Tuesday Jun 11, 2024
Introducere în Biblie 5 | Itinerar Biblic | Episodul 5
INSTRUCȚIUNI PENTRU STUDIUL SCRIPTURII
Sesiunea 5 – Instrucțiuni generale
Dragi ascultători, cu prețuire vă salutăm la reîntâlnirea noastră! Vă mulțumim că ne însoțiți într-o aventură de lungă durată – care este citirea comentată a Bibliei. Ca să prețuim cum se cuvine această Carte și călătoria noastră, în primele câteva episoade ne ocupăm să punem în evidență caracterul, proveniența și importanța Cuvântului lui Dumnezeu – și-am învățat până acum că Biblia este revelația de Sine a lui Dumnezeu, specială pt că e în formă scrisă, și deci accesibilă și inteligibilă pt orice grup etnic sau lingvistic (chiar dacă nu toate au încă Biblia!). Apoi, colecția aceasta este formată din scrieri insuflate de Dumnezeu, care a avut grijă ca ele să conțină tot ce-i necesar pt educarea, orientarea și abilitarea oricărui om în a trăi destoinic și plăcut lui Dumnezeu și oamenilor... și tot Dumnezeu este cel care S-a-ngrijit ca această scriere fundamentală să ajungă până la noi, chiar în formatul pe care-l avem la îndemână... Litera și spiritul Bibliei pot fi apoi inteligibile doar în măsura în care Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne ajută să le înțelegem – în baza iluminării de care ne face parte bunăvoința lui Dumnezeu. Iar transpunerea în normalul vieții a prescripțiilor Bibliei este posibilă și eficientă doar în măsura în care înțelegem corect textul citit – și v-am oferit în acest sens în ediția trecută o serie de indicii de care trebuie să ținem seama pt o interpretare corectă: vă aduceți aminte, spuneam că trebuie luate în considerare scopul general, contextul, autorul și destinatarii scrierii originale, textul original... și am recomandat respectarea interpretării literale, primare a respectivului text.
Și tot data trecută am constatat că există (din fericire!) câteva reglementări pe care e bine, e necesar să le respectăm când citim și/sau studiem Scriptura. Poate că e mult spus reguli – luați-le ca pe niște instrucțiuni... mai mult decât recomandări opționale, le-am zis: şapte paşi simpli, dar esenţiali în studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Aceștia sunt: 1. Întâi rugăciune; 2. Citiţi Biblia; 3. Studiaţi Biblia; 4. Meditaţi asupra Bibliei; 5. Citiţi ce au scris alţii despre Biblie; 6. Ascultaţi de Biblie; 7. Transmiteţi și altora Cuvântul. Sigur că s-ar putea să mai existe și altele, dar cred că acestea sunt cele de bază.
Pe marginea celui dintâi – începeți cu rugăciune – am reflectat câteva minute spre finalul ediției precedente. Rugăciunea rămâne oricând o prioritate, și nu doar de câteva minute, și nu doar la ananghie... Continuăm astăzi cu alte precizări pt alte câteva imperative... care ne vor ajuta să facem loc Bibliei în mintea, inima și viața noastră – pt binele nostru, alor noștri și-al celor din jur.
Acum facem un pas înainte – Citiţi Biblia! Această a doua instrucţiune poate părea multora prea simplă. Cineva i-a pus, acum mai mulţi ani, o întrebare unui foarte bun specialist în Shakespeare: „Cum îl studiaţi pe Shakespeare?” Răspunsul lui a fost foarte succint: „Citesc Shakespeare.” Păstrând proporțiile, dar în aceeași notă, sugerez și eu: citiţi Cuvântul lui Dumnezeu. Vreţi să ştiţi ce are Biblia să vă transmită? Citiţi Biblia. De multe ori, mai presus decât orice v-ar cere vreun profesor, este foarte important să o citiţi pentru voi, să aflaţi ce spune Biblia, și mai cu seamă ce are ea să vă transmită.
Dr. G. Campbell Morgan a scris comentarii biblice foarte bune şi utile. Are o serie de cărţi, pe care le recomand, despre toate cele şaizeci şi şase de cărţi ale Bibliei. Sunt cele mai bune comentarii pe care le ştiu. Încă din vremea studenţiei, acestea au avut o influenţă puternică asupra mea, asupra modului în care abordez Cuvântul. Se spune că acest om nu se apuca să scrie nimic despre o anumită carte a Bibliei până nu o citea de vreo cincizeci de ori! Aşadar, nu obosiţi în a face ceea ce este bine: citiţi Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu înţelegeţi la prima citire, mai citiţi o dată. Dacă nu înţelegeţi nici a doua oară, citiţi a treia oară. Nu vă opriţi din citit. Trebuie să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu.
În cartea Neemia găsim o relatare interesantă: „Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise dată de Domnul lui Israel. Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia zi a lunii a şaptea. Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii” (Neem. 8:1-3). Mi se pare că este un pasaj biblic cu totul deosebit. Evreii fuseseră captivi în Babilon timp de şaptezeci de ani, mulţi dintre ei nu auziseră niciodată Cuvântul lui Dumnezeu, nu avuseseră ocazia. Nu existau sute de traduceri în mii de limbi, şi mereu alte ediții noi ieşind de sub tipar. Probabil că existau doar una sau două copii, iar Ezra avea una dintre acestea. A luat cartea şi a citit din ea, înaintea porţii apelor. „Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră” (Neem. 8:8). Din modul în care este relatat acest eveniment, presupun că bărbaţii din seminţia lui Levi erau împrăştiaţi prin mulţime. După ce Ezra termina de citit un paragraf, se oprea şi aştepta ca bărbaţii din seminţia lui Levi să poată face lămuriri sau să răspundă la întrebările puse de oameni. „Şi leviţii lămureau poporului Legea, şi fiecare stătea la locul lui” (Neem. 8:7). Nu doar citeau, ci şi explicau poporului Cuvântul lui Dumnezeu.
Trebuie să citim Biblia! Înainte să ne dorim s-o-nțelegem, trebuie s-o citim, nu credeți?! Da, știu ce vreți să spuneți – nu aveți timp! În plus, în zilele noastre sunt și atâtea lucruri care ne distrag atenţia de la Cuvântul lui Dumnezeu! Aveți obligații, responsabilități, dorințe, ocazii care nu trebuie ratate... Un factor care provoacă o doză apreciabilă de distragere a atenţiei (bine disimulată), este biserica! Da, Biserica – formatul ei organizațional cu numeroase comisii, comitete, departamente și organizaţii, cu-ale ei planuri și programe de activități, conferinţe, strategii de promovare, cercuri, cluburi... până-ntr-acolo încât Cuvântul lui Dumnezeu este marginalizat, dacă nu aproape scos din ecuaţie, în multe biserici. În unele, chiar a fost suspendat serviciul de predicare. În locul acesteia este un timp alocat oamenilor pentru a se exprima, pentru a spune ce gândesc. Nu-mi pot imagina ceva mai copilăresc şi mai inutil ca aceasta (trebuie să recunosc totuşi că este o scuză foarte bună pentru un pastor leneş care nu vrea să citească şi să studieze Biblia). Observ că printre oamenii cei mai ignoranţi faţă de Biblie sunt destui așa-ziși membri ai bisericilor. Ei pur şi simplu nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, cu toate că sunt de ani de zile într-o biserică în care acesta (se presupune că) este explicat. Repet: trebuie să citim Biblia. Trebuie să pătrundem în Cuvântul lui Dumnezeu – nu doar să citim versetele preferate, ci tot Cuvântul. Este singurul mod în care putem ajunge să-l cunoaştem. Aceasta este metoda lui Dumnezeu.
Dați-mi voie să vă citesc un poem de Amos Wells, intitulat chiar așa: CITEȘTE BIBLIA
Credeam că ştiu Biblia,
Citind fragmente, la obiect sau nu,
Puţin din Evanghelii – de preferință Ioan sau Matei,
O bucăţică din Geneza,
Câteva capitole din Isaia,
Câţiva psalmi (și musai Ps. 23!),
Romani doisprezece, Proverbe unu...
Da, credeam că ştiu Cuvântul!
Dar citind am aflat
Că asta este altceva,
Calea aceasta îmi era străină,
Când m-am apucat să citesc Biblia.
Tu, cel ce te joci cu Biblia,
Firimituri şi picături de ici, de colo,
Doar un moment înainte să îngenunchezi...
Apoi căscând, grăbeşti o rugăciune;
Tu, cel ce tratezi Măreaţa Scriere
Mai prost ca orice altă carte
– Doar un paragraf, atât,
Doar o privire în fugă –
Încearcă o metodă vrednică:
O privire de ansamblu, un studiu riguros...
Sufletu-ţi va fi-nălţat,
Când vei începe să citeşti Biblia!
După rugăciune și citirea Bibliei, un al treilea imperativ este studiul – deci, studiază Biblia!
Cineva i-a spus domnului Dr. G. Campbell Morgan: „Vorbeşti ca şi cum ai fi inspirat!” La care se spune că Dr. Morgan a răspuns: „Inspiraţia este nouăzeci şi cinci la sută transpiraţie.” Biblia trebuie să fie studiată, trebuie să înţelegem că Duhul Sfânt nu ne va învăţa nimic din ce putem obţine singuri prin studiu!
Într-o vreme, am predat într-un Institut Biblic şi acolo am întâlnit tot felul de tineri. Printre aceştia erau şi câţiva care păreau foarte pioşi, și pe care i-am înţeles foarte bine după o vreme – mărturisesc că nu i-am înţeles de la început. Faţada de pioşenie ascundea o ignoranţă şi un gol imens cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Unii dintre aceştia nu studiau în noaptea dinaintea examenului. De fiecare dată găseau o scuză: fie că aveau o întâlnire de rugăciune, fie un alt serviciu... Aveam impresia că unii dintre ei erau convinşi că dacă dorm cu Biblia sub pernă, numele regilor lui Iuda şi Israel treceau cumva prin fulgii pernelor până în capul lor! Credeţi-mă, aşa ceva nu se va întâmpla! Trebuie să ne apucăm serios de studierea Cuvântul Domnului. Un coleg de-al meu din vremea studenţiei i-a spus odată unui profesor: „Domnule doctor, ne-aţi dat de studiat un pasaj foarte arid.” Acesta i-a răspuns fără ezitare: „Atunci, ia umezeşte-l tu puţin cu sudoarea frunţii!” Biblia trebuie studiată, este foarte important ca noi să înţelegem acest lucru. Există un anumit tip de cunoaştere pe care Duhul Sfânt nu vi-l va da. Eu nu cred că El descoperă adevăruri spirituale persoanelor leneşe. Să fim sinceri, nu puteţi învăţa logaritmi, sau geometrie, sau limba greacă doar citind câte un capitol noaptea înainte de culcare!
S-ar putea să vă şocheze când spun că eu nu încurajez citirea devoţională a Bibliei. Am observat după mulţi ani că foarte mulţi dintre cei care se țin cu rigurozitate de ceea ce ei numesc citire devoţională a Bibliei, de fapt cunosc foarte puţin Biblia. Cu ani în urmă, am ţinut o serie de conferinţe în Tennessee şi cu ocazia aceea am stat în gazdă la o familie, mai bine de o săptămână. În fiecare dimineaţă, la micul dejun aveam timp devoţional. Din păcate, micul dejun venea destul de târziu, astfel că Susie şi Willie se grăbeau să plece la şcoală. Sunt convins că aceştia nici nu ştiau despre ce se citise. Tatăl, de asemenea, se grăbea să plece la serviciu, aşa că timpul de citire a Bibliei era foarte scurt. Aproape de fiecare dată spunea: „Citesc acest pasaj cunoscut în dimineaţa aceasta pentru că nu avem foarte mult timp.” Şi chiar aşa era. Imediat după ce se termina de citit textul, Susie şi Willie plecau ca din puşcă de la masă, tatăl dispărea şi el la fel de repede, iar mama era lăsată să se ocupe de vase – mă întreb dacă ea auzea vreodată ce se citea. M-am hotărât atunci ca în casa mea să nu existe un asemenea timp devoţional de citire a Bibliei. Eu i-am încurajat mereu pe membrii familiei mele să citească Biblia singuri, deoarece acest mod de citire dă rezultate.
Poate că cineva îmi va spune: „Dar eu am timpul devoţional seara, după ce ziua s-a terminat.” Serios? Nu este cumva chiar înainte de a vă duce toţi la culcare? Nu te afli deja cu un picior în pat, cu un ochi deja închis, în timp ce deschizi Biblia la un pasaj pe care să-l citeşti?! Nu poţi să înveţi matematică în felul acesta. Nu poţi să studiezi literatură astfel. Deci nu poţi nici să studiezi Biblia astfel! Cuvântul lui Dumnezeu trebuie studiat, trebuie să citiţi atunci când aveţi timp pentru aceasta. Dacă nu găsiţi timp în programul vostru, este nevoie să vă faceţi timp. Puneţi deoparte treizeci de minute sau o oră. Sau, dacă sunteţi ca mine şi faceţi lucrurile haotic, citiţi treizeci de minute într-o zi, cinci minute în altă zi, două ore în alta şi aşa mai departe, în funcţie de programul pe care îl aveţi. Eu nu vreau să impun nicio regulă, decât că fiecare trebuie să citească în dreptul lui, iar tinerii trebuie şi ei încurajaţi să citească singuri. Unii oameni simt nevoia să aibă acest timp devoţional şi să citească Biblia împreună cu alţii, iar acest lucru nu este rău dacă aşa vă îndrumă Domnul, dar pot să vă garantez că nu veţi progresa foarte mult în înţelegerea Bibliei, nici după douăzeci de ani de studiu în acest fel. Trebuie să studiaţi şi singuri.
Se spune despre John Wesley (de fapt el însuși a recunoscut despre sine) că a fost omul unei singure Cărţi. De ce a fost numit astfel? Se trezea dimineaţa la patru sau cinci şi citea Biblia în cinci limbi. Credeţi-mă, acest om studia chiar Cuvântul lui Dumnezeu. Şi noi trebuie să studiem Cuvântul, ca să înţelegem mesajul Bibliei.
4.Meditaţi la ce citiţi din Biblie
Dumnezeu Şi-a învăţat poporul să mediteze la Cuvântul Său care era în orice moment la dispoziţia copiilor lui Israel, astfel încât aceştia să poată reflecta la el. „Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale” (Deut. 6:6-9). Este nemaipomenit faptul că această afirmaţie vine de la Domnul. Le-a spus israeliţilor să scrie Cuvântul lui Dumnezeu pe tocurile uşilor. Cu alte cuvinte, oriunde ţi-ai fi întors privirea, era ca şi cum te-ai fi uitat la planşe cu agenda zilei. Astăzi nu poţi să te plimbi pe stradă fără să vezi afişe cu băuturi alcoolice sau ţigări, astfel de semne sunt din abundenţă! Acum înţelegeţi de ce oamenii din ziua de azi beau mult alcool şi fumează: văd, și se simt încurajați să facă, asta tot timpul.
Dumnezeu cunoaşte natura umană, doar El ne-a făcut! De aceea le-a spus celor din poporul Lui să pună Cuvântul în faţa ochilor, pe tocul uşilor, pe porţi, pe haine, până și pe frunte! Ei trebuiau să vorbească despre Cuvânt în timp ce mergeau, când stăteau jos, de când se trezeau până când mergeau la culcare. Dumnezeu le-a spus oamenilor din poporul Său să mediteze la Cuvântul Lui.
Ce înseamnă de fapt să meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu? Există un pasaj interesant în primul psalm: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Ps. 1:1-2). A medita înseamnă a rumega, a aduce în minte, a analiza mereu şi mereu. A rumega este acţiunea pe care o face vita atunci când mestecă mâncarea. Ştiţi cum ies vacile la păscut dimineaţa, când iarba este proaspătă şi îmbibată cu rouă... Apoi, când iese soarele şi se încălzeşte foarte tare, vaca se aşează la umbra unui copac. O vedeţi cum mestecă şi probabil vă întrebaţi ce tot mestecă ore întregi... Ei bine, ea meditează. Scoate iarba pe care a păscut-o de dimineaţă (se spune că vaca are un stomac complex) dintr-o cameră şi o transferă în alta. În decursul acestui proces, mestecă foarte bine încontinuu toată iarba. Noi trebuie să învăţăm să facem aşa cu gândurile noastre. Trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu, să-L avem într-un loc la vedere, şi apoi să ne gândim la acesta, să medităm.
De multe ori când mă pregătesc să transmit un mesaj, iau un verset din Scriptură şi stau câteva ore bune şi-l citesc şi-l recitesc încontinuu, caut să văd ce au spus şi alţi oameni despre acest verset şi îl citesc iar şi iar. În cele din urmă, din paragraful acela se vor desprinde noi adevăruri spirituale. Îmi amintesc că l-am auzit pe dr Harry Ironside spunând că a auzit odată un mesaj din Cântarea Cântărilor care nu l-a mulţumit. Așa că s-a apucat să citească, din nou și din nou, Cântarea Cântărilor... apoi a îngenunchiat şi L-a rugat pe Dumnezeu să-l facă să înţeleagă această carte. A continuat să facă acest lucru, timp de săptămâni, chiar luni. În cele din urmă a simţit că s-a făcut lumină în ce priveşte mesajul cărții. Și nu doar că s-a lămurit el însuși, dar a și scris și ne-a lăsat un foarte apreciat comentariu al acestei controversate cărți a Bibliei. Când prezint un mesaj din Cântarea Cântărilor, în general mă folosesc și eu de interpretarea domnului dr. Ironside, din două motive: mă mulţumeşte această interpretare mai mult decât oricare alta, mai cu seamă că ştiu că omul care a pregătit acest mesaj a petrecut mult timp meditând la acest Cuvânt.
Sunt oameni care ne-au scris ca să ne spună că soţia ascultă programul de studiu biblic de la radio – acasă, iar soţul ascultă la serviciu... iar la cină discută pasajul din Scriptură care a fost prezentat. Aceasta este meditaţia, a parcurge din nou şi din nou; timpul în care mergi singur cu maşina este un moment potrivit pentru a te gândi serios la un pasaj din Scriptură.
Nu știu dacă și cât obișnuiți să citiți... și cu-atât mai mult să meditați la Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă o faceți, foarte bine – continuați, nu va fi niciodată prea mult, și sigur nu vă va dăuna niciodată! Dar dacă n-o faceți, sau o faceți pe grabă, superficial, împrăștiat, neglijent, în paralel cu altele care vă solicită atenția – aveți grijă, sunteți în pericol, trăiți la limita inaniției spirituale... Nu veți rezista mult, și vă va veni și mai greu să vă acceptați starea dacă vă comparați cu alții, fie mai buni fie mai săraci spiritual... Nu veți ști unde sunteți din punct de vedere duhovnicesc decât citind Cuvântul lui Dumnezeu, studiindu-l, cugetând la el, cerând înțelepciune să-l memorați, să-l aplicați, să-l valorificați – veți fi primii câștigați, dar și cei din jur vor resimți binecuvântările de a fi în preajma unuia care strânge Cuvântul în inima și mintea sa.
Am spus că sunt vreo șapte lucruri pe care e bine să le facem dacă vrem ca Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu să-și cunoască valorificarea, să-și împlinească bine menirea în viața noastră. Le-am trecut în revistă pe primele patru (1. Începeţi cu rugăciune; 2. Citiţi Biblia; 3. Studiaţi Biblia; 4. Reflectați, cugetați la ce citiți din Scriptură...)
Îndrăznim să credem că Dumnezeu ne va îngădui să ducem la bun sfârșit această minimă echipare pentru o întâlnire eficientă cu El. Cu ajutor de sus, sperăm să ne reauzim data viitoare, pentru ultimii trei pași de pe lista noastră.
Până atunci, fiți binecuvântați!