Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 6:22-58 | Itinerar Biblic | Episodul 283
Dragi ascultători, trecem în partea a doua a unui capitol 6 din Evanghelia după Ioan care debutase în forță, cu două semne miraculoase ale Domnului Isus (înmulțirea pâinilor și umblarea pe marea furtunoasă). De la vers. 22, de unde vom relua contactul cu textul biblic, fiecare rând și replică pregătește cadrul pentru unul dintre discursurile fundamentale ale Mântuitorului din această Evanghelie, în care Își va reafirma calitatea de Fiu al lui Dumnezeu prin intermediul unui simbol predominant în context – pâinea vieții... iar comparația cu mana din vechime atestă superioritatea în toate planurile a lui Isus Hristos.
Vă reamintesc, El Se făcuse nevăzut din mulțimea pe care o hrănise pe săturate în mod miraculos, și care voia să-L declare rege (unul pământesc desigur... dar Isus n-avea și nu are cum să fie împăratul unui grup de oameni interesați doar de a-și umple stomacul!)... și tot în chip miraculos – mergând pe mare – ajunsese pe corabia ucenicilor, și-apoi înapoi în zona din care pelcaseră, mai precis în Capernaum, în Galileea.
Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea. A doua zi, sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu. Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit şi ele în corăbiile acestea şi s-au dus la Capernaum să caute pe Isus. (Ioan 6:22-24)
Se pare că oamenii veniseră din partea de sud a Mării Galileii, iar el i-a hrănit aproape de Tiberiada. Apoi ei au venit cu corăbiile până la Capernaum. Se pare că aceasta era situaţia în momentul acela.
Aici Ioan foloseşte prima dată titlul de Domn: „după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu”. Numele pe care-l foloseşte Ioan cel mai des (pentru „Cuvântul... făcut trup” – Ioan 1:14) este Isus: „...şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” (Matei 1:21)
Bineînțeles că oamenii voiau să afle cum reuşise Domnul Isus să dispară dintre ei:
Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat. (Ioan 6:25-26)
Isus nu răspunde direct întrebării lor, ci pătrunde dincolo de suprafaţă, la motivul real pentru care Îl căutau oamenii. Cuvântul pe care-l foloseşte Isus aici nu este „pâini“, ci unul care înseamnă nutreţ, hrană... „Vă preocupă numai să aveţi burţile pline!” le spune El, și continuă cu o atenționare care străbate veacurile și culturile:
Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică Însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” (Ioan 6:27)
Daţi-mi voie să traduc în limbajul zilelor noastre (aceasta nu este o traducere ci doar o încercare de a sublinia înţelesul): omul nu se hrănește numai cu pâine... nu mai lucraţi doar pentru mâncarea care trecătoare, strângeți și ce rămâne pentru viaţa veşnică, hrana pe care v-o dă Cuvântul întrupat, Fiul Omului – căci pe El L-a desemnat Dumnezeu Tatăl responsabil cu mântuirea!
Amintiți-vă că Domnul Isus a abordat-o la fel şi pe femeia de la Sihar; ea dorea apă, așa cum aceşti oameni doreau pâine. Sunt două ingrediente esențiale pentru viață. În plan duhpvnicesc, Isus este atât Pâinea cât şi Apa. Observaţi că el se foloseşte de aceste elemente comune. El este Cuvântul... făcut trup. Cum putem explica asta? Isus, Cuvântul, coboară la noi şi ne vorbeşte într-un mod în care-L putem înţelege: El Se prezintă ca Apă a Vieţii... și (vom vedea imediat) ca Pâine a Vieții. Ştim ce rol esențial au apa şi pâinea.
Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” (Ioan 6:28)
Cu alte cuvinte, ei întreabă ce pot face pentru a fi salvaţi. Oamenii au avut dintotdeauna sentimentul că dacă fac ceva, dacă se străduiesc – pot fi salvaţi. Oamenii se simt capabili și obligați sî facă ceva, orice... pentru mântuire, şi mai cred și că Dumnezeu trebuie să le accepte strădania. Observaţi care este însă lucrarea solicitată de Dumnezeu:
Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta : să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” (Ioan 6:29)
Înțelegeţi deci că lucrarea lui Dumnezeu nu este ceea ce cere El, ci ceea ce a făcut El. Cu alte cuvinte, este vorba despre ceea ce a făcut Dumnezeu, nu despre ceea ce puteţi face voi. Este vorba despre lucrarea lui Dumnezeu, nu despre lucrarea omului. „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El”. El spune că Dumnezeu oferă mâncare. El este Cel care ne-a oferit mâncare fizică azi, iar noi doar beneficiem de ea. El ne oferă o invitaţie la un ospăţ. Mergeţi pe toate drumurile şi anunţaţi-i pe toţi că sunt invitaţi. Este o masă gratuită, dar este vorba despre hrană spirituală, cea care rămâne!
„Ce semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: ‘Le-a dat să mănânce pâine din cer.’” (Ioan 6:30-31)
Ce mostră mai clară de împietrire a inimii omului?! Aceştia erau oamenii care fuseseră hrăniţi în mod miraculos de Domnul nostru, atunci când hrănise 10-15 mii de oameni, iar ei spun: „Arată-ne un semn... Ce lucrezi Tu?” Cu alte cuvinte, aceşti oameni care abia beneficiaseră de un semn practic nu voiau să creadă, şi schimbă subiectul discuţiei!
Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă lumii viaţa.” (Ioan 6:32-33)
Ei sunt fixați în continuare pe hrana fizică, şi spun „Moise a dat mană poporului”. Dar de fapt, nu Moise le dăduse mană, ci Dumnezeu. În plus, acest lucru nu s-a întâmplat o singură dată, ocazional, ci în fiecare zi timp de patruzeci de ani. Aceşti oameni doreau să fie săturaţi, asta căutau. Mana le-a dat viaţă oamenilor în perioada aceea, iar aceasta era un cadou de la Dumnezeu. Mana fusese o minune de fiecare zi repetată 40 de ani, și ei ajunseseră să se obișnuiască, ba chiar să se scârbească de această minune ce-i ținea în viață! Cum dar să înțeleagă și să accepte că Domnul Isus le oferă viaţă spirituală?! De unde să priceapă că Dumnezeu-Tatăl le „dă adevărata pâine din cer”?!
„Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.” (Ioan 6:34)
Aceşti oameni ne amintesc de femeia de la Sihar din cap. 4, și care cerea apă ca să nu mai fie nevoită s-o care de la fântână. A durat ceva pentru ca Domnul nostru să-i poată îndrepta gândurile spre Apa spirituală. La fel, e necesar un efort serios ca Isus să poată muta atenţia acestor oameni de la masa de seară spre Pâinea spirituală... care oferă viaţă spirituală – adică din belșug, și veșnică!
Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată. (Ioan 6:35)
În cea mai mare parte a acestui discurs, Domnul Se raportează la mana din pustie; El este Cel venit din cer ca să-Și dea viaţa pentru ca oamenii să aibă viaţă. Aceasta este mântuirea. Vom vedea de asemenea că El este Pâinea cu care trebuie să ne hrănim constant pentru a creşte spiritual. Până la urmă, mana era mâncare obţinută miraculos. Când copii lui Israel au ajuns în Ţara Promisă, li s-au oferit „vechile roade ale ţării“ care simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. Fiţi convinşi că multora nu le plac „vechile roade“.(Ioan 6:36-37)
Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară...
„Vreţi Pâine? Eu sunt Pâinea Vieţii. Dar M-aţi văzut şi nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”
Versetul 37 este foarte important. În ziua de azi există dezbateri cu privire la predestinare şi liber arbitru. Sunt oameni care cred cu toată convingerea în predestinare. Sunt alţii care cred la fel de aprig în liberul arbitru. Eu nu-mi propun să împac cele două tabere pentru că mi-am dat seama că nu pot face acest lucru. În perioada în care am intrat la seminar sau când am absolvit, credeam că aş putea să-i împac. N-am mai fost niciodată aşa de inteligent cum am fost în primul an la seminar, sau în ultimul. Atunci le ştiam pe toate! Puteam să rezolv conflictul dintre predestinare şi liber arbitru cu o explicaţie nemaipomenită. Acum am preferat s-o uit, pentru că desigur era copilărească!
Atât predestinarea, cât şi liberul arbitru se găsesc în acest verset. „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine” este o afirmaţie adevărată şi prezintă predestinarea. Dar aşteptaţi un moment! „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” prezintă de asemenea un adevăr, iar „cel ce vine la Mine” reprezintă liberul arbitru. Nu ştiu cum le putem împăca, dar sunt amândouă adevărate. Tatăl trimite oamenii la Hristos, dar oamenii trebuie să vină la El. Şi se pare că cei care acceptă să vină sunt cei pe care Tatăl i-a ales şi i-a oferit lui Isus. Noi ne aflăm aici jos şi nu putem înţelege mecanismele după care funcţionează Cerul. Nu ştiu cum foloseşte Dumnezeu predestinarea sau liberul arbitru, dar ni le-a dat ca să le folosim!
Deoarece Spurgeon predica o evanghelie pentru „oricine crede“, cineva i-a zis: „Dacă eu aş crede la fel ca tine despre predestinare, n-aş predica la fel ca tine“. Spurgeon a răspuns astfel: „Dacă Domnul ar fi pus o dungă galbenă pe spatele celor aleşi, m-aş plimba pe stradă şi m-aş uita sub tricourile oamenilor să-i găsesc pe cei cu dungă galbenă şi apoi le-aş prezenta evanghelia. Dar Dumnezeu nu a procedat aşa. El mi-a spus să predic evanghelia oricărei făpturi şi că «oricine va crede va veni»”. Isus a spus: „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”. Aşadar, poţi dezbate despre predestinare cât vrei, dar poţi să vii... iar dacă vii, El nu te va izgoni!
Poate că cineva se întreabă „Dacă nu sunt ales, pot să vin?“ Dar eu zic: „Dacă vii, vei fi ales!” Acest lucru este minunat! (Ioan 6:38)
căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
Nu este minunat că voia lui Dumnezeu este ca tu să vii la El? Isus a coborât din rai pe pământ pentru că trebuia ca „Fiul Omului... să fie înălţat”. A venit să împlinească voia Tatălui, şi tot voia Tatălui este şi ca voi să vă naşteţi din nou. Dar trebuie să veniţi la El, aceasta este singura cale. Trebuie să veniţi la Domnul Isus prin credinţă. (Ioan 6:39-40)
Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
Termenul de predestinare se aplică numai celor ce sunt salvaţi. Înseamnă exact ce spune El aici. Când un om Îl acceptă pe Hristos, este mântuit, și va fi glorificat. Dacă Isus a pornit cu o sută de oi, El va termina cu o sută de oi, nu va pierde niciuna. Asta spune acest verset: toţi cei ce cred şi Îl primesc pe Hristos au viaţă veşnică şi vor fi înviaţi în ziua de apoi.
Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care s-a coborât din cer.” Şi ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum dar zice El: ‘Eu M-am coborât din cer’?” (Ioan 6:41-42)
Ne este clar că Domnul Isus îi învăţa pe oameni că El este Dumnezeu, şi că a coborât din cer. Vreau să subliniez că El Îşi susţine aici „naşterea din fecioară”. Sunt oameni care susţin că Isus nu a pretins niciodată că S-a născut din fecioară. Ce credeţi că vrea să spună aici? Evreii au înţeles ce spunea. Ei erau contrariați de afirmațiile Mântuitorului, pentru că îi cunoşteau pe tatăl şi pe mama Lui. Dar aici a fost vorba de naştere din fecioară. Aşa cum îngerul i-a spus Mariei, Duhul Sfânt a făcut ca din pântecele acesteia să se nască acel „sfânt“ (vezi Luca 1:35). Acest paragraf din Ioan 6 (începând de la versetul 38) face referire la naşterea din fecioară şi trebuie corelat cu alte pasaje din Scriptură care tratează acest subiect. „M-am coborât din cer” este dacă vreți povestea de Crăciun! A coborât din slava cerească; a coborât de pe tronul cosmosului şi s-a urcat pe cruce pentru tine şi pentru mine. A venit în lume născându-se din Fecioară. Puteţi asculta clopoţei şi pe Moş Crăciun spunând „Ho, Ho, Ho“ – dar acela nu este Crăciunul. Naşterea din Fecioară a Domnului Isus Hristos este adevărata poveste de Crăciun.
Iudeii au înțeles și de aceea au întrebat: „Nu este acesta Isus, fiul lui Iosif“? Credeau că îi cunoşteau pe tatăl şi pe mama Lui, dar El nu era fiul lui Iosif! El era coborât din cer!
Isus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi. Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. (Ioan 6:43-44)
De fapt, cuvântul tradus prin „a atrage” este mai degrabă a trage, a târî. Vă aşteptaţi să explic? Nu pot. Știu doar că aveţi liberul arbitru şi deci vă puteţi exercita voinţa. Dumnezeu te consideră răspunzător pentru faptele tale, iar tu eşti conştient că eşti responsabil. Ştii chiar în momentul acesta că poţi alege să vii sau nu. Numai de tine depinde!
În proroci este scris: ‘Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.’ Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine. (Ioan 6:45)
Sunt multe referinţe în Vechiul Testament pentru acest verset. De exemplu, în Isaia 54:13, „Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului, şi mare va fi propăşirea fiilor tăi”; Isaia 60:2-3, „Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare, popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine. Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi, în strălucirea razelor tale”. Sunt multe astfel de afirmaţii despre cei care vor veni la Domnul. Fiecare dintre voi poate veni la El. Aceste lucruri sunt deosebit de clare. Sunt multe referinţe la acest verset. Un alt exemplu este Maleahi 4:2: „Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd”. Domnul spune aici că toţi cei ce Îl ascultă pe Tatăl şi învaţă de la El vor veni la El. Dacă ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu veţi veni la Hristos. Asta ni se spune aici!
Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl. Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică. (Ioan 6:46-47)
Cel care L-a văzut pe Tatăl este Domnul Isus Hristos. „Cine crede în Mine are viaţă veşnică”. Mai clar de atât nu poate fi spus acest lucru!
Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este de aşa fel ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” (Ioan 6:48-51)
El a venit în lumea aceasta: „Cuvântul s-a făcut trup...” (Ioan 1:14). El Se duce la cruce să-Și ofere viața ca jertfă, să plătească pentru păcatele mele şi ale voastre. Dacă acceptaţi acest fapt, sunteţi mântuiţi. Poate veţi spune „Dar acest lucru este atât de profund, pare atât de tainic!” Aşa au spus şi cei din vremea aceea:
La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” (Ioan 6:52)
Ei se gândeau la trupul fizic, desigur.
Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. (Ioan 6:53)
Aceasta înseamnă să ai parte de El din punct de vedere spiritual, ceea ce este mai autentic decât părtăşia fizică, și mult mai important!
Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine. Astfel este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit; cine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac.” (Ioan 6:54-58)
Într-un fel, Mântuitorul îi pregătea pe aceşti oameni pentru instituirea Cinei Domnului. Sigur că El nu îi îndemna pe oameni să înceapă să-L mănânce şi să-I bea sângele! Ceea ce spune este că Îşi va da viaţa. În odaia de sus, El a explicat foarte clar că sângele este simbolul vieţii. „Căci viaţa trupului este în sânge...” (Lev. 17:11). Dumnezeu i-a învăţat pe israeliţi acest adevăr încă de la început, când i-a scos din ţara Egiptului. Acolo, la Muntele Sinai, Moise le transmite această axiomă importantă: „viaţa trupului este în sânge” adevărată şi din punct de vedere medical. Viaţa trupului se află în sânge. Iar Isus Și-a dat viaţa. El Îşi va lăsa sângele să fie vărsat pe cruce şi Îşi va da viaţa. Salvarea presupune acceptarea acestui fapt şi primirea lui Isus la un nivel profund. Acesta este semnificaţia simbolului Cinei Domnului.
Au existat multe dezbateri şi neînţelegeri între credincioşi de-a lungul timpului în legătură cu interpretarea Cinei Domnului, la fel cum au existat şi în legătură cu botezul. Nu cred că s-au contrazis la fel de mult ca în privinţa botezului, dar există încă neînţelegeri. Unii cred că pâinea devine efectiv trupul lui Hristos. Ei bine, eu sunt convins că Domnul nostru nu a susţinut canibalismul sub nicio formă şi în niciun context. Sunt alţii care afirmă că e vorba doar de un ritual religios. Cred că şi această interpretare este la fel de departe de ce a dorit Isus să spună, ca interpretările precedente. Alții pun accentul pe este – „Acesta este trupul Meu”... se pare că şi biserica primară a pus accentul în acest mod. Pâinea este pâine şi va fi întotdeauna pâine. Nu se poate transforma. Vinul de asemenea, este exact ceea ce este, nu are loc nicio minune acolo. Nu primeşti trupul lui Hristos prin acest ritual. Totuşi, este mai mult decât un ritual. Am avut un profesor la seminar care ne învăţa că la Cina Domnului, ai parte de pâine în gură şi de Hristos în inimă. Eu cred că ai parte de o binecuvântare spirituală participând la Cina Domnului. Cred că El lucrează în viaţa ta spirituală prin supunerea de care dai dovadă respectând Cina Domnului. Nu există nimic de genul hocus-pocus aici şi nici nu este un ritual banal prin care trecem. Are o însemnătate profundă şi conţine binecuvântare spirituală pentru inimă.
Dar asta este în ce privește Masa Domnului, dar Domnul nostru aici nu se referă la Masa Domnului! Ci la o relaţie reală, profundă, care e cel mai important lucru. Ni se spune la începutul evangheliei: „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1:4). Apoi, mana din pustie, oricât de durabilă, a fost temporară. Isus are să ne ofere ceva durabil: viaţă veşnică. Dac-ar fi să sintetizăm paralela cu mana, făcută de-a lungul discursului hristic:
-mana venea noaptea, pe întuneric; Isus a venit din cer când omenirea era în beznă
-mana cădea odată cu roua; Domnul a venit prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu
-mana nu era spurcată de atingerea cu pământul; Isus a fost fără păcat
-mana era mică, rotundă, albă... sugerând smerenia, veșnicia, sfințenia Domnului
-mana era bună la gust, Donmul este bun cu toți cei ce se încred în El
-mana trebuia culeasă și mâncată, Isus trebuie primit prin credință
-mana venea ca un dar miraculos, Isus este darul nespus de mare ale lui Dumnezeu
-mana era mâncarea pustiei; Hristos este hrana noastră în călătoria spre Cer!
-mana era de ajuns pentru iudei, Hristos este suficient pentru toată omenirea
-dacă nu era strânsă, mana era călcată în picioare; dacă nu-L primești pe Isus, e ca și cum L-ai călca în picioare!
Cu această atenționare, ne oprim, ne despărțim... sper să ne reîntâlnim curând!