Ioan 9:8-41 | Itinerar Biblic | Episodul 289

Stimați ascultători și dragi prieteni, sper ca înaintarea noastră prin Cuvântul lui Dumnezeu să vă aducă mai mult decât satisfacții: să vă pună și să vă păstreze în legătură cu Sursa vieții adevărate și veșnice.

Vă reamintesc, parcurgem Evanghelia după Ioan, ne apropiem de jumătatea acestei secțiuni NT-are... suntem într-un pasaj consistent, în care lucrarea practică și didactică a Mântuitorului este încă în creștere și diversificare, deși opoziția față de El crește și ea!

Am asistat data trecută la o nouă vindecare miraculoasă prin care Isus Hristos a făcut ca un bărbat născut orb să primească binecuvântarea și bucuria de a vedea lumina! Am încercat să facem niște paralele cu starea de păcat a omenirii: omul acela era orb... cei nemântuiți – chiar intelectuali fiind – nu pot vedea sau înțelege lucrurile spirituale. Era orb din naștere... omul este păcătos prin naștere, prin fire. Orbul nostru era neajutorat, nimeni nu-l băga în seamă, nu încerca să-l ajute... la fel nici omul păcătos n-are nicio altă șansă decât Isus Hristos să iasă din starea mizerabilă în care se află! Orbul acesta cerșea... și cei nemântuiți (chiar dacă par sau sunt bogați în termenii lumii și vieții acesteia) cerșesc după ceva care să le satisfacă nevoile cele mai profunde.

Spre acest om (de fapt, spre oricare din noi) Se apleacă Isus Hristos – îl atinge, îi înlătură blamul și suferința, îl întregește, și-l trnasformă pt o vreme într-un punct de atracție locală... Pentru că vă dați seama: această vindecare a suscitat o sumedenie de reacții, ca cercurile apei în care arunci o piatră! Ne vom uita în cele ce urmează la ecourile acestui miracol, și sper să fim atenți, ca să învățăm cât mai mult din ce citim și auzim.

Așadar, într-un om orb care şi-a căpătat vederea se produce o schimbare fundamentală. El nu mai este nevoit să simtă, sau să fie condus pe drumul spre casă, pentru că acum îl poate vedea. Cred că acest om striga din toți rărunchii: „Aleluia! Pot să văd!”

1.Iată care este reacţia vecinilor:

Vecinii şi cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor ziceau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?” Unii ziceau: „El este.” Alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el.” Şi el însuşi zicea: „Eu sunt.” (Ioan 9:8-9)

Vă puteţi închipui ce spuneau toţi cei care îl cunoscuseră pe omul acesta? Unul dintre vecini stă la fereastră, îl vede trecând şi îi spune soţiei: „Uite-l pe orbul acela!“ Soţia vine şi ea, se uită cu atenţie şi spune: „Nu, nu este el. Seamănă foarte bine cu el, dar nu este el. Acesta nu este orb!“ Astfel, orbul vindecat trebuie să dovedească vecinilor că el este!

Vecinii observă că s-a întâmplat ceva cu el. Eu nu cred că poţi trece neobservat, dacă te-ai întors cu adevărat la Dumnezeu. Oamenii care te cunosc vor observa că e ceva schimbat la tine. Dacă nu există nicio dovadă de schimbare, atunci ceva nu este în regulă!

Deci i-au zis: „Cum ţi s-au deschis ochii?” El a răspuns: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: ‘Du-te la scăldătoarea Siloamului şi spală-te.’ M-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.” „Unde este Omul acela?” l-au întrebat ei. El a răspuns: „Nu ştiu.” (Ioan 9:10-12)

Îmi place foarte mult mărturia acestui om. El a spus numai ce ştia – o mărturie bună, cinstită, sinceră. Percepţia lui a crescut cu fiecare ocazie în care a trebuit să-şi prezinte mărturia. Observaţi cât de exact este Cuvântul lui Dumnezeu! El nu a spus că Isus a luat scuipat şi a făcut tină. Atunci era orb şi nu putea să vadă ce făcea Isus. Tot ce ştia era că a simţit că i se ung ochii cu tină. Mărturia lui este corectă, nici elaborată, nici plină de strălucire. Și-mi place că prin tot ce spune pune reflectorul pe Domnul Isus!

Mântuirea este cu adevărat un lucru măreț și simplu. Mântuirea înseamnă să vii la Domnul Isus Hristos şi să experimentezi puterea lui Dumnezeu. Acest om nu-L văzuse pe Isus, şi Domnul i-a deschis ochii. Lucrul cel mai important este nu să-L vedem, ci să credem în Domnul Isus... și-apoi să-L prezentăm/comunicăm oricui putem!

2. Dar nu doar vecinii au reacţii, ci şi fariseii:

Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. Şi era o zi de Sabat când făcuse Isus tină şi-i deschisese ochii. Din nou, fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a căpătat vederea. Şi el le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd.” (Ioan 9:13-15)

Prin modul în care face precizările, Ioan ne ajută să înțelegem că de fapt curiozitatea fariseilor era doar dorință de a strânge dovezi împotriva Domnului, care iarăși nu ținuse seama că era Sabat, când îl vindecase pe omul acesta... Iar mărturia omului este din nou succintă și clară. Vă gândiţi probabil că fariseii ar fi trebuit să se bucure că un om care fusese orb putea acum să vadă. Vă aşteptaţi să auziţi un cor de „Aleluia” din partea lor. Ei bine, nu a fost deloc aşa! Observaţi care este reacţia fariseilor: ei pur şi simplu nu ştiu ce să facă în faţa acestui om... care după cum vorbește – simplu, obiectiv – arată că „vede” mai bine lucrurile decât învățații dinaintea lui!

Atunci, unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul.” Alţii ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?” Şi era dezbinare între ei. (Ioan 9:16)

Fără îndoială, aceştia erau unii dintre cei mai inteligenţi oameni din acea zonă! Personal, cred că ei şi-ar fi putut măsura puterile și capacitățile cu filosofii greci. Erau experţi în arta argumentaţiei. Aici de exemplu folosesc maniera silogistică. Au o premisă majoră, o premisă minoră şi o concluzie. Dacă amândouă premisele sunt adevărate, atunci şi concluzia este adevărată. Dar dacă una dintre premise este falsă, şi concluzia va fi falsă. Iată raţionamentul:

Premisa majoră – toţi oamenii de la Dumnezeu ţin sabatul.

Premisa minoră – Isus nu ţine sabatul.

Concluzia – Isus nu este de la Dumnezeu.

Premisa lor majoră falsă îi împiedica pe oameni să ajungă la concluzia adevărată. Dacă ambele premise ar fi fost adevărate, concluzia ar fi fost adevărată.

Mult mai corect și constructiv ar fi fost următorul raționament:

Premisa majoră – numai oamenii de la Dumnezeu pot deschide ochii unui orb din naştere. 

Premisa minoră – Isus a deschis ochii unui orb.

Concluzia – Isus este de la Dumnezeu.

Din nefericire, astfel de controverse au loc şi în bisericile din prezent. Sunt tot felul de discuţii pe marginea unor lucruri de importanţă secundară, în timp ce omenirea moare în păcat şi merge în iad, într-o deplină orbire faţă de Evanghelie. Mai există şi astăzi acelaşi tip de argument: „Nu ţine sabatul!”, adică: „Nu e/nu face ca noi!” (deci e greșit!)

Interesant e că între farisei începuseră să se manifeste curente diferite de opinie în ce-L privește pe Isus, apăruse o schismă... Dar nici logica celei de-a doua facțiuni nu era impecabilă: raționamentul era greșit (și profeții falși săvârșesc uneori miracole), dar în cazul lor măcar concluzia este corectă: Isus venea de la Dumnezeu. (Mult mai târziu va apărea o grupare rabinică ce le însuma pe cele două dinainte – afirmau că minunile lui Isus erau divine, dar personajul era un amăgitor!). Dorind să țină seama și de părerea celui vindecat,

Iarăşi au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii?” „Este un proroc”, le-a răspuns el. Iudeii n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea până n-au chemat pe părinţii lui. (Ioan 9:17-18)

Argumentaţia lor se bloca în întrebarea: „Cum este posibil ca un om păcătos să facă o astfel de minune?” (Desigur, nu-L acuzau pe Isus de trăire în păcate speciale, grozave, dar Îi contestau descendența, și din moment ce era (considerat de ei) un om normal, era sub incidența păcatului!) Dar tocmai de aceea s-a schimbat percepţia orbului vindecat. Dacă un păcătos nu poate face minuni, dar el a beneficiat de una, înseamnă că acest Om este un profet! Este de la Dumnezeu! Orbul vindecat a mai făcut astfel încă un pas.

Dar și iudeii fac unul – înapoi! Când oamenii nu vor să creadă un lucru vor scorni orice ca să se îndepărteze cât mai mult de adevăr. Pentru că nu vor să accepte mărturia orbului vindecat, fariseii îi cheamă pe părinţii lui, ca să se asigure că fiul lor fusese orb!

3. Reacţia părinţilor:

Şi când i-au venit părinţii, i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s-a născut orb? Cum dar vede acum?” Drept răspuns, părinţii lui au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte.” Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii hotărâseră acum ca, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: „Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.” (Ioan 9:19-23)

Liderii religioși hotărâseră excomunicarea din sinagogă a celor ce credea că Isus este Mesia. Asta i-a determinat pe părinții și vecinii orbului vindecat să fie evazivi când au fost întrebați despre el. Sigur că și unii și alții ştiau că aveau de-a face cu o minune. Dar nu erau pregătiţi să explice cum fusese făcută minunea, și nu voiau să fie daţi afară din sinagogă – asta însemna ostracizarea lor şi nu aveau de gând să intre într-un astfel de necaz. Deci, părinții „se spală pe mâini” cum pot mai elegant, aruncând responsabilitatea pe umerii fiului lor adult. Astfel, aceşti farisei nu mai au cum să conteste minunea prin care omul acela (care fusese orb) acum vedea. Numai profesorii din universităţile de astăzi se îndoiesc de faptul că Isus a făcut minuni. Oamenii prezenţi în mijlocul evenimentelor în vremea lui Isus nu au negat că a fost făcută o minune.

De vreme ce nu pot nega minunea, și lipsiți de ajutorul scontat de la familia și vecinii orbului, conducătorii religioşi încearcă să-și impună abuziv propria perspectivă, continuând să-i impute lui Isus natura și comportamentul de păcătos.

Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că omul acesta este un păcătos.” (Ioan 9:24)

Iudeii revin acum la primul argument: acest om este un păcătos pentru că a încălcat legea referitoare la sabat. Nu-I daţi slavă acestui Om, adică lui Isus Hristos, ci daţi-I slavă lui Dumnezeu! Cât de frumos şi de pios sună!

El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” (Ioan 9:25)

Omul acesta (care acum vedea) nu-L văzuse încă pe Domnul Isus! Era a doua oară când fariseii îl aduceau înaintea lor şi se cam lămurise de cum stăteau lucrurile De aceea, mărturia lui e simplă, clară, consecventă și antologică: „Eu una ştiu: că eram orb şi acum văd!” Aceasta este mărturia fiecărui păcătos care a fost mântuit. Eram orb, dar acum văd. Înainte eram în întuneric spiritual, dar acum am venit la lumina spirituală. Înainte nu-L cunoşteam pe Hristos, dar acum Îl cunosc şi este Mântuitorul meu personal.

Nu ştiu cum sunteți dvs., dar pe mine mă obosesc mărturiile prea lungi. Mă gândesc că pe ici-pe colo sunt „aranjate” să sune cât mai bine. Uneori accentul este pus prea mult pe trecut, astfel că oamenii ajung să pară adevăraţi eroi în urma acestor mărturii... Ei erau copiii fărădelegii, se trăgeau de şireturi cu marii mafioţi, îi cunoşteau pe toţi oamenii importanţi ai momentului, erau cei mai înrăiţi alcoolici, cei mai împătimiţi jucători etc. Dar au auzit Evanghelia şi s-au întors la Dumnezeu. Oamenii care aud astfel de mărturii se duc acasă şi îşi sună prietenii: „Dragă, ai auzit ce a spus cutare?“ Şi sunt atât de ocupaţi vorbind despre lucrurile pe care le-a făcut Cutare, încât numele lui Hristos abia de mai este menţionat. Dragi prieteni, cea mai importantă mărturie pe care vreau s-o aud este aceasta: „Am fost orb şi acum văd!”

Iarăşi l-au întrebat: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?” (Ioan 9:26)

Fariseii chiar par porniţi împotriva celui vindecat. Ei îşi dau toată silinţa să găsească o greşeală prin care să poată dovedi că nu a fost deloc o minune. Dar câtă vreme au înaintea lor pe omul care fusese orb, care era și consecvent în mărturia lui, n-aveau ce face! La fel, sunt și azi printre noi desuti care se străduiesc să nege minunile Mântuitorului!

Dar să mergem mai departe (Ioan 9:27):

„Acum v-am spus”, le-a răspuns el, „şi n-aţi ascultat. Pentru ce voiţi să mai auziţi încă o dată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!”

Omul care fusese orb începe să înţeleagă „jocul” fariseilor şi-i ironizează, spunându-le: „Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui?! De-aia vreți să mai auziţi o dată?” Fariseii nu sunt numai orbi şi nu pot vedea Lumina lumii, ci sunt şi surzi şi incapabili să audă... și chiar omenește, se cred logic impecabili, dar iată că fostul orb le ține piept cu brio!

Ei l-au ocărât şi i-au zis: „Tu eşti ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise. Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu ştim de unde este.” „Aici este mirarea”, le-a răspuns omul acela, „că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii. Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.” „Tu eşti născut cu totul în păcat”, i-au răspuns ei, „şi vrei să ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară. (Ioan 9:28-34)

Liderii religioşi trec la insulte, și-apoi la măsuri de forță. Observaţi şi aici faptul că, atunci când omul nu are nici un răspuns, apelează la ridiculizare. Fără să vrea, ei îl făcuseră pe acest om să capete argumentația logică prin care să ateste că numai un om de la Dumnezeu putea face o astfel de minune. Nu încape nicio îndoială că este vindecat, deci acest Om trebuie să fie de la Dumnezeu. Reţineţi că el încă nu Îl văzuse pe Isus!

În fața dârzeniei simple și gândirii clare a fostului orb, conducătorii religioşi nu mai au decât o reacție... Pentru că nu-i pot zdruncina convingerea și n-au alternativă satisfăcătoare, decid să-l dea afară (înțelegem: din sinagogă) pe orbul vindecat. El era alungat astfel nu doar din comunitatea religioasă, ci și din viaţa socială. Era acum printre marginalizaţii societăţii, fiindu-i interzis să ia parte la manifestările acesteia.

4. Orbul vindecat se întâlneşte cu Domnul Isus. Avem deci ocazia să luăm act și de starea, părerile și mărturia unui personaj important al acestei istorii: cel vindecat însuși.

Isus a auzit că l-au dat afară şi, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” El a răspuns: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?” „L-ai şi văzut”, i-a zis Isus, „şi Cel care vorbeşte cu tine, Acela este.” „Cred, Doamne”, I-a zis el; şi I s-a închinat. (Ioan 9:35-38)

Domnul Isus apare în scenă. Acest om Îi luase apărarea, câştigase disputa logică pe care o avusese cu fariseii, și fusese alungat de ei. Ce frumos că Domnul Isus a venit la el! Întotdeauna, Isus este Cel care îl caută pe om. Domnul îl pregătise pentru fiecare pas. Acum îi mai rămăsese să se-ncreadă în Fiul lui Dumnezeu. Și Domnul Isus vine la el cu întrebarea aceea crucială: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“ Experienţele prin care trecuse îi întăriseră credinţa şi îi limpeziseră gândirea. Domnul ştie că el este gata pentru pasul final. Omul nostru este cât se poate de sincer şi deschis. El nu-și reține întrebările, nu tace când trebie să vorbească, nu se dă mai știutor decât este – de aceea întreabă cine este acest Fiu al lui Dumnezeu în care i se cere să creadă. Orbul cel vindecat dorea din tot sufletul să vină la Domnul Isus, să meargă mai departe şi să-L cunoască. Domnul îi răspunde atât de frumos: „Nu doar că L-ai auzit, dar acum Îl și vezi!” Omul crede şi I se închină. Acesta este unul dintre cele mai frumoase momente ale credinţei din Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul nostru l-a luat pe omul acesta pas cu pas, l-a adus la picioarele Sale, unde el a putut spune: „Cred, Doamne!” şi I s-a închinat.

Aceştia sunt paşii fiecărui păcătos. La început, suntem orbi. Suntem păcătoşi pierduţi şi nici măcar nu ne vedem adevărata stare. Apoi venim la Hristos. El ni Se revelează; ochii ni se deschid şi vedem cine este El şi ce a făcut pentru noi. Apoi întrebarea este: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Răspunsul nostru poate fi acelaşi cu cel al orbului vindecat: „Cred, Doamne!” Şi vom cădea la picioarele Sale şi ne vom închina.

„Cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare a cărei strălucire merge crescând până la miezul zilei” (Prov. 4:18); creșterea în lumină a omului acestuia vindecat tocmai asta adeverește. Mărturia lui („Cred Doamne!”) a fost punctul de răscruce al vieții lui, locul și momentul în care direcția vieții lui intersectându-se cu Hristos a căpătat turnura ideală! Credinciosul este un om care are în inimă Lumina lumii, și care de aceea este o lumină în lume. El umblă în lumină și aduce roada luminii.

Apoi, Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă şi cei ce văd să ajungă orbi.” (Ioan 9:39)

Aceasta pare a fi o afirmaţie neobişnuită. Domnul spune că unii au ochi, dar nu văd. Ei au vedere fizică, dar nu văd din punct de vedere spiritual. Dacă va recunoaşte cineva că este orb din punct de vedere spiritual şi va veni la Isus ca un orb, Isus îi va da vederea spirituală. Pavel scrie: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte” (1 Cor. 2:14).

Dacă ai ajuns în prezenţa Domnului Isus, Lumina lumii, şi tot mai spui: „Ce este adevărul?” sau: „Nu-L văd în El pe Mântuitorul meu!” sau: „Nu înţeleg ce înseamnă toate acestea!”, atunci eşti încă orb din punct de vedere spiritual. Fariseii aveau ochi şi credeau că văd; erau oameni religioşi, puneau mult zel în religia lor şi, cu toate acestea, erau orbi.

Oamenii fără Dumnezeu sunt pierduţi. Ei sunt în întuneric. Dar Domnul îl face pe fiecare om să treacă printr-o serie de paşi. Dacă vreun om din popoarele păgâne vrea să afle despre Isus, Domnul va duce Evanghelia la omul acela. Omul care stă în biserică şi ascultă cum este predicat Cuvântul lui Dumnezeu şi aude Evanghelia se află în prezenţa Luminii. Această Lumină îi descoperă orbirea. Isus a spus: „Dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6:23). Dacă aveți toate datele despre Isus Hristos, Lumina lumii, dar nu credeţi în El, sunteţi orbi din punct de vedere spiritual. Nu vi se mai poate oferi nimic în plus. Dacă aţi fost în prezenţa Mântuitorului lumii şi L-aţi respins, nu vi se poate oferi un alt Mântuitor.    (Ioan 9:40-41)

Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi şi noi orbi!” „Dacă aţi fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-aţi avea păcat, dar acum ziceţi: ‘Vedem.’ Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne.

Am început cu un om orb care a fost vindecat astfel ca să poată vedea şi fizic, şi spiritual. Încheiem capitolul cu toţi aceşti conducători religioşi care credeau că văd, dar erau orbi. Tragic! În prezenţa lui Hristos, în prezenţa Luminii, în prezenţa revelaţiei lui Dumnezeu, ei afirmă că nu au păcat.

Evanghelia provoacă reacții diferite în inimi diferite – păcătosul orb care primește Evanghelia și adevărul ajunge să vadă; cel religios care crede că vede respinge plenitudinea Adevărului, și bezna spirituală crește! Aceeași lumină care conduce pe unul, îi poate orbi pe alții. Printre cei mai dogmatici oameni din ziua de azi se numără ateii şi adepții altor religii, care spun că văd, dar sunt orbi. Îl resping pe Isus Hristos şi rămân în păcat – deci continuă să umble în orbirea lor spirituală. Ce lucru periculos este, la ce consecințe grave duce respingerea luminii! Religia sau „ismele” de azi oferă omului înlocuitori pentru mântuire, dar numai Hristos poate conferi viață, libertate, viață împlinită și veșnicie fericită!

Închei cu încă o precizare importantă: Toate vindecările/convertirile autentice sunt exclusiv prin puterea și spre slava/glorificarea lui Dumnezeu. Cu ajutorul Lui, am ajuns până aici, ne oprim aici, și vom relua de aici, data viitoare – rămas bun, pe curând!

• Likes
• Download
• Share