Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 1:29-51 | Itinerar Biblic | Episodul 275
Dragi prieteni, am intrat de câteva zile în această capodoperă biblică numită Evanghelia după Ioan, și suntem tot în cap. 1 – deși nu ne-am propus și oricum n-avem nicio șansă să satisfacem orice nevoie de profunzime; vă invităm de aceea să cereți ajutor în rugăciune și să plonjați singuri la adâncime!
Prima parte a acestui prim capitol din cea de-a patra Evanghelie este unul dintre cele mai dense și cunoscute texte, un fel de geneză a NT, așa-numitul prolog ioanin, axat pe (și izvorând din) Logosul pre-existent, întrupat în Isus Hristos. Este o încercare de a pune de la bun început în gardă audiența cu magnitudinea și grandoarea personajului principal al acrstei Evanghelii. El este Cuvântul existent dinaintea Creației, și Lumina dinaintea luminii și luminătorilor, este Viața dinainte vieții – care arată toate spre Sursa tuturor surselor și resurselor, Dumnezeu Tatăl. Cuvântul Isus Hristos Îl face cunoscut pe Tatăl, așa cum Ioan Botezătorul Îl face cunoscut pe Isus Hristos, care este Mesia cel îndelung așteptat – nu era el, Ioan, Mesia, ci el fusese doar trimis să anunțe și să certifice apariția Fiului lui Dumnezeu. El este singurul născut din Tatăl, monogenes (vers. 14 și 18) nu denotă că este născut în sens pe care-l atribuim/înțelegem noi cuvântului, ci subliniază unicitatea și exclusivitatea Sa ca singurul Fiu al lui Dumnezeu, sau cu alte cuvinte singurul Dumnezeu născut/întrupat!
Sigur că n-avem cum cuprinde într-un minut esența și înțelegerea corectă a unui pasaj studiat și dezbătut de sute de ani, și tot incomplet elucidat... dar cam despre asta este vorba în primele 18 versete din Ioan 1... pentru ca de la vers. 19 să luăm notă de prima mărturie hristică, mesianică a lui Ioan Botezătorul, anticipată deja în prolog, în vers. 6-8 și 15... Între vers. 19-28, Ioan Botezătorul are o primă dispută (care se dorea lămuritoare) cu trimișii fariseilor, care nu știau ce să creadă despre apariția bruscă și despre mărturia puternică a lui Ioan Botezătorul – care n-avea loc în schemele lor escatologice. Am parcurs data trecută acest episod desfășurat într-o zonă cu rezonanță familiară cititorilor și iubitorilor Evangheliei – Betabara (sau Betania, dar atenție – altă Betania decât cea de lângă Ierusalim, fief predilect al cetei ucenicilor și-al Mântuitorului, unde se afla casa celor trei frați iubiți de Isus: Lazăr, Maria și Marta – despre care va fi vorba în cap. 11 al Evangheliei)
Odată lămurite identitatea lui Ioan Botezătorul, și raporturile sale cu Isus Hristos, incidentul cu trimișii autorităților religioase se închide... dar mărturisirea Botezătorului continuă... pentru că el de aceea apăruse, nu?!
A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29)
Ioan Botezătorul Îl identifică pe Isus în acest moment. Îmi place că – deși putea uza de familiaritate, pentru că chiar erau rude – prorocul se comportă cu mare respect față de Mântuitorul. Nu se laudă că-L cunoaște, sau că sunt veri – ci-L onorează și-L proclamă! Isus nu era doar Mântuitorul, era și Mesia... sau, nu era doar Mesia, era și Mântuitorul. El era și este un Mântuitor preamărit pentru că este Mielul lui Dumnezeu. Este Mântuitorul desăvârşit pentru că a venit să ia păcatele lumii. Este Mântuitorul atotputernic pentru că înlătură/șterge/anulează păcatul lumii. Isus Hristos este Mântuitorul veşnic pentru că El „ridică (la timpul prezent!) păcatul lumii”, ceea ce înseamnă că orice om poate veni oricând la El... nu doar cei ce țin de Israel, ci orice om poate beneficia de iertare și mântuire – singurele condiții impuse: să vină acum, și cu pocăință! El are toată puterea și dorința de a ierta păcatele fiecăruia și ale tuturor, dar nu va face asta automat! Numai păcătoșii care-L primesc pe Domnul Isus a Salvator și Domn personal – sunt iertați!
Aici avem împlinirea răspunsului dat de Avraam lui Isaac în urmă cu foarte mulţi ani. „Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: «Tată!» «Ce este, fiule?», i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: «Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?» «Fiule», a răspuns Avraam, «Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot»” (Geneza 22:7-8). Ioan ne spune că Isus este Mielul.
Aceasta este încă o dovadă că Abel a avut dreptate, iar Cain a geşit. Abel adusese un miel. Toţi mieii care au fost înjunghiaţi pe altarele evreieşti de-a lungul timpurilor şi-au găsit împlinirea în Mielul lui Dumnezeu. Ioan Îl arată pe Isus Hristos din mulţime, și-I afirmă răspicat lucrarea unică: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” Și continuă:
El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine. Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.” (Ioan 1:30-31)
Sigur că Ioan Îl cunoștea pe Isus, erau doar veri – dar Botezătorul fusese în ignoranță față de misiunea Domnului... Pentru că El era desemnat să fie Mesia, Unsul, Mântuitorul, putem spunea și că era adevăratul Botezător; L-am putea numi Isus Botezătorul. El este Cel care botează cu Duhul Sfânt (pe credincioși, instantaneu) şi cu foc (la judecată, pe toți necredincioșii!). Și chiar dacă Ioan evanghelistul nu redă scena botezului Domnului, pune în gura lui Ioan Botezătorul rememorarea acelui eveniment, a cărui măreție face din Ioan Botezătorul un mărturisitor curajos al divinității lui Isus confirmată de teofania de la botez:
Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El. Eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: ‘Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.’ Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.” (32-35)
Vedem că Ioan L-a botezat pe Isus şi Isus a fost identificat și validat de către Duhul Sfânt. Interesant că exprimarea Botezătorului parc-ar vrea să ne convingă că el a fost doar martor, și nu actor principal al momentului!
În aceeași termeni de mare precizie și acuratețe, autorul uman al acestei Evanghelii formulează și delimitează clar momentele, etapele, persoanele și acțiunile, astfel încât oricine și de oriunde-ar citi, să nu se poată rătăci:
A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui. Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1:32-36)
Va să zică, mai devreme fusese vorba despre „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” – referirea fiind cu precădere deci la lucrarea lui Hristos. Acum, Botezătorul spune doar: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” – punând accentul, am zice, mai degrabă pe persoana Sa. Privindu-L pe Isus, Ioan spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“
Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus. Isus S-a întors şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Rabbi (care, tălmăcit, înseamnă: ‘Învăţătorule’), unde locuieşti?” „Veniţi de vedeţi”, le-a zis El. S-au dus de au văzut unde locuia, şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea. (Ioan 1:37-39)
Vedem încă o dată lealitatea lui Ioan Botezătorul – fiind echidistant, corect, sincer și smerit, el pare că pierde doi dintre ucenicii săi, care vor merge după Isus... dar pare că mai degrabă el se bucură să-i vadă urmându-L pe Mântuitorul, și-n curând se va recunoaște pe sine ca un astru în scădere, care trebuie să se micșoreze până la dispariție, spre deosebire de strălucirea lui Isus care trebuie să meargă crescând!
Domnul Isus ne adresează și astăzi aceeași invitație: „Vino și vezi!”, sau: „Veniţi de vedeţi!” Și vei rămâne cu El doar dacă vei fi interesat să-L cunoști și să-L urmezi. Psalmistul David spusese și el: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Ps. 34:8).
Observăm cât de atent este Ioan să situeze totul în timp: era spre seară, pe la ora 16! Unul dintre cei doi ucenici pomeniți aici este Andrei, care fusese ucenicul lui Ioan Botezătorul... şi primul lucru pe care îl face este să meargă după fratele lui, Simon.
Unul din cei doi care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus era Andrei, fratele lui Simon Petru. El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care, tălmăcit, înseamnă: „Hristos”). Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care, tălmăcit, înseamnă: „Petru”). (Ioan 1:40-42)
Acest Simon era un om slab şi adesea se dovedea (și multă vreme va rămâne) nestatornic precum apa. Dar Domnul îl vedea cum va fi – și-i spune că va fi (spre deosebire de realitatea din acel moment) tare precum o piatră/stâncă. Îmi imaginez că toţi cei care vor fi auzit cuvintele acestea au râs, pentru că n-aveau cum să creadă că Petru ar fi putut deveni omul puternic, în stare (de exemplu) să se ridice şi să vorbească oamenilor clar și convingător, cum a făcut-o în Ziua Cincizecimii; de pe urma acelei prime predici, trei mii de oameni s-au alăturat credincioşilor care formau biserica timpurie (vezi Fapte 2:40-41).
În pasajul imediat următor, continuând să rămână un observator atent care consemnează cu fidelitate orice detaliu care-ar putea fi de folos, Ioan ne va reda mărturia primilor ucenici ai lui Isus, prin care grupul de discipoli începe să se contureze și continuă să se mărească:
A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: „Vino după Mine.” Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru. (Ioan 1:43-44)
Fiind a treia oară când se folosește expesia „a doua zi”, conchidem că suntem în a patra zi menționată în acest capitol. Cineva spunea că un observator atent ar trebui/ar fi putut sesiza trecerea/translația de la Ioan la Isus: în prima zi îl vedem doar pe Ioan (15-28), apoi îi vedem pe Ioan și pe Isus (29-34); a treia zi îi vedem pe Isus și pe Ioan (35-42), iar în a patra zi (vers. 43-51) Îl vedem/avem doar pe Isus... iar Domnul Se deplasa spre nord, intrând în Galileea. Ni se dau iarăși detalii geografice: Betsaida este la Marea Galileii... și știm că atât Petru şi Andrei, cât şi Filip acolo locuiau (erau pescari). Și totuși această localitate/zonă L-a respins atât de tranșant pe Isus, încât a trebuit să fie rasă de pe fața pământului (astăzi nu se mai poate spune cu precizie unde se afla!)
Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, şi prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.” Natanael i-a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” „Vino şi vezi!” i-a răspuns Filip. (Ioan 1:45-46)
Frenezia mărturisitoare continuă, și din aproape în aproape – așa cum se cuvine de altfel, având în vedere personalitatea Celui descoperit și promovat/proclamat – vestea despre apariția și misiunea lui Isus zboară din gură-n gură... chiar dacă stârnește și reacții cel puțin neîncrezătoare (nevinovate, deocamdată, prin comparație cu ostilitatea viitoare). Natanael înseamnă „Dumnezeu a dat”, sau „darul lui Dumnezeu”, și se crede că ar fi unul și același cu Bartolomeu, numărat între cei 12 ucenici! Aici însă el pare unul din acei atoateştiutori care fac mereu pe deştepții, și care persiflează pe oricine: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?!” Aproape că-mi vine să cred că a și râs de propria glumă. Doar că Filip nu a râs, și nu s-a lăsat antrenat în malițiozitatea celuilalt, sau în discuții interminabile, el a spus doar: „Vino şi vezi!“ Acesta este lucrul cu adevărat important: vino şi vezi tu însuţi! Și îndeamnă-i și pe alții să constate singuri!
Isus a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.” (Ioan 1:47)
Domnul nu-l laudă pe Natanael pentru neîncredere sau pentru mica răutate, ci vede potențialul și calitatea din el; cu alte cuvinte: „Iată un israelit în care nu este nici urmă de Iacov!” Vedeţi voi, deşi era un om care făcea pe deşteptul, în el nu era viclenie, nu căuta să înşele pe nimeni. Nu era în el nimic din strămoşul său Iacov. Să învățăm și noi de la Domnul Isus să privim, să apreciem și să lucrăm cu ce are mai bun fiecare!
„De unde mă cunoşti?” I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” Natanael I-a răspuns: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” (Ioan 1:48-49)
Printre ucenicii Domnului Isus s-au aflat și oameni care au avut îndoieli: la început a fost Natanael, iar către sfârşit a fost Toma, zis necredinciosul. Natanael, scepticul, cel care s-a întrebat retoric dacă poate ieşi ceva bun din Nazaret, ajunge să mărturisească, înainte de încheierea discuţiei, că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel. Prin această mărturisire conform căreia Isus este Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel, Natanael arată că ceva de mare valoare şi importanţă a ieşit cu adevărat din Nazaret.
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.” (Ioan 1:50)
Domnul l-a mustrat oarecum şi l-a întrebat dacă a crezut numai pentru că i-a spus că-l văzuse sub smochin. E momentul să vă spun că aceasta era și o expresie rabinică desemnând scrutarea/cercetarea Scripturilor. Dacă acceptăm că acesta ar fi și aici sensul, am zice că Isus vrea să-i spună lui Natanael că știa că el studiase îndelung și cu atenție Scripturile, și deci era de așteptat ca să-l poată recunoaște pe Mesia! Conform rabinilor din vremea aceea, smochinul era în iudaism pomul cunoașterii și-al fericirii (sau nefericirii!) Erau pomii predominanți în Palestina acelor vremuri, așa că e posibil pe de altă parte ca Domnul să se fi referit pur și simplu la reflecția la umbră a omului nostru; în orice caz, îi promite lui Natanael că va vedea lucruri mult mai mari decât acesta. Și într-adevăr, în cursul următorilor trei ani, ucenicul Natanael/Bartolomeu avea să vadă multe alte lucruri care l-au întrecut pe acesta.
Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.” (Ioan 1:51)
Domnul Isus spusese în auzul tuturor despre acest om (dându-l de exemplu de transparență): „Iată un israelit în care nu este nici urmă de Iacov!” Apoi, continuă cu paralela la Iacov, făcând aluzie la incidentul din tinereţea acestuia, când el fugise de acasă. De fapt, el fusese nevoit să plece de acasă din cauza fratelui său Esau, care căuta să-l omoare pentru că Iacov îl înșelase repetat. În prima noapte petrecută departe de casă, Iacov s-a oprit la Betel, unde i S-a arătat Domnul. O scară se cobora din cer, şi pe ea urcau şi coborau îngeri. Pentru Iacov aceasta a însemnat că Dumnezeu nu-l abandonase. Trăise poate cu părerea că, o dată cu plecarea de acasă, Îl lăsase şi pe Dumnezeu acolo. E clar că Iacov avea o concepţie limitată cu privire la Dumnezeu. La Betel, el a aflat că Dumnezeu va fi cu el. Domnul Isus face referire la acest incident aici, şi spune că El este scara! „Veţi vedea îngerii din cer urcând şi coborând deasupra Fiului omului (titlu pe care Domnul Isus și-L atribuie Sieși cu predilecție). Îngerii îi erau supuşi şi Îi slujeau. Deci Isus îi spune lui Natanael că va vedea cerurile deschise şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborând, și pe Tatăl, aflat în capul scării, vorbind despre Isus astfel: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”
Da, scara este Hristos, pentru că numai prin El putem accede la Dumnezeu. „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). El este scara – nu una pe care urcaţi temători, ci una în care să aveţi încredere, pe care vă odihniţi şi în care vă încredeţi. Acesta este lucrul cel mai important pe care trebuie să-l înţelegeţi de aici.
Cu aceste cuvinte, apropiindu-ne de finalul ediției, îngăduiți-mi o recapitulare:
Cum am spus, tema Evangheliei după Ioan este atestarea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, iar capitolul 1 este o mostră extrem de elocventă a acestei teze ioanine. Doar dacă-l citești distrat, rapid sau tendențios îți va fi greu să observi că întreg capitolul subliniază divinitatea lui Isus Hristos – evidentă în titlurile/numele atribuite, în manifestările și lucrările Sale, precum și din mărturiile celor ce au personal de-a face cu El.
Deci, numele și titlurile pomenite de Ioan pentru a-L prezenta pe Isus în acest prim capitol al Evangheliei sale dovedesc că Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu. El este numit Cuvântul – Dumnezeu creează și susține totul prin cuvântul puterii Lui, care este Hristos. În calitate de Cuvânt, Isus aduce plinătate de har și de adevăr (așa cum pentru cei ce nu-L primesc sau Îl contestă/resping, va aduce mânie și judecată. Așa cum Biblia este Cuvântul scris al lui Dumnezeu, Hristos este Cuvântul viu, întrupat al lui Dumnezeu.
El este și Lumina lumii – dar alta decât lumina născută în cea dintâi zi a Creației, pentru că Domnul Isus nu este creat, ci este Creator! Pentru că viața se bazează pe lumină, Isus (ca Domn al vieții) este izvorul luminii, și este în continuu conflict cu întunericul și cu domnul întunericului. Mântuirea este intrarea luminii și-a vieții în inima întunecată a păcătosului, prin pocăința și credința în Isus – Viața și Lumina lumii.
Isus este Hristosul (Mesia) pe care-l așteptau evreii, și este recunoscut și prezentat ca atare de Andrei (1:41). Isus este prezentat apoi drept Mielul lui Dumnezeu în două rânduri doar în acest prim capitol al Evangheliei lui Ioan (1:29, 36). Hristos este singurul Miel al cărui sânge poate șterge păcatele omenirii; sângele mieilor din VT acoperea pentru o vreme păcatele lui Israel, dar Hristos a murit pentru a anula povara păcatelor oricui crede, evreu sau ne-evreu, femeie sau bărbat, rob sau slobod, tânăr sau bătrân!
Isus Hristos a apărut pe scena istoriei într-o vreme când Israel suferea și se săturase de apăsarea romană, și-și doreau un împărat al lor – dar L-au respins pe Singurul lor Împărat legitim, preferând în loc de Isus Mesia – pe Cezarul... care le va și veni de hac, finalmente! În ultima parte a cap. 1, Isus este recunoscut atât ca Împăratul lui Israel și ca Fiul lui Dumnezeu, cât și ca Fiu la omului (scara lui Dumnezeu dintre pământ și cer, descoperindu-L pe Dumnezeu oamenilor și ducându-i pe oameni la Dumnezeu).
De asemenea ceea ce înfăptuiește Domnul Isus, lucrările Lui dovedesc că El este Fiul lui Dumnezeu. El a creat lumea văzută și nevăzută... El a lucrat și dă mântuire oamenilor... El Îl revelează pe Dumnezeu (prin harul și adevărul care vin și sunt (din) Dumnezeu!) Dacă Legea dată de Moise descoperă păcatul și condamnă pe păcătos, și dacă aceeași Lege doar pregătește și arată calea către Isus, El revelează harul și adevărul Dumnezeului care răscumpără – adică plătește greu pentru eliberarea celor robiți! El a lucrat în trupul său iertarea de păcate a omenirii!... Și deschide calea spre cer, fiind de fapt acea cale, acea scară spre slava lui Dumnezeu și-a cerului!
De asemenea, ca Fiu al lui Dumnezeu, Isus botează cu Duhul și Se lasă cunoscut prin Duhul – fără care nimeni nu L-ar vedea pe Dumnezeu! Cum a cunoscut pe cei ce i-a chemat dinainte să li se adreseze, Domnul Isus ne cunoaște pe fiecare tocmai pentru că este Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al omului!
Iar între cei din întreaga Evanghelie ce-l numesc și recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu sunt și martorii din acest capitol 1: Ioan Botezătorul (1:34) și Natanael (1:49). Se va vedea mai târziu și este o teză a Sfintei Scripturi și a vieții că păcătosul care nu crede că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu nu poate fi mântuit.
Dacă tot am pomenit de martori, alți spectatori participanți pe scena capitolului 1 care mărturisesc că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu – pe lângă desigur autor, evanghelistul Ioan, și Ioan Botezătorul, care s-a recunoscut glasul care exprimă Cuvântul! – ceilalți mărturisitori din acest capitol sunt așadar profeții VT (invocați în 1:30, 45), Duhul Sfânt (1:33-34), precum și cei ce care i-au fost prin preajmă sau de față la primele manifestări și învățături: Andrei, Filip și Natanael. Ioan și Andrei fuseseră mântuiți prin lucrarea lui Ioan Botezătorul; Petru L-a găsit pe Domnul datorită lucrării fratelui sau Andrei; Filip a primit chemarea direct de la Domnul Isus, iar Natanael a fost cercetat prin Cuvânt și prin mărturia lui Filip. Dumnezeu Se folosește de orice și de oricine pentru a-i aduce pe oameni la Fiul Său. Înțelegi acum de ce și de tine e nevoie? Sigur că poate și fără tine, dar ție îți va fi mai bine (pe termen lung, și-n veșnicie) să fii în mâna lui Dumnezeu un instrument ascultător! Mulțumesc că te vei mai gândi la toate astea!
Domnul să ne ajute să ne reîntâlnim și data viitoare!