Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 4:43-5:18 | Itinerar Biblic | Episodul 280
Stimați ascultători, ne reîntâlnim în ecoul ultimelor cuvinte din Cuvântul lui Dumnezeu citit la finalul precedentei ediții... Poate că nu vă mai amintiți, nu facem concursuri infantile – v-o redau eu: versetul 42 din cap. 4 al Ev. după Ioan se încheie cu aceste trei cuvinte de maximă magnitudine spirituală: „Hristosul, Mântuitorul lumii”! (Nota bene: rostite nu de nu știu ce credincios notoriu, ci de o ceată de samariteni după prima lor întâlnire cu Domnul Isus! Și de asemenea, e bine să știți că formula „Mântuitorul lumii” apare doar de două ori în NT, și este marcă înregistrată Ioan – aici, în Ev., 4:42, și-n 1 Ioan 4:14! Problema este dacă recunoaștem că este esențială credința personală în moartea lui Isus ca jertfă de ispășire pentru toate păcatele proprii! Putem recunoaște existența istorică a lui Isus Hristos, divinitatea Sa, Învierea sa... dar dacă nu credem că El a murit pentru păcatele mele, dacă nu mă încred în El ca Mântuitor personal, formula „Hristosul, Mântuitorul lumii” nu e decât o expresie impresionantă) Îmi doresc și vă doresc tuturor să vă rânduiți viața de-aici dar și veșnicia în lumina acestei expresii – fie ca „Hristosul, Mântuitorul lumii” să fie în primul rând Domnul și Mântuitorul fiecăruia, personal... Și să știți că, dacă e, se vede!
Continuăm să urmărim pășim pe urmele pașilor Domnului, căruia îi sunt suficiente două zile de staționare în Sihar (unde dă tonul unei serioase treziri spirituale în zonă) – după care-și reia drumul spre zona natală...
După aceste două zile, Isus a plecat de acolo ca să se ducă în Galileea. Căci El Însuşi spusese că un proroc nu este preţuit în patria sa. Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic. Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav. (Ioan 4:43-46)
Din nou Ioan se dovedește scrupulos cu notarea coordonatelor geografice ale itinerariilor hristice și-ale zonelor străbătute de acesta: Isus pleacă din Samaria şi Se întoarce în Cana din Galileea, unde pentru mulţi erau încă proaspete în memorie minunile înfăptuite de El în capitală, la sărbătoarea Paștelui la care asistaseră. Domnul știa însă că nu aveau o credință autentică, așa că pleacă la vreo 20 km de Cana, la Capernaum, unde locuia un slujbaș de-al lui Irod Antipa, care-i solicitase disperat vindecarea fiului său muribund. Sunt detalii pe care le găsim în (Ioan 4:47)
Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte.
Aici avem un tată care şi-a pus credinţa la lucru în folosul fiului său. Repet ce-am mai spus: asiguraţi-vă că fiii sau fiicele voastre ajung la o relaţie personală cu Isus Hristos. Noi trebuie să-i aducem pe cei dragi ai noștri înaintea lui Hristos. E imperios necesar să ne exercităm influenţa în viaţa lor şi să demonstrăm prin felul în care trăim că avem o credinţă vie în Hristos, şi că trăim pe baza ei!
Mi-aduc aminte (povestește JVMcGee) pe când eram pastor în Los Angeles a venit la mine un credincios şi m-a rugat să mă rog pentru mântuirea fiului său. Dar viața acestui om, care slujea în biserică de altfel, nu era tocmai cum trebuie. Băiatul lui plecase de acasă, şi sincer să fiu nu îl puteam condamna. Tatăl voia să vorbesc cu fiul său şi să încerc să-l conduc spre Hristos. Eu i-am spus direct că nu o să stau de vorbă cu băiatul. „Tu ai jucat atâta vreme rolul predicatorului în viaţa lui, încât eu nu-i mai am cum să-i fiu de folos. N-ai făcut nimic altceva decât să-l critici. Acum ţi-ai pierdut puterea de influenţă asupra lui, așa că tot ce pot face este să mă rog să apară altcineva, cu o influenţă bună, care să-l aducă la Domnul.” Dragi prieteni, dacă sunteţi părinţi, nu uitaţi că viaţa voastră are o influenţă foarte mare asupra copiilor voştri, şi această influenţă poate fi bună sau rea – și că unde ajung ei este în bună măsură efectul influenței și mărturiei voastre.
Slujbașul acesta a venit la Isus şi L-a rugat să-i vindece fiul care era pe moarte.
Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!” Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu.” „Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus şi a pornit la drum. (Ioan 4:48-50)
Acest om protestează spunând că el nu căuta să vadă semne şi minuni: pur şi simplu îşi dorea băiatul sănătos. Acesta era lucrul cel mai important pentru el. Iar Isus a trebuit să răspundă credinţei acestui om, şi i-a vindecat băiatul.
Şi totuşi, continuu să susțin că ar fi fost mai bine dacă tatăl şi-ar fi adus băiatul în prezenţa lui Hristos. Acesta era și este lucrul de maximă importanţă. Sper să-l fi dus măcar după ce s-a vindecat. Femeia samariteancă din Sihar, deşi o persoană cu reputaţie și comportament îndoielnice, i-a pus pe oamenii din cetate în contact direct cu Domnul Isus.
Voi puteţi influenţa viaţa multor persoane la care nu va ajunge niciodată vreun predicator. De fapt, este posibil ca nimeni altcineva să nu poată ajunge la inima cuiva, în afară de voi. Aveţi puterea și șansa (dar și responsabilitatea) de a influenţa viaţa altora. Aveţi totdeauna grijă să aduceţi persoana respectivă faţă în faţă cu Domnul Isus Hristos!
Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.” (Ioan 4:51-52)
Este greu să fim siguri cu privire la ora la care se referă Ioan. După timpul roman, ar fi vorba de ora 7 seara... după sistemul ebraic – e vorba de ora 1, deci probabil ora 13!
Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte.” Şi a crezut el şi toată casa lui. Acesta este iarăşi al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea. (Ioan 4:53-54)
Tatăl băiatului vindecat şi-a adus întreaga familie la Hristos. Înțelegem că fiecare membru al familiei avea propria încredințare, dar a fost hotărâtoare credința slujbașului, care a determinat vindecarea săvârșită de Domnul Isus, care i-a convins pe toți!
Și pentru această minune, Ioan folosește cuvântul „semn” – al doilea săvârșit de Isus Hristos, și pe care Ioan își construiește scrierea ajunsă la noi ca ceade-a patra Evanghelie... în care mai dăm o filă, pentru a intra în cel de-al cincilea capitol – care ne prezintă un alt miracol: vindecarea, la scăldătoarea Betesda, a unui om care suferea de treizeci şi opt de ani. Într-un sens, această minune este un punct de cotitură în lucrarea lui Hristos; ea îi va asmuți asupra Domnului pe oponenții Lui... care nu se vor lăsa până nu-L vor vedea răstignit pe cruce.
Înainte de a aborda la rând de la început cap. 5, permiteți-mi să vă atrag atenția asupra paragrafului (Ioan 5:16-18): „Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului. Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu, de asemenea, lucrez.” Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea, astfel, deopotrivă cu Dumnezeu.”
Ați înțeles, conflictul avea de-a face nu cu vindecarea în sine, ci cu ziua de sabat. Iudeii nu-I puteau ierta lui Isus nesocotirea sabatului. Îl urau pentru principiul enunțat clar de El: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” (Marcu 2:27). Pentru că minunea de la scăldătoarea Betesda a fost săvârșită de sabat, iudeii I-au pus gând rău, dorind să-L extermine – pentru că nu ținea sabatul şi pentru că Se făcea egalul lui Dumnezeu. „Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” arată o pretenţie directă și clară de divinitate. Îi aud adesea pe teologii liberali afirmând că Biblia nu învaţă despre divinitatea lui Hristos. Nu cred că sunt ignoranţi, ci mai degrabă nesinceri... cum ar putea să interpreteze aceste cuvinte: „Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu”? Dacă aceasta nu este o declaraţie prin care se reclamă recunoaşterea divinităţii, atunci nu ştiu care alta ar putea fi!
Dar să ne întoarcem la începutul capitolului... care începe cu menționarea unei sărbători a iudeilor. Oare ce sărbătoare era? Probabil că tot Paşte. Evreii aveau trei mari sărbători. „De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El: la sărbătoarea Azimelor, la sărbătoarea Săptămânilor şi la sărbătoarea Corturilor” (Deut. 16:16). Pentru că în Ioan 2 este menţionat Paştele, iar în capitolul 7 este vorba despre Sărbătoarea Corturilor, mulţi au presupus că aici ar fi vorba despre Sărbătoarea Săptămânilor. Nu este menţionat numele sărbătorii pentru că nu acesta este lucrul cel mai important aici (chiar dacă eu JVMG înclin să cred că e vorba tot de Paşte):
După aceea era un praznic al iudeilor; şi Isus S-a suit la Ierusalim. În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei. (Ioan 5:1-3)
Acest bazin se afla lângă Poarta Oilor, în partea de nord-est a Templului, unde erau adunate oile pentru jertfă... Numele bazinului era Betesda, care înseamnă „Casa milei” sau „Casa mulțumirii”. Această poartă avea cinci pridvoare în care zăceau, în număr foarte mare, oameni bolnavi. Cuvântul mare [mulţime] nu apare în manuscrisele originale, dar acest aspect nu schimbă cu nimic sensul, o mulţime înseamnă un număr foarte mare. „O mulţime de bolnavi“ înseamnă oameni fără putere.
Acum mulţi ani, pe vremea când eram pastor în Pasadena, m-am dus să vorbesc la un preventoriu, unde erau îngrijiţi tineri şi tinere cu probleme la plămâni sau cu tuberculoză. Aceştia au prezentat programul de Paşte. Un tânăr a recitat tot capitolul 5 din Ioan, patruzeci şi şapte de versete. A făcut o singură greşeală, dar mereu am fost de părere că nu este tocmai o greşeală, a recitat versetul 3 astfel: „Acolo zăceau foarte mulţi oameni importanţi“. Câţiva oameni au zâmbit când au auzit. Eu m-am gândit la acest aspect şi mi-am dat seama că tânărul avea dreptate. Aceştia erau importanţi. Unul dintre ei L-a determinat pe Isus să vină acolo şi oricine din cei de acolo putea să se îndrepte către El. Toţi erau importanţi pentru El.
Versetul 4 al acestui capitol nu apare în manuscrisele originale. Aceasta nu înseamnă că eu nu cred în infailibilitatea Scripturii. Vă asigur că da, cred în caracterul infailibil al Scripturii. De ce credeţi că predau toată Biblia? Dar eu cred că trebuie să acordăm atenţie studiului – unii conservatori sugerează că acest verset care nu apare în manuscrisele originale a fost adăugat de un copist ca notă explicativă. Cred că acesta este adevărul şi astfel se explică de ce erau atât de mulţi invalizi aici. Dar întrebarea dacă acest verset aparţine Scripturii, sau nu, nu merită o dezbatere. Acest verset nu este atât de important, avem aici ceva mult mai important, dar am dorit să includ această explicaţie.
Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. (Ioan 5:4)
Acest verset nu apare în cele mai vechi sau mai bune manuscrise ale NT, dar apare la Părinții Bisericii... Are utilitatea importantă de a explica prezenţa acestor oameni în acel loc. Se credea că un înger agita apa din când în când. Eu JVMG cred că acolo erau mulţi cu boli psihice. Sunt mulţi oameni în ziua de astăzi, aşa cum erau şi atunci, care sunt bolnavi mintal, dar alții sunt pur și simplu ipohondri, sau maniaci, sau pur și simplu superstiţioşi. Există mereu îndoială cu privire la bolile acestor oameni, dacă sunt autentice sau nu. Sunt oameni şi astăzi care merg la vindecători credincioşi şi cred că astfel vor fi vindecaţi. O altă întrebare este dacă rămân vindecaţi în continuare. Eu cred că Domnul Isus Hristos poate vindeca și astăzi la fel cum a vindecat şi la scăldătoarea de la Betesda – chiar și atunci și acolo, oamenii nu erau vindecaţi de o apă tulburată, ci de puterea lui Dumnezeu.
Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani. (Ioan 5:5)
Din mulțimea prezentă acolo, ni se atrage atenţia asupra unui singur om. Nu ştim de când venea la scăldătoare, dar știm că era infirm de 38 de ani, şi se pare că se mişca foarte greu. Eu aş spune că el reprezenta cazul cel mai dificil dintre toţi acei bolnavi – pentru că era și grav bolnav, și singur: nimeni nu-l ajuta. Gândiţi-vă cât de frustrant era pentru bietul om să fie mereu în urma celorlalţi. Chiar dacă nu fusese în toți anii aceștia la scăldătoare, sigur era prezent de niște ani buni. Aproape sigur avea mai mult de 38 de ani, şi poate că starea lui era rezultatul vreunui păcat (în versetul 14, Domnul Isus îi spune: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.”) Ni-l putem imagina pe bietul om zăcând acolo neajutorat şi aşteptând să se mişte apa. Tot spera ca, în vreun fel, să poată ajunge vreodată primul în apă. Dar trăise într-o continuă dezamăgire, iar starea lui se pare că se agrava, pentru că de fiecare dată alții ajungeau în apă înaintea lui. Ce chin: să așiști de-a lungul timpului la o mulțime de vindecări... și tu să rămâi bolnav, tot mai bolnav și cu tot mai puține șanse de însănătoșire!
Domnul Isus ştia situația și agonia prelungită a omului acestuia, și Se apropie de el:
Isus, când l-a văzut zăcând şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)
Mi se pare genul de întrebare aproape deplasată. Cum să nu vrea orice bolnav să fie vindecat?! Dar Domnul pune această întrebare din două motive. Primul este acela de a aduce speranţa în sufletul acestui om. Cazul lui era unul fără speranţă, iar eu sunt înclinat să cred că lumina speranţei nu mai strălucea în sufletul lui, era disperat. Deci e un fel de a-i spune: „Mai crezi că poți fi vindecat?” În al doilea rând, şi cel mai important, Isus dorea să-l facă pe acest om să-şi mute privirea de la scăldătoare. Isus voia să-l facă să privească la El. Cred că bolnavul acesta nu băga niciodată de seamă cine venea acolo. Nu privea niciodată altceva decât scăldătoarea la care dorea atât de mult să ajungă. Domnul Isus îl uimeşte deci cu întrebarea: „Vrei cu adevărat să fii vindecat?” Cred că omul s-a uitat intrigat spre Domnul. Cine ar pune o astfel de întrebare? Răspunsul lui a fost: „Sigur că vreau să fiu vindecat. Dar problema mea e că nu am pe cineva să mă împingă în apă!”
Mulţi oameni sunt și azi în situaţia acestui om care se uită la acel bazin şi aşteaptă să se întâmple ceva. Îndrăznesc să afirm că toți suntem în această situaţie. Aşteptăm. Gândiţi-vă la toţi oamenii din biserici care aşteaptă ceva nemaipomenit, care aşteaptă emoţii extraordinare, care să-i facă să se simtă deosebit. Alţii amână decizia cu privire la Hristos, și nu doresc să se întoarcă la El decât pe măsură ce simt ceva unic, sau li se întâmplă ceva extraordinar. Un alt grup numeros este format din oameni preocupaţi de afaceri, care aşteaptă să se întâmple ceva astfel încât ei să se îmbogăţească rapid. Am fost pastor în Texas, într-o zonă petrolieră şi am cunoscut oameni care stăteau şi se uitau la un puţ secat. Nu exista apă care se tulbura, sau altceva, era secat. Îşi doreau ca aceste puţuri să devină foraje petroliere, şi aveau ochi numai pentru lumea materială. Din cauza acestui aspect, L-au pierdut din vedere pe Isus Hristos. Alții se uită spre câte-o mare personalitate. Au auzit despre viaţa şi experienţele cuiva şi îşi doresc să se întâmple şi în viaţa lor ceva similar. Dar sunt condamnaţi la dezamăgire profundă. Am vorbit cu oameni din toate aceste categorii. Toţi aşteaptă cu ochii ţintă spre un lucru anume. Din păcate, ei stau cu ochii îndreptaţi în direcția greșită și asupra lucrurilor neimportante, sau asupra persoanelor nepotrivite, sau asupra unor evenimente interpretate eronat. Vreau să vă întreb: Aşteptaţi ceva sau pe cineva anume în această perioadă? Dacă mi-aţi spune despre ce este vorba, aş putea să vă scriu biografia! Tesalonicenii se întorseseră de la idoli pentru a sluji Dumnezeului celui viu și adevărat (vezi 1 Tes. 1:9). Ei şi-au întors privirile invers: de la lucrurile din jurul lor, către Domnul Isus Hristos! Așa ar trebui să facem și noi!
Sunt convins că acest paralitic a fost șocat auzind că îi pune cineva o astfel de întrebare... dar reacționează totuși respectuos:
„Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” (Ioan 5:7)
Ce poveste tristă! Acest om sărac, neajutorat, deznădăjduit şi singur spune, de fapt, următorul lucru: „Dacă vreau să mă fac sănătos? Sigur că da. Dar nu am pe nimeni să mă ducă în apă. Vrei să mă duci Tu în apă?“ Domnul Isus nici nu Se gândise să-l ducă în apă. El voia dimpotrivă să-l îndepărteze de apa şi de scăldătoarea aceea. Ceva se întâmplă întotdeauna când cineva îşi aţinteşte privirea asupra lui Isus – ca omul acesta...
„Scoală-te ”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.” (Ioan 5:8)
Practic, Domnul Isus poruncește bolii să-și ia tălpășița! Iar bolnavului, să-şi ia patul şi să umble. Venise timpul să cedeze altcuiva locul său de lângă scăldătoare, și să renunțe la așternutul pe care zăcuse – pentru că boala nu va mai reveni!
Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat. Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: „Este ziua Sabatului, nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.” El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: ‘Ridică-ţi patul şi umblă.’” Ei l-au întrebat: „Cine este omul acela care ţi-a zis: ‘Ridică-ţi patul şi umblă’?” Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Isus Se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela. (Ioan 5:9-13)
În continuare, apar în prim-plan super-religioșii, care îl acuză pe om că s-a lăsat vindecat, și și-a purtat patul, în ziua de sabat. Dar aceasta era dovada vindecării sale! Vă imaginaţi ce ridicoli erau aceşti conducători religioşi, în supărarea lor cauzată de o minune săvârșită într-o zi specială?! Iar Domnul Isus va găsi, până la momentul desemnat de Tatăl, maniera miraculoasă de a scăpa din mijlocul mulţimii... pentru că omul vindecat nu ştia cine-i era binefăcătorul!
După aceea, Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.” Omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos. Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului. (Ioan 5:14-16)
Iată ce se întâmplase în realitate: Domnul i-a vindecat trupul la Betesda, şi i-a vindecat şi sufletul în Templu. Păcatul îi provocase nenorocirea... Mai întâi, omul acela a primit sănătate pentru trupul Său, pentru ca mai apoi să-i fie însănătoşit şi sufletul. Și sigur că a fost curios să-L cunoască pe Isus... astfel că mai apoi a putut spune şi altora cine era Cel care-l vindecase. Bietul slăbănog deznădăjduit zăcea cu ochii fixați la scăldătoare, aşteptând să se facă bine... până-n ziua în care Isus, Mielul lui Dumnezeu, a trecut pe acolo şi l-a văzut. Apoi, omul L-a văzut pe Isus! Omul cel neputincios L-a întâlnit pe Omul cel Atotputernic. Lucrul care mă uimeşte pe mine este acela că acolo se afla o mare mulţime de oameni... care au rămas acolo nevindecaţi. Astăzi suntem înconjuraţi de o mulţime de oameni care nu sunt mântuiţi. Nu vrea Isus să-i mântuiască? Sigur că vrea! Dar ei nu privesc la El. De ce? Pentru că aşteaptă pur şi simplu să se întâmple ceva, să apară cineva...
Cum am spus, acest incident i-a aţâţat pe toţi potrivnicii lui Isus. (Când Ioan spune „iudeii”, se referă la conducătorii religioşi.) Acesta este punctul în care încep să-L urmărească, să-L ponegrească, să-L persecute și să caute motiv să-L omoare pe Isus.
Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu, de asemenea, lucrez.” (Ioan 5:17)
După ce omul a ajuns în groapa păcatului, Domnul Isus şi Dumnezeu Tatăl nu au mai avut odihnă în ziua de sabat. Deşi Dumnezeu S-a odihnit după ce a creat universul fizic, după căderea omului în păcat nu S-a mai odihnit, pentru că omenirea decăzuse teribil, și fiecare izbăvire cerea timp, efort, energie, resurse, neodihnă...
Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea, astfel, deopotrivă cu Dumnezeu. (Ioan 5:18)
Și aceşti oameni nu s-au lăsat până nu L-au văzut pe Isus răstignit pe cruce. Dar mai e destul din această Evanghelie până atunci. Ne oprim, să ne regăsim sănătoși data viitoare!