Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 15:5-27 | Itinerar Biblic | Episodul 301
Spuneam data trecută, stimați prieteni, că acest capitol 15 al Evangheliei după Ioan face parte din discursul de rămas bun al Mântuitorului Isus Hristos (circumscris cap. 13-17), ultimele indicații, recomandări, precizări făcute de Domnul către ucenicii Săi care trebuiau să știe cum să se comporte și la ce să se aștepte după ce Învățătorul nu va mai fi în mijlocul lor. Cap. 14 și 16 prezintă destule puncte comune, asupra cărora vom reveni și când vom parcurge următorul capitol și episod. Este dificil de precizat când și cât de precis și ordonat cronologic ne este redat acest discurs didactic final al li isus Hristos, și poate că nici nu e necesară această rigoare – și pentru că evanghelistul Ioan a prelucrat conform unei logici poetico-simbolice fragmente ce-și găsesc un fir comun tocmai în tonul testamentar al discursului. Cap. 15, în care vom rămâne și azi, poate fi văzut și ca o sumă de două părți: primele 17 versete – discursul Domnului ca Vița autentică (referitor la relațiile din interiorul nucleului din care va genera ulterior creștinismul), iar vers. 18-27 vizând relațiile acestei mini-comunități cu exteriorul, cu lumea și omenirea înconjurătoare...
Adevărul pe care vrea să ni-l comunice puternic, coerent și memorabil Domnul Isus aici este importanța de a rămâne în El, ca premiză/condiție a rodirii, rațiunea de a fi a oricărei mlădițe. Și dacă mai mult despre mlădițe vorbise în primele versete ale cap. 15, în vers. 5 reiterează cele câteva adevăruri capitale despre Sine din context:
Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5)
A fi mlădiță în/din Viță înseamnă a fi unit cu Hristos și a fi părtaș vieții Lui. Rămânând în El, viața Lui curge prin noi și aduce(m) rod! Noi putem opri părtăşia cu Dumnezeu pentru că avem libertate și liberul arbitru, şi putem îngădui – din neglijență sau slăbiciune – ca păcatul să intre în viaţa noastră... sau putem să ne preocupăm excesiv de lucrurile lumii acesteia, depărtându-ne astfel de voia lui Dumnezeu... Dar El vrea să rămânem în El şi să aducem multă roadă! Observaţi că există similitudini cu pilda semănătorului. Vă amintiţi că o parte din sămânţă a căzut pe pământ şi a adus roadă, treizeci, alta şaizeci, adică mai multă roadă şi alta o sută, adică şi mai multă roadă.
Repet: dorința și voia lui Dumnezeu este ca noi să aducem multă roadă. Da, este posibil ca și creștinul firesc să facă „fapte bune”, dar numai credinciosul duhovnicesc, cel care rămâne în Viță, aduce multă roadă, care durează/rămâne. Mlădițele roditoare sunt curățate pentru a aduce mai multă roadă! Dumneze ne curăță prin Cuvânt, uneori prin suferință, doar pentru a ne face tot mai curați și mai roditori – deci pentru a aduce slavă Tatălui, Vierului!
Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard. (Ioan 15:6)
Vă reamintesc că aici este vorba despre roadă, produsul mântuirii noastre, nu despre mântuire. Pavel exprimă acelaşi lucru într-un mod diferit: „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” (Aici este vorba despre lucrările credincioşilor, despre roadele din vieţile lor. Focul va purifica aurul şi argintul şi pietrele preţioase, şi va elimina zgura. Lemnul, paiele şi trestia vor dispărea în fum și-n scrum. Este aceeaşi metaforă folosită şi aici când spune că lucrarea noastră va fi trecută prin foc şi va fi arsă.) „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată.” (1 Cor. 3:11-14). Eu cred că vom primi răsplată doar pentru roadele din vieţile noastre, deși nu noi producem roadă, ci El produce roada din vieţile noastre, atunci când rămânem în El...
A folosi vers. 6 pentru a susține că un creștin își pierde mântuirea și va arde în iad dacă nu aduce mult rod – este o distorsionare străină de spiritul Cuvântului, de adevărul transmis și prin alte versete (Ioan 6:27; 10:27-29 etc.)
O mlădiţă care nu rămâne în Hristos este aruncată afară „şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard.” A rămâne în Hristos nu înseamnă a ne menține mântuiți, ci a trăi în Cuvântul Lui, a trăi o viață de legătură cu El prin rugăciun, ascultare de poruncile Lui, curățire continuă prin cercetare de sine și pocăință. Creștinul care nu rămâne în Hristos devine asemenea sării care și-a pierdut gustul și nu mai este bună de nimic. Faptele/rodurile noastre vor fi încercate prin foc. Aceasta este ideea din 1 Corinteni 3:15: „Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.” Ar putea ajunge în rai, mirosind a foc de tabără, dar nu-şi va pierde mântuirea.
Folosirea diatezei pasive în acest verset (este aruncat afară, sunt strânse, (sun) aruncate în foc, ard etc.) arată că Dumnezeu este Cel care inițiază și administrează aceste acțiuni asupra mlădițelor emancipate. Și apropo de pasivitate, unul din cele mai triste lucruri în ziua de azi este că cei mai mulţi creştini cred că viaţa de creştin normală înseamnă eşec și inerție. Ei elimină din start posibilitatea să aducă multă roadă şi se mulţumesc să trăiască la minima rezistenţă, sperând că vor produce în mod automat ceva, oricât de puțin... Nu uitaţi că Domnul vrea să aducem multă roadă!... și mai multă roadă! Dar dacă nu folosim darurile și ocaziile dăruite de Dumnezeu – da, le vom pierde!
Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei. (Ioan 15:7-8)
Aceasta este o promisiune minunată pentru rugăciunile noastre, dar observaţi care sunt condiţiile. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele” – asta înseamnă ascultare. Atunci vom avea o rugăciune eficientă. Interesant cum aceste condiții pentru o rugăciune eficientă se adaugă celor din cap. 14, unde Domnul spune ucenicilor că rugăciunea trebuie să fie „în Numele Lui”/de dragul Lui, și în conformitate cu învățătura Lui (ceea ce aici înseamnă cuvintele Lui rămase în cei ce ascultă!) Scopul comuniunii şi al rugăciunii este ca Tatăl să fie slăvit. Aici nu poate fi vorba despre rugăciunile pe motive egoiste. Aici este vorba despre aducerea de roadă. Dumnezeu este proslăvit când noi aducem roadă!
Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 15:9-11)
Dumnezeu vrea ca noi să ne simţim liniștiți și confortabili în credința și umblarea noastră în asemănarea cu Hristos. Dragostea lui Dumnezeu este reală, solidă, abundentă – și de ea au parte toți cei ce respectă și împlinesc prescripțiile divine; Domnul Isus a ascultat/ascultă de Tatăl, noi (să) ascultăm/împlinim învățăturile și poruncile Mântuitorului – și-n acest fel ne asigurăm dragostea/harul lui Dumnezeu. Apoi, ca unii care-L avem pe Dumnezeu în noi prin Duhul Sfânt, să nu uităm că una din roadele Duhului Sfânt este bucuria. Nu știu ce să zic despre acei creştini exagerat de pioşi care nu au niciun pic de umor în viaţa lor, dar umblă cu Biblia sub braţ tot timpul. Un creştin care aduce roadă va avea o viaţă plină de bucurie, care include și veselie (desigur nu facilă, și nu forțată!). Un astfel de creştin va fi bucuros la un studiu biblic, dar şi în slujire... la serviciu sau la școală, în familie sau la biserică... O viaţă de părtăşie cu Hristos este o viaţă plină de bucurie!
Pasaju central al acestui capitol 15 se concentrează pe o poruncă enunțată clar și răspicat de Mântuitorul – una care pare nu doar naturală, ci și simplă, accesibilă... pare, dar nu este așa, cred că sunteți de acord cu mine! (Ioan 15:12)
Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu.
Aceasta este un fel de „a 11-a poruncă”! Să nu pierdeţi din vedere că Isus se adresează credincioşilor aici. E natural și logic să gândești că acela care rămâne în Hristos va fi nu doar în relații bune cu ceilalți credincioși, ci va și urmări binele și creșterea lor! (Ba Cuvântul ne îndeamnă să facem asta prioritar!) Iubirea de frați este semnul adevăratului ucenic („Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35)
Trebuie să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit Isus. Este trist să vedem atât de mulţi creştini care se rănesc sau se bârfesc unii pe alţii, producând numai dezbinare. Duhul Sfânt nu lucrează în astfel de medii și condiții. Un om poate studia Biblia şi cu toate acestea să nu asculte această poruncă a Domnului. A iubi aşa cum ne-a iubit El este atât necesar, cât și eficient. Numai Duhul lui Dumnezeu poate pune o astfel de dragoste în inimile noastre!
Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. (Ioan 15:13)
Acesta este testul. Domnul Isus nu doar că a ridicat atât de mult stacheta dragostei, ci a și trecut-o cel dintâi, a aplicat și a împlinit primul această înaltă formă a iubirii! Mai devreme (10:18) sacrificiul a fost descris ca dovedind ascultare de Tatăl, iar aici – este o expresie a iubirii pentru prietenii Săi ucenicii! Dragostea jertfitoare este hristică, și doar ea e iubirea creștină autentică!
Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. (Ioan 15:14)
Același pe care iudeii Îl descriau în batjocură ca „prieten al vameșilor și păcătoșilor”, Se declară/îi declară prietenii Săi pe ucenici, în sensul că El coboară și Se apropie în părtășie intimă de fiecare din ei... Viaţa creştină nu este o asumare martirică a unei existențe lipsite de bucurie și împliniri – ci înseamnă să urmăm modelul și instrucţiunile lui Isus, care sunt foarte clare. Dacă urmaţi aceste instrucţiuni veţi aduce roadă. El Şi-a dat viaţa pentru noi şi ne cere să ascultăm de El. El este prietenul nostru pentru că a murit pentru noi. Noi suntem prietenii Lui dacă ascultăm/împlinim poruncile Lui!
El nu ne cere nouă să murim pentru El. Cineva l-a întrebat pe Dwight L. Moody dacă avea harul de a muri pentru Domnul... Moody a spus că nu-l are dar ştie că, dacă va avea nevoie, Domnul i-l va da! Şi i l-a dat!
Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. (Ioan 15:15-16)
Noi suntem prieteni ai lui Isus nu prin declarațiile noastre, ci în măsura în care facem ce ne porunceşte. El ne spune că Şi-a deschis inima pentru noi. Dumnezeu vrea să ni Se descopere. Amintiţi-vă cum l-a căutat Dumnezeu pe Avraam şi i-a descoperit planul Său, pentru că Avraam era prietenul Lui. Aici Isus spune că ne-a descoperit planul lui Dumnezeu cu privire la noi. Aşa face un prieten! Câţi oameni cunoşti la care te poţi duce să-ţi deschizi inima? Câți ăși deschid inima față de tine? O trăsătură a credinciosului ar trebui să fie aceea că te poţi duce la el să-i împărtăşeşti problemele şi să ai parte de înţelegere, ajutor şi încurajare din partea lui. Aceasta este manifestarea dragostei normale, darmite creștine!!!
Observaţi această afirmaţie: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi”. Multora nu le place doctrina predestinării, dar aceasta este minunată şi practică. Mulţi creştini descurajaţi s-au agăţat de Domnul spunând: „Doamne, Tu m-ai ales şi m-ai chemat, eu sunt copilul Tău!” Dr. G. Campbell Morgan a spus „El m-a ales pe mine, prin urmare eu sunt responsabilitatea Lui.” Aceasta înseamnă încredere!
Acest grup restrâns de ucenici se va împrăştia în câteva ore. Păstorul va fi răstignit, iar oile vor fi risipite. Într-un astfel de moment, Isus le spune „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi.”
Un pastor care se întorsese la Dumnezeu mai târziu fusese vinovat de păcatul hoţiei înainte de a fi mântuit. La scurt timp după ce a început să predice despre Mântuitorul său şi era încă la începutul vieţii de credinţă, a trecut într-o seară pe lângă o fermă, în drumul spre biserică. Era o mare ispită pentru el, dar s-a oprit şi s-a rugat astfel: „Doamne, proprietatea Ta este în pericol, şi nu mă refer la găini!” Este minunat să ne putem ruga aşa!
Scopul minunat al Domnului este ca noi să producem roadă, și nu una perisabilă, ci roadă care să dăinuie. Totul trebuie făcut cu voia și prin puterea Lui. Dacă rămânem în El, putem să ne rugăm în numele Lui! Răspunsul la rugăciunile noastre reprezintă un barometru destul de bun pentru nivelul nostru spiritual.
Apogeul acestei cuvântări despre aducerea de roade îl reprezintă afirmaţia/porunca Lui că trebuie să ne iubim unii pe alţii – imperativul care definește aceste pasaj ioanin.
Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii. (Ioan 15:17)
Aceasta ar trebui să fie relaţia dintre credincioşi, începând cu acel prim nucleu – al ucenicilor – din care va germina ulterior comunitatea creștină, Biserica primară, Biserica creștină așa cum este cunoscută astăzi pe mapamond.
Pe nesimțite însă, Învățătorul îi face conștienți pe ucenicii Săi – în acest discurs de adio – și despre contextul în care există (și se vor manifesta) ei, discipolii și purtătorii de torței/ștafetei hristice. Domnul Isus îi și avertizează pe ucenici, dar le și trasează un mod de raportare la lume, și despre aceasta este vorba în partea a doua a acestui capitol 15.
Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. (Ioan 15:18-19)
De la dragostea pentru frați, Domnul Isus trece la ura din partea lumii. Prin lume, Isus Se referă la întregul sistem al societății care se opune voii, Cuvântului și lucrării lui Dumnezeu. Prințul conducător al acestei lumi este Satan! Dacă sunteţi un adevărat copil al Domnului, lumea nu vă va iubi! De ce? 1. Pt că nici pe Hristos nu L-a iubit, iar noi suntem ai Lui! 2. Pt că noi nu-i mai aparținem ei, lumii... 3. Pt că lumea nu-L (re)cunoaște nici pe Dumnezeu-Tatăl, nici pe Isus Hristos... 4. Pt că lumea a respins natural, organic și perseverent Cuvântul lui Dumnezeu; 5. Pt că Hristos demască neobosit păcătoșenia lumii!
Aș zice că popularitatea unui creştin poate fi un indicator pentru modul în care Îl reprezintă pe Hristos în lume. Nu cred că un creştin poate fi popular în lume. Niciun creştin nu are dreptul de a fi mai popular decât a fost Isus. Fiţi atenţi la compromisurile pe care trebuie să le faceţi pentru a fi popular! Lumea nu va iubi un adevărat copil al lui Dumnezeu. Lumea vă va iubi dacă faceţi parte din lume. Nu trebuie să vă purtaţi într-un mod deosebit sau să fiţi exagerat de pioşi. Lumea vă va urî dacă sunteţi un copil al Domnului. Acest lucru este dificil, mai ales pentru tineri, care îşi doresc foarte mult să se bucure de popularitate. Să le spunem şi tinerilor ce a spus Isus: nu vor fi populari în lume, dacă sunt cu adevărat copii ai Domnului.
Din păcate, sunt oameni în biserică în ziua de azi care nu sunt cu adevărat născuţi din nou şi care, de asemenea, vă vor urî dacă sunteţi copii ai Domnului; îl vor urî pe pastor dacă este devotat Cuvântului lui Dumnezeu... îi vor urî pe cei implicați în slujire, sau pe cei care rodesc... Subliniez: fiţi foarte atenţi la creştinii care sunt populari în rândul lumii!
Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: ‘Robul nu este mai mare decât stăpânul său.’ Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat, dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor. (Ioan 15:20-22)
Nu încercaţi să fiţi mai deosebiţi decât Domnul nostru. Slujitorul nu trebuie să fie mai popular decât Stâpânul. Voi continuaţi să împărţiţi Cuvântul! Cei care persecută au două probleme: nu-L cunosc pe Tatăl şi nu vor să li se descopere păcatele. Isus Hristos a aprins lumina cerească peste sufletele oamenilor. Oriunde aprinde cineva o lumină, niște lucruri se întâmplă... Între altele, șobolanii, şerpii, gândacii, şopârlele (toate lighioanele) care nu suportă lumina fug să se ascundă. Deci lumea urăște și Lumina, și pe cei care aprind lumina! Isus a spus: „M-au urât fără motiv!” Nu există un motiv pentru care oamenii Îl urăsc pe Isus. Sau, mai bine zis, motivul este intrinsec: firea păcătoasă a omului!
Cine Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu. (Isus 15:23)
Și acesta este un verset important. Lumea nu urăşte ideea de Dumnezeu, ca o entitate vagă, îndepărtată. Lumea Îl urăşte pe Dumnezeu pentru că Se opune păcatului, echivalentul plăcerii pentru oameni! Pentru că Hristos cere sfințenie și corectitudine și bucurie și sărăcie... Pentru că cei doi – Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul sunt una în mărturia lor (deopotrivă cu Dumnezeu-Duhul Sfânt, desigur, dar acesta este mai confuz pt mulți!) De aceea spune Isus că dacă cineva Îl urăşte pe El, Îl urăşte şi pe Tatăl. Puteţi spune că credeţi în Dumnezeu şi să vă bucuraţi de popularitate. Testul important este relaţia şi atitudinea voastră faţă de Isus Hristos. Nu puteţi să vă bucuraţi de popularitate în lume, şi să credeţi în Domnul Isus Hristos – pentru că pe El lumea Îl urăşte!
Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat, dar acum le-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu. Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: ‘M-au urât fără temei.’ (Ioan 15:24-25)
Un zeflemitor a spus: „Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Lui, şi acum omul îl crează pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa!” (Ba chiar am văzut și o carte cu titlul: „După chipul și asemănarea omului”) Acesta este Dumnezeul pe care şi-l doresc, şi care ar vrea ei să conducă Universul. Citatul din finalul vers. 25 este din Psalmii 35:19 şi 69:4, unde scrie că oamenii Îl urăsc fără temei pe Isus Hristos, sau mai exact pentru că El este autentic, iar oamenii şi-au creat un dumnezeu care nu este Dumnezeul Bibliei. (Ioan 15:26-27)
Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. Şi voi de asemenea veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început.
Apropo de Duhul Sfânt (despre care menționam mai devreme – El este din nou numit aici „Mângâietorul”, vom reveni asupra acestui titlu în edițiile viitoare). Duhul Sfânt mărturiseşte despre Hristos. Dacă pentru voi Isus Hristos este real, aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Unul din modurile în care putem spune dacă/unde/când Duhul lui Dumnezeu lucrează, este să vedem dacă Hristos este glorificat. Dacă Domnul Isus nu este pentru voi atât de real pe cât vă doriţi voi, cereţi-I Duhului lui Dumnezeu să lucreze în inima voastră. Avem cu toții nevoie ca Hristos să fie real în vieţile şi inimile noastre, mai cu seamă în aceste vremuri!
Isus nu doar le recomandă, ci îi anunță pur și simplu pe ucenicii Săi că vor mărturisi despre El, datorită lucrării Duhului în ei – iar ei cu siguranţă au făcut asta! (Dovadă: acum studiem mărturia lui Ioan despre Domnul Isus Hristos!) Nimeni în afară de apostoli nu ar fi putut aduce o astfel de mărturie, credibilă pentru că originală: ei au fost cu Isus de la început! Fie ca și noi să rămânem până la capăt cu Domnul nostru!
Ne oprim aici azi, vă mulțumim și pentru atenția acordată, și pentru că ne vom întâlni data viitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu!