Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 16:1-12 | Itinerar Biblic | Episodul 302
Stimați ascultători, fie ca reîntâlnirea noastră să ne bucure pe fiecare, și să ne propulseze puternic înainte și în sus, apropiindu-ne tot mai mult de Dumnezeu, pe măsură ce avansăm în parcurgerea Evangheliei după Ioan.
Am mai spus că există diferite perspective asupra cadrului și secvențelor care circumscriu și compun ceea ce se numește îndeobște „discursul de rămas bun” al Mântuitorului către ucenicii Săi (și cred că este normal să fie așa)... Nu doar din punctul de vedere al decorului și momentelor în care vor fi fost rostite cuvintele cuprinse în aceste câteva capitole, ci chiar și limitele acestor învățături finale sunt încă discutate... De exemplu, unii cercetători apreciază că acest discurs final include și rugăciunea de Mare preot a Domnului Isus (Ioan 17), alții consideră că acela este un moment distinct în economia Evangheliei după Ioan și chiar a fazelor etapei finale a existenței terestre a Mântuitorului.
JVMcGee este dintre cei care sunt de părere că în capitolul 16, pe care-l abordăm și noi acum, se încheie cuvântarea Domnului Isus din odaia de sus. În capitolul precedent (15) am putut observa că Domnul Isus le-a vorbit ucenicilor (și le-a lăsat o învățătură valabilă pentru orice credincios creștin și azi!) despre cum să trebuie să fie și să funcționeze raporturile cu Hristos, cu ceilalți credincioși, și cu lumea în general. De vreme ce relația cu Domnul este prima, fundamentală – deducem că doar dacă rămânem în El ne vom iubi frații și vom avea biruință asupra urii cu care lumea tratează creștinii.
Cred că am reținut deci porunca puternică dată celor care sunt ai Lui – de a se iubi unii pe alţii. Aceasta sună ca un fel de reproș. Faptul că Isus trebuie să ne dea repetat această poruncă este practic o mustrare, pentru că ne arată că nu suntem nici pe departe atât de buni sau de statornici pe cât ne credeam. Și-n plus, cu resursele noastre naturale, firești, nu ne putem achita de această sarcină (care trebuie să devină un fel de-a fi!) Avem nevoie de ajutor supranatural care să obținem și să păstrăm puterea de a ne iubi unii pe alţii.
De asemenea, Domnul le-a (și ne-a) mai spus că trebuie să ne identificăm cu El în orice moment și-n orice aspect, ceea ce va atrage ura lumii asupra noastră.
Isus le-a mai spus ucenicilor Săi că, dacă nu ar fi venit El, ei nu ar fi cunoscut păcatul – nu că ei n-ar fi avut (sau nu aveau) niciun fel de păcat, ci în sensul că, odată cu venirea Lui, gravitatea păcatelor individuale pălea în raport cu vina nemăsurată de a-L respinge pe Mântuitorul și Domnul slavei. Eu cred (JVMcGee) că acela care aude despre Isus Hristos astăzi şi Îl respinge face parte din aceeaşi categorie cu Iuda Iscarioteanul, care I-a întors spatele lui Isus Hristos pe când se afla în prezenţa Lui. Respingerea lui Isus este cel mai mare păcat pe care-l poate face un om.
În capitolul care ne stă înainte, între altele Isus îi avertizează pe ucenici cu privire la acest lucru. Iar debutul capitolului 16 pare o continuare a ideii din finalul cap. precedent – 15 – unde Isus le vorbise despre ura lumii.
V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. (Ioan 16:1)
Care sunt „aceste lucruri”? Cele despre care Isus vorbise în capitolul precedent. Un om avertizat este un om pregătit, nu? Așa că Domnul îi anunță dinainte ce are să li se întâmple... pentru ca imediat să detalieze cu aspecte ale opoziției cu care aveau să se confrunte, nu doar apostolii de altfel, ci toți cei care vor duce mai departe (în timp și-n spațiu) ștafeta Evangheliei! Domnul Isus dorea ca ucenicii să nu se simtă nici părăsiți, nici ofensaţi – „scandalizaţi”, verbul folosit aici fiind chiar skandalizo – de ceea ce urma să li se întâmple... deci să-și poată asuma mandatul în cunoștință de cauză!
Au să vă dea afară din sinagogi, ba încă va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. (Ioan 16:2-3)
O caracteristică comună a fondatorilor de organizaţii, în special religioase, este aceea că ei prezintă triumfalist un viitor glorios pentru organizaţia respectivă. Metoda lumii este ridicarea în slăvi a minunatelor beneficii aduse şi ignorarea greutăţilor, a dezavantajelor, a lipsurilor şi a sacrificiilor. Cât de diferit este Domnul în această privinţă!
Este adevărat că, aşa cum am văzut în capitolul 14, Domnul Isus a spus că S-a dus să ne pregătească un loc în cer şi că ne va primi în prezenţa Lui... dar tot atât de adevărat este și faptul că trebuie să renunţăm la tot, dacă vrem să-L urmăm cât trăim pe acest pământ. Isus a spus că vulpile au vizuini şi păsările au cuiburi, dar Fiul omului nu are niciun loc în care să-şi aşeze capul pentru odihnă. Tot El a spus că, dacă vrem să-L urmăm, trebuie să ne luăm crucea – nu crucea Lui – ci propria cruce, şi să mergem după El. Dacă răbdăm, dacă îndurăm împreună cu El aici, dacă trăim smerit în ascultare de poruncile Lui – vom şi domni împreună cu El în ceruri. Isus a fost dispreţuit şi respins de oameni. A fost un om al durerii, obişnuit cu suferinţa... și pentru că ucenicii nu sunt mai presus de Învățătorul lor, și pe ei lumea îi va urî! El a mai spus că ucenicii Lui vor fi în lume, dar nu vor fi din această lume. Domnul Isus nu a spus niciodată că le va fi uşor celor care Îl vor urma.
În loc să adopte poziţia lui Hristos, Biserica s-a grăbit să meargă în lume şi să se laude că va converti lumea. Sigur că acest lucru nu s-a întâmplat, deşi se tot încearcă de peste 2000 de ani. În încercarea de a cuceri lumea, Biserica ia măsuri de popularizare a religiei, căutând să o facă tot mai atrăgătoare pentru oamenii din lume. Veţi descoperi în multe biserici de astăzi tot felul de lucruri care sunt încercate sau folosite pentru a-i atrage pe cei nemântuiţi. Decoruri, lumini, sunete... programe și dotări speciale, facilități, chiar divertisment... Vi se va spune: „Trebuie să procedăm aşa pentru a cuceri lumea.” Dar cine le-a spus acestor oameni că vor cuceri lumea? Acum nu mă refer la bisericile liberale, care s-au depărtat de calea cea dreaptă cu mult timp în urmă, ci vorbesc despre biserici conservatoare. Veți găsi și în multe biserici conservatoare duşmani ai Cuvântului lui Dumnezeu! Deşi nu ar îndrăzni poate să atace Biblia sau Biserica în înseși fundamentele lor, aceste persoane îşi îndreaptă atacurile asupra omului care predică acest Cuvânt.
Am auzit istorisiri ale unor cazuri tragice: alianțe și tabere între lucrători... decăderi morale incredibile ale unor predicatori... retrageri pe motive de depresie sau alte sufeințe sau probleme grave de sănătate... demisii... reconversii profesionale (oameni care pur şi simplu părăsesc lucrarea! Cunosc un fost slujitor al bisericii care acum vinde mașini „la mâna a doua”. Ca răspuns la uimirea mea, mi-a spus că preferă mai degrabă să aibă de-a face cu mașini la mâna a doua decât cu creștini de mâna a doua! Cum să-l contrazic?!)
Fiți siguri că toate astea sunt văzute de cei din jur! Oare am uitat că tot ce se petrece în Biserică se răsfrânge nu doar asupra noastră, ci și asupra Celui pe care-L reprezentăm?! Sigur, lumea nu-i va urî pe cei despre care vorbeam înainte, cel mult îi va disprețui! Dar dacă țineți sus Cuvântul Vieții, dacă apărați și proclamați Cuvântul lui Dumnezeu, veţi descoperi că lumea nu vă iubește. Veţi avea şi voi parte de ura care s-a abătut asupra Domnului Isus Hristos. „V-am spus aceste lucruri pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere.” Domnul îi avertizează pe ucenici cu privire la ceea ce-i aşteaptă, întărindu-i şi încurajându-i astfel. El îi iubeşte până la sfârşit şi le spune că va fi cu ei tot timpul, pentru că El înţelege foarte bine prin ce trec.
Domnul ştia că ucenicii Lui vor avea momente în care se vor poticni din cauza Lui. El ştia că Petru se va lepăda de El chiar în noaptea în care va fi trădat de Iuda și dat în mâinile conducătorilor iudaismului. Isus le-a spus ucenicilor Săi ce se va întâmpla pentru a-i încuraja şi pentru a-i asigura de faptul că El îi va susține prin toate. El i-a avertizat pentru a stabili responsabilitatea lor înaintea lui Dumnezeu.
„Vă vor da afară din sinagogi” – se referă, stricto sensu, la excomunicare. În vremea aceea, a fi dat afară din sinagogă/comunitate era lucrul cel mai rău care i se putea întâmpla unui evreu religios. Aceşti oameni plăteau un preţ mare dacă decideau să rămână cu Isus Hristos. Evreii religioşi îi alungau pe cei care-L urmau pe Hristos. Dacă decideţi să rămâneţi de partea lui Hristos, să-I fiți credincioși, veţi avea de plătit un preţ destul de mare – s-ar putea să fiți și voi dați afară care de pe unde...
Isus menționează din nou sursa urii lor: lipsa de cunoaștere și de recunoaștere! „Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință” anunța Iahweh prin prooroci (Osea 4:6). Pentru că nu-L cunosc pe Tatăl, ei nu-L (re)cunosc nici pe Domnul Isus Hristos – cu-atât mai puțin să-L urmeze/asculte! Acesta este și motivul pentru care lumea urăște Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea îl urăște lumea pe credinciosul autentic.
V-am spus aceste lucruri pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi. (Ioan 16:4)
Domnul le spune ucenicilor ce va urma şi îi pregăteşte pentru aceste lucruri. În acest pasaj El motivează de ce face asta: ca să nu fie luați prin surprindere, dar și pentru ca – atunci când se vor întâmpla – să crească în credința în Cel ce i-a anunțat mai dinainte! Domnul ne pregăteşte mereu, într-un fel sau altul. În toți anii mei de slujire în calitate de pastor am învățat că aceasta este metoda lui Dumnezeu. Am învățat din propria experienţă, dar şi din ce am văzut în viaţa altora, că Dumnezeu ne pregăteşte întotdeauna pentru ceea ce va urma... pentru că El nu vrea să fim nici în necunoștință de planurile Sale, și nici surprinși de mașinațiunile celui rău!
Acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni din voi nu Mă întreabă: ‘Unde Te duci?’ Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima. (Ioan 16:5-6)
Este adevărat că Simon Petru îl întrebase pe Domnul Isus unde Se duce, dar el pusese o întrebare copilărească. Isus le spunea că niciunul dintre ei nu înțelesese, de fapt, ce urma să se întâmple. Niciunul nu întrebase în mod inteligent, dând dovadă de pricepere spirituală.
Apoi, oscilând între ignoranță și superficialitate, și instabili emoțional, ucenicii se lasă copleşiţi de întristare pentru că Domnul urma să-i părăsească. Creştinii de astăzi trebuie să evite aşa ceva. Mulţi creştini se lasă cuprinși, dominați de amărăciune şi înverşunare în urma vreunei experienţe... sunt dezamăgiţi de un individ sau de o adunare şi sunt copleşiţi de întristare; ca urmare, ei Îi întorc spatele lui Dumnezeu. Unii ajung să promită că nu vor mai călca pragul unei biserici din cauza amărăciunii de pe urma unui incident din trecut. Alţii, care au pierdut pe cineva drag, rămân într-o stare de continuă jale şi tristeţe. Şi nu ar trebui să fie aşa. Nu trebuie niciodată să ne lăsăm copleşiţi de întristare! (Atenție: Domnul nu dezavuează întristarea, ci disperarea, instalarea în tristețe și amărăciune!) (Ioan 16:7)
Totuşi vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.
„Vă este de folos să Mă duc”, cu alte cuvinte: „este mai bine pentru voi să plec”. De ce era mai bine ca Domnul Isus să plece? Am câteva sugestii şi sunt convins că v-aţi gândit şi voi la câteva. Unul din motive ar fi acesta: scopul venirii Lui în lume a fost acela de a muri pentru păcatele oamenilor – „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:45). Când acest ţel a fost atins, El S-a întors la Tatăl, pentru că Îşi terminase lucrarea pentru care fusese trimis.
Un alt motiv este acela că, venind pe Pământ, Isus a luat trup de om, a luat asupra Lui umanitatea noastră. Dumnezeu este atotprezent, dar Isus Şi-a impus anumite limite devenind om. Aceasta înseamnă că, atunci când era în Galileea nu putea fi şi în Betania. Maria şi Marta I-au amintit acest lucru când au spus că, dacă El ar fi fost acolo, fratele lor nu ar fi murit. Cu alte cuvinte, dacă Domnul Isus ar fi pe Pământ astăzi, în trup omenesc, El nu ar putea fi prezent şi în faţa voastră şi aici, cu mine, în acelaşi timp.
Apoi, Domnul Isus le spune ucenicilor că va trimite Duhul Sfânt. Duhul Sfânt va fi pretutindeni. El este, în acest moment, şi cu mine, şi cu voi. Isus spune că aşa va fi mai bine. El va trimite Mângâietorul, Apărătorul şi Ajutorul nostru, care El va veni să locuiască în noi.
După venirea Sa, Duhul Sfânt va avea mai multe lucrări de împlinit. Una dintre cele mai importante este condamnarea lumii – și este menţionată în versetele următoare:
Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea , fiindcă Mă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat. (Ioan 16:8-11)
Cuvântul grecesc tradus aici prin „va dovedi“ este elegcho care înseamnă „a declara vinovat pe cineva”. Am numărat de câte ori este folosit acest cuvânt în Procesul lui Socrate, așa cum este consemnat de Platon – şi am descoperit că apare de douăzeci și trei de ori. Este un termen juridic. Când va veni Duhul Sfânt, El va declara lumea vinovată, așa cum procedează un judecător sau un procuror al acuzării care aduce dovezi pentru obținerea unei condamnări.
Duhul lui Dumnezeu prezintă dovezi în inima mea şi a fiecăruia dintre voi pentru a ne aduce în poziţia în care vina noastră este dovedită. În acel moment, noi avem de luat o decizie. Este nevoie de această declarare a vinovăţiei înainte de a ne întoarce la Dumnezeu şi a ne încrede în Isus Hristos.
În lucrarea Sa prezentă în lume, Duhul Sfânt va declara lumea vinovată cu privire la trei lucruri: păcatul, neprihănirea şi judecata. Domnul le explică apoi pe fiecare:
„În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine.” Care este cel mai mare păcat din lume? Crima? Nu. Care sunt cei mai mari păcătoşi ai acestor vremuri? Am avut câteva cazuri cu totul ieşite din comun, nu-i aşa? Fiecare secol îşi are criminalii săi. Am putea să menționăm nume precum Hitler, Stalin, Mafia, Saddam sau Kadafi. Dar cine este cel mai mare păcătos din lume? Vreau să vă atrag atenţia, cu foarte mare grijă, că este posibil ca unul dintre voi să fie cel mai mare păcătos din lume. Acum veţi spune: „Cum? Eu? Dar eu nu sunt un criminal: sunt un cetăţean respectabil care nu încalcă legea!” Întrebarea este: L-aţi primit pe Isus Hristos ca Mântuitor personal? Necredinţa este o stare fără leac dacă refuzaţi să vă încredeţi în Hristos. „În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine.” Dacă nu credeţi în Hristos, sunteţi pierduţi. Este foarte simplu. Este o decizie pe care fiecare persoană trebuie s-o ia pe cont propriu. În ochii lui Dumnezeu, omul care Îl respinge pe Isus Hristos, indiferent cine ar fi el, este cel mai mare păcătos. Să nu uităm că Domnul abia precizase mai devreme (Ioan 15:22): „Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nici o dezvinovăţire pentru păcatul lor.” Repet, pentru că nu-i de joacă – și poate deveni tragic, deși-i atât de simplu și frumos: fiecare om care a auzit Evanghelia este răspunzător pentru decizia pe care a luat-o cu privire la Isus Hristos. Respingerea lui Hristos este un MARE păcat!
În al doilea rând, El va declara lumea vinovată în ceea ce priveşte neprihănirea. „în ce priveşte neprihănirea , fiindcă Mă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea...” Isus Hristos a fost dat la moarte din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat pentru că am fost socotiţi neprihăniţi (vezi Romani 4:25). Isus Hristos S-a întors la Tatăl pentru că Şi-a încheiat lucrarea de pe Pământ. Pe cruce, El a suferit o moarte venită în urma unei judecăţi. El a luat asupra Lui vina mea şi a voastră şi a murit în locul nostru. El a fost dat la moarte pentru fărădelegile noastre, dar a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră. Isus a fost înviat din morţi pentru ca păcatele noastre să fie iertate şi înlăturate, dar şi pentru ca să putem avea îndreptăţirea Lui. Acest lucru este foarte important, pentru că noi avem nevoie de îndreptăţire. Nu este de ajuns să avem păcatele iertate. Nu putem sta înaintea lui Dumnezeu dacă nu suntem decât nişte condamnaţi iertaţi. Hristos a pregătit pentru noi dreptatea Lui. Despre aceasta vorbeşte Pavel când spune: „ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El nu având ca dreptate a mea pe cea din lege, ci pe aceea prin credinţa în Hristos, dreptatea de la Dumnezeu prin credinţă” (Filipeni 3:9-10). Pe lângă iertarea păcatelor, Domnul ne dă şi dreptatea Sa. Dacă vrem să stăm cu capul sus înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fim „în Hristos”. El este îndreptăţirea noastră! Ori avem aceleaşi drepturi în cer ca şi Domnul Isus, ori nu avem niciun fel de drept! Domnul Isus a fost dat din cauza fărădelegilor noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.
În al treilea rând, Duhul Sfânt va declara lumea vinovată în ce priveşte judecata. Este vorba aici despre o judecată care stă să vină? Nu, nu despre o astfel de judecată este vorba în acest verset; „în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.” Prințul acestei lumi, Satan, a fost judecat deja. Multor credincioşi le este greu să înţeleagă că noi trăim într-o lume judecată. Îi auzim pe câte unii spunând că își asumă riscul. Se poartă de parcă acum ar fi în timpul unui proces în care sunt judecaţi. Dar nu sunteți judecați acum! Dumnezeu v-a declarat deja păcătoși pierduți şi v-a şi judecat – „Plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). Noi trăim într-o lume care este judecată deja şi acum oamenii aşteaptă executarea sentinţei. În urma judecăţii, toţi am fost declaraţi vinovaţi pentru că neprihănirea noastră este asemenea unor zdrenţe murdare înaintea lui Dumnezeu. Dacă am sta înaintea lui Dumnezeu în aceste zdrenţe murdare, nu numai că ne-ar fi ruşine de noi înşine, dar am şi vedea cât de vinovaţi suntem.
Când apostolul Pavel (arestat în Cezareea) îi va vorbi mai târziu (Fapte 24:25) cu îndrăzneală și cu pasiune „despre neprihănire, despre înfrânare și despre judecata viitoare”, guvernatorul Felix s-a simţit înspăimântat și l-a gonit dinaintea lui. Nici oamenilor de astăzi nu le place să li se vorbească despre judecată. Ei resping cu tărie această idee. Unii din ei spun că Dumnezeu e prea bun să condamne omenirea și s-o arunce în iad! Dar cei mai mulți urăsc persoana și Legea lui Dumnezeu, și-I desconsideră atributele unice – de exemplu, faptul că El este atotputernic. Oamenilor nu le place să ştie că acesta este Universul Lui, şi că El îl conduce aşa cum crede de cuviinţă. Nu le place să audă că Dumnezeu mântuieşte prin har şi că omul a fost deja declarat pierdut... Și nu sunt în stare să creadă că la Golgota s-a semnat actul de grațiere, izbăvirea de condamnarea veșnică! Sau poate nu concep să plătească prețul – pocăința și schimbarea minții și-a vieții!
Oricum, acestea sunt cele trei aspecte majore pe baza cărora Duhul Sfânt declară lumea vinovată astăzi: păcatul, neprihănirea și judecata.
Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. (Ioan 16:12)
După ce le va fi explicat lucrarea Duhului în și cu lumea, Domnul Se pregătea să le vorbească și despre lucrarea și influența Duhului Sfânt asupra Bisericii în fașă care era grupul ucenicilor, fiecare din ei în parte... Pentru că revelația lui Dumnezeu este una progresivă, pentru că oamenii nu pot să priceapă/ducă totul dintr-o dată, Domnul parcă Se reține să le spună tot ce știa, știind că ei nu vor pricepe și nu vor reține...
Asta ne spune – in extenso și pe scurt – că un Cuvânt magnific și cuprinzător, precum Biblia, nu cuprinde tot ce știe Dumnezeu, nu conține revelația deplină a Trinității... aș spune că multe sunt păstrate pentru când vom fi acasă, în ceruri! Dar Biblia conține și spune tot ce este necesar pentru mântuirea omului! Ea nu este o informație cerească totală, ci un instrument indispensabil pentru mântuire, pe care Duhul Sfânt îl folosește cu putere, cu măiestrie, cu eficiență – înspre salvarea celor care (chiar dacă nu înțeleg) VOR să creadă... și vor înțelege, pentru că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt!
Pentru că niciunul dintre noi nu putem pricepe/purta totul dintr-o dată, pentru că e prea greu – suntem limitați! – de aceea și acest program este gândit secvențial, ca să ne ajute să aflăm din Cuvântul lui Dumnezeu puțin câte puțin, și să reflectăm, și să înțelegem pas cu pas voia, planul, caracterul lui Dumnezeu!
Cu ajutorul Lui, sper deci să ne reîntâlnim și data viitoare!