecuvântările și blestemele Legământului. Iar din moment ce Domnul era Cel care trimitea rana de lepră pe casă, El probabil că evidenția astfel vinovăția celui în cauză – fapt pt care ritualul curățării prin sânge capătă sens.
Și atenție, aceasta nu era o recomandare facultativă, ci vedem că Dumnezeu o numește LEGE, și finalul cap 14 concluzionează tot pasajul acesta apăsător privitor la remediile posibile pentru afecțiunile de piele țara’at – atât pt oameni, cât și pentru case și veșminte:
Aceasta este legea pentru orice rană de lepră şi pentru râia de cap, pentru lepra de pe haine şi de pe case, pentru umflături, pentru pecingini şi pentru pete: ea arată când un lucru este necurat şi când este curat. Aceasta este legea pentru lepră.” (Lev. 14:54–57).
Cele de mai sus par să fie o întărire a legii privitoare la curățirea de lepră. Observați, vă rog, că scopul primordial al ritualului era să învețe: „Ea arată când un lucru este necurat şi când este curat.”
Aceasta este o lecție spirituală foarte importantă, al cărei scop este să ne învețe pe fiecare din noi că tu și eu suferim de lepră spirituală. Forțând puțin lucrurile (reducându-le practic la absurd!): dacă eu sau tu am merge în cer fără Isus Hristos, fără să ne punem încrederea în El, și acolo (cu-atât mai mult acolo!) ar trebui să strigăm: „Necurat! Necurat!” și am fi aruncați neîntârziat afară și de acolo – ca omul fără haină de nuntă din Matei 22.
Dar prin bunătatea lui Dumnezeu, în Hristos suntem acceptați între cei curați! Cerul a decis să abroge pentru noi legea ceremonială pentru curățarea de lepră și de diferite boli ale trupului, și să ne ofere prin har accesul la dumnezeire, prin credință și pocăință! Dumnezeul nostru este Iahweh-Iire (Cel ce vindecă), Domnul Isus este Mântuitorul nostru (Cel ce ne-a ridicat și ne poartă zilnic povara, și-al Cărui sânge curăță total lepra păcatului)
Dragul meu, tu unde te găsești astăzi? Ești un lepros care a venit la Isus Hristos pentru a fi curățit sau ești tot necurat? Sper să-ți dai un răspuns valabil și corect, iar data viitoare să ne întâlnim și să continuăm – prin puterea sângelui Mielului, și-a Duhului Sfânt!