Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 7:14-53 | Itinerar Biblic | Episodul 285
Dragi prieteni, pentru că am primit favoarea să ne reîntâlnim, vom folosi minutele următoare să ne concentrăm pe aceeași fascinantă figură care ne motivează pe mulți: Isus Hristos, așa cum reiese din Evanghelia după Ioan, în care am ajuns la cap. 7. Cred că vă amintiți acum, ne-am despărțit data trecută la începutul unei sărbători importante a lui Israel, una din cele trei care impunea tuturor bărbaților prezența la Ierusalim; acestea trei erau Paștele, Cincizecimea și Corturile/Colibele.
Evenimentele din acest capitol 7 – de fapt și ale textului biblic care urmează, până la 10:21 – prezintă lucrurile care s-au întâmplat cu Isus la Sărbătoarea Corturilor, praznic care începea și se încheia cu o adunare solemnă (în ziua a 8-a, Azeret). După ce avusese o controversă cu frații Lui, pe tema prezenței la Ierusalim cu această ocazie specială, Domnul – ca unul care a fost un atent și respectuos împlinitor al Legii în spiritul ei – deși nu plecase odată cu familia (din Galileea natală) Își face apariția aproape incognito în Ierusalim. Mai mult, (Ioan 7:14)
Pe la jumătatea praznicului, Isus S-a suit la Templu. Şi învăţa norodul.
Isus apare la templu în mod neaşteptat. Sărbătoarea corturilor este în calendarul lui Dumnezeu şi ne pune înainte revenirea lui Hristos pe Pământ, precum şi evenimentele şi etapele care duc la aceasta. Această sărbătoare vorbeşte despre sfârşitul tuturor lucrurilor. Domnul Isus va apărea brusc. „Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi...” (Maleahi 3:1). Acestea se vor împlini la revenirea lui Isus pe Pământ... la fel de brusc precum apare Domnul cam prin ziua a 4-a a sărbătorii Corturilor, în incinta/curtea Templului, învățând poporul ce are de făcut ca să împlinească voia lui Dumnezeu.
Iudeii se mirau şi ziceau: „Cum are omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?” (Ioan 7:15)
Aţi observat cât de des Îl găsim pe Domnul Isus învăţându-i pe oameni? Observaţi că El acorda o mare prioritate Cuvântului lui Dumnezeu! Iudeii (și nu doar conducătorii religioşi) erau uluiţi pentru că El nu avea niciun fel de pregătire formală în şcolile rabinice. Sigur că scopul lui Isus nu era să-i impresioneze pe oameni, dar pentru că El vorbea cu har si cu putere, cu autoritate și-n același timp cu sensibilitate, Se distingea net de ceilalți cărturari cu care oamenii aceștia erau obișnuiți. Ei se minunau de felul în care vorbea, dar mai cu seamă de conținutul plin de substanță și putere duhovnicească al învățăturii Sale. Până şi duşmanii Săi vor fi nevoiți mai târziu (vers. 46) să recunoască: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta!”
Isus le-a răspuns: „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine. (Ioan 7:16)
Pentru că le cunoștea gândurile și inimile (și când erau ostile, și când erau favorabile) Domnul Isus Se grăbește să direcționeze admirația audienței Sale către Tatăl (despre care va afirma mai târziu că L-a inspirat ce să spună și cum să vorbească!) Ei lucrau în unitate desăvârșită, deci cuvintele lui Isus Hristos erau oracolele lui Dumnezeu către neamul pe care Și-l alesese, și de care se ocupa predilect! A respinge mesajul lui Isus înseamnă a respinge mesajul lui Dumnezeu. Și în capitolele 4 şi 5, Isus insistase asupra acestei realități importante: opoziția față de El și mesajul Său înseamnă respingerea lui Dumnezeu. Să nu spuneţi că Domnul Isus nu S-a făcut deopotrivă cu Dumnezeu. Puteţi să respingeţi ideea că El este egalul lui Dumnezeu, dar nu puteţi nega faptul că Biblia afirmă acest lucru. Iar Dumnezeu a avut și are mereu grijă ca învățătura Sa să fie mereu clară și actuală, pentru ca orice om, din orice loc sau timp, s-o poată pricepe și asimila/trăi – dacă vrea!
Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine. (Ioan 7:17)
„Dacă cineva este dispus să facă voia lui Dumnezeu“ – aşa traduce Weymouth acest verset. Invitaţia Vechiului Testament sună astfel: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” (Ps. 34:8). O expresie spune că o mâncare trece testul dacă este mâncată. Isus vă invită astfel: veniţi şi faceţi un test de laborator. „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu.“ Este nevoie de o atitudine de dragoste faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Cineva a spus: „Cunoaşterea umană trebuie înțeleasă pentru a fi iubită; cunoaşterea divină trebuie iubită pentru a fi înţeleasă.“ Aceştia sunt cei trei paşi: cunoaştere, dragoste, ascultare. Asta cere Dumnezeu de la fiecare din noi.
Este atât de uşor să vorbeşti de pe margine, să dai sfaturi celor din teren, fără să te pricepi cu adevărat la jocul respectiv. Isus spune: „Veniţi să gustaţi şi să vedeţi ce bun este Domnul! Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască... învăţătura... de la Dumnezeu...” Acesta este lucrul minunat cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă vrem să ascultăm, Dumnezeu va face în aşa fel încât Cuvântul să fie real pentru fiecare dintre noi. Duhul Sfânt îl va confirma pentru tine. Iar realitatea și veridicitatea Cuvântului nu se validează prin ce știm sau simțim, ci prin ceea ce facem, prin atitudine și comportament!
Cine vorbeşte de la sine caută slava lui însuşi; dar cine caută slava Celui ce l-a trimis, acela este adevărat şi în el nu este strâmbătate. (Ioan 7:18)
Întrebarea este: vor oamenii să-L audă pe Dumnezeu? Pentru că dacă vor, Dumnezeu le va vorbi din/prin Cuvântul Său. Și atunci Îl vor și primi pe Domnul Isus, care a venit să-L arate pe Tatăl, și să vorbească pentru El. Din păcate, oamenii sunt adesea interesaţi de tot felul de alți oratori, agitatori, autori etc. în căutare de glorie. Și chiar nouă, ne place prea adesea să cităm, sau să fim citați... Dacă Domnul Isus ar fi încercat să întemeieze vreo grupare sau religie nouă, oamenii L-ar fi ascultat. Dar Isus nu Se slăvea pe Sine Însuşi, ci El Îi dădea toată slava lui Dumnezeu. „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte” (1 Cor. 2:14). Prin urmare, unii oameni citesc și chiar citează Biblia, dar vorbirea și umblarea lor arată că rămân cu mai nimic din ea!
Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?” (Ioan 7:19)
Aici este ipocrizia legalistului, a celui care spune că Predica de pe Munte este religia lui sau a celui care spune că respectă cele zece porunci. Domnul Isus a spus: „nimeni din voi nu ţine Legea“. Legea este o oglindă care ne arată că suntem păcătoşi pierduţi. Legea este importantă, nu mă înţelegeţi greşit, nu aruncaţi Legea pe fereastră. Ea exprimă voia lui Dumnezeu. Dar scopul Legii este acela de a ne arăta că suntem păcătoşi şi avem nevoie de un Mântuitor. Legea este pedagogul care ne îndreaptă spre Hristos (Gal. 3:24).
Domnul Isus aduce aici o acuzație directă la adresa iudeilor, care se lăudau că studiază, cunosc și țin Legea... dar în realitate niciunul n-o respecta, de vreme ce preocuparea lor înfierbântată în acea perioadă era să găsească motive pentru care să-L condamne și să-L elimine pe Domnul! De parcă Legea nu interzicea în mod expres uciderea, ei erau gata s-o „dribleze”, doar să poată scăpa de incomodul Isus Hristos... care are și curajul să le-o spună în față! Acuzație care nu le pică bine și pe care o resping:
Norodul I-a răspuns: „Ai drac. Cine caută să Te omoare?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „O lucrare am făcut şi toţi vă miraţi de ea. (Ioan 7:20-21)
Poate că cei care au răspuns, sau unii din ei, să nu fi ştiut că se punea la cale un complot pentru prinderea şi uciderea lui Isus – de altfel un lucru greu de crezut ca un om care făcea numai bine să aibă parte de o asemenea presă, și tratament... dar – te pui cu jocurile politice și cu agendele bisericești?!
Iar lucrarea la care Se referă Domnul Isus aici este probabil vindecarea neputinciosului de la scăldătoarea Betesda, care a atras atenția și a dat semnalul conturării, concentrării și concretizării opoziției faţă de Mântuitorului – care se va încheia doar când Îl vor vedea pe cruce! Domnul le reproșează că mirarea lor nu era legată de miracol în sine, ci de faptul că Domnul a făptuit așa ceva într-o zi de Sabat (încălcând Legea, ziceau ei!)
Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur – nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi – şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului. Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mânie împotriva Mea pentru că am însănătoşit un om întreg în ziua Sabatului? Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.” (Ioan 7:22-24)
Circumcizia este un ritual de pe vremea lui Avraam şi precede Legea lui Moise. Isus le arată celor de faţă că sunt inconsecvenţi în ceea ce practică. Poate că încercau să țină Legea, dar asta nu însemna că n-au încălcat-o niciodată. Dacă de exemplu un copil împlinea opt zile în ziua de sabat, ei încălcau sabatul pentru a face circumcizia copilului. La această observaţie nu au mai avut nicio replică! Apoi Isus îi avertizează cu privire la judecăţile superficiale: de ce se mânie pe El pentru însănătoșirea într-o zi de sabat a unui om greu încercat, de vreme ce și ei își taie copiii împrejur în sabat (când nu au încotro)?!
Acest lucru este valabil şi astăzi pentru mulţi; judecăm superficial, în pripă, după aparențe și fără să avem toate datele... ca să nu mai spun că de multe ori o facem uitându-ne la fața omului! Iată un aspect important al vieții și relațiilor în care toți avem nevoie de îndreptare!
Nişte locuitori din Ierusalim ziceau: „Nu este El acela pe care caută ei să-l omoare? Şi totuşi iată că vorbeşte pe faţă, şi ei nu-I zic nimic! Nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul? Dar noi ştim de unde este omul acesta, însă, când va veni Hristosul, nimeni nu va şti de unde este.” (Ioan 7:25-27)
Observăm aici reluarea și poate generalizarea nelămuririi, disensiunilor și confuziei legate de identitatea reală a Domnului Isus. Fuseseră menționate și-n prima parte a acestui capitol (vers. 12-13), aici căpătând o oarecare dezvoltare – pentru că oamenii care-și puneau sincer întrebări judecau realitatea și după reacția liderilor lor față de Isus... și-n plus arată că gândesc și cu mintea lor, raționamentul cu privire la proveniența și apariția lui Mesia fiind simplu dar revelator în acest sens, ca și concluzia ce se conturează – totuși, omul acesta a crescut în mijlocul nostru, deci n-a apărut deodată nu se știe de unde!
Și ca și cum ar fi auzit frământarea aceasta, Domnul nu ignoră și nu bagatelizează percepția populară privind taina Persoanei Sale:
Şi Isus, pe când învăţa pe norod în Templu, striga: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat şi voi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc, căci vin de la El şi El M-a trimis. Eu Îl cunosc, căci vin de la El şi El M-a trimis.” (Ioan 7:28-29)
În două rânduri doar în acest capitol ni se spune că Domnul Isus a strigat (Ioan folosește de 4 ori în Evanghelia sa acest verb „a striga” – o dată atribuindu-l lui Ioan Botezătorul, și de trei ori Domnului Isus, în toate ocaziile fiind vorba de afirmații publice importante). Vedem aici o mostră de oratorie. Isus spune: „Ziceți că Mă cunoaşteţi?! Voi doar credeţi că Mă cunoaşteţi! Mă vedeţi, dar nu Mă cunoaşteţi cu adevărat. Așa cum nu-L cunoașteți nici pe Tatăl Meu, de la care vin... Vi se pare că-L știți, și că ştiţi și de unde vin, dar nu ştiţi deloc, nu cunoașteți adevărul – sunteți în eroare!”
Deci Isus afirmă explicit că Îl cunoaște pe Dumnezeu, pentru că vine de la Dumnezeu, fiind trimis de Dumnezeu! Ceea ce iudeilor li se pare o blasfemie –
Ei căutau deci să-L prindă şi nimeni n-a pus mâna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul. (Ioan 7:30)
Chiar dacă (sau tocmai pentru că) pare să avem de-a face cu o acțiune spontană, iscată din rândul audienței, este enigmatic că – deşi păreau nerăbdători să-L prindă pe Isus – totuși n-au făcut-o... înmulțind astfel numărul împrejurărilor în care Domnul a ieșit neatins din împrejurări ostile/dificile, tocmai pentru că nu era momentul! Fapt care dovedește încă o dată că Dumnezeu este cel care stabilește derularea/durata vieții (inclusiv a Domnului Isus) și nu vreun om sau vreo mulțime oarecare...
Mulţi din norod au crezut în El şi ziceau: „Când va veni, Hristosul va face mai multe semne decât a făcut omul acesta?” Fariseii au auzit pe norod spunând în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au trimis nişte aprozi să-L prindă. Isus a zis: „Mai sunt cu voi puţină vreme şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis. Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.” (Ioan 7:31-34)
Cum am spus, se generalizează confuzia și părerile contradictorii pe seama persoanei și lucrării Mântuitorului – fapt ce-i face pe responsabilii sufletești ai lui Israel să ia măsuri pentru „liniștirea apelor” (era totuși o sărbătoare importantă, urma o adunare solemnă, care consfințea ieșirea din praznic, și nu aveau nevoie de tensiuni care să le tulbure socotelile!) Dacă tentativa spontană a mulțimii eșuase, fariseii trimit și ei alte trupe (niște aprozi, gărzile Templului) să-L aresteze pe Domnul. Poate chiar prin aceștia – reduși probabil și ei la stadiul de admiratori ai măreției și simplității senine și curajoase a Domnului – Isus le va fi transmis fariseilor că... mai trebuie să aștepte puțin, și că oricum curând îi va părăsi (cu referire desigur la Învierea şi Înălţarea Sa). Iar unde urma să plece El curând – în cer – ei n-aveau cum să-L ajungă/atingă... Asta, dacă nu cumva Isus Se referă la faptul că necredința și împotrivirea lor îi vor împiedica să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu!
Oricum, în plan istoric, imediat, după această Sărbătoare a Corturilor, Domnul Isus va mai face doar două vizite în Ierusalim: una la sărbătoarea Înnoirii Templului (Ioan 10:22), iar cealaltă, la ultimul Său Paște pe pământ, în săptămâna patimilor (Ioan 11-12). Prin moartea și înălțarea Lui, Domnul avea să Se întoarcă la Tatăl Său care L-a trimis... deci ceilalți – favorabili sau vrăjmași – n-aveau cum să-L mai vadă/atingă... (Nu știu dacă v-aţi gândit, dar după moartea Sa pe cruce, pe Isus L-au atins numai mâinile celor ce-L iubeau... și L-au văzut doar ochii celor ce-L iubeau!)
Iudeii au zis între ei: „Unde are de gând să se ducă omul acesta, ca să nu-l putem găsi? Doar n-o avea de gând să se ducă la cei împrăştiaţi printre greci şi să înveţe pe greci? Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a spus: ‘Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni’?” (Ioan 7:35-36)
Aceasta este fie o încercare de ridiculizare, fie o perfectă umplere de ridicol: pentru că oamenii aceștia reușesc să nu-L înțeleagă pe Domnul... până la capăt! În plus, par să fie foarte siguri că Isus nu Se putea ascunde de ei!
Ajungem acum la ultima zi a sărbătorii, ziua în care se vărsa în Templu o însemnată cantitate de apă. Este posibil chiar ca Domnul să fi stat în apă până la glezne, când a spus acele cuvinte. Israeliţii sărbătoreau faptul că Dumnezeu le dăduse apă din stâncă în lunga lor călătorie prin pustie. Pavel va adăuga peste ani că „Stânca era Hristos” (vezi 1 Cor. 10:4). El este Acela care oferă apa adevărată, Apa Vieţii... (Ioan 7:37)
În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
Aceasta este voinţa liberă, liberul arbitru. „Dacă însetează cineva...” Aceasta înseamnă că Dumnezeu îţi oferă un dar. De asemenea, aici este vorba şi despre alegere: „Dacă însetează cineva...” Întrebarea este: „Ți-e sete?“ Poate că până acum ai băut din apele noroioase ale lumii şi ai ajuns să-ţi dai seama că nu-ţi potolesc setea. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.” Doar Isus ca Mântuitor potolește setea sufletului tău!
Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. (Ioan 7:38-39)
Duhul Sfânt nu fusese dat încă pentru că Isus nu fusese încă proslăvit. Duhul Sfânt a venit abia în Ziua Cincizecimii. Dacă în Domnul Isus Dumnezeu a locuit printre păcătoși, prin Duhul Sfânt Dumnezeu vine să locuiască în credincioşi şi să-i adune într-un singur trup. Venirea Duhului Sfânt ne asigură că Isus a ajuns înapoi în cer, la dreapta Tatălui.
Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul.” (Ioan 7:40)
Cred că aceștia se gândeau la profeția din Isaia 12:3 „Veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii.” Pe acest fond de agitație, confuzie și controverse cu privire la Persoana și lucrarea Domnului, unii au crezut şi s-au întors la El... au băut, şi setea le-a fost stinsă!
Alţii ziceau: „Acesta este Hristosul.” Şi alţii ziceau: „Cum, din Galileea are să vină Hristosul? (Ioan 7:41)
Când e vorba de Isus, acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi: unii cred, alţii nu.
Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânţa lui David şi din satul Betleem, unde era David?” S-a făcut deci dezbinare în norod din pricina Lui. (Ioan 7:42-43)
Dar El chiar era din sămânţa lui David şi din satul Betleem! Acela a fost locul în care a coborât pentru prima dată pe Pământ. A fost o „aterizare forţată” pentru El, în staulul acela jalnic din orăşelul acela oriental la fel de jalnic. Nu era ca în imaginile frumoase pe care le vedem în felicitările de Crăciun. Deşi începutul a fost în Betleem, Isus nu a rămas acolo pentru lucrarea Sa de pe pământ. Dacă oamenii aceştia chiar ar fi vrut să ştie aceste lucruri, ar fi putut afla că Isus Se născuse chiar în Betleem şi că împlinise profeţiile. El este Acela care le lansează invitaţia de a veni şi a bea, dar ei prezintă ca obiecție ceea ce era de fapt un argument! Vedeți, va exista mereu dezbinare printre oameni cu privire la identitatea lui Isus, până la venirea Sa pentru a domni pe pământ, și-apoi în veșnicie...
Unii din ei voiau să-L prindă; dar nimeni n-a pus mâna pe El. (Ioan 7:44)
Pentru a nu știu câta oară (și tot nu-și dădeau seama!) – n-au putut să-L prindă pentru că nu-I sosise încă ceasul!
Aprozii s-au întors deci la preoţii cei mai de seamă şi la farisei. Şi aceştia le-au zis: „De ce nu L-aţi adus?” Aprozii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” (Ioan 7:45-46)
Ce mărturie au avut oamenii aceia despre Domnul Isus! „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta!” El a fost marele Învăţător, cuvintele au avut și au putere... dar nu prin învăţătura Lui suntem mântuiţi! Mântuirea noastră a venit prin moartea şi învierea Lui!
Fariseii le-au răspuns: „Doar n-aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire? A crezut în El vreunul din mai-marii noştri sau din farisei? Dar norodul acesta, care nu ştie Legea, este blestemat!” Nicodim, cel care venise la Isus noaptea şi care era unul din ei, le-a zis: „Legea noastră osândeşte ea pe un om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?” Drept răspuns, ei i-au zis: „Şi tu eşti din Galileea? Cercetează bine şi vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat niciun proroc.” (Şi s-a întors fiecare acasă. (Ioan 7:47-53)
Acesta este Nicodim cel care venise la Isus noaptea (cap. 3); cred că Nicodim a crezut în Domnul în noaptea aceea. El era fariseu, şi totuși vorbeşte în apărarea lui Isus. Ei îl ridiculizează printr-o glumă: „Şi tu eşti din Galileea?” Era o ruşine pentru iudei să provină din Galileea (era discriminarea și disprețul celor de la oraș față de cei de la ţară). Dar e de remarcat că ei cunoşteau istoria și Scriptura: „din Galileea nu s-a ridicat niciun proroc”. În sens strict, El nu venise nici din Galileea, nici din Betleem, nici din Ierusalim, ci din slava cerească: „Un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat...” (Isaia 9:6) – Fiul a venit din Cer!
Atunci, în ziua din urmă a praznicului, nimeni nu L-a invitat pe Isus acasă la el. Era o noapte de sărbătoare, dar – de vreme ce fiecare s-a dus acasă – Isus S-a dus pe Muntele Măslinilor. După câte ne putem da seama, nu a petrecut nicio noapte în Ierusalim.
Tu ce poţi spune? Intri în casa ta, şi Îl laşi pe Isus afară, în noapte și frig? Sau I-ai acceptat invitaţia minunată, şi trăieşti în dragostea şi lumina prezenţei Sale?