Tuesday Jun 25, 2024
Leviticul 11:8-47 | Itinerar Biblic | Episodul 181
Stimați ascultători și dragi prieteni, în prezența Cuvântului lui Dumnezeu, chiar dacă deschis în VT, ne gândim mereu la forța sa de transformare, atât a minții și perspectivelor noastre, cât și a atitudinii și comportamentului nostru – care devin perfectibile zilnic sub influența unică și recreatoare a Duhului Sfânt. Ne dăm astfel seama că mântuirea la care ne cheamă Dumnezeu angrenează și adresează întreaga noastră ființă. Îndurării mântuitoare a lui Dumnezeu suntem datori să-i răspundem aducându-ne trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută... deci toate lucrurile devin importante (în acest sens trebuie să înțelegem cuvintele din epistolele apostolului Pavel: „orice faceți, să faceți ca pentru Domnul... spre slava lui Dumnezeu”)
Spuneam data trecută că începând cu cap. 11 al cărții Leviticul, Dumnezeu prin Moise pune accentul pe partea omului întru atingerea stării după voia lui Dumnezeu – urmează o porțiune amplă pe care am putea-o trece sub titlul generic „curățări”! După ce am luat cunoștință de jertfele pentru închinarea cum se cuvine înaintea Domnului, după ce am asistat la instaurarea preoției și la ungerea în slujba Domnului a primilor preoți (Aaron și fiii săi) care să asigure slujbele la Cortul Întâlnirii, după incidentul în urma căruia Nadab și Abihu nu doar că au decăzut din demnitatea preoțească abia obținută, ci și-au pierdut și viața) – capitolul 11 ne apare oarecum straniu, pentru că Dumnezeu oferă aici alte liste, un soi de rețetar pentru o dietă care să garanteze hrana kosher, un meniu pe care trebuiau să-l respecte copiii lui Israel. Ei vor putea astfel să mănânce anumite lucruri, și nu aveau voie să mănânce alte lucruri, pe care Dumnezeu le exclude din meniul lor. De fapt, desigur oricine putea mânca orice – dar ca să-și păstreze relația și statutul înaintea lui Iahweh, și ca să rămână în ascultare de El, trebuiau să țină cont de cele socotite de Dumnezeu curate (și deci permise) sau necurate (deci interzise).
Și aici se poate pune foarte bine întrebarea: e posibil ca un Dumnezeu atât de măreț și de bogat în resurse și bunătate, creatorul și susținătorul Universului și omenirii – se poate să fie El interesat de... ce mănâncă la cină creaturile Sale? Dumnezeu, care poruncește întregii creații, poate pregăti un meniu pentru om? Răspunsul îl găsim în acest capitol: Dumnezeu este interesat de detaliile vieților copiilor Săi, și niciun amănunt nu este prea neînsemnat pentru ca El să nu-i acorde atenția și grija Sa!
Am auzit că o doamnă l-a întrebat pe G. Campbell Morgan dacă ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu și în legătură cu lucrurile mici din viața noastră. Răspunsul lui a fost: „Doamnă, dar care credeți că sunt lucrurile mari? Și cât de mici sau mari credeți că sunt pentru Dumnezeu lucrurile din viața dumneavoastră?” Vedeți, aceștia suntem noi: avem tendința să departajăm lucrurile din viața noastră în probleme mari și probleme mici... dar înaintea lui Dumnezeu ele nu sunt așa! Pentru El nu există probleme, sau toate problemele sunt mici și facile pentru El, totuși nimic nu este prea mic pentru atenția și grija Sa! Primele opt versete au trecut în revistă animalele terestre permise și interzise pt hrana lui Israel – de la vers. Domnul le atrage atenția asupra viețuitoarelor curate și necurate (din apă):
Iată vieţuitoarele pe care să le mâncaţi dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au aripi (înotătoare) şi solzi şi care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri. Dar să priviţi ca o urâciune pe toate cele ce n-au aripi şi solzi, din tot ce mişună în ape şi tot ce trăieşte în ape, fie în mări, fie în râuri. Să le priviţi ca o urâciune, să nu mâncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca o urâciune. Să priviţi ca o urâciune pe toate cele care n-au aripi şi solzi în ape. (Lev. 11:9–12).
O linie clară separă cele două categorii de viețuitoare marine, exact ca în cazul animalelor. Peștii curați au două semne vizibile – înotătoare și solzi. Regula aceasta se aplica atât peștilor de apă dulce, cât și celor de apă sărată. Târâtoarele din apă erau interzise consumului, ceea ce elimina un mare număr de viețuitoare marine. Nu este dat însă niciun exemplu aici, probabil din cauză că linia de demarcație între cele două categorii este trasată foarte clar. Poporul depindea de peștii din Marea Mediterană, din Marea Galileii și din râul Iordan, aceștia având astfel un loc important în dieta israeliților. Una din porțile Ierusalimului se numea „poarta peștilor”.
Cei familiari cu Noul Testament știu ce rol important a avut pescuitul în lucrarea pământească a Domnului Isus Hristos. Primii ucenici chemați de Domnul Isus erau pescari, Mântuitorul spunându-le acestora că vor deveni „pescari de oameni”. Apoi, printre învățăturile Sale s-a aflat și pilda despre Împărăția cerurilor, asemănată cu un năvod în care se prindeau pești buni și pești răi (Mat. 13:47–50). Cum puteau fi deosebiți unii de alții? Criteriul nu era mărimea lor, ci deosebirea se făcea după legea levitică, adică un pește care are atât solzi, cât și înotătoare era curat sau bun. Și cum se aplică această pildă la judecarea celor buni și a celor răi? Credinciosul este mișcat de Duhul Sfânt și îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos: acestea sunt cele două semne distinctive ale credinciosului, ele reprezentând înotătoarele și solzii, dacă doriți.
După menționarea viețuitoarelor pământului și a celor din ape, sfera se lărgește – și citim (în Lev. 11:13–19) care sunt păsările curate și necurate:
Iată dintre păsări, cele pe care le veţi privi ca o urâciune şi din care să nu mâncaţi: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare; şorecarul, şoimul şi tot ce este din neamul lui; corbul şi toate soiurile lui; struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi tot ce ţine de neamul lui; huhurezul, eretele şi cocostârcul; lebăda, pelicanul şi corbul de mare; barza, bâtlanul şi ce este din neamul lui, pupăza şi liliacul.
În cazul păsărilor, nu există semne vizibile care să facă diferențierea, ca în cazul peștilor și al animalelor. Se pare însă că păsările necurate au în comun faptul că modul lor de a se hrăni este necurat, majoritatea hrănindu-se cu stârvuri de animale, pești sau păsări.
În text ne este redată o listă a păsărilor necurate din zona Palestinei, fapt care confirmă încă o dată că sistemul mozaic a fost dat pentru poporul Israel, respectiv, pentru teritoriul Palestinei. Unele din aceste nume de păsări ni se par ciudate, însă ele fac parte din familiile vulturilor, șoimilor, corbilor, bufnițelor, cormoranilor, lebedelor și pelicanilor. Nici măcar numele lor nu sună apetisant! Sunt păsări socotite necurate din cauza modului în care se hrănesc. În zilele noastre există persoane care consumă unele din aceste păsări; personal, nu pot să spun că mi-ar putea plăcea vreuna din ele! Bine, nu are nicio importanță dacă le mâncăm sau nu – carnea nu va altera în niciun fel poziția noastră înaintea lui Dumnezeu. Scopul acestui sistem, prin care evreii trebuiau să decidă între ce este curat și necurat, era să-i învețe să distingă între bine și rău... și desigur să le testeze ascultarea – care în definitiv era spre binele/sănătatea lor!
Învățăm și noi de aici că avem de luat decizii în privința comportamentului și a credinței noastre. Trebuie să hotărâm dacă Îl primim pe Hristos sau nu... dacă studiem Cuvântul lui Dumnezeu sau nu... dacă umblăm într-un fel plăcut înaintea lui Dumnezeu sau nu. Aceasta este aplicația pentru noi cei de astăzi.
Acest capitol face puțină lumină în cazul experienței lui Ilie, care a fost hrănit de corbi, adică de niște păsări necurate. Ilie nu a mâncat corbii, ci ei îi aduceau hrană; cu toate acestea, a fost o experiență umilitoare pentru acest om al lui Dumnezeu – care s-a supus însă lui Iahweh până în cel mai mic detaliu.
Trecem în continuare la o altă clasă zoologică (Lev. 11:20–23):
Să priviţi ca o urâciune orice târâtoare care zboară şi umblă pe patru picioare. Dar dintre toate târâtoarele care zboară şi umblă pe patru picioare, să mâncaţi pe cele ce au fluierul picioarelor dinapoi mai lung ca să poată sări pe pământ. Iată pe care să le mâncaţi: lăcusta, lăcusta Solam, lăcusta Hargol şi lăcusta Hagab, după soiurile lor. Pe toate celelalte târâtoare care zboară şi care au patru picioare să le priviţi ca o urâciune.
Hotărât că nu-mi doresc în meniul meu mâncăruri făcute cu astfel de sortimente animale. Trebuie să observăm însă că unele din ele sunt curate. Se pare că este vorba aici de patru specii de lăcuste: lăcusta obișnuită, care era specia de bază; apoi, lăcusta Solam care avea o protuberanță [parte mai proeminentă a unui organ, n. tr.]; lăcusta Hargol, cu coadă și cu o proeminență; și lăcusta Hagab, care era o lăcustă cu coadă și fără nicio umflătură. Prin urmare, israeliților le era îngăduit să mănânce aceste patru tipuri de lăcuste. Însă, dragi ascultători, personal niciodată n-aș putea prefera așa ceva în meniu! Repet însă: deși pe mine nu mă încântă deloc, aceste lăcuste nu erau necurate. Ioan Botezătorul a avut deci o dietă – austeră, da, dar – biblică, pentru că mânca lăcuste și miere sălbatică.
O altă categorie de porunci se referă la atingerea de trupul mort al viețuitoarelor:
Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara, şi oricine va purta trupurile lor moarte să-şi spele hainele şi va fi necurat până seara. Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n-are copita despărţită şi nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat. Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare care umblă pe labele lor: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara; şi oricine le va purta trupurile moarte îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara. Să le priviţi ca necurate. (Lev. 11:24–28).
Israeliții nu aveau voie să consume animale necurate și nici să le atingă stârvurile. Principiul prezentat aici este cel al contaminării prin contact. Acesta a fost un principiu de viață important, reafirmat și după întoarcerea Israelului din captivitate: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Pune preoţilor următoarea întrebare asupra Legii: «Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfinţită şi atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfinţite?» Preoţii au răspuns: «Nu!» Şi Hagai a zis: «Dacă se atinge cineva spurcat prin atingerea de un trup mort de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?» Preoţii au răspuns: «Vor fi spurcate»” (Hag. 2:11–13).
Aici apare un principiu foarte important pentru noi. Curăția sau sfințenia nu se transmit prin atingere, în schimb, necurăția, păcatul și lipsa de sfințenie, se transmit. Altfel spus, este imposibil ca din ceva nesfânt să iasă sfințenie, însă ceea ce este necurat poate afecta ceva curat. Un om nedrept nu poate face fapte neprihănite care să fie acceptabile înaintea lui Dumnezeu – nu poți obține dreptate din nedreptate.
Principiul acesta funcționează ca o lege valabilă în orice domeniu al vieții și în toate păturile sociale. Un litru de apă murdară nu se curăță prin adăugarea unui litru de apă curată. Pe de altă parte, o singură picătură de apă murdară va contamina apa curată. Un copil care are pojar nu va fi niciodată vindecat prin contactul cu un alt copil sănătos, însă copilul sănătos poate foarte ușor să ia pojarul de la cel bolnav. Creștinul nu se poate încurca cu lumea și nu poate să se joace cu păcatul, fără să se contamineze. De unde ne-a venit ideea că un creștin poate să aibă de-a face cu droguri, băutură, cluburi de noapte sau petreceri dezmățate – fără să fie contaminat? Unii spun că cea mai bună metodă de a-i evangheliza pe cei pierduți este să-i abordezi în mediul lor... dar ce credeți dumneavoastră, îi evanghelizează ei astfel pe cei pierduți? Nu, de fapt cei mai mulți dintre aceștia sunt ei contaminați, și ajung să ia parte la păcatele respective. Noul Testament este foarte clar în această privință: „Căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne” (Iuda 23). Implicarea deliberată a creștinului în tot ceea ce înseamnă păcat, prezența lui în locuri necorespunzătoare, ăericuloase, rău-famate – este o greșeală enormă, cu efecte catastrofale... pentru că omul credincios trebuie să se ferească nu doar de orice întinare, ci de orice i se pare rău!
Evreul își amintea acest principiu important atunci când mergea pe drum și vedea un câine sau un urs mort. El nu avea voie să ia stârvul pentru vreo întrebuințare anume și nici măcar numai o parte din el, vreun os sau pielea animalului respectiv. Dacă atingea din greșeală stârvul unui animal necurat, evreu trebuia să-și spele hainele și rămânea necurat până la sfârșitul zilei.
Acestea sunt lecții spirituale foarte importante pentru noi. Creștinul este sfințit prin răscumpărarea lui Hristos și este îmbrăcat cu hainele neprihănirii Sale, însă noi umblăm prin această lume, în care cu siguranță ne putem întina. Avem încă în noi firea cea veche și până când nu vom părăsi trupul acesta, nu vom fi sfințiți pe deplin și nu vom putea scăpa de influența păcatului în viața noastră.
Iată, din vietăţile care se târăsc pe pământ, cele pe care le veţi privi ca necurate: cârtiţa, şoarecele şi şopârla, după soiurile lor; ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul şi cameleonul. Să le priviţi ca necurate dintre toate târâtoarele: oricine se va atinge de ele moarte va fi necurat până seara. (Lev. 11:29–31).
Acestea sunt vietăți care trăiesc pe pământ sau sub pământ. Nu cred că prezentau probleme deosebite, însă evreii trebuiau să le evite. Stârvul unei cârtițe îi întina la fel de mult ca stârvul unui elefant, așa că li se amintea mereu că trăiau într-o lume a creaturilor decăzute... de unde învățăm și noi că păcatele mici sunt la fel de distrugătoare („vulpile mici strică viile în floare”, nu?) și la fel de îngrozitoare în ochii lui Dumnezeu ca și cele socotite mari, serioase... Paiul și bârna sunt la fel înaintea lui Dumnezeu. „Păcatele mici” sunt tot păcate și trebuie evitate!
Vedem apoi că nu doar contactul direct, evident cu astfel de viețuitoare era prohibit:
Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să fie pus în apă şi va rămâne necurat până seara; după aceea va fi curat. Tot ce se va găsi într-un vas de pământ în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte va fi necurat, şi veţi sparge vasul. Orice lucru de mâncare pe care va cădea ceva din apa aceasta va fi necurat; şi orice băutură care se întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi necurată. Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat; cuptorul şi vatra să se dărâme: vor fi necurate, şi le veţi privi ca necurate. Numai izvoarele şi fântânile, care alcătuiesc grămezi de ape, vor rămâne curate; dar cine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat. (Lev. 11:32–36).
Intrăm acum într-o bucătărie evreiască; probabil că se întâmpla adesea ca o rozătoare să intre în locul ce servea ca bucătărie, să cadă într-unul din vase și să moară. În acest caz, orice vas de lut trebuia spart, iar apa sau boabele de cereale care erau în vasul respectiv trebuiau aruncate. Dacă vasul era de bronz, el trebuia curățat bine. Dumnezeu și-a învățat poporul să-și prepare hrana într-un mod igienic, care era o trimitere clară și la sfințenie, în legătură cu care Iahweh era atent și interesat să-i învețe... Fiecare vas era sfânt pentru Dumnezeu, și toate trebuiau să rămână curate. În sistemul mozaic, curățenia și evlavia mergeau mână în mână, și acest principiu se aplica până la cel mai mic detaliu din viața domestică. Dumnezeu Își păzea astfel poporul de contaminare.
Apoi, dacă un animal mort cădea într-o fântână sau într-un lac, acestea nu erau contaminate, datorită cantității mari de apă care se afla acolo.
Nu e minunat că Domnul Isus Hristos este fântâna nesecată cu apă vie, din care ne putem adăpa și-n care ne putem scălda spre curățare?! El nu era întinat prin atingerea de un păcătos, de un bolnav, de un lepros... Isus a spus: „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:14). De asemenea, „a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura»” (Ioan 7:37–38). Revenim (Lev. 11:37–38).
Dacă se întâmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o sămânţă care trebuie semănată, ea va rămâne curată. Dar dacă se pusese apă pe sămânţă şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată.
Acum ieșim din bucătărie și mergem pe câmp, acolo unde se cultivă hrana. Sămânța uscată, care urma să fie semănată, nu era contaminată prin atingerea de stârvul unui animal necurat. Totuși, dacă sămânța era umedă, atunci învelișul său era penetrat și aceasta devenea necurată. De aceea, copilul lui Dumnezeu are astăzi nevoie de un înveliș sau de armură. Biblia ne spune: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului” (Efes. 6:11).
Dar nu doar animalele necurate mor, ci și cele socotite curate...
Dacă moare una din vitele care vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort va fi necurat până seara; cine va mânca din trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara; şi cine va purta trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara. (Lev. 11:39–40).
Orice animal curat, care murea de bătrânețe sau de boală era considerat necurat. În Maleahi 1:8, Dumnezeu interzice sacrificarea oricărui animal șchiop sau bolnav. Dumnezeu nu acceptă nici de la noi lucruri de calitatea a doua, sau de care nu mai avem nevoie...
Pe orice târâtoare care se târăşte pe pământ s-o priviţi ca necurată; să nu se mănânce. Din toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, din toate cele ce se târăsc pe pântece să nu mâncaţi; nici din toate cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr de picioare; ci să le priviţi ca o urâciune. Să nu vă faceţi urâcioşi prin toate aceste târâtoare care se târăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi prin ele. (Lev. 11:41–43).
Orice vietate care se târa pe pământ sau pe pântece era necurată, iar Dumnezeu le spune evreilor și motivul pentru care nu trebuie să se întineze cu ele: (Lev. 11:44–45)
Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste târâtoare care se târăsc pe pământ. Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sunt sfânt.
Toate târâtoarele erau necurate, din cauză că reprezentau căderea omului în păcat, atunci când șarpele a fost blestemat să se târască pe pântece. Orice are de-a face cu păcatul este incompatibil cu Dumnezeu, a Cărui esență este sfințenia!
Capitolul 11 se încheie cu reiterarea argumentului pentru care Dumnezeu a dat poruncile de mai sus – care este deopotrivă fizic/igienic, moral și spiritual:
Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele care se mişcă în ape şi toate vietăţile care se târăsc pe pământ, ca să faceţi deosebire între ce este necurat şi ce este curat, între dobitocul care se mănâncă şi dobitocul care nu se mănâncă. (Lev. 11:46–47).
Dumnezeu este Cel ce face deosebirea dintre curat și necurat; sfințenia în lucrurile mici este esențială, deoarece aici este adevăratul test pentru omul lui Dumnezeu. Cel Divin afirmă și nu avem voie să uităm: „Eu sunt Domnul vostru! Eu sunt sfânt! Fiți și voi sfinți!” Atingerea unui asemenea nivel este posibilă doar prin ascultare de și bizuire pe Domnul!
Dragi ascultători, fiecare din noi trebuie să hotărască personal, pentru sine, dacă în această lume murdară vrei să umbli cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu... ori pentru acum și aici, prin propriile puteri și spre imediata satisfacere a firii...
Aceasta este lecția pe care o învățăm din capitolul despre lucrurile curate și necurate.