Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 2:23-3:16 | Itinerar Biblic | Episodul 277
Stimați ascultători, sunt bucuros și onorat să ne reîntâlnim motivați de interesul pentru Cuvântul lui Dumnezeu; e mare lucru să prețuim așa ceva în aceste zile, și vă asigur că veți fi răsplătiți de Cel pe care-L căutați pe paginile Cuvântului Său!
Vă reamintesc, suntem de câteva zile pe teritoriul uneia dintre cele mai puternice secțiuni biblice: Evanghelia după Ioan, mai precis în cap. 2... în care 2 au fost evenimentele principale care ne-au reținut atenția: primul miracol săvârșit de Isus Hristos (schimbarea apei în vin, la nunta din Cana Galileii – „începutul semnelor Lui”, cum precizează vers. 11) și respectiv izgonirea din Templu – cu ocazia sărbătorii de Pesah – a negustorilor și zarafilor... Ioan este cel care menționează trei sărbători de Paște care circumscriu lucrarea Domnului Isus (2:13; 6:4; 11:55), și două curățări ale Templului – una făcută la începutul lucrării Sale (2:13-22), cea de-a doua (menționată și de evangheliștii sinoptici, adică ceilalți 3: Matei, Marcu și Luca) la începutul ultimei Sale săptămâni (a patimilor). Prin această acțiune decisă, Hristos Își arată pasiunea și respectul pentru Dumnezeu, în calitatea Sa de Fiu de Dumnezeu El declarându-Și cu acest prilej și puterea asupra morții prin Învierea ce Și-o anunță deja (vers. 19-21)
Și ajungemimediat la un alt fragment extrem de interesant. Vom relua citirea textului de acolo de unde am rămas data trecută, de la versetul 23 din capitolul 2, pasaj care contextualizează explicit și ce urmează: discuţia lui Isus cu Nicodim din capitolul 3. Aceasta a avut loc în Ierusalim în timpul sărbătorii Paştelui.
Pe când era Isus în Ierusalim, la Praznicul Paştelor, mulţi au crezut în Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea. (Ioan 2:23)
Mulţi se entuziasmează când citesc aceste cuvinte, şi spun: „Nu e extraordinar că oamenii credeau în El?” Păi nu e, aș zice, pentru că oamenii aceștia nu aveau o credinţă mântuitoare. Ei doar acceptau și aprobau minunile pe care le vedeau. Observaţi de aceea și atitudinea Domnului, față de această mulțime:
Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om. (Ioan 2:24-25)
Limbajul folosit aici spune că Isus nu credea în ei. Ei credeau că... cred în El, dar El nu Se-ncredea în ei. Credinţa lor nu era o credinţă mântuitoare, iar Domnul Isus ştia foarte bine ce era în inima lor.
Există și astăzi acest mare pericol, pentru mulți din cei care spun că și ei cred în Isus. Ce vreţi să spuneţi prin afirmaţia: „Eu cred în Isus!”? Vreţi să spuneţi că credeţi în datele şi faptele Evangheliei? Vă încredeţi în Domnul Isus ca Mântuitor? Credeţi că El a murit pentru păcatele voastre? Credeţi că Domnul Isus Hristos a înviat pentru ca voi să fiţi făcuţi drepţi înaintea lui Dumnezeu? Este El singura voastră nădejde pentru cer?
Acei oameni care asistau la ce făcea și spunea Domnul erau interesaţi de ceea ce se întâmpla, şi când L-au văzut pe Isus mai cu seamă făcând acele semne și minuni, au crezut. Nu aveau încotro – văzuseră minunile. Dar Isus nu credea în ei. El ştia că credinţa lor nu era autentică, pentru că El Însuşi ştia ce este în fiecare om. Îi cunoştea foarte bine pe aceşti oameni.
Domnul Isus n-a pierdut prea multă vreme cu mulţimea acestor oameni, pentru că ştia că n-aveau o credinţă autentică. În schimb, în timpul nopţii, Isus a stat de vorbă cu Nicodim, a consacrat timp și șanse discuției și lămuririi acestui om, pentru că a văzut în el semințe de credinţă autentică (iar Nicodim avea să devină finalmente un ucenic! Dar deocamdată, aici la startul capitolului 3 unde am ajuns, el era doar un lider al fariseilor.)
Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. (Ioan 3:1)
Nicodim este cu totul diferit de restul mulţimii. Numele lui apare de trei ori în Evanghelia după Ioan, de fiecare dată fiind privit/prezentat cu simpatie, datorită deschiderii și bunătății arătate față de Domnul. Isus nu avea încredere în oamenii aceia care păreau că-L urmează sincer, dar care „credeau” doar pentru că vedeau... Domnul le cunoştea credinţa şi ştia că nu este autentică. Dar Nicodim era un om sincer şi deschis. Vă invit să-l cunoaștem mai bine!
Din acest fragment aflăm trei lucruri despre Nicodim. Primul este acela că era dintre farisei. Aceasta înseamnă că făcea parte din cea mai valoroasă grupare din Israel. Fariseii credeau în inspiraţia Vechiului Testament, în venirea lui Mesia, în minuni şi în înviere. Era fariseu şi fruntaş, adică un conducător al iudeilor – mai mult decât atât: un lider de opinie (Domnul Isus îl va recunoaște ca „învățător al lui Israel”). Aceasta ne spune ceva și despre măştile pe care le purta acest om.
Avem aici și o imagine a omului modern. Nicodim era dintre farisei, când se întâlnea cu ei... Când era în mijlocul lor, era unul de-al lor. În acele momente lăsa garda jos, atât cât îşi permitea. Apoi, când ieşea dintre ei şi mergea pe stradă, oamenii se dădeau la o parte şi îi făceau loc să treacă. El purta acea robă specifică, filacteriile, şi acel şal de rugăciune (talit), iar oamenii spuneau: „Uite-l pe Nicodim! Ce om remarcabil! El este fruntaşul iudeilor!” Cu aceştia, el adopta o atitudine cu totul diferită. Dar dincolo de acestea, el era un om obişnuit, căruia poate cei apropiaţi i se adresau cu vreun diminutiv.
Mulţi oameni trăiesc astăzi cu trei măşti. Să luăm exemplul unui om de afaceri sau al preşedintelui unei corporaţii. El se duce dimineaţa la birou unde toată lumea îl salută cu respect şi caută să i se vâre pe sub piele. Subalternii cred că îl cunosc, dar se înşală amarnic. Apoi se întâlneşte, în cursul dimineţii, cu unii dintre clienţii săi şi le spune că afacerile merg foarte bine. La prânz, el se duce la clubul său. În momentul în care intră în club este o persoană cu totul diferită. Acolo el nu mai este „Domnul Director al mari companii X”, este doar unul dintre mulți asemenea lui. Cei de acolo joacă golf cu el, cred că îl cunosc şi i se adresează pe numele mic. El adoptă o atitudine diferită cu ei... pentru că sunt într-o relaţie diferită. Când este întrebat cum merg afacerile, toți dau și primesc acelaşi răspuns: „Grozav!” După orele de serviciu, când ajunge acasă, deschide uşa, intră, îşi scoate haina şi se prăbuşeşte frânt într-un fotoliu. Este un om cu totul diferit. Soţia lui intră şi îl priveşte aşezat în fotoliu, abătut, fără cele două măşti pe care le-a folosit toată ziua. Nu mai este omul de afaceri, conducătorul unei corporaţii, nu mai este nici unul dintre membrii clubului. Acum este un om cu totul obişnuit. Soţia îl întreabă cum i-a fost ziua, cum merg treburile, şi el răspunde sec și sfârșit: „Rău de tot!” Acesta de acum este adevăratul „el”!
Iată-l deci pe venerabilul șef fariseu și învățător al lui Israel acționând nu cum i-o cerea poziția, ci cum i-o cerea inima:
Acesta a venit la Isus noaptea şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3:2)
Nicodim vine la Domnul Isus purtând o mască. El spune: „[noi] Ştim...” Adică, „noi, fariseii”... Vine ca fariseu, şi poartă mască de fariseu. Complimentul lui este sincer. Nicodim nu este ipocrit când spune: „Suntem de acord că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu.” Eu cred că el venise să vorbească despre Împărăţia lui Dumnezeu. Fariseii îşi doreau să întemeieze Împărăţia şi să scape de jugul roman. Dar nu aveau mijloacele pentru a face acest lucru. Dar iată că vine Unul care se bucură de foarte mare popularitate şi pe care mulţimile Îl urmează. Și fariseii vor și ei „să-şi lege căruţa” de El. Isus venea din Galileea şi ei erau convinşi că nu ştia cum să se descurce cu politicienii, aşa că se gândesc că cel mai bine ar fi să-şi unească forţele. Aşadar Nicodim vine şi recunoaşte că Isus este un învăţător care vine de la Dumnezeu.
Ceea ce le atrăgea și lor atenția, și-i convingea, erau minunile făcute de Isus. Nicodim și fariseii nu aveau cum să nu recunoască minunile. E clar că nimeni nu se îndoia de minunile Domnului Isus în vremea aceea. Trebuie să fii profesor de seminar, în zilele noastre, la distanţă de două mii de ani şi zeci de mii de kilometri, ca să te îndoieşti de minunile făcute de Domnul Isus. Pe vremea aceea însă, nu se îndoiau de ele nici prietenii, nici duşmanii Lui.
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3)
De aceea cred eu că Nicodim venise să vorbească despre Împărăţia lui Dumnezeu. Nu văd alt motiv pentru care Domnul să-l fi întrerupt atât de brusc şi să spună: „Problema este că nici măcar nu poţi vedea Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu te naşti din nou mai întâi.“ Domnul îi spune unui fariseu, unui om religios până-n vârful degetelor, că nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu dacă „nu se naşte din nou”! Or, pentru că Nicodim venise să vorbească despre Împărăţie şi despre instaurarea ei, această afirmaţie l-a derutat.
Acum el își scoate masca fariseului, dar rămâne, încă, unul dintre fruntaşii iudeilor.
Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” (Ioan 3:4)
Isus îi spusese lui Nicodim că trebuie să se nască din nou. Cuvântul grecesc pentru „din nou” este anothen care înseamnă „de sus”. Nicodim nu se putea gândi la altceva decât la o naştere fizică. El a renunţat imediat la masca fariseului condescendent şi a întrebat cum este posibil acest lucru. Dar Domnul Isus nu Se referea în niciun caz la o naştere fizică. Se referea la o naştere spirituală. Dar Nicodim nu putea înţelege conceptul de naştere spirituală din simplul motiv că nu avea capacitatea spirituală pentru a pricepe acest lucru.
Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3:5)
Ce înseamnă să se nască cineva „din apă şi din Duh”? Unii cred că a fi născut din apă este totuna cu a fi botezat în apă. Dar aceasta ar fi o expresie neobişnuită pentru a exprima acest lucru... pe lângă aspectul foarte important că o atare învățătură ar fi contrară restului Scripturii! Apoi, cunosc câţiva medici creştini foarte buni care au interpretat ideea „dacă se naşte cineva din apă“ ca fiind naşterea fizică, referindu-se la faptul că pruncul este în mediu lichid în pântecele mamei. Eu nu cred că aceasta este interpretarea corectă. Isus nu vorbea despre diferenţa dintre naşterea naturală şi cea spirituală. El vorbea despre cum poate un om să se nască „de sus”, să se nască „din nou”.
Aşa cum am văzut în capitolul 2, apa simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. În capitolul 17:7 vom citi: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Cuvântul lui Dumnezeu are o putere curăţitoare şi sfinţitoare. În Ioan 15:3, Isus spune: „Acum voi sunteţi curaţi prin cuvântul pe care vi l-am spus.” Cuvântul lui Dumnezeu este asemuit cu apa de foarte multe ori. Noi credem că a fi născut din apă şi din Duhul înseamnă că o persoană trebuie să fie născută din nou de către Duhul Sfânt prin intermediul Scripturii. Noi suntem convinşi că nimeni nu poate fi născut din nou fără Cuvântul lui Dumnezeu explicat și aplicat de către Duhul Sfânt. Un om se naşte din nou prin apă (care este Cuvântul lui Dumnezeu) şi Duh (Duhul Sfânt – care transformă Cuvântul în realitate în inima/viața lui).
În cartea Faptele Apostolilor sunt prezentate trei convertiri remarcabile. Ele ne-au fost date în principal ca exemple. Avem convertirea famenului etiopian, convertirea lui Corneliu şi convertirea lui Pavel. Aceşti trei bărbaţi sunt reprezentativi pentru cele trei familii ale lui Noe: fiul lui Sem, fiul lui Ham şi fiul lui Iafet. În fiecare din aceste trei cazuri, Cuvântul lui Dumnezeu a fost folosit de Duhul Sfânt pentru convertirea lor. Aceasta pare a fi metoda lui Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu, folosit de Duhul Lui, şi adus printr-un om al lui Dumnezeu. Sunt convins că, atunci când S-a referit la naşterea din apă şi din Duh, Domnul Isus a vorbit despre Duhul lui Dumnezeu care foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu. Și așa află Nicodim – așa află oricine este interesat – adevărul fundamental că, fără această naştere din nou, care este o re-naștere spirituală, nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu.
Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh. (Ioan 3:6)
Dumnezeu nu intenţionează să schimbe carnea, adică această fire veche pe care o are omul. De fapt, aceasta nu poate fi schimbată. Cuvântul lui Dumnezeu are multe de spus despre ea. Firea păcătoasă este în război cu Dumnezeu. „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. Deci, cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu” (Rom. 8:7-8). Dumnezeu nu are niciun program de îmbunătăţire, de dezvoltare sau de mântuire pentru firea veche. Aceasta va merge în mormânt odată cu trupul! Dacă vine Domnul înainte de moarte, vom fi schimbaţi cât ai clipi. Firea omului nu poate fi făcută să asculte de Dumnezeu. „Ce este născut din carne este carne.” Aceasta este o axiomă. Dumnezeu nu are intenţia de a salva carnea/firea pământească. Această fire sau natură veche trebuie înlocuită cu natura noastră nouă. Naşterea spirituală este necesară pentru ca noi să primim o natură sau fire nouă – în care nu carnea este predominantă.
Acum observaţi că, la cuvântul Domnului Isus, Nicodim trebuie să renunțe la masca sa de „fruntaş al iudeilor”:
Nu te mira că ţi-am zis: ‘Trebuie să vă naşteţi din nou.’ Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” (Ioan 3:7-8)
Domnul afirmă ceea ce la momentul acela era o taină: „Nu puteţi spune de unde bate vântul sau încotro se duce.” Curenţii de aer şi vântul au rămas în afara controlului omului (deși astăzi se pot anticipa schimbările meteorologice). Vântul bate după bunul plac, și mai cu seamă își schimbă tăria și direcția când și cum vrea. Nu-l putem abate de la ale sale, nu-l putem restrânge sau direcționa în vreun fel... Da, au existat încercări de domolirea uraganelor prin metode ştiinţifice, dar rezultatele nu sunt spectaculoase, vânturile nu se lasă îmblânzite cu una-cu două...
Deşi nu putem controla vântul, ne dăm seama când bate, nu e deloc greu... Dar nu ştiu cum să vă explic naşterea spirituală! Ştiu că există multe cărţi care încearcă să explice acest lucru. Deosebirea dintre mine şi autorii unor asemenea cărţi este că eu sunt gata să recunosc ce nu ştiu. „Cum nu știi când și încotro se schimbă direcția vântului, chiar dacă-i auzi vuietul... aşa este cu oricine este născut din Duhul.” Deşi nu înţelegem pe deplin cum să înțelegem fie și această exprimare a Domnului Isus, acesta este modul în care ilustrează El naşterea din nou. Nu pot să vă spun cum anume operează Duhul lui Dumnezeu, dar pot să arăt când acesta lucrează în viaţa şi inima cuiva. Asta vrea să ne spună Domnul aici.
Domnul Isus a înlăturat deci două din măştile interlocutorului Său. Înaintea Lui nu mai era nici fariseul, nici fruntaşul iudeilor. Dar cine, atunci? Să vedem ce spune versetul 9:
Nicodim I-a zis: „Cum se poate face aşa ceva?” (Ioan 3:9)
Acum în faţa lui Isus se află Nicodim omul obişnuit, care-și recunoaște limitele și încearcă să înțeleagă cum de Omul acesta îi vorbește așa de adânc, senin, calm, simplu... Un lucru pe care vreau să-l spun este că şi noi majoritatea când suntem printre oameni purtăm tot felul de măşti, dar Dumnezeu ne vede aşa cum suntem. Fiecare ne purtăm diferit în contexte/grupuri diferite... și încercăm să ascundem cine suntem cu adevărat. Dar înaintea Domnului Isus trebuie să le scoatem pe toate, sunt inutile... În faţa lui Dumnezeu rămâne adevăratul „eu”. Înaintea lui Dumnezeu ajungem aşa cum suntem în realitate. Iar Isus ne va trata aşa cum suntem! La fel a făcut şi cu Nicodim: (Ioan 3:10)
Isus i-a răspuns: „Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu pricepi aceste lucruri?
Domnul nostru este un pic ironic aici. El îi spune: „Eşti învăţător în Israel şi te porţi de parcă ce spun Eu nu poate fi adevărat, pentru că dacă ar fi adevărat tu l-ai fi ştiut!” Apoi adaugă: „Cum de nu pricepi aceste lucruri?”
Adevărat, adevărat îţi spun că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut, şi voi nu primiţi mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer. (Ioan 3:11-13)
Domnul Isus constată, și aproape că-i reproșează lui Nicodim că – asemenea confraților lui farisei, și majorității iudeilor – deși i-a vorbit direct și adevărat, nu I-a primit mărturia! Apoi El continuă arătând că va avea loc o mişcare impresionantă explicată aici, în Evanghelia după Ioan. Am atras atenţia, în introducere, asupra cuvintelor Domnului Isus din Ioan 16:28: „Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” Aici, în capitolul 3, însă, El spune: „Nimeni nu s-a suit în cer...” Avem în acest verset un răspuns pentru cei care cred că Ilie şi Enoh s-au dus în cer când au fost strămutaţi de pe acest pământ. Eu nu cred că a fost aşa, pentru că Domnul spune aici că niciun om nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer. Cu alte cuvinte, Isus spune că El este singurul care poate vorbi despre cer, pentru că este Singurul care S-a înălţat la cer. Este adevărat că există o mulţime de oameni care au mers în cer după Hristos... dar în vremea Vechiului Testament, când murea un sfânt sau un slujitor al lui Dumnezeu, el ajungea într-un loc numit Paradis sau sânul lui Avraam (chiar Domnul Isus l-a numit aşa în Luca 16:22). Abia după moartea, învierea şi înălţarea Sa la cer, Domnul Isus i-a luat pe toţi cei ce se aflau în Paradis şi i-a adus în prezenţa lui Dumnezeu în ceruri – afirmă JVMcGee. De atunci, copilul lui Dumnezeu este „absent din trup şi prezent cu Domnul” (vezi 2 Cor. 5:8). Dar înainte de venirea lui Isus pe Pământ, niciun alt om nu se înălţase la cer.
Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:14-15)
Când Moise a ridicat şarpele de aramă pentru a opri judecata lui Dumnezeu revărsată din cauza păcatelor poporului (Numeri 21), tot ce aveau de făcut israeliţii pentru a fi vindecaţi era să privească la acel însemn. Aşa cum a înălţat Moise şarpele, va fi înălţat şi Fiul lui Dumnezeu. Şarpele acela amintea de păcatele și pedeapsa poporului. Şi Hristos a fost făcut păcat pentru noi, și a purtat pedeapsa cuvenită nouă, pentru păcatele noastre. După cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului – care și-a sfârșit viața pe pământ în chinuri, pe o cruce, văzut de mulți... Iar acum, Domnul îi adresează lui Nicodim cele mai cunoscute cuvinte din Biblie (Ioan 3:16):
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Trebuie reținute aceste două lucruri: 1. că trebuie să ne naştem din nou; 2. că Fiul omului trebuie să fie înălţat. Există o legătură între aceste două elemente. Este nevoie de moartea lui Hristos şi de învierea lui Hristos – El trebuie să fie înălţat. Şi pentru că El ne-a purtat păcatele şi a fost înălţat, Duhul lui Dumnezeu ne poate regenera.Trebuie să ne naştem din nou pentru că numai aşa ne va primi Dumnezeu.
Motivaţia constă în faptul că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. Există astăzi concepţia greşită care spune că Dumnezeu a mântuit lumea prin dragoste. Biblia nu spune că dragostea lui Dumnezeu a mântuit lumea pentru că dragostea lui Dumnezeu nu ar putea mântui niciodată vreun păcătos. Dumnezeu nu mântuieşte prin dragoste. Dumnezeu mântuieşte prin har. „Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efes. 2:8-9). Deci, cum mântuieşte Dumnezeu? Prin har. Dar harul înseamnă o uriașă dragoste nemeritată, și care plătește un preț – așa că Dumnezeu L-a dat la moarte pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede (şi aici poţi pune numele tău) să aibă viaţa veşnică. Observăm că după verbul „a crede” apare prepoziţia „în”. Este nevoie de credinţa în Hristos. Adică avem încredere în El, în Acela care a purtat pedeapsa păcatelor noastre. Aceasta este o încredinţare personală. Fiecare dintre noi trebuie să creadă că Isus Hristos a murit în locul său.
Chiar dacă suntem în mijlocul unui pasaj fundamental, trebuie să ne oprim... sper ca tot aici să ne reîntâlnim și data viitoare, dacă ne va îngădui Dumnezeu! Pe curând!