Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 21:5-25 | Itinerar Biblic | Episodul 312
Dragi prieteni, poate că sunteți, poate că nu sunteți de acord cu zicala – biblică! – „mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui”... Important este că suntem la finalul călătoriei noastre călăuziți de ap. Ioan prin viața Domnului Isus așa cum este redată în cea de-a patra Evanghelie. Și nu vreau să spun că acest episod va fi mai bun decât primul din seria alocată evangheliei lui Ioan, ci vreau mai degrabă să mulțumesc Domnului pentru ajutorul de a fi fost cu noi în acest parcurs, și că ne-a ajutat să fim dintre fericiții care, ce încep, duc la bun sfârșit!
Mă rog să putem spune la fel și când vom ajunge la finalul parcursului întregii Biblii, dacă bunul Dumnezeu ne va permite! Dar, mai avem până atunci și-acolo...
Spuneam data trecută că acest ultim capitol (21) pare să fi fost adăugat ulterior la Evanghelie, și-L portretizează pe Domnul nostru ca fiind Domnul/Stăpânul slujirii noastre, dar și Prietenul păcătoșilor. Întregul capitol întărește imaginea dumnezeirii lui Isus cel înviat – care ne apare (și în acest capitol) a fi Domnul dorinţelor noastre – El ne impune cum să lucrăm (v. 6); dar – așa cum vom vedea imediat – este și Domnul inimilor noastre – El ne oferă și este motivaţia lucrării noastre (v. 15-17); și de asemenea este Domnul minţilor noastre – (v. 22) Lipsa de cunoaştere nu este o scuză pentru absenţa slujirii!
Dac-ar fi să subliniez ceva anume, îndrăznesc să afirm că aportul principal al acestui capitol este ultima sa parte, la care vom privi în minutele următoare – pentru că, da: fără acest capitol, n-am fi știut ce s-a întâmplat cu Simon Petru, și nici dacă și cum a continuat relația sa cu Mântuitorul, după lepădarea omului, și Învierea Domnului!
Domnul Isus Se arată surprinzător (și reeditează într-un fel una din hrănirile Sale miraculoase), de astă dată având ca beneficiari un număr mult mai mic de persoane: șapte dintre ucenicii Săi, pe malul mării Tiberiadei, unde aceștia, resemnați, blazați, se duseseră să se reacomodeze cu ocupația lor inițială – pescuitul... A treia dintre arătările Domnului înviat se petrece aici, unde Domnul nu doar că-i surprinde și-i reconfortează sufletește și spiritual, ci le pregătește și masa!
Ajungem acum la acea discuţie specială dintre Domnul Isus şi Simon Petru, care ne lămurește și dacă, și cum s-a rezolvat problema neascultării și lepădării impetuosului ucenic și apostol. Acest pasaj final nu are o paralelă în celelalte Evanghelii – aici fiind vorba despre discuții și sarcini personale ale Hristosului Înviat, doar aici de găsit! De aceea cred, am convingerea că Ioan a vrut să accentueze această a treia înfățișare a Domnului prin precizarea relațiilor și destinelor lui Petru și-al său personal (Ioan)
După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.” I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele.” A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” Şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii, ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oile Mele! (Ioan 21:15-17)
Domnul Isus îl ia pe Simon Petru şi cheamă la slujire acest ucenic şovăitor, care s-a lepădat de El. Lecţia cea mai importantă pentru noi este aceea că dragostea pentru Mântuitorul este cerinţa esenţială pentru slujire.
Domnul îl întreabă pe Petru de trei ori un (același!) lucru, şi Petru Îi răspunde de trei ori. Tot de trei ori îi precizează Domnul, drept urmare, şi care este însărcinarea lui.
De ce de trei ori? Un comentator al Bibliei sugerează că, pentru că Simon Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori, Domnul îl face acum să-şi repare greșeala tot de trei ori, și să-și exprime astfel întreit devotamentul faţă de El. Poate că este și acesta un aspect... dar cred că există și un motiv mai amplu, mai profund.
Este interesant de remarcat faptul că Simon Petru şi ceilalţi ucenici au fost chemaţi la lucrarea de pionierat – de fapt: la apostolie – după o pescuire miraculoasă. Dacă vă amintiţi cum este redată experienţa pescuirii în Evanghelia după Marcu şi în cea după Luca, ştiţi că, după ce Domnul le-a arătat unde să pescuiască, plasele s-au rupt de prea mult peşte... şi abia după aceea El i-a făcut apostoli.
Mai departe, Simon Petru şi-a pierdut cumva mandatul sau împuternicirea în jurul unui foc de cărbuni în curtea palatului marelui preot, în noaptea arestării lui Isus. Simon Petru (din dorința de a rămâne în preajma Domnului Său, dus la judecata ilicită din casa marelui preot) s-a dus și el acolo... și pentru că se lăsase frig peste noapte, s-a dus să se încălzească la unul din focurile din curte... şi a făcut astfel cea mai mare greşeală a vieţii sale. Acolo s-a lepădat de Domnul trei ori. Nu ar fi trebuit să se ducă acolo, dar s-a dus; şi atunci a avut loc lepădarea lui de Domnul.
Nu este interesant faptul că acum, pe ţărmul Mării Galileii, tot în jurul unui foc de cărbuni, tot după o pescuire miraculoasă, Domnul Isus îl împuterniceşte din nou pe Simon Petru? Pentru că practic aici Domnul Isus îl reabilitează și reinvestește în funcţie pe apostolul Petru!
Apoi, nouă ni se pare că Domnul Isus i-a pus lui Petru de trei ori aceeaşi întrebare. Dar nu este aşa! Să reluăm textul citit mai devreme:
Prima întrebare: „După ce au prânzit, Isus i-a zis lui Simon Petru [o, de-am putea citi aşa cum a rostit Domnul aceste cuvinte în dimineaţa aceea!]: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?»” Mulţi spun că şi-ar dori să fi fost prezenţi în anumite momente din viaţa Domnului Isus pe pământ – de exemplu, când a făcut diferite minuni. În ce mă privește, cred că mi-ar fi greu să mă opresc la una sau câteva dintre acele împrejurări... Dar cu siguranță, dacă ar fi posibil, mi-ar plăcea să mă pot întoarce în timp şi să asist la acest dialog dintre Domnul Isus şi Petru!
Pentru început, Domnul i-a spus pe numele Simon. Acest lucru este interesant: „Simon, fiul lui Iona”. De ce i-a spus Simon? Vă amintiţi când l-a întâlnit Domnul Isus pentru prima dată pe omul acesta? În Ioan 1:41, Andrei l-a adus la Isus. Când l-a văzut Isus i-a spus (în versetul următor, 42): „Tu eşti Simon, fiul lui Iona. Tu te vei numi Chifa”, care tâlmăcit înseamnă Petru = piatră. Chifa, cuvântul aramaic pentru „(om de) piatră”, în greacă este Petros. Şi aşa i-a rămas numele: om tare. În Cezareea lui Filip, unde spune acea mărturie extraordinară despre Domnul Isus Hristos – „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu” (Ioan 6:69) – Domnul îi spune, în esenţă: „Ferice de tine, Simone [revenind la vechiul lui nume], vei fi numit Petru pentru că vei fi un om ca o stâncă, de acum înainte. Vei fi un om care va susţine cu tărie ceea ce crede! Dar încă mai sunt semne de întrebare!” Deci Domnul îi aminteşte de vechiul său nume.
Apoi... Limba greacă are trei cuvinte diferite traduse în română printr-unul singur. Verbul „a iubi, iubire” este exprimat în greacă prin mai multe cuvinte. Limba greacă este o limbă foarte bogată şi flexibilă. Unul dintre cuvintele folosite de greci pentru dragoste era eros, dar prin folosirea acestui cuvânt – cu sensurile mai degrabă sentimentale și fizice – în timp a fost degradată semnificaţia acestui sentiment. De fapt, grecii făcuseră un zeu din Eros, şi i-o alăturaseră pe Afrodita. Varianta latină a acestui cuplu era Venus şi Cupidon. Eros este senzualitate. Cuvântul acesta nu este folosit deloc în Cuvântul lui Dumnezeu!
Un alt cuvânt grecesc este phileo şi descrie dragostea dintre prieteni. Este vorba despre afecţiunea şi sentimentele relaţiilor omeneşti în forma lor cea mai bună. Din phileo provine cuvântul filantropie; şi Filadelfia, care înseamnă „oraşul dragostei frăţeşti”. De asemenea, provine prefixul filo, element de compunere cu sensul de prieten, iubitor, amator (de). (Filantropie, de exemplu, înseamnă „iubire de oameni”, fapt pentru care le faci bine) Acest cuvânt phileo este folosit în Scriptură.
Dar mai există un cuvânt pentru dragoste, şi acesta este agape. Acesta este termenul care defineşte dragostea cea mai nobilă şi mai înaltă. Un cercetător al Bibliei spunea că acesta este un cuvânt al demnităţii. Este un cuvânt divin, pentru că este îndeobște folosit pentru a descrie dragostea lui Dumnezeu... și mai precis: dragostea jertfitoare a lui Dumnezeu. (Se pare că în grecește mai există și cuvântul storge, care desemnează dragostea parentală sau filială... dar termenul este nerelevant în contextul nostru) –
Pentru că Domnul Isus Hristos a ignorat cuvintele eros şi phileo, folosind numai cuvântul agape când i S-a adresat prima oară lui Simon Petru. Întrebarea Lui era: „Mă iubeşti (agape) tu, Simon Petru, cu toată inima?“ Este minunat să avem doctrina corectă şi crezul adecvat, dar mântuirea implică o relaţie de dragoste. Dacă nu-L iubiţi pe Domnul, nu mai este nicio poveste de dragoste, nicio relaţie. „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât toţi aceştia?” Dragostea este cuvântul suprem.
Dacă ar fi fost după mine, eu aş fi ales cuvântul credinţă drept cuvântul suprem al creştinismului. De fapt, consider că acesta este cuvântul cel mai important în orice religie. Dar slavă Domnului că Scriptura are răspunsul perfect și la această pretinsă dilemă: „Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1 Cor. 13:13).
Să vă spun totuși de ce aş alege credinţă. Este un compliment mai mare să fii demn de încredere, decât să fii iubit. Se întâmplă de multe ori ca un băiat de nimic să fie iubit de o fată minunată, sau invers... Dar în momentul în care obiectul dragostei se dovedeşte a fi nedemn, celălalt nu va mai avea încredere în el. Vă rog să mă urmăriţi cu răbdare. Simon Petru Îl dezamăgise pe Domnul. De fapt, Domnul nu ar mai fi putut avea încredere în el, dar îl iubea. Cât de mult îl iubea!
Nu este El Cel ce spusese: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”? (Ioan 15:13). Și nu făcuse Domnul exact ce spusese? În timp ce Petru se lepăda de El, Domnul Isus Se îndrepta spre Cruce, unde avea să moară – ȘI pentru acest om! Mai târziu, Petru avea să scrie în prima sa epistolă: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” (1 Pet. 2:24)
Acum observaţi că prima întrebare a Domnului către Petru a fost: „Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” Cu alte cuvinte: „Mă iubeşti tu mai mult decât Mă iubesc ei?” În odaia de sus, Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Unul din voi Mă va trăda!” Simon şi-a spus: „Da, nici eu nu am încredere în cei de faţă. Dar aici este unul pe care Te poţi bizui – eu! Pe mine Te poţi bizui!” De aceea. În ecoul acelor cuvinte spuse sau doar gândite, în lumina acestui mesaj transmis atunci de Petru, Domnul Isusîi spune aici: „Simone, fiul lui Iona, eşti gata să spui că Mă iubeşti mai mult decât Mă iubesc ceilalţi ucenici?”
Răspunsul lui Simon Petru este: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. El nu foloseşte cuvântul agape; foloseşte phileo, spunând, de fapt, că simte o mare afecţiune pentru Domnul Isus – „Da, Doamne, știi că-Ți sunt prieten!”
De ce nu a folosit Petru acelaşi cuvânt pe care l-a folosit Domnul Isus? Eu cred că Petru terminase cu lauda de sine şi cu îngâmfarea. Nu se va mai bate cu pumnii în piept spunând că va face şi va drege cutare lucru. Nu-l va mai auzi nimeni spunând ce mari lucruri va face el pentru Domnul. El va face lucruri mari pentru Domnul, dar nu va vorbi despre ele. Cu modestie, Petru spune: „Am o mare afecţiune pentru Tine!”
Acum vine şi îndemnul lui Isus. El spune: „Paşte mieluşeii Mei!“. Cu alte cuvinte, îndemnul Domnului Isus sună astfel: „Simon Petru, dacă Mă iubeşti, du-te şi hrăneşte-i pe mieluşeii Mei!”
Din păcate, mulţi creştini trăiesc de parcă Domnul le-ar fi spus mai degrabă: „Du-te şi ponegrește-i pe mieluşeii Mei!” El nu v-a dat o astfel de însărcinare, dragi prieteni! Domnul Isus ne spune și nouă, celor ce de-atâtea ori ne-am dezis de El: „Paşte mieluşeii Mei!”
Cea de-a doua întrebare – să mai citim o dată versetul 16: „I-a zis a doua oară: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?». «Da, Doamne», i-a răspuns Petru, «ştii că Te iubesc». Isus i-a zis: «Paşte oiţele Mele»”
De data aceasta, Domnul nu mai adaugă: „mai mult decât aceştia”. El spune, de fapt: „Simone, poate că nu te mai poţi lăuda că Mă iubeşti mai mult decât ceilalţi ucenici, dar nu poţi spune că Mă iubeşti cu adevărat?” Astfel, El îl ajută pe acest om, şi încearcă să-L ridice la nivelul următor, mai înalt... Dar Simon Petru pur şi simplu pare că nu poate mai mult! Într-un fel, este demn de admiraţia noastră. Ne bucurăm că nu se mai laudă! În loc de laudă, el este gata să adopte o poziţie mai umilă. Și termenii folosiți pentru iubire, dragoste (folosiți de cei doi) sunt aceiași: Domnul folosește agape, Petru folosește phileo. Răspunsul lui este la fel: „Doamne, Tu ştii că am o mare afecţiune pentru Tine!” El nu îndrăzneşte să se înalţe mai mult, îi este teamă de un astfel de gest sau afirmație.
Cel de-al doilea îndemn al Domnului Isus este de asemenea valabil şi pentru noi: „Paşte oile Mele!” De fapt, 100% corect este: „Păstoreşte oile Mele!” Este interesant faptul că, deşi Isus spune: „Hrăneşte-i pe mieluşeii Mei”, îndemnul cu privire la oi sună altfel: „Păstoreşte sau disciplinează oile Mele.”
În zilele noastre, pare că s-a produs o răsturnare a acestor prescripții ale Domnului Isus. Noi tindem să adoptăm o altă metodă: ne simţim datori să-i disciplinăm pe tineri, şi să-i „învăţăm“ pe bătrâni. Dar nu aceasta este metoda Domnului Isus. Datoria noastră este să hrănim mieluşeii, şi să păstorim oile adulte. Ştiţi de ce? Pentru că mieluşeii se iau după oile mai bătrâne, aşa că acestea au nevoie de disciplinare!
Să ne uităm și la cea de-a treia întrebare: „A treia oară i-a zis Isus: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?»” De astă dată, Domnul adoptă cuvântul folosit de Petru până acum – phileo. „Simone, ai Tu cu adevărat o mare afecţiune pentru Mine?” Vedeți, traducerile noastre nu surprind aici diferenţa, dar ea există, și nu e mică... Acum, Domnul coboară la nivelul lui Petru şi foloseşte acelaşi cuvânt. Pare că întrebarea Domnului Isus se înăsprește: pare că Domnul nu mai pune sub semnul întrebării drgostea agape, ci chiar și pe cea de tip phileo a lui Petru.
„Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: «Mă iubeşti?». Şi I-a răspuns: «Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc»”
Aş dori să înţelegem semnificaţia acestei conversaţii dintre Domnul şi Simon Petru. Petru nu era întristat pentru că Domnul îi pusese aceeaşi întrebare de trei ori, ci era întristat în inima lui pentru că Domnul coborâse la nivelul lui prin folosirea acelui cuvânt.
Totuşi Simon Petru nu se simte pregătit sau nu mai îndrăznește să se înalţe. Este aproape ca şi cum ar fi spus că cel puţin Îi poate spune Domnului că are afecţiune pentru El, şi că e bine că Domnul ştie că simte astfel! El nu se mai laudă acum, pentru că îşi dă seama că Domnul îi cunoaşte inima, și știe că Petru are în inimă un sentiment de sinceră afecţiune faţă de Mântuitorul.
Iar al treilea îndemn în consecință este: „Paşte oile Mele!” – oile au nevoie să fie hrănite, acesta este sensul aici.
Se povestește că marele scriitor englez din sec. al XVII-lea John Milton a suferit din cauza pierderii unui prieten, un tânăr predicator, care se înecase în Canalul Irlandei în timp ce încerca să-l traverseze. În consecință, Milton a scris un poem intitulat Lycidas, în care a făcut această afirmaţie: „Oile înfometate caută, şi nu sunt hrănite”. În acest vers, el se referea la ce se întâmpla la amvoane în vremea aceea. Dar cred că la fel de bine s-ar fi potrivit atenționarea lui şi în zilele noastre!
Aş dori să reţineţi un lucru: testul oricărei persoane, nu numai al celui care predică de la amvon, este răspunsul pe care îl dă când Domnul Isus îl întreabă: „Mă iubeşti?”
În al treilea rând – Domnul Isus Se dovedește în aceste ultime versete din Evanghelia după Ioan și Domnul minţilor noastre – fapt care justifică încă o concluzie din perspectiva slujirii noastre, și anume: lipsa de cunoaştere nu este o scuză pentru lipsa de slujire! E de ajuns adică să-L lăsăm pe Domnul Isus să domnească și peste mintea și gândurile noastre!
Adevărat, adevărat îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai, dar, când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.” A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. (Ioan 21:18-19a)
Isus îi spune pur și simplu lui Petru aici că va deveni martir. Petru afirmase că îşi va da viaţa pentru Domnul Isus. Serios? Bun, chiar aşa avea să se întâmple!
...Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine.” Petru s-a întors şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus şi zisese: „Doamne, cine este cel ce Te vinde?” Petru s-a uitat la el şi a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” (Ioan 21:19-21)
Nu-i aşa că aici îl recunoaştem pe Simon Petru? Era în firea lui să întrebe aşa ceva. „Bine, am înțeles ce va fi cu mine... dar acum spune-mi ce se va întâmpla cu acest ucenic?!”
Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (Ioan 21:22)
Domnul îi spune lui Petru: „Simon Petru, tu vei muri pentru mine. Nu te priveşte ce se va întâmpla cu Ioan. Chiar dacă el ar trăi până la întoarcerea Mea, asta nu e treaba ta, și nu are nicio legătură cu ce ai tu de făcut! Tu, urmează-Mă pe Mine!”
Din pricina aceasta, a ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?” Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată. (Ioan 21:23-24)
Reiau aici concluzia pe care am enunțat-o mai devreme: ignoranţa sau lipsa de cunoaştere nu reprezintă scuze pentru refuzul de a-I sluji Domnului. Unii oameni spun că n-au de gând să slujească până nu au răspunsul la cutare chestiune, sau la toate întrebările. Vor rămâne întotdeauna multe lucruri pe care nu le veţi şti! Sunt multe lucruri pe care nu este nevoie să le ştiţi. Iar în ce-i privește pe alții, chiar nu este treaba voastră să le ştiţi. Lucrul cel mai imporant este să-L urmaţi pe El – cu credință și entuziasm!
Isus nu spune ce se va întâmpla cu Ioan. El spune doar că, și dacă ar fi fost voia Lui ca Ioan să nu moară, acest lucru nu ar afecta slujirea lui Petru sau obligaţia lui Petru de a-L urma pe Isus. Acesta este lucrul cel mai important pe care trebuie să-l înţelegem fiecare!
În 2 Petru 1:14, apostolul scrie: „ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos.” Tradiţia spune că el a fost răstignit, dar că a cerut să fie atârnat cu capul în jos – pentru că nu se considera demn de a fi răstignit cu capul în sus, la fel ca Domnul său!
Dragi prieteni, Domnul Isus Hristos trebuie să fie Domnul minţii, Domnul inimii şi Domnul voinţei voastre. Dacă nu este Domnul tuturor acestora, nu poate fi Domnul vieţii voastre.
Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin. (Ioan 21:25)
Ioan nu a exagerat afirmând că lumea întreagă n-a cuprinde toate cărţile care s-ar scrie despre Isus. El n-a scris nimic, dar despre El s-au scris și se scriu cărți care sper să umple pământul. Mă rog însă să umple pământul cunoștința despre (și credința în) Domnul Isus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, după cum reiese din Evanghelia lui Ioan, pe care o încheiem aici și acum... Domnul Isus este Cel care a murit pe Cruce şi a înviat din morţi. El este Domnul și Mântuitorul nostru, Dumnezeu adevărat din Dumnezeul veşnic și adevărat! Glorie Lui! Am încheiat parcursul celei de-a patra Evanghelii, dar ne reauzim data viitoare!