Ioan 1:1-3 | Itinerar Biblic | Episodul 273

Stimați ascultători și dragi prieteni, am făcut data trecută primul pas în traversarea uneia dintre cele mai profunde, complexe și apreciate secțiuni biblice – și-am încercat o prezentarea generală a sa... care bineînțeles a lăsat nespuse destule, pe care vom încerca să le inserăm pe parcurs. Charles Erdman aprecia că Evanghelia după Ioan „a determinat mai multe persoane să-L urmeze pe Hristos... a prezentat cărturarilor mai multe probleme dificil de rezolvat... a inspirat mai mulți credincioși la o trăire și slujire fidelă – decât oricare altă carte la care ne-am putea gândi”. E bine să reținem mai înainte de orice, și-o vom reaminti și când vom trage concluziile, că scopul declarat al lui Ioan nu a fost să să scrie tot ce știa, ci – selectând și construindu-și Evanghelia pe serii septimale (de miracole, enunțuri, definiții etc.) – a pus în scris lucrurile astfel încât „voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” (Ioan 20:31)

Între altele, cronologia lucrării pământene a Mântuitorului a fost alcătuită cu aportul considerabil al datelor furnizate de Evanghelia după Ioan. Dac-ar fi fost să ne bazăm doar pe celelalte Evanghelii, puteam fi tentați să credem că misiunea Lui a durat mult mai puțin, un an-un an și ceva... Dar când introducem în calcul referințele precise cronologic menționate de Ioan, putem stabili că lucrarea lui Isus Hristos s-a întins pe mai bine de trei ani. De altfel, cristologia (prezentarea lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu) este principala trăsătură caracteristică a celei de-a patra Evanghelii – co-esența și co-existența Lui cu Dumnezeu Tatăl „din veșnicie în veșnicie” fiind afirmată de la bun început, într-un memorabil pasaj amintind de cartea Geneza – de care ne vom ocupa și noi imediat... să mai spunem doar că niciun alt scriitor biblic nu L-a descris pe Isus Hristos la fel de complet, atât de divin și în același timp atât de uman – precum Ioan... și sper să vă oferiți prilejul să constatați asta, pe parcursul seriei de programe consacrate lecturii comentate a celei de-a patra Evanghelii! Așa cum sunt convins că veți fi impulsionați să citiți și să reflectați și personal, suplimentar, asupra acestei mine de aur duhovnicesc!

Evanghelia după Ioan începe cu un pasaj bine-cunoscut și des citat, și-n același timp impresionant... pentru că nu e doar o introducere, un prolog, o prefață spirituală, ci este o Scriptură fastuoasă, care unește VT cu NT, și cuprinde esența, miezul mesajului evanghelic:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. (Ioan 1:1)

Evanghelia după Ioan Îl prezintă pe Domnul Isus Hristos prin trei afirmaţii extraordinare – scurte, percutante, profunde: „La început era Cuvântul... și Cuvântul era cu Dumnezeu... și Cuvântul era Dumnezeu.“

Cu aceeași expresie – „La început” – începe și Tora, Biblia... am putea spune: și Biblia ebraică, și Biblia grecească încep identic – dar Hristos a făcut din două una, nu mai este nici iudeu nici grec, nici rob nici slobod, nici femeie nici bărbat... Atât în Geneza 1:1 cât și în Ioan 1:1, lipsește articolul, deci s-ar putea traduce: „La un început...” E vorba despre o nouă creație, făcută „la un moment dat”, „la împlinirea vremii”, oricum timpul este o convenție omenească care nu-L afectează pe Dumnezeu, care ține însă seama de ea ca să Se înțeleagă cu omul! „La început” subliniază implicit că va fi și un sfârșit – și cine a surprins mai bine, sau: cui i s-au descoperit mai deplin tainele sfârșitului, decât aceluiași Ioan?! Am mai putea spune că prin aceste cuvinte Evanghelia lui Ioan își ocupă locul în istoria mântuirii!

„Cuvântul” este unul dintre titlurile cele mai înalte şi mai pline de semnificaţie atribuite Domnului Isus Hristos. Nu este uşor să-i fie determinat înţelesul exact. În mod evident, Domnul Isus Hristos nu este acel logos din filosofia greacă; mai degrabă, El este memra din Scripturile ebraice. Putem observa cât este de important Cuvântul în Vechiul Testament. De exemplu, tetragrama YHWH (care a intrat în mentalul popular drept Iehova, deși mai corect e probabil Iahweh, sau Iehoah) nu era pronunţată niciodată. Era o vocabulă atât de sfântă, încât evreii n-o foloseau... și cred că ar trebui să ne impună și nouă mai multă reținere reverentă! (În orice caz, este numele divinității care a inițiat relația și legământul privilegiat cu poporul Israel, Iahweh este numele predilect sub care Dumnezeu este cunoscut în acest binom!) Dar aici este Acela care este Cuvântul, şi – comprimând tot ce s-a spus despre El în Vechiul Testament – acum este prezentat ca fiind Cel de „la început”. Acest început vine înainte de primele cuvinte din Biblie: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Începutul acela poate fi datat, deşi nu cred că ar putea să ofere cineva o dată exactă – este absurd să afirmi că data începutului din Geneza ar fi anul 4004 î.Hr... sau 40.004, sau 4.000.004 etc.! Să nu uităm că vorbim despre Dumnezeul veşniciei. Dacă ne întoarcem în timp, la momentul creaţiei, El era deja acolo şi exact acesta este sensul în care este folosită afirmaţia „La început era Cuvântul“. De observat că nu se spune este Cuvântul; nu a apărut atunci, la acel început. Forma tradusă prin „era“ reprezintă un imperfect continuu, care înseamnă o acţiune continuă. Aceasta înseamnă că la început Cuvântul era deja. Care început? Atât cât puteţi să vă gândiţi de departe, în trecut! Biblia spune: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul” (Gen. 1:1). Înseamnă că acesta este începutul lui Dumnezeu? Nu. Putem să mergem înapoi în timp, din acel moment, cu milioane, miliarde sau catralioane de ani... Eu nu prea pot merge foarte departe înapoi cu imaginația... poate voi puteţi... dar să convenim că ne gândim la miliarde de ani înainte de Creaţie. El era deja atunci... pentru că vine din veşnicie, din infinit – pentru a ne întâmpina. El nu a început, nu are un moment 0! „La început era Cuvântul“ – El era deja acolo când totul a început. „Dar”, va spune cineva, „trebuie să existe un început undeva.” Da, oriunde aţi spune că începeţi, Dumnezeu era deja acolo. El era, la timpul trecut. „La început era Cuvântul” – cinci cuvinte în limba greacă din original. Nu e om pe faţa pământului care să poată preciza data exactă a acestui început, să-l înţeleagă, să şi-l poată reprezenta corect. Această afirmaţie extraordinară ne plasează undeva, într-un punct îndepărtat, în spaţiu şi timp.

A doua afirmaţie este: „Cuvântul era cu Dumnezeu”. Aceasta arată cât se poate de clar că El este separat şi cu totul distinct de Dumnezeu-Tatăl. Nu-L putem identifica drept Dumnezeu-Tatăl, pentru că El este cu Dumnezeu. Acum va spune cineva: „Dar dacă este cu Dumnezeu, înseamnă că nu este Dumnezeu!” A treia afirmaţie ne lămureşte deplin: „şi Cuvântul era Dumnezeu”. Aceasta este o declaraţie clară, hotărâtă care spune că Domnul Isus Hristos este Dumnezeu. De fapt, în original este chiar mai exact pentru că în limba greacă cel mai important cuvânt este situat la începutul propoziţiei, astfel că avem: „Dumnezeu era Cuvântul“. Nu poate fi exprimat mai puternic de atât. Vreţi să daţi la o parte divinitatea lui Hristos? Acest lucru nu este posibil. El exista la momentul Creației, și era deopotrivă și împreună cu Dumnezeu! Cele trei afirmaţii de la începutul Evangheliei după Ioan lămuresc foarte bine acest lucru: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”

Vă promit că vom citi fiecare propoziție din această Evanghelie, numai permiteți-mi să vă rog să trecem la versetul 14 şi să vedem cele trei afirmaţii din acest verset.

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. (Ioan 1:14)

Filosoful grec ar fi rămas alături de noi cât am vorbit despre versetul 1, dar ajuns aici, nu ne-ar mai urmări. El nu ar fi niciodată de acord cu ideea că S-a făcut trup Cuvântul. Limba greacă ne permite să spunem acest lucru cu mai multă precizie şi cred că şi mult mai corect: „Cuvântul s-a născut trup.” Întoarceţi această afirmaţie pe toate părţile în mintea voastră preţ de câteva momente. Aici este vorba despre Dumnezeul veşniciei, Cel Îmbătrânit de zile, care a venit în Betleem, ca bebeluş care a făcut-o să plângă pe o tânără femeie. Observăm şi faptul că Evanghelia după Ioan nici măcar nu menţionează naşterea lui Isus în Betleem. Ştiţi de ce? Ioan vorbeşte despre Unul care este mult prea măreţ pentru Betleem. Din veşnicie, Cuvântul a devenit trup de carne.

„Şi [Cuvântul] a locuit printre noi” este a doua afirmaţie din versetul 14. Cuvântul grecesc tradus prin „locuit” este skenoo şi înseamnă „şi-a ridicat cortul printre noi”. Trupurile noastre omeneşti sunt asemenea unor corturi în care ne adăpostim precar... Apostolul Pavel a folosit aceeaşi imagine când se referă (2 Cor. 5:1) la „casa pământească a cortului nostru trupesc”. Casa aceasta în care trăim este un cort care poate fi smuls, doborât sau luat pe sus într-o clipă. Ei bine, din solidaritate Dumnezeul veşniciei a luat trup omenesc şi „a cortuit” și El printre noi. Aceasta este a doua afirmaţie impresionantă din versetul 14.

Ajungem şi la a treia afirmaţie: „[era] plin de har şi de adevăr”. Acum Ioan spune altceva. Întrebarea care apare în mod natural aici este: „Dacă S-a făcut trup, nu Şi-a pus anumite limite?” Este ca şi cum Ioan ar spune: „Staţi un pic! El era plin de har şi de adevăr!“ Dacă este plin, înseamnă că nu poate avea mai mult, nu poate avea nimic în plus. El a adus cu Sine măsura deplină a divinităţii Sale, era plin de har şi plin de adevăr când a venit pe pământ.

Trecem acum și la versetul 18 unde găsim alte trei afirmaţii:

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. (Ioan 1:18)

Observaţi prima afirmaţie: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu”. De ce? Se va explica acest lucru în Evanghelia de față... Domnul Isus îi spune femeii de la fântână: „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24). Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este duh! Dar cum rămâne cu apariţiile Sale din Vechiul Testament? Dumnezeu nu S-a arătat niciodată în faţa ochilor oamenilor din Vechiul Testament. Atunci, ce au văzut oamenii? Ei bine, luaţi Biblia şi recitiţi fragmentele respective. De exemplu, Iacov spune că L-a văzut pe Dumnezeu, dar de fapt el îl văzuse pe îngerul Domnului, care se luptase cu el. Aceea a fost o formă de manifestare a lui Dumnezeu, dar nu L-a văzut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este duh. Rețineți ca inatacabilă această afirmație: „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu.”

A doua afirmaţie este „singurul Lui Fiu”. Cel mai bun text grecesc este considerat manuscrisul Nestle, care a fost un cărturar german. El a ajuns la concluzia definitivă că nu este vorba despre singurul Fiu născut, ci despre singurul Dumnezeu născut. Şi eu prefer această soluţie. De asemenea, și expresia „Care este în sânul Tatălui” ne spune foarte multe. El nu a venit din mintea lui Dumnezeu pentru a revela înţelepciunea lui Dumnezeu; Cuvântul nu a venit de la piciorul lui Dumnezeu pentru a fi un slujitor al omului – El a venit din sânul Tatălui. Domnul a spus: „am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” [Ioan 6:38]. El a fost slujitorul lui Dumnezeu, a venit să-I slujească Lui, şi slujindu-I Tatălui a slujit şi oamenilor. El a venit să le descopere oamenilor inima lui Dumnezeu, ca „singurul Lui Fiu care este în sânul Tatălui”.

A treia afirmaţie care completează versetul 18: „L-a făcut cunoscut”. Cuvântul grecesc este exegesato. „Ago” înseamnă „a conduce” şi ex înseamnă „afară”. Aceasta înseamnă că Isus Hristos L-a (con)dus pe Dumnezeu în afară, în văzul tuturor. Cunoaşteţi vreun lucru mai măreţ decât acesta? O călătorie pe Lună este un nimic în comparaţie cu aşa ceva. Din trecutul veşniciei vine Dumnezeul acestui Univers, Creatorul tuturor lucrurilor şi ia asupra Lui un trup omenesc. Astfel, Domnul Isus Îl aduce pe Dumnezeu în mijlocul oamenilor pentru ca oamenii să-L poată cunoaşte. Singura cale prin care Îl puteţi cunoaşte pe Dumnezeu este prin El, prin Isus Hristos. Isus Hristos a venit să ni-L descopere pe Dumnezeu pentru că El este Dumnezeu.

Nu am încheiat cu aceste afirmaţii încă. Mai este ceva de observat aici. Să alăturăm primul vers din cele trei seturi (din vers. 1, 14 și 18), să vedem ce obţinem: „La început era Cuvântul”... „Şi Cuvântul S-a făcut trup”... „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu...”

Nu-L puteţi vedea pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este duh. A fost nevoie ca Dumnezeu să ia trup omenesc. Noi nu am fi putut urca la El în ceruri pentru a-L înţelege; a fost nevoie să vină El la noi, mai mult: să devină asemenea nouă, unul dintre noi!... pentru ca noi să-L cunoaştem.

Acum, să alăturăm cea de-a doua secţiune din fiecare din cele trei seturi de afirmaţii:

„Cuvântul era cu Dumnezeu...”, „Şi a locuit printre noi...”, „singurul Lui Fiu care este în sânul Tatălui...”

Gândiţi-vă puţin la faptul că El era cu Dumnezeu, îngerii se plecau înaintea Lui, era egalul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris astfel despre Domnul Isus: „n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu“ (Filipeni 2:6). Isus nu S-a dus la şcoală ca să Se facă Dumnezeu; nici nu a lucrat peste program pentru a obţine calitatea de Dumnezeu. Nu a căutat să obţină diploma de Dumnezeu. El nu încerca să devină Dumnezeu pentru că era şi este Dumnezeu. Nu vreau să par lipsit de respect, dar aş spune şi că El nu a fost nevoit să-I spună Tatălui, înainte de a veni pe pământ, „Fii atent la Gabriel că încearcă să-mi ia locul. Supraveghează-L cât sunt plecat!“ Nu a fost nevoie să facă acest lucru. Nimeni nu-I putea lua locul. El era Dumnezeu. Dar iată că Se naşte în Betleem şi este înconjurat de câţiva păstori. Timp de 30 de ani El a trăit în Nazaret fără să ştie nimeni cine este. Dumnezeu vine din veşnicie, merge în Nazaret şi acolo lucrează ca tâmplar. De ce? Pentru ca voi să-L puteţi cunoaşte pe Dumnezeu. Singura cale prin care Îl veţi putea cunoaşte vreodată pe Dumnezeu este prin El, „singurul Lui Fiu care este în sânul Tatălui“. El este Acela care ni-L poate descoperi pe Dumnezeu.

Acum să încheiem analiza făcută prin prisma observării versetelor 1, 14 și 18 din Evanghelia lui Ioan, cap. 1 – și ne vom uita și la cea de-a treia afirmaţie din fiecare set:

„Cuvântul era Dumnezeu.” „Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr..”, „Acela L-a făcut cunoscut.”

Cât a trăit pe pământ, Isus a continuat să fie Dumnezeu, plin de har şi de adevăr. Şi El L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu. El este singurul care Îl poate arăta pe Dumnezeu oamenilor, Îl poate aduce în mijlocul oamenilor, pentru ca noi să Îl putem cunoaşte.

Încă nu am terminat, vă invit să ne mai uităm la ceva...

Cum poate fi privit, înțeles, sau împărţit acest Univers? Am stat de vorbă cu un om de ştiinţă care a lucrat la proiectarea scuturilor protectoare ale navelor spaţiale. Era specialist în energia termică, ştia tot ce se poate şti despre căldură... În timp ce luam masa împreună, el mi-a spus: „Ştiai că acest Univers este împărţit în lucruri care pot fi luate în grupuri de câte trei? Eu cred că Dumnezeu Şi-a pus amprenta asupra tuturor lucrurilor. Sfânta Treime este peste tot!” Apoi mi-a explicat ce a vrut să spună:

Universul are trei componente: timp, spaţiu şi materie. Puteţi să spuneţi care este a patra? (Da, știu, energia ar spune unii... dar e din altă categorie!)  Interesant este că timpul, spaţiul şi materia includ tot ce există în Universul acesta, aşa cum îl cunoaştem noi.

Apoi, timpul are trei fațete: trecut, prezent şi viitor. Puteţi să spuneţi că mai există şi un al patrulea segment de timp în afară de acestea? Şi ce putem spune despre spaţiu? Aici avem lungime, lăţime şi înălţime. Mai există o altă direcţie? (adâncimea e tot înălțime!)

De asemenea, în ceea ce priveşte materia avem energie, mişcare şi fenomene. Acestea sunt cele trei diviziuni ale primelor trei diviziuni. Universul în care trăim poartă amprenta Sfintei Treimi.

Acum observaţi felul în care se potriveşte Întruparea în ceea ce am spus până acum. Versetul 1:

Timpul: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu.”

Spaţiul: „Cuvântul S-a făcut trup”, a devenit trup, a coborât în acest spaţiu. Unde? La Betleem, un mic punct geografic. De fapt, pentru El chiar şi întreg Pământul era tot un mic punct geografic. El Şi-a ridicat cortul aici, printre noi. Noi am privit slava Sa, a Singurului Fiu, care era plin de har şi de adevăr.

Materia: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” Omul L-a putut vedea şi cunoaşte pe Dumnezeu pentru că Isus Hristos a devenit materie, a devenit om, a luat asupra Sa trup de om. Acestea sunt timpul, spaţiul şi materia Întrupării.

Să le împărţim şi pe acestea în trei:

Trecut: „La început era Cuvântul”.

Prezent: „Cuvântul S-a făcut (a devenit) trup...” (în zilele noastre).

Viitor: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu... L-a făcut cunoscut.”  La sfârşitul vieţii sale, apostolul Pavel tânjea: „să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui...” (Filipeni 3:10). Aceasta va fi în viitor, când Îl vom cunoaşte cu adevărat, total. Astăzi ştim atât de puţin, pentru că suntem limitaţi în cunoaştere!

Acum să luăm spaţiul cu cele trei dimensiuni: lungimea, lăţimea şi înălţimea.

Lungimea: „La început era Cuvântul...”

Lăţimea: El a venit pe pământ şi a fost făcut trup.

Înălţimea: „Niciun om nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu al lui Dumnezeu, care este în sânul Tatălui” a venit din înălţimi pentru a ni-L înfăţişa pe Dumnezeu.

Acum să luăm în considerare cele trei aspecte ale materiei: energia, mişcarea şi fenomenele.

Energia: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu...” – aceasta este energia. Cum a luat fiinţă acest Univers? Dumnezeu a vorbit. Orice persoană raţională se confruntă cu această întrebare: cum a luat fiinţă acest Univers? Acesta este motivul pentru care este atât de populară teoria evoluţiei – ea oferă omului firesc o explicaţie pentru originea Universului. Orice om care gândeşte cât de cât, trebuie să aibă o explicaţie pentru originea Universului. De unde a apărut totul? Ei bine, iată răspunsul: „La început era Cuvântul...” Dumnezeu a vorbit – acesta a fost primul lucru care s-a întâmplat! Când Dumnezeu vorbeşte, când Cuvântul Se rostește, Se face auzit – energia este transformată în materie. Ce este fisiunea atomică? Este materie devenită din nou energie! Creaţia a început cu energie: „La început era Cuvântul. Cuvântul era cu Dumnezeu. Cuvântul era Dumnezeu.”

Mişcarea: „Cuvântul a fost făcut trup...” El a venit din slava cerească aici, pe Pământ.

Fenomene: Cel mai mare fenomen din această lume este Isus Hristos! Minunile lumii antice, minunile pe care le vedem în prezent sunt nimic pe lângă minunea Întrupării – Dumnezeu a devenit om!

Aceste afirmaţii sunt mai presus de capacitatea noastră de înţelegere, dar în acelaşi timp sunt de o simplitate uluitoare. Le citit, le memorăm, le reproducem... şi totuşi, niciun om nu le-a putut cuprinde vreodată întreaga semnificaţie!

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. ...Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi adevăr. Noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca a singurului născut din Tatăl... Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1:1, 14, 18). Aceste trei versete sunt cele trei colosale blocuri de construcţie.

Și vreți să vedeți și care este cimentul care le ţine la un loc?

El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:2-3).

Domnul Isus Hristos este Creatorul. Nu numai că El a existat dinainte de Betleem, dar a şi creat acest Univers, inclusiv materia şi materialele din care a fost construit Betleemul. Toate lucrurile au fost făcute de El; El este instrumentul creaţiei. Nimic nu a luat fiinţă fără El... și-n plus: „El... este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi... ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui...” (Evrei 1:3)

Și astfel, terminăm cu ce-am început, și ce ne preocupă: Cuvântul – întrupat, rostit, înțeles, trăit, comunicat... și care are un singur nume și-n singur înțeles: Isus Hristos! Fie El totul și în toți cei ce petrecem asemenea timp împreună, și ne vom întâlni și data viitoare!

• Likes
• Download
• Share