Ioan 17:6-26 | Itinerar Biblic | Episodul 305

Dragi prieteni, fiecare din întâlnirile noastre obișnuite prilejuite de acest program ne ajută să cunoaștem (și poate să căpătăm dorința de a aprofunda) Cuvântul lui Dumnezeu... dar ne și apropie de țintă, de punctul terminus al acestui proiect... da, mai e destul până vom trece peste toate cărțile Bibliei, dar fiecare pas într-acolo duce – și, dacă ne va îngădui Bunul Dumnezeu – vom ajunge și la capăt! Deocamdată, ne apropiem de finalul celei de-a patra Evanghelii, insuflată de Duhul lui Dumnezeu apostolului Ioan.

Sunt ultimele capitole, și ultimele ore din viața dinaintea morții pe cruce a lui Isus Hristos. Ioan aduce contribuții unice, prețioase la completarea istoricului și încărcăturii acestor ceasuri. După ce spălase picioarele ucenicilor Săi, între-o lecție de smerenie și de lepădare de sine ca principale cerințe ale unei slujiri creștine după voia lui Dumnezeu, Mântuitorul le adresează ucenicilor – și doar lor – o cuvântare de rămas bun prin care îi pregătește pe urmașii Săi pentru viața fără El (dar sub înrâurirea Duhului Sfânt, a cărui elogioasă și completă prezentare le-o face în cap. 14-16). Iar după acest lung „rămas-bun” didactic, Isus Se îndreaptă spre Tatăl Său în rugăciune – care ocupă tot spațiul cap. 17.

În primele 5 versete, Fiul Își onorează Tatăl, care L-a ajutat să ajungă la capătul acestei mari lucrări de răscumpărare a omenirii de sub blestemul păcatului și-al morții. Domnul Isus recunoaște întâietatea și prioritatea lui Dumnezeu în fiecare din pașii care-L aduseseră în umbra crucii – încercare pe care dimpreună o tratează ca depășită... pentru că de fapt sarcina și mai importantă a Domnului Isus fusese să-L reveleze pe Tatăl prin viața, învățătura, lucrarea, moartea și Învierea Sa – după care urma întoarcerea în sânul Tatălui, în gloria și autoritatea pe care o avusese dinaintea oricărui început!

După care, înaintând în dialogul prin rugăciune cu Tatăl, Domnul Isus vorbește despre cei alături de care Își petrecuse ultimii ani – și care aveau să-i preia și să-i ducă mai departe munca (și pe care avea să clădească Biserica Sa!)...

De la vers. 6 deci (pe care-l citim chiar acum) Domnul Isus Se roagă pentru ucenici... și vom vedea că nu face nicio referire la eșecurile sau defectele lor, ci ca și cum ar fi aproape desăvârșiți! Toate cererile Domnului vor avea de-a face cu aspecte, domenii, valori spirituale, toate se raportează la binecuvântări cerești! Nu cere pentru ei bogății, onoruri, influență... ci protecție, sfințenie, unitate, putere de mărturie și perseverență!

Și când te gândești că această fastuoasă rugăciune continuă și azi în aceeași termeni, făcută de același binecuvântat Mijlocitor, înălțat deja la dreapta Tronului măririi!

Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. (Ioan 17:6)

Dacă aveți deschis la Evanghelia după Ioan cap. 17, vă rog să observaţi următoarele expresii: „tuturor acelor pe care I i-ai dat Tu” (v. 2); „oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume... Tu Mi i-ai dat” (v. 6); „pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu” (v. 9); „aceia pe care Mi i-ai dat” (de două ori, în vers. 11 și-n vers. 12).

Aproape că-mi vine să zic că ne întoarcem la doctrina alegerii... pentru că iată Domnul Isus vorbește aici cu Tatăl despre acest lucru. Era o conversaţie personală, tainică... totuşi El a dorit ca și ucenicii Lui să audă şi să cunoască toate acestea. Eu unul nu ştiu prea multe despre această doctrină a alegerii. Am citit şi eu ceea ce au scris alţii (Hodge, Calvin, Thornwall, Shedd, Strong), dar mi se pare că nici ei nu ştiu prea multe. Motivul pentru care nu ştim prea multe despre acest subiect este acela că este gândul lui Dumnezeu şi sunt multe lucruri pe care numai Dumnezeu le cunoaşte, fără ca noi să le putem pătrunde.

Este minunat să citim această rugăciune şi să ne gândim că Isus este la dreapta Tatălui şi Îi vorbeşte despre noi. Domnul Isus a vorbit cu Tatăl ceresc despre voi chiar astăzi, dacă sunteţi unul din copiii Lui.

Între Domnul Isus şi cei care sunt ai Lui există o relaţie cu totul aparte, duhovnicească, intensă, tainică – aș spune mistică în sens bun (adică raport, contact cu Dumnezeu pe bază de revelație, credință, contemplare, pocăință – și nu extaz sau manifestări psihice extreme). Ei aparţin Tatălui şi au fost încredinţaţi Domnului Isus. Noi nu putem explica şi pricepe total această semnificaţie, dar relația ucenicilor cu Mântuitorul, a creștinilor cu Hristos – a fost și este una absolut privilegiată și transformatoare, unică! Ei sunt ai Lui pentru că I-au fost atribuiți spre valorificare deplină de către Tatăl!

Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. (Ioan 17:7-8)

Domnul le dăduse ucenicilor cuvintele Tatălui; nu bani, proprietăţi, poziții, bunuri... ci le-a dat cuvintele Tatălui. Isus mărturiseşte aici că ucenicii au crezut că El a venit de la Tatăl. Ei ştiau cine este El. Ucenicii nu înţeleseseră foarte bine scopul venirii Sale, şi nici nu pricepeau ce este cu moartea Lui apropiată... ce să mai vorbim de învierea lui Isus?! Totuși, în timpul celor trei ani petrecuţi cu Domnul ei făcuseră și progrese. Ei ajunseseră să creadă că Isus venea de la Dumnezeu şi credeau cu adevărat că Dumnezeu Îl trimisese.

Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi – (Ioan 17:9)

În continuare voi face o afirmaţie neobişnuită, care nu este însă mai neobişnuită decât cea făcută de Domnul: Dragii mei, Domnul Isus Hristos nu Se roagă pentru lume astăzi. Lucrarea Lui de mijlocire îi priveşte pe ai Săi, care sunt în lume. El nu Se roagă pentru lume. Isus a murit pentru lume. Ce mai poate face în plus pentru ea? El a trimis Duhul Sfânt în lume pentru a-i pune în evidență păcatul, și pentru a o dovedi vinovată în legătură cu neprihănirea şi-n perspectiva judecății. Isus Hristos Se roagă pentru ai Lui!

...tot ce este al Meu este al Tău şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei. (Ioan 17:10)

Nici că se putea o mai clară declarație asupra unității perfecte dintre Tată și Fiu! Fie ca țelul și obiectivele trăirii și lucrării noastre să fie glorificarea lui Isus prin ascultare și rodire progresivă! Iar dacă scopul suprem al vieții noastre răscumpărate este acela de a-I aduce slavă lui Isus Hristos, asta se va răsfrânge implicit și-n reverență, recunoștință și laudă față de Dumnezeu-Tatăl!

Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi. (Ioan 17:11)

Isus Se roagă pentru două lucruri minunate. În primul rând, El Se roagă pentru protecția ucenicilor și urmașilor Săi! Voi sunteţi păziţi pentru că sunteţi pecetluiţi de Duhul Sfânt şi pentru că Mântuitorul vostru Se roagă pentru voi.

Cealaltă cerere se referă la unitatea noastră. Isus Se roagă pentru unitatea celor credincioşi. El nu Se roagă pentru o mişcare ecumenică, nici pentru ca noi toţi să facem parte din aceeaşi denominaţiune. De-a lungul timpului au existat multe învăţături greşite în această privinţă. În primul rând, Isus Se roagă Tatălui pentru ca cei care sunt ai Lui să fie una. El nu Se roagă adresându-ni-Se nouă sau unei autorităţi bisericeşti; El spune aceste lucruri Tatălui. De la El le cere. De asemenea, El Se roagă ca noi să fim una, aşa cum El şi Tatăl sunt una. Toate mențiunile Domnului Isus la unitate din această rugăciune – cel puțin 5, în vers. 11, 21-23 – exprimă dorința Lui ca unitatea ucenicilor (care este o valoare în sine) să fie folosită și în scop evanghelistic-misionar: datorită unității și relațiilor dintre credincioși, lumea să creadă în Dumnezeu și să accepte mântuirea lucrată prin Hristos! Tatăl a răspuns la fiecare rugăciune a Fiului, şi nici aceasta n-a făcut excepţie. Dumnezeu a realizat o unitate organică. Duhul Sfânt îi ia pe toţi adevăraţii credincioşi şi îi botează în trupul lui Hristos. Trist este că aici, pe pământ, ei sunt foarte dezbinaţi. Cu toate acestea, există o singură Biserică adevărată şi fiecare credincios în Hristos este membru al acestei Biserici. Ea se cheamă trupul lui Hristos.

Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. (Ioan 17:12)

„Aceia pe care Mi i-ai dat...” Este menţionată din nou alegerea. Există lucruri care, pentru mine cel puţin, sunt paradoxale, fără să fie contradictorii. Unul dintre acestea este problema alegerii şi a liberului arbitru. Dacă m-aţi fi întâlnit când am terminat seminarul, v-aş fi spus că am un răspuns pentru aceste probleme. De atunci, însă, m-am mai domolit și am înţeles că sunt lucruri pe care pur şi simplu nu le putem înţelege... și-n orice caz, nu trebuie să le transformăm în instrumente de tortură sau pricini de cădere ori dezbinare!

„fiul pierzării” este, desigur, Iuda Iscarioteanul. El a împlinit profeţiile care s-au făcut în privinţa lui.

Dar, acum, Eu vin la Tine şi spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. (Ioan 17:13)

Dumnezeu nu doreşte ca noi să fim nişte creştini solemni, artificiali, cu expresii triste. El a venit pe Pământ pentru ca vieţile noastre să fie pline de bucurie. Este vorba despre bucuria pe care El o dă, bucuria ca rodire a plinătății Duhului Sfânt.

Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. (Ioan 17:14)

Cuvântul lui Dumnezeu provoacă necazuri şi în lumea de astăzi. Biblia este cartea cea mai revoluţionară din lume; este o idee revoluţionară să-i înveţi pe oameni că nu se pot salva singuri, că numai Hristos poate mântui! Şi omul nu poate face ca lumea aceasta să fie mai bună. Numai Isus Hristos poate face acest lucru. Acesta este un lucru revoluţionar şi lumea nu vrea să audă aşa ceva. Oamenii ar prefera în schimb să planteze câteva flori şi să încerce să înlăture efectele poluării. Problema este, însă, că inima omului suferă din cauza poluării de natură spirituală.

Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. (Ioan 17:15)

Remarcăm din nou, cu uimire poate, că Isus nu se roagă pentru ca noi să fim luaţi din lume. Dumnezeu este glorificat prin păstrarea noastră în lume astăzi. Noi ne gândim că Răpirea la ceruri va fi minunată, şi aşa şi este. Ne gândim că Răpirea Îi va aduce slavă lui Dumnezeu şi aşa va fi. Dar să înţelegem bine un lucru: Dumnezeu Îşi primeşte gloria prin prezenţa noastră în lume. Dacă l-aţi cunoaşte pe Vernon McGee aşa cum îl cunoaşte Dumnezeu, aţi şti că este o minune că El îl mai ţine în această lume. Noi aşteptăm cu înfrigurare momentul răpirii.

În Apocalipsa 22:17 este scris că Duhul şi mireasa spun: „Vino!” Duhul Sfânt este obosit de această lume, este întristat. El spune: „Vino!” Şi noi suntem istoviţi, aşa că şi noi, cei care suntem mireasa lui Hristos, ar trebui să spunem: „Vino!” Dar Isus nu Se roagă ca noi să fim luaţi din lume, ci Se roagă să fim păziţi de cel rău, adică de Satana. Eu unul nu aş vrea să fiu aici nici măcar un minut, dacă nu aş şti că Domnul mă păzeşte de cel rău!

Nu ar fi minunat să ne însuşim cu adevărat această lecţie? Plângem adesea şi ne văităm că lucrurile merg atât de rău şi ne este greu aici, pe Pământ. Aşa este! Domnul a spus că va fi greu – „dar îndrăzniţi”, a mai spus El, „Eu am biruit lumea!” (așa se încheie cap. 16 din Ioan). Îmi imaginez că ceas de ceas în cer se cântă „Aleluia!“ şi îngerii spun: „Ce minunat că acest om încă mai este păstrat în lume! Ar fi atât de uşor pentru Dumnezeu să-l ia din lume, dar este un miracol faptul că el este ţinut încă în lume!” Ce măreț e Dumnezeu, ce adânci și minunate sunt planurile și hotărârile Sale! Dacă am învăţa acest lucru, ar fi mult mai uşor să îndurăm problemele, tensiunile, ispitele din viaţa noastră. Domnul Isus S-a rugat ca noi să rămânem în lume şi să fim păziţi de cel rău.

Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. (Ioan 17:16)

Dacă noi am înţelege mai bine acest lucru, am împlini mai harnic și mai rodnic voia Sa şi planul pe care îl are Dumnezeu pentru noi – și anume mărturisirea despre Tatăl și despre lucrarea Fiului! Să ne comportăm ca unii care aparțin veșniciei și noii Creații!

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. (Ioan 17:17)

„A sfinţi” înseamnă a pune deoparte. Credinciosul nu este din această lume; el este pus deoparte. Gândul acesta se referă mai degrabă la sarcina lui decât la persoană; este un angajament pentru o sarcină anume. Credinciosul este pus deoparte de și prin Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să spun că acest Cuvânt al lui Dumnezeu descoperă gândul lui Dumnezeu. Pe măsură ce citim Cuvântul (care este expresia Adevărului absolut), suntem călăuziţi să ne punem deoparte pentru o anumită lucrare de slujire. Putem să-I slujim lui Dumnezeu numai dacă ajungem să cunoaştem Cuvântul Lui şi să ascultăm de el.

Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. (Ioan 17:18-19)

Noi am fost trimişi în lume să prezentăm o mărturie. Domnul Isus Se pune deoparte pentru a fi identificat cu noi, iar noi trebuie să fim identificaţi cu El în această lume. Și nu pentru că ar fi terminat rugăciunea pentru ai Săi, ci pentru că S-a gândit și la noi, și trebuia să încheie, de la vers. 20 Mântuitorul Isus Se roagă și pentru biserica Sa:

Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. (Ioan 17:20)

Cum am spus, Domnul nu S-a gândit numai la cei din preajma Lui, sau care au trăit în vremea lui. El ne-a avut în vedere şi pe fiecare dintre noi.

Astăzi, după atâtea secole, putem şti că Marele nostru Preot Se roagă pentru noi!

Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. (Ioan 17:21)

Repet: și această rugăciune a primit răspuns. Biserica este (în ciuda aparențelor) o unitate organică. Credincioşii sunt una în Hristos pentru că Biserica este un singur trup. În clipa în care un păcătos se întoarce la Dumnezeu şi Îl primeşte pe Hristos, el este inclus în „trupul lui Hristos”. Dacă oamenii credincioşi ar manifesta în lume această unitate, lumea ar fi mult mai atrasă de Hristos. Din păcate, se întâmplă prea des ca lumea să vadă credincioşi care se urăsc, se înșală ori se ignoră unii pe alţii, ceea ce poate constitui un motiv pentru care necredincioşii să nu-L accepte pe Hristos. Să ne cercetăm fiecare!

Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una – Eu în ei şi Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. (Ioan 17:22-23)

„Eu în ei, şi Tu în Mine.” Ce deviză minunată! Numai Duhul lui Dumnezeu poate realiza aşa ceva! Unitatea dintre Tatăl şi Fiul trebuie să fie prezentă şi între fiecare credincios şi Domnul Isus Hristos. „I-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” – aceasta înseamnă că Dumnezeu vă iubeşte la fel de mult cum Îl iubeşte pe Domnul Isus Hristos! Mie un asemenea gând mi se pare extraordinar! Mintea noastră nici nu poate înţelege cum este posibil aşa ceva!

Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. (Ioan 17:24)

Nici nu ne putem imagina ce înseamnă să fim cu El într-o părtăşie perfectă. Eu cred că acesta a fost scopul lui Dumnezeu atunci când a creat omul. Există atâtea feluri de creaturi pe acest Pământ, dar Dumnezeu a decis ca omul să fie făptura cu care să poată avea părtăşie. De aceea l-a și creat! După chipul și asemănarea Sa, înzestrat cu liberul arbitru, cu posibilitatea de a alege liber. Și chiar dacă omul a păcătuit, Dumnezeu tot doreşte să aibă părtăşie cu el! Va fi minunat în cer, sunt convins, pentru că toate oile Sale vor fi acolo, cu Marele și Unicul Păstor... Și fiecare îşi va aduce contribuţia sa!

Pentru orice credincios, posibilitatea de a privi slava Domnului Isus Hristos va fi satisfacţia supremă. Moise a cerut să vadă slava Domnului. Filip a cerut să-L vadă pe Tatăl. Uneori surprindem o sclipire din această glorie într-un curcubeu sau într-un apus de soare. Gândiţi-vă cum va fi când ne vom afla în prezenţa Lui nemijlocită, când vom vedea fața pe care niciun muritor nu a zărit-o! Spre această realitate ne îndreptăm!

Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. (Ioan 17:25)

Faptul că Isus este trimis de Tatăl este aspectul cel mai important al răscumpărării. Orice credincios ştie că Tatăl L-a trimis pe Fiul, iar scopul acestei trimiteri este moartea Fiului pentru păcatele noastre.

Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei. (Ioan 17:26)

Ultimul lucru menţionat de Isus aici se referă la dragostea Lui care ar trebui să fie prezentă în inima şi în viaţa noastră. Este bine că vorbim mult despre har şi despre credinţă. Totuşi, dorinţa cea mai mare a inimii Lui este aceea ca dragostea Lui să se manifeste în viaţa celor pe care El i-a răscumpărat. Aceasta ar trebui să ne aducă în rugăciune, cu smerenie, înaintea Lui. Dar cât din dragostea Lui se manifestă în prezent în viaţa voastră?

Să recapitulăm, sintetic, ce spune (despre credincioşi şi despre lume) Domnul Isus în rugăciunea Sa:

credincioşii sunt daţi lui Hristos din lume (v. 6)

sunt lăsaţi în lume (v. 11)

nu sunt din lume (v. 14)

sunt urâţi de lume (v. 14)

sunt păziţi de cel rău (v. 15)

sunt trimişi în lume (v. 18)

se manifestă în unitate înaintea lumii (v. 23)

Iată care sunt solicitările Domnului Hristos făcute în beneficiul alor Săi:

păzirea sau păstrarea lor (v. 11)

bucuria – plinătatea Duhului (v. 13)

eliberarea de rău (v. 15)

punerea deoparte – sfinţirea (v. 17)

unitatea – „să fie una” (v. 21)

părtăşia – „împreună cu Mine” (v. 24)

împlinirea – „să vadă slava Mea” (v. 24).

Aceasta a fost rugăciunea de Mare Preot a Domnului Isus – El este Marele nostru Preot. Acesta este marele adevăr al Epistolei către Evrei. În Vechiul Testament, marele preot purta un efod al frumuseţii şi gloriei, care era prins pe umeri cu două pietre de onix pe care erau gravate numele seminţiilor lui Israel. Astfel, el purta numele acestor seminţii cu el atunci când venea în prezenţa lui Dumnezeu. Acest fapt ne spune ceva despre puterea marelui preot. Versetul 25 din Evrei 7 ne vorbeşte astfel despre Isus Hristos, Marele nostru Preot: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” Hristos poate să ne mântuiască. El are puterea şi tăria pentru a face acest lucru.

De asemenea, pe pieptarul marelui preot se aflau douăsprezece pietre preţioase aranjate câte trei pe patru rânduri. Pe fiecare era gravat numele unei seminţii a lui Israel. Când marele preot intra în prezenţa lui Dumnezeu având pe piept aceste pietre, el Îl prefigura pe Domnul Isus Hristos care este la dreapta Tatălui acum şi mijloceşte pentru noi. Domnul ne poartă pe umeri (locul tăriei şi al puterii), dar ne poartă şi în inimă (locașul dragostei). El are toată puterea şi ne iubeşte nespus! Să-L iubim și noi mai presus de orice!

Bun rămas, pe curând!

• Likes
• Download
• Share