Wednesday Jun 12, 2024

Geneza 39:1-23 | Itinerar Biblic | Episodul 48

Fiți binecuvântați și bine tratați și la startul acestui nou episod al călătoriei noastre radiofonice prin vremi și istorii, printre evenimente și personaje pilduitoare – exemple pozitive dar destule și negative, ca-n viață – pe care ni le supune atenției și spre analiză fiecare filă de Scriptură pe care o parcurgem. Biblia își vădește astfel definiția de manual pentru viață – singura carte care se poate numi CARTEA; și dacă atâtea alte cărți au fost scrise întru inspirare, motivare sau informare, spre transformare doar Biblia lucrează – această carte care nu este nici veche, nici modernă, ci eternă (cum spunea Martin Luther).

Nu știu dacă v-ați dat seama, în ultima perioadă am reușit să păstrăm un ritm zic eu mulțumitor pentru un parcurs de acomodare cu litera și spiritul Scripturii – și anume, un capitol pe episod. Nu e o regulă, și nu pot promite că e ritmul pe care-l vom avea până la capăt! Vrem (și dvs., și fiți siguri că și eu) să lăsăm Duhul Domnului să lucreze și să Își impună voia și ritmul. Pentru schimbarea vieții, e nevoie să înțelegem ce citim!

Odată cu acest capitol 39 care ne stă înainte astăzi, revenim la istoria fascinantului personaj biblic de care se ocupă ultim treime a cărții Geneza. Vă reamintesc, suntem tocmai după un interludiu aparent inadecvat (redat de capitolul 38, pe care-l consider unul dintre cele mai stranii și negative capitole din Biblie, pentru că redă un episod sordid din viaţa lui Iuda. Spuneam însă că și ce ni se pare nouă rău, grav – are o motivație și-o finalitate în planul lui Dumnezeu, care se folosește de oricine și de orice pentru a-Și aplica voia și împlini planul și promisiunile. Or, după cum am văzut din debutul Evangheliei lui Matei, Iuda și Tamar sunt incluși în linia genealogică din care a apărut pe pământ Isus Hristos.)

Vom descoperi acum că protagonistul acestui lung pasaj biblic care este ultima parte a cărții Geneza – Iosif – ne apare a fi total diferit de fratele său mai mare Iuda. Eu am fost totdeauna de părere că Iosif şi Beniamin (ultimii fii născuți lui Iacov, de către Rahela, soția inimii sale) au primit mai multă învăţătură, instruire şi atenţie personală, lucruri de care ceilalţi zece băieţi nu au avut parte. Avem impresia că doar de Iosif și Beniamin pare să fi fost interesat Iacov! Or, asta nu putea rămâne fără urmări... Pe fondul urii şi animozităţii fraţilor săi, aceștia prind momentul prielnic și-l vând ca sclav pe Iosif, care este dus în Egipt.

Să fii într-o ţară străină, şi vândut ca sclav, era o perspectivă înfricoşătoare pentru un băiat de şaptesprezece ani. Nimic din jurul lui și din mersul lucrurilor nu părea să-i aducă vreo încurajare. Iosif părea să fie un tip ghinionist, dacă ne-am număr printre cei ce cred în noroc. Până şi aici în Egipt, când lucrurile păreau să se fi așezat și să meargă cât de cât mai bine pentru el, se întâmplă ceva ce schimbă, din nou, totul. Sigur că toate se întâmplau cu un scop, dar lui Iosif îi era greu să poată înțelege lucrurile astfel. Or, una din lecțiile majore ale întregii sale istorii este certitudinea că nimic nu se petrece haotic, la întâmplare, în viața copiilor lui Dumnezeu, și chiar când nu înțelegem sau suferim, există o rațiune, o motivație superioară – de care poate vom afla odată – pentru care lucrurile stau astfel!

În viaţa lui Iosif se vede planul lui Dumnezeu mai clar decât în viaţa oricărui alt personaj din Vechiul Testament. Providenţa lui Dumnezeu se manifestă în fiecare detaliu din viaţa sa. Mâna lui Dumnezeu este asupra sa şi călăuzirea lui Dumnezeu este evidentă, chiar dacă Iosif este singurul patriarh căruia Dumnezeu nu i-a apărut direct, conform relatării Scripturii. Dumnezeu li S-a arătat lui Avraam, Isaac, Iacov... dar nu şi lui Iosif. Totuşi, se vede mai clar decât în orice alt caz că viaţa lui a fost condusă de Dumnezeu. El este ilustrarea din Vechiul Testament a versetului 28 din Romani 8, care spune: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Iosif însuşi a afirmat acest lucru într-un limbaj foarte expresiv: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr” (Gen. 50:20). Deşi în aparenţă totul era sumbru și părea să meargă din rău în mai rău – chiar groaznic am putea spune – totuși fiecare eveniment nu a fost decât încă un pas spre împlinirea scopului lui Dumnezeu în viaţa acestui om.

Să fim conștienți și convinși că acest lucru este valabil şi pentru vieţile noastre: „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte” (Evrei 12:6). Dacă suntem copiii lui Dumnezeu, în voia lui Dumnezeu, avem de la El asigurarea că nimic nu vine în viaţa noastră fără permisiunea Lui. Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor care-L iubesc. Chiar şi întâmplările nefericite, suferinţele şi necazurile noastre sunt pentru binele nostru şi spre slava Lui.

Fiecare copil al lui Dumnezeu este înconjurat cu un gard de maximă siguranță, şi nimeni și nimic nu trece de el fără permisiunea lui Dumnezeu. Vă amintiţi că, atunci când Satana a vrut să-l pună la încercare pe Iov, el i-a spus lui Dumnezeu: „Nu l-ai ocrotit Tu (nu ai făcut tu un gard în jurul lui) pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara” (Iov 1:10). Satana I-a cerut lui Dumnezeu să înlăture gardul. Chiar dacă Satana primeşte permisiunea lui Dumnezeu de a ne testa, totuşi asta nu înseamnă că i se dau puteri depline, sau că Dumnezeu ne abandonează – pentru că, rețineți: toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru!

Dr. Torrey obişnuia să spună că versetul din Romani 8:28 este o pernă moale pentru o inimă istovită. Iar altcineva a spus: „Dumnezeu nu face nimic, nu îngăduie nimic... din ce nu am îngădui şi noi dacă am putea vedea evenimentele şi lucrurile aşa cum le vede El.”

Mai este un aspect al vieţii lui Iosif care poate fi o încurajare pentru un copil al lui Dumnezeu. Niciunul dintre copiii lui Dumnezeu de astăzi nu a avut o revelaţie directă de la Dumnezeu. Unii profeţi falşi moderni susţin contrariul, însă din câte se știe Dumnezeu nu i S-a arătat nimănui în mod direct în zilele noastre. Pentru noi este o încurajare să ştim că nici lui Iosif nu i S-a arătat Dumnezeu, pentru că astfel putem şti că El rămâne în continuare în control, că ne conduce şi ne călăuzeşte – chiar dacă nu ni se arată în mod personal.

Să urmărim deci viaţa lui Iosif şi să vedem ce i se întâmplă în continuare.

Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui faraon, căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat de la ismaeliţii care-l aduseseră acolo. (Gen. 39:1)

Cred că acest tânăr chipeş în vârstă de şaptesprezece ani arăta ca o trufanda, ca o marfă premium în piaţa aceea de sclavi. El a fost cumpărat de Potifar, care era o autoritate importantă – căpitan al gărzii. Potifar făcea deci parte din forțele armate, şi – pentru că se număra printre ofiţerii superiori – îşi avea biroul în Ministerul Apărării din vremea aceea.

Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul. (Gen. 39:2)

Imediat ce ajunge în casa lui Potifar, care este un ofiţer de rang înalt și de încredere al faraonului, devine evident faptul că Domnul este cu Iosif. Odată cu Iosif, e clar că și binecuvântarea se instalează în casa aceea.

Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca. (Gen. 39:3)

Pare că viaţa îi surâde în sfârșit lui Iosif, și pare chiar că e bine și frumos... Mai rămâne să adăugăm ceva de genul „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”... însă n-a fost deloc aşa! Ce se desfășoară sub ochii noștri, ce s-a întâmplat cu Iosif, nu este o poveste, ci este realitatea. Copilul lui Dumnezeu se va confrunta cu ispite, necazuri şi probleme în lumea și viața aceasta – și exact la fel stau lucrurile şi cu Iosif. Dar să nu ne grăbim...

Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui şi i-a încredinţat tot ce avea. (Gen. 39:4)

Gândiţi-vă puţin la acest lucru! Datorită felului în care slujeşte, Iosif este înălţat la rangul de administrator al tuturor bunurilor materiale – animalele din gospodărie şi poate chiar şi proprietăţile lui Potifar. Omul acesta îi încredinţează totul unui tânăr sclav evreu. Cine altcineva decât Dumnezeu putea orchestra un asemenea credit câștigat de Iosif?

De îndată ce Potifar l-a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la câmp. Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea. (Gen. 39:5-6)

Îmi place tare mult precizarea pe care e bine să n-o uităm nici noi niciodată, mai ales când lucrurile merg bine și suntem ispitiți să ne-mpăunăm cu meritele noastre: „Domnul a binecuvântat casa egipteanului!” Potifar ajunsese să aibă o încredere atât de mare în Iosif, încât nu-i cerea niciodată socoteală, și nu avea nevoie nici să angajeze cenzori, auditori sau experți contabili pentru a-i verifica registrele. El credea în integritatea tânărului. Singurul lucru care îl preocupa pe Potifar, în calitate de ofiţer al faraonului, era să fie pe placul suveranului şi să-și facă bine treaba acolo, la palat... Așa că-l lasă cu totul pe Iosif să se ocupe de afacerile lui personale. Toate erau în ordine, cifrele și evidența îi arătau că averile-i prosperau, când se aşeza la masă, mâncarea cea mai bună și sigură îi era pusă înainte. Asta este tot ce îl interesa, așa că – sigur că avea încredere în tânărul acesta!

Uneori însă, prea mult bine devine suspect! Observaţi ce se întâmplă:

Dar Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip. După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: „Culcă-te cu mine!” (Gen. 39:6-7)

Iosif era un tânăr de ispravă, dar avea și o calitate care se întoarce împotriva lui: era chipeş. Potifar îi dăduse pe mână toată casa, şi Iosif se achita impecabil de sarcini, și coordona totul cu fermitate și eficiență. Dar în timp ce Iosif era ocupat cu îndeletnicirile administrării, soţia lui Potifar era și ea ocupată – cu uneltirile! Se prea poate ca Potifar să fi fost în vârstă, și probabil că avea o soție destul de tânără, pentru că exista și pe atunci, și pe acolo obiceiul unor astfel de cupluri, mai cu seamă când bărbații în vârstă erau dintre cei cu vază... Așadar tânăra soţie îl remarcă pe Iosif, şi încearcă să-l seducă... de fapt, ce mai: îl somează de-a dreptul să aibă relații intime!

El n-a voit şi a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă şi mi-a dat pe mână tot ce are. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Gen. 39:8-9)

Observaţi că acest tânăr Îi slujeşte lui Dumnezeu în toate acestea? Când a ajuns el în Egipt, ţara era împânzită de idolatrie, la fel ca Babilonul. Ei bine, în mediul acela ostil dpdv spiritual, Iosif a păstrat o mărturie pentru Dumnezeul viu şi adevărat, precum şi un standard moral înalt. Când femeia aceasta l-a ispitit, el a spus: „Stăpânul meu mi-a încredinţat totul, dar tu eşti soţia lui.” Observăm ce opinie înaltă avea Iosif despre căsătorie.

Dumnezeu a lăsat căsătoria pentru toți oamenii, iar când o persoană începe să dispreţuiască jurămintele căsătoriei, începe să-L dispreţuiască, de fapt, pe Dumnezeu. Un om care calcă legămintele căsniciei încălcă, de obicei, orice alt legământ făcut cu Dumnezeu sau cu oamenii. Mai mult decât atât, am observat de-a lungul timpului, în lucrarea mea de slujitor al Domnului, că o persoană divorţată, cineva care divorţează pentru că a comis adulter, în general se îndepărtează de Dumnezeu tot mai mult. Este o amăgire a celui rău, care împietrește inima, suprimă glasul conștiinței și sufocă sub auto-învinovățire sufletul care a păcătuit. Am văzut acest lucru în multe situaţii.

Iosif însă nu cedează și-și apără castitatea, încercând să-I fie în primul rând credincios lui Dumnezeu. Ce atitudine nobilă! Dar credeți că e ceva simplu și ieftin? Fiți atenți ce se întâmplă, pentru că încearcă să rămână loial, și plăcut Dumnezeului viu şi adevărat!

Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să se împreuneze cu ea. (Gen. 39:10)

Omul acesta, Potifar, în calitate de ofiţer al faraonului, se poate să fi fost și plecat de acasă, adesea, poate chiar pentru mai mult timp... Femeia aceasta nu l-a ispitit pe Iosif o singură dată, ci în repetate rânduri... Așadar, Iosif trăia sub un asediu continuu al ispitirii – şi totuşi nu a cedat! Vă puteţi imagina ce resentimente începe ea să nutrească faţă de Iosif! Aţi auzit probabil zicala: „Nu există furie mai mare decât a unei femei dispreţuite.” Credeţi-mă, era o chestiune de timp până când femeia aceasta ușuratică se va răzbuna pe Iosif!

Într-o zi, când intrase în casă ca să-şi facă lucrul şi când nu era acolo niciunul din oamenii casei, ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă. Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână şi fugise afară, a chemat oamenii din casă şi le-a zis: „Vedeţi, ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.” (Gen. 39:11-14)

Probabil că nici în căsnicia lor lucrurile nu mergeau prea bine între Potifar şi soţia lui. E de observat cum vorbeşte ea despre el într-un mod răutăcios şi degradant: se plânge că el (adică soțul ei!) a adus în casa lor și-a promovat un evreu, pentru ca acesta să ajungă să-şi bată joc de ei. Cu alte cuvinte, probabil că soţia fusese vinovată de acest lucru şi înainte... și ajunge astfel precum în zicala: „Hoțul strigă: hoții!” Persoana de care îmi pare cel mai rău în această împrejurare este Potifar, el este cel păcălit aici... Mai cu seamă că poate va mai fi suspectat el câte ceva de-a lungul timpului... Deși nu știu dacă ar trebui să ne pară rău pentru un om care vede/aude cum păcatul îi invadează casa, și nu ia măsuri!

Acum, deci, „vulpea care n-a ajuns la struguri” începe să şteargă urmele.

„Şi, când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.” Şi a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui. (Gen. 39:15-16)

Deci iată-l pe Iosif, un adolescent încă, singur în Egipt, şi victimă a unei cinice uneltiri care-l lovește exact unde era nevinovat! În modul cel mai mişelesc, stăpâna sa îl acuză pe Iosif de hărțuire și tentativă de viol în faţa atâtor altor bărbaţi. Soţul ei era probabil iar plecat de acasă, iar ea îşi pregătea deja povestea pe care să i-o spună la întoarcerea acasă.

Atunci i-a vorbit astfel: „Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine. Şi, cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.” După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare. (Gen. 39:17-19)

S-ar părea că Potifar n-are-ncotro și înghite povestea spusă de nevastă, și cel puţin pentru moment este chiar mânios. O fi fost el ofiţer în armata faraonului, şi trebuia să fi fost un tip foarte ager ca să fie acceptat printre ofiţerii superiori, însă cu siguranţă nu era un soţ bun. Personal cred că ştia ce fel de soţie are, dar erau prea multe lucruri în joc dacă n-ar fi crezut-o – așa că lucrul cel mai simplu a fost să-l arunce pe Iosif în închisoare şi să închidă repede toată povestea. Îmi pare rău pentru el, că era însurat cu o astfel de femeie! Cred că pentru soția lui Potifar, cu siguranță infidelă, Iosif n-ar fi fost decât o altă cucerire din serie. Numai că nu i-a mers cu Iosif, aşa că din mândrie și mânie – i-a înscenat totul. Și pare că i-a mers! (Nu pot să nu mă gândesc și la consecințele administrative ale episodului! Dar în definitv, nimeni nu poate câștiga la nesfârșit din orice – există și pierdere când tot câștigi, așa cum există și câștig în orice aparentă pierdere!)

A luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel, Iosif a stat acolo, în temniţă. (Gen. 39:20)

Necazurile par să se țină scai de băiatul ăsta, nu vi se pare? Acasă fusese preferatul tatălui său, dar frații lui invidioși îl aruncă într-o groapă... apoi îl vând, și ajunge sclav în Egipt... și când părea că se resemnase cu situația, ajunge într-o poziţie nouă, la un rang înalt, pentru că era un tânăr capabil şi pentru că Domnul era cu el! Soţia lui Potifar îl ispiteşte să păcătuiască, dar standardul său moral înalt îl ajută să-i reziste – ea însă din răzbunare îi înscenează tentativă de viol... Ajuns în temniță, bietul băiat pare că nu mai are nicio şansă.

Trebuie să reţinem faptul că, deşi ajuns în această poziţie înaltă, Iosif tot sclav era. Soţia lui Potifar era ca soţia cezarului, nu ar fi îndrăznit nimeni să spună ceva despre ea. Evident că mărturia ei a fost cea acceptată. Iosif cred că n-a putut nici măcar să deschidă gura, fiind declarat vinovat înainte ca să apuce măcar să se apere în vreun fel și se trezeşte imediat în închisoare... închisoarea în care erau puşi prizonierii și adversarii faraonului.

Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei. Şi mai marele temniţei a pus sub privegherea lui pe toţi întemniţaţii care erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el. Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea. (Gen. 39:21-23)

Este evidentă mâna lui Dumnezeu în viaţa acestui tânăr... și totuși i se întâmplă lucruri teribile. A fi în închisoare reprezintă o mare dezamăgire și descurajare pentru un om obişnuit! Să nu ne mire însă că Domnul este și acolo cu Iosif. Deşi nu i Se arătase, cum am mai spus, și cum o făcuse în cazul celorlalţi patriarhi, Dumnezeu Se ocupă de Iosif. Mai întâi, îl face pe şeful închisorii să-l agreeze şi să capete încredere în Iosif. Deşi Iosif este un tânăr atrăgător şi foarte priceput, este important să reţinem faptul că toate acestea nu ar fi însemnat nimic dacă ar fi fost lăsat singur. Însă Dumnezeu este cu el şi îl conduce. Toate aceste experienţe converg spre împlinirea unui scop, în viaţa acestui tânăr. Iosif recunoaşte acest lucru şi astfel are o atitudine optimistă, o anumită bună dispoziţie. Circumstanţele nu l-au doborât, căci el trăia mai presus de circumstanţe.

Am un prieten predicator care-mi spunea că problema lui era că toate problemele se abăteau asupra lui! Și cred că mulţi dintre noi credem la fel... însă Iosif a reușit să se ridice deasupra problemelor din viaţa sa. Domnul era cu el, iar Iosif recunoştea mâna lui Dumnezeu în viaţa sa, şi căpăta curaj. Descurajarea este una dintre cele mai eficiente arme ale Satanei: descurajarea şi dezamăgirea. Tânărul acesta pare să învingă însă toate circumstanţele. El ne aminteşte de pasajul din Evrei 12:11: „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii” Împrejurările acestea ce par a fi pedeapsa Domnului vor aduce și în viaţa acestui tânăr roada plină de pace a neprihănirii!

Istoria lui Iosif ne arată că nu se poate stabili un preţ pentru fiecare om. Satana pare că se laudă că el știe preţul oricărui om... însă au existat și destule persoane pe care nu le-a putut cumpăra. Iosif a fost unul dintre aceştia. Iov a fost altul... apostolul Pavel, altul... Satana dispreţuieşte oamenii, însă aceştia pe care i-am menţionat, precum şi mulţi alţii, sunt oameni pe care el nu i-a putut cumpăra.

Este oare voia lui Dumnezeu ca Iosif să fie în închisoare? După cum vom vedea în capitolul următor, este aproape esenţial ca el să se afle acolo. Este un gând de despărțire pe are vi-l las, până data viitoare. Nu uitați: greutățile și întristările noastre (oricât ni s-ar prea de grele) nu-s veșnice, Dumnezeu le numește: ușoare, de o clipă... și lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică, de slavă! Fiți înviorați de aceste cuvinte din Cuvânt!