Tuesday Jun 11, 2024
Geneza 1:26 - 2:3 | Itinerar Biblic | Episodul 11
Bine v-am găsit! Mulțumesc pentru că găsiți timp și loc în programul dumneavoastră pentru proiectul nostru – care trebuie să știți că vă cheamă la consecvență, dacă doriți să aducă vreun spor în trăirea și perspectivele dvs. Parcursul comentat al Scripturii pe care vi-l propunem n-a epuizat încă primul din cele 1189 de capitole ale Bibliei, ba chiar am putea spune că suntem unde ne interesează – la crearea omului, cea mai de preț dintre viețuitoarele pământului, de a căror apariție și răspândire se ocupă ultima parte a capitolului 1 din Geneza.
Vă reamintesc, după ce
Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor... Dumnezeu a văzut că erau bune. (Gen. 1:24-25)
...După care are loc despărțirea regnurilor animal și vegetal de cel uman – pe cale să apară în ființă... Imperativul solemn care urmează este magistral din câteva motive: este rostit, ca precedentele de Dumnezeul Creator... ne privește... modelul după care am fost creați este divin... omul (perechea) care apare reprezintă rădăcina din care ne tragem – deci, pentru că este vorba despre strămoşul nostru, înseamnă că suntem înrudiţi cu toții... chiar dacă nu sunt rude de gradul unu, toţi membrii rasei umane sunt înrudiţi.
Citim așadar versetul capital despre CREAREA OMULUI - Gen. 1:26:
Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
Prima întrebarea care se pune este: cum a fost creat omul? În capitolul doi, următorul, ni se va spune mai detaliat acest lucru. De ce? Ca „să stăpânească”... Dumnezeu i-a dat omului stăpânire peste întregul pământ, şi nu cred că aceasta înseamnă că l-a făcut un fel de grădinar al Edenului. Lui Adam i s-a încredinţat o autoritate extraordinară, şi vom vedea mai târziu că Dumnezeu îi spune să facă anumite lucruri, în ce privește administrarea creaţiei, pe care i-a încredinţat-o.
Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Gen. 1:27)
Avem, aici, statuat faptul simplu al creaţiei omului. Întâlnim pentru a treia oară cuvântul bara care înseamnă „a crea din nimic”. Deci, vedem că omul este creat; el este ceva nou. Acelaşi cuvânt bara apare în primul verset din Geneza care spune: „La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” El a creat universul fizic, apoi a creat viaţa: „Dumnezeu a făcut (creat) peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă...” (Gen. 1:21). Acum vedem că Dumnezeu a creat omul: „Dumnezeu l-a făcut (creat) pe om după chipul Său”. Cum am spus, Dumnezeu ne va da mai multe detalii despre cum l-a creat pe om în capitolul următor, şi vedem astfel că El a lăsat nespuse destul de multe lucruri importante, despre felul în care a creat universul.
„La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul” este toată informaţia cosmogonică pe care ne-a lăsat-o; ar fi putut să ne dea mai multe detalii, dar nu a făcut-o. El ne va da câteva amănunte în plus cu referire doar la un act al creaţiei sale, şi anume: crearea omului. De ce? Pentru că toată această istorie a fost scrisă pentru om; Dumnezeu vrea ca omul să ştie ceva despre originile sale. Este ca şi cum Dumnezeu ar spune: „Aş vrea să fiţi foarte atenţi la propria creaţie, şi să nu faceţi speculaţii cu privire la crearea universului.” Versetul acesta ne spune ceva extraordinar.
„Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său.” Aş dori să vă supun atenţiei acest verset 27 din Geneza 1, ca fiind una din marile afirmaţii ale Cuvântului lui Dumnezeu. Nu pot concepe ceva mai frumos. Ce înseamnă acest lucru? Cred că omul este asemenea lui Dumnezeu, o trinitate. Acum va spune cineva: „A, da, ştiu ce vreţi să spuneţi: că omul este o fiinţă care se manifestă sub aspect fizic, mental şi spiritual.” Da, cred că acest lucru este adevărat. În 1 Tesaloniceni 5:23, Duhul lui Dumnezeu îl inspiră pe apostolul Pavel să pomenească de: „…duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru (care) să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” Deşi acest lucru este cum am spus adevărat (după cum vom vedea pe parcursul capitolului doi din Geneza), aș afirma însă că – în lumina Scripturii și a antropologiei – Geneza 1:27 este mai mult decât atât. Cred că se referă la faptul că omul are o personalitate şi, fiind o persoană, este conştient de sine, este cel care ia toate deciziile; este un agent moral cu voinţă liberă. Se pare că aceasta este o trăsătură unică a fiinţei umane. Cred că despre acest lucru este vorba când Dumnezeu spune că L-a creat pe om după chipul Său.
„Parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” Aceste versete nu ne oferă detaliile despre cum au fost creaţi bărbatul şi femeia; așteptăm pentru asta ce urmează să ni se spună în capitolul doi. Vedeți, de aceea cred că Dumnezeu nu a intenţionat să ne dea mai multe detalii despre cum a fost creat universul acesta, altfel ne-ar fi lăsat un alt capitol pe această temă, sau ar fi detaliat suficient de mult acest prim capitol... Dar nu oferă altă explicaţie, spune doar că El este Creatorul. Aceasta ne aduce la adevărul atât de important pe care îl subliniază și epistola către Evrei: „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd” (Evrei 11:3). Lucrurile – așa cum le vedem noi azi – au fost făcute din nimic; creaţia a fost realizată ex nihilo. S-ar putea ca cineva să-mi ceară să explic acest lucru, însă nu pot să ofer o explicaţie. Totuși, nici teoria evoluţiei nu oferă vreo explicaţie; evoluţionismul nu a răspuns niciodată la întrebarea cum de a apărut ceva din nimic. Teoria începe cu o ameoba minusculă (sau după alte teorii năstrușnice: cu o cutie de gunoi sau cu o bucăţică de algă sau cu un animal într-un copac). Minţile noastre au nevoie de ceva cu care să înceapă… dar Biblia nu începe cu nimic. Dumnezeu a creat! Aceasta este revelaţia extraordinară din acest capitol.
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Gen. 1:28)
Vedem aici că Dumnezeu a înzestrat această fiinţă cu ceva neobişnuit. Mai întâi, El spune: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul.” Veţi vedea că Dumnezeu spune acelaşi lucru când creează femeia. Se pare că Dumnezeu este Cel care introduce subiectul relațiilor intime. Este foarte interesant faptul că generaţia aceasta are la răstimpuri impresia că face câte o descoperire, că identifică vreun teritoriu nou, asemenea lui Columb. Auzim de revoluții, drepturi sau libertăți sexuale… Dar Dumnezeu are în vedere și se ocupă de relațiile intime chiar de la început. De fapt, Dumnezeu a folosit patru metode pentru a aşeza omul în acest univers. O metodă a fost creaţia directă: aşa a apărut Adam. A doua metodă a fost creaţia indirectă: aşa a apărut Eva. A treia metodă este reproducerea naturală şi aceasta este destul de bine cunoscută în zilele noastre. A patra metodă a fost naşterea din fecioară şi aşa a apărut Isus Hristos în istoria familiei omenirii.
Este sigur că omenirea a târât reproducerea naturală la un nivel la care Dumnezeu nu a intenţionat niciodată să ajungă. Faptul că Dumnezeu l-a creat pe om astfel încât acesta să se reproducă – este un adevăr extraordinar, glorios, minunat şi nu trebuie transformat într-un lucru murdar, dezmăţat, ilegitim aşa cum a transformat omul modern domeniul atât de împlinitor al relațiilor intime. Oamenii scriu lucruri murdare, descriu acte infame, vorbe necuviincioase și trăiri deşănţate şi numesc asta literatură; produc obscenități și lucruri scârboase, triviale, degradante – şi spun că fac artă. Mai există slavă Domnului și critici care iau atitudine împotriva acestor lucruri, dar sunt puțini şi riscă să rămână muritori de foame, dacă-și mențin aprecierile și nu-și îndulcesc tonurile…
Cred că trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru astfel de demersuri și pentru asemenea oameni care mențin standardele… și care susțin ceea ce majoritatea celor cu capul pe umeri văd și înțeleg (desi puțini recunosc): anume, că mare parte din ce se numeşte artă este revoltătoare şi respingătoare şi că, până la urmă, nu este artă deloc. Nu este altceva decât obscenitate, şi este făcută doar de dragul de a șoca, de a produce cu orice preț modernități și sofisticării inutile și de a se închina făpturii, ori măriei-sale atotputernice banul. Dumnezeu nu a dorit, nu a încurajat și nu a trecut niciodată cu vederea astfel de abuzuri și excese care degradează darurile și capcitățile cu care El a prevăzut ființa umană – între care și sexualitatea!
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. Dumnezeu este în esenţă o Fiinţă, o Persoană, şi îi atribuie omului un suflet nemuritor. De asemenea, l-a înzestrat cu o personalitate autentică; omul are conştienţă de sine, are puterea de a alege liber şi are o responsabilitate morală distinctă.
„Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul.” Dumnezeu îi spune omului să umple pământul prin reproducere. Ba în limba engleză este folosit un cuvânt tradus prin „reumpleţi” – care pare să indice faptul că pământul fusese locuit înainte de alte creaturi… care au dispărut înainte de a fi creat omul.1 (Cuvântul și textul ebraic original nu sprijină însă această idee.)
De asemenea, Dumnezeu îi spune omului să „supună” pământul. Cred că aceasta este baza cunoaşterii şi a explorării ştiinţifice din zilele noastre. Unul dintre proverbe spune următorul lucru: „Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor.” (Prov. 25:2).
Dumnezeu ascunde diamante în adâncul pământului şi pune comori acolo unde omul trebuie să sape ca să le găsească, şi cred că lucrul este adevărat şi cu privire la cunoaştere astăzi… și este adevărat şi în privinţa studiului Cuvântului lui Dumnezeu. El vrea să intrăm în laborator, să folosim eprubeta şi microscopul – dar din nefericire omul iese din laborator cu bomba atomică şi încearcă să distrugă omenirea.
„Şi stăpâniţi...” este îndemnul dat de Dumnezeu omului. Adam nu a fost doar un grădinar care tăia iarba; omul a fost creat pentru a domni peste acest pământ. Cred că Adam putea controla vremea aşa cum noi controlăm aparatul de aer condiţionat din casele noastre. El a stăpânit peste acest pământ. Vedem acest lucru în Domnul Isus. Cât a trăit pe pământ, El a avut natura sub controlul Său. El putea spune furtunii: „Potoleşte-te!” Putea hrăni o mulţime de oameni cu cinci pâini şi doi peşti. Eu cred că și Adam putea face toate acestea înainte de căderea sa în păcat. Dar după Cădere, a pierdut stăpânirea pe care i-o încredinţase Dumnezeu.
Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.” (Gen. 1:29)
Din această afirmaţie deduc că la început omul a fost vegetarian. Abia după potop a început să mănânce carne.
Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea. (Gen. 1:30-31)
Am ajuns, astfel, la sfârşitul primului capitol şi ne-ar prinde bine să facem un rezumat. Care sunt cele câteva lucruri pe care ar trebui să le reţinem?
Unul dintre ele este acela că Dumnezeu este menţionat aici de treizeci şi două de ori. Biblia nu încearcă în niciun fel să dovedească existenţa lui Dumnezeu. De ce? Pentru că în calitate de Cuvânt al lui Dumnezeu se adresează oamenilor cu judecată, or găsim scris că „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!...” (Ps. 14:1).
Biblia este o carte scrisă pentru a revela spiritualul, religiosul, adevărul răscumpărării, iar acesta ne parvine doar prin credinţă. Credința că Dumnezeu există, că Se manifestă, că răsplătește pe cel ce-L caută, că El vine și nu tace, că este un foc mistuitor… La fel de concret și de sigur este adevărul din Geneza că Dumnezeu a creat.
În primul capitol vedem unicitatea, unitatea, capacitatea şi personalitatea lui Dumnezeu. Despre acest lucru a scris Pavel în Romani 1:20: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii”. Cum sunt înţelese? „Când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.” Vă spun că Dumnezeu v-a redus la tăcere și este nevoie să aveţi credinţă în El.
Observăm şi alte adevăruri în acest capitol: politeismul este negat; un singur Dumnezeu creează; este negat materialismul – eternitatea materiei. Primele cuvinte sunt: „La început” – deci totul a avut un început. Acesta este adevărul adevărat, chiar dacă a fost o vreme în care ştiinţa susţinea eternitatea materiei. Apoi, capitolul acesta neagă panteismul. Dumnezeu este înainte de toate lucrurile şi este despărţit de ele; este negat fatalismul – Dumnezeu acţionează în deplina libertate a voinţei Sale.
În sfârşit, fie-mi permis să enunţ trăsăturile izbitoare care reies din capitolul 1 al cărţii Geneza:
Planificarea, programarea, ordinea
Progresul
Promptitudinea (rapiditatea)
Perfecţiunea
Oricât ni s-ar părea de banale (doar pentru că sunt inteligibile, clare, și nu par a demonstra sau suscita nu știu ce atribute extraordinare, divine), faptul că toate acestea s-au manifestat coordonat și creator… clarificator, constructiv și concomitent – faptul acesta sporește admirația noastră față de un Dumnezeu originator și ordonator!
Trecem acum la CAPITOLUL 2, în care apare pentru prima dată un principiu important al revelaţiei scrise, pe care îl vom regăsi repetat de multe ori în Cuvântul lui Dumnezeu. Este una dintre amprentele inspiraţiei, și-un semn distinctiv al stilisticii divine. Ce vreau să spun: când ne transmite Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Său obişnuieşte să enunţe concis și percutant o serie de fapte şi adevăruri importante; apoi revine şi preia din seria respectivă ceea ce este absolut esenţial, urmând să le elucideze, pe măsură ce va elabora tema respectivă. Aşa procedează şi aici, în Geneza capitolul 2, cu cele şase zile ale creaţiei despre care ne-a spus câte ceva în capitolul 1. Acelaşi principiu este evident şi în cartea Deuteronom – secțiunea biblică menită să reia redarea și interpretarea Legii după patruzeci de ani de peregrinări ale evreilor în pustie. Deuteronomul nu este o simplă repetare a Legii, este mai degrabă o re-interpretare și detaliere a acesteia. De asemenea, o serie întreagă de adevăruri hristice ne sunt date în patru Evanghelii, nu doar într-una. Vom vedea cum se repetă adesea acest procedeu pe tot cuprinsul Cuvântului lui Dumnezeu.
Revenind la Geneza, în capitolul 2 sunt preluate lucrurile din cele şase zile ale creaţiei care au legătură cu omul, dar începem cu ziua de odihnă.
Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse. (Gen. 2:1-3)
Nu pierdeţi din vedere importanţa zilei de odihnă. Ce înseamnă faptul că Dumnezeu S-a odihnit de toată lucrarea Lui? Înseamnă oare că Dumnezeu obosise, că S-a aşezat să se odihnească în ziua a şaptea, ca un muncitor la capătul unei săptămâni grele, care a lucrat mai mult de patruzeci de ore şi vrea/are nevoie să Se odihnească? Un astfel de a privi lucrurile este absurd. Dumnezeu S-a oprit din muncă.
După ce a terminat cele ce avea de făcut în şase zile de lucru, El a privit toate lucrurile create, a văzut că toate erau foarte bune, le-a apreciat ca atare şi a înțeles că nu mai era nimic esențial de făcut. În fiecare zi în care plec de la treabă, eu tot mai las ceva de lucru, neterminat, pe birou. Nu am reuşit niciodată să spun: „Gata, am terminat!” Dar Dumnezeu aşa a făcut. La sfârşitul celor şase zile, El S-a odihnit în ziua a şaptea pentru că lucrarea Sa era încheiată, era completă. Acesta este unul dintre cele mai importante adevăruri spirituale.
Epistola către Evrei din Noul Testament ne spune că noi, cei credincioşi, intrăm în „odihna”, în Sabatul Său, adică în răscumpărarea Sa desăvârşită. Isus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, a murit pe cruce acum două mii de ani pentru mine şi pentru tine, ca să câștige și să ne ofere odihna în care putem intra. Apostolul Pavel scria creștinilor din Roma: „Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Rom. 5:1). Eu nu trebuie să mai fac absolut nimic pentru a fi mântuit, pentru a avea pace cu Dumnezeu, pentru a avea pacea Lui și pentru a intra în odihna Lui: Isus Hristos a făcut totul. Eu trebuie doar să accept, să cred, să primesc și să mă comport în consecință.
Isus a plătit preţul,
Lui Îi datorez totul.
Păcatul lăsase-o pată sângerie,
El a spălat-o şi-acum sunt alb ca neaua! (Mrs. H.M. Hall)
Cu această strofă dintr-un poem creștin clasic încheiem episodul de azi. Rămânem cu gândul la lucrarea perfectă a lui Dumnezeu – atât în creație cât și în răscumpărarea omului. Cu ajutor de sus, ne vom întoarce data viitoare gata să reluăm parcurgerea îndeaproape a „cărții începuturilor” – Geneza, în care am ajuns abia la capitolul 2. Până la reiterarea unora dintre adevărurile fundamentale pe care le fixează această carte și acest capitol, vă lăsăm cu bine... și sperăm să ne regăsim la fel, stimați ascultători.
Până data viitoare, fiți binecuvântați!
1În traducerea King James apare termenul replenish – repopulați, reumpleți – deși este vorba, de fapt, despre verbul mala la Qal imperativ care ar trebui tradus „să umpleți”. Originalul ebraic nu susține idea de repopulare, ci mai degrabă de umplere.