Tuesday Jun 25, 2024
Ioan 11:17-57 | Itinerar Biblic | Episodul 293
Stimați ascultători, ne reîntâlnim sper cu bine și din toată inima... în inima secțiunii biblice de care ne ocupăm de o vreme; suntem mai precis în capitolul 11 al Evangheliei după Ioan, pasajul central al acestei secțiuni nou-testamentare, și care cuprinde relatarea detaliată a unuia dintre ultimele miracole săvârșite de Mântuitorul Isus Hristos în scurta și intensa Lui viață terestră.
Într-un fel, este vorba – ca-n orice Evanghelie și act hristic, de altfel – tot despre mântuire, portretizată aici ca înviere din morți, ca generoasă atribuire a harului și darului vieții. Vă rog să recitiți acest capitol și din această perspectivă – veți vedea cât de mult vorbesc (Domnul, și Ioan) despre viață... poți chiar să numeri de cât de multe ori este folosit acest cuvânt în capitolul de față! (fapt ce reconfirmă una din afirmațiile de căpetenie și de început ale Evangheliei: „În El era viața și viața era lumina oamenilor” – Ioan 1:4)
Relatarea învierii lui Lazăr ocupă deci locul central al acestei Evanghelii – constituind un punct culminant al lucrării lui Isus în lume... care anticipează și moartea și învierea lui Isus, care vor fi punctul culminant al celei de a doua jumătăți a Evangheliei lui Ioan.
Am intrat data trecută în substanța acestei pilduitoare istorii a unui miracol al vieții din și prin Hristos: Domnul Isus primește vestea bolii fără speranță de vindecare a lui Lazăr... și provoacă stupoare întârziind am crede deliberat intervenția asupra prietenului Său!
Am spus și data trecută, moartea este un mister insondabil și inevitabil al existenței umane... iar perspectiva asupra a ceea ce este dincolo de moarte diferențiază și ierarhizează religiile. În ce privește creștinismul, Biblia arată că Isus Hristos nu doar că a înviat oameni din morţi (în cel puțin trei rânduri, cazurile prezentate în Evanghelii), dar a fost înviat El Însuși, atestând prin asta biruința asupra morții și parafând promisiunea vieții veșnice pentru toți cei ce se-ncred în Învierea Lui!
În același timp, ca în cazul celor trei frați din Betania, prietenii iubiți ai Domnului, faptul că boala este îngăduită între încercările la care și credincioșii sunt supuși nu înseamnă că îi iubește mai puțin sau condiționat... Așa cum rugăciunile noastre pentru vindecare sau izbăvire trebuie neapărat să primească răspunsul solicitat sau dorit de noi, doar pentru că Domnul ne iubește! Încercările ne testează credinţa şi ne aduc pe genunchi. Noi trebuie să învăţăm să ne încredem în El chiar şi în valea umbrei morţii. El ne învaţă răbdarea, ne învaţă faptul că putem să ne încredem în El, ne învaţă faptul că El aranjează toate lucrurile spre bine. Noi trebuie să privim dincolo de lacrimi, de suferinţe şi de încercările vieţii şi să vedem că Dumnezeu are un scop pentru orice se întâmplă.
Faptul că Domnul l-a lăsat pe Lazăr să moară ne arată că Isus nu acţionează niciodată mânat de sentimente. Motivaţia Lui este dragostea, iar această dragoste este spre binele omului şi spre slava lui Dumnezeu. Nimeni, nici măcar Satana, nu poate zădărnici planul lui Dumnezeu cu privire la viaţa voastră... atât timp cât vă supuneţi.
Toma este unul din puținii ucenici care nu se tem de întoarcerea printre iudeii ostili, fiind de fapt fatalistul de serviciu – dar (când pronunță: „Haideți să murim și noi cu El!” – 11:16) el anticipează de fapt perspectiva morții Învățătorului, ce va avea loc câteva zile mai târziu, în cu totul alte împrejurări decât cele conexe morții/învierii lui Lazăr.
Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt. Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, mulţi din iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor. (Ioan 11:17-19)
Am spus că Betania era la vreo trei kilometri de Poarta de Aur a Ierusalimului. Mulţi iudei veniseră deja de la Ierusalim, să le consoleze pe Marta şi Maria pentru pierderea fratelui lor. Se pare că era o familie importantă în Betania şi bine cunoscută şi în Ierusalim.
Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11:20-22)
O altă scenă distinctă a tabloului acestei întâmplări este întâlnirea lui Isus cu această persoană harnică, inimoasă, implicată, cu o voință și credinţă puternică – Marta... care aici însă este oarecum impulsivă, și dovedește – probabil pe fond de oboseală – nerăbdare şi inflexibilitate în modul în care vedea ea voia lui Dumnezeu, și implicarea celorlalți în concretizarea acesteia. Spre deosebire de ea, sora ei Maria era dispusă să aştepte acasă (pentru că învăţase să stea la picioarele lui Isus).
Acum putem să observăm că şi Marta ar fi trebuit să petreacă mai mult timp la picioarele lui Isus. Ea spune: „ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu” ... dar nu cred că se gândea că asta includea și învierea lui Lazăr! Era mai degrabă exprimarea credinței generale că Dumnezeu ascultă rugăciunile. Dar, Marta, nu ştii că El era Dumnezeu? „Dumnezeu în carne şi oase” dacă putem spune așa... El a fost în casa ta, a stat la masa ta, a mâncat din prăjiturile tale, dar nu ai observat că El era Dumnezeu, nu-i aşa? Fiecare dintre noi trebuie să stea la picioarele Lui. Trebuie să fim dispuşi să ascultăm.
Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.” „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:23-26)
Marta credea într-o înviere. Dar observaţi că este nevoie de mai puţină credinţă pentru a accepta existenţa unei învieri ce va avea loc cândva în viitor, când vom primi trupuri de slavă, decât să ne încredem acum că cei care se încred în Domnul voi fi învioraţi. Este mai uşor să credem că Domnul va veni şi că morţii vor învia, decât să credem că mâine putem să trăim pentru Domnul. Este foarte uşor să le alinăm durerile celor care suferă, spunându-le „Într-o zi îi veţi întâlni din nou!” Pentru acest lucru nu este nevoie de multă credinţă. Dar este nevoie de multă credinţă să putem spune: „Tocmai am pierdut persoana pe care o iubeam, dar mă încred în faptul că Dumnezeu este cu mine şi că El face toate lucrurile bune.” Observaţi că Marta ştia din Vechiul Testament că va exista o înviere a morţilor, dar nu arată că ar fi crezut că este posibil ca Isus s-o ajute în acel moment.
Isus i-a spus: „Marta, nu ştii că Eu sunt învierea şi viaţa?” Dacă Îl avem pe Isus, avem viaţa. „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit” se referă la moartea spirituală. Chiar dacă o persoană este moartă din punct de vedere spiritual, „va trăi”. Apoi El priveşte în viitor şi spune că cel ce se încrede în El nu va muri niciodată. Viaţa începe în momentul în care o persoană Îl acceptă pe Mântuitorul. Oricine trăieşte şi crede în Isus nu va muri niciodată pentru că Isus a murit deja pentru persoana aceea. Aceasta înseamnă că persoana aceea nu va plăti pedeapsa cu moartea pentru păcatele sale. Nu va fi niciodată despărţită de Dumnezeu. Apoi Isus o întreabă: „Crezi tu lucrul acesta?”
„Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” (Ioan 11:27)
Marta mărturiseşte... la fel ca Petru. Ea a înţeles că El este Mesia.
După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe sora sa Maria şi i-a zis: „A venit Învăţătorul şi te cheamă.” Maria, cum a auzit, s-a sculat iute şi s-a dus la El. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iudeii care erau cu Maria în casă şi o mângâiau, când au văzut-o sculându-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: „Se duce la mormânt, ca să plângă acolo.“ (Ioan 11:28-31)
Deşi Marta vorbise cu Maria discret, Dumnezeu a făcut ca mulțimea de consolatori să se ia după ea, crezând că Maria se duce acolo să-și plângă fratele... nu ştiau că plecase să se întâlnească cu Isus... și aceasta este următoarea scenă distinctă (Ioan 11:32):
Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.”
Ea folosește același reproș ca sora ei Marta, că dacă Isus ar fi fost acolo, fratele ei n-ar fi murit. Acesta era motivul pentru care Isus va spune ulterior „Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 16:7). Înțelegem deci că atâta timp cât El era în trup, era limitat geografic. Dacă El S-ar afla în oraşul vostru, nu ar putea fi şi în oraşul meu. Dacă Isus nu ar fi plecat, nu ar fi trimis Mângâietorul, Duhul Sfânt. Dar acum, după ce Duhul Sfânt a venit pe Pământ, El este peste tot. El locuieşte în fiecare credincios din ziua de azi. Astfel, Duhul Sfânt poate fi simultan şi în locul unde sunt eu, şi în locul unde vă aflaţi voi, şi pe partea opusă a lumii..
Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?” „Doamne”, I-au răspuns ei, „vino şi vezi.” Isus plângea. (Ioan 11:33-35)
Dacă vreţi să ştiţi ce simte Dumnezeu în legătură cu moartea celor pe care-i iubiţi, fiţi atenţi la acest paragraf. El S-a înfiorat şi S-a tulburat. Moartea este un lucru înfricoşător. Puteţi fi siguri că El vă simte durerea. El are compasiune pentru cei vii. El ştia ce va face pentru cei morţi. Cuvântul original tradus „înfiorat” trimite la două cauze: compasiune (pt Maria) și mânie (împotriva morții, dar și a necredinței celor ce-l jeleau pe Lazăr, deși El le spunea că-l va învia!)
Cu toate că Evanghelia după Ioan este scrisă pentru a ne prezenta divinitatea lui Hristos, aici Isus este prezentat din perspectivă umană. El chiar a întrebat unde l-au pus pe Lazăr pentru că era om. Aici putem vedea ce simte Dumnezeu astăzi în prezenţa unei înmormântări. El plânge împreună cu noi. El geme împreună cu noi. Mă revoltă credincioşii care susţin că nu trebuie să se plângă la o înmormântare, ci trebuie să fie nişte creştini curajoşi. Moartea nu este un lucru drăguţ, este ceva înfiorător. Isus a plâns! (Ioan 11:36-37)
Atunci iudeii au zis: „Iată cât îl iubea de mult!” Şi unii din ei au zis: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?”
Iudeii nu au înţeles lucrul important aici. Isus nu plângea pentru că îl iubea pe Lazăr, nu plângea pentru cei morţi, plângea pentru cei vii (așa cum mai face o dată, când deplânge starea nenorocită a Ierusalimului inconștient de clipa cercetării sale – Luca 19:41). Apoi, observaţi că iudeii fac referire la evenimentul vindecării orbului. Acel miracol trebuie că-i impresionase tare mult, și-i făcuse să creadă că Isus are puteri supranaturale!
Isus S-a înfiorat din nou în Sine şi S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră la intrarea căreia era aşezată o piatră. „Daţi piatra la o parte”, a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.” Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11:38-40)
Mulți oameni evită să vorbească despre moarte în ziua de azi. Cei care fac afaceri în acest domeniu se străduiesc în toate modurile posibile să facă moartea să pară un eveniment plăcut. Dar haideţi să fim sinceri: nu putem masca moartea prin machiaj, haine bune şi un sicriu frumos înconjurat de flori. Deşi facem astea pentru a atenua intensitatea şocului, moartea este un lucru îngrozitor.
Marta I-a spus lui Isus că Lazăr era îngropat de patru zile şi că trupul miroase greu, pentru că era în procesul descompunerii. Unii ar spune că acest lucru sună crud. Dar moartea este crudă, iar realitatea pe care o determină este cruntă. Iudeii credeau că sufletul mortului rămâne în preajma trupului trei zile, timp în care e posibilă revenirea la viață. Faptul că Lazăr era mort de 4 zile indică certitudinea morții și lipsa oricărei speranțe de revenire al viață! Cu siguranţă aici este nevoie de o minune. Iar ceea ce urmează este o a 5-a scenă distinctă a acestei minuni:
Au luat, dar, piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 11:41-42)
Reţineţi faptul că scopul acestui incident este slava lui Dumnezeu. Isus se roagă în public, pentru a-i face conştienţi pe cei prezenţi că ceea ce are de gând să facă Isus este voia Tatălui, astfel încât Tatăl să fie cel care primeşte slava. El rosteşte rugăciunea pentru cei care sunt prezenţi.
După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.” (Ioan 11:43-44)
Vreau să cred că probabil au fost mulţi înviaţi de Isus Hristos... așa cum foarte mulţi au fost vindecaţi, sau şi-au recăpătat vederea. Evangheliile ne transmit doar câteva cazuri. Observaţi că, în cazul lui Lazăr, viaţa a fost restaurată în vechiul trup. El a ieşit din mormânt înfăşurat în pânză, aşa cum a fost pus în mormânt. Când Domnul nostru a înviat, El a lăsat pânzele şi ştergarul acolo. De ce? Pentru că El a ieşit de acolo într-un trup diferit, de altă natură decât cel în care fusese până în momentul morții! În cazul lui Isus, nu a fost nevoie ca cineva să dea la o parte piatra de la intrarea în mormânt... pentru ca oamenii de afară să poată intra şi să vadă că mormântul era gol. În trupul acesta nou a putut ieşi din mormântul închis şi va putea intra într-o cameră cu toate uşile încuiate.
Avem aici o foarte frumoasă metaforă a salvării. Noi eram morţi în greşeli şi păcat, morţi faţă de Dumnezeu, iar acum suntem aduşi la viaţă pentru Dumnezeu prin Isus Hristos. Dar cu toţii suntem împiedicaţi de veşmintele de înmormântare. Pavel a spus „Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc... O, nenorocitul de mine!...” (Rom. 7:15, 24). Cel care spune aceste lucruri nu este un om nemântuit, este un credincios. Isus vrea ca noi să fim eliberaţi de veşmintele de înmormântare. Isus a spus oamenilor: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă”. (Ioan 11:45-46)
Mulţi din iudeii care veniseră la Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. Dar unii din ei s-au dus la farisei şi le-au spus ce făcuse Isus.
Oamenii aceştia n-au putut și n-aveau cum să treacă ușor peste această minune!
Ar putea să vă surprindă să aflaţi că aceasta este încheierea lucrării publice a lui Isus, întrucât suntem abia la jumăratea Evangheliei după Ioan. Lucrarea publică a Lui a început când Ioan Botezătorul L-a identificat ca fiind Mielul Domnului. S-a încheiat cu învierea lui Lazăr. Ioan a acordat aproape la fel de multă atenţie ultimelor patruzeci şi opt de ore din viaţa Lui Isus cât a acordat primilor treizeci şi doi de ani, unsprezece luni, trei săptămâni şi cinci zile. Dar observăm că raportul acesta e oarecum valabil şi-n cazul celorlalte Evanghelii, care pun accentul pe ultimele opt zile. Sunt 89 de capitole în cele patru evanghelii. Patru capitole din acestea se ocupă de primii 30 de ani ai vieţii lui Isus, iar 85 de ultimii trei ani. 27 de capitole prezintă ultimele opt zile. Aproape o treime din toată Evanghelia prezintă ultimele câteva zile ale vieţii lui Isus, locul şi circumstanţele morţii şi învierii Sale.
Dacă moartea şi învierea lui Isus Hristos nu au cea mai mare importanţă, mesajul Evangheliei este greşit. Aceasta este esenţa Evangheliei (vezi 1 Cor. 15:1). Autorii evangheliilor au făcut ce a făcut şi Pavel mai târziu. El spune: „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit” (1 Cor. 2:2).
Am zice că această minune făcută în public i-ar fi întors chiar şi pe sceptici la Isus... dar n-a fost aşa! Vă amintiţi că Duhul Domnului a pus în gura lui Avraam aceste cuvinte (Luca 16:31): „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi”. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu despică cerurile şi nu Se coboară într-un mod spectaculos. Acesta este motivul pentru care El nu mai face minuni astăzi. După ce Biserica va părăsi pământul, în perioada suferinţelor şi a Mileniului va fi o perioadă de minuni măreţe, dar nici acestea nu-i vor convinge pe oameni. Astăzi ni se cere, fără prea multă zarvă, să ne punem încrederea în El, chiar dacă cei mai mulţi oameni se îndepărtează de El. Oamenii se plâng că cei mai mulţi nu-L urmează pe Isus. Dar niciodată nu a fost altfel! El a murit, a fost îngropat, a înviat din morţi, aceasta este Evanghelia. Nu avem nevoie de alt miracol. Problema nu e lipsa dovezilor ci necredinţa oamenilor!
Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au adunat soborul şi au zis: „Ce vom face? Omul acesta face multe minuni.” (Ioan 11:47)
Observaţi în această a 6-a scenă distinctă a tabloului învierii lui Lazăr niște oameni însetaţi de sânge, un grup diabolic. Marii preoţi din acea vreme erau cei mai mulţi saduchei, care erau „liberali“ în sensul că nu acceptau minunile sau fenomenele supranaturale, nici învierea. Fariseii erau conservatorii religioşi şi cei ce susţineau dreptatea legii în acea vreme. Aceste două grupuri erau opuse în toate privinţele, dar erau uniţi în ura împotriva lui Isus Hristos şi în hotărârea lor de a-L ucide. Puteţi considera această consfătuire ca fiind prima mişcare ecumenică. Dacă oamenii doresc să scape de Isus, se vor uni chiar şi cu cei cu viziuni complet opuse. Aceasta este tendinţa şi în ziua de azi. Cei mai mulţi se străduiesc să scape de Hristos pe măsură ce El Se descoperă în Cuvântul lui Dumnezeu. Sunt puţini cei care-L acceptă pe Isus aşa cum Se prezintă El!
„Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.” (Ioan 11:48)
Ei se temeau că mulţi oameni se vor întoarce la Isus Hristos, ceea ce ar stârni o revoluţie. Aceasta ar fi provocat o acţiune împotriva lor din partea Imperiului Roman. Le er deci frică! Frica ţine mulţi oameni departe de Isus şi astăzi. Chiar şi în bisericile noastre, creştinii nu au tăria de a rămâne ferm pe poziţie şi a apăra adevărul Scripturii şi de a-i susţine pe cei care propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu.
Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic; oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?” Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam. (Ioan 11:49-52)
Ei au argumentat că ar fi mai bine să moară Isus, decât să moară poporul sub Imperiul Roman. Este interesant că în ciuda faptului că ei l-au omorât pe Isus, poporul a fost decimat și Ierusalimul distrus în anul 70 de către Titus.
Aici este un lucru ciudat: Caiafa emite o prorocie ce se adevereşte pentru că era mare preot în anul acela! Caiafa era un politician corupt, iar mai târziu îl vom întâlni pe tatăl vitreg al acestuia, Ana, care era de asemenea un ticălos şi era puterea din spatele tronului. Faptul că şi Caiafa avea darul prorociei n-ar trebui să ne păcălească. La fel ca Balaam din Vechiul Testament, acest ticălos putea emite o prorocie adevărată. (Ioan 11:53-54)
Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare. De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre iudei; ci a plecat de acolo în ţinutul de lângă pustiu, într-o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo împreună cu ucenicii Săi.
Acesta este începutul sfârşitului. Liderii religioşi încearcă să-L ucidă pe Isus şi sunt în mod clar ostili. Nu se cunoaște exact locația acestui Efraim. Probabil era într-un ţinut pustiu.
Paştile iudeilor era aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s-au suit la Ierusalim, înainte de Paşti, ca să se cureţe. Ei căutau pe Isus şi vorbeau unii cu alţii în Templu: „Ce credeţi? N-are să vină la praznic?” Iar preoţii cei mai de seamă şi fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să-L prindă. (Ioan 11:55-57)
Mulţimea venise la Ierusalim să se curăţească înaintea Paştelui. În timpul acestui ritual nesfârşit, în timp ce se lovesc unii de alţii în înghesuială, oamenii îşi împărtăşesc opiniile diferite cu privire la Isus. Toţi se întreabă dacă Isus va veni la sărbătoare anul acesta. Toţi ştiu că sinedriul Îl urmăreşte... Oare ce se va-ntâmpla?!
Vom afla și noi mai multe data viitoare, dacă ne va îngădui Dumnezeu!