Geneza 22:15-23 | Itinerar Biblic | Episodul 31

Bine v-am regăsit! E frumoasă despărțirea în momente de biruință, cu gustul bun al recunoștinței – vă reamintesc, data trecută savuram la finalul episodului intervenția oportună și izbăvitoare a lui Dumnezeu în chiar momentul de mare intensitate și dramatism, când Avraam era pe punctul să-și jertfească fiul legitim și îndelung-așteptat (pe Isaac)... Și putem spune că în aceeași măsură de promițătoare este reîntâlnirea noastră într-un alt moment fericit, precum cel care urmează, în care Creatorul și Susținătorul a toate (Dumnezeul nostru, care a purtat și poartă de grijă) Își confirmă credincioșia...

Reluăm contactul cu istoria biblică și cu personajele sale pilduitoare, citind versetele 15 și 16 din Geneza 22:

Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam şi a zis: „Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu...” (Gen. 22:15-16)

Mă opresc câteva clipe, ca să-ntreb: Chiar a făcut Avraam ce venise să facă? Nu, nu l-a jertfit efectiv pe Isaac, dar Dumnezeu îi spune: „pentru că ai făcut lucrul acesta”. Avraam Îl ascultase pe Dumnezeu, se-ncrezuse în El şi a fost gata să meargă până la capăt – pentru ca toți să vadă până unde merge credința autentică. Dumnezeu ştia deja – dar doar El, și nimeni altcineva – că Avraam era dispus să-şi jertfească fiul. Aşa că Dumnezeu consideră faptul ca și cum ar fi fost consumat! Avraam fusese socotit neprihănit prin credinţă, dar neprihănirea lui trebuia și confirmată, prin faptele lui, înaintea oamenilor. Astfel, Avraam nu doar a declarat, ci a și demonstrat că are credinţă!

„Şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu”. Observaţi ce-l impresionează pe Dumnezeu și cum accentuează El acest lucru, ca Unul care știa că și El avea să-L dea (să nu-L cruțe) pe singurul Lui Fiu. Prin această întâmplare, Dumnezeu anunță omenirea încă de la începuturi că va trebui să fie un Om care să stea în spărtură, un Om în stare să devină Mântuitorul omenirii.

O lecţie foarte interesantă și importantă din capitolul acesta 22 din Geneza (am menționat-o și data trecută și-o repet acum): Avraam spune că Dumnezeu Însuşi va procura mielul, însă mai apoi ei găsesc pe-acolo un berbec şi îl aduc ca jertfă. Dumnezeu va oferi Mielul după aproape două milenii – prin Hristos. Dumnezeu l-a oprit pe Avraam şi nu l-a lăsat să ducă la bun sfârşit jertfa, pentru că ar fi fost un lucru greşit. Dumnezeu l-a cruţat pe fiul lui Avraam, dar nu L-a cruţat pe Fiul Său, pe care L-a jertfit pentru toată omenirea.

Și Dumnezeu continuă cu reiterarea făgăduințor cele atât de plăcute auzului nostru, în speță lui Avraam, în cazul de față:

„Te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” (Gen. 22:17-18)

„Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.” Despre ce „sămânţă” vorbeşte Dumnezeu aici? Dacă vă uitaţi la Galateni 3:16, veţi vedea că Pavel explică ce înseamnă „sămânţa”: „Acum, făgăduinţele au fost făcute «lui Avraam şi seminţei lui.» Nu zice: «şi seminţelor» (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: «şi seminţei tale», adică Hristos.” Avem aici interpretarea Biblică a „seminţei”.

Dacă ne uităm puţin în urmă, în versetul 8 vedem că Pavel scrisese: „Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: «Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.»“ (Gal 3:8). Când i-a fost dată această veste bună lui Avraam? Atunci când l-a adus pe Isaac pe altar! Atunci i-a spus Dumnezeu lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta” şi acea sămânţă este Hristos. Aceasta este Evanghelia care i-a fost vestită lui Avraam!

Aş vrea să fac un comentariu aici legat de un aspect care este trecut cu vederea de multe ori în zilele noastre. Noi plecăm de la premisa că Avraam, Isaac, Iacov şi toţi ceilalţi mari oameni ai Vechiului Testament au fost nişte oameni deosebiţi, dar că nu erau atât de deştepţi ca noi, pentru că nu ştiau atât de multe lucruri câte știm noi astăzi. Eu cred însă că Avraam ştia mai multe despre Hristos şi despre Evanghelie decât credem noi. Însuşi Isus a spus: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan 8:56). Aşadar el ştia mult mai multe lucruri decât credem noi că ştia. Dumnezeu i-a dezvăluit multe lui Avraam, dar Mântuitorul nu avea să fie trimis încă. Ştim acum că Mântuitorul a fost trimis după mai bine de nouăsprezece secole, dar atunci, acolo, pe muntele Moria, a fost prezentată o alegorie pentru jertfa şi chiar învierea lui Hristos. Au trecut trei zile din momentul în care Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-l jertfească pe Isaac şi până au ajuns la Moria. Dumnezeu i l-a redat pe Isaac viu lui Avraam în a treia zi şi, deci, aceasta este o alegorie atât pentru moartea, cât şi pentru învierea lui Hristos. Pavel spune că Dumnezeu i-a transmis Evanghelia lui Avraam şi cel mai probabil acest lucru a fost făcut aici.

„Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.” Astăzi Evanghelia a făcut înconjurul lumii. Sigur, mau sunt destul de mulţi cei care nu au auzit-o, și acest lucru este valabil chiar şi pentru cei de lângă noi... însă, în orice caz, binecuvântarea a ajuns la toate popoarele. Singura binecuvântare pe care o au la îndemână toate popoarele este prin Isus Hristos. Iar ei n-o recunosc, n-o acceptă, ba chiar o disprețuiesc și-o ridiculizează... Fericite sunt și vor fi excepțiile!

„Pentru că ai ascultat de porunca Mea!” A asculta înseamnă nu a auzi, ci a te supune! Iar supunerea vine din credinţa de genul celei pe care o avea Avraam... iar credinţa conduce întotdeauna la fapte. „Credinţa fără fapte este moartă.”

Oricât am continua, n-am isprăvi cu învățămintele dintr-un pasaj așa de consistent și fundamental pt viața noastră spirituală. Nu ne rămâne decât să ne propunem să revizităm asemenea tete, să le aprofundăm atât prin analiză și studiu continuu și personal, să ne rugăm pentru lumină și călăuzire de sus în înțelegere și putere de a asimila și aplica lecțiile Scripturii. Ne întoarcem la textul nostru (Gen. 22:19) de unde aflăm că și

Avraam s-a întors la slugile sale şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba.

Odată cu încheierea acestui episod dramatic cu final fericit, pasajul final al capitolului ne întoarce puţin spre familia lărgită a protagonistului principal Avraam. Dacă vă aduceți aminte, el își lăsase în urmă, în Haldeea, o parte din rude – între care fratele lui, Nahor. Urmaşii acestuia nu sunt menţionaţi în Scriptură, dar se vor intersecta cu urmaşii lui Avraam puţin mai târziu. Vom aborda acest aspect când vom ajunge la acel punct. Deocamdată, fideli citirii textului bilbic, nu trecem mai departe fără să citim și ultimele versete, chiar dacă ele conțin mai multe nume de persoane, pentru a căror pronunţie e nevoie de ceva exerciţiu... sper să aveți îngăduință, cu ele și cu mine, și împreună să-i cerem lui Dumnezeu înțelepciune să înțelegem rostul inserării lor aici, în finalul capitolului 22 din Geneza – citim ultimele versete, de la 20:

După aceste lucruri, i s-a spus lui Avraam: „Iată, Milca a născut şi ea copii fratelui tău, Nahor”, şi anume pe Uţ, întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram, pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Iidlaf şi pe Betuel. Betuel a născut pe Rebeca. Aceştia sunt cei opt fii pe care i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.” Ţiitoarea lui, numită Reuma, a născut şi ea pe Tebah, Gaham, Tahaş şi Maaca.

Suntem convinși că niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere, cu atât mai mult cuvintele rămase în revelația Sa specială, Cuvântul scris – Biblia... Ne rugăm să înțelegem corect rostul pentru care Dumnezeu nu doar că a permis, ci a susținut inserarea unor asmeenea liste de nume pe paginile Sfintei Scripturi, pe care o citesc nu doar evreii. Vom mai întâlni așa ceva în multe alte locuri din Scriptură, și chiar multe și mai lungi – cum cititiorii obișnuiți ai Scripturii știu deja... Deocamdată să ne mulțumim cu gândul simplu că Dumnezeu este interesat de fiecare individ și că ne știe pe fiecare pe nume...

Și facem un pas înainte, și traversăm împreuă și capitolul următor: 23, consacrat despărțirii de un personaj important chiar dacă nu principal sau omniprezent până acum: Sara soția lui Avraam. Asistăm așadar la un episod menit să redea obiceiuri și cutume funerare din vechimea originară, evidențiate prin moartea și îngroparea Sarei.

Venerabila pereche Avraam-Sara traversase vertiginos și până la urmă cu folos spații și timpuri, și se apropiau de finalitatea oricărei vieți – care este moartea trupului.

Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sunt anii vieţii Sarei. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă. (Gen. 23:1-2)

Îmi plac astfel de detalii precise și edificatoare – atât temporal cât și geografic, ele sunt foarte utile pentru fixarea și suprapunerea (și-n cele din urmă – înțelegerea cursului) evenimentelor. Observaţi că ni se spune ce vârstă avea Sara: 127 de ani. Ea avusese 90 de ani când se născuse Isaac, ceea ce înseamnă că la momentul morţii ei (care a avut loc, părerea mea, probabil nu cu mulți ani după aducerea lui Isaac ca jertfă), el avea 37 de ani.

Ni se mai spune că Sara a murit în Chiriat-Arba, care este Hebron. Avraam a fost nevoit să cumpere o peşteră în care să o îngroape pe Sara în ţara pe care Dumnezeu i-o dăduse. Dacă vă-ntrebați: de ce n-o fi dus-o pe Sara s-o îngroape în altă parte? – un răspuns pertinent și deloc complicat ar putea fi: pentru că speranţa pe care o aveau, pentru ei și pentru familia lor, era legată de această ţară, promisă de Însuși Dumnezeu. Pe măsură ce vom parcurge acest capitol, vom vedea că, deşi sunt aranjamente pentru o înmormântare, ceea ce nu este niciodată ceva foarte interesant, palpitant sau entuziasmant, ba poate fi chiar puţin descurajator sau prea morbid pentru unii, putem desprinde de aici şi un mare adevăr. Continuăm cu (Gen. 23:3-4)

Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het: „Eu sunt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea.”

Avraam se numeşte pe sine: străin şi venetic, chiar dacă se afla în ţara pe care i-o promisese Dumnezeu. Putem observa și umilința demnă a atitudinii sale... care este remarcată și apreciată și de interlocutori -

Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam: „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui.” (Gen. 23:5-6)

A fost o ofertă foarte generoasă făcută de fiii lui Het, care trăiau în ţară. Probabil că i-au spus lui Avraam: „Îți respectăm durerea, îți înțelegem nevoia... Pur şi simplu alege-ţi locul de îngropare în oricare dintre mormintele noastre, şi gata. Ne-am bucura să te primim.” Avraam îi impresionase profund, iar ei îl numesc „domnitor al lui Dumnezeu”. El avea o mare influenţă şi oamenii îl preţuiau. Era normal ca într-un asemenea moment greu să fie alături de el – mai cu seamă că vorbeau ca între oameni prosperi din punctul de vedere al posesiunilor. Citim continuarea dialogului și acțiunii, Gen. 23.7-9

Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het. Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.”

Ne dăm seama că Avraam știa mai dinainte ce voia – peştera Macpela era locul la care se gândise, pe care el însă dorea s-o cumpere; nu voia să i se dea nimic pe gratis. Cu alte cuvinte, până când avea să-i dea Dumnezeu ţara, el voia să cumpere tot ce avea nevoie, aşa că acum cumpără un loc de îngropare.

Nu putea oare Avraam s-o îngroape pe Sara în altă parte, eventual fără să mai cheltuiască? Sigur că da, dar el a decis ca locul de înmormântare să fie în Ţara Promisă, loc de care se legau făgăduințele lui Dumnezeu şi desigur speranţele lor de viitor. Pe măsură ce vom continua să citim, vom descoperi în Biblie că există două mari speranţe omenești şi două scopuri principale ale lui Dumnezeu: legate de cele cerești şi respectiv legate de cele pământești. Scopul pământesc, adică pământul acesta pe care trăim noi – și care are și el o dimensiune în veşnicie. Pentru că va prefăcut, schimbat cu un model nou. Va fi un cer nou şi un pământ nou. Dar va fi un pământ şi va fi locuit pentru veşnicie. Aceasta este promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam şi tuturor celor ce au venit după el. După modelul inițial, desăvârșit, Dumnezeu – Cel care face toate lucrurile noi – va scoate la iveală ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea, perfecțiunea sfințeniei neatinsă de vreo urmă sau umbră de păcat. Ni se pare de neconceput aici și acum – dar asta a promis Dumnezeu, și așa ceva a prefigurat în anticiparea postapocaliptică revelată lui Ioan (și altor profeți). Pământul cel nou va căpăta și el coordonatele neperisabilității și ale veşniciei, şi va fi locuit de oameni. Aceasta era speranţa lui Avraam. Avraam voia să fie îngropat în ţara aceea pentru ca, la înviere, el şi Sara să fie înviaţi din ţară. El nu a ştiut niciodată cât de mare va fi mulțimea urmaşilor săi, dar sigur vor fi milioane de oameni înviaţi din morţi. Aceasta este speranţa lor, care este o speranţă pământească legată de veșnicia cerească – şi va fi împlinită.

Când se aflau în odaia de sus, Domnul nostru le-a spus ucenicilor care cunoşteau Vechiul Testament şi aveau speranţa Vechiului Testament: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:1-3). El vorbeşte despre Noul Ierusalim pe care îl pregăteşte astăzi şi care este locul în care va merge Biserica. Dacă n-ai știut sau nu prea te gândești la asta, repet: Noul Ierusalim va fi locuinţa veşnică a Bisericii. Aceasta era o învăţătură cu totul nouă pentru ucenici, şi mi-e teamă că a rămas sau este tot o noutate și pentru mulţi creştini.

Dumnezeu nu i-a spus niciodată lui Avraam că îl va lua de pe pământul acesta pentru a-l duce în cer. Mai degrabă, a continuat să-i spună: „Îţi voi da această ţară”. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi acesta a fost motivul pentru care a dorit ca Sara să fie îngropată în ţara aceea. Pentru el devenise locul în care să trăiască, dar și să-și îngroape morţii; el dorea ca şi el să fie îngropat acolo... şi el chiar este îngropat acolo. Locul exact în care este îngropat Avraam este la Hebron, la aproximativ 35 km la sud de Ierusalim.

Am făcut o excursie acolo şi am vizitat moscheea care a fost construită deasupra acelui loc. Ca să fiu sincer, în toată călătoria noastră prin ţara aceea, numai la Hebron m-am simţit puţin nelalocul meu şi chiar mi-a fost teamă. Fuseserăm avertizaţi să avem foarte mare grijă în Hebron pentru că turiştii erau priviţi cu aversiune, de fapt orice străin era privit la fel. Sigur că ne-au permis să vizităm moscheea, pentru că asta însemna să atragă banii turiştilor. După ce am intrat, ne-am uitat printr-un mic orificiu din podea în peştera unde se presupune că au fost îngropaţi Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, Iacov şi Lea. (Rahela este îngropată la Betleem.)

Toţi aceştia sunt îngropaţi în Israel datorită speranţei pe care o aveau de a fi înviaţi din morţi în această ţară. Aceasta este o speranţă pământească. Speranţa noastră, a celor care suntem credincioşi conform Noului Testament, este una cerească. Sper că este clar acum şi aţi înţeles de ce era atât de important pentru Avraam să o îngroape pe Sara în locul acela.

Și pare clar că Avraam a fost călăuzit de Duhul lui Dumnezeu în opțiunea sa, pentru că vedem cum lucrează acesta și-n cugetele interlocutorilor lui Avraam, care manifestă respect și solicitudine. Versetele următoare (10-12 din Gen. 23) ne arată încă un pas din desfășurarea tranzacţiei de cumpărare a peşterii. Observaţi cum decurge totul:

Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii: „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.” Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării.

Cum am spus, este clar sesizabilă deferența, amabilitatea și chiar generozitatea poporului, şi a lui Efron, în special. Se pare că au fost foarte respectuoși și înțelegători în ziua aceea. Să nu ne mai închipuim că în vremurile străvechi existau numai „oameni ai peşterilor”, care cărau bâte după ei şi se loveau toată ziua cu ele. Dacă Avraam, Isaac, Iacov şi alţi sfinţi ai Vechiului Testament – chiar şi oamenii menţionaţi în acest capitol – ar trece printr-unul din orașele noastre azi, fie și doar observând, și nu având neapărat de-a face cu oamenii din zonă, şi dacă s-ar duce apoi să le spună familiilor lor ce-au văzut, cred că mesajul lor ar fi cam aşa ceva: „Ştiţi că urmaşii noştri sunt o grămadă de primitivi? Sunt extrem de necivilizaţi. Sunt nepoliticoşi, răi, nerăbdători, nepăsători... ce mai?! Sunt o ruşine!” Cam asta cred că ar spune despre noi! Din fericire, noi avem șansa și avantajul să putem vorbi despre ei! Pe mine mă impresionează manierele și respectul reciproc pe care și-l arată, modul potolit și atent, elegant dar și practic în care se abordează și tratează, tactul și înțelepciunea cu care se comportă și discută: „Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării...”

Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: „Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.” Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam: „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi, dar, moarta!” Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, care mergeau la orice negustor. (Gen. 23:13-16)

Adică, Avraam a primit nu doar acceptul, ci și termenii concreți ai tranzacției, care a ținut cont de dorința lui de a cumpăra, și nu de a primi donații – cum mulți dintre noi am fi sperat, dac-am fi fost în situația dar și-n poziția lui Avraam (care pe lângă respectul oamenilor avea și aura celui ce conlucra cu Dumnezeu!) Din fericire, și în acest moment, și din acest punct de vedere omul lui Dumnezeu dovedește perspicacitate, verticalitat și demnitate... Avraam plătește instant suma precizată, și conform uzanțelor vremii devine proprietar cu drepturi depline ale spațiului solicitat pentru funeraliile Sarei. Finalul cap. 23 conchide lămuritor – de la vers. 17:

Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el şi toţi copacii care se aflau în ogor şi în toate hotarele lui de jur împrejur au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii. După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevasta sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan. Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormântare de către fiii lui Het. (Gen. 23:17-20)

Se pare că pe acest loc a fost construită moscheea pe care o putem vedea în prezent la Hebron. Este considerată a fi a doua sau a treia moschee ca importanţă în lumea musulmană. Există tot mai multe moschei în lume, unele celebre, unele foarte reușite dpdv arhitectonic... Sigur că cea mai importantă se află la Mecca. Nu sunt sigur care urmează ca importanță, dar moscheea din Hebron și cea din Ierusalim se află pe locuri fruntașe. Toate astea dovedesc prețuirea pe care o acordă arabii descendenței lor avramice.

Punem punct aici celor câteva gânduri și observații inspirate de cap. 23 din Geneza; dacă Dumnezeu ne va îngădui, de data viitoare – deodată cu Biblia – ne vom muta încet atenția de la Avraam la fiul său dăruit la bătrânețe. Până atunci, vă doresc liniște și rugăciuni ascultate!

• Likes
• Download6
• Share