Wednesday Jun 12, 2024
Geneza 25:1-34 | Itinerar Biblic | Episodul 34
Bun găsit, sper că sunteți și pregătiți, și dornici să continuăm (meditând la Cuvântul lui Dumnezeu) să călcăm pe urmele marilor înaintași și să învățăm lecțiile trecutului ca să nu-i repetăm greșelile. Suntem la jumătatea cărții Geneza, iar pe axa timpului cu mai bine de 1800 de ani înainte de Hristos...
Un alt personaj proeminent de care se ocupă cartea Geneza în a doua sa parte este Isaac, fiul pe care Avraam și Sara l-au avut la o vârstă înaintată. Acesta apare efectiv în textul biblic la începutul cap. 21 din Geneza, odată cu mențiunea nașterii sale... și apare în continuare episodic și doar contextual în redarea evenimentelor din viața lui Avraam. De la finalul cap. 24, odată cu întâlnirea cu Rebeca, ce i-a fost adusă din Mesopotamia spre a-i fi soție, și-n continuare cum vom vedea, chiar dacă pare personajul principal, aparițiile și manifestările lui Isaac sunt șovăielnice, vagi, formale, nespectaculoase... Dumnezeu îi dă atenția cuvenită, dar Scriptura pare să nu insiste pe acest al doilea personaj major din cele patru asupra cărora se concentrează cartea Geneza – mai bine zis: lui Isaac îi este atribuită cea mai redusă întindere și atenție dintre primii patru patriarhi.
În capitolul 25, pe care-l abordăm acum, se întâmplă câteva lucruri imprtante, pe care le vom aborda și noi în ordinea în care sunt inserate. Acest capitol marchează și ieșirea de pe scena vieții terestre a lui Avraam, chiar dacă redarea cu prioritate a evenimentelor importante ale vieții lui se încheie practic în capitolul 23 – când îl trimite pe angajatul său de încredere Eliezer să-i găsească o nevastă lui Isaac. Călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, autorul uman al Genezei Moise ne oferă acum posibilitatea să ne luăm rămas bun de la acest personaj exemplar și fundamental al Scripturii, care-l numește între altele pe Avraam „prietenul lui Dumnezeu” și „tatăl tuturor celor credincioși”.
Din cele 10 versete alocate lui în acest capitol 25, le citim pe primele 2:
Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura. Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah. (Gen. 25:1-2)
Avraam are deci parte, la finalul vieții, de o familie sensibil mai numeroasă, pe care o primește după moartea Sarei. Cineva ar putea obiecta: „Bine, dar înţelesesem că încă de la momentul naşterii lui Isaac Avraam era aproape steril, nu i se mai puteau naşte copii.” De acord, poate că aşa era, din punct de vedere omenesc... însă când Dumnezeu face un lucru, îl face până la capătm și perfect! Vedem acum că Avraam nu l-a avut doar pe Isaac, ci mulţi alți copii. Cu amendamentul, desigur, că din Sara – soția iubită a tinereții sale – se născuse doar Isaac! Și că doar prin Isaac Dumnezeu își va continua planul de mântuire!
Citim și versetele 3 și 4 din Geneza 25:
Iocşan a născut pe Seba şi pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost aşurimii, letuşimii şi leumimii. Fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Toţi aceştia sunt fiii Cheturei.
Această a doua soție a lui Avraam (al cărei nume poate fi aproximativ tradus „cea parfumată") este – prin fiii pe care-i aduce pe lume – la originea mai multor popoare arabe. Interesant că și din ceilalţi fii se vor naşte naţiuni, deși mai greu de identificat, și până la urmă nerelevante pentru că nu le mai întâlnim în Scriptură... dar pe Madian, da. Vom afla mai târziu că Moise va merge în ţara madianiţilor şi îşi va lua o nevastă de acolo. Înțelegem deci că atât madianiţii, cât şi medaniţii (ca să nu mai vorbim de cei ce se trag din Ismael) pot fi socotiți descendenți ai lui Avraam.
Ne bucurăm cu Avraam pentru bogata descendență fie și târzie căpătată, dar nu uităm că Domnul a anunțat că prin Isaac va veni „sămânţa”, şi nu prin vreunul din ceilalţi fii... pe care nu-i dezavuăm, nu-i defăimăm, dar nu ne concentrăm asupra lor, ci înaintăm pas cu pas spre împlinirea promisiunilor divine!
Următoarele șase versete aruncă o ultimă rază de lumină asupra lui Avraam, înainte de ieșirea lui din scenă; îl vedem luând câteva măsuri finale... dar cea mai mare parte a pasajului biblic care urmează redă succint funeraliile venerabilului patriarh. Citim Gen. 25:5-
Avraam a dat lui Isaac toate averile sale. Dar a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale; şi, pe când era încă în viaţă, i-a îndepărtat de lângă fiul său, Isaac, înspre răsărit, în ţara răsăritului. Iată zilele anilor vieţii lui Avraam: el a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani. Avraam şi-a dat duhul şi a murit, după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său. Isaac şi Ismael, fiii săi, l-au îngropat în peştera Macpela, în ogorul lui Efron, fiul lui Ţohar, hetitul, care este faţă în faţă cu Mamre. Acesta este ogorul, pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Het. Acolo au fost îngropaţi Avraam şi nevasta sa, Sara. (Gen. 25:5-10)
Îmi place mențiunea aceasta, făcută parcă în treacăt, că și Ismael a fost prezent la înmormântare; la urma urmei, Avraam fusese și tatăl lui. Aşadar, Isaac şi Ismael îl îngroapă pe tatăl lor, iar apoi Isaac se întoarce să locuiască în locul unde o întâlnise întâi pe Rebeca.
După moartea lui Avraam, Dumnezeu a binecuvântat pe fiul său, Isaac. El locuia lângă fântâna „Lahai-Roi.” (Gen. 25:11)
Vă reamintesc un principiu pe care l-am mai menționat, despre cum lucrează Duhul Sfânt în cartea Geneza. Linia genealogică respinsă este prezentată la început, apoi este abandonată, nu se mai vorbeşte despre ea... Apoi este abordată linia genealogică asumată de Dumnezeu, și care duce la Hristos.
În versetele care urmează, de la 12 la 18, ne sunt prezentaţi urmaşii lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care l-a născut Agar, sclava egipteancă a Sarei – așadar linia secundară, fără ecou în planul lui Dumnezeu (chiar dacă are și azi un rol și-un impact în istorie și-n lume):
Iată spiţa neamului lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care-l născuse lui Avraam egipteanca Agar, roaba Sarei. Iată numele fiilor lui Ismael, după numele lor, după neamurile lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael, Chedar, Adbeel, Mibsam, Mişma, Duma, Masa, Hadad, Tema, Ietur, Nafiş şi Chedma. Aceştia sunt fiii lui Ismael; acestea sunt numele lor, după satele şi taberele lor. Ei au fost cei doisprezece voievozi, după neamurile lor. Şi iată anii vieţii lui Ismael: o sută treizeci şi şapte de ani. El şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său. Fiii lui au locuit de la Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului, cum mergi spre Asiria. El s-a aşezat în faţa tuturor fraţilor lui.
Iar acum, o luăm pe linia aleasă, hristică. Este linia genealogică pe care o vom urma și noi. Citim așadar vers. 19 din Geneza 25:
Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac.
În primul capitol din Matei, genealogia Mântuitorului începe astfel: „Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov”. Fiecare dintre oamenii prezentaţi acolo au avut şi alţi fii; Avraam a avut mulţi fii, însă ne este prezentată doar genealogia lui Isaac. Putem uita de Ismael, de Madian, de Medan şi de toţi ceilalţi. Urmaşii lor se vor intersecta din când în când cu urmaşii lui Isaac, însă noi nu vom urmări istoria lor – pentru că nici Biblia n-o face.
Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, arameul din Padan-Aram, şi sora lui Laban, arameul. Isaac s-a rugat Domnului pentru nevasta sa, căci era stearpă; şi Domnul l-a ascultat: nevasta sa, Rebeca, a rămas însărcinată. (Gen. 25:20-21)
Este interesant de observat cum istoria se repetă – și vom mai avea prilejul să constatăm curând asta! Deocamdată, vedem că şi Rebeca, la fel ca Sara, era stearpă. Isaac s-a rugat însă lui Dumnezeu pentru soția lui, şi iat-o însărcinată cu gemeni!
Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul. (Gen. 25:22)
Duelul acesta prenatal, aproape neverosimil (dar real, dacă apare în Biblie!), anticipează confruntarea îndelungată a celor frați pe parcursul vieții lor, anunță tensiunile etnice și războaiele dintre descendenții lor, care vor incendia nu doar partea aceea de lume, și simbolizează și eterna ciocnire a contrariilor – lupta (care continuă şi astăzi în lume) între lumină şi întuneric, între bine şi rău, între Duhul Sfânt şi natura umană. Orice creştin ştie despre această luptă, pe care o descrie bine și apostolul Pavel în capitolul 7 din Romani.
Dar Rebeca nu înţelegea, aşa că-L întreabă pe Dumnezeu: „Ce-nseamnă asta?”
Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.” (Gen. 25:23)
Domnul îi spune aici un lucru neobișnuit și total contra curentului vremii: că mezinul va fi stăpânul fratelui mai mare, și că lupta din ea anunță lupte viitoare interetnice, și conflicte majore între neamuri dezbinate și învrăjbite, care parcă n-ar avea nicio legătură de sânge! Ce buimăcită dar și îngrozită trebuie să fi fost Rebeca la această veste!
S-au împlinit zilele când avea să nască; şi iată că în pântecele ei erau doi gemeni. Cel dintâi a ieşit roşu de tot, ca o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau. (Gen. 25:24-25)
Numele Esau înseamnă „roşu” sau „pământiu”. Întrucât Esau este născut primul, el este considerat întâiul născut, cel mai mare, însă cel mai mare va sluji celui mai mic.
Apoi a ieşit fratele său, care ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus numele Iacov. Isaac era în vârstă de şaizeci de ani când s-au născut ei. (Gen. 25:26)
Isaac şi Rebeca erau căsătoriţi de aproape douăzeci de ani când s-au născut copiii. Cel întâi născut dintre gemeni a fost Esau, şi ei l-au numit „Roşu”. Iacov, care înseamnă „înşelătorul” sau „uzurpatorul”, se ţinea de călcâiul lui Esau şi l-au numit aşa pentru că va încerca să-i ia locul celui mai mare, pentru că Dumnezeu spusese deja că aşa se va întâmpla!
Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi. (Gen. 25:27)
Vom privi acum puțin mai în detaliu la vieţile acestor doi fii ai lui Isaac și vom vedea cum au crescut ei în casa părinţilor. Ei erau – ați reținut sper – gemeni, dar nu cred că veţi găsi doi fraţi mai diferiţi unul de altul decât aceştia doi. Iacov și Esau nu s-au bătut doar în pântecele mamei, ci o vor ține așa tot timpul, vor fi vrăjmaşi aproape toată viaţa. Cei doi aveau temperamente și preocupări diferite, și viziuni complet opuse despre viaţă. Gândirea lor era foarte diferită una de alta, şi în consecință atitudinile lor erau diferite.
La început, parcă ne vine să zicem că Esau pare mai plăcut decât Iacov, mai viu, mai energic... însă vom vedea că nu putem judeca pe cineva doar după aparenţe. Trebuie să înţelegem şi să judecăm după ce se petrece în sufletul lui și vom învăţa asta în acest caz. (Iar dincolo de toate, să nu uităm niciodată că Dumnezeu este implicat în creșterea și aportul fiecărei persoane, cu atât mai mult în cei ce fac parte nemijlocită din derularea unui plan divin!)
„Băieţii aceştia s-au făcut mari.” Esau era un vânător priceput, genul atletic, căruia îi place să petreacă timpul afară, în natură. El este genul de băiat... era să zic modern, dar așa au fost și sunt cam dintotdeauna și peste tot băieții: pasionați de mișcare, de confruntare, aventuroși, dinamici, aplecați spre orice împlică partea fizică, partea materială... dar care nu au aproape niciun fel de viziune, înţelegere sau dorinţă de cunoaştere a lucrurilor spirituale. Esau era la fel: interesat în cele firești, implicat mai mult în latura vieții care-i antrenează trupul.
Iacov părea și el un băiat obişnuit, chiar dacă de alt gen: mai molatic, mai static, mai casnic – era clar „băiatul mamei”, complet sub influenţa ei și veţi vedea că el făcea tot ce îi spunea mama.
Scurt și cuprinzător: Esau este băiatul lui tata... iar Iacov – băiatul mamei. Asta ne spune și versetul următor – Gen. 25:28
Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov. (Gen. 25:28)
Aceasta este o mare problemă în orice familie. De aici trebuie să fiți siguri că vor apărea probleme, şi că vor sări scântei. Când un părinte îi ţine partea unui copil şi celălalt părinte ţine partea altuia, poţi fi sigur că vor apărea probleme, la toate nivelurile și între toate părțile... Vorbim deja de tabere! Exact aşa s-a întâmplat aici.
Isaac îl iubea pe Esau pentru că mânca din vânatul lui. De fiecare dată când Esau pleca la vânătoare, venea cu ceva acasă. Lui Isaac îi plăcea asta – îi plăcea și genul acesta de băiat care se poartă ca un bărbat în devenire și-și petrece timpul în aer liber, dar și rezultatele acestei îndeletniciri: mai mereu carne proaspătă la masă! Rebeca îl iubea pe Iacov, pentru că era mai liniștit, mai docil, mai mămos... Ce mai, cum am spus şi mai devreme: la început, Esau pare mult mai atrăgător, mai plăcut decât fratele său. Pare să fie un om mai harnic, mai folositor. Iacov este mai isteţ; el încearcă să fie deştept. Va trebui să observăm că pe el nu-l deranjează să facă lucruri care sunt complet greşite (și Dumnezeu va avea de lucru cu el din pricina asta.). Este interesant că, deşi Esau este atât de atractiv la prima vedere, el nu manifestă niciun interes pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, nu avea atracție sau înclinații spirituale. Era un tip de viață, și trăia doar pentru lumea de aici, pentru lucrurile materiale.
În schimb, adânc în sufletul lui Iacov exista dorinţa pentru lucrurile spirituale. I-a luat mult timp lui Dumnezeu să cureţe toate lucrurile necurate, să-i scoată măştile pe care şi le punea, să-i spargă carapacea pentru a ajunge la acele dorinţe spirituale, dar în cele din urmă El a reuşit să facă toate acestea. Înainte de a termina studiul vieţii lui Iacov (povestea lui va continua aproape în tot restul cărţii Geneza) vom înţelege că el a fost dintotdeauna omul lui Dumnezeu, cu toate că nu a demonstrat acest lucru decât spre bătrâneţe.
Dar să nu ne grăbim... Și să observăm un incident care are loc în casa lor. Se vede foarte clar cum favoritismul arătat de ambii părinţi duce la apariţia problemelor şi a conflictului în această familie... despre care am fi putut spune că era una fericită.
Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală. Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom. Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!” Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?” (Gen. 25:29-32)
Acest eveniment ne arată foarte bine caracterul fiecăruia dintre aceşti doi băieţi. Esau s-a întors de la câmp și era foarte obosit. Totuşi, nu era chiar pe moarte din lipsă de hrană, aşa cum sugerează unii. Nu exista niciun om în familia lui Avraam care să flămânzească, se găsea întotdeauna ceva de mâncare. Problema aici este doar că nu era nimic pregătit în acel moment decât această ciorbă, această supă preparată de Iacov. Pentru că stătea mai mult pe-acasă, Iacov era cu siguranţă și un bucătar bun.
„«Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică (în anumite traduceri se specifică faptul că acest cuvânt „ciorbă” a fost înlocuit cu un echivalent – zeamă, fiertură), fiindcă sunt rupt de oboseală.» Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom.” Edom înseamnă „roşu” sau „pământiu”, la fel ca Esau. Acest om îi cere fratelui său o porţie de mâncare şi Iacov vede aici o ocazie. El manifesta în sine trăsături de om înşelător şi egoist, şi – alimentat probabil și de mama sa – ajunsese să-și dorească dreptul lui Esau. Așa că prinde ocazia și-i spune fratelui său: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi-născut!”
Să ne oprim puţin ca să-nțelegem semnificaţia şi valoarea dreptului de întâi-născut. Întâiul-născut era viitorul cap al familiei. El era, de asemenea, preotul familiei. În acest caz, însemna că prin el va veni Isus Hristos. Credeţi că Esau a apreciat la adevărata valoare acest drept pe care-l avea? Iacov ştia că fratele lui nu aprecia asta. Nu acorda nicio importanţă acestui aspect şi cu siguranţă că nu dorea să fie preotul familiei.
În zilele noastre, când sunt rugaţi să facă ceva pentru Hristos, unii creştini răspund: „Eu nu sunt pastor, nu pot să fac asta.” Sunt foarte mulţi oameni astăzi care nu sunt interesaţi de lucrurile spirituale și nu vor nici măcar să lase impresia că ar fi interesaţi.
Aşa era şi Esau. El nu era (și nu dorea să lase impresia că ar fi) interesat de lucrurile spirituale. Dacă l-ar fi numit cineva „diacon” sau „predicator”, aceasta ar fi fost o insultă pentru el. El nu dorea dreptul de întâi-născut, nu îi păsa dacă este sau nu în linia genealogică ce duce la Hristos. Nu era om căruia să-i fi păsat mai puţin de acest lucru decât Esau.
Iacov în schimb înţelege toate acestea şi prinde momentul: „Uite cum facem: eu îţi dau un castron de ciorbă, dacă tu îmi cedezi dreptul tău de întâi-născut.” Esau n-a avut nici cea mai mică ezitare să încheie acest târg, și răspunde: „Bucuros fac acest schimb; la ce-mi foloseşte dreptul de întâi-născut? Ce-mi pasă mie de dreptul ăsta? Tot ce vreau acum este un castron de ciorbă.” Iată deci cât valorau pentru el lucrurile spirituale!
Să nu trecem însă ușor peste faptul că şi ce a făcut Iacov era greşit. Dar Dumnezeu știa ce se va-ntâmpla – nu spusese El că „cel mai mare va sluji celui mai mic”? Dumnezeu urma să-i confere dreptul de întâi-născut lui Iacov, dar pare că acesta nu poate sau nu mai vrea să aştepte, şi ia singur ceea ce Dumnezeu îi promisese deja. El procedează cu viclenie. Iacov ar fi trebuit să aştepte ca Dumnezeu să-Și împlinească promisiunea.
Acest om a trăi multă vreme doar cu gândul de a obţine cât mai multe avantaje pentru sine. El gândea probabil că, atâta timp cât se putea descurca singur, nu vedea niciun motiv să-L caute ori să-L implice mai mult pe Dumnezeu. Se simţea în stare să-şi poarte singur de grijă. În prima parte a vieţii, pare că s-a descurcat destul de bine, după standardele lumii. Însă, la un moment dat, Dumnezeu l-a trimis la o şcoală... în care director era unchiul Laban! Acolo era şcoala înşelătoriilor, şi – oricât de dotat era în acest sens – Iacov avea să înveţe niște lucruri în această şcoală. Acum și-aici însă, el operează încă pe baza auto-suficienței – crede că este suficient de abil să obţină singur ce crede că i se cuvine.
Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov. Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut. (Gen. 25:33-34)
Acesta este aspectul cel mai important de aici. Este ca şi cum cineva deține, fără să știe, o moştenire prețioasă, să spunem o Biblie veche care a aparţinut bunicului său, şi altcineva îşi doreşte foarte mult Biblia aceea, şi-i oferă câțiva bănuți pe ea. Proprietarul spune: „De acord! Oricum aveam de gând să arunc vechitura asta!” Exact aşa a procedat Esau; s-a aşezat la masă şi a mâncat ciorba. Și-a cedat atât de ușor și de ieftin un drept... care nu avea nicio valoare pentru el! Nu-l interesau lucrurile spirituale. Din păcate și în bisericile de azi există oameni cu acest mod de gândire: nu au discernământ, şi nici dorinţa de a cunoaşte sau adânci adevărurile spirituale. Cred că un om este cu adevărat creştin dacă este învățabil – dacă se lasă condus și învățat de Duhul Sfânt.
La capătul acestui capitol, se termină și timpul alocat întâlnirii noastre. Gândiți-vă: pe ce puneți preț? Cât apreciați lucrurile spirituale? La ce puteți renunța și la ce nu? Dacă ne vom reîntâlni, înseamnă că ați răspuns bine! Dumnezeu să-Și termine lucrul în și cu tine!