Wednesday Jun 12, 2024
Geneza 34:1-31 | Itinerar Biblic | Episodul 43
Vă salut pe toți care dați o șansă Scripturii – să vă convingă, să vă redimensioneze, să facă din fiecare făpturile care-am fost desemnate de la bun început să fim: croite după modelul suprem, divin, lăsat nouă în imaginea zugrăvită de Evanghelii a Mântuitorului! Toată Biblia este străbătură ca un fir roșu de acest model, și toată Biblia este construită pentru a-L pregăti, reliefa, și consolida pe Isus Hristos, pe care creștinătatea Îl și așteaptă să revină!
Nu suntem departe de întâlnirea și prin intermediul acestui program cu această figură emblematică și fundamentală a creștinismului – Isus Hristos... pentru că următoarea secțiune biblică abordată va fi Evanghelia după Matei, prima carte a Noului Testament. Deocamdată ne amânăm cu greu plăcerea întâlnirii cu Omul Isus Hristos-Fiul lui Dumnezeu, și ne-ntoarcem (vreau să cred: tot cu chef, ba și cu interes) către cartea adevăratelor începuturi: Geneza. Parcurgem, începând de azi, treimea finală a acestei cărți...
Da, e devreme pentru concluzii, dar ca o constatare trebuie spus că am dat până acum pe parcursul primei cărți a Bibliei peste destule pasaje stranii, triste, ciudate, inadecvate, care ne-au intrigat sau nedumerit... Și să știți că n-am terminat cu uimirile! Ne stau înainte – v-o spun de la bun început! – altele și mai și... De exemplu, în câteva dintre capitolele care urmează, vom traversa vreo trei episoade care nu sunt deloc frumoase, şi care-s mai degrabă mostre de „așa nu”... și toate îi privesc pe fiii născuți lui Iacov de către Leea – fiica cea mare a lui Laban, care i-a fost atribuită abuziv ca soție lui Iacov. Aceste întâmplări peste care vom trece, cu fiii Leei în rolurile principale, sunt dovezi suplimentare că Dumnezeu nu este de acord cu poligamia. Faptul că Iacov s-a trezit în fața faptului împlinit nu-l scuză, pentru că el pur şi simplu a mers înainte... iar acum începe să suporte (și nu doar el, ci întreaga familie!) consecințele compromisurilor și duplicității din trecut... Cum am mai spus: păcatul este șters, iertat, dar consecințe rămân, iar uneori prețul plătit e mare!
Vom constata împreună așadar în următoarele capitole că cel puțin patru din cei șase fii ai Leei sunt implicaţi în acţiuni păcătoase: în capitolul 34 îi vom vedea la lucru pe Simeon şi Levi; în capitolul 35, Ruben, întâiul-născut va ieși în evidență; iar în capitolul 38, Iuda... Să remarcăm încă o dată și că Biblia nu ascunde păcatele lor grave, ca să învățăm noi 1. Că Dumnezeu nu tolerează fărădelegea; 2. Că omul culege ceea ce seamănă; 3. Că nimeni nu e imun la păcat, și că niciun păcat nemărturisit nu rămâne nepedepsit; 4. Că nu e deloc înțelept nici să idealizăm pe cineva, nici să-i trecem cu vederea păcatele! Și aveți libertatea să adăugați dvs. și alte învățăminte în context... Oricum, veți mai adăuga altele imediat!
Am subliniat mai devreme că în toate familiile importante de care ne-am ocupat până acum au existat probleme și conflicte, dar în cazul de față ies la iveală şi alte elemente agravante: violență, răutate, minciună... lucruri care se infiltraseră în familia lui Iacov şi care nu fuseseră prezente (sau: nu în asemenea proporții) în familiile lui Avraam şi Isaac. Avuseseră și aceia problemele şi conflictele lor, dar în cazurile lor Biblia nu redă nimic de natura celor pe care le vedem în familia lui Iacov.
Afirm din nou că Dumnezeu a vrut cu tot dinadinsul să-l scoată pe Iacov cu familia lui din casa lui Laban, să-i îndepărteze de atmosfera de acolo, pentru că în aceste păcate groaznice vedem influenţa acelui mediu pervertit. Să fi acționat Dumnezeu prea târziu? Să fi eșuat El în tentativa de a-și fonda un popor ales? Nu putem spune niciodată asta – pentru că Dumnezeu nu greșește, pentru că El gestionează cu maximă înțelepciune și eficiență și pentru că la El (cu El) toate lucrurile sunt posibile! Da, noi avem idei, opinii, socoteli... dar nu avem niciodată acces la toate datele, de aceea n-avem cum să concurăm, și n-avem șanse să-L înțelegem sau cuprindem pe Dumnezeu și planurile Sale desăvârșite!
Așadar, la întoarcerea din Padan-Aram (din Haran, din Mesopotamia natală a mamei sale Rebeca și-a nevestelor sale Leea și Rebeca) Iacov s-a oprit cu tot cortegiul impresionant al casei și averilor sale și s-a așezat să locuiască la Sihem; şi-a ales probabil un loc frumos la marginea cetăţii și a încercat să se adapteze culturii din vremea aceea. Însă acesta nu era un loc potrivit pentru el, așa că Dumnezeu vrea să-l îndepărteze şi de aici. Şi credeţi-mă, după ce veţi citi acest capitol, veţi ajunge la concluzia că ar fi fost mai bine dacă Dumnezeu i-ar fi mutat de acolo... mai repede (după părerea noastră desigur)
Dina, fata pe care o născuse lui Iacov, Lea, a ieşit să vadă pe fetele ţării. Ea a fost zărită de Sihem, fiul hevitului Hamor, domnitorul ţării. El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o. (Gen. 34:1-2)
Nu era desigur nici neobișnuit, nici contraindicat ca o fată să iasă la plimbare, mai cu seamă dornică fiind să întâlnească fete de vârsta ei... Și nu e nici astăzi – doar că dintotdeauna riscul vine la pachet cu dorința sau cu plăcerea. Iar dacă alegerea e nesănătoasă, nici consecințele nu vor fi roz! Dina iese deci și ea la plimbare în această cetate, Sihem... nu știm la cât timp după ce se stabiliseră acolo... nici care va fi fost reacția localnicilor față de familia nou-venită... Atenție! Unde ieși la plimbare? Cu cine? Până când? În ce scop? Prima lecție, nu doar pentru fete sau femei, și nu doar noaptea: nu te hazarda în plimbări prin locuri necunoscute sau rău-famate! Poate n-o vei păți din prima, dar sigur va veni momentul să plătești scump nesăbuința!
Ceea ce urmează acestei introduceri cuminți și plate, tulbură apele... și daţi-mi voie să exprim acest incident în limbajul ştirilor media din zilele noastre: Sihem abuzează de Dina! N-aș zice că „a violat-o”, pentru că nu reiese de nicăieri că ea s-ar fi opus, sau că acțiunea tânărului s-ar fi bazat pe agresiune fizică și siluire. Important este că... ce s-o mai scăldăm? Cei doi au întreținut relații sexuale! Păcatul trebuie spus răspicat. Trebuie să știți că au fost și vremuri când păcatul era călcarea regulii, și nu era mușamalizat sau trecut cu vederea! Astăzi, abia atunci când păcătuieşti intri în rând cu lumea! Ce orbire, ce depravare! Pentru Dumnezeu însă, păcatul e păcat! Iar în faţa sfinţeniei Lui, cu toţii suntem păcătoşi!
Așadar, tânărul acela – nu știu cum ajunsese să poarte numele cetății în care locuia, dar faptul nu este important – o vede pe această nou-venită, îi face avansuri și abuzează de ea (repet – nu se precizează dacă împotriva voinței, ori cu acordul fetei). Este foarte interesant însă faptul că acest băiat pare să fie într-adevăr îndrăgostit de această fată şi chiar doreşte să se căsătorească cu ea.
S-a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata şi a căutat s-o liniştească. După aceea Sihem a zis tatălui său, Hamor: „Ia-mi de nevastă pe fata aceasta!” (Gen. 34:3-4)
Sigur că noi azi am zice că lucrul e prea din pripă, că nu așa se face... dar trebuie să nu uităm că obiceiurile atunci și pe-acolo erau net diferite, și nu putem să nu apreciem că tânărul acesta și-a asumat faptele, și prin demersul făcut pe lângă tatăl său arată că avea intenții onorabile. Doar că iată și pe vremea aceea vorbele zbureau mai repede ca vântul... așa că până să apară Hamor... Gen. 34:5-7
Iacov a aflat că-i necinstise pe fiica sa, Dina; şi fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune, Iacov a tăcut până la întoarcerea lor. Hamor, tatăl lui Sihem, s-a dus la Iacov ca să-i vorbească. Dar când s-au întors fiii lui Iacov de la păşune şi au auzit lucrul acesta, s-au supărat şi s-au mâniat foarte tare; pentru că Sihem săvârşise o mişelie în Israel culcându-se cu fata lui Iacov: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă niciodată.
Cu toţii suntem de acord că aşa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple... dar s-a întâmplat! Și acum băiatul vrea să meargă mai departe, și s-o aducă pe fată ca nevastă în casa lui. Auzind cele întâmplate, Iacov n-a reacționat pe moemnt, a aşteptat să se întoarcă fiii lui şi au ţinut un consiliu de război. Eu cred că dacă ar fi hotărât Iacov singur, el nu ar fi mers atât de departe, nu ar fi avut loc ceea ce s-a întâmplat până la final. Cred că atunci când Hamor, tatăl lui Sihem a venit să vorbească cu Iacov, aproape sigur acesta era de acord să i-o dea pe Dina de nevastă fiului lui Hamor. Așa cum îl știm pe Iacov, probabil că ar fi cedat, și ar fi fost cea mai bună cale de a rezolva situaţia în momentul acela. Pentru că în mod sigur, ce a urmat n-a fost nici bun, și nici în acord cu voia lui Dumnezeu!
Hamor le-a vorbit astfel: „Fiul meu, Sihem, s-a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, daţi-i-o de nevastă şi încuscriţi-vă cu noi; voi daţi-ne fetele voastre şi luaţi pentru voi pe ale noastre.” (Gen. 43:8-9)
Cu toate că nu ar fi fost permisă căsătoria între familia lui Iacov şi oameni necredincioşi, se pare că în acest caz cea mai bună soluție ar fi fost ca Dina să-i fie dată de nevastă lui Sihem, întrucât astfel s-ar fi evitat baia de sânge care a urmat. Dar cine știa asta dinainte? Aici e încă o atenționare: după război, mulți viteji se-arată! Post-factum, blamările și dezavuările sunt nedorite și incorecte – nu se mai poate repara nimic! Decât să spunem după: mai bine... dacă nu... etc. – mai bine măsurăm de șapte ori până să tăiem o dată, cum spune proverbul. Mai bine gândim temeinic, să nu facem gesturi ireparabile! Sigur pe de altă parte trebuie văzut că se dorea o soluție de ansamblu – reparația pentru Dina antrena o încuscrire generalizată, cee ace era deja o contra-pondere la planul lui Dumnezeu. De aceea cred că El îngăduie ceea ce urmează. Între timp, Hamor continuă:
„Locuiţi cu noi; ţara vă stă înainte, rămâneţi în ea, faceţi negoţ şi cumpăraţi pământuri în ea.” Sihem a zis tatălui şi fraţilor Dinei: „Să capăt trecere înaintea voastră şi vă voi da ce-mi veţi cere. Cereţi-mi o zestre cât de mare şi cât de multe daruri, şi voi da tot ce-mi veţi zice; numai daţi-mi fata de nevastă.” (Gen. 34:10-12)
Toate acestea indică faptul că ei nu știau despre intențiile lui Iacov, dacă va pleca sau va rămâne acolo, dar el știa foarte bine că nu poate să se înrudească cu oamenii aceia.
Fiii lui Iacov au răspuns şi au vorbit cu vicleşug lui Sihem şi tatălui său, Hamor, pentru că Sihem necinstise pe sora lor, Dina. (Gen. 34:13)
Eu cred că Iacov ar fi trebuit să-şi asume rolul de lider al familiei, și să-i împiedice pe fiii lui să-i înșele fatal pe Sihem şi pe Hamor. Deh, sângele apă nu se face!
Ei i-au zis: „Este un lucru pe care nu-l putem face, să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi.” (Gen. 34:14)
Ridicol și tragic mi se pare că abordarea corectă – a păcatului săvârșit – este ignorată complet, incidentul fiind analizat doar pe baza poruncii lui Dumnezeu referitoare la căsătoria cu cei necircumcişi. Să fi fost doar un pretext de fațadă? Sau era doar preambulul, motivarea a ceea ce urmează:
„Nu ne vom învoi la aşa ceva decât dacă vă faceţi şi voi ca noi şi dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur. Atunci vă vom da pe fetele noastre şi vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi şi vom face împreună un singur norod. Dar dacă nu voiţi să ne ascultaţi şi să vă tăiaţi împrejur, ne vom lua fata şi vom pleca.” (Gen. 34:15-17)
Fiii lui Iacov le cer să treacă prin ritualul circumciziei. Aceste versete ar trebui să dea de gândit multor oameni din ziua de azi. Îmi amintesc că un cuplu a venit la mine pentru consiliere şi mi-au cerut să oficiez slujba lor de cununie. Eu nu aveam de gând să-i cunun, pentru că el nu era creştin, iar ea susținea că sigur el se va converti cândva, după... Am discutat lucrurile astea cu tânărul respectiv, şi mi-a spus că este dispus să-L accepte pe Hristos. Ne-am rugat şi apoi l-am întrebat: „Știi ce ai făcut tu acum, de fapt?” N-am văzut în viața mea un om să se bâlbâie şi să se eschiveze aşa cum a făcut-o acest băiat. Atunci le-am spus foarte direct: „Domnişoară, eu nu voi ţine această slujbă, pentru că nu cred că acest tânăr este convertit.” Ei au fost de părere că sunt prea dur şi au căutat un alt pastor să ţină slujba. După ce s-au căsătorit, ea a încercat să-l aducă la biserică, însă, desigur, el avea un motiv foarte bun să refuze să vină să mă asculte pe mine predicând, din moment ce eu fusesem atât de dur cu el. Atunci, au convenit amândoi să meargă la o altă biserică. S-au dus de două sau de trei ori, după care el i-a spus direct: „Sincer, eu nu sunt creştin.” Simplul fapt că devii membru într-o biserică sau chiar că spui că L-ai acceptat pe Hristos şi crezi în El, nu înseamnă că ești cu adevărat creștin. Credinţa nu mai înseamnă mare lucru azi. Mulţi cred că e suficient să aprobi din cap. Este o experienţă extraordinară să te încrezi în Hristos ca Mântuitor personal. Este o experienţă unică, ce nu se compară cu nimic din această lume. Când te încrezi în Hristos ca Mântuitor personal, acest lucru îţi schimbă viaţa. În cazul acelui tânăr, însă, nu s-a produs nicio schimbare.
Mark Twain a trăit aceeaşi experienţă. El nu era creştin, dar s-a îndrăgostit de o fată creştină, o fată minunată şi foarte frumoasă. Ea nu voia să se căsătorească cu el dacă nu devenea creştin. El a afirmat că L-a acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal şi astfel şi-au început ei căsnicia. Ei bine, ştiţi că Mark Twain a devenit foarte renumit. El îşi petrecea timpul în compania altor oameni renumiţi din toată lumea. Într-o zi, când s-a întors acasă în Missouri, soţia lui dorea să meargă la biserică şi el a spus: „Nu mai pot să mă prefac! Du-te tu la biserică! Eu ştiu acum că nu sunt creştin.” Fiți siguri că aceste vorbe au distrus fericirea acelei tinere creştine şi au ruinat o viaţă de familie.
Iată-i deci pe fiii lui Iacov spunând: „Săvârșiți ritualul, și totul va fi în regulă.” Mulţi oameni cred că, dacă eşti înscris într-un registru, dacă stai liniștit pe bancă și aprobi din cap, dacă foloseşti vocabularul potrivit şi dacă poţi cita din Biblie nişte versete potrivite – atunci eşti creştin. Greșit! Doar dacă ai crezut în Hristos, poți deveni un alt om!
Cuvintele lor au plăcut lui Hamor şi lui Sihem, fiul lui Hamor. Tânărul n-a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov şi era cel mai bine văzut în casa tatălui său. (Gen. 34:18–19)
Sunt de acord că acest băiat face un lucru nobil. El procedează în modul cel mai potrivit pentru situaţia respectivă. Și-n plus, ca dovadă de bună credință, pledează ca și ceilalți s-o facă!
Hamor şi fiul său, Sihem, s-au dus la poarta cetăţii şi au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor: „Oamenii aceştia au gânduri de pace faţă de noi; să rămână, dar, în ţară şi să facă negoţ; ţara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor şi le vom da de neveste pe fetele noastre. Dar oamenii aceştia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decât dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum şi ei înşişi sunt tăiaţi împrejur. Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămână la noi.” (Gen. 34:20-23)
Cu alte cuvinte, aceşti oameni se aşteptau ca prin căsătoriile cu familia lui Iacov să pună mâna, în cele din urmă, pe toată averea lui Iacov.
Toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii au ascultat pe Hamor şi pe fiul său, Sihem; şi toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii. (Gen. 34:24)
A aplica ritualul circumciziei unor oameni necredincioşi este absurd şi fără sens; este ca şi cum cineva ar deveni membru al unei biserici creştine fără să creadă în Dumnezeu.
A treia zi, pe când sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii. (Gen. 34:25)
Aceasta este înşelătorie în toată regula. Înțelegem că Simeon şi Levi ca fraţi ai Dinei doreau să se răzbune, însă în răzbunarea lor au mers mult prea departe. Nici violul şi nici intenţia de a pune mâna pe toate averile acumulate de Iacov în ţara Haran nu ar putea justifica acţiunea violentă a lui Simeon şi Levi, însă arată situaţia imposibilă în care se aflau ei în raport cu locuitorii ţinutului. Ceea ce au făcut ei este un lucru îngrozitor.
Au trecut, de asemenea, prin ascuţişul sabiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem şi au ieşit afară. Fiii lui Iacov s-au aruncat asupra celor morţi şi au jefuit cetatea pentru că necinstiseră pe sora lor. (Gen. 34:26-27)
Foarte curios că nicăieri nu ni se spune care a fost poziția Dinei în toată această istorie! Se pare însă că și alţi fii ai lui Iacov, fraţii vitregi ai Dinei, au luat parte la această acţiune... care scoate în evidență lăcomia din familia lui Iacov, păcat deprins în casa lui Laban.
Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe câmp; le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele, şi tot ce se găsea în case. Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi: „Voi m-aţi nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor ţării, canaaniţilor şi feresiţilor. N-am sub porunca mea decât un mic număr de oameni; ei se vor strânge împotriva mea, mă vor bate şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.” (Gen. 34:28-30)
Observaţi aici un alt lucru complet greşit în viaţa lui Iacov. Încă o confuzie care intrigă: el îi mustră pe Simeon şi pe Levi pentru faptul că i-au stricat reputaţia, și au atras mânia și oprobriul, dar nu îi mustră pentru păcatul pe care l-au comis. Și noi avem adesea o perspectivă greşită asupra păcatului şi acţiunilor noastre, gândindu-ne doar la efectul pe care îl produc, doar la ceea ce va decurge din asta. Sunt destui prin biserici care nu stau fermi pe poziţie în privinţa anumitor aspecte. De ce se întâmplă aşa? De teama de a nu fi respinși apoi, poate... Sunt integraţi într-un grup anume şi nu îndrăznesc să accepte sau să refuze idei şi poziţii decât în acord cu grupul. Nu se pune problema dacă un lucru este bun sau rău, ci doar dacă îi ajută să se integreze în lume sau nu. Dumnezeu să aibă milă de creştinii care îşi modelează viaţa în funcţie de oamenii din jurul lor şi care sunt în permanenţă interesaţi doar de efectul pe care îl au acţiunile lor în vieţile altora. Pe ei nu-i preocupă dacă faptele lor sunt drepte sau dacă sunt potrivite pentru un copil al lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care bisericile noastre sunt pline de oameni care fac compromisuri şi nu este de mirare că avem atât de mulţi creştini frustraţi şi nefericiţi astăzi. E mare lucru să stai ferm de partea adevărului; când procedezi aşa nu eşti nevoit să faci compromisuri. Iacov făcea el progrese, însă nu ajunsese până la acest stadiu.
Apoi, aceşti băieţi încearcă, desigur, să se apere.
Ei au răspuns: „Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?” (Gen. 34:31)
Este o întrebare bună, însă cred că, dacă iubeau într-adevăr dreptatea, ar fi trebuit să-l lase pe Sihem s-o ia pe Dina de nevastă. Ar fi fost cel mai bun lucru posibil de făcut în circumstanţele date (fără să însemne desigur că această căsătorie ar fi fost neapărat una potrivită!) Era oricum preferabilă față de recurgerea la măsuri extreme şi exterminarea locuitorilor cetăţii. Nici nu ne trece prin cap să scuzăm sau să apărăm ce-au făcut fiii lui Iacov. Era însă vremea și legea celui mai tare, deși „ochi pentru ochi și dintre pentru dinte” încă nu se emisese! E un moment bun să reamintim tuturor prescripțiile divine din Romani 12:19-21: „Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: «Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.” Aceasta trebuie să fie conduita creştinului astăzi – în acord cu Romani 12. Dacă ne răzbunăm, nu mai umblăm în credinţă, pentru că ceea ce facem afirmăm că nu avem încredere că Dumnezeu deţine controlul şi că El va judeca.
Repet în încheuere: să nu avem așteptări prea mari de la nivelul spiritual al lui Iacov și-al fiilor săi. Acționaseră în firea pământească, și vor începe să plătească, chiar cu vârf şi îndesat, pentru cele săvârşite în trecut. Atenți la acest verdict, ne oprim aici, și mă rog ca măcar până data viitoare să nu ne lăsăm biruiți de rău, ci să facem doar ce este bine!