Ioan 18 :15-40 | Itinerar Biblic | Episodul 307

Dragi ascultători, ne reîntâlnim într-un capitol dens și dramatic al Evangheliei lui Ioan, 18, care conține primele evenimente, prima fază din pătimirea finală a Mântuitorului. Spuneam data trecută că se constată aici o schimbare de ritm și de stil, o aliniere la maniera sinopticilor – prin redarea riguroasă a evenimentelor, dezbrăcată de comentarii și considerente auctoriale... Totuși, amprenta personală a lui Ioan se păstrează prin aceea că până la capăt relatarea stă sub semnul glorificării perseverente a Fiului lui Dumnezeu – preamărirea Lui din răstignire și înviere fiind o continuare firească a măreției veniri în lume a Logosului. Răstignirea nu e sfârșitul rușinos marcat de durere, ci înălțare – întru proslăvirea Tatălui și binele veșnic al celor ce privesc la Cel de pe cruce!

Capitolul 18 debutase deci cu arestarea Domnului, într-o grădină – se crede: aceeași Ghetsimani în care va fi îngropat și de unde va învia. (Părinții Bisericii vor specula acest aspect, punând în paralel căderea omenirii (prin Adam) cu momentul răscumpărării (prin Isus), ambele având pe fundal grădina: Eden, respectiv Ghetsimani! Dacă perspectiva poate avea validitate teologică, ea nu este susținută lingvistic, termenii folosiți pentru cele două grădini fiind diferiți!) În aceeași secvență cu predarea Sa în mâinile cohortei, Domnul obține în schimb eliberarea ucenicilor – o lovitură dată celui rău, care nu și-a dat atunci seama că-i scăpa printre degete tocmai ce va asigura continuitatea mișcării inițiate de Isus (și o performanță inclusiv omenească – politică, dacă vreți – a Domnului, care obține libertatea de mișcare inclusiv a lui Simon Petru, deși acesta îl rănise pe Malhu, robul marelui preot fiind astfel ultimul vindecat de Hristos în timpul vieții Sale!)

În secvența centrală a acestui capitol, Ioan prezintă întrețesute două scene (care se desfășurau în paralel): „naveta” lui Isus între Ana – marele preot de fapt – și Caiafa – marele preot de drept, în exercițiu... (Ce dovadă de corupție și îndepărtare a lui Israel de la Lege – coabitarea a doi mari preoți în același timp!) Iar celălalt moment proeminent: întreita lepădare a lui Petru (episod rezolvat admirabil și pilduitor în ultimul capitol al Evangheliei, în memorabila scenă a întreitei reabilitări a apostolului de către Domnul Său înviat!) Am putea spune că – deși intenția Evangheliei este să ni-L arate pe Domnul purtat de colo-colo între conducătorii religioși ai evreilor – personajul pe care povestirea îl plasează în prim plan în acest pasaj este Simon Petru:

Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. (Ioan 18:15)

Celălalt ucenic era Ioan, evident. Se pare că Ioan cunoştea multe persoane influente în Ierusalim, şi astfel putea obţine permisiunea de intrare pentru încă o persoană. Ioan era cunoscut în aceste cercuri – şi pentru el nu era o problemă accesul și prezența în acest loc. Dar pentru Simon Petru lucrurile stăteau altfel. El stătea afară când Ioan a obţinut şi pentru el permisiunea de a intra în curtea interioară. Am face bine să rămânem atenți ca să înțelegem ce se întâmplă în scena aceasta de la palatul lui Caiafa: Ioan a intrat în curtea marelui preot...                                                                                       (Ioan 18:16)

Petru însă a rămas afară la uşă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăriţa şi a băgat pe Petru înăuntru.

Ioan putea intra, dar Petru era un biet pescar necunoscut, aşa că nu avea cum să intre. Ioan îi spune fetei de la poartă că este cu un prieten şi astfel i se permite lui Petru să intre cu el. Acesta din urmă cred că era îngrozitor de speriat. Ioan se simţea oarecum în largul lui aici, dar Petru nu mai fusese niciodată în mijlocul acestor oameni. Dar frica îi trece repede, și – nu putem uita: Petru este genul „cu gura mare”, cum se spune, aşa că – nu se putea să tacă prea multă vreme... Celelalte evanghelii menţionează faptul că fata de la poartă l-a remarcat tocmai datorită graiului său. Petru era emoţionat şi probabil și din această cauză vorbeşte prea mult. Și nu va trece mult până când tocmai această limbuție, și observațiile pe care le-a generat, îl vor face să se lepede de Domnul!

Avem şi noi ceva de învăţat din toate acestea. Este greşit să impunem noi o linie de demarcaţie unui alt creştin. Este posibil ca un alt creştin să poată să meargă unde voi n-ați putea ajunge... așa cum voi puteți merge fără ezitare acolo unde altul sau alții n-ar putea! Dacă pentru Ioan n-a fost o problemă și o decizie discutabilă să intre în curtea aceea, în ceea ce-l privește pe Petru a fost o greşeală!

Pe de altă parte, să fim atenți să nu deschidem ușa spre păcat sau cădere pentru fratele nostru, cum a făcut – chiar dacă fără intenții rele – Ioan pentru Petru! Pentru că, oricât părea de puternic, Petru se dovedește a nu rezista la stres – citim vers. 17:

Atunci, slujnica, portăriţa, a zis lui Petru: „Nu cumva şi tu eşti unul din ucenicii omului acestuia?” „Nu sunt”, a răspuns el. (Ioan 18:17)

Slujnica ştie că ucenicii lui Isus sunt acolo şi presupune că Petru este unul dintre ei. Ea pune întrebarea în timp ce Petru intră pe poartă. „Nu cumva şi tu eşti unul din ucenici?“. Intrând pe poartă, el răspunde: „Nu, nu sunt.“

Robii şi aprozii care erau acolo făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig, şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei şi se încălzea. (Ioan 18:18)

În afara palatului s-au adunat oameni – nu foarte mulţi la acel ceas al dimineţii – dar gărzile sunt prezente pentru a menţine ordinea. Se face focul şi Petru se apropie de foc pentru a se încălzi. Îi era rece dpdv fizic, cred că și spiritual, și se lasă atras de focul dușmanului. În termenii Ps. 1, după ce se dusese la sfatul celor răi, se și oprise pe calea celor păcătoși, iar acum urma să se așeze pe scaunul (la focul) celor batjocoritori! Pe când Domnul Său avea să sufere, Petru se încălzea la foc, nefăcându-se părtaș ocării lui Isus!

Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns. Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.” (Ioan 18:19-21)

Aceste versete mută proiectorul pe protagoniștii principali ai momentului – făcându-ne martori la procesul lui Isus. Arhiereul pare că nu-L interoghează pe Isus, ci-L întreabă amical despre învățătura, lucrarea și discipolii Săi. Într-un răspuns plin de curaj și de demnitate, Domnul Isus îi dă însă pe față prefăcătoria și-l pune la punct. Însă, chiar dacă nu era un interogatoriu în cadrul unui proces oficial, și deși nu fusese ireverențios,

La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii care stăteau acolo a dat o palmă lui Isus şi a zis: „Aşa răspunzi marelui preot?” Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău, dar, dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?” (Ioan 18:22-23)

Isus este supus şi unei astfel de umilinţe. El Se predă în mâinile duşmanilor Lui pentru păcatul meu şi al tău. Totuşi, El le atrage atenţia asupra faptului că ceea ce fac ei este ilegal şi contrar Legii lui Moise. Ei nu au niciun martor care să arate că Isus a făcut ceva rău, şi totuşi Îl lovesc. Ei sunt cei care încalcă Legea! De altfel, s-a tot atras atenția asupra multelor ilegalități procedurale ale judecării lui Isus; vă reamintesc câteva: a fost făcută noaptea (deși niciun proces nu trebuia să înceapă ori să se sfârşească noaptea; așa cum niciun proces nu trebuia să înceapă şi să se încheie în aceeaşi zi); s-a plecat de la prezumția de vinovăția, și nu de nevinovăție; curtea a angajat martori mincinoși; judecătorul a permis ca acuzatul să fie maltratat – or, el nu trebuia lovit înainte de a fi dovedit vinovat.

Îmi place că și de aici putem învăța de la Domnul Însuși (și de la ap. Pavel, mai târziu, într-un episod similar – Fapte 23:2-5) când/cum/dacă trebuie să vorbim/răspundem, sau nu, în confruntări care degenerează...

Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. (Ioan 18:24)

Ioan adaugă acest scurt verset pentru a ne arăta că Ana a fost cel care L-a legat pe Isus. Și este foarte probabil că el a pus la cale tot acest plan diabolic. În același timp,

Simon Petru stătea acolo şi se încălzea. Ei i-au zis: „Nu cumva eşti şi tu unul din ucenicii Lui?” El s-a lepădat şi a zis: „Nu sunt.” Unul din robii marelui preot, rudă cu acela căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: „Nu te-am văzut eu cu El în grădină?” Petru iar s-a lepădat. Şi îndată a cântat cocoşul. (Ioan 18:25-27)

Din celelalte evanghelii aflăm că la auzul cocoșului (era deci în zori), Petru și-a amintit de avertismentul Domnului Ius – și a ieşit afară şi a plâns amar. Reuşise să vadă pentru o clipă chipul lovit şi însângerat al Domnului şi-I surprinsese privirea. Ceva s-a rupt în el, și-a izbucnit în plânsul obidei și neputinței, ca un copil. Dacă Petru s-a contrazis cu ruda lui Malhu, trebuie să fi fost foarte vehement. Dar, slăvit să fie Dumnezeu, Domnul era pe cale să moară pentru el şi îi spusese deja că S-a rugat ca să nu piară credinţa lui Petru!

Cum se explică faptul că Petru, care a făcut un lucru la fel de grav ca fapta lui Iuda, s-a putut întoarce la Domnul? El era un copil al lui Dumnezeu şi inima i-a fost zdrobită din cauza trădării sale. Se poate întâmpla ca un copil al lui Dumnezeu să se depărteze de El, dar Dumnezeu nu este niciodată departe de copilul Său. El este mereu prezent şi gata să ne primească şi să ne asculte. Domnul nu i-a spus lui Petru: „Îmi pare rău, dar din cauză că Mi-ai greşit, nu te mai pot folosi!” Domnul i Se va arăta personal lui Petru după Înviere, şi-l va desemna pe acest om pentru prima predică din Ziua Cincizecimii. O proclamație răsunătoare, cu un efect incredibil! N-a mai fost o predică la fel! Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că avem un astfel de Mântuitor. El ne va aduce întotdeauna înapoi.

Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată. Era dimineaţă. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştele. (Ioan 18:28)

Avem aici ocazia să vedem „religia” pusă alături de persoana lui Isus Hristos. El era Cel venit să împlinească Paştele, și va muri curând pe cruce pentru că ei Îl condamnă la moarte. Dar, pentru că vor să mănânce Paştele, aceşti oameni nu vor să intre în sala de judecată. Dacă ar fi luat parte, s-ar fi întinat... și n-aveau de gând să facă asta! Câtă scrupulozitate în religiozitatea și formalismul lor, în ce (și când) le convine! Şi totuşi, ei plănuiesc moartea Celui care este împlinirea Paştelui! Citiţi aceste versete şi cercetaţi-vă inimile! Sunteţi doar nişte persoane religioase, sau sunteţi una cu Domnul Isus Hristos?!

Mai avem de remarcat un lucru interesant aici: evreii nu vor să intre în sala de judecată pentru ca să nu se întineze, dar Îl aduc pe Isus să fie judecat în această sală. Iar de aici (vers. 28) până la finalul capitolului (vers. 40) asistăm la judecata Domnului înaintea lui Pilat – din care atrage atenția în primul rând zbuciumul acestui personaj de tristă amintire

Guvernatorului nu-i prea plăcea la Ierusalim. Prefera Cezareea, o cetate la malul mării, cu o plajă frumoasă. La momente sensibile, precum marile sărbători evreiești, el pleca din Cezareea şi venea la Ierusalim, aducându-şi soldaţii cu el; ca reprezentant al puterii romane, Pilat era responsabil pentru păstrarea ordinii în această perioadă în care evreii de pretutindeni se adunau aici. Acesta era motivul prezenţei sale în Ierusalim.

Pilat deci a ieşit afară la ei şi le-a zis: „Ce pâră aduceţi împotriva omului acestuia?” Drept răspuns, ei i-au zis: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.” Atunci, Pilat le-a zis: „Luaţi-L voi şi judecaţi-L după Legea voastră.” „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni”, i-au zis iudeii. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară. (Ioan 18:29-32)

Pilat sesizează că ceva nu este în ordine şi încearcă să-și decline responsabilitatea în acest caz pe care-l catalogase bine ca fiind unul eminamente iudaic (deși mai târziu se va dovedi universal!). El le spune deci evreilor să-L judece ei înșiși pe Isus (în sine, un gest de favoare!). El nu putea și nu voia să înţeleagă ce se întâmpla, de fapt. Problema era că acuzatorii lui Isus voiau pedeapsa cu moartea, dar admiteau că nu mai aveau autoritatea de a da o astfel de sentinţă. Este interesant că ei sunt forţaţi să admită acest lucru după ce, în Ioan 8:33, afirmaseră cu aroganţă: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui!!

Ioan ne spune că astfel s-a împlinit ce profeţise Isus – care le spusese ucenicilor că liderii religioşi evrei Îl vor condamna la moarte şi Îl vor da pe mâna neevreilor. El vorbise despre aceste lucruri cu luni în urmă. Şi iată că acum ajunsese înaintea lui Pilat, reprezentatul Romei, pârât de către conducătorii religioşi care voiau să obţină pedeapsa cu moartea. Dacă iudeii L-ar fi dat pe Isus la moarte conform cu Legea lor, El ar fi fost omorât cu pietre. Citiţi Psalmul 22 şi veţi vedea că acolo este descrisă moartea prin lovirea cu pietre sau prin răstignire – cu mâinile şi picioarele străpunse, şi cu tot acel chin provocat de atârnarea pe cruce. Romanii erau singurul popor care executa condamnaţii prin răstignire. Era necesar ca Isus să fie dat pe mâinile romanilor pentru a se împlini profeţia Vechiului Testament. Observăm că decorul acțiunii se schimbă des:

- Dregătorul Pilat deci a ieşit afară la ei (v. 29);

- Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată (v. 33);

- După ce a spus aceste vorbe, a ieşit iarăşi afară la iudei (v. 38);

- Atunci Pilat a luat pe Isus şi a pus să-L bată. (19:1);

- Pilat a ieşit iarăşi afară (19:4);

- A intrat iarăşi în odaia de judecată (19:9);

- Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară (19:13).

Și acest „du-te-vino”, și vorbele și atitudinile sale din pasajul de față, atât față de Isus cât și față de iudei, ne dau o imagine a nehotărârii tragice a lui Pilat!            (Ioan 18:33-35)

Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?” Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine?” Pilat a răspuns: „Eu sunt iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea. Ce ai făcut?”

Isus Îi pune lui Pilat o întrebare logică: de unde trăsese concluzia că El era Împăratul iudeilor? Pilat pare deranjat de întrebare şi-i replică Domnului că iudeii („neamul Tău”!) Îi aduceau această acuzaţie.

Apoi, după ce se adresase minții, Isus țintește și inima lui Pilat... și încearcă o conversaţie „de la om la om” cu dregătorul. Pilat însă era consternat. Nu-i venea să creadă că cineva putea susţine că este Împăratul iudeilor şi că aceştia ar avea cutezanţa să aducă o astfel de acuzaţie. Pilat se afla într-o poziţie incomodă şi caută o cale de ieşire din această situaţie; pare că ar fi vrut să-L ajute pe condamnatul dinaintea sa. Iudeii aşteptau afară, ca să nu se întineze. Pilat ar fi fost mulțumit dacă Isus ar fi spus că nu este și nu Se consideră împărat. Ar fi putut astfel declara cazul închis...

Hm! Până la urmă, cine este cel judecat, aici? Pilat sau Isus?

„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” (Ioan 18:36)

„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta.” Literal, enunţul sună astfel: „Împărăţia Mea este afară din lumea aceasta.” El nu spune că Împărăţia Sa nu va fi pe pământ cândva, când El va domni ca Rege al regilor şi Domn al domnilor, şi când „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11:9). Dar Împărăţia Lui nu va fi din acest sistem lumesc. Nu va fi o structură de putere bazată pe tot felul de practici politice. Nu va lua fiinţă prin măsuri omeneşti. Isus nu va fi ales Împărat de susţinătorii vreunui partid sau de către Naţiunile Unite. Împărăţia Lui nu va fi clădită prin război, ură şi înverşunare!

Pilat era un politician viclean care îşi cumpărase slujba şi era o marionetă a Romei. El îi ura pe iudei, dar se temea să-i jignească pentru că nu voia să-şi piardă slujba. Dar Isus nu va veni în Împărăţia Sa în urma unor manevre politice. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat...” Dar Isus nu Se împotrivea în niciun fel! Petru încercase să-L apere, dar Isus i-a spus să-şi pună sabia la loc în teacă. Isus nu-Şi întemeiază Împărăţia pornind de la prezentul sistem politic.

Dragi ascultători, nici Biserica nu poate clădi Împărăţia Lui. Biblia ne învaţă foarte clar că, în vremea de faţă, Hristos Îşi adună un popor pentru Numele Lui (vezi Fapte 15:14). Aceştia formează ekklesia, cei chemaţi afară, Biserica. Ei sunt chemaţi din lume, să trăiască în lume, dar fără să fie din lume! Va veni timpul când Domnul va înlătura complet Biserica din lume. Apoi, când Hristos va veni în Împărăţia Sa, El o va întemeia!

„Atunci, un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (Ioan 18:37)

Mi se pare că Pilat este aici în culmea confuziei! Dar Isus încă mai discută cu acest om, care trebuia să afle că adevărul este fundamental pentru Împărăţia lui Isus! Îmi vin în minte cuvintele Psalmului 45:1-4: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul! Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, – podoaba şi slava, da, slava ta! – Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândeţea şi neprihănirea, şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate!”

Se pare că și Pilat avea întrebări existențiale, dar nu căuta/aștepta răspunsuri:

Pilat I-a zis: „Ce este adevărul?” După ce a spus aceste vorbe, a ieşit iarăşi afară la iudei şi le-a zis: „Eu nu găsesc nicio vină în El. (Ioan 18:38)

Era Pilat cinic, sau doar nedumerit? El stătea în prezenţa Domnului Isus care era şi este Calea, Adevărul şi Viaţa – dar și dacă-și dădea seama de asta, iată-l că nu reacționează potrivit, lasă lucrurile și gesturile la jumătate, suspendate în indecizia care-i va marca pentru totdeauna imaginea. Vă întrebaţi şi voi „Ce este adevărul?” V-aţi confruntat cu realitatea persoanei lui Isus? Este El adevărul pentru voi? Ioan ne spune, la sfârşitul evangheliei sale, că a scris toate aceste lucruri ca noi să credem că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!

Pilat l-a luat din nou pe Isus afară şi a declarat: „Eu nu găsesc nicio vină în El!”

Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte, vreţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?” (Ioan 18:39)

E singurul loc din Scriptură unde aflăm de existența acestui obicei – grațierea festivă ca semn al dorinței Romei de domolire a elanurilor belicoase ale acestui popor greu de administrat. Pare că – surclasat de Isus – Pilat nu voia să fie învins și evreii aceștia înfierbântați! În plus că încearcă în continuare, din răsputeri, cu disperare, să evite sentința. „Lăsaţi-mă să-L eliberez pe Isus, şi aşa se va rezolva problema.” Dar în acest punct jocurile politice erau făcute – câinilor răzbunării li se lărgise puțin lesa:

Atunci, toţi au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!” Şi Baraba era un tâlhar. (Ioan 18:40)

Este ironică această solicitare, având în vedere că preoții cei mai de seamă și bătrânii poporului n-aveau niciun pic de simpatie față de rebeli, care puneau în pericol compromisul cu romanii! Dar în aceste momente, și astfel de considerente devin secundare – și mulțimea stârnită (bine antrenată) preferă și solicită să li se dăruiască tâlharul, nu Mântuitorul!

Nimic nou sub soare, lucrurile nu s-au schimbat prea mult în 2000 de ani, nu vi se pare? Ne oprim aici azi, vă dau întâlnire data viitoare, pentru a continua să parcurgem Evanghelia lui Ioan, chiar dacă nu ne e ușor, având în vedere pagina întunecată la care am ajuns! Să ne mângâiem însă cu gândul că nu acesta este finalul!

• Likes
• Download
• Share