Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 14:12-31 | Itinerar Biblic | Episodul 299
Dragi prieteni, cred că suntem marcați de profunzimea și amplitudinea deschiderilor spirituale pe care le regăsim în cuvintele Mântuitorului din discursul Său didactic dar și consolator, pe care ni-l relatează evanghelistul Ioan începând din cap. 13... unde Isus le predă ucenicilor strânși la masa pascală o lecție de smerenie, o lecție de sfințenie și o lecție de sinceritate/autenticitate versus ipocrizie – cum am subliniat la momentul portivit...
În odaia de sus, Învățătorul încearcă să-Și liniștească și să-Și îmbărbăteze ucenicii – tulburați atât de ieșirea precipitată din scenă (în noapte) a lui Iuda, cât și de cuvintele Domnului care-i tulburau și pe care nu știau cum să le traducă (așa cum deducem din intervențiile succesive ale lui Petru, Toma și Filip). Miza și mesajul principal al cuvintelor Domnului viza plecarea Lui de pe pământ – pe care aici în cap. 14 Domnul încearcă s-o explice pe înțelesul lor, și s-o motiveze; era necesar ca El să Se întoarcă la Tatăl: 1. Ca să pregătească un loc pentru ei (vers. 1-6); 2. Ca să le descopere voia Tatălui (vers. 7-11); 3. Să le motiveze/stimuleze/ordoneze viața de rugăciune (vers. 12-15); 4. Ca să le poată trimite Duhul Sfânt (vers. 16-26); 5. Să le facă parte de pacea Lui unică (vers. 27-31).
Am parcurs data trecută primele 11 versete, din care au rezultat primele două rațiuni importante ale întoarcerii acasă a lui Isus: să le pregătească un loc și să le descopere voia Tatălui. Stând la mijloc, între ucenici și Tatăl – așa cum stă de altfel și astăzi, supremul și unicul Mijlocitor necesar și suficient între om și Dumnezeu! – Domnul Isus nu uită ca sistematic să le îndrepte privirile alor Săi către Tatăl lor, atribuindu-I lui toto creditul pentru tot ce spunea și făcea El! „Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” – declarase în vers. 10. Deci, de fiecare dată când vorbea sau tăcea, împlinea voia Tatălui. Toate faptele Lui erau dictate de Tatăl ceresc. Observaţi că Isus este întrerupt de mai multe ori în discursul Său. Prima dată Îl întrerupe Petru, apoi Toma, şi apoi Filip... Și pe fiecare El îi liniștește cu astfel de cuvinte (vers. 11): „Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea.”
Iar de la vers. 12, Domnul adaugă o altă motivație pentru ce avea să se întâmple: deprinderea secretului rugăciunii ascultate (o preocupare a oricărui Maestru spiritual!):
Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl: (Ioan 14:12)
Pentru a înţelege aceste cuvinte, vreau să vă spun că în manuscrisele originale, cuvântul „altele” nu apare, așa că se pare că a fost adăugat de copiști sau traducători, pentru a completa sau sublinia ideea. O traducere mai exactă ar fi: „lucrările pe care le fac Eu le vor face şi ei, şi chiar mai multe!”
Câtă vreme Domnul nostru a fost pe pământ a făcut multe lucrări mari şi minuni măreţe. Ucenicii cu care el stă de vorbă aici făcuseră și ei – ca însoțitori ai Lui și împuterniciți de El! – aceleaşi lucruri: au vindecat bolnavi şi au înviat oameni din morţi. Dar Isus spune că cei care cred în El vor face lucrări mai mari. Care sunt aceste lucrări mai mari? Se referă la minunile și binecuvântările experimentate de ucenici și relatate în cartea Faptele apostolilor. De exemplu, Simon Petru, care s-a lepădat de Domnul în noaptea în care a fost arestat, a ţinut mai târziu o predică în urma căreia 3000 de oameni au fost zguduiți și convertiți! Mă gândesc apoi la mulţi alți oameni ai lui Dumnezeu din trecut care şi-au dedicat viaţa scopului de a aduce oameni la Hristos. Mă gândesc la misionari, oameni harnici și curajoși precum George L. Mackey, care a mers în Uganda și care a avut un impact deosebit: l-a propovăduit pe Mântuitorul răstignit, înviat, proslăvit, care Se va întoarce...
Așadar, dacă cineva aude Cuvântul proclamat, Îl primeşte pe Hristos şi este mântuit, aceasta este o minune mai mare decât vindecarea bolnavilor. Nu-i aşa? Ce este mai bine: să vindeci sufletul sau să vindeci trupul? Când Isus Hristos a fost pe Pământ, a făcut minuni prin care a înviat oameni în trup, dar noi Îl putem propovădui pe Isus Hristos, şi astfel oamenii pot primi viaţă veşnică în trup şi suflet. Cea mai mare realizare este să poţi aduce oameni într-o relaţie bună cu Dumnezeu!
Iar lucrările acestea sunt considerate „mai mari” pentru că – dacă El era totuși Dumnezeu întrupat, Om adevărat dar nu mai puțin Dumnezeu – noi nu suntem decât niște vase de lut, împuternicite, valorificate, activate, sublimate de Însuși puterea Sfintei Treimi!
Cum se fac aceste lucrări mai mari? „Pentru că Eu Mă duc la Tatăl”. Tot Hristos este Cel care lucrează şi astăzi, dar – prin trupurile fragile ale oamenilor. Eu sunt impresionat că pot prezenta un mesaj biblic la radio şi că există oameni care se întorc la Hristos pe această cale. Și acesta este un exemplu de asemenea „lucrări mai mari”. Dacă Isus Hristos ar vorbi astăzi oamenilor, aceasta ar fi o lucrare foarte mare. Dar când Isus Hristos Se foloseşte de oameni ca mine şi ca tine pentru a transmite un mesaj care să ajungă la alţi oameni, aceasta este o lucrare... mai mare! Nu care cumva însă a ne considera mai bravi, mai buni mai eficienți decât Domnul nostru! Nici măcar să nu ne treacă prin cap să ne comparăm cu El, de fapt cu nimeni altcineva, nici măcar unii cu alții! Domnul are talanți, chemări, lucrări, trimiteri individualizate, speciale, pentru fiecare dintre noi! Noi suntem chemați să le împlinim cu atitudine de robi netrebnici, și nu să ne împăunăm cu mari lucrări sau cu rezultate spectaculoase... Nimic din ce facem, nu facem noi – ci Domnul împlinește prin noi! Să-L lăsăm deci pe El să Se laude cu noi, și cu lucrările acestea mari și „mai mari”!
Aţi observat cât de des vorbeşte Isus despre Tatăl Său? Tatăl este menţionat de vreo douăzeci de ori în acest paragraf, şi de fiecare dată Isus este cel care-L menţionează.
...şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. (Ioan 14:13-14)
El continuă ideea şi afirmă că aceste lucruri mai mari vin în urma rugăciunilor. Din păcate, evanghelizarea prin rugăciune este atât de neglijată astăzi! Domnul spune: „Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.”
Aceste versete sunt înţelese greşit de unii oameni. Foarte mulţi oameni au luat acest verset aşa cum un câine ia un băţ şi fuge cu el. Ei spun că s-au rugat, dar Domnul nu le-a răspuns. Am întâlnit creştini care mi-au spus că au luat acest verset în sens literal. S-au rugat, dar Dumnezeu nu le-a răspuns. Apoi m-au întrebat ce nu este în regulă. Eu le-am spus că au interpretat greşit versetul. Trebuie să citească tot contextul. Mesajul întreg este prezent în acest paragraf. A te ruga în Numele Lui înseamnă a te ruga spre slava Lui, cerând ceea ce-și dorește El, sau ceea ce ar cere și El dacă L-am auzi rugându-Se lângă noi!
Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. (Ioan 14:15)
Să vedem acum care este sensul acestor trei versete. Ce înseamnă să cerem în numele Domnului? Să ne rugăm „în numele Lui” înseamnă să stăm în prezenţa Sa. Să ne identificăm cu El, să fim uniţi cu Hristos. Înseamnă să recunoaştem meritele Fiului binecuvântat al lui Dumnezeu, când stăm în prezenţa Lui. Noi nu putem sta în prezenţa lui Dumnezeu prin meritele noastre. El nu-mi ascultă mie rugăciunile pentru că sunt... Vernon McGee!... şi de asemenea nu ascultă rugăciunile voastre pentru că sunteţi nu știu ce persoane importante. El ne ascultă rugăciunile atunci când acestea sunt făcute în numele lui Hristos. Menţionarea numelui lui Isus nu este doar o formulă cu care ne încheiem rugăciunile. Rugăciunea făcută în numele Lui are rolul de a-L proslăvi pe El şi de a-I recunoaşte meritele.
„Voi face acel lucru, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul”. Rugăciunea care Îi dă lui Dumnezeu prilejul de a fi glorificat în Fiul Său este rugăciunea care va primi răspuns. Atunci când ne rugăm în Numele lui Isus şi pentru slava lui Dumnezeu nu ne rugăm în mod egoist, ci ne rugăm prin El, ceea ce dorește El. Ne rugăm ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.
Este foarte importantă de asemenea şi ascultarea noastră faţă de Hristos. Această promisiune este făcută celor ce-L iubesc, iar acest fapt se vede prin faptul că cei care-L iubesc păzesc poruncile Lui. Dragostea se vede în ascultarea noastră faţă de Hristos. Un creştin nedisciplinat nu poate spune că-L iubeşte pe Domnul Isus. Un creștin care se sforțează și trage de el cârtind, ca să împlinească scrâșnind cu obidă, voia și poruncile Domnului său – nu arată că-și iubește Mântuitorul... și să nu se aștepte să primească răspunsuri la rugăciuni!
Voi în ce situaţie sunteţi? Îl iubiţi pe Isus? Păziţi poruncile Lui pentru că-L iubiţi?
Se spune despre predicatorul Harry Ironside că era în vizită la o biserică şi urma să ia cuvântul într-una din serile săptămânii. Tânărul pastor care stătea lângă el i-a arătat o tânără doamnă şi i-a spus că ea fusese o membră activă a bisericii, dar a început la un moment dat să urmeze căile lumii. Nu mai fusese de multă vreme la biserică. În seara aceea, dr. Ironside a predicat din acest fragment al Evangheliei după Ioan. După predică, doamna respectivă a venit la el furioasă foc. „Cum îndrăzniţi să spuneţi oamenilor că dacă vor cere ceva în Numele lui Isus, El va face acel lucru?” Predicatorul a răspuns: „Nu vreți să stăm puţin de vorbă, să vedem care este părerea dumneavoastră?” Ea a început să-i spună că tatăl ei a fost bolnav grav cu câteva luni în urmă. În timp ce doctorul era la el în cameră, ea a îngenuncheat şi s-a rugat în numele lui Isus pentru refacerea tatălui său. Când doctorul a coborât din camera lui i-a spus că tatăl ei murise. „Acum”, a zis ea, „să nu-mi spuneţi mie că Dumnezeu Îşi împlineşte promisiunile.” Harry Ironside a răspuns: „Dar aţi citit şi versetul următor: «Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele»?” Apoi predicatorul a întrebat-o ce ar face dacă ar găsi un cec pe alt nume şi ar încerca să-l încaseze semnând acel nume. Ea a spus că aceasta ar fi o înşelăciune. Atunci el i-a arătat acest verset: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.“ Şi a întrebat-o: „Dumneavoastră aţi făcut acest lucru?” Ea s-a înroşit foarte tare. Apoi el i-a explicat doamnei că ea încerca să facă acelaşi lucru pe care-l face un om care vrea să încaseze un cec scris pe alt nume. Trebuie să înţelegem că ascultarea de El este dovada faptului că Îl iubim, iar această promisiune este pentru cei care-L iubesc sincer, dezinteresat, „nu cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul”!
Pe nesimțite – și fără pretenția că a elucidat subiectul rugăciunii ascultate, după voia și plăcerea Tatălui – Domnul Isus le oferă în următoarele versete, printr-o argumentație cursivă și decurgând neforțat din tot ce spusese până atunci, un alt motiv pentru care era necesar ca ei să înțelagă și să accepte că întoarcerea Lui la Tatăl era o necesitate, și anume: trimiterea Duhului Sfânt!
Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. (Ioan 14:16-17)
Domnul Isus va vorbi predilect despre Duhul Sfânt în aceste capitole (14-16) din Ev. după Ioan. Aici, El Îl numește „Mângâietorul” (literal: „Cel care stă alături pentru a te ajuta”). „Alt” înseamnă „altul de același fel”, deoarece Duhul este Dumnezeu, așa cum Hristos este Dumnezeu. Mângâietorul care va locui în ucenici va lua locul Mântuitorului care locuia alături de ucenici! Acesta este un fapt unic, măreț, revoluționar al vremii în care trăim: Duhul Sfânt a locuit pe Pământ şi înainte de ziua Cincizecimii, dar de atunci El a început să locuiască în sufletul celor credincioşi. În aceasta constă noutatea!
Când vorbim despre Duhul Sfânt, cele două cuvinte „Duh“ şi „Sfânt“ Îl descriu, dar numele Lui, dacă El are un nume, este Mângâietorul. El este Cel puternic care rămâne cu noi totdeauna.
De asemenea, El este numit Duhul adevărului; Duhul folsoește Cuvântul – care și el este Adevărul – pentru a-i convinge pe păcătoși și pentru a-i îndruma și susține pe sfinți! El nu spune că lumea nu va primi Duhul adevărului. El spune că lumea nu-L poate primi, pentru că El vine ca răspuns la credință! Dacă am putea înţelege noi acest lucru! Duhul Sfânt îi poate descoperi Cuvântul lui Dumnezeu celui credincios, dar cel nemântuit trebuie mai întâi să creadă în Isus Hristos şi să-L accepte ca Mântuitor personal. Omul firesc, nemântuit, necredincios nu-L poate vedea, pentru că El poate fi văzut (şi I se poate aduce închinare) doar în duh şi în adevăr. Îl percepem pe Dumnezeu doar prin ochii spirituali. Doar Duhul Sfânt este cel care ne poate deschide ochii spirituali, pentru ca noi să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este un Învăţător care ne conduce spre adevăr. Fără El, Biblia rămâne o carte de istorie, o carte care prezintă fapte. Doar Duhul Sfânt ne învaţă și ne ajută să pricepem și să acceptăm adevărurile Bibliei. Duhul Sfânt a fost în lume, dar Isus spune că de acum, El „va fi în voi“.
Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. (Ioan 14:18)
Se discută mult despre intenția Domnului exprimată prin aceste cuvinte. „Mă voi întoarce la voi” înseamnă de fapt „Vin la voi” (la prezent!); afirmația aceasta poate include mai multe aspecte: întoarcerea Domnului printre ucenici după Înviere; venirea la ei prin Duhul Sfânt; venirea lui viitoare pentru a-i lua la cer.
În orice caz, fără Domnul și fără Tatăl, credincioșii nu doar că sunt mai mult decât orfani, dar nici nu-și mai justifică numele! Or, Domnul Isus promite aici că nu ne va lăsa orfani, ci va veni la noi – întâi în persoana Duhului Sfânt, apoi pentru a-Și răpi Mireasa.
Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi. (Ioan 14:19-20)
Care este „ziua aceea“? Este ziua în care trăim şi eu şi voi. Este ziua care început cu Pogorârea Duhului Sfânt.
„Voi... în Mine şi... Eu în voi” este poate cea mai profundă și mai satisfăcătoare/împlinitoare afirmaţie din Evanghelia după Ioan, sau poate chiar din întreaga Biblie. Toate sunt cuvinte foarte simple pe care le poate înţelege şi un copil, dar nici cel mai priceput filosof nu poate pătrunde întreaga profunzime a sensului acestei afirmaţii.
„Voi în Mine” reprezintă mântuirea. A fi mântuit înseamnă a fi în Hristos. Acesta este motivul pentru care Petru afirmă că suntem mântuiţi prin botez. Botezul înseamnă identificare cu Hristos. Dumnezeu îi vede pe oameni ca fiind fie în Hristos, fie în afara Lui. Voi sunteţi fie în El, prin credinţă, fie în afara Lui, având păcatele încă asupra voastră... Dacă sunteţi în Hristos, atunci Dumnezeu vă vede în Hristos, şi neprihănirea Lui este şi neprihănirea voastră. Voi sunteţi cu desăvârşire în El.
„Eu în voi” înseamnă sfinţirea. Este viaţa de creştin de aici. Locuieşte Hristos în voi? Pavel spune: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Gal. 2:20).
De la vers. 21 la 26, în cadrul aceleiași prezentări elogioase a Persoanei și necesității Duhului Sfânt, Domnul Isus vorbește despre o relație profundă pe care ucenicii o pot avea cu Tatăl și cu Fiul – prin lucrarea Duhului! Ei credeau că vor ajunge pe drumuri, orfani – adică nemângâiați, neajutorați – când de fapt plecarea Domnului la Tatăl Lui și Tatăl lor le deschidea ușa pentru o relație și mai strânsă, pe verticală și pe orizontală.
Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” (Ioan 14:21)
Să nu spuneţi că-L iubiţi pe Hristos dacă nu păziţi poruncile Lui. Afirmaţia Sa este foarte clară. Isus va lucra doar în viaţa celor ce-L iubesc. Dar să nu vă închipuiţi că vă va răspunde prin viziuni. El afirmă ulterior că Duhul Sfânt este cel care ne descoperă lucrurile lui Isus. Cum face acest lucru? Prin Scriptură. Acolo ne sunt prezentate lucrările lui Isus.
Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, şi nu lumii?” (Ioan 14:22)
Iuda spune „Doamne, este minunat să stăm să te ascultăm, dar ai uitat de lumea aceasta?“ Acesta este primul misionar. În restul capitolului avem răspunsul lui Isus.
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis. (Ioan 14:23-24)
Relația privilegiată dintre credincioși și Mântuitorul lor este asigurată pe baza dragostei pentru Cuvânt și-a ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu. Creștinul care petrece timp în Cuvânt și apoi trăiește Cuvântul se va bucura de o părtășie tot mai strânsă și împlinitoare cu tatăl și cu Fiul. Dragostea pentru Dumnezeu și pentru Domnul Isus nu înseamnă emoție trecătoare, extaz misitic, manifestări sentimentale vizibile – ci ascultare și pasiune pentru Cuvântul lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt! Cariera noastră nu valorează nimic. Calitatea de membru al unei biserici nu valorează nimic. Importantă este dragostea noastră pentru El manifestată prin ascultarea noastră. Lumea va auzi despre Domnul Isus prin noi, iar ascultarea este absolut necesară.
Cum este dragostea voastră pentru El? Vă disciplinează? Este El prezent cu adevărat în viaţa voastră? Acestea sunt lucrurile importante.
V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi. Dar Mângâietorul , adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. (Ioan 14:25-26)
Isus nu a uitat această lume. El Se gândeşte la noi. El îi cheamă pe ucenici în odaia de sus şi le oferă adevăruri pe care să le prezinte lumii prin puterea Duhului Sfânt. Singura modalitate prin care Adevărul urma să fie transmis lumii era prin aceşti bărbați. Ioan era unul dintre ei, iar el a scris Evanghelia după Ioan pentru noi prin puterea Duhului Sfânt. Isus le oferă garanţia că Duhul Sfânt îi va învăţa toate lucrurile şi le va aduce aminte tot ce vor avea nevoie. Este clar că El şi-a respectat promisiunea – care e valabilă și pt noi azi!
Iar ultimele versete ale capitolului le oferă un ultim argument: plecarea Lui le va asigura pacea Lui, pe care le-o va lăsa – deplină, durabilă, duhovnicească!
Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. (Ioan 14:27)
Acest verset face trimitere la începutul acestui capitol. Sunt ultimele cuvinte de alinare ale lui Isus. Pacea de care vorbeşte Isus aici nu este pacea care provine în urma iertării păcatelor. Aceasta este o pace deosebită, minunată care vine în inimile celor care sunt în întregime ai Domnului Isus Hristos. Este pacea din inimile şi minţile celor ce trăiesc în ascultarea, voia și plăcerea Domnului.
Aţi auzit că v-am spus: ‘Mă duc şi Mă voi întoarce la voi.’ Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: ‘Mă duc la Tatăl’, căci Tatăl este mai mare decât Mine. Şi v-am spus aceste lucruri acum , înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeţi. Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine, dar vine pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici! (Ioan 14:28-31)
El le spune ucenicilor că trebuie să se bucure că El pleacă pentru că astfel vor primi o mare binecuvântare. Isus Hristos Se întoarce la Tatăl... şi-L va trimite pe Mângâietorul!
Da, nu va mai fi cu ei mult timp, şi aşa a fost: în câteva ore, urma să fie arestat, iar ucenicii aveau să fie risipiţi. Venea ceasul de aparent triumf al întunericului, și-al stăpânitorului lumii acesteia. Isus Hristos urma să aibă o confruntare cu Satana, confruntare care a avut loc, zic eu, mai degrabă în grădina Ghetsimani... După care, Domnul putea să meargă la Golgota, pentru a ierta păcatele lumii... Iar după Învierea și înălţarea Lui, Mângâietorul urma să vină să locuiască în cei credincioși!
Să ne însușim și noi prin credință aceste cuvinte liniștitoare – azi, când Duhul Sfânt nu mai este o promisiune, ci o realitate! Lăsați-L să lucreze și să rodească în viața dvs.!