Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 16:13-33 | Itinerar Biblic | Episodul 303
Dragi prieteni, oricât de mult ne-ar plăcea parcursul la pas pe urmele Domnului Isus – pe care ni-l oferă/asigură fiecare Evanghelie – să nu uităm că paradoxul este că o veste atât de frumoasă (iertare, mântuire, viață veșnică) provine dintr-un final atât de dureros, precum Golgota, unde trupul neprihănit al Mântuitorului a fost țintuit – total nedrept și samavolnic – pe cruce. Da, din fericire există Învierea (semn că – așa cum ne asigură un imn creștin – „nu norul este veșnic, ci soarele-i acel ce-nvinge, și rămâne stăpân în urmă, el”), dar învierea ne spune că înainte a existat o moarte, și mai înainte – pătimiri crâncene și multă durere lăuntrică.
Deci, apropiindu-ne și de finalul celei de-a patra Evanghelii, ne pregătim de momentul în care Hristos trebuia să treacă prin calvar, înainte de a-Și relua locul în sânul glorios al Sfintei Trinități. Deși anunțați și pregătiți de multă vreme, ucenicii tot nu puteau accepta ca Domnul să-i părăsească, și nici nu înțelegeau de ce era nevoie... Printre cele mai puternice argumente aduse de Isus în acest sens este binecuvântarea trimiterii Duhului Sfânt, nu în jurul lor, nu printre ei – ci ÎN fiecare din ei! Trebuiau și ei să constate și să accepte ceea ce cred că și noi știm și acceptăm, anume: că viața creștină nu poate fi trăită prin puterea cărnii; avem nevoie de Duhul lui Dumnezeu pentru a putea trăi o viață care să-L glorifice pe Dumnezeu... iar în acest capitol 16 din Evanghelia sa, Ioan redă învățătura extrem de valoroasă și reconfortantă a Domnului Isus despre modul în care va lucra Duhul Sfânt în, cu și prin credincios.
Dacă până în acel moment, prezența fizică a Domnului Isus și înțelepciunea Lui, ca și planul lui Dumnezeu ce se împlinea în și prin ei constituiau o protecție suficientă, acum – când Domnul urma să plece de la ei – prin Cuvântul pe care li-l lăsa, Domnul îi instruiește pe ucenici în legătură cu lucrarea Duhului Sfânt în ei, și prin Biserică în lume!
În primul rând – cum am punctat și-n ediția trecută – Duhul lui Dumnezeu condamnă lumea (aflată în conflict total cu creștinul!), și Domnul Isus vorbește aici de o întreită condamnare, sau mai bine zis o condamnare determinată de trei perspective: păcatul (necredința), neprihănirea (adică pervertirea și împotrivirea totale ale lumii în raport cu exigențele sfințeniei divine) și judecata (nu cea viitoare, ci cea trecută – crucea de la Golgota... lucrare măreață despre care se tot pomenește ulterior și convingător în NT; iată de exemplu Col. 2:14-15: „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.”)
Aceste trei judecăți pot fi aplicate și individual, nu doar lumii ca sistem. Duhul Sfânt îi poate folosi pe creștinii mărturisitori și Cuvântul – pentru a-l convinge pe păcătos de păcatul propiei necredințe, de nevoia lui de curățire și de faptul că Satan și ceata aderenților lui nu doar că sunt învinșii, ci vor și suferi teribil și veșnic. E necesar să acceptăm și să reținem că nu există mântuire decât prin convingerea adusă de Duhul Sfânt, care folosește Cuvântul pentru a transforma și câștiga sufletele pierdute!
Apoi, în al doilea rând, din acest capitol înțelegem că Duhul Sfânt (nu doar condamnă lumea, ci) îl și instruiește pe credincios.
Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. (Ioan 16:12-14)
Pentru că lumea și-a respins/răstignit Regele, care era și Mângâietor, Domnul va trimite un alt Mângâietor!
Pentru că avem aici ultima ocurență din aceste capitole a termenului absolut unic prin care este desemnat Duhul Sfânt (și anume „Mângâietorul”, în original parakletos) permiteți-mi vă rog câteva cuvinte pe această temă, care sper să vă fie de folos. În textele vechi de literatură elenistică, parakletos denotă un avocat, care vorbește în numele acuzatului – dar în sens de prieten, protector, purtător de cuvânt favorabil, care depune mărturie în sprijinul... În Evanghelia după Ioan, utilizarea termenului atribuie Duhului Sfânt (în poziția sa de parakletos) următoarele funcțiuni: îi mângâie pe ucenici după plecarea lui Isus, îi învață, depune mărturie în favoarea Domnului, convinge lumea cu privire la păcat, neprihănire și judecată, îi călăuzește pe ucenici în tot adevărul și le descoperă lucrurile viitoare. De aceea parakletos a fost tradus fie „mângâietor”, fie „îndrumător”, „sfătuitor”, „avocat” sau „ajutor”... dar pentru că niciunul din acești termeni nu descrie fidel și cuprinzător toate funcțiile parakletos-ului, mulți preferă păstrarea termenului original grecesc. Să mai notăm că Mângâietorul e promis celor ce ascultă de Domnul Isus (adică au credință în El. Îl urmează și-L propovăduiesc). Darul Mângâietorului este oferit de Tatăl, la cererea lui Isus. Venirea Mângâietorului (Duhul Sfânt) înlocuiește – și ridică la putere – prezența fizică a lui Isus. Mângâietorul este Duhul adevărului – adică inspiră, vorbește, proclamă, arată și întruchipează adevărul pur. Mărturia Mângâietorului însoțește mărturia ucenicilor. Domnul Isus le promite ucenicilor că Duhul Sfânt va rămâne cu ei în veac.
La fel de importantă este armonia și interdependența dintre Duhul Sfânt și celelalte Pwrsoane din Sfânta Trinitate – așa cum Isus n-a vorbit și n-a lucrat independent de Tatăl, nici Mângâietorul nu vorbește sau acționează independent de Aceștia. La fel cum scopul lui Isus fusese să aducă glorie Tatălui, scopul și rolul Mângâietorului este să aducă glorie lui Isus!
Oricât am continua, nu vom putea nici cunoaște, nici comunica nici tot ce știm, nici tot ce trebuie despre lucrarea – tainică sau evidentă – a Trinității în omenire... așa că tot ce ne rămâne de făcut este să creştem în harul şi în cunoştinţa Domnului Isus Hristos. Cum anume? Citirea Bibliei este o cale, dar nu este răspunsul complet. Duhul Sfânt trebuie să fie învăţătorul și călăuzitorul/îndrumătorul nostru în timp ce citim.
Duhul lui Dumnezeu este Duhul adevărului. El ne va conduce şi pe noi așa cum i-a călăuzit pe apostoli, aşa că am putut afla adevăruri și informații esențiale din scrierile lor. Duhul lui Dumnezeu a venit asupra acestor oameni în Ziua cincizecimii şi El i-a călăuzit în tot adevărul, atât în predicare, cât şi în transpunerea în scris a celor insuflate.
Putem vedea această făgăduinţă împlinită în cazul apostolilor. O lucrare majoră a Duhului Sfânt a fost aceea de completare a învăţăturii Domnului Isus Hristos. Epistolele Îl glorifică pe Hristos şi Îl arată pe El în calitate de Cap al Bisericii. Ele vorbesc despre venirea Lui din nou pentru întemeierea Împărăţiei Sale. Epistolele dezvăluie persoana şi lucrarea lui Hristos. De asemenea, ele ne vorbesc despre lucrurile care vor veni (şi cu siguranță vedem acest lucru în cartea Apocalipsa).
Observaţi cei şapte paşi prezentaţi aici (în vers. 12-14): (1) Duhul Sfânt, Duhul adevărului, a venit; (2) El vă va călăuzi în tot adevărul; (3) El nu va vorbi de la El; (4) El va vorbi tot ce va fi auzit; (5) El vă va descoperi lucrurile viitoare; (6) El Îl va slăvi pe Isus; şi (7) va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
Şi pentru că ni s-au arătat aceşti paşi, avem o metodă de testare a ceea ce auzim şi citim. Am auzit odată un anunţ la radio care suna astfel: „Avem o trezire a Duhului Sfânt! Duhul Sfânt lucrează! Duhul Sfânt face cutare şi cutare lucru!” În timp ce ascultam anunţul, am primit încredințarea că acolo de fapt Duhul Sfânt nu lucra deloc. De ce? Pentru că Domnul Isus a spus foarte clar că Duhul Sfânt nu va vorbi despre El. Atunci, de unde ştim când lucrează Duhul Sfânt? El Îl va slăvi mereu pe Isus. Dacă în timpul unui studiu biblic, individual sau în grup, Îl întrezăreşti pe Domnul Isus şi ţi se pare că El este minunat de real pentru tine, aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Isus a spus: „El Mă va proslăvi...”
Tot ce are Tatăl este al Meu, de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. (Ioan 16:15)
Şi aici, Domnul Isus Se face egalul lui Dumnezeu. Tot ce are Tatăl are şi Fiul. „Va lua din ce este al Meu” înseamnă că va lua din lucrurile lui Dumnezeu şi ni le va arăta. Numai El poate face aşa ceva. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său” (1 Cor. 2:9-10). Duhul este Cel care cercetează lucrurile profunde ale lui Dumnezeu şi numai El ni le poate descoperi. Orice creștin care se predă lui Hristos poate fi învățat de Duhul! Nu contează experiența, educația, vârsta – ci sinceritatea și smerenia, dorința de a învăța, asculta și trăi Cuvântul!
Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea, apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea, pentru că Mă duc la Tatăl.” (Ioan 16:16)
Isus voia să spună că urma să fie arestat şi ei se vor împrăştia ca oile, despărţindu-se astfel de El. El urma să fie răstignit, să moară şi să fie îngropat. Urma să fie absent pentru scurt timp şi ei nu-L vor vedea. În a treia zi, El Se va întoarce, şi aceasta însemna că, după puţină vreme, Îl vor vedea din nou. Pentru că urma să Se întoarcă la ceruri – deci va pleca – urmau să-L vadă în scurtă vreme iarăși: când va veni Duhul Sfânt să locuiască în și cu ei! În felul acesta ei vor înlocui umblarea fizică, vederea, cu înțelegerea și umblarea spirituală! Aceste cuvinte au o însemnătate mai profundă şi mai bogată pentru noi, astăzi – când credincioșii „Îl văd” pe Isus prin lucrarea de învățare făcută de Duhul și Cuvântul lui Dumnezeu!
În al treilea rând, o a treia funcțiune (evidențiată în acest capitol 16 din Ioan) a Duhului Sfânt în lucrarea Sa în favoarea credincioșilor: îi încurajează, îi susține, îi întărește...
La auzul acestor vorbe, unii din ucenicii Lui au zis între ei: „Ce înseamnă cuvintele acestea: ‘Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea’ şi ‘Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea’ şi ‘Pentru că Mă duc la Tatăl’?” Ei ziceau deci: „Ce înseamnă aceasta: ‘Peste puţină vreme’? Nu ştim ce vrea să spună.” Isus a cunoscut că voiau să-L întrebe şi le-a zis: „Vă întrebaţi între voi ce înseamnă cuvintele: ‘Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea’ şi ‘Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea’? Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. (Ioan 16:17-20)
Ucenicii nu au înţeles foarte clar ce voia Domnul să le spună prin aceste cuvinte. Urma să vină o perioadă scurtă – trei zile – acel „puţin timp“ în care El a fost în mormânt. Apoi va urma un alt răstimp în care El va fi la Tatăl (au trecut peste 2000 de ani de atunci). Domnul Isus le-a promis ucenicilor că nu-i va lăsa orfani, nu-i va lăsa singuri. El va fi cu ei în persoana Duhului Sfânt. El va lua lucrurile lui Hristos şi le va descoperi pentru ei. Aceasta este perioada în care trăim noi astăzi. Vreme de 2000 de ani, Duhul Sfânt L-a descoperit pe Isus pentru milioane de oameni. Ei au trecut prin încercări şi mari suferinţe, au fost urâţi de lume şi ridiculizaţi, dar El i-a scos cu bine din toate acestea. Întristarea noastră se va preface în bucurie.
Domnul Isus compară apoi evenimentele pătimirii Sale cu împrejurările nașterii unui copil; ideea este că travaliul este urmat de bucurie!
Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume. Tot aşa şi voi, acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. (Ioan 16:21-22)
Indiferent cine sunteţi şi unde vă aflaţi, dacă L-aţi primit pe Isus ca Mântuitor personal, sunteţi copii ai lui Dumnezeu. Dacă sunteţi întristaţi şi inima vă este cuprinsă de durere, dacă lacrimile nu se mai opresc, să fiţi siguri că bucuria va veni, pentru că Domnul va aduce bucuria în viaţa voastră. Dacă despre El Însuși s-a scris: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui, și Se va înviora...” (Isaia 53:11), la fel ucenicii au plâns și s-au întristat, dar finalmente întrsitarea lor a fost schimbată în bucurie! Poate că și noi azi suntem întristați, sau suferim... dar la întâlnirea cu Hristos acestea vor fi schimbate în bucurie! După vinerea îngropării vine inevitabil și duminica Învierii!
Eu cred că, atunci când vom ajunge în prezenţa Domnului și vom privi în urmă la viața aceasta, eventualele regrete vor fi legate de faptul că nu am suferit mai mult pentru El. Bucuria prezenţei Lui întrece orice întristare pe care am putea s-o avem aici, pe Pământ.
Iar în al patrulea rând, deloc de ultimă importanță (dimpotrivă – așa cum vedem în continuare... chiar dacă spre finalul capitolului și discursului Domnului Isus... Dar, cine știe? poate că intenționat lăsa ce-i mai bun și important la urmă!), Mântuitorul/Mângâietorul Isus îi anunță pe ucenici că Celălalt Mângâietor (Duhul Sfânt) îi va ajuta și învăța să se roage!
În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat , adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 16:23-24)
Aceasta este cea de-a treia ocazie în care El vorbeşte despre rugăciunea în Numele Lui. Am văzut deja că rugăciunea în Numele Lui este valabilă pentru cei care rămân în Domnul şi care ascultă de El. Nu se poate să ataşaţi mecanic Numele lui Isus la sfârşitul unei rugăciuni şi să vă aşteptaţi ca El să vă răspundă. Nu despre aşa ceva este vorba aici.
Amintiţi-vă că aceşti ucenici nu se rugaseră niciodată Tatălui „în Numele lui Isus”. Noi trebuie să ne rugăm Tatălui în Numele lui Isus. Poate că veţi întreba dacă vă puteţi ruga direct lui Isus. Cred că puteţi, dacă aşa doriţi, dar de ce să vă lipsiţi de un asemenea Mijlocitor? Isus este la dreapta Tatălui pentru a mijloci pentru voi, rugându-Se pentru voi. Acesta este motivul pentru care e bine, e indicat să ne rugăm Tatălui în Numele lui Isus!
V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl. În ziua aceea , veţi cere în Numele Meu şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu. (Ioan 16:25-27)
„Vine ceasul” – El Se apropie de răstignirea Sa, de ceasul răscumpărării pentru care venise în această lume. După aceea, ucenicii trebuie să se roage Tatălui în Numele lui Isus. Domnul încearcă să-i înveţe pe ucenici că Dumnezeu nu este un stăpân aspru căruia nu prea îi place să răspundă la rugăciuni. De fapt, El spune: „Dacă credeţi că Eu trebuie să-I cer Tatălui să fie bun şi generos cu voi, vă înşelaţi. Tatăl Însuşi vă iubeşte. Eu nu trebuie să-I cer să vă iubească, pentru că vă iubeşte deja. Tatăl ceresc nu este o persoană dificilă. El vă iubeşte şi acesta este motivul pentru care va răspunde la rugăciunile voastre făcute în Numele Meu!”
Şi astăzi Dumnezeu vrea să audă şi să asculte rugăciuni, dar ele trebuie să vină din inima plină de Duhul Sfânt a celui care-L iubeşte pe Hristos, care are părtăşie cu Domnul şi care ascultă de El.
Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” (Ioan 16:28)
În general se consideră că versetul-cheie al Evangheliei după Ioan se găsește în capitolul 20, dar eu aş dori să luăm în considerare şi acest verset. Fiul veşnic a venit în lume pentru un singur scop: răscumpărarea omului. Odată ce misiunea a fost împlinită, El S-a întors la Tatăl. Aceasta este acţiunea Evangheliei după Ioan. El ne înfăţişează o imagine sumbră a persecuţiilor ce urmau să vină, dar încheie capitolul cu afirmarea biruinţei.
Semnificația versetului 28 este mai mare decât Betleemul, şi întrece limitele greu de imaginat ale spaţiului... Răzbate până în trecutul veşniciei, dincolo de hotarele spaţiului, până la scaunul de domnie al lui Dumnezeu. El a venit din veşnicie şi S-a întors în veşnicie!
Ucenicii Săi I-au zis: „Iată că acum vorbeşti desluşit şi nu spui nicio pildă. Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva, de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.” (Ioan 16:29-30)
Ar trebui să ne fie uşor să înţelegem că Domnul Isus Hristos este Dumnezeu întrupat. Asupra ucenicilor se instalează această convingere. Ucenicii se lasă convinşi de evidența faptelor. Ei au văzut că Isus a venit în această lume şi a venit de la Tatăl. Isus este Mesia, este Mântuitorul – aşa cum susţine. Cu toate acestea, ei încă nu înţeleg de ce El trebuie să treacă prin apele întunecate ale morţii, prin uşa învierii... şi nici nu pricep ce este cu înălţarea Sa în slava Tatălui. Ei nu reuşeau încă să înţeleagă toate acestea...
Dar oare noi le înţelegem, după 2000 de ani?!
„Acum credeţi?”, le-a răspuns Isus. „Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. (Ioan 16:31-32)
Se apropia ceasul în care aceşti oameni se vor risipi care încotro. Ei Îl vor lăsa pe Isus singur, deşi El nu va fi absolut singur, pentru că, spune El, „Tatăl este cu Mine”. Aceasta este una din marile taine. „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” (2 Cor. 5:19) Acesta este un mare adevăr, aşa cum este adevărat că, pe cruce fiind, Domnul a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul meu, de ce M-ai părăsit?” (Marcu 15:34), citat din Psalmul 22. Explicaţia pe care o dă psalmistul este următoarea: „Totuşi Tu eşti Cel Sfânt şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.” (Ps. 22:3) Isus Hristos a fost făcut păcat pentru noi. S-a produs o ruptură în Dumnezeire, așa cum s-a produs o ruptură în perdeaua din Templu. În momentul acela, totuși, Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.
Acesta este un mister pe care mintea omenească nu-l poate cuprinde. N-avem destulă pricepere ca să-nțelegem răscumpărarea pe care a realizat-o Hristos pe cruce. Nu-i de mirare că Dumnezeu a înfăşurat Crucea cu mantia nopţii, ca şi cum ar fi spus: „Nu veţi putea pătrunde niciodată ceea ce se întâmplă aici.“ Eu sunt convins că, de-a lungul veacurilor veşniciei, noi vom continua să înţelegem lucruri noi şi minunate despre moartea Domnului Isus pentru noi. Aceasta ne va face să venim în genunchi înaintea Lui iar şi iar.
V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)
Deloc surprinzător, având în vedere și încărcătura emoțională a acelor momente, dar și aplicabilitatea viitoare a cuvintelor Sale, Domnul Isus încheie acest capitol vorbind despre pace. Copilul lui Dumnezeu poate avea pace în viaţa sa pentru că această pace poate fi găsită numai în Hristos. Nu veţi afla pace în biserică. Nu veţi găsi pacea în slujirea creştină. Pacea se poate găsi numai în persoana lui Isus Hristos.
„În lume veţi avea necazuri.” Domnul nostru a spus acest lucru foarte clar. În această lume nu există pace, numai necazuri. Avea dreptate, nu-i aşa? Dar El a biruit lumea! Biruinţa Lui este şi a noastră. De aceea îndemnul Lui e clar și convingător: „Îndrăzniți!”
Am auzit foarte multe lucruri în ultima vreme despre viaţa biruitoare. Singurul care a trăit vreodată o viaţă biruitoare a fost Hristos. Noi nu putem trăi o astfel de viaţă. Tot ce putem face este să-I îngăduim Lui să trăiască în noi o viaţă biruitoare. Când reuşim să ne identificăm cu El şi să avem o părtăşie strânsă cu Domnul, atunci începem să experimentăm pacea lui Dumnezeu în inima noastră. Şi vom avea bucurie. Chiar dacă vor fi necazuri în jurul nostru, viaţa noastră va fi plină de bucurie.
Pace şi bucurie! Pentru că sunt atât de importante, și sună așa de frumos alăturate – vi le dorim din inimă și vi le lăsăm spre încântare, la finalul ediției prezente. Să ne reîntâlnim sănătoși!