Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 5:19-47 | Itinerar Biblic | Episodul 281
Dragi ascultători, cred că fiecăruia vă plac sărbătorile (inclusiv pt timpul liber pe care ni-l oferă)... dar cred că nu mulți ați... ucide pentru o sărbătoare! Sigur, atitudinea contemporană mult mai relativă, mai relaxată, mentalitatea occidentală mai permisivă ne apără mai bine de asemenea excese... și sigur că nu înțelegem ostilitatea dusă până la ură și dorință de exterminare pe care au avut-o față de Isus conaționalii Săi, doar pentru că „îndrăznea” să forțeze litera Legii, și să pună viața și sufletul omului mai presus de ritualism, religiozitate și tradiționalism rigid. Dar aceasta era realitatea sec. 1 în Orientul mijlociu, și cu asta a avut Domnul de luptat în chiar poporul și țara în care Se născuse ca Om!
Vă reamintesc, suntem în Evanghelia după Ioan, am trecut de primele patru capitole... capitolele 5-10 prezintă atitudinea Domnului Isus față de principalele sărbători iudaice. Mesajul Lui și maniera Sa de lucru par să vină în contrapunct cu Legea și ritualurile iudaice – și vedem în cap. 5 relația și atitudinea Mântuitorului în raport cu Sabatul, în cap. 6 – cu Paștele; cap. 7 se va desfășura pe fundalul sărbătorii Corturilor, iar cap. 10 se va ocupa de Hanuka (sărbătoarea luminilor, oarecum simultană cu Craciunul creștin!)
Vă reamintesc: data trecută am văzut că polemica declanșată cu liderii religiei iudaice – și care va instala o tensiune ce va tot escalada, până la Golgota! – pleacă de la o vindecare... săvârșită într-o zi de sabat! Domnul denunță aici excesul tradiționalismului și formalismului, și afirmă prin vorbă și faptă că sabatul nu poate fi mai prețios ca viața omului! Ne-am despărțit data trecută în ecourile acuzației liderilor iudaismului militant: „dezlega ziua Sabatului... zicea că Dumnezeu este Tatăl Său... şi Se făcea, astfel, deopotrivă cu Dumnezeu.” (Ioan 5:18) fapt pentru care nici nu-și mai ascund intențiile de a-L elimina.
Drept răspuns, Domnul Isus face câteva afirmaţii absolut uimitoare referitoare la Persoana Sa. Datorită acestor afirmaţii, avem și putem folosi versetul 24 din Ioan 5 pentru a prezenta Evanghelia. Să vedem care sunt aceste afirmaţii... Prima:
Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând, şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai. (Ioan 5:19)
Domnul Isus spune că El este Dumnezeu şi poate face tot ce face Dumnezeu. Între Tatăl ceresc şi Fiul Său există o armonie perfectă. Prin urmare, acuzaţia care I s-a adus era absurdă. Fiul nu Îl contrazice în niciun fel pe Tatăl, şi nici Tatăl nu Îl contrazice pe Fiul. Isus face numai ce face Dumnezeu. Isus poate ierta păcatele. Mai departe, El spune că există o relaţie personală şi intimă, bazată pe dragoste și transparență totale, între Tată şi Fiu.
Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi. (Ioan 5:20)
A doua afirmaţie:
În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea. (Ioan 5:21)
Ca Domn și izvor al vieții, Isus poate da viaţă cui vrea. Dacă Tatăl învie morţii, şi Fiul va învia morţii. Astăzi auzim multe despre darul vindecării, dar pe vremea aceea darul vindecării implica şi capacitatea de a învia morţii. Pavel a înviat morţi; la fel şi Petru. Domnul Isus le dăduse acest dar. Era un dar apostolic al vindecării şi al învierii morţilor, dar care a dispărut o dată cu apostolii. Dar Domnul Isus a înviat morţi. El a făcut acest lucru pentru că este Dumnezeu. Iar ceilalţi care au făcut-o, în Numele Domnului Isus au făcut-o!
A treia afirmaţie:
Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului (Ioan 5:22)
Voi puteţi avea viaţa veşnică, dacă auziţi Cuvântul lui Dumnezeu şi îl credeţi. De ce? Pentru că Domnul Isus face tot ce face Dumnezeu; pentru că El învie morţii şi pentru ca El îi va judeca într-o zi pe toţi oamenii. Mântuiţi sau pierduţi, toţi vom compărea înaintea Lui. Credincioşii se vor prezenta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos pentru a primi răsplată (vezi 2 Cor. 5:10). Cei pierduţi vor fi înaintea Lui la scaunul de judecată mare şi alb (vezi Apoc. 20:11). Reţineţi că, la prima Sa venire, Domnul Isus n-a venit să judece... dar va veni ca Judecător a doua oară, şi atunci toată judecata Îi va fi încredinţată Lui!
Este foarte clar că Isus este arătat a fi egalul lui Dumnezeu!
...pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis. (Ioan 5:23)
Pe baza acestor trei afirmaţii, pe baza acestor trei principii, Domnul Isus face afirmaţia nemaipomenită și-atât de puternică din versetul 24, cuvinte folosite atât de mult în lucrarea de evanghelizare. Este foarte bine că acest verset este așa de utilizat, dar ar trebui să ne amintim de fiecare dată şi cele trei definiții hristice care stau la baza lui: Isus este Fiul lui Dumnezeu; Isus este Domnul vieții; Isus este Judecătorul!
Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă (Ioan 5:24).
Observaţi că Isus spune: „are viaţa veşnică“, la timpul prezent deci. Cel credincios nu vine la judecată, nu este condamnat, ci a trecut de la moarte la viaţă. Aceasta este în sine o promisiune nemaipomenită, dar cel mai important este Cine face această promisiune!
Odată demult, într-un atelier un muncitor s-a ridicat în picioare şi a citit colegilor aflați într-un moment de odihnă cuvintele din Mat. 11:28 „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Mt. 11:28). Un alt bărbat s-a ridicat de la locul lui și a comentat scurt și înțelept: „Foarte frumoase cuvinte... dar cine le-a spus?”
Spun și eu la fel: bune și frumoase cuvintele acestea: „cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă”, dar – cine le-a spus? Hristos tocmai făcuse trei afirmaţii referitoare la Sine, și care constituie temelia acestui verset: că este Dumnezeu (v. 19); că învie morţii (v. 21); că va judeca pe toţi oamenii (v. 22)... ori, tocmai identitatea Lui absolut unică face ca aceste cuvinte să fie minunate! Și nu Și-a epuizat rezervorul de valori! Pentru că și în continuare, Domnul Isus ne prezintă o altă afirmaţie la fel de impresionantă:
Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta vor învia... Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (Ioan 5:25, 28)
Ce vrea să spună, în versetul 25, prin cuvintele: „vine ceasul, şi acum a şi venit”? Ei bine, noi suntem acum în vremea acestui ceas care vine... Versetul 28 arată clar că ceasul nu a venit încă, dar că „vine ceasul”... e sigur și inevitabil! Ideea este că ceas de ceas, zi de zi scurtează distanța până la ceasul/momentul când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei care-l vor auzi – vor trăi!
Dacă noi ne aflăm în apropierii acestui ceas care vine, ce a vrut Isus să spună prin cuvintele: „şi acum a şi venit”? Cine sunt morţii care Îi aud acum glasul? În Ioan 11, unde avem înregistrată învierea lui Lazăr, Domnul Isus le spune surorilor acestuia: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată” (Ioan 11:25, 26). „Chiar dacă ar fi murit...” Se referă aceasta la faptul că cei din mormânt pot auzi? Nu. Aici este vorba despre moartea spirituală. Moartea este despărţirea de Dumnezeu. Va veni ceasul când cei care sunt în mormânt Îi vor auzi glasul şi vor trăi, dar acum este ceasul când cei morţi din punct de vedere spiritual Îi aud glasul şi vin la viaţă. Pavel le-a scris creştinilor din Efes spunându-le că au fost morţi în greşelile şi în păcatele lor. Aceasta este starea spirituală a fiecărui om fără Hristos. Dar El ne spune aici (vers. 24): „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Aceasta este viaţa pe care El o dă. Aşadar, în versetele 25 şi 28, Isus ne spune despre două lucruri diferite, chiar dacă asemănătoare: acum este ceasul în care Domnul Isus Hristos dă viaţă spirituală. Se apropie ceasul când El îi va învia pe cei morţi din mormintele lor.
Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. (Ioan 5:26–27)
Pentru că este sursă a vieții, Domnul Isus este un dăruitor de viaţă. El nu numai că are viaţa în Sine, ci o şi dă. De asemenea, El are dreptul de a pune în aplicare judecata. Domnul Isus a venit prima dată ca Mântuitor, nu pentru a judeca, dar a doua oară va veni în calitate de Judecător. Atunci, cei din morminte Îi vor auzi glasul.
Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29)
Aici sunt menţionate două învieri. Cartea Apocalipsa este mai clară în această privinţă şi descrie atât împlinirea primei învieri (Apoc. 20:4-6), cât şi a celei de-a doua (Apoc. 20:11-15). Prima înviere este a tuturor celor mântuiţi – prima etapă din planul lui Dumnezeu. Noi numim aceasta Răpirea bisericii. „Răpire” este o traducere potrivită pentru cuvântul grecesc harpazo. Pavel a folosit acest cuvânt în 1 Tesaloniceni 4:17 unde spune că noi vom fi „răpiţi”. Această Răpire va avea loc la un moment dat în viitor. Nu se precizează momentul sau perioada, şi nu sunt oferite nici semne pentru acest eveniment – deci poate avea loc oricând. El îi va chema pe ai Lui din această lume, atât pe cei vii, cât şi pe cei morţi. Aceasta este prima înviere. Apoi, în vremea necazului cel mare mulţi creştini vor deveni martiri. Ei vor fi înviaţi la sfârşitul perioadei marilor nenoriciri împreună cu sfinţii Vechiului Testament. Aceasta face parte tot din prima înviere. Aceştia vor fi înviaţi pentru a trăi veşnic pe acest pământ. Aceasta este restaurarea vieţii, aşa cum a numit-o Domnul nostru.
Apoi urmează învierea tuturor necredincioşilor pentru judecata în faţa Marelui Scaun de domnie Alb. Aceştia au dorit să fie judecaţi după faptele lor... şi aşa va fi! Cu toţii vor sta în faţa Dumnezeului cel drept şi neprihănit, vor avea ocazia să stea în faţa unui Dumnezeu sfânt şi să-şi susţină cazul. Dar Dumnezeu i-a avertizat: nimeni nu va fi salvat în această judecată. Doar cei pierduţi sunt aduşi aici şi vor fi judecaţi după faptele lor, deoarece pedeapsa are mai multe niveluri (vezi Luca 12:47-48).
Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis. (Ioan 5:30)
Domnul Isus recunoaște (nu Se laudă aici): „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi”. Este vorba de limitarea auto-impusă atunci când a venit pe acest pământ şi a luat asupra Lui umanitatea noastră. Isus Hristos a venit pe pământ în trup de om ca să facă voia Tatălui, nu voia Lui Însuşi.
Acesta este exemplul pe care ar trebui să-L urmăm şi noi astăzi. Noi avem o voinţă proprie, naturală, care n-are cum să fie ascultătoare faţă de Dumnezeu. Noi nu putem fi ascultători faţă de Dumnezeu, pentru că în realitate suntem răzvrătiţi faţă de El. Aceasta este starea în care vine pe lume fiecare om, şi acesta este și motivul pentru care i-a spus Domnul Isus lui Nicodim că trebuie să se nască din nou. Cei care trăiesc după firea pământească nu sunt pe placul lui Dumnezeu. „Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh, este duh” (Ioan 3:6). Noi avem nevoie de „naşterea din nou”, pentru că vechea noastră fire este incorigibilă. Este răzvrătită şi nu ascultă de Dumnezeu. Această fire defilează cu afişe de protest înaintea porţilor cerurilor încă de la ieşirea omului din grădina Edenului.
Domnul nostru ne arată în continuare că există martori care susţin afirmaţiile sale.
Dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Este un Altul care mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că mărturisirea pe care o face El despre Mine este adevărată. (Ioan 5:31-32)
Scriptura stipulează că mărturia unei persoane trebuie să fie susţinută de doi sau trei martori, pentru a fi luată în considerare. „Eu depun mărturie pentru mine însumi” nu este o mărturie primită în faţa curţii de justiţie. Dar situaţia este alta dacă se afirmă că „Este Altcineva care mărturiseşte despre Mine”. Domnul Isus nu Se referă aici la mărturia lui Ioan Botezătorul. Ascultătorii Săi se vor fi gândit imediat că poate este vorba despre el, dar Domnul Isus arată foarte clar că nu Se referă la un martor din rândul oamenilor.
Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit pentru adevăr. (Ioan 5:33)
Acum El spune că Ioan Botezătorul a mărturisit într-adevăr despre El. Acesta este un martor pe care ei îl cunoşteau. Dar Domnul face referire la alt Martor, unul care nu este dintre oameni, şi astfel El are doi martori care-L pot recunoaşte.
Nu că mărturia pe care o primesc Eu vine de la un om; dar spun lucrurile acestea pentru ca să fiţi mântuiţi. (Ioan 5:34)
Domnul Isus invocă o mărturie mai înaltă decât cea a omului. Totuşi, El îi atribuie lui Ioan Botezătorul una dintre mărturii. Deşi în această traducere se spune că Ioan este lumina, mai potrivit ar fi să se folosească termenul de „lampă“. Aceasta ar fi o traducere mai exactă. Vedeţi voi, Isus este Lumina; Ioan a fost martorul, purtătorul de lumină, lampa Lui.
Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui. Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. (Ioan 5:35-36)
Aici vedem că referinţele pe care le putea prezenta Domnul Isus întru susținerea Sa erau minunile făcute de El. După mine, ideea că există astăzi oameni care au aceeaşi putere ca Isus este o blasfemie. Minunile pe care le-a făcut El veneau să confirme că Isus este cine spune că este... şi să fiţi convinşi că nu au fost numai câteva vindecări izolate! El nu a organizat servicii speciale de vindecare. Isus nu primea niciun fel de daruri. El Se ducea în mijlocul mulţimilor şi bătea drumurile în lung şi în lat, nu stătea într-un loc aşteptând să se facă o coadă mare de oameni la uşa Lui. Pe unde trecea El, oamenii erau vindecaţi. Am subliniat acest lucru pe parcursul studiului nostru asupra Evangheliilor, şi îl repet şi acum, întrucât este un lucru foarte important: nu au existat numai câteva zeci sau sute de vindecări. El a vindecat mii de oameni. Acest lucru era uşor de demonstrat. Nimeni din vremea aceea nu contrazicea faptul că El a făcut vindecări – trebuia să fii nebun să susţii asta. Numai astăzi, la peste două mii de ani de atunci se găsesc oameni care stau în biblioteci prăfuite din New York, la mii de kilometri distanţă de acele locuri, şi scriu cărţi în care declară că ei nu cred că Isus a făcut minuni... ba chiar încearcă să argumenteze asta! Dar nu reușesc să dovedească nimic, și nu conving pe aproape nimeni... Minunile și lucrările Lui extraordinare erau referinţele prin care putea confirma faptul că Tatăl Îl trimisese!
Şi Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El Însuşi despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. (Ioan 5:37-39)
Acest ultim verset este interpretat greşit de foarte multe ori. Nu este un imperativ, este un indicativ... dacă vreți: o mustrare! Domnul nu vrea să spună că e rău să cercetezi Scriptura, ci s-o cercetezi și să n-o-nțelegi! Să crezi că important e s-o parcurgi, ca să primești automat viața veșnică... și nu-ți dai seama că nu actul lecturii Bibliei te mântuiește, ci Persoana către care indică fiecare filă a Scripturii – Domnul Isus. Viața veșnică se obține prin întâlnirea personală – mediată de Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu – cu Fiul lui Dumnezeu, și acceptându-L pe El ca Mântuitor și Domn personal. În această formulare din vers. 39, Domnul nu-i îndeamnă să facă ceva, ci le atrage atenția că nu găsesc pentru că nu știu ce caută... sau nu caută unde trebuie, ceea ce vor să găsească... Fiecare persoană trebui să înţeleagă că Scripturile mărturisesc despre Isus. Pe El trebuie să-L descoperi în Biblie – model și sursă de sfințenie, deci de viață veșnică! Iar dacă nu-L afli pe Isus în Biblie, orice altă căutare, în orice altă parte (sau carte) – este fără sens, zadarnică, degeaba!
Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa! (Ioan 5:40)
Scripturile vorbesc despre Domnul Isus Hristos, dar cei ce nu vor să știe de El (fie ei conducători religioşi sau oameni fără pretenții de spiritualitate) nu vor vrea să-L întâlnească. Unii nu pot, iar alții nu vor să recunoască ori să accepte esenţialul!
Eu nu umblu după slava care vine de la oameni. Dar ştiu că n-aveţi în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi. (Ioan 5:41-43)
Câtă vreme Isus este totuna cu Tatăl, a fi împotriva Fiului înseamnă a fi împotriva lui Iahweh – ori, spune-i unui evreu că nu-L iubește/ascultă pe Dumnezeu, și ți l-ai câștigat de neprieten (să spun doar atât!) Și iată că Domnul le vorbește direct și-i pune laolaltă cu necredincioșii pe cei ce se pretind religioși, dar nu-L primesc pe Mesia Hristos! Va sosi şi ziua în care va apărea Antihristul, şi vai ce bine și frumos și repede îl vor primi! Pe Hristos L-au respins... iar când Antihristul va veni în numele lui însuşi, cu tot cortegiul de figuri amăgitoare și lucrări de rătăcire – lumea îl va primi!
Durerea Domnului Isus era nu că oamenii nu-I dădeau cinste (El nu căuta slava oamenilor!), ci că dădeau cu piciorul la șansa de iertare și viață veșnică! El mergea spre Golgota, ca încununare a prețului pentru mântuirea oamenilor, dar aceștia nu credeau în El!
Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu? (Ioan 5:44)
Conducătorii religioşi căutau aplauzele oamenilor. Și-n unele biserici de azi, linguşeala este un blestem încă în floare, și-o realitate care nu face nimănui cinste... Unii învăţători vor mai degrabă să spună şi să audă complimente, decât să vestească adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu caută neapărat și exclusiv „slava care vine de la singurul Dumnezeu”.
Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea. Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar, dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” (Ioan 5:45-47)
Acesta este un alt lucru foarte important. Când am studiat Pentateuhul, am încercat să-L găsesc și să-L arăt pe Domnul Isus... și chiar dacă n-am reușit de pe fiecare pagină, cred cu tărie că nu din cauza Lui, ci din a mea – pentru că El este realmente prezent pe fiecare pagină a Scripturii! Domnul Isus spune că Moise a scris despre El. Eu cred că Domnul Isus era prezent și-n cele scrise pe sulurile din vechime, ca și pe fiecare pagină a Bibliei mele, și-a fiecăruia din dvs. Credeți lucrul acesta? Ați face bine să credeți, și să vă încredeți în adevărul Cuvântului și-n realitatea Persoanei slăvite a Domnului Isus!
Așadar, când cineva atacă Vechiul Testament, fiţi atenţi: este un atac subtil asupra Domnului Isus Hristos. Din păcate sunt mulţi oameni nechibzuiţi care pun la îndoială Vechiul Testament, fără să-şi dea seama ce fac. Este la fel ca unul care ar săpa la temelia unei case. Și dacă l-ar întreba cineva: „De ce vrei să distrugi temelia? Doar și tu locuieşti aici, nu?” „Da, dar eu stau la etaj!” Tare mi-e teamă că mulţi oameni nechibzuiţi spun: „Dar eu locuiesc în Noul Testament”. Vechiul Testament este temelia! Domnul Isus a spus: „Dacă nu credeţi ce a scris Moise, cum veţi crede cuvintele Mele?” Ele merg mână în mână, nu le putem separa. Vă doresc credință, dragoste și putere de ascultare a întregului Cuvânt al lui Dumnezeu! Cu ajutorul Lui, sper să continuăm să-l parcurgem și data viitoare!