Wednesday Jun 12, 2024
Geneza 12:1-13 | Itinerar Biblic | Episodul 22
Bun găsit, continuăm să ne întoarcem cu regularitate (și sper: nerăbdători) spre Cuvântul lui Dumnezeu, manualul nostru explicit de istorie și de viață. Cartea aceasta de căpătâi nu ascunde că Dumnezeu a luat (nu o dată!) act cu mare tristețe de mult-prea-înaintata depravare umană, ba chiar uneori a dat de înțeles că nu se mai poate înţelege cu omenirea. Mândria, mânia, poftele trupești, răutatea din gânduri și fapte, egoismul, nepăsarea față de Dumnezeu – deși la un moment dat pedepsite de Dumnezeu prin potop – n-au fost eradicate din fibra omenirii, astfel că nici umanitatea recreată nu a fost mai brează. Dimpotrivă, a continuat să trăiască în răzvrătire față de Creator – fapt evident și în episodul cu turnul Babel. Din acest moment, Dumnezeu Îşi mută atenţia de la omenire, luată în ansamblu, la câte un singur om – prin care va ridica treptat un popor special.
Aceasta este schimbarea de care vorbeam și data trecută: odată cu capitolul 12, constatăm că accentul se pune pe istoria câte unei individualităţi. La începutul acestei secţiuni, personajul principal este Avraam, un om plin de credinţă (căruia-i sunt alocate 12 capitole: Gen. 12–23). Apoi, în următoarele 3 capitole (Gen. 24–26), vom afla mai multe despre Isaac, fiul lui Avraam; apoi îl cunoaștem pe fiul lui Isaac: Iacov, cel ales dar şi cel alungat (Gen. 27–36); și-n sfârșit, în ultimele 14 capitole (Gen. 37–50), învățăm din suferinţa şi din triumful lui Iosif, fiul cel mic al lui Iacov. Aceşti patru patriarhi (Avraam, Isaac, Iacov, Iosif) sunt personaje proeminente și fundamentale pentru poporul și cultura în care va apărea adevăratul Răscumpărător și Restaurator al omenirii.
Când Dumnezeu l-a ales pe Avram, a ales un om cu credinţă, un om deosebit după standardele omeneşti – era unul dintre cei mai aleși oameni care au trăit pe pământ. Cum evaluăm noi un om astăzi? În primul rând, după notorietate, nu? Trebuie să fie un om cunoscut, de prestigiu... iar Avram se califica din punctul acesta de vedere. El este foarte cunoscut și astăzi, dacă ținem seama de faptul că cele mai mari religii ale lumii (iudaismul, islamismul şi creştinismul) îşi au rădăcinile în Avraam (inițial Avram). De el au auzit și știu, în zilele noastre, milioane de oameni din Asia şi Africa... dar nu și cei mai populari oameni din cultura noastră! Așadar, unul dintre criteriile după care stabilim valoarea unui om este faima, iar Avraam a fost un om deosebit.
Un alt aspect care defineşte un om deosebit este caracterul nobil, generozitatea. Vă puteţi gândi la un om mai generos decât Avraam? Mă îndoiesc că există vreun om în viaţă care ar putea face ce a făcut el. Când s-au întors din Egipt, Avram i-a spus lui Lot să-şi aleagă ce teren din Canaan vrea, iar el se va mulţumi cu ce-i rămâne. Credeţi că ar face cineva aşa ceva azi, indiferent despre ce afacere ar fi vorba? Nu găsiţi nici în biserică astfel de oameni să facă aşa ceva! Avram era un om altruist. Aţi observat cât de generos a fost faţă de împăraţii Sodomei şi Gomorei? Le-a spus că nu va lua nimic din prada de război, nici măcar o curea, o brăţară, nimic. Şi asta pentru că el Îl căuta pe Dumnezeu.
Un al treilea aspect al unui om deosebit ține de cadrul istoric – el trebuie să trăiască într-o perioadă importantă. Trebuie să fie, aşa cum a spus şi Napoleon, un om al destinului, trebuie să fie omul potrivit la momentul potrivit. Și asta era adevărat în cazul lui Avram!
Cred că agreați la unison cele trei caracteristici enunțate mai sus – prestigiu, caracter, relevanță; însă nu mă mai aștept să fiți toți de acord dacă mai adaug un aspect care atestă un om deosebit: valorile ferme! Încercați să observați că toţi oamenii deosebiţi, chiar şi cei care nu sunt creştini, au ceva în care cred cu tărie. Dumnezeu a spus despre Avraam că este un om al credinţei. În Biblie, cel mai important lucru care se spune despre Avraam este că L-a crezut pe Dumnezeu: „Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.»“ (Rom. 4:3). Pe măsură ce parcurgem cartea Geneza, vom vedea că Dumnezeu i S-a arătat lui Avraam de şapte ori, de fiecare dată pentru a-i încerca şi dezvolta credinţa. Sigur, asta nu înseamnă ca el era perfect. De fapt, observăm că a greşit de multe ori. Dumnezeu l-a testat în câteva rânduri, şi Avraam a eşuat de fiecare dată – însă, la fel ca Simon Petru, s-a ridicat, s-a scuturat şi a mers mai departe. Ţin să vă spun că dacă Dumnezeu v-a atins inima și v-a schimbat viaţa, cu siguranţă veţi mai cădea, dar vă veţi ridica şi veţi merge mai departe. Pe măsură ce vom studia capitolul acesta, vom vedea o astfel de experienţă în viaţa lui Avraam. Vă invit să citim, în primele trei versete din Gen. 12, chemarea adresată de Dumnezeu lui Avram, precum și promisiunea divină, o promisiune cu trei aspecte, care constituie punctul central al Bibliei. În restul Bibliei, vedem împlinirea acestei promisiuni.
Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.
Primul aspect al promisiunii pe care o face Dumnezeu este ţara, pământul. Dumnezeu îi spune lui Avram „Îţi voi arăta o ţară şi ţi-o voi da ţie.”
A doua precizare a promisiunii se referă la un neam, o naţiune, „Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare”. El promite de asemenea: „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema”.
A treia parte componentă a promisiunii este că Avram va fi un instrument de binecuvântare: „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu.
Acum, se pune întrebarea: Şi-a împlinit Dumnezeu promisiunea faţă de prietenul Său Avram? Este evident faptul că Dumnezeu a ridicat din el o mare naţiune, probabil cea mai longevivă naţiune. Nu cred că vreun alt popor poate să se compare cu poporul evreu, din acest punct de vedere.
Dar cel de-al doilea aspect al promisiunii? A fost Avram o binecuvântare pentru întreaga omenire? Da, prin Isus Hristos, rădăcina-Avram a adus binecuvântare omenirii.
De asemenea, Cuvântul lui Dumnezeu ne-a fost adus prin Avram. Dumnezeu Şi-a împlinit promisiunea faţă de Avram, chiar dacă încă nu integral şi prima parte. El a spus: „Avram, ţie îţi voi da ţara aceea”. Priviţi însă ce se întâmplă acolo și în ziua de azi: ţin cu dinţii de ţara aceea, dar nu este a lor. Cineva spunea: „Dumnezeu nu şi-a ţinut promisiunea aceasta”. Eu zic să nu ne grăbim să tragem concluzia aceasta; Dumnezeu are răbdare, să avem și noi! Două treimi din promisiune au fost împlinite, în cele mai mici detalii, dar Dumnezeu a spus că nu-i va lăsa să moştenească ţara dacă nu vor asculta de El, şi dacă se vor depărta de El... or, evreii tocmai asta au făcut și fac! În consecinţă, au probleme!
Să nu spuneţi că Dumnezeu nu Şi-a împlinit promisiunea. Adevărul este că El face exact ce a spus că va face. Va veni ziua când Dumnezeu Își va strânge tot poporul în Ţara Promisă. Atunci nu vor mai avea doar o fărâmă de pământ, ci vor avea toată ţara, la est până la râul Eufrat, în nord până la hitiți, şi spre sud până la râul Egiptului, un mic râu în deşertul Arabiei. Ei nu au ocupat niciodată în totalitate ţara pe care le-a oferit-o Dumnezeu. Când poporul evreu atinsese apogeul puterii sale, ocupa circa 77.000 kilometri pătraţi. Dar nu atât le promisese Dumnezeu, ci aprox. 777.000 kilometri pătraţi! Mai au încă mult de recuperat, și vor primi acest teren – în condiţiile şi la timpul stabilite de Dumnezeu. Naţiunile Unite nu pot face nimic în privinţa aceasta, şi de asemenea niciun alt stat, nici Statele Unite ale Americii, nici Rusia nu le pot rezolva problema.
Personal am ajuns la concluzia că Dumnezeu ţine toate lucrurile sub control, și este liniştitor să nu-ţi faci griji cu privire la titlurile din ziare, şi să nu te temi de ceea ce se întâmplă în lume. Dumnezeu deţine controlul şi va rezolva lucrurile aşa cum doreşte El.
Ce a făcut Avram ca răspuns la aceste trei promisiuni ale lui Dumnezeu?
În versetul 1 citim: „Domnul zisese lui Avram”. Ştim din alte locuri din Scriptură că Dumnezeu i S-a arătat lui Avram când locuia în Ur din Haldeea; găsim lucrul acesta scris și în Noul Testament, în cuvântarea de apărare a primului martir al Bisericii creștine, diaconul Ștefan (Fapte 7:2-4): „Ştefan a răspuns: «Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran. Şi i-a zis: 'Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.' El a ieşit atunci din ţara haldeilor şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum.»”. Avram l-a ascultat pe Dumnezeu şi a plecat „neştiind unde avea să meargă”, lăsând în urmă locuinţa, afacerea, civilizaţia din Ur... Dar – nu a fost întru totul ascultător de Dumnezeu, întrucât citim că şi-a luat şi familia cu el. L-a luat și pe tatăl lui, Terah, iar Dumnezeu i-a spus să nu-l ia. De ce a vrut Dumnezeu să-l scoată pe Avram din ţara în care era şi să-l îndepărteze de rudele sale? Aflăm răspunsul la această întrebare în cartea Iosua: „Părinţii voştri, Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Râului şi slujeau altor dumnezei.” Ei slujeau altor dumnezei – Avram era dintr-o familie idolatră, lumea era deja foarte departe de Dumnezeu în vremea aceea. Așa că Dumnezeu a trebuit să acţioneze, pentru a salva omenirea. Alternativa era să elimine încă o dată rasa umană, şi s-o ia de la capăt!
Mă bucur că n-a făcut acest lucru! Dacă l-ar fi făcut, eu n-aş mai fi fost aici, acum, întrucât m-am născut ca un păcătos în lumea aceasta. De fapt, toţi păcătoşii ar fi fost înlăturaţi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că este un Dumnezeu al harului şi al îndurării, care îi mântuieşte pe păcătoşi.
Vom urmări acum îndeaproape textul Scripturii – specific doar că, dacă am mai folosit alternativ ambele nume (pentru aceeași persoană), în continuare vom folosi numele de Avram până în capitolul 17, unde Dumnezeu îi schimbă numele în Avraam.
Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran. (Gen. 12:4)
Observăm că Dumnezeu veghează ca Avram să se conformeze prescripției și chemării divine, și îl și conduce în ţara Canaan. „Şi a plecat şi Lot împreună cu el” – prin faptul acesta, însă, repet: Avram nu dovedește totală ascultare față de Dumnezeu.
Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan. (Gen. 12:5)
Sarai, nevasta lui Avram, era cu el – ceea ce este un lucru bun, desigur. „Şi... Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran.”
Tot timpul pe care-l petrecuse Avram în Haran fusese pierdut, n-a fost decât o amânare a binecuvântării lui Dumnezeu. Dumnezeu nu i S-a mai arătat până când nu a ajuns pe terenul Palestinei, până când nu a plecat de lângă rudele sale mai apropiate, rămânând doar cu Lot.
„Şi au ajuns în ţara Canaan.” Şi acum versetul 6 din Geneza 12:
Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară. (Gen. 12:6)
Avem aici o dovadă istorică prin care se confirmă acest lucru: canaaniţii erau urmaşii lui Canaan, fiul lui Ham. Vreau să spun ceva foarte important: mulţi oameni cred că Avram a plecat dintr-un loc îngrozitor, din Ur din Haldeea, şi a ajuns într-o ţară în care curgea lapte şi miere, unde era belşug şi totul era minunat. Mulţi sunt de părere că Avram şi-a îmbunătăţit starea materială venind aici. Să nu mai credeţi aşa ceva! Nu aşa scrie în Biblie. Datorită săpăturilor arheologice, astăzi ştim că în Ur, în Haldeea locuia o civilizaţie foarte prosperă în perioada aceea. Este posibil ca Avram şi Sarai să fi avut chiar o cadă în casa lor! Ur era o cetate prosperă şi avansată, după cum descoperirile atestă... Avram a părăsit această cetate şi a plecat în Canaan, şi apoi citim: „Canaaniţii erau atunci în ţară.” Canaaniţii nu erau o civilizaţie avansată, erau barbari şi păgâni. Avraam nu a venit aici pentru a găsi un loc mai bun, a venit din supunere faţă de Dumnezeu. El s-a supus voii lui Dumnezeu... şi vom vedea ce se întâmplă... deocamdată citim vers. 7:
Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase.
Avram zideşte un altar Domnului după ce i Se arată a doua oară, cu această ocazie. Dumnezeu nu i Se arătase cât timp fusese în Haran, deci tot acel timp fusese doar tăcere și amânare. Pot să înțeleg de aici că unul dintre motivele pentru care nu primim binecuvântări în timp ce citim Biblia este pentru că Biblia condamnă – pentru că nu trăim la standardul luminii pe care ne-a oferit-o Dumnezeu. Dacă l-am asculta mai mult pe Dumnezeu, am primi mai multe binecuvântări.
Vedem din experienţa lui Avram că Dumnezeu nu i S-a mai arătat până când acesta nu s-a mutat în locul unde îl trimisese Dumnezeu. Nu i S-a mai arătat, până când Avram a început să-L asculte. Acum Dumnezeu i Se arată din nou, iar Avraam construieşte un altar... şi vom vedea că el este un adevărat constructor de altare.
De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. (Gen. 12:8)
Avram face două lucruri când intră în această ţară. Îşi întinde/așază cortul – acest lucru echivalează cu ce se întâmplă azi când cumperi o casă şi te muți în ea. Deci „și-a întins cortul” (acolo locuia), apoi a „zidit... un altar”. A făcut acest lucru ca mărturie pentru Dumnezeu, și peste tot pe unde a mers, Avram a lăsat mărturii pentru Domnul.
Ce mărturie lăsaţi voi în urmă? Nu mă refer la urme în casă, în curte sau în faţa casei, şi nici să vă lipiţi pe maşină un abţibild cu mesajul „Isus te iubește” (chiar dacă vă comportați ca un păgân în trafic!). Asta nu înseamnă neapărat mărturie. Ţin să vă spun că Avram era un om care se închina lui Dumnezeu în linişte, iar canaaniţii au înţeles repede că el I se închina Singurului Dumnezeu adevărat, Creatorul și Stăpânul.
Avram şi-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi. (Gen. 12:9)
Spre sud mergi dacă-ți dorești o climă mai caldă, aşa că într-acolo a pornit Avraam. În plus, îl mâncau tălpile, era un nomad... Şi așa ajungem la o întorsătură grea și rea din viaţa lui... Citim în versetul 10 din Geneza 12 că:
A venit... o foamete în ţară; şi Avram s-a coborât în Egipt ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo; căci era mare foamete în ţară. (Gen. 12:10)
Avram se afla deja în locul binecuvântării, chiar dacă nu părea... De fapt, numai binecuvântare nu părea, pentru că bântuia o foamete pe-acolo! Și deși Dumnezeu nu-i spusese să plece, îmi închipui cum într-o dimineaţă Avraam iese din cort, se uită de jur împrejur şi spune: „Sarai, se pare că toată lumea pleacă în Egipt. Foametea nu dispare, ba se aude că va fi tot mai rău! Poate că ar fi bine să ne gândim să plecăm şi noi!” Și parc-aud răspunsul Saraiei: „Cum vrei tu, Avram, eu sunt soţia ta – vin cu tine oriunde!” Poate că Avram se va fi consultat și cu niscai călători (veniți dinspre nord, și care aduceau între altele și vestea că foametea devine tot mai rea şi se extinde spre sud). Așa că Avram pur și simplu îi spune soţiei într-o seară: „Cred că e cazul să ne facem bagajele!” Şi pleacă amândoi în Egipt. Observaţi – repet – că nu Dumnezeu le spusese să facă asta. Când Dumnezeu i Se arătase ultima dată lui Avram, îi spusese: „Aceasta este ţara pe care ţi-o voi da. Tu vei fi o binecuvântare şi Eu te voi binecuvânta – aici!” Dar Avram, parcă nu L-ar crede pe Dumnezeu!... şi pleacă în Egipt.
Peste tot în Biblie, Egiptul este o imagine a lumii, a sistemului umanist dominat de patimi și demoni, și care se împotrivește lui Dumnezeu. Veţi găsi această imagine în toată Biblia. Cred că Egiptul mai este încă o imagine a lumii, nu doar în lumea biblică – aceasta este o părere pe care mi-am întărit-o și când am ajuns pe-acolo...
Avram și Sarai s-au dus deci în Egipt. Este uimitor cum reușește lumea/Egiptul să continue să-i atragă pe creştini și astăzi. Mulţi se gândesc, analizează şi zic: „Frate, nu putem veni duminică seara la biserică, nu putem rămâne la rugăciune – pentru că trebuie să ne trezim luni dimineaţa să mergem la serviciu.” Ei bine, aproape toată lumea trebuie să facă asta. Ce este fascinant este faptul că aceiaşi oameni se pot duce la o petrecere într-o zi de lucru din timpul săptămânii şi să stea într-un mediu epuizant, cu mult zgomot, băuturi, vorbărie, fum... fără să-şi facă griji despre cum se vor trezi a doua zi dimineaţă. Este uimitor cum reuşeşte lumea să-i atragă pe creştini astăzi, şi cum gândesc ei...
Cred că dacă v-aţi fi întâlnit cu Avram pe drumul spre Egipt şi i-aţi fi spus: „Stai puţin, Avram, mergi în direcţia greşită – ar trebui să rămâi aici în ţară, că doar asta ți-a spus Dumnezeu!”, atunci Avraam ar fi putut să ofere nişte motive foarte bune. Probabil ar fi spus: „Uite ce se întâmplă, oile mele devin din ce în ce mai slabe şi nu există niciun loc de păscut pentru ele aici... Pe când în Egipt există suficiente păşuni... mergem acolo!” Şi aşa au făcut. Dar pe parcurs încep să apară și probleme la care nu se gândiseră! Prima dintre ele: Sarai era o femeie foarte frumoasă.
Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă. Când te vor vedea egiptenii, vor zice: «Aceasta este nevasta lui!» Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă.” (Gen. 12:11–12)
După cum cei mai mulți probabil că ştiţi, pe malul nordic al Mării Moarte au fost găsite nişte manuscrise, cunoscute sub numele de Manuscrisele de la Marea Moartă. La început, necredincioşii sperau că ar conține ceva ce poate contrazice Biblia. Dar chiar şi cei mai vocali critici au amuțit repede, pentru că n-au găsit nimic care să discrediteze Biblia (eu nu mă mir!). Printre manuscrisele găsite era şi unul ce nu a putut fi desfășurat, pentru că era prea fragil – era împachetat de prea mult timp şi dacă ar fi încercat să-l desfacă s-ar fi sfărâmat în bucăţi. Dar a putut fi descifrat un nume: Lameh; aşa că s-a presupus că aceea era cartea lui Lameh, o scriere apocrifă. Dar apoi, când experţii au aplicat alte procedee, și au reușit până la urmă să despacheteze sulul cu pricina, au descoperit că era vorba despre capitolele 12, 13, 14 şi 15 din cartea Geneza. Și nu era textul biblic, ci o interpretare a acestuia. Iar în capitolul 12 se vorbeşte despre frumuseţea Saraiei, şi îi erau descrise în detaliu trăsăturile. Acest lucru confirmă ce citim în Biblie despre ea.
Manuscrisul despre care vorbim oferă şi o descriere a explorărilor făcute de Avram după ce Dumnezeu i-a spus: „Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da.” (Gen. 13:17). Sulul mai oferă o mărturie a călătoriei lui Avram şi confirmă ce spune Biblia legat de frumuseţea şi bogăţia din ţara aceea. Mulţi oameni care vizitează zona în ziua de azi nu înţeleg cum poate fi numită „un loc în care curge lapte şi miere”. Ei bine, vom afla (când vom ajunge în cartea Deuteronomul) ce a cauzat ariditatea pe care o vedem astăzi... dar în vremea lui Avram, era o ţară foarte frumoasă și mănoasă.
Chiar și așa, au existat şi perioade de foamete, iar Avram a plecat în Egipt într-o astfel de perioadă. Revin la primele probleme cu care s-au confruntat... Pe măsură ce se apropiau de Egipt, Avram şi-a dat seama că foarte probabil va avea probleme din cauza frumuseţii soţiei sale, aşa că i-a spus acesteia:
„Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta, şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.” (Gen. 12:13)
„Spune, rogu-te, că eşti sora mea”. Acest lucru, vom vedea mai târziu, era o minciună pe jumătate (sau doar o jumătate de adevăr!). O minciună pe jumătate este uneori mai rea decât o minciună totală, pentru că este spusă cu scopul de a înşela pe cineva.
Este și acesta unul din aspectele practice și actuale către care ne îndreaptă gândul și atenția Cuvântul lui Dumnezeu, ca mostră de aplicabilitate a Scripturii la manifestări dintre cele mai uzuale. Iată, Biblia nu ocolește adevărul, dă pe față căderile (chiar și-ale celor mai pilduitoare personaje), pentru că rostul Cuvântului lui Dumnezeu este să învățăm și să creștem în credință spre desăvârșire. Sper să rămâneți conectați la Biblie... chiar dacă întâlnirea noastră de azi sub acest generic se încheie acum!
Vă mulțumim pentru atenție, vă așteptăm data viitoare, pentru că mai sunt atâtea de învățat de la un personaj complex precum Avram, pus în împrejurări dintre cele mai complexe de viața care – cu toată complexitatea sa – nu poate pune probleme de nerezolvat Dumnezeului vieții. El va avea întotdeauna ultimul cuvânt, de aceea – acordați-I tot creditul dvs., El nu greșește!