Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 15:1-14 | Itinerar Biblic | Episodul 300
Dragi ascultători, cu fiecare ediție dăm câte-o pagină din această fastuoasă scriere nou-testamentară care este Ev. după Ioan, și ne apropiem de deznodământul (de fapt binecunoscut) al protagonistului principal – Isus Hristos. Am ajuns la cap. 15, care (alături de cap. 16) constituie fie a doua parte a discursului de rămas bun al Domnului Isus, fie al doilea discurs – aceasta în funcție și de perspectiva exegetică din care abordăm acest capitol. Textul peste care ne vom uita în două episoade consecutive poate face parte din cuvântarea lui Isus din odaia de sus... deşi este posibil ca Domnul să nu fi spus aceste lucruri acolo. Putem și presupune că nu mai erau în casă, pentru că la sfârşitul capitolului 14, Isus spune hotărât: „Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!”
Deci e posibil și ca Domnul să fi spus aceste lucruri (care apar în capitolele 15 şi 16) pe drumul de la camera de sus spre grădina Ghetsimani, iar apoi, în capitolul 17 să avem rugăciunea rostită în grădină. Probabil că ceata trecea fie prin niște vii, fie pe lângă decorațiile cu struguri și vie ale Templului, pentru că Domnul face o puternică analogie cu vița și mlădițele, una dintre cele mai energice și „suculente” învățături Mântuitorului.
Pentru că abordarea din acest episod nu va fi – cum v-am obișnuit – chiar una întru totul ordonată, „la rând”, vă propun să citim de la bun început, integral și „dintr-o suflare” această învățătură în egală măsură metaforizată și clară – primele 11 vers. din Ioan 15:
Eu sunt adevărata Viţă şi Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce rod, El o taie, şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţeşte, ca să aducă şi mai mult rod. Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard. Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 15:1-11)
Dacă mulţi comentatori biblici sunt de părere că Domnul a rostit cuvintele redate în acest capitol fie în Valea Chedron, fie pe Muntele Măslinilor, unde în perioada aceea era o vie – alți comentatori, printre care se numără şi JVMcGee, afirmă că Isus în noaptea aceea S-a dus la templu, urmând Legea (pe care de altfel a împlinit-o sistematic și consecvent). Porţile trebuie că erau deschise în timpul nopţilor Paştelui. Acele porți erau în sine o atracţie turistică: fuseseră turnate în Grecia, apoi trimise pe mare până în Ierusalim şi montate la templul lui Irod. Porţile Templului erau făcute din bronz şi aveau lucrate în ele o viţă din aur. Via este un simbol pentru poporul Israel, aşa cum vedem şi din următorul fragment din Psalmul 80: „Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri şi ai sădit-o. Ai făcut loc înaintea ei, şi ea a dat rădăcini şi a umplut ţara.” (Ps. 80:8-9) De asemenea, în Isaia 5 putem citi următoarele: „Voi cânta Preaiubitului meu, cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie, pe o câmpie foarte mănoasă... Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare!” (Isaia 5:1, 7). Să mai citim şi Ieremia 2:21: „Te sădisem ca o vie minunată şi de cel mai bun soi: cum te-ai schimbat şi te-ai prefăcut într-o coardă de viţă sălbatică?” Iar în cartea Osea se spune: „Israel era o vie mănoasă care făcea multe roade. Cu cât roadele sale erau mai multe, cu atât mai multe altare a zidit; cu cât îi propăşea ţara, cu atât înfrumuseţa stâlpii idoleşti.” (Osea 10:1) Este clar că via este un simbol al poporului Israel.
În acest context, și puternic influențat de simbolistica pregnantă de care desigur era conștient, Isus face niște afirmații revoluţionare. Poate că pentru cei de azi familiarizați cu Noul Testament ele nu mai înseamnă mare lucru, dar pentru ucenici erau și noi și șocante:
Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Vierul. (Ioan 15:1).
Cuvântul original folosit aici pentru „adevărata” este gr. aleµthinos, care înseamnă „autentic”. Putem spune despre un lucru că – din punct de vedere logic – este adevărat sau fals, eronat... sau un lucru poate fi adevărat în sensul de autentic, original. Aici este folosit al doilea sens. Am mai întâlnit acest cuvânt, folosit în acelaşi mod, în Evanghelia după Ioan. Ioan Botezătorul reflecta lumina, dar Isus era/este adevărata Lumină. Moise a supravegheat hrănirea poporului în pustie, dar Isus este adevărata Pâine. Aici Isus spune „Eu sunt adevărata Viţă, Eu sunt Viţa autentică.”
Aceşti ucenici crescuți în cultura iudaică aveau o gândire modelată după învăţăturile Vechiului Testament. Isus le spune acum că Israelul nu este via autentică. Identificarea lor cu poporul lui Israel şi cu religia iudaică nu era lucrul cel mai important. „Eu sunt adevărata Viţă” spune Isus. Cel mai important lucru pentru apostoli era raportarea faţă de Isus. Acest gând era revoluţionar!
Domnul a folosit o metaforă deosebită şi a spus foarte clar că nu sunt esenţiale ritualurile sau apartenenţa la o religie. Noi trebuie să ne identificăm cu Hristos! Suntem în Hristos prin botezul Duhului Sfânt din momentul în care ne încredem în Hristos ca Mântuitor personal şi suntem născuţi din nou în calitate de copii ai Domnului.
„Tatăl Meu este Vierul”. Şi aceasta este o afirmaţie la fel de şocantă. În pildele şi în scrierile din Vechiul Testament, Dumnezeu este proprietarul viei. Aici este viticultorul, fermierul, cel care are grijă de vie. Isus este Viţa adevărată, iar Tatăl este Cel care are cu adevărat grijă de El!
În Vechiul Testament se profeţise că Domnul Isus va creşte înaintea Lui ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. Amintiţi-vă de câte ori L-a salvat Tatăl pe Isus din mâna Diavolului care ar fi vrut să-L omoare. Tatăl care S-a îngrijit de Vie Se va îngriji şi de mlădiţe! Mlădiţele trebuie doar să rămână în Vie. Pentru ce? Pentru a fi în siguranță... dar în primul rând: pentru a aduce roadă.
Sunt trei cuvinte sau idei foarte importante pe care le vom studia în continuare.
Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce rod, El o taie, şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţeşte, ca să aducă şi mai mult rod. (Ioan 15:2)
„În Mine”, adică în Hristos, înseamnă să fim salvaţi. Există cuvinte mult mai dificile, precum răscumpărare, împăcare, îndreptăţire, care acoperă diferite faze ale mântuirii. Însă întregul spectru al mântuirii este cuprins în aceste cuvinte simple: „în Mine” (Hristos). Sunt doar două feluri de oameni: cei ce sunt în Hristos, şi cei ce nu sunt în El. Cum putem ajunge să fim „în Hristos”? Prin naşterea din nou. Atunci când te încrezi în Hristos ca Mântuitor, devii copil al Domnului prin credinţă. Eşti născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt face și altceva foarte important: El nu doar locuieşte în voi, dar vă şi botează. Acesta este modul prin care orice credincios este transplantat, altoit în trupul lui Hristos – devenind asemenea cu „orice (altă) mlădiţă care este în Mine”.
Acest paragraf este adresat credincioşilor, celor care sunt deja în Hristos. Isus nu vorbeşte aici despre modul prin care o persoană este mântuită. De fapt, nu e deloc vorba despre mântuire aici. Mai degrabă vorbeşte despre rodnicie – a aduce/produce rod, aceasta este expresia asupra căreia ne vom opri în continuare. Roadele sunt menţionate de şase ori în primele zece versete. Vom vedea mai târziu că există trei niveluri în ce priveşte aducerea de roade: rodnicie, multă rodnicie, şi mai multă rodnicie. Aceasta este tema principală a acestui fragment: aducerea de roadă.
„Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie.” În alte locuri din NT tăierea mlădițelor se referă la înlăturarea israeliților necreduncioși, însă aici se referă la creștini – ei sunt „în Mine”... Unde duce Domnul mlădița tăiată? Departe de locul unde putea aduce roadă. Ascultaţi cum descrie aceasta în versetul 6 (vom reveni apoi la versetele 3-5).
Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard. (Ioan 15:6)
Cineva ar putea spune: „Aceasta sună ca şi cum ţi-ai putea pierde mântuirea!” Dar nu este aşa, amintiţi-vă că în acest paragraf este vorba despre aducerea de roade, nu despre mântuire. Este vorba despre rezultatele trăirii tale ca răscumpărat.
În primul rând, care sunt roadele? Eu nu cred că roadele despre care vorbeşte Isus aici sunt neapărat (sau numai) sufletele câştigate, aşa cum cred foarte mulţi oameni. Cred că această câştigare a sufletelor este un produs secundar, nu roada în sine. Roada este roada Duhului Sfânt. „Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” (Gal. 5:22-23) Aceasta este recolta vieţii unui credincios. Rămânerea în Hristos va produce o rugăciune eficientă, roade fără sfârşit şi bucurie cerească.
Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. (Ioan 15:7)
Aceasta este rugăciunea eficientă.
Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei. (Ioan 15:8)
Aceasta este roada adusă neîncetat.
V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 15:11)
Aceasta este bucuria cerească.
Dacă are cineva această roadă în viaţa sa, acea persoană va aduce pe alţii la Dumnezeu prin chiar trăirea sa „altfel”! Deci, câștigarea de suflete este un produs secundar.
„Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie...” El vrea ca noi să producem roadă. Dar dacă o mlădiţă nu aduce roadă, cum o dă la o parte? O modalitate este prin scoaterea persoanei din contextul favorabil producerii roadei. Cunosc mulţi oameni care au fost daţi la o parte pentru că nu mai erau folositori în lucrarea lui Dumnezeu. Printre ei se numără şi predicatori şi laici. Înlăturarea unei astfel de mlădiţe nu înseamnă că aceşti oameni îşi pierd mântuirea, dar aceşti oameni sunt luaţi din locul în care produceau roadă.
Uneori, această îndepărtare din locul în care un om poate aduce roadă se produce prin moarte fizică. Eu cred că asta vrea Ioan să spună în 1 Ioan 5:16 când vorbeşte despre păcatul care duce la moarte. Un creştin poate păcătui până când Dumnezeu îl va scoate din locul în care poate aduce roadă, prin moarte. Anania şi Safira au fost înlăturaţi prin moarte din biserica primară, care era o biserică sfântă, aducătoare de roadă. Aceşti doi mincinoşi nu puteau sta în acea biserică. Din păcate aceşti oameni au destui corespondenți în unele din bisericile din ziua de azi! Atenție: Dumnezeu nu i-a acceptat în biserica primară!
„Pe orice mlădiţă care aduce rod o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.” (vers. 2) Cuvântul grecesc este kathairoµ, care înseamnă „a purifica”. Unii oameni consideră că această curăţire înseamnă plivire. El face şi acest lucru, dar aici se referă la curăţire.
Nu încape nicio îndoială că Domnul pliveşte. El scoate din viaţa noastră lucrurile nepotrivite, şi această acţiune este uneori dureroasă. El îndepărtează lucrurile care devin obstacole pentru noi. Eu pot să vă spun din experienţă că atunci când se întâmplă asta este dureros. Cred că Domnul a plivit viaţa mea atunci când a îngăduit să am cancer (JVMcGee). El pliveşte lucrurile care ne împiedică să aducem roadă.
Unul din motivele pentru care acest proces este dureros pentru atât de mulţi copii ai lui Dumnezeu este faptul că aceştia se îndepărtează atât de mult de Dumnezeu, de părtăşie. Cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu, cu atât este mai puţin dureros procesul. Îmi aduc aminte de perioada în care eram la şcoală şi mai chiuleam de la ore. Ne lăsam cărţile la şcoală şi plecam la pescuit într-un golfuleț apropiat. Ne distram de minune, chiar dacă nu prindeam nimic. Ne întorceam la şcoală aproape de ora de ieşire, ne luam cărţile și ne întorceam cuminți acasă, astfel încât părinţii să nu bănuiască faptul că am chiulit de la şcoală. Directorul şcolii şi-a dat seama ce făceam şi într-o zi, când ne-am întors la şcoală să ne luăm cărţile, a intrat peste noi şi ne-a spus: „Mă bucur să vă văd!” A trebuit să mergem în biroul lui şi să aşteptăm până când şi-a terminat treaba. (Mai trecusem prin situaţii similare.) Unul dintre colegii mei trecuse prin situaţii de genul acesta de multe ori înainte şi ne-a dat nişte sfaturi foarte bune. Ne-a spus că atunci când încearcă să ne lovească să ne apropiem de el. Cu cât eram mai aproape, cu atât era mai puţin dureros. Astfel, atunci când m-a lovit prima dată, m-am apropiat foarte mult de el şi eram în acelaşi loc cu pumnul lui şi nu putea să mă lovească deloc.
Aplicând în domeniul spiritual, acesta este un sfat foarte bun şi pentru situaţiile în care Domnul ne curăţeşte. Domnul curăţeşte („mustră și pedepsește”) pe cei pe care-i iubeşte. Asta nu arată că ne e împotrivă, El încearcă să aducă roadă în viaţa noastră. Noi avem tendinţa să ne plângem şi să ne depărtăm de El, dar dacă ne-am apropia ar fi mai puţin dureros.
Dar „curăţirea” de care vorbeşte aici este purificare. Când mă aflam în Betleem am văzut că în vie lăsau strugurii să crească pe pământ şi puneau pietre sub ciorchini. Ei spală strugurii când îi culeg pentru că înainte se murdăresc de praf şi substanţe chimice. Astfel, Domnul intră în vieţile noastre şi le ridică, și-apoi ne curăţă ca noi să putem aduce roadă. Cum face acest lucru? (Ioan 15:3)
Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.
„Curaţi prin cuvânt.” Curăţirea se realizează prin Cuvântul lui Dumnezeu. Puterea de purificare a Cuvântului lui Dumnezeu este un lucru deosebit. Auzim atât de multe despre minunile din zilele de curăţire, în vremea noastră, dar mie nu mi-au părut niciodată aşa miraculoase pe cât se susţine. Adevărata curăţire este cea obţinută prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu! „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi rămâne în veac.” (1 Pet. 1:22-23) Am fost născuţi din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu, am fost spălaţi de păcatele noastre. Dar, pe parcursul umblării noastre pe pământ, ne murdărim şi avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu să ne curăţească încontinuu. Este un motiv serios pentru care să studiem Biblia: pentru a fi curăţaţi! „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” (Ps. 119:9).
Există credincioşi care susţin că poţi trăi oricum, atâta vreme cât crezi cu convingere că mântuirea se obţine prin harul Domnului. Dar credeţi-mă, Dumnezeu ne arată prin Cuvântul Său când nu umblăm în conformitate cu voia Lui. Testul adevărat pentru a şti dacă o persoană are o relaţie autentică cu Dumnezeu este dacă studiază Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă se lasă transformat de acesta. Dumnezeu vrea ca noi nu doar să citim, ci să și împlinim Cuvântul, să ascultăm de Cuvântul Său!
„Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău.” (Ps. 119:67). „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.” (Ps. 119:71). El ne trece prin nenorociri pentru a ne aduce la Cuvântul Său, pentru a putea să împlinim voia Lui. Eu cred că cei mai periculoşi oameni sunt cei care sunt activi precum termitele în bisericile noastre, dar nu studiază Cuvântul lui Dumnezeu. Eu cred că aceşti oameni reprezintă cel mai mare pericol împotriva Cuvântul lui Dumnezeu şi a planului lui Hristos pentru lumea aceasta. Trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l aplicăm în vieţile noastre!
Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. (Ioan 15:4)
Am ajuns în sfârșit la al treilea cuvânt pe care vreau să-l subliniez, a rămâne (folosit de cel puțin 13 ori în aceste prime 11 versete, ideea de bază fiind stabilitatea relației/părtășiei.) A rămâne în Hristos presupune comuniune permanentă cu El. Am vorbit despre puterea purificatoare a Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta face parte din această comuniune. Trebuie să fim curăţiţi zilnic. Există o povestire despre Spurgeon care s-a oprit în mijlocul străzii, şi-a scos pălăria şi s-a rugat. Unul din diaconii lui l-a văzut şi l-a întrebat pentru ce a făcut asta. Spurgeon a răspuns că între El şi Domnul apăruse un nor şi a vrut să-l dea la o parte imediat, s-a oprit să-şi mărturisească gândul păcătos. Trebuie să-I mărturisim Domnului păcatele pentru a rămâne în comuniune cu El, pentru a rămâne în El.
Pentru a rămâne în El, trebuie de asemenea să păzim poruncile lui.
Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. (Ioan 15:10,14)
Avem cântări cu mesaje cum ar fi „Niciun prieten nu-i bun ca Isus” sau „Un prieten bun și-un frate”. Vreau să v-o spun prietenos: astăzi nu mai există un Isus umil, blând... ci un Hristos proslăvit care stă la dreapta lui Dumnezeu. A-L numi pe Isus prietenul nostru este un sentimentalism, și sper să nu vă supăr foarte mult dacă-l apreciez drept greşit! (JVMcGee) Nu de asta avem nevoie astăzi, ci de o cercetare sinceră a inimii și atitudinii noastre. Dacă aş spune că preşedintele țării este prietenul meu, l-aş coborî la rangul meu. Dar dacă el spune despre mine că sunt prietenul lui, da – e un lucru grozav! Să nu-L coborâm pe Isus, ci să-L lăsăm pe El să ne înalțe! Auziți ce spune Isus: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.” Facem noi ce ne-a poruncit Isus? Ascultarea este esenţială pentru comuniune.
Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. (Ioan 15:9)
A rămâne în El înseamnă comuniune continuă. Aceasta este relaţia dinre mlădiţă şi vie. Aveam un teren în California (JVMcGee) unde crețtean patru pomi de avocado, trei portocali şi un mandarin. Nu a trebuit niciodată să le spun ramurilor că trebuie să rămână în pom pentru a putea aduce roadă. Nu mi s-a întâmplat niciodată – noaptea, sau când veneam acasă pe neaşteptate – să inspectez ramurile sau să le păzesc să nu fugă din pom. Ele au rămas în pom şi-așa produceau fructe.
Veți zice probabil că sunt grosolan, dar mulţi creştini cred că pot trăi ca și cu Diavolul toată săptămâna, iar sâmbătă seara se pregătesc să-L laude și să-L slujească pe Domnul duminica. Și eu am făcut asta – fără să-mi dau seama – mulți ani. Dar pentru a putea aduce roadă trebuie să fim în comuniune permanentă cu El. Asta înseamnă că şi atunci când te trezeşti dimineaţa, şi când eşti la birou, şi când conduci maşina, trebuie să rămâi în comuniune cu El!
Sper să rămâneți în comuniune cu Domnul și după finalul acestui episod, și mai sper să ne întâlnim și data viitoare, ca să continuăm să extragem seve din cap. 15 al Ev. după Ioan! Pe curând, deci!