Geneza 15:11-16:16 | Itinerar Biblic | Episodul 25

Sper că reîntâlnirea noastră nu doar pe mine mă bucură, stimați ascultători... Avem împreună privilegiul de a parcurge la pas Cuvântul lui Dumnezeu, pe urmele voii lui Dumnezeu evidențiată prin evenimente și persoane pilduitoare. Așa cum cred că poate fi socotit și Avram: după ce probează și calități militare, și după o memorabilă intersectare cu o altă figură legendară – Melhisedec, care-l binecuvântează și căruia-i oferă zeciuială – Avram se întâlnește din nou cu Yahweh, care-Și reafirmă promisiunea de a-l face fondatorul unui neam puternic – chiar dacă Avram nu avea încă urmași, și era destul de înaintat în vârstă. Avram Îl crede și ascultă pe Dumnezeu, ceea ce va face din el prietenul lui Dumnezeu și „tatăl tuturor credincioșilor”.

Vă reamintesc, data trecută ne-am despărțit într-un moment am putea spune culminant: Dumnezeu era pe punctul să ratifice legământul cu Avram, prin practica ritualică în uz la acea vreme, menționată și-n alte locuri din Biblie; de exemplu, în Ieremia 34:18, unde Domnul vorbește despre „oamenii care au călcat legământul Meu, care n-au păzit îndatoririle învoielii pe care o făcuseră înaintea Mea, tăind un viţel în două şi trecând printre cele două jumătăţi ale lui...” În acea perioadă procedura la încheierea unui legământ prevedea ca să taie un animal în două, și după ce rosteau legământul, să treacă printre jumătăţile animalului. Așa făcuse și Avram, conform instrucţiunilor lui Dumnezeu, cu „o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.” Citim mai departe în Gen. 15:11:

Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri; dar Avram le-a izgonit.

Ce scenă! Avram pregătise totul conform prescripțiilor ritualice, şi în timp ce Îl aşteaptă pe Domnul, păsările răpitoare – ulii, ciori și ce-or mai fi fost – se năpustesc asupra jumătăților de animale. Avram se străduieşte să le gonească pentru ca jertfele să nu aibă de suferit! Dacă aţi fi fost de față, ştiind obiceiul vremii, văzând jertfa şi pe Avram încercând s-o protejeze, poate că i-aţi fi spus: „Ei bine, Avram, se pare că partenerul tău a renunțat... sau întârzie!” Iar Avram v-ar fi răspuns: „Nu, nu cred că întârzie. Mi-a spus să pregătesc totul, şi va veni aici să încheiem legământul”.

La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric. (Gen. 15:12)

Iată-l pe Avram anesteziat, imobilizat! Pare destul de ciudat ca Dumnezeu să-l „trimită la culcare” pe Avram, când ei trebuiau să încheie un legământ... Un legământ neobişnuit, pentru că Dumnezeu va trece prin mijlocul jertfei, pentru că El avea de făcut o promisiune, pe câtă vreme Avram nu... Avram doar L-a crezut pe Dumnezeu! Atât!

Exact asta s-a întâmplat şi acum douăzeci de secole, când Dumnezeu L-a trimis pe fiul Său. Atât de mult a iubit Dumnezeu-Tatăl lumea, încât L-a trimis aici pe singurul Lui Fiu, iar Fiul a fost de acord să vină în lume şi să moară pentru păcatele omenirii – ale tale şi ale mele – pentru ca toți cei ce cred în El (cei care-I acceptă cadoul) să nu moară, ci să trăiască veşnic (așa scrie la Ioan 3:16). Eu nici măcar nu am fost acolo acum douăzeci de secole pentru a încheia un legământ, dar au fost acolo Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul, care S-a dat de bună voie să fie răstignit pe cruce şi a murit pentru păcatele mele. Eu eram paralizat de păcat. Eu nu puteam promite nimic. Şi nici voi nu puteţi!

La fel, nici Avram n-a promis nimic. Să presupunem că Dumnezeu i-ar fi spus: „Avram, dacă tu promiţi că te vei ruga zilnic, Eu voi face asta pentru tine!” Şi să presupunem că Avram ar fi uitat într-o zi să se roage. Legământul ar fi fost rupt, Dumnezeu nu ar mai fi fost nevoit să îndeplinească promisiunea făcută. Dar Dumnezeu spune că va îndeplini ce a promis, şi nu cere omului decât să-și facă partea: să creadă în Dumnezeu! Trebuie doar să te-ncrezi în Dumnezeu, şi să crezi că e pentru tine ce a făcut. A crede înseamnă mântuire!

Acum câţiva ani am cunoscut o mamă de origine scoţiană, foarte drăguţă, al cărei fiu a plecat la liceu în Glasgow, şi s-a întors de acolo împietrit spiritual. Ea a vorbit cu băiatul şi i-a spus cât de minunat este Dumnezeu şi că ea este sigură de mântuirea ei. Sceptic, fiul ei s-a simţit provocat şi i-a răspuns: „Cum poţi să ştii că eşti mântuită? Sufletul tău mărunt nu valorează prea mult!” A comparat-o cu măreţia universului şi i-a spus că Dumnezeu ar putea foarte uşor să uite de ea, așa că să nu mai fie așa de sigură de mântuirea ei! Ea nu a mai zis nimic, dar a continuat să-i servească micul dejun băiatului. După un timp, s-a aşezat lângă fiul ei şi i-a spus: „Dragul mamei, cred că ai dreptate. Poate că eu nu sunt atât de importantă. Eu sper că în universul acesta vast El totuşi nu mă va uita. Dar dacă nu mă va mântui, El va pierde mult mai mult decât voi pierde eu! Eu voi pierde doar sufletul meu nesemnificativ, dar El Îşi va pierde reputaţia, deoarece a promis că mă va salva. El a spus că «Oricine va crede nu va pieri, ci va avea viaţă veşnic㻓. Dumnezeu este cel care a acţionat. El a încheiat legământul! Ne-ntoarcem în Geneza 15 (vers. 13):

Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. (Gen. 15:13)

În Scriptură, Dumnezeu anunță că poporul evreu va fi scos din Ţara Promisă de trei ori. Aceasta era prima ocazie. Se profeţeşte și că se vor întoarce – și toate aceste proorocii s-au împlinit. Mai târziu a urmat robia babiloniană: au fost duşi în robie, şi s-au întors... În anul 70 d.Hr. Ierusalimul a fost distrus. Era pentru a treia oară când evreii erau împrăştiaţi. De atunci nu s-au mai întors; statutul actual nu reprezintă în niciun caz o împlinire a Scripturii, dar se vor întoarce într-o zi.

Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de-acolo cu mari bogăţii. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită. (Gen. 15:14-15)

Evreii s-au întors din Egipt cu bogăţii. Desigur, Avram nu va trăi atât cât să vadă acest lucru împlinit.

În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.” (Gen. 15:16)

Dumnezeu îi spune lui Avram: „Nu pot să-ţi dau ţara acum, pentru că şi pe amoriţi îi iubesc. Vreau să le dau şi lor ocazia să se întoarcă la Mine.” Şi Dumnezeu le-a oferit amoriţilor patru sute de ani – un interval suficient de lung, nu-i aşa? – ca să se întoarcă la El. Singura persoană din ţară care s-a întors la El a fost o femeie canaanită, prostituata Rahav. Ea s-a întors la Dumnezeu, ea L-a crezut. Dumnezeu nu îţi cere decât să crezi în El. Dumnezeu le-a oferit amoriţilor acest timp, le-a oferit ocazia să se întoarcă la El.

După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. (Gen. 15:17)

Aceste două semne vorbesc despre Hristos. Fumul vorbeşte despre judecată, iar focul despre Lumina lumii, Mântuitorul Isus.

În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat, şi anume: ţara cheniţilor, a cheniziţilor, a cadmoniţilor, a hetiţilor, a fereziţilor, a refaimiţilor, a amoriţilor, a canaaniţilor, a ghirgasiţilor şi a iebusiţilor.” (Gen. 15:18-21)

Dumnezeu stabileşte și anunță aici graniţele țării pe care i-o va da lui Avram. Promite el că va face ceva? Nu! El doar L-a crezut pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu te va mântui – prin har – și pe tine, dacă doar vei crede ce a făcut El pentru tine!

Facem un pas înainte, și dacă despre capitolul 14 spuneam că mi se pare unul dintre cele mai neadecvate și importante în același timp, trebuie să recunosc că în ce privește capitolul 16 din Geneza mi-aş fi dorit mai degrabă ca el să nu fi fost în Biblie. După ce Avram ajunge pe culmi ale credinţei, cum am văzut în capitolul 15, am putea spune că de-acum – deși nu este perfect – omul acesta umblă pe înălțimi, și e pe cale să ajungă în sfere înalte. Vom constata însă imediat precipitarea, nedreptatea, inconsecvența și lipsa de credinţă a acestui bărbat în raport cu Sarai soția sa, şi cu Agar, roaba egipteancă. În mod clar, acest capitol conține destulă dezamăgire, prin comparație cu încântarea din capitolul precedent.

Chiar dacă nu doar Avram lasă de dorit în această împrejurare, și poate motiva că a fost provocat, el rămâne responsabil de eșecul care urmează. Citim contextul precizat de primul verset din Geneza 16:

Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar. (Gen. 16:1)

Cum am mai spus, Avram adusese cu sine din Egipt două probleme: averea și Agar!

Şi Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat cele spuse de Sarai. (Gen. 16:2)

Chiar dacă ceea ce propune Sarai era un lucru obişnuit în acele vremuri (când soţiile nu aveau copii, se găseau concubine care să aducă pe lume urmași), nu trebuie înţeles că Dumnezeu ar fi aprobat această practică! Apoi, da – a fost ideea Sarei, dar Avram face aceeași greșeală ca Adam: ascultă fără crâcnire. Pare că renunţă la poziţia de cap al familiei şi acceptă (distrat, ușuratic sau poate chiar încântat) propunerea Sarei.

Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său, Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan. (Gen. 16:3)

Astfel, această roabă egipteancă devine concubina lui Avram, fapt care nu este nici pe placul, nici după voia lui Dumnezeu – care nu va accepta niciodată acest urmaş al lui Avram. De ce? Pentru că nu acesta era planul Său! Să nu credeţi că Dumnezeu a fost de acord cu respectiva practică, care a fost menționată doar pentru că așa s-a întâmplat!

El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpâna sa. (Gen. 16:4)

Agar se gândea, „I-am dăruit un copil lui Avram, iar Sarai n-a putut să facă asta.” Aşadar, o privea cu dispreţ pe stăpâna sa.

Şi Sarai a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă batjocura aceasta care mi se face! Eu însămi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; şi ea, când a văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreţ. Să judece Domnul între mine şi tine!” (Gen. 16:5)

Să nu treceţi cu uşurinţă peste acest verset! Să nu înţelegeţi că Dumnezeu este de acord cu astfel de moduri de a aborda problema! Și Sarai constată curând că a greşit şi – ca oricare – încearcă apoi să găsească vinovați... cel mai la-ndemână și mai implicat: Avram, care aude sentința soției sale – „Asupra ta să cadă batjocura aceasta care mi se face!” Dumnezeu nu va accepta această soluţie, care-i va pricinui un chin cumplit lui Avram. E de observat fluctuațiile naturii umane – după ce tocmai se spusese despre Avram că fusese socotit neprihănit prin încredere și ascultare, iată-l acum că (în tandem cu soția sa) nu se mai încrede în Dumnezeu aşa cum ar trebui! Încercăm să-l înțelegem: Avram are aproape nouăzeci de ani, iar Sarai optzeci... Cred că ajunseseră și ei la concluzia că nu vor mai avea copii. Sarai poate că se va fi gândit mai mult și – cu mintea ei feminină, practică și familistă – să fi venit cu soluția. „Probabil că așa vrea Dumnezeu să procedăm. Doar asta este practica din vremea noastră!” Era într-adevăr obișnuința vremii, dar nu era și modul lui Dumnezeu de a rezolva lucrurile. Vom trage concluzii greşite, dacă vom gândi că orice lucru care apare în Biblie este după voia lui Dumnezeu. Biblia este inspirată în sensul că este o relatare corectă şi exactă, dar sunt multe lucruri care apar în Cuvântul lui Dumnezeu cu care El nu este de acord!

Semnificaţia morală a ceea ce am citit acum nu rezidă doar în necesitatea de a păstra o mărturie istorică a evenimentelor. Avram şi Sarai erau veniți din Ur, din Haldeea unde acest lucru era un obicei firesc, însă aspectul îngrozitor este faptul că ei nu L-au crezut pe Dumnezeu. Răul pe care l-au făcut reprezenta un păcat, iar Dumnezeu îl tratează ca pe un păcat. Dar în ziua de azi noi inversăm raţionamentul şi afirmăm că a lua o concubină este păcătos – este păcatul! – şi nu mai acordăm mare atenţie rădăcinii, care constituie adevărata abatere, și anume: necredinţa. Pentru că necredinţa este principalul păcat în acest caz, mult mai grav decât celălalt aspect.

Și-ncep să se arate consecințele – întâi, cele evidente (Gen. 16:6):

Avram a răspuns Saraiei: „Iată, roaba ta este în mâna ta; fă-i ce-ţi place!” Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea.

Agar a plecat, a fugit... lucru care, lăsat în cursul său firesc, ar fi însemnat probabil moartea celor doi: a mamei şi-a copilului. Dar...

Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustiu, şi anume lângă izvorul care este pe drumul ce duce la Şur. (Gen. 16:7)

Înclin să cred că și aici, precum în alte cazuri similre din Scriptură, Îngerul Domnului este Însuşi Hristos, înainte de întrupare. Acest lucru este caracteristic Lui, El este mereu în căutarea celor pierduţi. Agar parcursese până în locul acela o distanţă considerabilă.

El a zis: „Agar, roaba Saraiei, de unde vii şi unde te duci?” Ea a răspuns: „Fug de stăpâna mea, Sarai.” Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpâna ta şi supune-te sub mâna ei.” Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi ea va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată.” (Gen. 16:8–10)

În capitolul patru al Epistolei către Galateni, Pavel foloseşte acest pasaj ca o alegorie. Vorbeşte acolo despre Agar şi despre urmaşii ei ca fiind Muntele Sinai unde a fost dată legea mozaică, şi discută despre lege şi legământul acelei legi. Apoi vorbeşte despre Sarai, ca fiind cea care este liberă. Ideea este că cea care îi aparţinea de drept lui Avram era Sarai – ea era soţia lui. În ziua de astăzi, mulţi sunt preocupaţi și chiar atrași de altceva; mulţi vor să ajungă sub lege. Dar noi, care credem, am fost uniţi cu Hristos. Pavel spune că Biserica a fost logodită cu Hristos, ca o fecioară care va deveni într-o zi mireasa Lui. Aşadar, pot să vă spun că nu vreţi să ajungeţi sub lege. Legea este ceva de care noi nu avem nevoie, este ca în cazul lui Agar. Acesta este aspectul pe care îl subliniază Pavel în Galateni.

Cum am spus, și cum bănuiți, evenimentele relatate vor fi o pricină de mari suferinţe, nu numai pentru Sarai (care deja suferea), ci și pentru Avram, care va suferi şi mai mult. În urma intervenției divine, Agar se întoarce şi dă naştere unui fiu – care era fiul lui Avram.

Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.” (Gen. 16:11-12)

V-aţi gândit vreodată la acest verset prin prisma a patru sute de ani de istorie a Orientului Mijlociu? Ce se întâmplă acolo în ziua de azi? Urmaşii lui Ismael sunt nomazi – este vorba despre triburile beduinilor din deşert, prezenţi acolo de-a lungul istoriei şi aceasta este împlinirea profeţiei lui Dumnezeu. Ei îţi vor spune că sunt fii ai lui Avraam; da, sunt fiii lui Avraam, dar prin Ismael, fiul roabei – care n-are drept de moștenire cu fiul făgăduinței!

Ea (Agar) a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu care mă vede!” căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!” De aceea fântâna aceea s-a numit: „Fântâna Celui Viu care mă vede”; ea este între Cades şi Bared. (Gen. 16:13–14)

Cât de îndurător este Dumnezeu faţă de Agar! Ea nu păcătuise, nu al ei fusese păcatul, aşa că Dumnezeu Se arată plin de îndurare faţă de ea. Vă reamintesc: personal sunt de părere că Îngerul Domnului aici este Hristos Însuși, care este întotdeauna în căutarea celor pierduţi. El îi aduce lui Agar o veste bună, care n-o lasă indiferentă...

„Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: «Tu eşti Dumnezeu care mă vede!»“. Experienţa aceasta era ceva nou pentru Agar, ceva ce nu mai trăise până în momentul acela. Egiptenii aveau o concepţie şi o viziune primitive despre Dumnezeu.

„Căci a zis ea: «Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!»“. Agar este marcată de gândul că a fost văzută, auzită, îngrijită – de Dumnezeu! Nouă poate nu ni se mai pare atât de impresionant acest lucru, deoarece avem un nivel de cunoaştere mai profund decât avea Agar, și-avem și experiențe cu Cel ce zilnic ne poartă povara. Dar haideți să ne gândim un moment! Poate că şi noi avem o înţelegere la fel de limitată despre Dumnezeu, cum avea şi Agar. Este greu pentru o fiinţă umană finită să-L perceapă pe Dumnezeul infinit, fiecare dintre noi are o înţelegere foarte îngustă în ceea ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu. Cred că un aspect care ne va ţine preocupaţi o eternitate este încercarea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Acesta este aspectul vrednic de a fi studiat de către oameni. A-L cunoaște pe Dumnezeu îl face pe om vrednic de a petrece veşnicia cu El.

Agar a născut lui Avram un fiu; şi Avram a pus fiului, pe care i l-a născut Agar, numele Ismael. Avram era de optzeci şi şase de ani, când i-a născut Agar pe Ismael. (Gen. 16:15-16)

Nu uitaţi așadar că Ismael a fost fiul lui Avram, care era acum în vârstă de optzeci şi şase de ani!

Iar acum, aş vrea să revedem sintetic apariţiile lui Dumnezeu în faţa lui Avram, dintre care de cinci am pomenit deja. De fapt au fost şapte situaţii prin care Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avram:

1.Dumnezeu i-a cerut lui Avram să plece din casa lui natală, din Ur din Haldeea; Avram a ascultat parţial. Credinţa lui era slabă şi imperfectă, dar în orice caz, a plecat din casa lui și a ajuns în siguranţă în ţara Canaan... iar Dumnezeu l-a binecuvântat.

2.A fost o foamete în ţara Canaan şi Avram a plecat de acolo în Egipt. Acolo a strâns bogăţii şi a luat-o şi pe Agar – ambele s-au dovedit a fi surse de probleme şi necazuri.

3.Lui Avram i-au fost date bogăţii – asta reprezintă totdeauna o încercare. Bogăţia a fost o pricină de cădere pentru mulţi oameni. Deși nu L-a uitat pe Dumnezeu, şi sigur era foarte generos faţă de nepotul său, bogăţiile au provocat despărţirea lui Avram de Lot, iar Dumnezeu i S-a arătat din nou lui Avram.

4.Avram i-a învins pe împăraţii răsăritului. A fost binecuvântat de Melhisedec, ceea ce cred că a avut ca efect întărirea lui, astfel încât nu a acceptat să ia prada de război. Dumnezeu i S-a arătat apoi lui Avram iarăși, şi l-a încurajat.

5.Dumnezeu amâna apariția fiului promis, aşa că, la propunerea Saraiei, a acţionat în răspăr față de voia lui Dumnezeu – ceea ce a condus la naşterea lui Ismael. Azi, arabii încă îi persecută pe evrei, ceea ce cred că va continua până la venirea Împărăţiei de o mie de ani.

Ultimele două teste sunt (6) distrugerea Sodomei şi Gomorei, în capitolul 18 şi (7) intenția de jertfire a lui Isaac, în capitolul 22.

Deocamdată noi suntem la porțile capitolului 17... Dar pentru că timpul nostru s-a scurs, ne oprim aici, unde sper să vă reîntâlnesc data viitoare!

• Likes
• Download6
• Share