Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 12:26-50 | Itinerar Biblic | Episodul 295
Dragi prieteni, oricât de pervertită de păcat ar fi lumea și omenirea, și oricât de puțină puritate ar mai fi în inimi și-n minți, acele fărâme, la răstimpuri cel puțin, apreciază și rezonează cu personalități și mesaje curate și luminoase! Nu doar relatările evangheliilor despre mulțimile care-L urmau pe Isus dovedesc asta, ci și istoria și actualitatea, chiar propriile noastre reacții și aspirații dovedesc că eroi precum Domnul Hristos – deși rari – atrag... De fapt, Mântuitorul a fost unic în fiecare gest și vorbă, și a lăsat o urmă de neșters în istoria omenirii... și sper că și-n istoricul cât mai multora dintre dvs.
În parcursul nostru regulat și cadențat al Scripturii pe care vi-l propune acest program, am ajuns în a doua jumătate a celei de-a 4-a Evanghelii canonice, cea semnată de apostolul Ioan. În prima parte a capitolului 12 ni se relatează două evenimente marcante pentru anticiparea apropiatelor pătimiri ale lui Domnului Isus: Maria Îi unge picioarele cu mir, în casa prietenoasă din Betania... după care Hristos intră în Ierusalim pe un măgăruș, în ovațiile unei mulțimi ce dorea să creadă că El era Eliberatorul promis și așteptat!
Dar ce iluzie, ce dezamăgire: nu așa aveau să stea lucrurile! Întâi, pentru că nu acesta era planul lui Dumnezeu, iar apoi pentru că popularitatea crescândă a lui Isus accentuează consternarea și accelerează reacția liderilor religioși evrei, care intensifică pe ascuns preparativele pentru eliminarea periculosului (și atât de blândului) lor adversar!
Vă reamintesc, se apropia sărbătoarea Paștelui – a treia menționată în relatarea lui Ioan despre lucrarea Domnului Isus; oameni de multe etnii erau atrași la Ierusalim de puritatea etică a monoteismului iudaic (apropo de părțile bune din noi despre care vorbeam la început!), printre ei se aflau și prozeliții greci – iar unii dintre aceștia își exprimă dorința de a-L cunoaște pe Isus... fapt pt. transmit această solicitare prin intermediul ucenicilor. Nu ni se precizează dacă ei s-au și întâlnit; Ioan redă direct răspunsul Mântuitorului, sub forma unor proclamații (făcute în auzul și spre știința tuturor) despre iminența apropiatului Său sfârșit... devenit însă un memento mori pentru oricine are urechi de auzit!
Privindu-Și soarta în față, Domnul anunță audiența că – de astă dată – „a sosit ceasul”, adică momentul pentru care venise și către care țintise toată viața Lui pământească: ceasul când va merge la cruce!
Dacă pentru romani, crucea era un instrument al infamiei, al ruşinii şi al dispreţului (era laţul spânzurătorii, scaunul electric, camera de gazare a acelor vremuri)... pentru Isus era doar mijlocul prin care va dovedi că a rămas ascultător până la moarte de planul și voia Tatălui, care aveau în vedere mântuirea omenirii, împăcarea ei cu Creatorul cel sfânt! „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn»” (Gal. 3:13). Slava lui Dumnezeu se vede la Golgota. De aceea spune Isus că a venit ceasul ca El să fie proslăvit. El a fost proslăvit când Şi-a dat viaţa pentru tine şi pentru mine. Apoi, în a treia zi a înviat şi a fost încununat cu slavă şi cu cinste. „pentru bucuria care-I era pusă înainte a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12:2). El a fost proslăvit când a ieşit din acel mormânt. La Golgota găsim iertare, îndurare și eliberare.
Apoi, Domnul ne lasă celebra și valoroasa aserțiune-metaforă: „dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.” Principiul din vers. 24 este că rodirea cere sacrificiu – uneori, suprem! Bobul trebuie să moară pentru a aduce roadă. Nu-L cunoști și nu-L înțelegi pe Isus decât dacă accepți și onorezi moartea şi învierea Lui! El Şi-a dat viaţa pentru ca noi să putem avea viaţa. El este Cel ce a murit pentru păcatele lumii.
Domnul vrea parcă să comunice – inclusiv grecilor acelora, care nu știm sigur dacă erau de față – că există ceva mai important decât întâlnirea faţă în faţă: acceptarea că El urmează să moară, că va fi îngropat... ca să producă viață și rod bogat întins pe-ntreg pământul! Iar în versetul imediat următor (25) Domnul adaugă: „Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde, şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.” Chiar dacă nu explicit, sunt puse în evidență și-n antiteză aici două feluri de viaţă: viaţa imediată, și viața veșnică. Viața psihologică, a psihicului, este cea care se bucură de lucrurile lumii acesteia şi obţine plăcere prin simţuri. Este genul de viaţă care îi face pe oameni să se distreze aici, pe Pământ. „Cine îşi iubeşte viaţa” se referă la viaţa fizică pe care o trăim pe Pământ. Prietene, poţi s-o trăieşti din plin, să ai și să consumi de toate: băuturi alcoolice, droguri, tehnologie, experiențe, distracții... dar – într-o zi tot vei muri... Îţi vei pierde viaţa!
Am auzit despre un pastor renumit care a fost invitat să ţină o cuvântare la înmormântarea unui om bogat – care fusese membru în biserică, dar despre care se știa că încălcase toate legile lui Dumnezeu şi ale oamenilor. La această înmormântare veniseră mulţi oameni bogaţi, știți: dintre cei spilcuiți, și-ntotdeauna grăbiți... Și pastorul acela a făcut ceea ce trebuia și știa: a predicat Evanghelia! Le-a vorbit despre modul în care păcatul îl afectează și-l înrobește pe om, şi-l duce în iad. Apoi, i-a poftit pe oameni să privească trupul și le-a spus „Viaţa acestui om s-a terminat! L-a dispreţuit pe Dumnezeu şi I-a întors spatele lui Isus Hristos. De aceea, locul lui nu e lângă Ei în veșnicie! Alegeți dacă vreți să fiți cu el în iad, sau cu Isus Hristos în rai!” Asta înseamnă să fii direct, în ceasul al 12-lea!
Aşa trebuie să transmitem mesajul. Aşa ar spune Domnul nostru. „Cine-şi iubeşte viaţa o va pierde...” Dacă-ţi iubeşti viaţa de aici, o vei pierde și pe aceasta și pe cea viitoare. Apoi Domnul nostru pune în antiteză următorul fapt: „Cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică.” Aceasta înseamnă că dacă nu trăieşti doar pentru viaţa aceasta, ţi-o poți câștiga pe cea veșnică. Cum? Prin moartea bobului de grâu care a căzut pe pământ şi apoi s-a ridicat din nou şi anume, prin Isus Hristos. El e singura cale prin care ajungi în veșnicie!
Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. (Ioan 12:26)
El le spune celor de faţă să-L urmeze, dar atenție: El se află pe drumul spre cruce. Dar dacă ei vor fi și/sau vor trece pe acolo pe unde El va trece (adică „dacă Îmi slujeşte cineva), Tatăl îl va cinsti.”
Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice: ‘Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta’? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! (Ioan 12:27)
De crucea lui Hristos este legată o suferinţă pe care noi nu o putem înţelege. El nu a suferit numai de mâna oamenilor. Era de-ajuns șiatât... dar El a suferit cu mult mai mult! Păcatele tale şi ale mele au fost puse peste El. Când a stat pe cruce, El a fost „om al durerii, obişnuit cu suferinţa...” (Is. 53:3). A purtat păcatele lumii, nu pe ale Sale... de fapt, „El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui” (Is. 53:4). Păcatele noastre au fost puse asupra Lui. El a fost făcut păcat pentru noi – nu simbolic, nu metaforic, ci realmente! „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă... Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat...” (Is. 53:10). A făcut acest lucru acolo pe cruce. Deşi Isus era sfânt şi neîntinat, neavând nimic în comun cu păcătoşii, El a fost făcut păcat – pentru tine şi pentru mine. Asta a implicat o suferinţă a minții/duhului/trupului pe care nimeni n-o poate înţelege!
Sufletul Său a fost cuprins de groază pe cruce. Dar El a venit în această lume cu unicul scop de a merge la cruce şi de a îndura ruşinea acesteia. Iar acolo la cruce a fost groază, dar a fost și slavă. Ar trebui sa ne gândim mai mult la asta şi să-I mulţumim tot mai mult Domnului nostru. Pavel spunea: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!” (Gal. 6:14).
Observaţi acum legătura cu cele două versete de mai devreme? Domnul Isus se află în faţa sacrificiului suprem, în curând Îşi va da viaţa ca răscumpărare pentru omenire. Şi iată provocarea adresată celor care Îl vor urma: „Cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze.” Poţi să-ţi dai seama încotro se îndreaptă o persoană după modul în care îşi trăieşte viaţa. Cineva ar putea comenta, zicând: „Dar am crezut că suntem mântuiţi prin credinţă! Întotdeauna puneţi accentul pe credinţă, şi nu pe fapte!” Aşa este. Dar dacă vrei să fii mântuit, trebuie să-ţi pui încrederea în El: „Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit.” (Fapte 16:31). Ce vreau să spun este că, dacă vă puneţi cu adevărat încrederea în El, El vă va schimba viaţa. Dacă ce și cum faceți acum nu e diferit, dacă viața și comportamentul nu vă sunt schimbate, atunci nu v-ați pus cu adevărat încrederea în El!
Întotdeauna m-am întrebat dacă toți acei creştini ce-şi cheltuiesc banii pe cele mai noi și sofisticate dispozitive și tehnologii extravagante, doar pentru a ține pasul cu vremea – pot cu adevărat să-L aştepte pe Domnul, chiar sunt preocupaţi sincer de venirea Lui?! „Cine-şi iubeşte viaţa, o va pierde...”
În plus, „Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti...” El nu vorbeşte aici despre faptul că El va merge alături de noi, ci despre noi care vom fi acolo unde va fi El! Cineva mi-a spus odată: „Eu merg la o biserică liberală, dar Îl iau pe Domnul cu mine!” Asigură-te că Domnul va merge acolo! Domnul nu merge oriunde vreţi voi să mergeţi... Noi trebuie să mergem unde merge Domnul, și să fim unde e El!
Mântuirea noastră nu este ieftină. Acest „ceas” al jertfei a fost grozav pentru Domnul nostru. Dacă ar fi fost posibil, El Şi-ar fi dorit ca Tatăl să-L cruţe de oroarea de a fi făcut păcat... dar cu toate acestea, El ştia că acesta era motivul pentru care venise în lume...
Apoi El exclamă (Ioan 12:28):
Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!”
Cea mai mare dorinţă a Sa era proslăvirea lui Dumnezeu. Ce lecţie importantă pentru noi! Noi avem tendinţa de a ne plânge şi de a-L întreba pe Dumnezeu de ce îngăduie să aibă loc lucruri neplăcute în viaţa noastră. Ar trebui să învăţăm de la Hristos să spunem: „Tată, prin această suferinţă şi prin această durere, glorificat să fie Numele Tău!”
La o astfel de rugăciune, cerul nu putea rămâne mut! Și Dumnezeu a răspuns în auzul tuturor. Dac-ați citit tot Noul Testament, poate ați observat că au fost doar trei ocazii când Dumnezeu I-a vorbit lui Isus din ceruri: o dată la începutul... o dată la jumătatea lucrării... şi o dată la sfârşit! Dar nu știu dacă v-ați dat seama că toate cele trei împrejurări sunt legate de moartea lui Hristos! Prima ocazie a fost botezul, când Isus S-a identificat cu omenirea păcătoasă. A doua oară a fost cu ocazia schimbării la faţă, când Ilie, Moise şi Domnul Isus au discutat despre ce avea să I Se întâmple în Ierusalim (vezi Luca 9:30-31). Iar aceasta este a treia oară, la încheierea lucrării, când Domnul vorbeşte despre moartea Sa – pentru că Îi sosise ceasul!
Norodul care stătea acolo şi care auzise glasul a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!” (Ioan 12:29)
E clar că nici unii, nici alții n-aveau dreptate... Nu un înger, ci Tatăl Îi vorbise lui Isus. Unii credeau că a fost un tunet. Ei ofereau o explicaţie naturală. Aceeaşi reacţie o au foarte mulţi oameni în ziua de azi. Ei susţin următoarea idee: Cuvântul lui Dumnezeu este plin de greşeli, deci nici minunile relatate nu pot fi exacte. Şi pentru că ei nu cred în minuni, spun că pur şi simplu a tunat. Un profesor liberal le-a spus unor studenţi, care parcurgeau un studiu biblic pentru cartea Apocalipsa, că nimeni nu poate înţelege această carte, pentru că este lipsită de sens. Și astfel, omul acela și-a etalat propria ignoranţă, pentru că Apocalipsa este o carte cât se poate de logică. Este probabil cea mai sistematică porţiune a Bibliei! Dar pentru el, toate acestea nu erau altceva decât un tunet, un zgomot natural, pur şi simplu...
Ceilalți își dăduseră seama că a fost ceva supranatural, auziseră limpede un mesaj. Ei ştiau despre lucrările îngerilor din Vechiul Testament şi au înţeles că mesajele lui Dumnezeu adresate omenirii sunt transmise în general prin aceste „duhuri slujitoare”, sau prin „îngerul Domnului”. Dar ei n-au înţeles că acel „înger al Domnului” era Hristos înainte de întrupare. Dar recunoşteau că glasul din ceruri aducea un mesaj de la Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că naşterea lui Isus a fost supranaturală. Viaţa Lui a fost înțesată de minuni, iar moartea Lui ne trimite cu gândul la bobul de grâu. El nu a rămas în pământ, s-a ridicat de acolo, la fel ca bobul de grâu. Învierea lui Hristos nu a fost spirituală, ci faptică. Trupul Lui a fost înviat, oasele Lui nu se află nicăieri pe acest pământ! Dar auzim la răstimpuri astfel de vorbe superficiale, doar din spirit de contradicție și intenționat agnostice: „a fost un tunet!” Nu e nevoie de inteligenţă ca să spui așa ceva! Dar ne trebuie percepţie spirituală şi discernământ spiritual pentru a cunoaşte şi înţelege Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să ne recunoaştem nevoia ca Duhul lui Dumnezeu să ne lumineze când venim în prezența Cuvântului lui Dumnezeu. (Ioan 12:30-33)
Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară.
Moartea lui Hristos pe cruce a însemnat judecata lumii acesteia şi condamnarea stăpânitorului lumii acesteia. Acesta este unul dintre lucrurile asupra căruia va aduce mărturie Duhul Sfânt, aşa cum putem citi în Ioan 16:7-11. Noi trăim într-o lume care a fost judecată. Moartea lui a reprezentat judecata omenirii pentru păcatele ei. Dacă omenirea nu va înţelege acest lucru, va fi condamnată pe veci.
Cum este aruncat afară Satana, stăpânitorul acestei lumi? Eu cred că aceasta se face treptat. Eu sunt convins că, atunci când Hristos a murit pe cruce, Satana nu a înţeles ce se întâmpla. Ceea ce el credea că este o înfrângere a lui Isus – a fost, de fapt, o victorie. Satan a pierdut de fapt lupta de la cruce, de aceea Isus a spus că stăpânitorul lumii acesteia este aruncat afară. În Apocalipsa 12:10 ni se spune că Satana va fi alungat din ceruri, acesta fiind pasul al doilea. Apoi, în Apocalipsa 20:3, el va fi aruncat în Adânc, iar în Apocalipsa 20:10 aflăm că Satana va fi aruncat în iazul de foc. Aceasta este ultima etapă, finală și definitivă, a înfrângerii lui. La cruce i-a fost pecetluită soarta. Crucea marchează biruinţa lui Hristos şi înfrângerea lui Satan!
În plus, Domnul Isus subliniază faptul că moartea Sa este una răscumpărătoare. Moartea Sa îi va aduce pe toţi oamenii la El, pe toţi cei care vor fi mântuiţi. Cei care-L vor respinge vor fi pierduţi.
Gândiţi-vă la cât de important este să-L vestiţi pe Isus oamenilor, să puneţi accentul pe moartea Lui răscumpărătoare. Sunt foarte mulţi oameni în ziua de azi care merg la biserică, şi nu aud sau nu reacționează la Cuvântul lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la muncitori, la studenţi, la cei din poziţiile de conducere ale statului, la cei bogaţi. Ei nu aud Vestea Bună. Isus cel crucificat nu este glorificat în bisericile din ziua de azi... și nici în traiul zilnic al credincioșilor! Evanghelia trebuie să fie vestită la timp și ne-la-timp, cu vorba și cu fapta... iar toate acestea Îl au în vedere și-n prim-plan pe Isus Hristos, și pe El răstignit!
Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac. Cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al omului?” (Ioan 12:34)
Oamenii sunt nedumeriţi. Ei spun: „Noi știm că va veni Mesia și va domni pentru totdeauna. Acum, Tu – care spui că ești Acela – ne anunți că vei muri! Ce să-nțelegem?!”
Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu ştie unde merge. Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei. (Ioan 12:35-36)
Cu aceste cuvinte, Isus Îşi încheie lucrarea publică şi Se retrage. El nu va mai apărea în public decât la următoarea Sa venire pentru întemeierea Împărăţiei Sale pe acest pământ!
Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?” De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.” Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui şi a vorbit despre El. (Ioan 12:37-41)
Acum vedem ce nu era în regulă. Deşi oamenii aceștia erau în prezenţa Luminii Lumii, ei nu-şi deschideau ochii. Se împlinea profeţia lui Isaia, capitolul 53, care vorbeşte despre moartea lui Hristos. Oamenilor le-a fost prezentată moartea lui Hristos şi ei L-au respins. Ei erau orbi faţă de lumina ce le era oferită. Erau ca o persoană care se trezeşte dimineaţa şi spune: „Astăzi nu vreau să văd nimic, îmi voi ţine ochii închişi toată ziua!” Un astfel de om este la fel de orb ca unul care cu adevărat nu poate vedea, și-n plus și mintea îi este întunecată. Următorul citat este o parafrază la cap. 6 vers. 10 tot din Isaia: „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima...” Să nu uităm să ținem cont de contextul imediat: Isus Se prezintă ca Mesia şi ca Împărat al lor. Ei Îl respinseseră pe Isus în persoană. Acum El îi respinge pe ei! Fiţi foarte atenţi: pentru că ei nu au vrut să-L accepte pe Hristos, va veni o zi în care nu vor mai putea să-L accepte. Cel mai periculos lucru din lume este să auzi Evanghelia şi să ignori ce ai auzit. Dacă veţi asculta de mai multe ori fără să luaţi seama, fără să acceptaţi ce auziţi, va veni o vreme când nu veţi mai putea auzi şi vedea. Dumnezeu este Suveran, Dumnezeu are ultimul cuvânt!
Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. (Ioan 12:42-43)
Din nefericire, chiar aşa au făcut. Și astăzi există destul de mulți credincioși „în ascuns”, oameni slabi, fricoși, cu inimi împărțite. Dacă ținem însă cont că doi asemenea credincioşi în ascuns au coborât trupul lui Hristos de pe cruce, speranța moare ultima!
Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. (Ioan 12:44-46)
Isus repetă afirmaţia uimitoare conform căreia El este Lumina lumii. Aceasta este o prelungire a discursului rostit cu ocazia deschiderii ochilor orbului din naştere. El deschide ochii oricărei persoane care recunoaşte faptul că nu poate vedea şi că are nevoie de Lumina lumii. (Ioan 12:47-50)
Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec, căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.”
Noi vom fi judecaţi de Cuvântul lui Dumnezeu... Și nu pe baza măruntelor noastre fapte bune... sau după concepţia noastră despre religie... Vom fi judecaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a venit prima dată ca Mântuitor. El spune: „Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.” Data viitoare când va veni, va veni ca Judecător. Glasul din ceruri încă ne mai spune: „Acesta este Fiul Meu preaiubit. De El să ascultaţi!” (Matei 17:5).
Aceasta este concluzia acestei secţiuni a Evangheliei după Ioan. Oamenii au întors spatele acelei voci şi L-au respins pe Împăratul. Când au făcut acest lucru, și Împăratul i-a respins... Pentru că El va fi întotdeauna Împăratul!
În ecoul acestei atenționări care-ar trebui să ne umple de speranță nu de spaimă, punem punct și noi ediției de azi, dar... pe curând, dacă ne va îngădui bunul Dumnezeu!