Ioan 9:1-7 | Itinerar Biblic | Episodul 288

Stimați ascultători, ne apropiem de miezul/mijlocul Evangheliei după Ioan, această secțiune unică a NT – fie și prin faptul că (dacă primele trei evanghelii, numite sinoptice din gr. synopsis = a vedea împreună, au redat multe din evenimentele principale ale vieții lui Isus) Ioan este preocupat și ne ajută să deslușim semnificația spirituală a celor întâmplate.

Capitolul 9 în care intrăm azi redă cel de-al șaselea semn prin care Isus Își probează divinitatea; primele trei arătaseră cum poate fi omul mântuit (prin Cuvânt – apa schimbată în vin; prin credință – vindecarea fiului unui funcționar împărătesc; prin har – vindecarea paraliticului), iar ultimele patru dintre cele 7 redau efectele/rezultatele mântuirii: împlinire (hrănirea celor 5000), pace (umblarea pe mare), claritate/lumină (cum vom vedea din acest capitol) și viață (când vom ajunge la învierea lui Lazăr, în capitolul central al Evangheliei).  

În capitolul precedent (8), Domnul avusese o controversă contondentă cu iudeii, pe care nu scăpase prilejul să-i confrunte și să-i avertizeze că sunt la fel de departe de Dumnezeu-Iahweh și de mântuire cum este lumina de întuneric, cerul de pământ, libertatea de robie – și că singura lor șansă era să creadă că El este Fiul lui Dumnezeu venit să mântuiască lumea. Or, iudeii tocmai de aceea voiau să-L omoare – pentru că El susţinea că este Dumnezeu. O minune repetată și ignorată de noi este și maniera inexplicabilă în care Domnul scăpa din aceste momente delicate, fără ca oponenții Săi înfierbântați să se atingă de El – semn că „ceasul” Lui nu sosise încă, și era stabilit și controlat de Însuși Dumnezeu.

Oricum, e clar că se accentua falia, ruptura dintre aderenți și oponenți, pe măsură ce Isus era tot mai direct și specific, iar autoritățile religioase ale locului și vremii – tot mai ostile. În ultimele luni se intensificaseră confruntările cu fariseii, cărturarii și preoții care-I vânau faptele și cuvintele, reproșându-I-le sistematic (nu-i vorbă că nici ele nu se înscriau în normalitatea lor uscată și formală!) Incidentul care urmează este într-un fel o continuare a discursului despre Lumina lumii. Duşmanii Domnului Isus nu puteau vedea pentru că erau orbi din punct de vedere spiritual. Nici orbul nu putea vedea, în ciuda faptului că Lumina lumii stătea în faţa lui. Dar Isus avea să i Se descopere. Înainte ca orbul să poată vedea, este nevoie ca ochii să capete această capacitate. Lumina trebuie să fie primită. Trebuie să existe un receptor, de vreme ce există și o sursă, un emițător de lumină.

La fel stau lucrurile și cu zgomotul. Dacă un pom cade într-o pădure în care nu este nimeni care să-i audă căderea, sau o motocicletă ambalează deranjant într-o zonă pustie – putem spune că există zgomot? Răspunsul e clar: există unde sonore, dar dacă niciun organ auditiv nu preia sunetul, ca să-l prelucreze și să-l interpreteze, nu putem vorbi de zgomot. Doar un eventual receptor poate acuza zgomotul!

Lumina nu este anulată de lipsa vederii, dar ai nevoie de ochi ca să percepi lumina! Lumina descoperă și diagnostichează starea ochiului. Lumina lumii descoperă starea sufletului. Fariseii credeau că văd bine, dar erau orbi.

Din păcate, exploziile din mine nu sunt evenimente depășite; mai au loc și-n zilele noastre, e drept cu o frecvență tot mai redusă... Am auzit odată de o asemenea explozie, care i-a cufundat într-un întuneric total pe oamenii blocaţi în subteran. Când în cele din urmă echipa de salvatori a ajuns la ei, şi au reuşit să-i identifice și să-i preia, un tânăr dintre mineri a întrebat: „Dar de ce nu aprind lumina?” Atunci și-au dat seama cei din jur că explozia îl orbise. Cât stătuseră în întuneric, nu avusese cum să-şi dea seama că era orb. Lumina salvatorilor le descoperise şi lui, şi celorlalţi, că băiatul acela rămăsese fără vedere!

La așa ceva Se va referi Isus către finalul acestui capitol (în versetul 39), când va spune: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd să ajungă orbi.” Deși El nu venise să condamne, ci să mântuiască, simpla prezență a Luminii Sale în lume – sau mai bine zis: reacția față de această lumină – va împărți omenirea în văzători și nevăzători. Lumina descoperă adevărata stare de lucruri. Cei care sunt orbi, dar nu îşi dau seama de acest lucru, pot acum să ştie că ei chiar sunt orbi – chiar dacă nu recunosc sau nu dau semne că i-a deranja asta...

Un membru important al Parlamentului britanic l-a luat pe dl. Edmund Burke, care era un om de stat şi un gânditor și orator de marcă, să-l asculte pe dr. Hugh Black, un mare predicator din Scoţia. Dr. Black a ţinut o predică nemaipomenită în care L-a glorificat pe Domnul Isus Hristos. La terminarea programului, prietenul lui Burke a aşteptat reacţia acestuia la mesaj. În cele din urmă a răspuns astfel: „Trebuie să recunosc că este un orator deosebit, dar despre ce a vorbit?” Deci și Burke, deși un om strălucit, era orb (sau surd)!

Noi avem responsabilitatea de a trăi și transmite Cuvântul lui Dumnezeu... la asta se reduce responsabilitatea noastră. Este mai departe lucrarea Duhului Sfânt să deschidă inima ascultătorului şi să-l facă să se supună Cuvântului. Noi trebuie să le arătăm oamenilor Lumina Lumii, dar Duhul Sfânt este cel care deschide ochii oamenilor!

Aceasta este semnificaţia cuvintelor ap. Pavel din 2 Corinteni 2:15-16: „În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă...” Noi avem tot atâta „succes” şi când „câştigăm” o inimă, şi când nu o „câştigăm”. Noi trebuie doar să răspândim lumina, să arătăm spre Isus Hristos, Lumina Lumii. Dacă cineva se uită la noi şi întreabă „Unde este lumina? Nu înţeleg nimic din toate acestea!”, nu putem decât să ne uităm la persoana respectivă şi să exclamăm: „Săracul om, este orb...” (asta după ce ne-am asigurat și avem dovezi că reflectăm lumina lui Hristos!) Sigur se va găsi însă și câte cineva care va putea spune: „Îţi mulţumesc că mi-ai arătat lumina. Eram orb, dar acum văd!”

Încă o mențiune, înainte de a intra în textul propriu-zis: spre deosebire de cap. 5, în acest caz nu vom putea separa precis relatarea miracolului de discuția și învățătura ce-i vor urma... În acest cap. 9 (care este singura relatare în care Domnul Isus vindecă un om orb din naştere), acțiunea și discuțiile, inclusiv mesajul Mântuitorului, sunt apreciabil mai întrețesute. Deci pe cât posibil acest capitol ar trebui să nu fie fragmentat!

...Dar mă tem că noi n-avem cum să-l epuizăm într-un singur episod, așa că ne vom opri la un moment dat... (deși nu l-am putea epuiza cu-adevărat nici măcar în zeci de episoade, pentru că de două mii de ani acest text continuă să inspire analize și învățături!)  

Când trecea, Isus a văzut un orb din naştere. (Ioan 9:1)

Acum, dacă am citi la rând și cu atenție Evanghelia până aici, ni se pare logic ca după afirmaţia minunată a lui Isus: „Eu sunt Lumina Lumii” (Ioan 8:12), să urmeze și un asemenea episod în care un orb din naştere (deci fără organul receptor) intră în contact cu Lumina lumii. Este clar că există o diferenţă temporală între capitolul 8 şi capitolul 9 pentru că acum El călătoreşte mai relaxat, nu se mai grăbeşte: Isus deci „trecea” pe undeva, chiar dacă nu se știe când și pe unde... Este însă aproape sigur că Isus se afla în Ierusalim, și că evenimentul de față are loc în siajul Sărbătorii Corturilor, după terminarea ei, cert – într-o zi de Sabat!

Dar conta ce zi sau ce moment al zilei era, atunci când Domnul Isus vedea o nevoie? Și ce problemă mai mare poate avea un om, decât absența vederii?! Un proverb oriental spunea că „nu există necaz mai mare și suferință mai grea ca ochii orbi”.

Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9:2)

Ucenicii vor să determine cauza bolii. Vor să discute despre vinovăţie, despre cel care a păcătuit. Pe vremea aceea existau patru posibile răspunsuri la această întrebare. Păgânii din timpul acela, dar şi mulţi oameni din ziua de azi, credeau în reîncarnare şi astfel susţineau că boala aceea putea fi rezultatul unor păcate făptuite într-o existenţă anterioară. Evreii nu ar fi acceptat niciodată o astfel de explicaţie! Apoi era argumentul eredităţii, şi anume că păcatele părinţilor sunt moştenite până la a treia şi a patra generaţie (vezi Exod 20:5). Ştim că acest lucru este posibil şi orbirea poate fi, în anumite cazuri, rezultatul păcatelor părinţilor. O altă explicaţie este că păcatul lui Adam este moştenit de toţi oamenii, astfel că toţi sunt pasibili de moarte şi boală. În sfârşit, rabinii evrei credeau că un copil nenăscut putea păcătui încă din pântecele mamei. (Probabil că asta aveau în vedere și ucenicii, când o dădeau ca posibilă cauză – căci altfel, ce alt păcat ar fi avut de ispășit omul acesta născut orb?!)

În orice caz, exista și există opinia că o suferință reprezintă o pedeapsă pentru păcat; desigur, există uneori o astfel de relație, dar nu e deloc obligatoriu! Și chiar în acest spirit răspunde Mântuitorul:

Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.” (Ioan 9:3-5)

Mă gândesc că Domnul Isus nu le-a dat chiar răspunsul pe care-l așteptau ei. El le spune aici, direct și indirect, că nu întotdeauna trebuie să ne uităm în trecut sau în jur ca să încercăm să aflăm cine este vinovatul. Lucrul cel mai important acum era vindecarea acestui om. Poate că este adevărat că este mai bine să previi decât să vindeci, dar odată ce omul s-a îmbolnăvit, dacă n-ai putut preveni, fă tot ce poți să contribui însănătoșire!

Dumnezeu are motivul Său înţelept pentru care îngăduie bolile, suferinţa şi necazurile. Când am fost internat în spital pentru o operaţie (JVMcGee), am primit scrisori de la sute de oameni. Printre ele se numărau câteva în care oamenii încercau să-mi explice de ce a îngăduit Dumnezeu să mi se întâmple aşa ceva. Dar eu nu sunt foarte convins că ştia cineva acest lucru. Dumnezeu nu ne descoperă întotdeauna motivul pentru care îngăduie anumite lucruri. Eu cred că Dumnezeu nu ar îngădui să ni se întâmple altceva decât lucrurile... pe care le-am îngădui și noi, dacă am putea vedea aşa cum vede El cursul evenimentelor.

Dumnezeu are un plan şi nu-Şi propune (și nici n-ar fi sănătos) să ne spună nouă toate motivele Lui. Dar la fel de adevărat este că El ne cere să nu ne pierdem nădejdea și să umblăm (prin credinţă) cu El, în momentele grele sau întunecate ale vieţii noastre.

Eu sunt sincer convins că trebuie să înţelegem un anumit lucru aici: Domnul nu vorbește aici în niciun caz despre acest om ca despre un experiment, un cobai spiritual. Cred că (sintetizând puțin cuvintele Domnului din vers. 3-5) Isus spune: „Nu au păcătuit nici acest om, nici părinţii lui. Dar pentru ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu, Eu trebuie să lucrez lucrările Celui ce m-a trimis, cât este încă ziuă.“

Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi pentru slava Lui. El n-a avut în vedere ca noi să încercăm să fim cineva aici, jos, pe Pământ. El ne-a creat pentru slava Lui. Dacă nu înţelegem acest lucru, nu înţelegem scopul Creaţiei. Încercările şi suferinţe vin în viaţa noastră pentru că ele fac să se manifeste slava lui Dumnezeu. Orbul acesta, prin vindecarea sa, va contribui la glorificarea lui Dumnezeu. El va vedea ce nu mai văzuse niciodată (şi gândiţi-vă că se va bucura să vadă tot restul vieţii sale!)... dar, mai presus de toate, Îl va vedea pe Isus Hristos şi va ajunge să-L cunoască pe Domnul Isus ca Mântuitor personal!

În vers. 5, Domnul revine la afirmaţia din capitolul precedent: „Eu sunt Lumina lumii”. Noaptea îi face pe toţi oamenii aproape la fel de orbi. Nimeni nu poate vedea bine. Hristos este Lumina spirituală a lumii, şi fără El toţi oamenii sunt orbi. Dar atâta vreme cât este în lume, Domnul Isus este Lumina lumii. Dragi prieteni, El este în lume şi astăzi. Domnul Isus Hristos vine la noi în persoana Duhului Sfânt. Domnul Isus trăiește și Se manifestă prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin mărturia multora dintre copiii Săi care trăiesc și lucrează ca Domnul lor – cu hărnicie și cu preocupare pentru sfințenie. Și dacă nu vedem aceste lumini strălucind în jurul nostru... dacă nu ne deschide ochii Fiul lui Dumnezeu, prin mijlocirea Duhului Sfânt, pentru a vedea lucrurile spirituale – suntem mai orbi ca liliecii... dar cel mai tragic: vom avea soarta celor ce iubesc și trăiesc întunericul, adică bezna iadului!

Ne-ntoarcem în Ioan 9, minunea redării vederii orbului din naștere:

După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care, tălmăcit, înseamnă: „Trimis”). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine. (Ioan 9:6-7)

E importantă mențiunea modalității prin care Domnul S-a atins de orb – l-a uns cu noroiul făcut din saliva lui Isus și pământ (sau țărână). Actul frământării (implicat în obținerea tinei din amestecarea salivei cu pământul) era unul dintre cele 39 incriminate ca formă de activitate ce încalcă Sabatul... pentru că mai târziu vom înțelege că iarăși principala obiecție și acuzație adusă Domnului era nerespectarea Sabatului!

Deci a fost nevoie ca Hristos să atingă ochii orbului, şi ca orbul să asculte de Hristos. Prin atingerea Sa (dacă-L lăsăm!), Hristos aduce la viaţă și pune în funcțiune nervul optic spiritual care este mort. Nu se pune problema cine a păcătuit. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3:23). Dacă Hristos nu v-a atins ochii, nu puteţi vedea.

Sunt şi astăzi destul de mulţi oameni, poate chiar în bisericile noastre, care nu văd şi nu-şi dau seama de acest lucru. Primesc scrisori de la oameni care îmi spun că au ascultat programul acesta luni la rând... şi deodată li s-au deschis ochii şi au început să înţeleagă! Asemenea tânărului din mină, care orbise în urma exploziei, sunt mulţi cei care stau în lumina Cuvântului lui Dumnezeu dar se întreabă: „De ce nu aprinde cineva lumina?” Exact aşa s-a întâmplat cu Pilat, care a întrebat: „Ce este adevărul?”, deși se afla în prezenţa Aceluia care spusese despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). Avem nevoie ca Hristos să ne atingă ochii, ca să putem vedea.

Să remarcăm că Hristos l-a atins pe acest om deşi omul tot nu-L putea vedea. Apoi Isus i-a spus să se ducă să se spele, şi omul a ascultat... Poate vă întrebaţi de ce a folosit Isus această metodă de vindecare. Cred că pot fi enumerate mai multe motive:

(1)  această Evanghelie are în obiectiv demonstrarea divinității Domnului Hristos, dar fără să neglijeze umanitatea Lui. Isus tocmai Îşi susţinuse dumnezeirea, şi acum îl atinge pe acest orb în mod direct, de la om la om.

(2)  Orbul trebuia să asculte de Domnul Isus Hristos, dacă voia să vadă.

(3)  Domnul l-a trimis la scăldătoarea Siloam; care era sursa principală de apă folosită la ceremonialul turnării apei, care făcea parte din Sărbătoarea Corturilor, ce abia se încheiase. Ioan are grijă să ne spună că Siloam înseamnă „Trimis”. Până şi numele scăldătoarei depune mărturie că Isus este trimis de Tatăl. Este posibil ca Isus să vrea să spună că, aşa cum Tatăl L-a trimis pe El, aşa îl trimite şi El pe acest om orb.

(4)  Orbul avea nevoie de apă ca să poată vedea. Apa reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu în multe fragmente din Scriptură. Convingerea mea fermă este că nu poate exista convertire fără Cuvântul lui Dumnezeu. „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Ps. 119:130).

(5)  Iudeii aveau nevoie de această mărturie (pentru că, în versetul 29, ei vor spune: „Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu ştim de unde este.”) Ei trebuiau să vadă prin această vindecare a orbului că Isus este Dumnezeu-om, Cel pe care Tatăl ceresc L-a trimis pe pământ.

Aş dori să subliniez faptul că nu neapărat metoda prin care a vindecat Isus e elementul cel mai important aici. Persoana care a vindecat este subiectul principal. Hristos este Cel care a deschis ochii orbului, iar roul omului a fost acela de a se încrede şi de a se supune.

Cât a trăit și a lucrat pe pământ, Domnul Isus a folosit diverse metode pentru vindecarea oamenilor. Cei care au beneficiat de vindecarea prin atingere vor fi crezut și insistat probabil că toţi au nevoie de aceeaşi experienţă. Când Isus a vindecat fără să atingă pe nimeni, cei vindecaţi vor fi ajuns la concluzia că aia e rețeta, că nu este nevoie de niciun fel de experienţă, nici măcar de atingere... ci singurul lucru necesar este cuvântul lui Isus! Cred că și unora, și altora orbul din naştere (din acest pasaj din Ioan 9) le-ar spune că nu e chiar așa, ci este nevoie să fii și atins, să ți se spună și cuvinte, să mergi la scăldătoare şi să te speli. După acest model, mulţi oameni orbi din punct de vedere spiritual susţin şi astăzi că este nevoie să treci printr-un anume ritual, printr-o ceremonie sau printr-o anume experienţă pentru a fi mântuit. Nu vă lăsați consumați de dispute pe această temă! Lucrul cel mai important este nu metoda, ci conținutul: să vii la Hristos, să crezi în El, să asculţi de El. „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Persoana lui Isus Hristos contează!

Aş dori să ne oprim puţin şi să facem o paralelă între starea omului orb şi starea noastră de păcătoşi înainte de a fi mântuiţi.

1. Orbul era în afara templului, separat de Dumnezeu. Amintiţi-vă ce spune Pavel despre trecutul nostru, în Efeseni 2:12: că eram străini de legământul făgăduinţei, nu aveam nicio nădejde, eram fără Dumnezeu în lume. Aceasta este starea oricărui om înainte de a fi mântuit: fără Dumnezeu, fără speranţă.
2. Omul nostru era fără vedere. Nu-L putea vedea pe Domnul. Se spune că John Hancock a auzit o predică a lui John Witherspoon pe marginea textului din Ioan 10:9, care spune: „Eu sunt Uşa, oricine intră prin Mine va fi mântuit“. În timp ce mergea spre casă se gândea: „L-am admirat totdeauna pe John Witherspoon, dar azi nu am reuşit să-i urmăresc ideile. Îmi dă impresia unui mare predicator, dar în seara asta n-am putut să înţeleg ce spunea!” Când a ajuns acasă, a introdus cheia în broască şi a deschis uşa grea a casei sale în stil colonial. Și a exclamat: „Acum văd!” Familia lui a râs şi i-au spus: „Sigur că vezi. Erai în întuneric, iar acum ai ajuns la lumină.” El a răspuns: „Da, dar vreau să spun că acum înţeleg: Isus este uşa, iar credinţa este cheia care deschide încuietoarea. Acum cred în Hristos, Îl văd și mă-ncred în El!”

Noi eram orbi fără Hristos. L-aţi văzut ca Mântuitor înainte de a fi mântuiţi? Era atunci Cel Minunat? Nu, eraţi orbi.

3. Omul acela era orb din naştere. La fel și noi: ne-am născut în păcat. Venim în această lume ca păcătoşi.
4. Omul orb nu putea fi ajutat de semenii săi. Nimeni nu avea vreun leac contra orbirii. Noi suntem păcătoşi neajutoraţi în această lume, niciun alt om nu ne poate vindeca!
5. Orbul acesta cerşea. Oamenilor nu le place să li se spună că sunt cerşetori. Ei ar fi dispuşi să plătească pentru mântuire, dar aceasta nu este de vânzare. Trebuie să veniţi la Dumnezeu pentru mântuire, aşa cum a făcut-o acest cerşetor. Dumnezeu o dăruieşte. Cerşetorul acesta nu şi-ar fi putut cumpăra niciodată mântuirea pentru că nu avea niciun fel de resurse. „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte fără bani şi fără plată!” (Isaia 55:1).
6. Nu el L-a abordat pe Isus. Orbul Bartimeu (Marcu 10:46-52) se manifestase zgomotos, fusese insistent, se agitase, se agățase de șansa de a interacționa cu Fiul lui David... dar omul acesta stătea acolo pur şi simplu. El nu-L cunoştea pe Isus, și cred că i-a luat mult timp să crească în harul şi cunoaşterea lui Isus Hristos. Vreţi cu adevărat să fiţi mântuiţi? Căutaţi mântuirea? Îl căutaţi pe Domnul Isus Hristos? Probabil că nu, dacă sunteţi asemenea omului obişnuit, ori ca orbul acesta din naștere... Nu voi Îl căutaţi pe El... dar El vă va căuta pe voi! Aceasta este istoria omului şi a mântuirii sale.
7. Ceilalţi nu-i arătau niciun pic de milă. Iudeii treceau pe lângă el în drumul lor către Templu. Ucenicii aveau lucruri de dezbătut... nu aveau nici atenție, nici intenţie să-i arate compasiune omului acestuia, nu erau pregătiţi să facă ceva pentru el. Aceasta este imaginea omului, în general. Le pasă de noi poate câtorva din cei foarte apropiați, și doar pentru o vreme... Doar Hristos simte compasiune continuă pentru noi, şi doar Hristos ne poate ajuta!

O asemenea transformare radicală și bruscă este un miracol! Și față de orice miracol, oamenii reacționează – desigur, diferit... Vom privi spre câteva din aceste reacții, și vom învăța sper câte ceva din ele – data viitoare! Sper și mă rog ca Dumnezeu să ne îngăduie deci și următoarea ediție a acestui program! Până atunci, bucurați-vă de lumină!

• Likes
• Download
• Share