Wednesday Jun 12, 2024
Geneza 14:16-15:10 | Itinerar Biblic | Episodul 24
Dragi ascultători, bine v-am regăsit, gata (sper) să ne apropiem și azi de Cuvântul lui Dumnezeu... căruia vrem să-i fim prieteni și beneficiari – pentru că e singurul în măsură să ofere răspunsuri și soluții sănătoase și curate nevoințelor noastre reale, imediate și de perspectivă... și nu doar sufletești! Continuăm să fim atenți la unul dintre marii fondatori și bărbați de care S-a folosit Dumnezeu, și pe care ni-i evidențiază Scriptura: Avram. Întors din Egipt și stabilit în Canaan, dimpreună cu familia și averile sale, Avram devine o figură eroică în urma unei campanii fulgerătoare de recuperare a prizonierilor și pradei unei coaliții de regi locali – cărora le căzuse victimă și nepotul lui Avram, Lot dimpreună cu posesiunile sale din Sodoma și Gomora. Citim în Gen. 14 versetul 16 că – dovedind vitejie și dibăcie – în pofida resurselor umane reduse (doar 318 bărbați înarmați dintre slujitorii săi), Avram
A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său, Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi norodul. (Gen. 14:16)
Avram reuşește ceva extraordinar doar pentru că voise să-și scape nepotul, pe Lot. Lucrul acesta este cât se poate de grăitor pentru a înțelege bine valoarea legăturilor de familie în societatea vremii și-n mentalul omului credincios Avram – chestiuni deloc lipsite de importanță! Citim mai departe din Geneza cap. 14, de la versetul 17:
După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau valea împăratului. (Gen. 14:17)
Împăratul Sodomei (unul din învinșii din războiul local – unul din cei cinci regi învinși de coaliția pe care o biruiește finalmente Avram), împăratul Sodomei care fusese și el deposedat de bunuri și oameni, îi iese în întâmpinare lui Avram, cu o ispită foarte serioasă... Dar mai importantă este o altă apariție, o figură misterioasă care-l întâmpină pe Avram, ale cărei nume și model vor fi preluate și pe paginile Noului Testament:
Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului.” (Gen. 14:18-19)
Cred că fiecare ne punem cam aceleași întrebări aici, și-n primul rând: cine este și de unde apare acest Melhisedec? Ivit ca din senin, ocupă prim-planul unui moment de biruință, vine cu pâine şi vin pentru a-l binecuvânta pe Avram, şi apoi dispare la fel cum apăruse! Și eu mă-ntreb de unde venea... și unde s-a îndreptat apoi, şi mă întreb cu ce rost apare... Înțeleg că nu era un oarecare: era împăratul Salemului, dar şi preotul Dumnezeului Preaînalt. Dar de-aici apare altă întrebare: Cum a aflat despre „Dumnezeul Preaînalt”? Trebuie să fi aflat de undeva...
El Elyon este Dumnezeul Preaînalt, El Elohim este Puternicul Creator al cerului şi al pământului; cu alte cuvinte, Dumnezeul cel Viu, Dumnezeul din Geneza 1, Dumnezeul lui Noe şi Dumnezeul lui Enoh. El este Unicul, nu este un dumnezeu local. H.C. Leupold spune că aceasta este „o concepţie strict monoteistă”. În cartea sa, Origin of Religion [Originea religiei], dr. Samuel M. Zwemer afirmă că acest pasaj demonstrează că monoteismul a existat înaintea apariţiei politeismului. Cu alte cuvinte, toţi oamenii auziseră de unicul Dumnezeu viu şi adevărat. „Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat”... Prin aceste cuvinte din Rom. 1:21, ap. Pavel arată cum a ajuns omul să se închine creaturii mai mult decât Creatorului.
Iată că în vremea lui Avram exista cineva care era mare preot pentru lumea de atunci. El ştia despre Dumnezeul cel viu şi adevărat, și este chiar un preot al acestui unic Dumnezeu... şi-i iese înainte lui Avram, cu pâine şi vin... care sunt elementele Cinei Domnului! Mă întreb: la ce se gândea Melhisedec? Ce și cât ştia el?
Melhisedec este menţionat în trei cărți din Scriptură. Pe lângă acest capitol 14 din Geneza, mai apare în Psalmul 110:4, care este o profeţie despre Hristos: „Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: «Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec»“. De asemenea, mai este menţionat de câteva ori în epistola către Evrei din NT, în capitolele 5, 6 și 7. Nu ni se spune însă nimic despre părinţii lui, ceea ce este neobişnuit pentru o carte precum Geneza, prin excelență o carte a familiilor, a genealogiilor. Geneza ne vorbeşte despre începutul acestora. De fiecare dată când este menţionat un bărbat important (cum este şi cazul lui Melhisedec) se spune şi al cui fiu este. Asta, când nu se spune: „Iată spiţa neamului lui...”
Autorul Epistolei către Evrei arată clar de ce nu se menţionează nicăieri nici părinţii, nici momentul naşterii, nici al morţii, în cazul lui Melhisedec: pentru că preoţia lui Hristos este iniţiată după rânduiala lui Melhisedec. În privinţa slujirii, în privința a ceea ce a făcut Domnul nostru prin jertfa Sa şi intrarea în Locul Preasfânt, care astăzi înseamnă Cerul, preoţia lui Hristos vine pe linia ordinului lui Aaron. Dar în ceea ce priveşte caracterul și Persoana Sa, Domnul nostru nu are nici început, nici sfârşit, şi preoţia Sa urmează ordinul lui Melhisedec. În calitate de Rege, Hristos este descendentul lui Avraam. El este fiul lui David, aşa cum ne spune Evanghelia după Matei. Dar în Evanghelia după Ioan citim: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu...” (Ioan 1:1, 14). El nu a avut nici început, nici sfârşit al zilelor, la fel cum sunt toate celelalte fiinţe create. El este Dumnezeul cel Veşnic. El a venit din slava cerească. Cuvântul S-a făcut trup şi noi am văzut slava lui Dumnezeu. În Melhisedec avem o foarte binefăcătoare anticipare a Domnului nostru Isus Hristos.
„A adus pâine şi vin.” Acum ştiu de ce a făcut Melhisedec acest lucru. A procedat astfel pentru că Scriptura spune: „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El” (1 Cor. 11:26). Melhisedec anticipă aici moartea lui Hristos!
Pe această bază l-a binecuvântat el pe Avram: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului”, El Elohim, Creatorul. Omul acesta era mare preot al lumii din vremea aceea. Domnul Isus Hristos este Marele Preot al lumii de astăzi. Domnul Isus Hristos este preot conform ordinului preoţesc al lui Melhisedec, nu al lui Aaron, aşa cum vedem aici. Aaron a îndeplinit acest rol numai pentru Israel şi numai pentru cortul întâlnirii. În Persoana Sa, Hristos face parte din ordinul lui Melhisedec.
„Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate. (Gen. 14:20)
Avram i-a dat zeciuială lui Melhisedec chiar de la început. Cum de-a ştiut că trebuie să facă asta? Evident că a primit o revelaţie de la Dumnezeu în această privinţă, aşa cum s-a întâmplat şi-n alte rânduri.
Această intersectare fulgerătoare cu Melhisedec are cred și rolul de a-l pregăti și întări pe Avram pentru momentul greu care urmează – o încercare ce va scoate în evidență caracterul omului lui Dumnezeu.
Împăratul Sodomei a zis lui Avram: „Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine.” (Gen. 14:21)
Aceasta este ispita. Conform Codului lui Hammurabi din vremea aceea, Avram era perfect îndreptăţit să ceară prada de război, ba chiar şi persoanele reţinute. Dar împăratul Sodomei este deştept. El spune: „Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine”. Aceasta era o ispită pentru Avram... pentru că dacă ar fo făcut asta, ori de câte ori ar fi spus cineva după aceea: „Omul acela, Avram, este foarte bogat pentru că Dumnezeu l-a binecuvântat!”, împăratul Sodomei ar fi putut spune: „Da' de unde! Nu Dumnezeu l-a binecuvântat. Eu i-am dat totul; eu sunt cel care l-a făcut bogat!” Avram şi-a dat seama de acest lucru. Observaţi ce spune în continuare:
Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului.” (Gen. 14:22)
Avram încă se afla sub influenţa şi binecuvântarea lui Melhisedec, şi fusese bine că-l cunoscuse pe Melhisedec. Dumnezeu ne pregăteşte totdeauna pentru ispitele care ne ies în cale. Biblia ne spune că nu ne confruntăm niciodată cu vreo ispită căreia să nu-i putem face faţă (1 Cor. 10:13). La fel, Dumnezeu îl pregătise pe Avram pentru această ispită; de aceea el poate răspunde (Gen. 14:23):
...jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: „Am îmbogăţit pe Avram.” Nimic pentru mine!
Când pornise în temerara sa expediție de recuperare, Avram făcuse probabil vreun legământ cu Dumnezeu, spunând ceva de genul: „Doamne, eu nu intru în acest război pentru pradă. Nu mă interesează posesiunile materiale. Vreau doar să-l găsesc şi să-l eliberez pe nepotul meu, Lot!” Şi Dumnezeu i-a îndeplinit această dorință! Acum Avram îi spune acest lucru împăratului Sodomei, ca mărturie, și-i transmite clar și argumentat: „Eu mă închin Dumnezeului viu şi adevărat. Am făcut legământ că nu voi lua nimic. Nu poţi tu să mă îmbogăţeşti. Nu te las să-mi dai nicio curea, niciun şiret măcar, ca să nu mergi de colo-colo după aceea şi să spui că tu m-ai făcut bogat. Doar cu ajutorul și datorită lui Dumnezeu mă pot îmbogăți!” Dar Avram nuanțează și adaugă:
...Afară de ce au mâncat flăcăii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor! (Gen. 14:24)
Cu alte cuvinte: „Toţi ceilalţi au dreptul să ia din prada de război şi pot să-şi ia partea din ea. Nu pot și nu vreau să le impun convingerea mea! Ce au cheltuit tinerii care au fost cu mine ca să mănânce este plata lor pentru slujirea şi eliberarea ta. În ceea ce mă priveşte, n-am nevoie de nimic!”
Ce atitudine măreață, o – de-am învăța și noi că și azi e nevoie și se poate așa ceva!
Ajunși în capitolul 15, ne apropiem de un alt punct central și fierbinte al Bibliei.
După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” (Gen. 15:1)
Era a patra oară când Dumnezeu i Se arăta lui Avram. Dumnezeu lucra constant la caracterul acestui om şi îl ajuta să se dezvolte. Era și un moment prielnic pentru apariţia lui Dumnezeu, deoarece Avram tocmai dovedise o mare credinţă și mult curaj (prin demersul său de a-l salva pe Lot), dar și integritate – prin faptul că a refuzat prada de război oferită de împăratul Sodomei. De aceea, când i Se arată, Dumnezeu îi spune:
„Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău”. Ce poate fi mai valoros și mai minunat decât asta? Nu ni se spune aici, dar pot să-mi închipui că, probabil, în timpul bătăliei Avram trecuse printr-un pericol foarte mare, timp în care se va fi întrebat poate dacă va mai ieşi de acolo în viaţă. De aceea Dumnezeu îi aminteşte: „Eu sunt scutul tău, Avram, Eu sunt protecția și siguranța ta...”
„...Şi răsplata ta cea foarte mare.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: „Ai făcut foarte bine că ai respins prada de război. Eu sunt răsplata ta, și nu doar că sunt Răsplata, dar te voi și răsplăti!” Închipuiţi-vă ce poate face și astăzi Dumnezeu cu un om care este dispus să creadă în El şi să aştepte totul de la El!
Dacă vă gândiţi că Avram era unul dintre oamenii aceia pioşi cărora le străluceşte aura în fiecare dimineaţă, vă înşelaţi. Avram a fost un om temător de Dumnezeu și credincios, dar era și foarte practic, şi va trece acum la lucruri concrete. Cred că lui Dumnezeu îi place când procedăm aşa. Aş vrea să renunţăm cu toţii la falsa pioşenie şi la atitudinea ipocrită pe care şi-o asumă clericii farisei, sau fundamentaliştii de astăzi. Observaţi ce spune Avram, îmi place tare mult:
Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.” (Gen. 15:2-3)
Avram îi spune lui Dumnezeu în felul următor: „Nu mai vreau bogăţii, nu am nevoie de ele. Acum ce mă interesează e că nu am niciun fiu... şi tare mult îmi doresc unul! Mi-ai promis că mă vei face tată al naţiunilor şi că urmaşii mei vor fi la fel de numeroşi precum nisipul mărilor. Și iată că până azi nu am niciun copil!” Conform legii din vremea aceea, Codul lui Hammurabi, cel mai de seamă servitor al lui care avea fii trebuia să moştenească averea lui Avram, dacă acesta n-ar fi avut urmaşi.
Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.” (Gen. 15:4)
Dumnezeu este și El foarte practic, atunci când un om este direct și concret faţă de El. Dumnezeu spune: „Vei avea un fiu, Avrame, îţi voi da un fiu! De fapt...” Și Dumnezeu îl ia pe Avram de mână (Gen. 15:5)...
Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.”
Extraordinar! Mai întâi Dumnezeu îi spusese lui Avram că va avea urmaşi cât nisipul de la malul mării, iar acum îi repetă că vor fi numeroşi ca stelele de pe cer. Avram nu putea număra stelele... putea vedea probabil vreo trei-patru mii, dar sigur că din zona în care se uita el erau vizibile zeci de mii de stele... Avram nu-şi putea evalua urmaşii, şi cred că nici voi n-aţi reuşi să faceţi astăzi o numărătoare a stelelor din câmpul vostru vizual...
Omul acesta este, de fapt, strămoșul a două popoare. Are moştenitorii fizici, Israelul, şi moştenitorii spirituali, Biserica. Cum a devenit Biserica moştenitoarea lui Avraam? Prin credinţă. Pavel le-a spus galatenilor că aceştia sunt fiii lui Avraam prin credinţa în Isus Hristos – nu pe cale naturală, ci sunt fii pe linie spirituală (vezi Gal. 3:29).
Am avut odată, în Nashville, Tennessee, o discuție cu un grup de tineri evrei foarte respectabili. Îi cunoşteam pe câţiva dinainte de a fi mântuit, şi am fost o vreme prietenul lor foarte apropiat. Le-am vorbit despre măreţia legii mozaice şi despre împlinirea legii în Hristos. Le-am spus că sunt foarte bucuros să vorbesc cu ei, pentru că ştiu că ei sunt fii ai lui Avraam. Dar când le-am spus ca şi eu sunt fiu al lui Avraam, s-au uitat amuzaţi unul la altul. Însă atunci le-am explicat în ce fel sunt eu fiu al lui Avraam: în promisiunea lui Dumnezeu sunt incluse două linii de moştenitori, iar acest lucru este un adevăr minunat.
Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. (Gen. 15:6)
Aceasta este una dintre cele mai importante afirmaţii din Biblie: „Avram a crezut pe Domnul”. Faptul aceasta înseamnă că Avram a spus „amin” la toate afirmaţiile lui Dumnezeu. Domnul spune: „Voi face acest lucru pentru tine”, şi Avram răspunde: „Cred că aşa vei face, cred ce mi-ai spus!” Şi acest lucru i-a fost socotit ca neprihănire.
Pavel vorbeşte despre acest lucru în epistola către Romani (Rom 4:1-5): „Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.» Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.”
Răsplata căpătată de Avram a fost statutul de neprihănit – atribuit pe baza credinței. «Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta (credinţa lui) i s-a socotit ca neprihănire.»” – Deci nu era neprihănire, dar i-a fost socotită aşa.
„Celui ce lucrează, plata cuvenită lui” nu este har, ci retribuție. Similar, dacă poţi obţine prin propriile puteri neprihănirea, atunci Dumnezeu îţi datorează mântuirea. Dar trebuie să ştiţi că Dumnezeu nu ne mântuieşte decât prin har. El nu a avut niciodată un alt mod de a ne mântui, iar dacă vei fi mântuit, va fi pentru că ai crezut în Dumnezeu, că ai crezut că Isus este Mântuitorul şi pentru că ai crezut că Dumnezeu ţi-a oferit mântuirea.
„Celui ce nu lucrează (nu face nimic), ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos (pe cel ce se află în afara voii lui Dumnezeu) neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.” Credinţa îi este echivalată ca ceea ce omul nu are, şi anume, neprihănire. Avram L-a crezut pur şi simplu pe Dumnezeu. A acceptat ce a spus Dumnezeu, şi L-a crezut. Aşa se obţine mântuirea: crezând că Dumnezeu a făcut ceva pentru tine, în locul tău... că Hristos a murit pentru tine şi că a înviat. Dumnezeu te va considera neprihănit dacă îl accepţi pe Hristos. În capitolul 3 din Galateni găsim acelaşi adevăr foarte important: „Tot aşa şi «Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.» Înţelegeţi şi voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: «Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.» Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.” (Gal. 3:6–9). Credinţa pe care a avut-o Avraam l-a făcut să asculte şi să se supună faţă de ce îi spunea Dumnezeu. Dar el nu a fost mântuit pentru că era credincios. A fost mântuit pentru că L-a crezut pe Dumnezeu. Este foarte important să observăm acest lucru.
Citim în continuare din capitolul 15 din Geneza, unde rămăseserăm:
Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?” (Gen. 15:7-8)
Vedem că Avram este din nou foarte practic. El ştie că încercările, testele, evenimentele țin de lumea reală, știe și crede că ce are de confruntat ține de viaţa reală. Consider că și noi ar trebui să ne amintim asta și să facem aşa. Viața creștină este și concretă, avem nevoie de lucruri reale în viaţa de creştini. Dacă în viaţa voastră nu există lucruri concrete, atunci nu există nimic. Mulţi oameni doar se joacă de-a biserica, însă Avram se dovedește un tip foarte practic, el vrea să ştie ce urmează, mai cu seamă că stă de vorbă cu Stăpânul a toți și toate, şi nu ratează ocazia să-I ceară acestuia indicii și dovezi.
Mă gândesc că Dumnezeu se prea putea să-i fi răspuns: „Avrame, mă bucur că m-ai întrebat, Mă voi întâlni cu tine la primărie. Mergem la un notar şi semnăm acest contract. Vei avea un fiu, vino la notariat să semnăm contractul.” Nu protestați, nu mă judecați, doar mă gândeam și eu... da, aveţi dreptate, Biblia nu spune nimic legat de faptul că Dumnezeu s-ar fi întâlnit cu Avram la notariat, dar cam acesta ar fi echivalentul, conform legilor ;i practicilor noastre de azi... pentru că vă rog să observaţi ce-i spune Dumnezeu lui Avram să facă (versetele 9-10 din Geneza 15):
Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat. (Gen. 15:9-10)
Dumnezeu i-a spus lui Avram să pregătească o jertfă. El trebuia să ia o juncană, o capră, un berbec şi să le despice în două, să pună jumătăţile una în faţa celeilalte. Păsările în schimb, turtureaua şi porumbelul, nu le-a despicat, ci le-a pus deoparte...
Când oamenii încheiau un contract în vremea aceea, aceasta era modalitatea prin care se parafa tranzacția. Să zicem că un om se învoia să cumpere oi de la un altul. Cei doi pregăteau o astfel de jertfă, strângeau mâinile, îşi afirmau clauzele contractului şi păşeau prin mijlocul jertfei. În vremea aceea, acest lucru echivala cu ce reprezintă în vremea noastră a merge la notar şi a semna un contract. Vedem aşadar că Dumnezeu foloseşte cu Avram procedura legală din vremea aceea.
Dar pentru că am ajuns la finalul episodului de azi, ne oprim... în ecoul acestor cuvinte și gânduri, sper că veți continua să reflectați cu interes la Cuvântul lui Dumnezeu, care ne poate schimba radical gândirea, relația cu Dumnezeu și direcția către veșnicie.
Vă doresc lumină și decizii bune, fiți sănătoși și să ne reauzim cu bine data viitoare!