Tuesday Jun 25, 2024

Ioan 10:1-21 | Itinerar Biblic | Episodul 290

Dragi ascultători, Evanghelia după Ioan își revelează particularitățile pe măsură ce înaintăm în ea. Fiecare capitol deschide uși, aruncă lumini, trasează principii fundamentale pentru trăirea creștină optimă – asta înseamnă: păstrându-L ca model pe Isus Hristos, care numai aplaudat și promovat nu a fost, nici cât a trăit pe pământ, nici de-atunci încoace. Dar El nu-Și propusese și nu avea misiunea de a fi popular, ci de a arăta și împlini voia lui Dumnezeu – care are în vedere prioritar răscumpărarea și înnoirea omului și creației.

În paralel cu proclamarea și împlinirea voii divine, Mântuitorul se străduiește să-i convingă pe oameni de divinitatea Sa, pentru ca ei să primească învățătura și lucrarea Sa ca fiind a lui Dumnezeu Însuși, ca venind de la El... În acest sens, aici în Ioan Mântuitorul folosește 7 semne supranaturale, 7 discursuri și 7 afirmații de tip „Eu sunt...” (formulă amintind de celebra tetragramă – numele predilect al lui Dumnezeu în relația Sa cu poporul evreu, pe care iată Hristos îl preia spre generalizare în relația cu oricine crede în El, din orice neam). Două din aceste „Eu sunt” le vom întâlni în cap. care ne stă înainte – al 10-lea din Ev. scrisă de Ioan.

Evenimentele (mai bine zis: învățăturile) din prima parte a acestui capitol datează probabil imediat sau la scurtă vreme după tevatura cu orbul căruia i se dăruiește vederea (relatată în capitolul precedent), iar de la vers. 22 – chiar dacă rămânem în Ierusalim – suntem câteva luni mai târziu... Părțile se susțin și capitolul se leagă prin simbolismul păstorului și oilor – imagini banale în lumea orientală a sec. 1., de fapt specifice antichității – pentru că nu putem să nu observăm că acest gen de mesaj despre păstor găsim în Biblie în cărțile lui Ieremia, Ezechiel, Mica, Zaharia... și-n multe scrieri extra-biblice.

Pentru gospodăriile rurale evreiești, ovinele și păstoritul erau la ordinea zilei. Uneori, oildin mai multe gospodării formau o singură turmă, care era dată în grija unui păstor – care putea fi simbriaș străin. Dimineța, când plecau la pășune, păstorul meregea la casele respective, ușile/porțile i se deschideau, el striga oile care-i cunoșteau glasul și veneau la el, pentru că știau că urmează... masa, pășunea! Străinilor veniți cu gânduri necurate nu li se deschidea ușa, iar oile nu le cunoșteau vocea!

În Orientul antic era de actualitate și staulul public. Seara, toţi păstorii din sat îşi aduceau oile la staul şi le lăsau acolo peste noapte. Lăsau oile sub îngrijirea paznicului sau portarului care avea grijă de ele, şi mergeau acasă. A doua zi de dimineaţă, păstorii se prezentau în faţa portarului care îi lăsa să intre în staul să-şi ia oile.

Spuneam că Mântuitorul aduce argumente didactice și practice privind mesianitatea/divinitatea Lui... fără a-Și neglija însă umanitatea; pentru că El venise să slujească, Îl găsim aici ca ușă, dar și ca păstor (al poporului Israel):

Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor. (Ioan 10:1-2)

„Uşa staulului”

Staulul reprezintă poporul Israel. Isus le spune că El a venit pe uşă. El merge mai departe şi le spune că oricine care nu intră pe uşă, ci ajunge pe altă cale, este un hoţ. Dar El venise pe uşă, legal... Venise adică împlinind profeţiile din Vechiul Testament... sub Lege. „Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege” (Gal. 4:4). El a venit pe linia lui David, conform profeţiei (vezi Luca 1:32). S-a născut în Betleem conform profeţiei (vezi Mica 5:2). S-a născut din fecioară, conform profeţiei (vezi Is. 7:14)... și ca urmaş al lui Isai (vezi Is. 11:1). Acum apare un lucru interesant. Până la vremea în care S-a născut Isus, urmaşii din descendenţa regală a lui David au ajuns fermieri. Nu mai făceau parte din familia regală. Isai era fermier în Betleem, creştea oi. Fiul său, David, a fost uns ca rege şi acea linie genealogică a devenit linia regală. Dar când S-a născut Isus, El era un urmaş al lui Isai, fermierul. Isus a fost un simplu tâmplar şi purta îmbrăcămintea unui tâmplar. Cât de precis s-au împlinit profeţiile!

El era Mesia, şi venise pe uşă. Nimeni altcineva nu putea avea scrisorile mesianice de acreditare pe care le avea El. Oricine altcineva ar fi fost un hoţ şi un tâlhar, şi ar fi trebuit să sară gardul. În capitolul precedent, am văzut că orbul vindecat a fost excomunicat, dat afară din templu. Conducătorii religioşi L-au respins pe Domnul Isus, iar acum Îl provoacă. Ei au întrebat: „Oare suntem şi noi orbi?” Domnul nostru a explicat foarte clar că erau într-adevăr orbi. Acum îşi prezintă scrisorile de acreditare. Aceasta este teza principală a acestui capitol: Israel este staulul; Isus este Păstorul cel Bun.

Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul (Ioan 10:3)

Ce simbolizează portarul? Portarul este Duhul Sfânt. Duhul Sfânt s-a coborât peste Isus şi tot ce a făcut Isus, a făcut prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt deschidea urechile oilor pentru ca acestea să-I poată auzi vocea. Iar oile au răspuns... cel puțin unele! Aceasta e în concordanţă cu capitolul precedent. Aceşti conducători religioşi erau orbi din punct de vedere spiritual, mai mult, erau surzi. Nu I-au auzit vocea. Dar El Îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară. Orbul I-a auzit chemarea. Simon I-a auzit chemarea, iar Isus i-a schimbat numele în Petru, care înseamnă piatră. I-a chemat pe Iacov şi pe Ioan, pe Natanael şi pe Filip. S-a oprit sub un copac în Ierihon şi l-a chemat pe Zacheu. El îşi cheamă oile pe nume!

Daţi-mi voie să spun că în momentul în care Domnul Isus îi va chema pe ai Lui din mijlocul lumii, la vremea Răpirii, cred că acea chemare a Lui va conţine numele fiecărui credincios în ea. Eu cred că Îl voi auzi chemându-mă personal: „Vernon McGee”. Acest lucru ar fi minunat! El îmi cunoaşte numele şi mă va striga pe nume atunci. El te va chema şi pe tine, dacă eşti una din oile Lui. Îl vei auzi strigându-ţi numele!

El îşi conduce oile afară din staul, din iudaism. Liderii religioşi l-au excomunicat pe cel căruia Isus i-a redat vederea. Isus conduce astfel această oaie afară din iudaism.

După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul (Ioan 10:4)

Când am vizitat Betleemul, am studiat un staul care era încă în uz. Era un loc închis unde păstorul îşi aduce oile să stea peste noapte. Portarul preia oile în grija sa, iar păstorul se duce acasă şi doarme în patul lui. Când vine la staul a doua zi dimineaţă, oile sale sunt amestecate cu oile altor păstori. Nu există însemne pe oi. Cum îşi recuperează oile? Le strigă pe nume. Oile nu trebuie marcate, ele cunosc vocea păstorului. Când el apare și le cheamă, oile sale îl urmează. Domnul spune: „Oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.”

Lucrul cel mai minunat din lume este să fii convins că atunci când transmitem Cuvântul lui Dumnezeu, Isus Îşi cheamă oile. Duhul Sfânt este portarul care deschide uşa, iar oile vor auzi. Domnul nostru va conduce oile sale afară dintr-un sistem de legi, poate chiar şi afară dintr-o biserică unde nu sunt hrănite. Ele Îl vor urma. Nu poţi păcăli la nesfârşit o oaie a Domnului. Este adevărat că este posibil ca pentru o perioadă, o oaie să ajungă într-o sectă, dar în cele din urmă, oaia va recunoaşte glasul Păstorului. Din păcate, mulţi pastori se tem să rămână fermi pe poziţie şi să apere adevărul, dar cu toate acestea, când cineva predică din Cuvântul lui Dumnezeu, oaia va auzi. Putem să ne bazăm pe acest lucru pentru că Domnul nostru a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu” (data viitoare, vers. 27).

Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. (Ioan 10:5)

Eu cred că îi poţi păcăli pe unii oameni ai lui Dumnezeu pentru anumite perioade, dar nu cred că poţi păcăli un om al lui Dumnezeu întotdeauna (JVMcGee). La un moment dat, o oaie a lui Dumnezeu poate crede că-L aude pe El, dar îşi va da seama cândva că nu era glasul Lui. Se va întoarce la Cuvântul lui Dumnezeu pentru că îşi cunoaşte Păstorul. Este nemaipomenit. Eu predic Cuvântul lui Dumnezeu de aproape patruzeci de ani (JVMG) şi am înţeles din nou şi din nou că atunci când oile Lui ascultă glasul Lui, acestea Îl vor urma.

Mult timp m-am îngrijorat pentru cei care nu ascultă mesajul. Am ajuns acum să nu mă mai îngrijorez pentru ei. Motivul pentru care aceşti oameni nu aud glasul Lui este pentru că aceştia nu sunt oile Lui. Unde vedem oameni dornici să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, ştim că aceştia sunt oile Lui. (Ioan 10:6)

Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea.

Cuvântul tradus aici prin pildă, nu este cel mai potrivit. Cuvântul grecesc folosit de obicei pentru pildă este parabole, dar cuvântul folosit aici este paromia, care înseamnă „alegorie”. În Evanghelia după Ioan nu sunt menţionate pilde ale lui Isus. Sunt menţionate metafore şi alegorii, cum ar fi: „Eu sunt Pâinea Vieţii” (Ioan 6:35) sau „Eu sunt Lumina Lumii” (Ioan 8:12). Acestea nu sunt pilde, sunt figuri de stil prin care putem înţelege ceva despre Dumnezeu. Scopul acestora este să ne ofere lumină să putem înţelege ce vrea să ne transmită El. Aşadar, acest verset ar trebui să fie tradus: „Isus le-a spus această alegorie”. Dar nu au înţeles pentru că, aşa cum a spus şi Isus, ei erau orbi.

Domnul nostru a spus: „Cine are urechi de auzit, să audă” (Mat. 13:9). Există şi posibilitatea să ai urechi şi totuşi să nu auzi. Cu alte cuvinte, aud ce se vorbeşte, dar nu aud Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este aspectul cel mai important. Voi cum ascultaţi cuvintele? Aceasta este diferenţa importantă, în ceea ce priveşte ascultarea, la care Se referea Domnul când a citat din Isaia: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea” (Mat. 13:14).

„Uşa oilor”

Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei.“ (Ioan 10:7–8)

Aici, El foloseşte o altă alegorie. Vorbise de uşa staulului, dar acum El merge un pas mai departe şi spune că El este Uşa oilor. Domnul Isus este Uşa celor din Israel. Ei tocmai alungaseră pe fostul orb din sinagogă, l-au dat afară din staul. Imediat, Domnul Isus a venit la acest om şi i S-a descoperit. Când i S-a revelat acestui om, Domnul a devenit Uşa pentru el. Acest om a fost scos din staul şi adus la Domnul Isus Hristos pentru a-L urma. Acesta este al doilea mare adevăr pe care îl exprimă Domnul nostru în acest capitol.

Domnul va afirma acelaşi principiu şi în Ioan 15, când spune: „Eu sunt adevărata Viţă... voi sunteţi mlădiţele” (Ioan 15:1, 5). Viţa, în Vechiul Testament era o imagine pentru poporul Israel. Isus spune că nu mai există o legătură cu poporul Israel, ci doar relaţia cu El, exprimată prin metafora mlădiţelor fixate în Vie. Ei trebuiau să se elibereze de iudaism, de ritualuri şi să vină la El. El a afirmat răspicat că este Uşa. Să aveţi în vedere că El vorbeşte aici cu liderii religioşi. Iar unii dintre aceştia vor venit la El, după înviere...

„Uşa” - (Ioan 10:9-10)

Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.

Isus Hristos este Calea. El este singura Cale. Este Calea de scăpare pentru tine, şi este calea pe care poţi intra. Mergi pe această Cale, și vei găsi viaţă din belşug!

Hoţul vine să fure, să omoare şi să distrugă. Cred că acesta este un test pe care îl putem aplica unei biserici, unei organizaţii religioase, unui post de radio sau unei emisiuni televizate. Este aceasta o întreprindere religioasă? Se îmbogăţeşte cineva din această acţiune? Comparaţi-o cu Păstorul cel Bun, care a venit să-i mântuiască pe păcătoşi şi să ne dea viaţă din belşug.

Iată un rezumat al acestui pasaj:

„Uşa staulului” (v. 1). Staulul este poporul Israel. Isus va scoate oile Sale din iudaism, le va scoate de sub un sistem legalist.
„Uşa oilor” (v. 7). Isus este Uşa pentru cei care ies din iudaism (cum ar fi omul care a fost orb şi a fost excomunicat). El i-a chemat: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos” (Fapte 2:40).
„Uşa” (v. 9). Isus Hristos este Uşa atât pentru iudei cât şi pentru neamuri. El este Uşa mântuirii. Copiii lui Dumnezeu au, în Isus Hristos, libertatea de a intra şi de a ieşi... şi au parte de păşune.
„Păstorul cel Bun”:

Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. (Ioan 10:11-13)

Cum poate Isus să fie şi Uşa, şi Păstorul în acelaşi timp? De fapt, nu exista o uşă cu balamale şi zăvor pentru a închide staulul. Omul care păzea staulul dormea de-a curmezişul intrării, astfel încât el însuşi era uşa. Isus nu este numai Uşa, El este şi Păstorul cel Bun, Cel ce stă în dreptul intrării. El este Uşa ce se deschide pentru viaţă veşnică. El este Cel ce oferă protecţie celor ce-I aparţin. El este de asemenea Păstorul cel Bun.

Isus mai este numit şi Mielul lui Dumnezeu. Cum poate Mielul lui Dumnezeu să fie în acelaşi timp Păstorul cel Bun? Acest lucru poate suna ca o suprapunere de metafore diferite, dar este unul dintre cele mai măreţe adevăruri din Scriptură. El este „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). El a coborât şi S-a făcut asemenea nouă, care suntem oile – dar El este de asemenea Păstorul. Faptul că a devenit Miel arată natura umană a lui Isus Hristos. Faptul că El este Păstorul cel Bun arată divinitatea Lui. Numai El a fost vrednic şi a avut puterea să ne salveze. Niciun alt om nu putea face asta, El trebuia să fie Dumnezeu.

Domnul Isus Hristos are o relaţie în trei aspecte cu aceşti oameni care sunt biserica Lui. În primul rând, El este Păstorul cel Bun, iar acest concept este explicat în versetul 11: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi”. Apoi, el este Marele Păstor, aşa cum citim în binecuvântarea din Evrei 13:20: „Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor”. Aşadar, acum El este Marele Păstor al oilor, aşa cum citim şi în Psalmul 23. Dar staţi, imaginea nu este completă încă... El este de asemenea Păstorul cel mare. Aceasta se referă la viitor. Petru spune în prima sa epistolă „Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei” (1 Pet. 5:4).

Angajatului nu-i pasă de oi. Întemeietorii religiilor lumii au făcut prea puţine pentru credincioşii lor. Iar unii din conducătorii grupurilor sau sectelor moderne se îmbogăţesc de pe urma membrilor lor. În contrast cu aceștia, Păstorul cel Bun Și-a dat viaţa pentru oile Lui, şi le protejează.

Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. (Ioan 10:14–15)

Aici ne este prezentată o relaţie deosebită. El îşi cunoaşte oile şi acestea Îl cunosc pe El. Pavel a scris „Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui...” (Filip. 3:10). A-L cunoaşte înseamnă a-L iubi. În legătură cu aceasta, ar trebui să citiţi ce spune Dumnezeu despre păstori în mesajul pe care l-a transmis prin Ezechiel, capitolul 34.

Domnul Isus afirmă pentru a treia oară în acest pasaj că oile Lui Îl cunosc. A-L cunoaşte pe Isus Hristos este cel mai important lucru, toate celelalte trec în plan secund. Acesta este unul dintre motivele pentru care am încetat să mai particip la dezbateri în legătură cu lucrurile neimportante. Haideţi să încetăm să mai dezbatem aspecte religioase sau alte detalii. Cel mai important subiect este cunoaşterea lui Isus Hristos. Cât de bine Îi cunoașteți viața, învățătura, lucrarea, Persoana? Îi recunoașteţi vocea? Iată ce contează!

Nu este alt păstor ca El. David îşi risca viaţa pentru a-şi salva oile din ghearele urşilor sau ale leilor. Fiul lui David şi-a dat viaţa pentru oile Sale. (Ioan 10:16)

Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

Mai sunt şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta – vă reamintesc: staulul este Israel – iar acelea care vor auzi și asculta vocea Lui vor fi primite, şi va fi o singură turmă, a Singurului Păstor. Este folosit cuvântul „turmă” (poineeµ), nu „staul” (auleµ), în a doua frază a versetului. Va fi o singură turmă şi un singur Păstor. Va fi o singură turmă în care vor fi evrei şi neevrei, bogaţi şi săraci, robi şi oameni liberi, bărbaţi şi femei, negri şi albi, oameni din toate naţiunile, vorbitori ai fiecărei limbi, oameni din fiecare trib.

Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu. (Ioan 10:17-18)

Domnul este și face ceea ce afirmă că este și face – pentru că aceasta este voia Tatălui. Tatăl Îl iubeşte pentru că El Şi-a dat viaţa pentru noi. Noi ar trebui să-L iubim pentru că Şi-a dat viaţa pentru noi. Pe Golgota, în timpul celor trei ore de întuneric, Dumnezeu Tatăl a pus asupra Lui păcatul întregii omeniri, şi El a trecut prin iad pentru tine şi pentru mine. Păstorul cel Bun Şi-a dat viaţa pentru oile Sale!

El spune foarte clar că Şi-a dat viaţa de bunăvoie. El deţinea controlul deplin asupra procesului de judecată. De asemenea, El Şi-a hotărât momentul morţii. Liderii evrei deciseseră până la urmă să nu fie în perioada sărbătorii, pentru a nu risca o revoltă din partea mulţimii... dar El a fost răstignit în 14 nisan, de Pesah. El nu a fost niciodată mai regesc decât atunci când Se afla pe cruce. Dacă citim Evangheliile cu atenţie, vom vedea că, de fapt, guvernul roman era judecat atunci, poporul Israel era judecat, voi şi cu mine eram judecaţi. Deşi nu era obligat să moară, El a făcut acest lucru de bunăvoie pentru păcatele lumii. „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea...” (Evr. 12:2). Niciun om nu-I putea lua viaţa lui Isus. El a spus că are puterea de a-Şi da viaţa, şi de a o lua înapoi.

Din pricina acestor cuvinte, iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei. Mulţi dintre ei ziceau: „Are drac, este nebun; de ce-L ascultaţi?“ Alţii ziceau: „Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit; poate un drac să deschidă ochii orbilor?” (Ioan 10:19–21)

Aceasta se referea la faptul că El abia deschisese ochii orbului din naştere. Mulţimea prezentă acolo în ziua aceea a spus: „Un demon nu ar fi putut face niciodată ce a făcut El!” Exista deci o dezbinare, care se adâncea... De ce? Pentru că unii făceau parte din categoria oilor, iar alţii nu... Oile vor auzi, restul nu!

Aceeaşi problemă se pune şi astăzi. Domnul Isus Hristos este văzut fie ca un excentric, un exaltat... fie ca Mântuitorul lumii. Fie a fost un demon, fie a fost şi este Fiul lui Dumnezeu. Întotdeauna a existat această dezbinare. Când Pavel a predicat în Atena, unii au crezut, alţii nu. La fel se întâmplă oridecâte ori este predicată Evanghelia: unii cred, alţii nu. Nu ne putem aştepta ca această stare de lucruri să se schimbe.

Aşa numiţii teologi liberali sunt cei mai neconsecvenţi şi lipsiţi de logică dintre oameni. Isus Hristos nu poate fi decât un învăţător bun şi un exemplu deosebit. El este fie un înşelător, fie Fiul lui Dumnezeu. Isus Hristos vă pune în faţa unei dileme. El fie este un nebun, fie este Dumnezeul şi Mântuitorul fiecăruia dintre voi.

Ce veți crede despre El, cum Îl veți cataloga? Pentru că părerea îți va influența atitudinea, iar atitudinea va decide poziția față de El – care va determina veșnicia ta: cu El sau fără El? Alege înțelept, și alege AZI!

Noi ne vom reîntâlni data viitoare – pentru aplicația acestei ilustrații, partea a doua a cap. 10 – doar dacă va vrea Dumnezeu!