Wednesday Jun 12, 2024
Geneza 27:1-46 | Itinerar Biblic | Episodul 36
Îi mulțumim împreună lui Dumnezeu pentru că ne face favoarea și onoarea de a ne comunica și descifra Cuvântul Său, cel atât de necesar pentru refacerea și călăuzirea de care avem atâta nevoie. Fie că ne vorbește direct, fie că ne învață implicit, fie că ne prezintă lecții prin împrejurări sau personaje exemplare, scopul Lui este totdeauna să ne captiveze, să ne înfieze, să ne eternizeze...
În dorința de a-L cunoaște mai bine pe Singurul Dumnezeu adevărat, am consimțit să trecem împreună la pas prin Cuvântul lui scris, luând aminte evenimente și oameni din vechime, dar și la maniera divină de a-i aborda, de a-i trata și de a coopera cu ei... Dumnezeu le folosește pe toate acestea ca să-Și împlinească voia, doar El fiind în stare să extragă binele chiar din ostilitate și eșec. Și pentru că Scriptura Îl numește (între altele) „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov”, și pentru că suntem în secțiunea biblică ce redă istoriile acestor patriarhi, vă propun să ne-ntoarcem unde ne-am despărțit data trecută, adică la cap. 27 din Geneza, care mută încet transfocatorul de pe Isaac pe Iacov. Acest capitol este destul de amplu ca întindere, și simpla lui citire pe-ndelete ne-ar ocupa o bună parte din acest episod... Dar vom încerca să facem mai mult de-atât: să punctăm și să reținem câteva măar din lecțiile evidente ale acestui pasaj biblic.
În principal, ni se descrie aici uneltirea la care au recurs Iacov şi Rebeca pentru a obţine binecuvântarea de la Isaac pentru Iacov. Este vorba despre binecuvântarea pe care Isaac (aflat spre sfârșitul vieții) o avea pregătită pentru Esau – ca întâi născut. Iacov își dorea pentru sine binecuvântarea tatălui său, pentru că el ştia că Dumnezeu îi promisese mamei lui că cel mai mare (Esau) va sluji celui mai mic (adică Iacov). Deci Iacov stârnit de Rebeca comit necugetarea de a forța împlinirea profeției divine – conform căreia binecuvântarea era deja a lui Iacov. Totuşi, se pare că mai degrabă cei doi (mama și al doilea născut dintre cei doi gemeni) nu L-au crezut pe Dumnezeu, ori s-au gândit că au și ei ceva de făcut în asta... Mi se pare evident însă că nici Isaac, tatăl, nu L-a crezut pe Dumnezeu, altfel nu ar fi încercat să-l ignore pe Iacov şi să-i dea binecuvântarea lui Esau! El a ţinut cont de ce simţea şi ce dorea, în detrimentul Cuvântului clar al lui Dumnezeu.
Avem aici un exemplu clar și clasic de familie de oameni cu temere și conștiență de persoana și lucrarea lui Dumnezeu, dar în care niciunul nu se și comportă pe măsura așteptărilor sau cunoștinței lor. Ei n-au stat cu mâinile-n sân, au acționat – dar hazardat și nu în acord cu planul lui Dumnezeu. Metoda sugerată de Rebeca și folosită de Iacov pentru obţinerea dreptului de întâi născut nu poate fi justificată pe niciun temei. Ei s-au folosit de fraudă şi înşelăciune, iar conduita lor a fost demnă de dispreţ. Dumnezeu nu a fost de acord cu acest lucru, aşa cum nu a fost de acord nici cu purtarea Sarei şi a lui Avraam în chestiunea cu Agar şi Ismael. Dumnezeu nu putea folosi viclenia sau şiretenia lui Iacov și, aşa cum vom vedea, Dumnezeu se ocupă de acest om într-un mod aparte, curățându-l de ele. În plus, ca de cele mai multe ori, deși absolvit, Iacov a trebuit să plătească pentru păcatul lui în aceeaşi măsură în care a păcătuit. Vom observa acest lucru pe măsură ce citim capitolul despre care vorbim - 27.
Capitolul precedent 26 se încheiase cu o atenționare asupra comportamentului lui Esau, care avea în jur de 40 de ani, și se căsătorise cu două femei hitite. Acest fapt a cauzat multă amărăciune părinților. Din această rebeliune a lui Esau, Isaac şi Rebeca înţeleg că, dacă vor ca Iacov să nu se însoare și el la fel de necugetat și nerecomandat, trebuie să fie trimis în Haran, de unde îşi luase Isaac soţie – adică din familia lui Avraam rămasă acolo.
Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă”, i-a răspuns el. Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele. Acum, dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp şi adu-mi vânat. Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri. (Gen. 27:1-4)
Am văzut și cred că sunteți de acord că Isaac era și el un om remarcabil, impresionant. Abimelec şi filistenii încheiaseră un tratat cu el pentru că se temeau de el. Isaac era răbdător şi iubea pacea, dar asta nu înseamnă că era slab: putea fi și hotărât și impunător. În ciuda faptului că era un caracter puternic, aici transpare încă o dată slăbiciunea firii omeneşti. Toată viaţa, Esau fusese preferatul lui, așa după cum Iacov fusese preferatul Rebecăi. Esau era băiatul dinamic și iubitor de aer liber, care între altele se îndeletnicea și cu vânătoarea, așa că adesea aducea acasă o căprioară sau un alt animal, îl frigea pe grătar şi bătrânul se delecta cu vânat proaspăt. Ajuns la bătrânețe, Isaac vrea să-şi binecuvânteze fiul favorit. El ştie foarte bine că Dumnezeu a spus că cel mai mare va sluji celui mai tânăr, dar pare să fi trecut cu vederea acest lucru, pentru că-l vedem brusc animat de dorința de a-l răsplăti și împuternici prin binecuvântarea paternă pe întâiul său născut – un demers tradițional și de regulă semnificativ în cultura vremii. Aşa că îl încurajează pe Esau să iasă la vânătoare şi să-i pregătească mâncarea favorită, iar tatăl își va da binecuvântarea după ospăț – lucru ne oferă multe indicii despre familia lui Isaac.
Aţi observat că s-au înmulțit certurile în familiile patriarhilor, de când am ajuns la această ultimă secţiune importantă a cărţii Geneza? A apărut un conflict în familia lui Avraam din cauza lui Agar, iar acum apare un conflict din cauza celor doi gemeni. Desigur, trebuie să recunoaștem că nu e deloc greu să apară tensiuni în familii, dar parcă nu ne-am fi așteptat ca și la acest nivel să le întâlnim... Nu le scuzăm desigur, vreau doar să subliniez astfel credibilitatea Scripturii, care nu le trece cu vederea, nu le bagă sub preș... Mai cu seamă că Dumnezeu scoate o lecție bună din orice asemenea exemplu negativ!
Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său, Esau. Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi să-l aducă. Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău, Esau: „Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.” Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc. (Gen. 27:5-8)
Foarte atentă la ce făcea și spunea soțul ei (aș vrea să cred: din dragoste și grijă!), Rebeca a auzit ce îi spusese Isaac lui Esau. Iacov este preferatul ei, aşa că ea concepe un plan viclean, care este de fapt o înşelătorie clară şi nu poate fi justificată sub niciun motiv. Dumnezeu consemnează incidentul ca fapt istoric, dar nu doar că nu îl recomandă, ci îl și condamnă, și vom vedea mai târziu acest lucru. Reţineţi, vă rog, ce se întâmplă aici şi mai târziu veţi vedea că lucrurile se întorc împotriva lui Iacov. Acum, însă, Rebeca îi spune:
„Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place; tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui.” Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu Esau este păros, iar eu n-am păr deloc.” (Gen. 27:9-11)
Esau nu era doar un roşcovan mai mereu plecat de-acasă, pentru că-i plăcea să trăiască mai mult timp în aer liber, ci era şi un bărbat păros.
Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul. (Gen. 27:12)
Iacov nu doar trece drept mincinos, ci chiar este mincinos – bineînțeles că e de apreciat că și-a făcut scrupule și s-a gândit că va fi dat în vileag... dar se pare că a fost mai mult de formă, după cât de ușor cedează insistențelor mamei sale.
Mama sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i.” Iacov s-a dus de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său. În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr. I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul care erau fără păr. Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care le pregătise. (Gen. 27:13-17)
Deși ceea ce se întâmplă aici este clar redat de textul biblic, nu pot să nu spun câteva lucruri. Rebeca a pus peste gâtul şi braţele lui Iacov pieile iezilor pentru ca, atunci când îl va atinge tatăl lui, să creadă că este Esau. De asemenea, l-a îmbrăcat pe Iacov în hainele lui Esau pentru ca să miroasă ca el! S-ar părea că deodorantul pe care îl folosea Esau (sau mirosul natural al unui amator de mișcare și consum fizic) era destul de persistent! Cred că situația ea asemănătoare cu cea din anecdota aceea cu doi bărbaţi care munceau împreună într-un loc foarte strâmt. Până la urmă, unul dintre ei i-a spus celuilalt: „Cred că deodorantul unuia dintre noi nu mai face faţă.” Celălalt i-a răspuns: „Trebuie să fie al tău, pentru că eu nu folosesc deloc.” Sunt aproape sigur că un bărbat care ne apare ca destul de necivilizat, precum Esau, nu-și schimba hainele și nici nu făcea duş foarte des... astfel că și dacă nu-l vedeai, îl puteai recunoaşte adesea după miros.
Vicleșugul ne pare facil, dar vom fi uimiți să recunoaștem că uneltirea reuşeşte şi Iacov îşi înşală tatăl.
El a venit la tatăl său şi a zis: „Tată!” „Iată-mă”, a zis Isaac. „Cine eşti tu, fiule?” Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” Isaac a zis fiului său: „Cum, l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.” (Gen. 27:18-20)
Nu știu dacă ați auzit de sintagma „șmecherii pioase” – înșelătorii prezentate sau decorate să apară ca fapte aprobate de Dumnezeu Însuși! Aici, tânărul Isaac ne apare ca un tip exemplar pentru astfel de fraude. Veţi întâlni adesea astfel de viclenii cuvioase chiar şi în cercurile conservatoare. Oamenii aceştia vorbesc despre Domnul care îi conduce să facă un lucru sau altul (iar uneori Domnul „îi conduce” să facă lucruri chiar neobişnuite)! Am descoperit că unii oameni aparent religioși sau așa-zis creştini fac lucruri pentru care cei din diverse grupări infracționale ar fi arestaţi... bărbaţii aceştia se roagă foarte evlavios pentru lucrurile respective şi spun că este voia Domnului. În momentul acesta, şi Iacov procedează la fel. Dar Domnul nu a avut niciun amestec în uneltirea aceasta! Și dacă a tăcut, nu înseamnă că a aprobat-o!
Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te, dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu.”
Iacov s-a apropiat de tatăl său, Isaac, care l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau.” Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său, Esau; şi l-a binecuvântat. Isaac a zis: „Tu eşti deci fiul meu Esau?” Şi Iacov a răspuns: „Eu sunt.” Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze.” Iacov i-a adus, şi el a mâncat; i-a adus şi vin şi a băut. Atunci tatăl său, Isaac, i-a zis: „Apropie-te, dar, şi sărută-mă, fiule.” Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui...” (Gen. 27:21-27)
Înțelegem că Isaac a avut niște suspiciuni, a bănuit că ceva nu era în regulă, dar Rebeca îl cunoştea pe Isaac foarte bine şi a avut grijă de fiecare detaliu...
apoi l-a binecuvântat şi a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul. Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug! Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.” (Gen. 27:27-29)
Isaac îi dă binecuvântarea pe care o primise el... deci practic, o transmite mai departe. Repet: să nu uităm că binecuvântarea era deja a lui Iacov, căci Dumnezeu îi făgăduise acest lucru. Dumnezeu îl binecuvântase deja pe Iacov, de aceea El nu privește deloc cu ochi buni această înşelăciune.
Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov şi abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său, Esau, s-a întors de la vânătoare. A făcut şi el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: „Tată, scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” (Gen. 27:30-31)
Poate vă întrebaţi: ce atâta caz de vânatul acesta? Nu aveau destule turme acasă?! Prin ce-ar fi vânatul mai bun? Nu are acelaşi gust ca mielul sau iedul? Sigur că da. Îmi amintesc că în urmă cu niște ani am participat la vânătoare de căprioare... Apoi, am invitat toată congregaţia la cină, pentru a ne bucura împreună de părtăşie și de o masă bună... Dar fusese doar o căprioară, și lumea fusese destulă, așa că nu a ajuns carne pentru toată lumea... am completat deci vânatul cu niște două pulpe de miel şi le-am gătit unde gătisem restul cărnii. Nimeni nu şi-a dat seama de diferenţă şi toată lumea a spus că este bună carnea de vânat – deci clar că ambele aveau cam acelaşi gust.
Acum Isaac își dă seama că a fost înşelat de această substituire... își recunoaște greșeala față de Esau și aprinde astfel ura lui Esau față de Iacov – și se adâncește în ostilitatea față de familie, pentru că tatăl său nu a păstrat pentru el nicio binecuvântare, oferindu-i doar palida consolare a unei eliberări circumstanțiale de sub opresiunea fratelui său. Citim
Tatăl său, Isaac, i-a zis: „Cine eşti tu?” Şi el a răspuns: „Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau.” Isaac s-a înspăimântat foarte tare şi a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate, înainte de a veni tu, şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.” Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său: „Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!” Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea.” Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!” Şi a zis: „N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?” Isaac a răspuns şi a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?” Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!” Şi Esau a ridicat glasul şi a plâns. Tatăl său, Isaac, a răspuns şi i-a zis: „Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pământului şi de roua cerului de sus. Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; dar, când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!” (Gen. 27:32-40)
Mi se par, acest moment și aceste cuvinte, dintre cele mai triste tablouri din Scriptură – pentru că arată cât de repede pot fi sfâșiate familii aparent reușite, și cum așteptările neîmplinite pot provoca traume și efecte dintre cele mai dezastruoase, și în și împrejurul celor ce le experimentează! Să-ți dai seama ca tată că ai fost neascultător de Dumnezeu, că ai semănat semințele dezbinării prin favoritism, că te-ai lăsat dus de nas așa de ușor, cu unul dintre cele mai importante momente din viața familială a vremii – binecuvântarea întâiului-născut – trebuie să fi însemnat un șoc teribil pentru Isaac... chiar dacă îmbătrânise! Să crești – chiar dacă în oarecare libertate – prins în rivalități parentale sau filiale, să te trezești apoi deposedat de drepturi și de avantaje, înseamnă pentru cineva ca Esau în primul rând o lovitură în orgoliu... și astfel el se lasă prins în spirala resentimentelor care-l otrăvesc. Dar se pare că nu toată familia resimte tragic momentul – pentru că Rebeca prinde momentul și-și desăvâșește planul, făcând din orice circumstanță un argument/factor favorizant al împlinirii intențiilor sale. E greu de crezut cum o mamă poate fi atât de partizană – dar așa au stat lucrurile, iar Rebeca nu a fost un caz unic... din fericire însă astfel de cazuri sunt oricum mai puține decât cele normale, naturale, în care părinții au resurse de afecțiune pentru fiecare din urmași. Să învățăm deci din astfel de cazuri!
Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu, Iacov.” Şi au spus Rebecăi cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimis atunci de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr, şi i-a zis: „Iată, fratele tău, Esau, vrea să se răzbune pe tine omorându-te. Acum, fiule, ascultă sfatul meu: scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran.” (Gen. 27:41-43)
Pentru că este avizată despre intențiile criminale ale lui Esau față de favoritul ei Iacov (intenții de care află la timp), Rebeca își ia din nou cauza în propriile mâini, și-l sfătuiește pe Iacov să plece de acasă. De unde să știe ea sărmana că va plăti scump pentru partea ei în toată această schemă rușinoasă – altă lecție: păcatul nu rămâne nepedepsit! Da este iertat, dar adesea e un preț de plătit, sunt consecințe de suferit!
Deocamdată, o vedem făcând preparative pentru a-l trimite pe Iacov la fratele ei, Laban... Și fiul intrigant va avea de tras, pentru că în compania acestui maestru al vânării propriilor avantaje – cum ne apare Laban – Iacov va fi nevoit să-şi înveţe lecţia. În Haran „se va întoarce roata”: unchiul Laban îl va înscrie la şcoala vieţii şi îl va învăţa câteva lucruri. Iacov s-a crezut deştept, însă unchiul Laban era expertul! Sărmanul Iacov va descoperi că este doar un amator şi înainte de a se sfârşi totul va striga la Dumnezeu cu disperare. (Gen. 27:44-45)
„Şi rămâi la el câtăva vreme, până se va potoli mânia fratelui tău,
până va trece de la tine urgia fratelui tău şi va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimite să te cheme. Pentru ce să fiu lipsită de voi amândoi într-o zi?”
Rebeca spune că îl va trimite doar pentru câteva zile, însă aceste câteva zile s-au transformat încetul cu încetul în... douăzeci de ani şi ea a murit între timp. Nu şi-a mai văzut niciodată fiul preferat. Nu putem să nu ne gândim și la cum a fost viaţa Rebecăi în toţi anii aceia, când Esau probabil că nu mai avea o părere prea bună despre niciunul din părinții săi! (Gen. 27:46)
Rebeca a zis lui Isaac: „M-am scârbit de viaţă, din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă, dintre fetele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la ce-mi mai este bună viaţa?”
Amintiţi-vă că Esau chiar s-a căsătorit cu femeile acelea păgâne, din familii care nu se închinau lui Dumnezeu. Deja tristeţea intrase în sufletele lor, şi până şi Rebeca era copleşită. Acum ea îi spune lui Isaac că, dacă Iacov rămâne acolo, va face probabil la fel. Se va folosi de acest pretext pentru a-l îndepărta pe Iacov din raza de acțiune a lui Esau. Și chiar are acestă discuţie cu Isaac, pe care îl convinge să-l trimită pe Iacov la familia ei, la fratele ei, Laban. Amintiţi-vă cum ajunsese slujitorul lui Avraam acolo, ca să o ia pe ea. Acum, ideea este să-l trimită pe Iacov acolo – să-şi găsească o soţie, dar şi să-l ferească de pericol. Aproape sigur, din ce-am înțeles până aici, dacă ar fi rămas acasă, Esau ar fi încercat să-l omoare. Totuşi, aşa cum au stat până la urmă lucrurile, Rebeca a murit prima, iar Iacov l-a mai prins în viață doar pe tatăl său, la a cărui înmormântare de altfel a asistat. Rămânem cu acest gând trist al efectelor neascultării de Dumnezeu – și sper să ne învățăm fiecare lecția! Vă mulțumesc pentru atenție, să ne regăsim cu bine data viitoare, povestea continuă!